Decizia nr. 776, Dosar nr. 2251/33/2009
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
|
Detaliu speta
|
Decizia nr. 776, Dosar nr. 2251/33/2009
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Data: 09-02-2011 |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal
Sedinta publica din data de 9 februarie 2011
La data de 2 februarie 2011 s-a luat in examinare recursul
formulat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale impotriva
Sentintei nr. 71 din 23 februarie 2010 a Curtii de Apel Cluj —
Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.
Dezbaterile au fost consemnate in incheierea de sedinta de
la acea data, iar pronuntarea deciziei a fost amanata pentru data
de 9 februarie 2011.
CURTEA,
asupra recursului de fata,
din examinarea lucrarilor din dosar, a constatat urmatoarele:
I. Prima instanta
1. Solutia pronuntata
Prin Sentinta nr. 71 din 23 februarie 2010 a Curtii de Apel
Cluj a fost admisa actiunea formulata de reclamanta Asociatia
Clubul Ecologic Transilvania in contradictoriu cu Ministerul
Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, in sensul ca s-a dispus
anularea lit. G pct. 9 din cap. II "Prelucrarea si certificarea
semintelor" din cuprinsul anexei nr. 7 "Cerinte suplimentare sau
mai stricte pentru producerea, certificarea si comercializarea
semintelor de cereale in Romania" la Ordinul ministrului
agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 1.262/2005 pentru
aprobarea Regulilor si normelor tehnice privind producerea in
vederea comercializarii, controlul, certificarea calitatii si
comercializarea semintelor de cereale, asa cum acest text a fost
modificat prin Ordinul nr. 185/2009 al M.A.P.D.R., ca nelegale,
precum si ale lit. G pct. 9 din cap. II "Prelucrarea si certificarea
semintelor" din cuprinsul anexei nr. 7 "Cerinte suplimentare sau
mai stricte pentru producerea, certificarea si comercializarea
semintelor de oleaginoase si textile in Romania" la Ordinul
ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale
nr. 1.264/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, text
modificat prin Ordinul nr. 186 din 23 martie 2009 al Ministerului
Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, ca nelegale.
2. Motivarea instantei de fond
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Curtea de Apel Cluj a
retinut ca reclamanta Clubul Ecologic Transilvania este o
asociatie neguvernamentala avand ca scop promovarea
principiilor dezvoltarii rurale durabile, activitatile acesteia
concentrandu-se pe doua ramuri principale: o campanie de
prezentare a impactului organismelor modificate genetic asupra
sanatatii, mediului si drepturilor micilor fermieri si consumatorilor,
precum si o serie de proiecte de conservare si de promovare a
valorilor rurale, in special concentrate pe pastrarea in camp a
soiurilor traditionale.
Din aceasta perspectiva, reclamanta actioneaza in interesul
tuturor fermierilor si producatorilor din domeniul agriculturii, care
doresc sa se pastreze posibilitatea reala de a alege intre
diferitele tipuri de agricultura, ca si in numele consumatorilor ce
au dreptul, de asemenea, de a alege, in cunostinta de cauza,
alimente provenind din cele 3 tipuri de agricultura coexistente:
ecologica, conventionala si cuprinzand organisme modificate
genetic.
Instanta de fond a retinut ca reclamanta, avand drept temei
legal prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a solicitat
instantei anularea unor texte cuprinse in actele normative
precizate, respectiv lit. G pct. 9 din cap. II din anexa nr. 7 la
Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
nr. 1.262/2005 si lit. G pct. 9 din cap. II din anexa nr. 7 la Ordinul
ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale
nr. 1.264/2005, ca fiind neconforme cu dispozitiile legale
cuprinse in acte normative cu putere superioara.
In concret, in cauza de fata instanta a retinut ca se are in
vedere modul de reglementare a pragului minim peste care
prezenta intr-un lot de seminte a unor seminte modificate
genetic trebuie in mod obligatoriu semnalata pe eticheta.
