DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Detaliu stire


Cautare stiri:    


Bugetarii nu primesc nici in 2016 tichete de masa, de vacanta, premii, tichete cadou sau indemnizatii la pensie (proiect)
07-12-2015
Sursa: Agerpres

------------------
Bugetarii nu vor primi nici in 2016 tichete de masa, tichete sau vouchere de vacanta, premii si ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizatii la iesirea la pensie sau trecere in rezerva, din cauza riscurilor de deviere existente pe bugetul din 2016, reiese din proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016, publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.

"In conditiile in care pe baza executiei bugetare a anului 2016 exista un risc de deviere, in vederea contracararii acestuia se impune promovarea unor masuri, pe orizontul de referinta, respectiv mentinerea unor masuri adoptate in anii anteriori, precum: neacordarea pentru personalul bugetar de tichete de masa, tichete/vouchere de vacanta, premii si ore suplimentare, tichete cadou si indemnizatii la iesirea la pensie/trecere in rezerva", se mentioneaza in expunerea de motive a actului normativ.

De asemenea, pentru contracararea riscului de deviere, sunt necesare masuri precum cresterea absorbtiei fondurilor europene, o eficienta sporita in colectarea taxelor si a impozitelor, in reducerea evaziunii fiscale, imbunatatirea conformarii voluntare, aplicarea noului pachet legislativ privind achizitiile publice, dar si imbunatatirea structurii cheltuielilor publice.

Actul normativ stabileste si plafoanele maxime pentru o serie de indicatori macroeconomici. Astfel, conform documentului, cheltuielile statului cu salariile nu au voie sa depaseasca, anul viitor, 7,7% din produsul intern brut (PIB), iar in 2017, plafonul trebuie sa scada la 7,4% din PIB. In ceea ce priveste deficitul bugetului general consolidat, exprimat ca pondere in produsul intern brut, acesta trebuie sa fie de maxim 2,8% in 2016, respectiv 2,77% in 2017.

"Pentru anul 2016, plafonul propus pentru datoria guvernamentala, conform metodologiei UE, este de 41%, luand in considerare potentialele prefinantari ce vor putea fi atrase in conditiile favorabile ale pietelor financiare, precum si eventualele evolutii sub asteptari atat ai indicatorilor macroeconomici, cat si ai pietelor financiare. Acest plafon este obligatoriu pentru anul 2016", se mai arata in proiectul de Lege.

In plus, plafonul privind emiterea de garantii de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice si de catre unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2016, este de 8 miliarde de lei.

"Masurile de relaxare fiscala decise in anul 2015 in scopul stimularii cresterii economice se estimeaza ca vor avea un impact direct negativ asupra veniturilor bugetare pana la finalul anului 2017, an in care se vor aplica si ultimele reduceri planificate de taxe si impozite. Dupa aceasta perioada se estimeaza o stabilizare a ponderii in PIB a veniturilor bugetare. In paralel, se estimeaza o majorare a ponderii in PIB a cheltuielilor bugetare pe anul 2016 generata de anualizarea majorarilor salariale si a unor prestatii de asistenta sociala, adoptate in anul 2015, urmata insa pe termen mediu de o ajustare semnificativa a acestora ca pondere in PIB in ipoteza mentinerii acelorasi politici salariale si de asistenta sociala", se subliniaza in documentul citat.

In aceste conditii exista riscul ca deficitul bugetar (atat cash cat ti ESA) sa inregistreze o crestere abrupta in anul 2016, fara a depasi limita de 3% din PIB stabilita prin Tratatul de la Maastricht, crestere care se mentine si in anul 2017 urmata insa de revenirea, incepand cu anul 2018 si continuand si in anul 2019, pe o traiectorie de ajustare, se mai arata in proiectul citat.

"In contextul celor prezentate mai sus, in termeni structurali, exista riscul de a devia pe orizontul de referinta de la Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu (OTM) stabilit pentru Romania, respectiv 1% din PIB, deficitul structural pe anul 2016 fiind estimat la 2,73% din PIB, in anul 2017 la 2,86% din PIB urmand sa inregistreze o traiectorie descendenta incepand cu anul 2018, respectiv 2019, cu o ajustare anuala de ,5 puncte procentuale", se subliniaza in actul mentionat.







Ce drepturi are sotul supravietuitor la mostenirea sotului decedat?
Genoiu Ilioara

Detalii si comenzi
Pret lei: 24.921.16






Comentarii introduse

Fii primul care comenteaza - Login si formularul de mai jos, in cadrul acestei pagini


Introduce un comentariu


Nu poti introduce un comentariu nou
fara a fi inregistrat - Login




Echipa Redactorilor de stiri DreptOnline.ro:



Linkuri rapide
  • Pagina de stiri
  • Pagina principala




  • Termeni juridici, grupare tematica




    Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

    Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    55 useri online

    Useri autentificati: