DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Sentinta nr. 122 din 12 mai 2010, SECTIA COMERCIALA DE CONTENCTIOS ADMINISTRATIV FISCAL, CURTEA DE APEL PLOIESTI

Jurisprudenta, spete
Contencios administrativ [22 decizii]
Drept Civil [204 decizii]
Drept Comercial [13 decizii]
Drept international privat [1 decizii]
Drept Penal [58 decizii]
Dreptul Familiei [52 decizii]
Dreptul Muncii [32 decizii]
Procedura Civila [66 decizii]
Procedura Penala [4 decizii]
Proprietate intelectuala [10 decizii]
TOTAL [462 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Sentinta nr. 122 din 12 mai 2010, SECTIA COMERCIALA DE CONTENCTIOS ADMINISTRATIV FISCAL, CURTEA DE APEL PLOIESTI

CURTEA DE APEL PLOIESTI

Data: 12-05-2010


Publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 690 din 12 noiembrie 2013

CURTEA DE APEL PLOIESTI
SECTIA COMERCIALA DE CONTENCTIOS ADMINISTRATIV FISCAL

Sentinta nr. 122
Sedinta publica din data de 12 mai 2010

Dosar nr. 302/42/2010

Pe rol fiind solutionarea cererii privind anularea Ordinului nr. 766/2009 formulata de reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., administrator judiciar special Constantin Carciumaru, cu sediul in comuna Posta Calnau, satul Posta Calnau, camera 8, cladirea C9, judetul Buzau, prin administrator judiciar "Balescu si Asociatii", cu sediul in Buzau, Str. Unirii, bl. 19F, ap. 3, cod postal 120201, judetul Buzau, si cu sediul in comuna Posta Calnau, Posta Calnau, bl. C9, ap. 8, cod postal 120201, judetul Buzau, in contradictoriu cu paratul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, cu sediul in Bucuresti, sectorul 3, bd. Carol I nr. 24, cod postal 032451, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, cu sediul in Bucuresti, sectorul 1, Bd. Aviatorilor nr. 72, cod postal 032451, Ministerul Santatii, cu sediul in Bucuresti, sectorul 1, str. Cristian Popisteanu nr. 1-3, cod postal 032451.

Actiunea este timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 8 lei, potrivit Chitantei nr. 129.631/20.04.2010, si timbru judiciar de 1 leu, acestea fiind anulate de catre instanta si atasate la dosarul cauzei.

La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., reprezentata de avocat Ilie R. din Baroul Bucuresti, potrivit Imputernicirii avocatiale nr. 33.723 din 05.05.2010, lipsa fiind paratii Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Ministerul Sanatatii.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza faptul ca prin intermediul Compartimentului Registratura s-a depus la dosar de paratul Ministerul Sanatatii o intampinare ce a fost vizata si inregistrata la instanta cu nr. 6.333/22.04.2010.

Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informeza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictului dintre ele.

S-a inmanat reclamantei S.C. Euroavipo Grup - S.A., prin aparatoarea sa, avocat Ilie R., copie de pe intampinarea formulata de paratul Ministerul Sanatatii, completarea la intampinare formulata de paratul Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Bucuresti si copie de pe inscrisurile atasate la intampinare ce au fost depuse de parata Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor Bucuresti.

Avocat Ilie R., avand cuvantul pentru reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A. in dovedirea actiunii, solicita proba cu inscrisuri pe care le intelege sa le depuna la dosar, si anume: referat de aprobare in vederea promovarii unui act normativ care sa reglementeze producerea bauturilor alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare nr. 94.441/30.04.2010, emis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale - Directia generala politici agricole - Directia pentru organizari comuna si de piata si politici pentru culturi de camp si culturi horticole, 2 cereri formulate catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, un certificat privind solutia pronuntata in Dosarul nr. 482,2/42/2009, emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, un extras din Legea contenciosului administrativ.

Curtea, avand in vedere proba cu inscrisuri solicitata de reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., o considera pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, in conformitate cu art. 167 din Codul de procedura civila o incuviinteaza.

Avocat Ilie R., avand cuvantul pentru reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., declara ca nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea ia act de declaratia reclamantei prin aparator, considera cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.

Avocat Ilie R., avand cuvantul pentru reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata in sedinta de a se dispune suspendarea Ordinului nr. 766/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul destinate consumului uman ca atare, publicat in M.O. nr. 918 din 29.12.2009, intrucat este nelegal, emis de MAPDR, ANPC si Ministerul Sanatatii.

In continuare sustine ca prin emiterea Ordinului nr. 766/2009, institutiile emitente si-au depasit competenta legala si constitutionala privind eliberarea actelor normative.

Mai mult arata ca din preambulul actului contestat reiese ca textele legale cu forta juridica superioara ce au stat la baza emiterii acestuia sunt art. 34 din OUG nr. 92/2001, Hotararea Guvernului nr. 8/2009, H.G. nr. 284/2009 si H.G. nr. 1.718/2008 nu confera calitatea paratilor in sensul emiterii actului atacat, ordinul fiind adoptat cu depasirea competentelor legale.

Astfel, apreciaza ca potrivit art. 34 din OUG nr. 97/2001, mentionat in preambulul Ordinului nr. 766/2009, MAPDR impreuna cu MSP si ANPC nu sunt abilitate sa emita ordine comune care s reglementeze interzicerea fabricarii unor produse alimentare.

In plus, prin ordinul atacat se reglementeaza peste un act normativ avand o forta juridica superioara, respectiv peste reglementarile OG nr. 42/1995 a productiei de produse alimentare.

Sub acest aspect invedereza ca ordinul atacat interzice producerea anumitor categorii de bauturi fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, in ciuda faptului ca in conditiile OG nr. 42/1995 si ale Ordinului nr. 357/2003 prin obtinerea licentei de fabricatie operatorul economic a obtinut dreptul de a produce spre comercializare aceste produse.

Mai arata ca prevederile din OG nr. 42/1995 au conferit MAPDR o competeta de reglementare limitata, or, introducerea altor elemente de reglementare, printr-un act administrativ cu caracter normativ, la nivel ierarhic inferiaor, este adoptata cu depasirea abilitarii date de legiuitor.

In aceasta situatie, mentioneaza ca ordinul atacat adauga la lege si nu mai are caracter de act adoptat pe baza legii si in enuntarea ei, pentru care se aplica sanctiunea anularii acestuia.

Totodata, precizeaza ca ordinul a carui anulare se solicita a fost emis cu incalcarea prevederilor Legii nr. 24/2000privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative si prevederile Legii concurentei nr. 21/1996.

Referitor la cererea de suspendare sustine ca sunt incidente prevederile art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.

In sensul sustinerilor depune la dosar jurisprudenta si legislatie.

In ceea ce priveste intampinarile formulate de paratii Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Ministerul Sanatatii considera ca sunt total nefondate, motiv pentru care solicita respingerea acestora.




CURTEA,


Deliberand asupra actiunii de fata, constata urmatoarele:

Prin actiunea formulata sub nr. 302/42/2010 la data de 24 martie 2010 pe rolul Curtii de Apel Ploiesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., in reorganizare judiciara, prin administrator special Constantin Carciumaru si administrator judiciar SP "Balescu si Asociatii" SPRL, in contradictoriu cu paratii Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Autoritatea Natioanla pentru Protectia Consumatorilor si Ministerul Sanatatii, a solicitat anularea Ordinului nr. 766/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 918 din 29.12.2009, intrucat este nelegal.

In motivarea actiunii reclamanta a sustinut ca prin ordinul cu numarul de mai sus se limiteaza produsele agricole admise pentru a fi utilizate la fabricarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare la cateva categorii, astfel: fructe si/sau parti de fructe, cu exceptia strugurilor, provenite din plantatii pomicole si/sau din plantatiid e arbusti fructiferi din cultura si/sau flora spontana, produse apicole, must sau/si must concentrat sau/si must concentrat rectificat obtinut in exclusivitate din produsele agricole prevazute la alin. (2) lit. a). Utilizarea altor materii prime la obtinerea bauturilor fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, nu este permisa.

Producatorilor care, la data emiterii Ordinului nr. 766/2009 le era permisa fabricarea de bautura fermentata, linistita, in baza licentelor de fabricatie detinute, emise in mod legal de directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, le este interzis sa mai produca alte bauturi decat cele expres enumerate de ordinul mai sus mentionat, fara nicio fundamentare.

Mentioneaza faptul ca Ordinul nr. 766/1.594/675 din 2009 este al treilea act dintr-un sir de acte normative care sub diferite denumiri urmaresc ca obiectiv, avand in norma legala anterior mentionata, apreciaza ca cele trei institutii si-au depasit competenta legala prin emiterea Ordinului nr. 766/1.594/675 din 2009.