Evolutia actelor normative cu incidenta in aceasta materie,
din punct de vedere juridic, s-a succedat in timp dupa cum
urmeaza:
La data de 12 martie 2001, Parlamentul European si
Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva nr. 18/2001/CE
privind diseminarea deliberata in mediu a organismelor
modificate genetic si de abrogare a Directivei Consiliului
nr. 90/220/CE.
Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, la data de
23 mai 2007 s-a adoptat de catre Guvern Ordonanta de urgenta
nr. 43/2007, prin care a fost transpusa in dreptul intern al
Romaniei Directiva nr. 18/2001/CE. Acest act normativ a fost
aprobat cu modificari de catre Parlament prin Legea
nr. 247/2009.
La data de 23 martie 2009, Ministerul Agriculturii, Padurilor si
Dezvoltarii Rurale a adoptat ordinele nr. 186 si 186, prin care a
modificat ordinele nr. 1.262/2005 si, respectiv, 1.264/2005,
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale stabilind in
privinta semintelor de cereale, respectiv in privinta semintelor
de oleaginoase si textile nivelul pragurilor sub care prezenta
unor seminte modificate genetic nu este obligatoriu a fi
semnalata pe eticheta, semintele fiind certificate ca fiind
nemodificate genetic (non-OMG).
Potrivit art. 40 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberata in mediu
a organismelor modificate genetic, aprobata cu modificari prin
Legea nr. 247/2009, sunt stabilite doua conditii ce trebuie
indeplinite cumulativ pentru a fi aplicabila regula statuata in
textul legal.
Prima conditie, cea de la lit. a), prevede ca, pentru
certificarea unui lot de seminte ca fiind non-OMG, desi
contaminat cu un anumit procent de OMG, organismul modificat
genetic detectat trebuie sa fie autorizat. Cu alte cuvinte,
detectarea intr-un lot de seminte de organisme modificate
genetic neautorizate trebuie etichetata corespunzator alin. (1)
al textului, respectiv lotul de seminte contaminat cu OMG-uri
neautorizate, indiferent de procentul de contaminare, nu poate
fi certificat ca fiind non-OMG.
Pornind de la cele statuate in art. 4 din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 43/2007, instanta a constatat ca prevederile
atacate din cele doua ordine ale Ministerului Agriculturii,
Padurilor si Dezvoltarii Rurale sunt neconforme cu textul legal
aratat, deoarece nu s-a preluat conditia ca organismele
modificate genetic detectate intr-un lot de seminte sa fie
autorizate.
Astfel, in forma prezenta a textelor normative atacate, pot fi
certificate ca fiind non-OMG si pot fi introduse pe piata loturi de
seminte in care au fost detectate organisme modificate genetic
sub pragul stabilit, chiar daca acestea ar fi neautorizate.
Aspectul relevat are o foarte mare implicatie practica deoarece
consecinta acestei reglementari este ca, data fiind posibilitatea
de certificare a unor loturi de seminte continand seminte
modificate genetic dintre cele neautorizate, exista posibilitatea
introducerii deliberate in mediu a unor organisme modificate
genetic neautorizate, ceea ce contravine legislatiei in materia
organismelor modificate genetic, a caror introducere in mediu
trebuie sa fie autorizata in mod individual, inregistrata si strict
supravegheata.
Instanta de fond a retinut ca prevederile atacate din cele
doua ordine ale Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii
Rurale sunt neconforme si cu art. 21 din Directiva 18/2001/EC
a Parlamentului European si a Consiliului din 12 martie 2001.
Potrivit paragrafului 2 al art. 21, stabilirea pragurilor pentru
introducerea pe piata, etichetarea si ambalarea OMG-urilor nu
este lasata la latitudinea statelor membre, ci urmeaza a fi
stabilita la nivel comunitar, in conformitate cu procedura
mentionata. Desi, pana in prezent, nu au fost inca stabilite la
nivelul UE pragurile pentru diferitele tipuri de seminte, nu se
justifica incalcarea prevederilor directivei printr-un act normativ
national, asa cum s-a intamplat prin adoptarea celor doua ordine
atacate.
