Romania in Uniunea Europeana: Finantarea post-aderare
Politica de coeziune
Pentru perioada 2007-2013, politica de coeziune a Uniunii Europene a fost reformata pentru a raspunde mai bine obiectivelor stabilite la Lisabona si la Goteborg (economie competitiva bazata pe cunoastere, cercetare si dezvoltare tehnologica, dezvoltare sustenabila, ocuparea fortei de munca). In urma acestei reforme, politica de coeziune va avea la dispozitie trei instrumente: Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European.
Cele trei instrumente vor fi folosite ca si pana acum, pentru a ajuta la reducerea disparitatilor de dezvoltare economica intre diversele regiuni ale Uniunii Europene, punandu-se accentul pe cunoastere si inovare, pe crearea de locuri de munca mai multe si mai bune, cooperare intre regiuni si pe transformarea regiunilor in locuri atractive pentru a investi si pentru a munci.
Politica de coeziune, in noua sa forma, are trei obiective: Convergenta (sprijinind regiunile ramase în urma din punct de vedere al dezvoltarii economice), Competitivitate Regionala si Ocuparea fortei de munca (sprijinind regiuni, altele decat cele ramase in urma ca nivel de dezvoltare, pentru atingerea tintelor Agendei Lisabona) si Cooperare Teritoriala Europeana (promovand o dezvoltare echilibrata a intregului teritoriu comunitar, prin incurajarea cooperarii si schimbului de bune practici intre toate regiunile UE). Ultimul obiectiv va avea trei axe de actiune, si anume: cooperare trans-frontaliera, transnationala si inter-regionala.
Romania, ca viitoare beneficiara a fondurilor structurale, este eligibila pentru toate cele trei instrumente si pentru doua dintre obiective - Convergenta si Cooperare Teritoriala Europeana.
Politica de dezvoltare rurala
Viitoarea politica de dezvoltare rurala in perioada 2007-2013 se va concentra pe trei domenii in conformitate cu cele trei axe tematice stabilite in noua reglementare privind dezvoltarea rurala: imbunatatirea competitivitatii pentru agricultura si paduri; mediu si peisaj rural; imbunatatirea calitatii vietii si diversificarea economiei rurale. O a patra axa, numita "Leader" bazata pe experienta data de initiativele comunitare Leader, deschide noi posibilitati pentru abordarile locale ale problematicii dezvoltarii rurale.
Noua perioada de programare ofera o posibilitatea unica de a reorienta sprijinul dinspre finantarea dezvoltarii rurale la crestere, locuri de munca si sustenabilitate.
Alocarea Fondurilor Structurale si de Coeziune
Suma totala a Fondurilor Structurale si de Coeziune alocate Romaniei este de 19,668 miliarde Euro, din care 12,661 miliarde vor fi alocate prin Fondurile Structurale in cadrul obiectivului „Convergenta", 6,552 miliarde Euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde vor fi alocate Obiectivului „Cooperare Teritoriala Europeana" (inclusiv transferurile la IPA si ENPI, Instrumentul de Pre-Aderare si Instrumentul European de Vecinatate si Cooperare).
Pentru urmatorii 7 ani (2007-2013), Romania a pregatit o serie de documente strategice si operationale pentru a stabili prioritatile de dezvoltare ale Romaniei si pentru a defini alocarea fondurilor comunitare pe fiecare obiectiv in parte.
Planul National de Dezvoltare (PND) cuprinde strategia nationala de dezvoltare a Romaniei. In acest document, finalizat la sfaraitul anului 2005, sunt prezentate obiectivele strategice, actiunile planificate si sursele de finantare din perspectiva multi-anuala. (document ce nu a trebuit supus aprobarii Comisiei Europene).
Cadrul Strategic National de Referinta (CSNR) are la baza Planul National de Dezvoltare si identifica legatura dintre prioritatile nationale si regionale si proritatile comunitare sustinute de Comisia Europeana. In CSNR se specifica alocarea anuala a fondurilor europene pe fiecare obiectiv, pe fiecare instrument si pe fiecare program operational.
Programele Operationale (PO) sunt documentele ce identifica, pentru fiecare obiectiv strategic din CSNR, axele prioritare si domeniile de interventie, furnizand detalii despre finantarea nationala publica si privata si co-finantarea de la Uniunea Europeana.
Atat CSNR, cat si Programele Operationale au fost transmise, in aprilie 2006, Comisiei Europene pentru negociere informala. Negocierile formale se finalizeaza in momentul in care Romania devine stat membru al Uniunii Europene, permitand stabilirea detaliilor finale privind alocarea fondurilor structurale pentru tara noastra.
Fiecare Program Operational va fi completat de un Program Complement, documente ce nu sunt supuse aprobarii Comisiei Europene, dar care cuprind detalii practice privind proiectele si cheltuielile eligibile, potentialii beneficiari, modurile de decontare, rolul autoritatilor etc.
Fiecare PO este impartit in mai multe Axe Prioritare (ilustrand obiectivele Programului Operational respectiv), fiecare axa avand unul sau mai multe Domenii majore de interventie, care la randul lor pot cuprinde una sau mai multe operatiuni ce urmeaza a beneficia de finantare din fondurile structurale.
Detalii despre aceste documente se pot gasi pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (www.mfinante.ro) in sectiunea dedicata PND. De asemenea, detalii despre fiecare PO in parte, si despre modul in care va fi implementat se gasesc pe site-urile oficiale ale Autoritatilor de Management si a Organismelor Intermediare.
CSNR se implementeaza prin Programele Operationale, elaborate prin obiectivele "Convergenta" si "Cooperare Teritoriala Europeana". Tabelul 1 prezinta lista Programelor Operationale elaborate de Romania, Autoritatile de Management, Organismele Intermediare precum si instrumentele structurale prin care vor fi finantate Programele Operationale. Fiecare Autoritate de Management poate sa delege o parte din sarcinile sale unuia sau mai multor Organisme Intermediare. OI nu sunt structuri obligatorii in cadrul institutional de implementare a Programelor Operationale, fiind la latitudinea AM de a numi sau nu organisme intermediare. CSNR cuprinde o prezentare generala a Programelor Operationale din cadrul obiectivului "Convergenta".
Materialul de fata are la baza informatiile cuprinse pe site-ul INfoEuropa: www.infoeuropa.ro
Alte informatii utile
Termeni juridici, grupare tematica
|