In acest sens sunt si concluziile din Raportul de control intocmit de Corpul de Control al Primului-Ministru cu ocazia verificarii legalitatii adoptarii ordinelor nr. 192/2009 si nr. 334/432 din 2009, ce au precedat adoptarea Ordinului nr. 766/2009, concluzii in care se retine ca: "din continutul art. 34 din OUG nr. 97/2001 se constata ca MAPDR nu avea dreptul de a interzice utilizarea unor ingrediente, substante sau materii prime, ci doar a interzicerii vanzarii alimentelor sub anumite denumiri, informatii sau prezentari care pot induce in eroare, a alimentelor care contin substante sau obiecte nealimentare si a vanzarii anumitor alimente drept medicamente, desi prin prevederile art. 2 alin. 3, 4 si 5 din Ordinul nr. 334/2009 se interzice tocmai utilizarea anumitor produse (zaharuri, amidon, vin/sau must de struguri etc.) (...)."

Totodata, prin emiterea ordinului contestat s-au depasit competentele legale de reglementare in raport de prevederile constitutionale.

In acest sens, mentioneaza ca reclamanta in baza dreptului constitutional de acces liber la o activitate economica (art. 45 din Constitutie) a obtinut dreptul de a fabrica bauturi fermentate nedistilte, altele decat berea si vinul, detinand licenta de fabricatie in conditiile OG nr. 42/1995. Prin emiterea Ordinului nr. 766/2009 se restrange libertatea economica a agentului economic garantat de art. 45 din Constitutie, in contextul in care restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati se poate realiza numai prin lege, si nu printr-un ordin al unui minister, dupa cum statueazaart. 53 din Constitutie.

In plus, prin ordinul atacat se reglementeaza peste un act normativ avand o forta juridica superioara, respectiv peste prevederile OG nr. 42/1995 a productiei de produse alimentare.

Astfel, prin Ordinul nr. 766/2009 se reglementeaza productia bauturilor comerciale fermentate. Cu ocazia analizarii legalitatii acestuia trebuie sa se tina cont de dispozitiile OG nr. 42/1995, reglementare cu forta juridica superioara, care vizeaza chiar domeniul productiei de produse alimentare, chiar daca s-a omis mentionarea acestei ordonante in preambulul Ordinului nr. 766/2009.

Mai arata ca din analiza celor doua texte reiese ca ordinul atacat interzice producerea anumitor categorii de bauturi fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, in ciuda faptului ca in conditiile OG nr. 42/1995 si ale Ordinului nr. 357/2003 prin obtinerea licentei de fabricatie operatorul economic a obtinut dreptul de a produce spre comercializare aceste produse.

Astfel, potrivit Ordinului nr. 357/2003, printre activitatile si produsele pentru care MAPDR acorda licente de fabricatie este si aceea a fabricarii cidrului si/sau a altor bauturi nedistilate obtinute prin fermentare si/sau a bauturilor mixte ce contin alcool, fapt ce atesta in mod incontestabil posibilitatea producerii in conditiile OG nr. 42/1995 de bauturi fermentate nedistilate, fara a se limita producerea acestora la anumite categorii de bauturi sau de materii prime.

In sensul celor aratate mai sus invedereaza instantei ca din examinarea dispozitiilor art. 7 alin. 2 din OG nr. 42/1995 se constata ca prin aceasta ordonanta MAPDR este abilitat sa adopte reglementari numai privind nivelul maxim de aditivi, de substante straine sau de incarcatura microabiana.

Or, in cauza de fata, prin ordinul supus controlului judecatoresc, au fost interzise utilizarea amidonului sau/si zaharurilor, ceea ce excede prevederilor art. 7 alin. 2 din OG nr. 42/1995.

Ca atare, prin interdictia folosirii unor substante alimentare, mentionata in cadrul art. 3 alin. 1 din ordin, s-a ajuns in situatia ca printr-un act adminstrativ sa se abroge prevederile unui act normativ de nivel ierarhic superior, respectiv cele ale OG nr. 42/1995, care in art. 4 alin. 1 lit. C, defineste aditivul alimentar, permitand totodata folosirea unor astfel de aditivi alimentari.

Ceea ce legiuitoriul a dat in competenta autoritatii administrative a fost numai stabilirea limitelor maxime admise, pentru fiecare clasa de produse, si in niciun caz interdictia folosirii aditivilor, care sunt substante ce se adauga alimentelor pentru a se imbunatati valoarea nutritiva a acestora si, de asemenea, orice produs care se adauga alimentelor pentru a influenta culaoarea, gustul, consistenta si aroma.

Prin reglementarea instituita in cuprinsul ordinului atacat, respectiv prin interzicerea folosirii unor aditivi alimentari, se ajunge la restrangerea producerii bauturilor respective, chestiune ce, dupa cum a aratat, neconstituind competenta MAPDR, prin aceasta ajungandu-se in mod implicit la retragerea si ineficienta licentelor de fabricatie.

Licentele de fabricatie ale produselor alimentare se acorda in conditiile art. 22-24 din OG nr. 42/1995, iar suspendarea si retragerea acestora se dispune numai in conditiile prevazute in ordonanta, respectiv in conformitate cu prevederile cap. VI - Sanctiuni.

Prevederile din OG nr. 42/1995 au conferit MAPDR o competenta de reglementare limitata, or introducerea altor elemente de reglementare, printr-un act administrativ cu caracter normativ, deci de nivel ierarhic inferior, fiind adoptata cu depasirea abilitarii date de legiuitor.

In aceasta situatie arata reclamanta ca ordinul adauga la lege si nu mai are caracter de act adoptat pe baza legii si in enuntarea ei, motiv pentru care urmeaza a se aplica sanctiunea anularii acestuia.

Considera ca sustinerile privind incalcarea prevederilor OG nr. 42/1995 sunt confirmate de raportul Corpului de Control al Primului-Ministru, inregistrat cu nr. 332/06.10.2009, in care, la cap. III - Constatari pct. 1 si 2 "Concluzii" pagina 25, se precizeaza ca: "s-a depasit cadrul legal stabilit de actele pe baza si in executarea carora a fost emis Ordinul nr. 192/2009, respectiv OG nr. 42/1995, nerespectandu-se normele de tehnica legislativa, prin incalcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 24/2000 (...) prevederile Ordinului nr. 192/2009 intrand in contradictie cu OG nr. 42/1995, care nu prevede interzicerea producerii bauturilor fermentate nedistilate, nerespectandu-se normele de tehnica legislativa, prin incalcarea prevederilor art. 12 lit. b) si art. 79 alin. 1 din Legea nr. 24/2000".

d) Totodata, mentioneaza ca HG nr. 8/2009 privind organizarea si functionarea MAPDR, care reglementeaza atributiile acestuia, a fost abrogata la data de 2.12.2009.

In consecinta, arata ca la data adoptarii de catre MAPDR a Ordinului nr. 766, adica la data de 16.12.2009, HG nr. 8/2009 pe care isi intemeiaza MAPDR competenta de reglementare era abrogata.

Deoarce MAPDR isi fundamenteaza competenta de emitere a Ordinului nr. 766/2009 pe HG nr. 8/2009, act normativ abrogat la data adoptarii acestui ordin, apreciaza ca acest act normativ este nelegal si sub acest considerent.

e) In conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin HG nr. 561/2009, actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic si d emediu asupra bugetului general consolidat sau asupra legislatiei in vigoare sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern.

Mai arata reclamanta ca legiuitorul a conditionat adoptarea actelor normative cu efecte deosebite asupra mediului economic de elaborarea lor pe baza unor documente de politici publice adoptate de Parlament sau de Guvern. Cerinta mai sus mentionata este o cerinta care conditioneaza legalitatea actului normativ astfel aprobat.

In conformitate cu constatarile raportului de control al Corpului de Control al Primului-Ministru, "categoria bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, nu se regaseste in mod distinct in continutul situatiilor si obiectivelor prezentate in strategia MAPDR privind industria alimentara pe anul 2009".

In consecinta, apreciaza ca suntem in prezenta unei alte incalcari a dispozitiilor legale prin adoptarea Ordinului nr. 766/2009; astfel, desi problematica in discutie era necesar a se adopta pe baza "unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern", institutiile emitente au facut abstractie de aceste prevederi legale, substituindu-se Guvernului si Parlamentului Romaniei, reglementand un domeniu care nu a fost inclus in strategia MAPDR privind industria alimentara.

f) Intre actele normative mentionate in preambulul ordinului contestat se regaseste si Regulamentul CEE nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest regulament, la codul tarifar 2206.00 se incadreaza urmatoarele produse: "alte bauturi fermentate (de exemplu, cidru de mere, cidru de pere, hidromel); amestecuri de bauturi fermentate si amestecuri de bauturi fermentate si bauturi nealcoolice, nedenumite si necuprinse in alta parte".

Raportand prevederile ordinului contestat la cele ale regulamentului aratat apreciaza reclamanta ca actul atacat nu se circumscrie nici prevederilor europene, intrucat la nivelul Uniunii Europene pot fi produse si alte bauturi fermentate, altele decat cidru de mere, cidru de pere, hidromel care sunt mentionate doar ca exemplu, putand exista si "altele", fapt mentionat expres in Tariful vamal.