De altfel, aceasta incalcare a normelor comunitare a fost
constatata si de catre Directoratul general pentru sanatate si
consumatori din cadrul Comisiei Uniunii Europene, in cuprinsul
raportului final intocmit in urma misiunii de control desfasurate
in Romania din 2—6 martie 2009, pentru evaluarea sistemului
oficial de control pentru hrana si furaje, constand in produse din
organisme modificate genetic (OMG) (f.41—47).
Din chiar concluziile raportului final rezulta ca intreaga
legislatie avuta in vedere pentru scopul misiunii a fost transpusa,
iar existenta legislatiei nationale care stabileste praguri de
etichetare pentru prezenta accidentala a OMG in semintele non-
OMG contravine prevederilor art. 21.2 din Directiva 18/2001/EC.
Prima instanta, comparand textul art. 21.2 din directiva cu
textul art. 40 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 43/2007, a concluzionat ca modul de transpunere este
defectuos, deoarece in textul comunitar se precizeaza imperativ
ca stabilirea pragurilor este de competenta exclusiva a Uniunii
Europene, urmand a fi respectata procedura comunitara
indicata, in timp ce textul national ramane ambiguu cat priveste
competenta de a stabili pragurile, lasand posibilitatea de a
permite stabilirea acestora in cadrul reglementarilor nationale,
ceea ce contravine directivei CE.
Instanta a concluzionat ca, in esenta, se impune a se stabili
prioritatea dreptului comunitar asupra dreptului national, ce
functioneaza cu valoare de principiu.
Nu in ultimul rand prevederile art. 45 din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 43/2007, aprobata prin Legea
nr. 247/2009, precum si ale art. 87 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata prin
Legea nr. 265/2006, obliga paratul sa ia toate masurile pentru a
mentine coexistenta culturilor conventionale, modificate genetic
si ecologice. Aceasta inseamna, printre altele, si pastrarea
puritatii adecvate a semintelor certificate, in caz contrar insasi
existenta oricarui alt tip de agricultura decat cel cu organisme
modificate genetic fiind pusa in pericol.
Pentru toate considerentele aratate, instanta a admis
actiunea reclamantei, cum s-a aratat anterior.
II. Instanta de recurs
1. Criticile recurentului-parat Ministerul Agriculturii si
Dezvoltarii Rurale
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul Ministerul
Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, care a criticat-o pentru
nelegalitate si pentru netemeinicie, aratand ca in mod gresit
prima instanta a anulat pct. 9 lit. G din cap. 2 al Ordinului
Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
nr. 1.262/2005, modificat prin Ordinul nr. 185/2009 al aceleiasi
institutii, precum si lit. G pct. 9 din cap. 2 din anexa nr. 7 la
Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
nr. 1.264/2005, modificat prin Ordinul nr. 186/2009 emis de
aceeasi institutie.
Recurentul a sustinut ca din cuprinsul cap. 2 din anexa nr. 7
la Ordinul nr. 1.262/2005 rezulta ca dispozitiile contestate de
intimata-reclamanta se refera la prelucrarea si certificarea
semintelor, privind numai semintele destinate insamantarii,
nepunandu-se problema introducerii deliberate in mediu a
organismelor modificate genetic neautorizate, fiind vorba de
impurificarile accidentale ale semintelor cu organisme modificate
genetic autorizate, care ar putea surveni pe parcursul proceselor
de prelucrare si conditionare a acestora.
S-a invederat ca, prin raportare la aceasta situatie, sunt
aplicabile dispozitiile art. 40 alin. (3), si nu ale alin. (1) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2007, cum gresit a
retinut in instanta.
O alta critica vizeaza imprejurarea ca in mod eronat s-a
retinut in sentinta atacata ca cele doua ordine ale Ministerului
Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale sunt neconforme cu
art. 21 din Directiva 18/2001/CE, incalcare constatata si in
raportul final intocmit de directorul general pentru sanatate si
consumatori in cadrul Comisiei Europene, in urma misiunii de
control desfasurate in Romania in perioada 2—6 martie 2009,
din moment ce pragurile de impurificare admise prin ordinele
nr. 185 si nr. 186 emise de Ministerul Agriculturii, Padurilor si
Dezvoltarii Rurale in 2009 au fost modificate tocmai ca urmare
a solicitarii formulate de expertii misiunii de evaluare mentionate
anterior, tinandu-se cont de Recomandarea nr. 2 de la pct. 8 din
Proiectul de raport al misiunii.
A precizat recurentul ca in luna iunie 2009 s-a primit de la
Comisie evaluarea Food Veterinary Office a Planului de actiune
transmis de autoritatile competente din Romania, prin care
reprezentantii Comisiei UE s-au declarat satisfacuti de actiunea
realizata de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
prin elaborarea celor doua ordine, care nu contravin si nu
denatureaza sensul si scopul dispozitiilor legale in aplicarea
carora au fost emise, solicitandu-se admiterea recursului si
modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii
intimatei-reclamante ca nefondate.
In temeiul art. 308 pct. 2 din Codul de procedura civila,
intimata Clubul Ecologic Transilvania a depus la dosar
intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
2. Considerentele Inaltei Curti asupra recursului
Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs,
tinand cont de actele si lucrarile dosarului, precum si de
dispozitiile legale incidente, Curtea constata urmatoarele:
a) Dispozitii legale aplicabile
Directiva CE nr. 18 din 12 martie 2001
Art. 21
(1) Statele membre iau toate masurile necesare
pentru a se asigura ca in toate stadiile introducerii pe piata,
etichetarea si ambalarea OMG-urilor introduse pe piata ca
produse in sine sau componente ale altor produse sunt
conforme cu cerintele relevante specificate in autorizatia scrisa
mentionata in art. 15(3), 17(5), 18(2) si 19(3).
2) Pentru produsele in cazul carora nu se pot exclude
urmele accidentale sau inevitabile din punct de vedere tehnic
ale OMG-urilor trebuie sa se stabileasca un prag minim sub care
produsele respective nu trebuie etichetate in conformitate cu
dispozitiile alin. (1).
Nivelurile acestui prag se stabilesc in functie de produsul in
cauza ca, procedurii prevazute in art. 30 (2).
Art. 30. (2)
Daca se face trimitere la prezentul alineat se aplica art. 5 si 7
din Decizia 1999/468/CE, tinandu-se cont de dispozitiile art. 8.
Decizia CE nr. 468/1999
Art. 5 Comisia este asistata de un comitet de
reglementare format din reprezentantii statelor membre si
prezidat de reprezentantul Comisiei.
Fara a aduce atingere art. 8, Comisia adopta masurile
preconizate in cazul in care acestea sunt conforme cu avizul
comitetului.
In cazul in care masurile preconizate nu sunt conforme cu
avizul comitetului sau in lipsa acestuia, Comisia prezinta
Consiliului, fara intarziere, o propunere cu privire la masurile care
urmeaza a fi adoptate si informeaza Parlamentul European.
In cazul in care considera ca propunerea prezentata de
Comisie in temeiul unui act de baza adoptat in conformitate cu
procedura prevazuta in art. 351 din tratat depaseste
competentele de executare prevazute in actul de baza,
Parlamentul European informeaza Consiliul asupra pozitiei sale.
Consiliul poate, atunci cand este cazul, in conformitate cu o
astfel de pozitie, sa hotarasca cu majoritate calificata cu privire
la propunere intr-un termen care poate fi stabilit in fiecare act de
baza, dar care nu depaseste in niciun caz 3 luni de la data
trimiterii de catre Consiliu.
In cazul in care in acest termen Consiliul a indicat cu
majoritate calificata ca se opune propunerii, Comisia o
reexamineaza. Comisia poate sa prezinte Consiliului o
propunere modificata, poate sa retransmita propunerea sau
poate sa prezinte o propunere legislativa pe baza tratatului.