Mai sustine reclamanta ca Ordinul nr. 766/1.594/675 din 2009 a fost emis cu incalcarea prevederilor Legii nr. 24/2000privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instructiunile si alte asemenea acte ale conducatorilor ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate sunt acte date in executarea unui act normativ, iar art. 75 prevede ca aceste acte "se emit numai pe baza si in executarea legilor, a hotararilor si a ordonantelor Guvernului. In formula introductiva a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice."

Desi ordinul este emis pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, printre temeiurile enumerate in partea introductiva nu se numara si cel in baza caruia au fost adoptate normele tehnice. Cu alte cuvinte, nu se arata care este actul cadru care justifica si impune elaborarea de norme tehnice.

Mentioneaza ca temeiurile invocate in partea introductiva nu releva acest aspect, legile enumerate justificand doar competenta functionala a celor trei institutii de a emite ordine cu caracter normativ.

Astfel, temeiurile juridice aratate in formula introductiva, respectiv art. 34 din OUG nr. 97/2001, HG nr. 8/2009, HG nr. 284/2009, HG nr. 1.718/2008, sunt temeiurile legale care stabilesc competenta celor 3 institutii emitente in emiterea de acte normative similare ordinlui contestat, iar Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 stabileste codurile si pozitiile tarifare la care se incadreaza produsele fara a reglementa domeniul productiei de produse alimentare.

Asadar, arata ca a fost adoptat un ordin fara a se preciza in executarea carei legi (lato sensu) a fost emis, incalcandu-se flagrant prevederile Legii nr. 24/2000.

In plus, prin emiterea ordinului ce face obiectul prezentei au fost incalcate prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000, care, pentru evitarea paralelismelor, interzic in procesul de legiferare instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative.

Or, in cazul de fata, printr-o succesiune de acte normative se incearca instituirea acelorasi reglementari, fiind emise in vederea interzicerii fabricarii anumitor categorii de bauturi fermentate 3 acte normative: unul emis de MAPDR - Ordinulnr. 192/2009, al doilea emis de ANPC si de MAPDR - Ordinul nr. 334/2009 si al treilea emis de ANPC, MAPDR si Ministerul Sanatatii - Ordinul nr. 776/2009.

In aceste conditii, apreciaza ca s-au incalcat in mod evident prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000, fiind in acelasi timp prejudiciata situatia producatorilor de bauturi fermentate, altele decat berea si vinul, in folosul altor producatori care doresc inlaturarea concurentei, utilizand ca instrument institutiile sttului.

Mai sustine reclamanta ca prin Ordinul nr. 766/2009 au fost incalcate prevederile Legii concurentei nr. 21/1996.

Din interpretarea dispozitiilor Ordinului nr. 766/2009 rezulta ca bauturile alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, a caror productie este permisa sunt: cidru de mere, cidru de pere, hidromel si bautura alcoolica fermentata obtinuta exclusiv prin fermentarea amestecurilor de fructe (art. 7 din normele tehnice).

Coroborand art. 7 din normele tehnice cu art. 4 alin. 3, care dispun ca normele tehnice nu se aplica bauturilor fermentate nedistilate fabricate si/sau comercializate in mod legal intr-un stat membru al UE sau in Turcia (...), rezulta in mod indirect discriminarea producatorilor autohtoni.

In fapt, prin Ordinul nr. 766/2009 se restrictioneaza producerea majoritatii bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, deoarece se interzice utilizarea unor materii prime agricole necesare in producerea acestor bauturi, precum amidonul si zaharul.

Invedereaza reclamanta ca interzicerea fara temei, printr-un act administrativ normativ, a productiei unor bunuri destinate consumului uman obtinute din anumite materii prime agricole constituie un precedent periculos, prin care un sector de activitate este afectat, de acest fapt profitand in mod neloial alte sectoare, cat si producatorii internationali.

Mai mult, in conditiile in care zaharul poate fi folosit la producerea vinurilor pentru cresterea concentratiei alcoolice, apare ca nejustificata atat din punct de vedere legal, cat si din punctul de vedere al calitatii produsului sau al sanatatii publice interzicerea utilizarii zaharului si/sau a amidonului in producerea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul.

Mentioneaza reclamanta ca consecinta acestui ordin este, practic, disparitia produselor in discutie de pe piata, cu impact asupra activitatii economice a producatorilor autohtoni, care vor suferi pierderi financiare dezastruoase ce pot conduce, in cele din urma, la falimentul acestora.

In sensul celor de mai sus, invedereaza instantei ca, in privinta incalcarii prin Ordinul nr. 192/2009 a Legii concurentei, Consiliul Concurentei a apreciat ca aceasta "creeaza o situatie discriminatorie pentru producatorii care desfasoara o activitate in domeniul productiei si comercializarii bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul romanesti. (...) In lipsa unor prevederi similare aplicabile la nivel comunitar in statele membre de unde provin bauturile importate pe piata romaneasca, efectele pozitive scontate prin implementarea ordinului, precum si asigurarea unui mediu concurential echitabil pe aceasta piata nu se pot materializa.

Acest lucru se datoreaza faptului ca pe piata romaneasca se comercializeaza si vor continua sa se comercializeze bauturi de acest gen provenind din import, care nu au obligatia de a respecta pe teritoriul Romaniei normele prevazute de Ordinul nr. 192/2009 si care intra in concurenta directa cu bauturile romanesti, care au obligatia de a respecta prevederile aminttie."

In raport cu cele aratate mai sus apreciaza ca prin emiterea ordinului ce face obiectul prezentei se incalca prevederile art. 9 alin. 1 din Legea concurentei nr. 21/1996, care statueaza ca sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale avand ca obiect sau putand avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, in special cele care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor economici, si cele care stabilesc conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor economici.

Sustine reclamanta ca elaborarea Ordinului nr. 766/2009 s-a facut cu incalcarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica.

Potrivit art. 2 lit. b) al Legii nr. 52/2003, unul dintre principiile care stau la baza elaborarii oricarui act este acela potrivit caruia acest demers se face cu consultarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite, la initiativa autoritatilor publice.

Modalitatea de aplicare concreta a principiului sus-enuntat este detaliata in alin. (3) al articolului 6, care specifica faptul ca: "Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanta asupra mediului de afaceri se transmite de catre initiator asociatiilor de afaceri si altor asociatii legal constituite, pe domenii specifice de activitate."

Aceste prevederi imperative ale legii nu au fost insa respectate de catre emitentii actului normativ contestat. Astfel, mentioneaza ca, desi interesul era mai mult decat evident, Asociatia Producatorilor si Comerciantilor de Bauturi Fermentate, cu sediul in localitatea Posta Calnau, cladirea C9, camera 5, judetul Buzau, inscrisa in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la Grefa Judecatoriei Buzau cu nr. 67/31.10.2008, al carei membru suntem, nu a primit niciun anunt privind elaborarea actului normativ contestat.

Or, intrucat asociatia sus-mentionata, din care face parte reclamanta, a fost ea insasi autoare a numeroase adrese catre emitentii acestui ordin si chiar contestatoare a Ordinului nr. 192/2009 ce a precedat Ordinul nr. 766/2009, era evident interesul acesteia cu privire la modalitatea de reglementare a acestui domeniu.

Concluzioneaza reclamanta in sensul ca Ordinul nr. 755/2009 a fost emis abuziv la presiunea unor grupuri economice de interese, pentru eliminarea din mediul concurential a agentilor economici producatori de bauturi alcoolice fermentate nedistilate.

Masurile adoptate nu au fost luate nici in aplicarea unor elgi, nici pentru apararea unui interes public major si, in orice caz, prin incalcarea legilor existente si facand abstractie de faptul ca normele comunitare nu impun obligatia interzicerii folosirii unor materii prime agricole in producerea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, iar cerintele privind protejarea sanatatii umane nu sunt incalcate prin producerea acestora in conditiile deja existente si aprobate de organele competente, prin eliberarea licentelor de fabricatie.

Mai arata reclamanta ca printr-o succesiune de acte normative se incearca instituirea acelorasi reglementari, care au ca obiectiv principal interzicerea producerii anumitor categorii de bauturi fermentate.

Invedereaza reclamanta ca asupra nelegalitatii acestor ordine s-au pronuntat deja instantele de judecata, Ordinul nr. 192/2009 fiind anulat prin Sentinta nr. 143/19.08.2009 a Curtii de Apel Ploiesti, Ordinul nr. 334/2009 fiind anulat prin Sentinta din 15.02.2010 a Curtii de Apel Ploiesti, sesizand chiar si Comisia Europeana, cu privire la neregulile evidente din planul reglementarilor legale in aceasta materie.

De asemenea mai arata reclamanta ca Ordinul nr. 766/2009 nu poate produce efecte juridice, fiind suspendat de drept in temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect sustine reclamanta ca ordinul ce face obiectul prezentei actiuni contine aceleasi dispozitii cu Ordinulnr. 192/2009, care a fost suspendat prin Sentinta nr. 143/19.08.2009 de catre Curtea de Apel Ploiesti, ramasa irevocabila prin Decizia nr. 904/18.02.2010, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pana la data pronuntarii irevocabile a instantelor judecatoresti asupra legalitatii sale.

Mai mult, invedereaza reclamanta ca prin Sentinta nr. 151/28.09.2009, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, i-a fost admisa actiunea fiind anulat Ordinul nr. 192/2009 emis de MAPDR.

Intrucat Ordinul nr. 766/2009 contine unele reglementari identice cu cele din ordinul nr. 192/2009 suspendat, apreciaza reclamanta ca sunt incidente prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conform carora, "in ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept."

Asupra ratiunii existentei art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 163/2008, statuand: "Este evident ca suspendarea de drept prevazuta de art. 14 alin. (5) LCA este pe deplin justificata, de vreme ce actul administrativ a carui suspendare se va constata ca fiind intervenita de drept are acelasi continut ca si cel a carui executare a fost suspendata de instanta dupa ce l-a examinat si a conchis ca masura suspendarii este impusa de indeplinirea conditiilor in care se poate dispune. O noua analiza a actului administrativ identic cu cel deja suspendat nu ar face decat sa prelungeasca in mod nejustificat solutionarea actiunii propriu-zise al carei obiect il constituie cererea de anulare a actului administrativ (...)."

Avand in vedere cele de mai sus, solicita sa se constate suspendarea de drept a prevederilor Ordinului nr. 766/2009 ce face obiectul prezentei.

Se solicita a se pronunta cu prioritate pe suspendarea de drept a Ordinului nr. 766/2009, in sensul constatarii indeplinirii conditiilor cerute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 si sa se dispuna anularea Ordinului nr. 766/2009, intrucat a fost emis cu incalcarea prevederilor legale.

In temeiul art. 115 din Codul de procedura civila paratul Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei S.C. Euroavipo Grup - S.A. ca neintemeiata.

In motivarea intampinarii paratul a sustinut ca S.C. Euroavipo Grup - S.A. a interpretat in mod eronat textul legal al Ordonantei Guvernului nr. 42/1995, ca fiind mai restrictiv referitor la competentele MADR in ceea ce priveste productia de produse alimentare, in conformitate cu legislatia interna in vigoare, limitand competentele doar la ceea ce priveste nivelul maxim al aditivilor alimentari, cu toate ca tot in textul legal, la art. 6 alin. (1) din ordonanta, se prevede expres ca "Operatorii economici care produc produse alimentare sunt obligati ca, la fabricarea acestora, sa utilizeze numai materii prime si materiale care sa corespunda conditiilor de calitate prevazute in ... specificatii tehnice ... in vigoare".

Mai arata ca prezumtia de nelegalitate invocata de S.C. Euroavipo Grup - S.A. privitoare la Ordinul nr. 766/2009 este lipsita de argumentare juridica, deoarece prin acest ordin sunt stabilite norme tehnice privind producerea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, in conformitate cu si in limitele conferite in principal de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, republicata, cat si de Ordonanta Guvernului nr. 42/1995 privind productia de produse alimentare destinate comercializarii care, la art. 19, prevede domeniile de produse alimentare pentru care se acorda licenta de fabricatie.

Prin prevederile art. 2 alin. (3) din Normele tehnice ce constituie anexa la Ordinul nr. 766/2009 pentru aprobareaNormelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate, nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, la solicitarea operatorilor economici, bauturile alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, "pot fi fabricate si din alte produse agricole decat cele prevazute la alin. (2) lit. a) -c) (...), prin elaborarea de norme tehnice de producere pentru fiecare produs in parte de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvotlarii Rurale, Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, cu respectarea prevederilor art. 34 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, republicata".

In acest fel, orice alta eventuala initiativa din partea operatorilor interesati poate fi solutionata prin elaborarea de norme tehnice specifice, ori de cate ori se poate solicita Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Conform prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 766/2009, "in vederea imbunatatirii sau corectarii caracteristicilor organoleptice ale bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, este permisa utilizarea aditivilor alimentari", cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

Elaborarea Ordinului MAPDR nr. 766/2009 s-a facut in conformitate cu prevederile art. 3 lit. (k) din HG nr. 8/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, in vigoare la acea data.

Potrivit HG nr. 8/2009, ministrul, in exercitarea atributiilor sale, "initiaza si elaboreaza, direct (...), proiecte de acte normative in domeniile sale de activitate.

La elaborarea ordinului contestat s-a tinut cont de prevederile comunitare in vigoare, respectiv: Directiva 92/83/CE privind armonizarea structurilor accizelor la alcool si bauturi alcoolice, sectiunea trei "Bauturi fermentate, altele decat vinul si berea", si sectiunea patru "Produse intermediare", coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.214/2007 al Comisiei din 20 septembrie 2007 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 2.658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun si cele ale Notei explicative la Sistemul armonizat ce prevede pentru subpozitia NC 22.06 "Alte bauturi fermentate (de exemplu, cidru de mere, cidru de pere, hidromel); amestecuri de bauturi fermentate si amestecuri de bauturi fermentate si bauturi nealcoolice, nedenumite si necuprinse in alta parte: cidrul de mere, cidrul de pere, hidromel, vin din struguri uscati, bauturi obtinute prin fermentarea sucurilor de fructe, malton, bere neagra sau spurce, sake sau vin din orez, vin din palmier, bere de ghimbir si bere de plante".

In acest cadru de reglementari comunitare s-au adoptat norme tehnice de producere si comercializare pentru toate aceste tipuri de bauturi alcoolice posibil de fabricat in Romania.

In ceea ce priveste conformitatea cu reglementarile europene, prin Adresa nr. 2.611/9.12.2009, Departamentul pentru afaceri europene, ca urmare a analizei proiectului de ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, mentioneaza ca nu au fost identificate aspecte de incompatibilitate cu legislatia comunitara, cum impun dispozitiile art. 54 alin. (2) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin HG nr. 561/2009, care stabilesc faptul ca ordinele cu caracter normativ ale conducatorilor ministerelor si ai celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale ce transpun legislatia comunitara, care creeaza cadrul juridic necesar aplicarii acesteia sau care prezinta relevanta comunitara sunt transmise Departamentului pentru afaceri europene in vederea evaluarii compatibilitatii prevederilor acestora cu dreptul comunitar, inaintea semnarii de catre conducatorii autoritatilor emitente.

In cuprinsul Ordinului nr. 766/2009 nu au fost prevazute incadrari tarifare, acest lucru fiind de competenta Ministerului Finantelor Publice, institutie abilitata cu aplicarea reglementarilor comunitare si nationale privind nomenclatura tarifara, iar prin prevederile sale ordinul sus-amintit nu produce efecte economice deosebite, ci, mai mult, creeaza cadrul legislativ necesar producerii si comercializarii unor bauturi sanatoase si sigure din punctul de vedere al calitatii si sigurantei consumatorului; reglementarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat vinul si berea, pentru consumul uman direct, neconstituind o politica publica distincta si nereprezentand un domeniu de importanta majora care sa necesite a fi cuprins in mod distinct, prioritar, in strategia de dezvoltare a MADR.

De fapt, strategiile de dezvoltare a sectorului agricol si de industrie alimentara nu sunt detaliate pentru fiecare tip de produs, ci pe grupe de produse sau domenii de productie. Mai mult chiar, multe organizatii de producatori, profesionale, patronale, sindicale au o atitudine negativa fata de prezenta acestora in reteaua comerciala pentru consumul uman direct, atat timp cat acestea se produc si se comercializeaza fara existenta unor norme tehnice care sa asigure naturaletea si siguranta alimentara.

Astfel, ordinul contestt a fost emis cu respectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, iar actele normative pe baza si in executarea carora a fost emis sunt prevazute in preambulul acestuia, astfel ca a fost respectat principiul legalitatii, intrucat prin prevederile art. 34 lit. c) din OUG nr. 97/2001, institutiile semnatare sunt abilitate sa stabileasca conditii privind fabricarea si calitatea materiilor prime si ingredientelor folosite in producerea alimentelor, compozitia sau calitatea anumitor alimente.

Referitor la evitarea paralelismelor legislative prevazuta la art. 15 din Legea nr. 24/2000 mentionam ca prin Sentinta nr. 151 din 28.09.2009 a Curtii de Apel Ploiesti a fost dispusa anularea Ordinului nr. 192/2009, iar prin prevederile art. 7din Ordinul nr. 766/2009 a fost abrogat Ordinul MAPDR nr. 334/2009, ceea ce evidentiaza faptul ca cele doua acte normative relativ la care S.C. Euroavipo Grup - S.A. invoca paralelismul legislativ nu mai sunt in vigoare.

Prin emiterea Ordinului nr. 766/2009, consideram ca nu au fost incalcate prevederile Legii concurentei nr. 21/1996, republicata, deoarece nu se face discriminare intre operatorii economici care doresc sa produca bauturi alcoolice fermentate nedistilate.