In cazul in care, la expirarea acestui termen, Consiliul nu a
adoptat masurile de aplicare propuse si nici nu si-a exprimat
opozitia fata de propunerea masurilor de aplicare, acestea sunt
adoptate de catre Comisie.
Art. 7 Fiecare comitet adopta propriul regulament de
procedura la propunerea presedintelui sau pe baza unui
regulament de procedura standard care se publica in Jurnalul
oficial al Comunitatilor Europene.
In masura in care este necesar, comitetele existente isi
adapteaza regulamentul de procedura la regulamentul de
procedura standard.
Art. 8 In cazul in care Parlamentul European indica,
printr-o rezolutie motivata, ca proiectul de masuri de aplicare, a
caror adoptare este preconizata si care au fost prezentate unui
comitet in temeiul unui act de baza adoptat conform art. 251 din
tratat, ar depasi competentele de executare prevazute de actul
de baza, Comisia reexamineaza proiectul de masuri.
Tinand seama de rezolutie si cu respectarea termenelor
pentru procedura in curs, Comisia poate prezenta comitetului
un nou proiect de masuri, poate continua procedura sau poate
prezenta o propunere Parlamentului European si Consiliului pe
baza tratatului.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2007 privind
introducerea deliberata in mediu a organismelor modificate
genetic, aprobata cu modificari prin Legea nr. 247/2009.
Sectiunea 9 - Etichetarea
Art. 40 (1) Notificatorul si toti operatorii implicati in
activitatile reglementate de prezenta ordonanta de urgenta
trebuie sa ia masurile necesare pentru a se asigura ca, in toate
stadiile introducerii pe piata, etichetarea si ambalarea
organismelor modificate genetic introduse pe piata, ca atare sau
componente ale unor produse, corespund cerintelor relevante
specificate in autorizatia prevazuta la art. 34, 37 si in art. 38 si
sunt in conformitate cu legislatia nationala si comunitara.
(2) Pentru produsele in cazul carora nu se pot exclude
urmele de organisme modificate genetic, prezente accidental
sau a caror prezenta este inevitabila din punct de vedere tehnic,
se stabileste un prag minim sub care aceste produse nu se
eticheteaza, conform prevederilor alin. (1), astfel:
a) organismul modificat genetic in cauza trebuie sa fie
autorizat;
b) pragul se stabileste in functie de produs, conform
procedurii comunitare si legislatiei nationale.
(3) Pentru produsele care urmeaza sa se foloseasca direct
pentru prelucrare, alin. (1) nu se aplica pentru urmele de
organisme modificate genetic autorizate care nu depasesc
0,9%, daca se demonstreaza ca aceste urme sunt
intamplatoare sau inevitabile din punct de vedere tehnic si in
conformitate cu legislatia nationala in vigoare si ca s-au luat
toate masurile pentru a evita prezenta acestui organism
modificat genetic. Praguri mai joase se stabilesc conform
procedurii comunitare.
Sectiunea 3 - Prezenta accidentala a unui organism modificat genetic
Art. 45 Autoritatile publice centrale pentru siguranta
alimentelor, agricultura, protectia consumatorilor si fiecare
operator din domeniu iau masuri, potrivit competentelor lor,
pentru a evita prezenta accidentala a organismelor modificate
genetic in alte produse, conform prevederilor legislatiei
comunitare si nationale in vigoare, precum si pe baza legislatiei
si ghidurilor privind coexistenta culturilor conventionale,
modificate genetic si ecologice.
Ordin Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii
Rurale nr. 185 din 23 martie 2009 privind modificarea Ordinului
Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale 1.262/2005 pentru aprobarea Regulilor si normelor tehnice
privind producerea in vederea comercializarii, controlul,
certificarea calitatii si comercializarea semintelor de cereale.
"In anexa nr. 7 «Cerinte suplimentare sau mai stricte pentru
producerea, certificarea si comercializarea semintelor de
cereale in Romania», la capitolul II «Prelucrarea si certificarea
semintelor» litera G, punctul 9 va avea urmatorul cuprins:
9. Prezenta semintelor modificate genetic in partide/loturi de
seminte non-OGM se admite pana la maximum 0,3% in urma
testarii in laborator, in cazul soiurilor non-OGM apartinand
speciilor cu polenizare libera (alogame) si hibrizilor, respectiv
0,5% seminte modificate genetic, in cazul soiurilor non-OGM
apartinand speciilor autopolenizate (autogame); semintele care
prezinta un procent de impurificare cu OGM mai mare de 0,3%,
respectiv 0,5% nu se certifica."
Ordin Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii
Rurale nr. 186 din 23 martie 2009 privind modificarea Ordinului
Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
1.264/2005 pentru aprobarea Regulilor si normelor tehnice
privind producerea in vederea comercializarii, controlul,
certificarea calitatii si comercializarea semintelor de plante
oleaginoase si textile.
In anexa nr. 7 "Cerinte suplimentare sau mai stricte pentru
producerea, certificarea si comercializarea semintelor de
oleaginoase si textile in Romania", la capitolul II "Prelucrarea si
certificarea semintelor" litera G, punctul 9 va avea urmatorul
cuprins:
"9. Prezenta semintelor modificate genetic in partide/loturi de
seminte non-OGM se admite pana la maximum 0,3% in urma
testarii in laborator, in cazul soiurilor non-OGM apartinand
speciilor cu polenizare libera (alogame) si hibrizilor, respectiv
0,5% seminte modificate genetic, in cazul soiurilor non-OGM
apartinand speciilor autopolenizate (autogame); semintele care
prezinta un procent de impurificare cu seminte OGM mai mare
de 0,3%, respectiv 0,5% nu se certifica."
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005, aprobata prin Legea nr. 265/2006
Art. 87 Autoritatea publica centrala in domeniul
agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale are urmatoarele atributii
si raspunderi:
.................................................................
g) aplica principiul coexistentei culturilor de plante superioare
modificate genetic cu celelalte culturi agricole.
b) Analiza motivelor de recurs
Prima instanta a anulat dispozitiile din ordinele nr. 185 si
186/2009 emise de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii
Rurale pentru modificarea ordinelor nr. 1.262 si 1.264/2005 ale
aceleiasi institutii, apreciind ca acestea contravin prevederilor
art. 21 din Directiva nr. 18/2001/CE din 12 martie 2001, in sensul
ca se creeaza posibilitatea utilizarii unor seminte de cereale sau
plante textile si oleaginoase care pot fi afectate de organisme
modificate genetic neautorizate, iar pe de alta parte s-a stabilit
un prag-limita al prezentei organismelor modificate genetic in
aceste seminte, pana la care nu este necesara etichetarea, insa
aceasta dispozitie este, de asemenea, contrara prevederilor
art. 21 pct. 2 din aceeasi directiva, intrucat nu a fost stabilit, la
nivelul UE un asemenea prag, care nu poate fi atestat unilateral
de statul roman, directiva mentionata anterior fiind transpusa in
legislatia interna prin Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 43/2007.
Recurenta a sustinut ca in mod gresit prima instanta a
considerat aplicabil art. 40 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 43/2007 si nu alin. (3) al acestui text, cum este
corect, fiind vorba de seminte destinate numai operatiunii de
insamantare.
Sustinerile recurentei sunt nefondate, deoarece prima
instanta a analizat corect conformitatea ordinelor a caror anulare
s-a solicitat cu actul normativ comunitar, respectiv art. 21 din
Directiva nr. 18/2001/CE, considerand ca Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 43/2007 nu a transpus corect prevederile
acestei directive, iar dispozitiile din ordinele a caror anulare
s-a solicitat contravin directivei mentionate anterior.