De altfel, oricum, cauzele de nulitate se cerceteaza prin raportare la dispozitiile legale in temeiul carora a fost emis actul atacat, si nu la alte dispozitii, straine, cum pretinde reclamantul.

La nivel comunitar, bauturile fermentate alcoolice nedistilate care se produc din alte materii prime decat cele specificate in ordin constituie baza pentru obtinerea bauturilor mixte (intermediare) si nu sunt destinate consumului uman ca atare.

Aceste norme tehnice de producere nu au ca scop restrangerea, denaturarea sau impiedicarea concurentei, ci doar scopul de a exista o reglementare care sa asigure o trasabilitate a produsului obtinut, un nivel de calitate care sa fie apt consumului uman ca atare, precum si o evidenta clara a materiilor prime utilizate in fabricarea acestor tipuri de bauturi.

Respectandu-se procedura de elaborare si termenele impuse de art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, Ordinul nr. 766/2009, in stadiul de proiect a fost postat pe site-ul propriu al MADR inca din data de 17.11.2009, cu aproximativ 40 de zile inainte de transmiterea actului in vederea publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, timp in care persoanele fizice sau juridice interesate au avut posibilitatea sa transmita propuneri si sugestii referitoare la continutul textului sau.

Toate propunerile si observatiile operatorilor transmise in aceasta perioada au fost analizate si, in masura in care nu au contravenit reglementarilor si principiilor comunitare de obtinere a unor produse sanatoase si de calitate, au fost inserate in proiectul de ordin.

Mentioneaza ca elaborarea unor norme tehnice specifice referitoare la natura, continutul, originea, producerea, definirea, prezentarea, etichetarea, care sa stabileasca cadrul juridic de producere si comercializare a acestora tipuri de bauturi, are un rol determinant in limitarea, pana la eliminare, a riscului pe care consumul acestora il comporta asupra sanatatii consumatorilor, datorita compusilor chimici de natura sintetica din compozitie (acidifianti, indulcitori, conservanti, coloranti etc.), compusi ce in prezenta alcoolului pot deveni toxici si agresivi pentru organismul uman.

De importanta majora este si stabilirea procedurilor de control si a autoritatilor desemnate pentru verificarea modului de producere a bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, precum si aplicarea sanctiunilor, lucru statuat prin prevederile Ordinului nr. 766/2009.

Suspendarea sau abrogarea acestui ordin comun ar conduce, in mod inevitabil, la existenta pe piata a unor produse a caror origine, calitate si siguranta alimentara sunt un atribut exclusiv al producatorilor, fara a exista posibilitatea verificarii acestor elemente de catre institutiile guvernamentale abilitate in acest sens, incalcand astfel o serie de prevederi nationale si comunitare.

Fata de cele ce preceda solicita respingerea ca nefondata a cererii de chemare in judecata formulate de reclamanta.

La data de 21 aprilie 2010 paratul Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a formulat completare la intampinare fata de suspendarea de drept invocata de reclamanta prin care solicita respingerea acesteia ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
  • intrucat instanta este obligata sa verifice temeinicia pretentiei strict in limitele cu care a fost investita si intrucat reclamanta a invocat ca temei doar dispozitiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 544/2004, republicata, care reglementeaza suspendarea de drept, intelegem sa aratam cu prioritate ca pretentia este nefondata pentru urmatoarele considerente:

    Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond.

    In abza acestor prevederi reclamanta a solicitat suspendarea Ordinului nr. 192/2009, ordin care, insa, era deja abrogat prin Ordinul nr. 766/2009, adica anterior solutionarii irevocabile.

    Prin Sentinta civila nr. 143/19.08.2009, ramasa irevocabila in baza Deciziei civile nr. 904/18.02.2010, Ordinul nr. 192/2009 a fost suspendat pana la solutionarea irevocabila a instantei cu privire la legalitatea sa, iar masura suspendarii fiind o masura cu caracter temporar, pana la solutionarea instantei de fond.

    Potrivit prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, in ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept.

    Asa cum rezulta si din sustinerile reclamantei, apreciaza ca nu poate fi invocata suspendarea de drept a ordinului intrucat art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 stabileste ca, in ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept, iar reclamanta prin actiune mentioneaza faptul ca "Ordinul nr. 766/2009 contine unele reglementari identice cu cele din ordinul suspendat", respectiv Ordinul nr. 192/2009.

    Aceste aspecte reies nu numai din titlul celor doua acte, in timp ce primul ordin reglementeaza producerea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, al doilea ordin reglementeaza normele tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, ci, cu precadere, din chiar textul lor.

    Avand in vedere faptul ca nu exista identitate de continut intre cele doua ordine, asa cum stabilesc prevederile legale, considera paratul ca nu poate fi constatata suspendarea de drept a ordinului contestat.

    Mai mult, arata ca la aceasta data litigiul cu privire la stabilirea legalitatii Ordinului nr. 192/2009, in cadrul caruia s-a dispus suspendarea, se afla in faza de recurs, astfel ca, la aceasta data, nu a fost pronuntata nicio sentinta irevocabila privind declararea nelegalitatii, motiv pentru care se poate constata, pe de o parte, ca efectele hotararii privind suspendarea Ordinului nr. 192/2009 sunt relative (se produc numai in contradictoriu cu partile si in raport cu obiectul cauzei), iar, pe de alta parte, ca nu poate fi invocata nulitatea de drept cat timp nu s-a constatat nelegalitatea, nu numai irevocabil, ci mai ales anterior abrogarii.

    De altfel mentioneaza ca pentru ca sa existe putere de lucru judecat este necesar sa fie examinat si rezolvat litigiul in fond.

    In subsidiar, cu ignorarea cadrului legal sau in ipoteza invocarii altor motive decat cele avute in vedere, arata ca, oricum, indiferent de motivul invocat cererea de suspendare nu este intemeiata in considerarea urmatoarelor argumente legale:

    Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita suspendarea unui act administrativ "in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, pana la pronuntarea instantei de fond".

    Astfel, conform aceluiasi articol, o cerere de suspendare trebuie sa indeplineasca cumulativ trei conditii: caracter temporar; prevenirea unei pagube iminente; justificare temeinica.

    Pagubele la care se refera art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sunt pagube concrete provocate de aplicarea actului administrativ.

    Paguba iminenta este definita de art. 2 alin. 1 lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public.

    Suspendarea executarii este o masura de exceptie care se justifica numai daca actul administrativ contine dispozitii a caror indeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu material grav sau imposibil de inlaturat in ipoteza anularii actului.

    Pentru a se dispune suspendarea executarii, care este o masura de exceptie de la prezumtia de legalitate de care se bucura actul administrativ, trebuie dovedita iminenta producerii prejudiciului material, iar in cauza nu se face o asemenea dovada.

    Pe de alta parte, existenta unui caz bine justificat ar putea fi retinuta daca din imprejurarile cauzei rezulta o indoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

    Instanta are doar posibilitatea efectuarii unei cercetari sumare a aparentei dreptului, intrucat in cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executarii actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigiului.

    Avand in vedere cele aratate mai sus solicita sa se constate inadmisibila cererea de constatare a suspendarii de drept a Ordinului nr. 766/2009, avand in vedere faptul ca nu exista identitate de continut intre cele doua ordine asa cum stabilesc prevederile legale.

    De asemenea, la data de 21 aprilie 2010 paratul Ministerul Sanatatii a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii pentru urmatoarele considerente:

    Sustine paratul ca este inadmisibila cererea de constatare a suspendarii Ordinului nr. 766/2009 raportat la prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

    Sub acest aspect solicita sa se constate ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a fi constatata suspendarea actului administrativ prevazute in art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

    Ordinul nr. 766/2009 nu contine aceleasi dispozitii cu Ordinul 192/2009 emis de MAPDR, chiar daca reclamantul sustine ca acesta contine unele reglementari identice cu cele din Ordinul nr. 192/2009 emis de MAPDR.

    Fata de cererea de anulare a Ordinului nr. 766/2009 sustine paratul ca prin acest act administrativ s-au aprobat normele tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare.

    Ordinul a fost emis in baza art. 34 din OUG nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, republicata, care prevede ca: "Pentru protejarea consumatorilor impotriva practicilor incorecte si in scopul informarii lor corecte Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale impreuna cu Ministerul Sanatatii Publice si cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor sunt abilitate sa emita ordine comune care sa reglementeze:
    a) informarea privind natura, continutul, originea, fabricantul sau participantul la vanzarea alimentelor;
    b) conditiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea alimentelor pana la consumatorul final;
    c) conditiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime si a ingredientelor folosite in producerea sau la prepararea alimentelor, operatiunile tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compozitia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinatie speciala;
    d) interzicerea vanzarii alimentelor sub anumite denumiri, informatii sau prezentari care pot induce in eroare, precum si interzicerea publicitatii produselor pentru care se utilizeaza anumite prezentari grafice sau alte informatii care pot induce in eroare;
    e) interzicerea vanzarii alimentelor care contin substante sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau impreuna cu alimentul, in acelasi ambalaj, daca acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului;
    f) interzicerea vanzarii anumitor alimente drept medicamente".