De altfel, atat art. 40 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 43/2007, cat si art. 21 din Directiva 18/2001/CE
prevad obligatia de a se lua de catre statele membre si de catre
operatorii implicati toate masurile necesare pentru a se asigura
ca in toate stadiile introducerii pe piata etichetarea si ambalarea
OMG-urilor intrate pe piata ca produse de sine statatoare sau in
compozitia altor produse sa fie conforme cu cerintele relevante
specificate in autorizatia scrisa prevazute de legislatia speciala.
Art. 21 (2) din Directiva 18/2001/CE prevede ca pentru
produsele in cazul carora nu se pot exclude urmele accidentale
sau inevitabile din punct de vedere tehnic ale OMG-urilor, poate
fi stabilit un prag minim sub care produsele respective nu sunt
etichetate in conformitate cu dispozitiile alin. 1, fiind considerate
non-OMG, nivelurile acestui prag stabilindu-se in functie de
produsul in cauza, potrivit procedurii prevazute la art. 30 alin. 2
din directiva.
Prima instanta a constatat in mod corect ca art. 40 alin. (3)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2007
corespunzator textului din directiva citat anterior prevede un
prag minim al OMG autorizate de 0,9% in produsele ce urmeaza
a se folosi direct pentru prelucrare, fara a fi exclusa posibilitatea
stabilirii unor praguri mai joase ale prezentei OMG-urilor,
conform procedurii comunitare, fara a fi etichetate, insa prin
cele doua ordine in litigiu Ministerul Agriculturii, Padurilor si
Dezvoltarii Rurale a stabilit pragurile de impurificare a semintelor
non-ONG cu OMG, desi CE nu a stabilit asemenea praguri,
astfel incat statul roman, ca membru UE, era obligat sa astepte
derularea procedurii legale a Comisiei prevazuta de art. 30,
art. 5, 7 si 8 din Directiva CE nr. 468/1999 si nu sa stabileasca
in mod unilateral asemenea praguri.
Prin aceasta modalitate de legiferare, prin cele doua ordine
contestate, care lasa loc posibilitatii prezentei OMG
neautorizate, contrar art. 40 alin. (1) din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 43/2007 si art. 21 (1) din Directiva
nr. 18/2001/CE, dar si prin stabilirea unor praguri a prezentei
OMG in semintele de cereale si de plante oleaginoase si textile,
contrar procedurii de determinare a acestora, de catre
organismele UE competente, potrivit art. 30 din Directiva CE
nr. 468/1999 s-au incalcat dispozitiile legale emise de institutiile
UE, pe care statul roman si-a luat obligatia sa le respecte si sa
le transpuna direct in dreptul national, prin semnarea Tratatului
de aderare la UE, in acest sens fiind si prevederile art. 148
alin. (2) din Constitutia Romaniei.
Sustinerile recurentului cum ca pragurile stabilite prin cele
doua ordine criticate au fost agreate de oficialii UE sunt
nedovedite, la dosar existand insa inscrisuri care probeaza
concluziile negative ale misiunii de evaluarea FVO formata din
experti UE, din perioada 2—6 martie 2009, asa cum rezulta din
copia raportului intocmit de acestia (f. 6,16 dosar fond), depus
in traducere legalizata la filele 41—46 dosar fond.
De altfel, cele doua ordine emise cu incalcarea legislatiei UE
au fost deja abrogate de catre recurentul-emitent: Ordinul
nr. 1.262/2005, modificat prin Ordinul MAPDR nr. 185/2009, a
fost abrogat la 30 iunie 2010 prin Ordinul nr. 149/2010, iar
Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
nr. 1.264/2005, modificat prin Ordinul nr. 186/2009, a fost
abrogat la aceeasi data prin Ordinul nr. 150/2010.
3. Solutia instantei de recurs
Constatand ca sentinta atacata nu este afectata de niciunul
dintre motivele de casare sau de modificare prevazute de
art. 304 din Codul de procedura civila, in baza art. 312 alin. 1 din
Codul de procedura civila, Curtea va respinge recursul paratului
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale impotriva Sentintei nr. 71 din
23 februarie 2010 a Curtii de Apel Cluj ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 9 februarie 2011. |
|
Lista spete
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|