    Astfel, avand in vedere lit. c) a art. 34 din OUG nr. 97/2001 s-au aprobat Normele tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare.

    Prin prevederile ordinului au fost stabilite care sunt produsele agricole admise pentru a fi utilizate ca atare sau in amestec la fabricarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman. In mod eronat reclamantul sustine ca s-a urmarit interzicerea producerii anumitor categorii de bauturi fermentate sau ca s-a urmarit interzicerea fabricarii unor produse alimentare. Asa cum reiese si din titlu, ordinul a reglementat bauturile alcoolice fermentate nedistilate.

    Mai mult, nu se poate retine ca s-a interzis folosirea unor materii prime la fabricarea acestor bauturi, avand in vedere ca la art. 2 alin. (3) din ordinul contestat se prevede ca se pot folosi si alte produse agricole la solicitarea operatorilor economici, prin elaborarea de norme tehnice de producere pentru fiecare produs in parte de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.

    Asa cum se observa din preambulul ordinului, initiatorul acestuia este Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Rolul Ministerului Sanatatii la elaborarea acestui act normativ a fost coroborat cu scopul de a proteja sanatatea publica a populatiei in raport cu determinantii starii de sanatate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viata, asigurarea cu servicii de sanatate, calitatea si accesibilitatea serviciilor de sanatate.

    Asistenta de sanatate publica se realizeaza prin ansamblul masurilor politico-legislative, al programelor si strategiilor adresate determinantilor starii de sanatate, precum si prin organizarea institutiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.

    Avand in vedere cele precizate, considera ca prin prevederile ordinului s-a stabilit in mod clar ce substante pot fi utilizate la fabricarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, astfel incat sanatatea populatiei sa nu poata fi pusa in pericol.

    In ceea ce priveste sustinerile ca cele trei institutii emitente se substituie organului legislativ, consideram si aceste sustineri neintemeiate.

    In conformitate cu prevederile art. 53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Roamniei si a ministerelor, cu modificarile si completarile ulterioare, "Ministrii elaboreaza si avizeaza proiecte de lege, ordonante, hotarari ale Guvernului, in conditiile stabilite prin metodologia aprobata de Guvern".

    Atributia de a emite acte normative de Guvern este prevazuta de altfel chiar de art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, care prevede ca "Guvernul adopta hotarari si ordonante". Prin hotarari de Guvern de organizare si functionare a ministerelor se prevede ca, in exercitarea atributiilor, ministrii emit ordine, instructiuni si alte acte cu caracter normativ, prevazute de lege.

    Astfel, avand in vedere actele normative mentionate, rezulta ca cele trei institutii sunt abilitate sa emita acte normative, in conditiile si cu competentele stabilite de legislatia in vigoare.

    Referitor la sustinerile reclamantului privitor la incalcarea normelor de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000 consideram ca si acestea sunt neintemeiate,

    Sustine paratul ca Ordinul nr. 766/1.594/675/2009 a fost emis cu respectarea tuturor principiilor de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000.

    Astfel, mentioneaza ca ordinul este emis cu respectarea art. 75 din Legea nr. 24/2000, si anume: "Ordinele cu caracter normativ, instructiunile si alte asemenea acte ale conducatorilor ministerelor si ai celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate sau ale autoritatilor administrative autonome se emit numai pe baza si in executarea legilor, a hotararilor si a ordonantelor Guvernului". Asa cum a mai fost mentionat, art. 34 din OUG nr. 97/2001 reprezinta cadrul legal de emitere al acestui ordin.

    In ceea ce priveste sustinerile referitoare la incalcarea dispozitiilor privind transparenta decizionala prevazute de Legea nr. 53/2003, considera ca acestea nu pot fi opozabile Ministerului Sanatatii.

    Asa cum a precizat, institutia initiatoare a acestui act normativ este Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, astfel ca acesta avea obligatia sa efectueze toate demersurile necesare pentru asigurarea transparentei decizionale in cadrul autoritatilor administratiei publice.

    Referitor la celelalte sustineri considera ca nici acestea nu pot fi opozabile Ministerului Sanatatii, deoarece, asa cum si reclamantul recunoaste, Minsterul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale gestioneaza modul de fabricare, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul.

    La data de 16 aprilie 2010 parata Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata si neintemeiata.

    Un prim aspect pentru care intelege sa critice sustinerile formulate de reclamant in capatul 1 din cererea de chemare in judecata se refera la grava eroare in care se afla acesta in momentul in care, fara a proceda la o analiza pertinenta asupra continutului real al actului normativ, incearca inducerea in eroare a instantei de judecata prin oferirea unei interpretari proprii, peste lege, a textului incriminat.

    Astfel, referitor la critica formulata de catre reclamanta cu privire la incalcarea de catre ANPC a competentei de emitere a actului normativ contestat, apreciaza urmatoarele:

    Conform dispozitiilor inscrise in HG nr. 284/2009 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor: "Art. 3. - (1) Autoritatea are urmatoarele atributii principale: 1. participa, impreuna cu alte organe ale administratiei publice centrale si locale de specialitate cu atributii in domeniu si cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei in domeniul protectiei consumatorilor, asigurand corelarea acesteia cu cea existenta in Uniunea Europeana; 2. asigura armonizarea cadrului legislativ national cu reglementarile din Uniunea Europeana in domeniul protectiei consumatorilor; 3. propune Guvernului spre adoptare si avizeaza proiecte de acte normative in domeniul protectiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul, comercializarea produselor, prestarea serviciilor, serviciilor financiare, cat si interzicerea penalitatilor asimetrice dintre client si prestatorul de servicii publice si alte servicii de interes general pentru abaterile contractuale si garantarea compensarii prejudiciilor suferite de beneficiar, astfel incat acestea sa nu puna in pericol viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor ori sa afecteze drepturile si interesele lor legitime; 4. elaboreaza, impreuna cu alte organe de specialitate ale administratiei publice, proceduri privind obiectivele, conditiile si modul de colaborare in desfasurarea activitatii de protectie a consumatorilor; [...]".

    Precizeaza de asemenea faptul ca scopul emiterii actului normativ contestat a constat in necesitatea reglementarii modului de fabricare, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat vinul si berea, destinate consumului uman ca atare, in sensul obtinerii unor produse de calitate pentru consumatori, in ceea ce priveste calitatea si natura materiilor prime ce stau la baza fabricarii acestra si care sa respecte normele prevazute in reglementarile nationale si comunitare.

    De altfel, necesitatea emiterii ordinului este justificata in chiar preambulul textului legal, prin invocarea prevederilor art. 34 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, republicata, si mai ales ale Regulamentului (CEE) nr. 2.658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun, cu modificarile si completarile ulterioare.

    De asemenea, face precizarea ca, in cazul in care Corpul de control al Primului-Ministru ar fi sesizat (fie din oficiu, fie la recomandarea vreunei institutii interesate) ca actul normativ contine grave erori de reglementare, ar fi fost primul organ in masura a atrage atentia institutiilor implicate atat in realizarea, cat si in punerea in aplicare a dispozitiilor pe care acesta le contine, amendand in concret inadvertentele sesizate.

    Face mentiunea ca sub acest aspect ANPC nu a primit niciun astfel de document, sens in care apreciaza criticile reclamantului lipsite de argumentele temeinice necesare pentru sustinerea lor valabila.

    Cat priveste calitatea de institutie initiatoare a proiectului de act normativ, acest atribut ii revine Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, institutie de la care ANPC a primit, spre avizare, proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, proiect pe care figurau trecute trei institutii, respectiv Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Sanatatii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.

    Dupa cum se poate constata, la temeiul legal al ordinului este trecut Referatul de aprobare nr. 129.435 din 15 decembrie 2009, intocmit de Directia generala politici agricole - Directia politici de piata in horticultura si industrie alimentara, din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, or, conform art. 6 alin. (2) teza II din Legea nr. 52/2003: "Anuntul va cuprinde: (...) un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus." Din cele expuse rezulta ca initiatorul actului normativ este Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, institutie ce a postat pe site-ul propriu proiectul de act normativ.

    Asa cum de altfel rezulta din chiar preambulul Ordinului nr. 766/1.594/675/2009, acest act normativ a avut ca punct de plecare atat dispozitiile OUG nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, cat si Regulamentul (CE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Conform articolului 34 din OUG nr. 97/2001: "Pentru protejarea consumatorilor impotriva practicilor incoerente si in scopul informarii lor corecte Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale impreuna cu Ministerul Sanatatii Publice si cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor sunt abilitate sa emita ordine comune care sa reglementeze: a) informarea privind natura, continutul, originea, fabricantul sau participantul la vanzarea alimentelor; b) conditiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea alimentelor pana la consumatorul final; c) conditiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime si a ingredientelor folosite in producerea sau la prepararea alimentelor, operatiunile tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compozitia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinatie speciala; d) interzicerea vanzarii alimentelor sub anumite denumiri, informatii sau prezentari care pot induce in eroare, precum si interzicerea publicitatii produselor pentru care se utilizeaza anumite prezentari grafice sau alte informatii care pot induce in eroare; e) interzicerea vanzarii alimentelor care contin substante sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau impreuna cu alimentul, in acelasi ambalaj, daca acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului; f) interzicerea vanzarii anumitor alimente drept medicamente."

    Prin urmare, apreciaza nejustificat si facuta cu totala rea-credinta asimilarea textului Ordinului nr. 766/1.594/675/2009 cu cel al OG nr. 42/1995 privind productia de produse alimentare destinate comercializarii, cata vreme temeiul de drept in baza caruia primul a fost emis difera substantial de cel al actului normativ mentionat de reclamanta.

    Pe de alta parte, apreciaza ca, pentru a putea face o comparatie corecta intre cele doua acte normative supuse analizei, se impune ca instanta de judecata sa observe diferentierea, din punctul de vedere al normei juridice, a celor doua texte de lege, departajarea plecand de la aprecierea caracterului normelor dispuse prin aceste doua acte, respectiv de la general la special.

    In ceea ce priveste critica formulata de reclamant la punctul 2 din cererea de chemare in judecata, referitor la incalcarea dispozitiilor inscrise prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, precizeaza urmatoarele:

    Conform alineatului 1 al articolului 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative: "Proiectele de acte normative trebuie insotite de urmatoarele documente de motivare: a) expuneri de motive - in cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative; b) note de fundamentare - in cazul ordonantelor si al hotararilor Guvernului; ordonantele care trebuie supuse aprobarii Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum si ordonantele de urgenta se transmit Parlamentului insotite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora; c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative".

    Astfel, arata ca din chiar preambulul ordinului contestat rezulta indubitabil faptul ca acest act normativ a avut la baza Referatul de aprobare nr. 129.435 din 15 decembrie 2009, intocmit de Directia generala politici agricole - Directia politici de piata in horticultura si industrie alimentara din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, document care de asemenea se afla in posesia acestei institutii, in calitatea sa de initiator al actului normativ.

    Sub acest aspect, apreciaza ca la momentul emiterii ordinului au fost respectate dispozitiile articolului 12 din Legea nr. 24/2000, privit ca act normativ de generala reglementare, coroborate cu dispozitiile articolului 34 din OUG nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, respectiv: "Pentru protejarea consumatorilor impotriva practicilor incorecte si in scopul informarii lor corecte, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale impreuna cu Ministerul Sanatatii Publice si cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor sunt abilitate sa emita ordine comune care sa reglementeze: a) informarea privind natura, continutul, originea, fabricantul sau participantul la vanzarea alimentelor; b) conditiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea alimentelor pana la consumatorul final; c) conditiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime si a ingredientelor folosite in producerea sau la prepararea alimentelor, operatiunile tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compozitia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinatie speciala; d) interzicerea vanzarii alimentelor sub anumite denumiri, informatii sau prezentari care pot induce in eroare, precum si interzicerea publicitatii produselor pentru care se utilizeaza anumite prezentari grafice sau alte informatii care pot induce in eroare; e) interzicerea vanzarii alimentelor care contin substante sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau impreuna cu alimentul, in acelasi ambalaj, daca acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului; f) interzicerea vanzarii anumitor alimente drept medicamente." (act normativ ce aduce reglementari cu caracter de specificitate in materie).

    Mai mult, apreciaza gresita sustinerea cu privire la incidenta paralelismului legislativ, aspect incriminat prin art. 15 din Legea nr. 24/2004.

    In ceea ce priveste critica formulata de reclamant cu privire la punctul 3 din cererea de chemare in judecata, referitor la incalcarea dispozitiilor inscrise prin Legea nr. 21/1996 a concurentei neloiale, precizeaza urmatoarele:

    Avand in vedere considerentele expuse mai sus cu privire la scopul pentru care ordinul supus prezentului control judiciar a fost emis, apreciaza ca nu se poate pune problema existentei vreunui conflict de interese de natura a antama chestiuni legate de tolerarea de practici anticoncurentiale pe piata.

    Apreciaza de asemenea ca in masura in care forurile de specialitate care au drept atributie principala atat controlul pietei din punct de vedere al respectarii regulilor de concurenta, cat si verificarea legitimitatii si a oportunitatii actelor normative pe acest domeniu erau indreptatite a formula sesizari in acest sens.

    In ceea ce priveste critica formulata de reclamant cu privire la punctul 4 din cererea de chemare in judecata, referitor la incalcarea dispozitiilor inscrise prin Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, precizeaza urmatoarele:

    Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a transmis ANPC proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea si etichetarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, proiect pe care erau trecute cele trei institutii, respectiv MAPDR, MS si ANPC, care a formulat unele propuneri si observatii fata de proiectul initial.

    Dupa cum a precizat si mai sus, la temeiul legal al ordinului este trecut Referatul de aprobare nr. 129.435 din 15 decembrie 2009, intocmit de Directia generala politici agricole - Directia politici de piata in horticultura si industrie alimentara, din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, or, conform art. 6 alin. (2) teza II din Legea nr. 52/2003: "Anuntul va cuprinde un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus."

    Arata ca din cele expuse rezulta ca initiatorul actului normativ este Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, institutie ce a postat pe site-ul propriu proiectul de act normativ.

    Scopul pentru care actul normativ a fost elaborat rezulta din Referatul nr. 129.435 din 15 decembrie 2009, referat emis de MAPDR, prin care s-a dorit o clarificare a tehnologiei de fabricatie si realizarea unei departajari corespunzatoare a grupelor de produse de acest gen, neavandu-se in vedere in niciun fel eliminarea concurentei de pe piata.

    Mai mult, scopul emiterii ordinului contestat a fost, asa cum de altfel indica insusi legiuitorul, acela de reglementare a aspectelor ce tin de modul de fabricare a bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, precum si de a oferi consumatorilor o protectie si o informare sporita in fata multitudinii de produse existente pe piata, protectie ce se traduce de altfel in grija pentru siguranta si sanatatea acestora.

    Cat priveste aspectele invocate de reclamanta in sensul invocarii incidentei dispozitiilor articolului 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, apreciaza ca sustinerile acesteia sunt nefondate, pentru urmatoarele aspecte:

    Cererea reclamantei a fost intemeiata pe dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, text care are urmatorul continut: "in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile aart. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autorizatiei ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond."

    Din continutul acestui text legal solicita a se observa ca pentru a se putea pronunta suspendarea in conformitate cu dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554 din 2004 reclamanta trebuie sa faca dovada indeplinirii cumulative a doua conditii, respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.

    Din motivarea in fapt a cererii de chemare in judecata reclamanta nu face dovada niciuneia dintre aceste conditii, anticipand doar discutii ce tin de fondul cauzei, respectiv de pretinsa ilegalitate a actului atacat.

    Astfel, reclamanta nu poate pretinde o paguba iminenta, deoarece actul cu caracter normativ atacat nu este de natura a produce in dauna acesteia vreo paguba, aspectele relatate ca fiind contrare prin raportare la acte normative corelative nefiind intemeiate.

    De asemenea, arata paratul ca nici cazul bine justificat nu este dovedit de reclamanta, care nici macar nu anticipeaza vreun astfel de caz, ci pur si simplu aduce in discutie pretinse motive de nelegalitate, nedovedite in mod concret, prin documente justificative.

    Mai mult, considera total gresita pozitia reclamantei care incearca sa induca instantei de judecata o grava confuzie, prin antamarea unor hotarari judecatoresti ce au dispus asupra unor acte normative deja anulate.

    Or, pentru a decide cu privire la incidenta in cauza a dispozitiilor referitoare la suspendarea executarii actului normativ se impune a efectua o riguroasa analiza pe fiecare speta in parte, practica judiciara nereprezentand izvor de drept.

    Avand in vedere motivele expuse in prezenta intampinare, apreciaza nejustificate sustinerile formulate de catre reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A. in sustinerea cererii de chemare in judecata, sens in care solicitam respingerea acesteia ca nefondata si nelegala.

    Analizand actiunea prin prisma actelor si lucrarilor dosarului si a dispozitiilor legale ce au incidenta in cauza, Curtea retine urmatoarele:

    La data de 29.12.2009, a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 918/2009, Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS) /675/18.12.2009 (ANPC) pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, emis de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Ministerul Sanatatii (MS) si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

    Reclamanta s-a adresat cu plangere prealabila institutiilor emitente, inregistrata cu nr. 38168/2.02.2010 la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, cu nr. 643/2.02.2010 la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, respectiv cu nr. 8.142/2.02.2010 la Ministerul Sanatatii, solicitand revocarea acestuia (filele 21-61). Plangerile prealabile au fost respinse de institutiile parate (filele 62-73).

    Cu privire la cererea de suspendare de drept a Ordinului nr. 766/16.12.2009 (MAPDR)/1.594/17.12.2009 (MS)/675/18.12.2009 (ANPC), avand in vedere faptul ca acesta contine unele reglementari identice cu cele atacate din Ordinul nr. 192/2009, ordin suspendat prin Sentinta nr. 143, pronuntata la data de 19.08.2009 de catre Curtea de Apel Ploiesti, in Dosarul nr. 483/42/2009, solutie irevocabila prin pronuntarea Deciziei nr. 904/18.02.2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ulterior anulat prin Sentinta nr. 151/28.09.2009, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, se retin urmatoarele:

    Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, in ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept.

    Potrivit acestor dispozitii legale chiar daca suspendarea intervine de drept, pentru verificarea continutului actului administrativ dedus judecatii, dar si pentru a sanctiona comportamentul abuziv al emitentului este necesara interventia instantei de contencios administrativ, care, de aceasta data, nu va mai analiza existenta unui caz bine justificat si a unei pagube iminente, ci doar va lua act de emiterea unui act administrativ cu acelasi continut ca si cel anterior suspendat si va constata suspendarea de drept a acestuia.

    In ceea ce priveste semnificatia sintagmei de "act administrativ cu acelasi continut", in doctrina s-a aratat ca nu se impune ca cel de-al doilea act administrativ sa fie identic cu primul, adica sa fie copia "la indigo" a acestuia. Este suficient ca efectele generate de actul administrativ secund sa fie aceleasi cu cele ale primului act, in ceea ce priveste persoana vatamata, indiferent de modul de formulare a dispozitiilor din acest act. Instanta va avea obligatia de a verifica in ce masura continutul si efectele noului act administrativ coincid cu cele ale primului (Legea contenciosului administrativ - comentariu si jurisprudenta, Prof. dr. Antonie Iorgovan, Liliana Visan, Alexandru Sorin Ciobanu, Diana Iuliana Pasare, Universul Juridic, 2008).

    O alta precizare importanta vizeaza situatia in care actul administrativ secundar, cu acelasi continut, este emis nu de catre emitentul initial, ci de catre o alta entitate publica, eventual de catre superiorul ierarhic al acestuia. Si in aceasta ipoteza, sanctiunea suspendarii de drept este incidenta daca instanta de contencios va constata ca a fost vorba despre o actiune a respectivelor structuri administrative, cu scopul de a eluda solutia de suspendare a executarii actului administrativ initial.

    In cauza de fata se constata ca potrivit dispozitiilor art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 privind producerea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare "Utilizarea amidonului si/sau a zaharurilor in scopul cresterii concentratiei alcoolice, precum si utilizarea alcoolului de orice natura la fabricarea bauturilor prevazute la art. 1 sunt interzise."

    Articolul 1 din ordinul mentionat mai sus arata ca: " Pot fi produse urmatoarele bauturi alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare: a) cidru de mere; b) cidru de pere; c) hidromel; d) bautura alcoolica fermentata obtinuta exclusiv prin fermentarea sucurilor de fructe, cu exceptia strugurilor".

    Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS) /675/18.12.2009 (ANPC), ce face obiectul litigiului de fata, prevede la articolul 1 din normele tehnice aprobate ca "Prezentele norme tehnice stabilesc materiile prime, procedurile prin care pot fi obtinute bauturile alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, modul de prezentare in vederea comercializarii, sistemul de evidenta a materiilor prime, productiei si cantitatilor comercializate, precum si autoritatile responsabile cu verificarea modului de respectare a prevederilor prezentelor norme tehnice de catre operatorii din domeniu".

    La articolul 3 din Normele tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, aprobate prin Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR)/ 1.594/17.12.2009 (MS) /675/18.12.2009 (AnPC), se prevede ca: "utilizarea la fermentare a zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare in scopul cresterii potentialului alcoolic este interzisa."

    Se poate lesne observa ca efectele generate de Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS)/675/18.12.2009 (ANPC) sunt aceleasi cu cele ale Ordinului nr. 192/2009, in ceea ce priveste persoana vatamata, si rezulta din interdictia de a folosi anumite produse.

    Asa fiind, Curtea constata ca sunt indeplinite conditiile art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, urmand a se dispune suspendarea de drept a Ordinului nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS)/ 675/18.12.2009 (ANPC).

    Cu privire la cererea de anulare, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.

    Examinand Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR)/1.594/17.12.2009 (MS)/675/18.12.2009 (ANPC), emis de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Ministerul Sanatatii (MS) si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Curtea constata ca nu au fost respectate conditiile de legalitate a actului administrativ.

    Conform dispozitiilor art. 75 si 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza si in executarea legilor, a hotararilor si a ordonantelor Guvernului, in formula introductiva a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevazute la art. 40 alin. 4, si anume autoritatea emitenta, denumirea generica a actului, in functie de natura sa juridica, precum si temeiurile juridice pe baza si in executarea carora actul a fost emis si trebuie sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si in executarea carora au fost emise, nu pot contine solutii care sa contravina prevederilor acestora.

    Ordinul a carui anulare se solicita a fost emis in baza dispozitiilor art. 34 din OUG nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, conform carora "pentru protejarea consumatorilor impotriva practicilor incorecte si scopul informarii lor corecte, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale impreuna cu Ministerul Sanatatii Publice si cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor sunt abilitate sa emita ordine comune care sa reglementeze informarea privind natura, continutul, originea, fabricantul sau participantul la vanzarea alimentelor; conditiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea alimentelor pana la consumatorul final; conditiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime si a ingredientelor folosite in producerea sau la prepararea alimentelor, operatiunile tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compozitia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinatie speciala; interzicerea vanzarii alimentelor sub anumite denumiri, informatii sau prezentari care pot induce in eroare, precum si interzicerea publicitatii produselor pentru care se utilizeaza anumite prezentari grafice sau alte informatii care pot induce in eroare; interzicerea vanzarii alimentelor care contin substante sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau impreuna cu alimentul, in acelasi ambalaj, daca acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manpularea sau consumarea alimentului; interzicerea vanzarii anumitor alimente drept medicamente."

    Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS) /675/18.12.2009 (ANPC) incalca dispozitiile art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, conform carora proiectul de act normativ intocmit pe baza unui act de nivel superior nu poate depasi limitele competentei instituite prin acel act si nici nu poate contraveni principiilor si dispozitiilor acestuia.

    Prin prevederile art. 3 din normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS)/675/18.12.2009 (ANPC) se prevede ca "utilizarea la fermentare a zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare in scopul cresterii potentialului alcoolic este interzisa".

    Cu toate acestea, din continutul art. 34 din OUG nr. 97/2001, in baza caruia a fost emis ordinul, rezulta ca exista doar dreptul de a interzice vanzarea alimentelor sub anumite denumiri, informatii sau prezentari care pot induce in eroare, a alimentelor care contin substante sau obiecte nealimentare si a vanzarii anumitor alimente drept medicamente, aspect retinut si de Corpul de control al Primului-Ministru, in Raspunsul nr. 332/06.10.2009, formulat la cererea reclamantei (filele 75-102).

    Pentru toate aceste motive, Curtea constata ca Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS)/675/18.12.2009 (ANPC) a fost emis cu nerespectarea conditiilor de legalitate a actului administrativ, art. 12, 75 si76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa si a dispozitiilor art. 34 din OUG nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, in temeiul caruia a fost emis, considerente pentru care, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea de anulare si va dispune anularea acestuia.


    PENTRU ACESTE MOTIVE

    In numele legii

    HOTARASTE:


    Admite actiunea formulata potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta S.C. Euroavipo Grup - S.A., administrator judiciar special Constantin Carciumaru, cu sediul in comuna Posta Calnau, satul Posta Calnau, camera 8, cladirea C9, judetul Buzau, prin administrator judiciar "Balescu si Asociatii", cu sediul in Buzau, Str. Unirii, bl. 19F, ap. 3, cod postal 120201, judetul Buzau, si cu sediul in comuna Posta Calnau, Posta Calnau, bl. C9, ap. 8, cod postal 120201, judetul Buzau, in contradictoriu cu paratul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, cu sediul in Bucuresti, sectorul 3, bd. Carol I nr. 24, cod postal 032451, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, cu sediul in Bucuresti, sectorul 1, Bd. Aviatorilor nr. 72, cod postal 032451, Ministerul Sanatatii, cu sediul in Bucuresti, sectorul 1, str. Cristian Popisteanu nr. 1-3, cod postal 032451, si in consecinta:

    Dispune suspendarea de drept a Ordinului nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS) /675/18.12.2009 (ANPC), emis de MAPDR, ANPC si Ministerul Sanatatii.

    Anuleaza Ordinul nr. 766/16.12.2009 (MAPDR) /1.594/17.12.2009 (MS) /675/18.12.2009 (ANPC), emis de MAPDR, ANPC si Ministerul Sanatatii.

    Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 12 mai 2010.





  • Lista spete


    Cautare text




    Termeni juridici, grupare tematica




    Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

    Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    43 useri online

    Useri autentificati: