Sentinta civila nr. 185, sedinta publica din data de 27 aprilie 2010 - anulare taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
|
Detaliu speta
|
Sentinta civila nr. 185, sedinta publica din data de 27 aprilie 2010 - anulare taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune
Curtea de Apel Cluj
Data: 27-04-2010 |
|
CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA COMERCIALA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
IMPORTANT - DECIZIA A DEVENIT IREVOCABILA, IN URMA RESPINGERII RECURSULUI, DE CATRE ICCJ: Decizia nr. 607, sedinta publica din data de 3 februarie 2011, anulare taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune
Pe rol, in rejudecare, se afla actiunea in contencios
administrativ formulata de reclamanta Societatea Comerciala
"New Vissa" S.R.L. in contradictoriu cu paratul Guvernul
Romaniei si intervenienta Societatea Romana de
Radiodifuziune, avand ca obiect anulare acte emise de
autoritatile de reglementare Hotararea Guvernului
nr. 977/2003 si Hotararea Guvernului nr. 978/2003 rejudecare
Dosar nr. 1.429/33/2009.
Reclamanta a inregistrat la dosar in data de 27 aprilie 2010
concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, sustinerile si concluziile partilor au fost
consemnate in incheierea de sedinta din data de 20 aprilie
2007, cand pronuntarea hotararii s-a amanat pentru termenul
de azi, incheiere de sedinta care face parte integranta din
prezenta hotarare.
CURTEA,
Prin Decizia civila nr. 4.560 din 22 octombrie 2009, pronuntata
in Dosarul nr. 1.249/33/2008, s-au admis recursurile declarate
de Guvernul Romaniei si Societatea Romana de Radiodifuziune
impotriva Sentintei nr. 64 din 16 februarie 2009 a Curtii de Apel
Cluj Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.
S-a casat sentinta atacata si s-a trimis cauza spre rejudecare
la aceeasi instanta.
In motivare se arata ca, prin actiunea inregistrata la data de
25 septembrie 2008, pe rolul Curtii de Apel Cluj Sectia
comerciala, de contencios administrativ si fiscal, reclamanta
Societatea Comerciala "New Vissa" S.R.L. a solicitat in
contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei anularea
prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului
nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de
radiodifuziune si anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2)
din Hotararea Guvernului nr. 978 din 22 august 2003 privind taxa
pentru serviciul public de televiziune.
Reclamanta a aratat in esenta ca prin actele normative
contestate s-a stabilit ca societatile comerciale cu sediul in
Romania au obligatia de a plati pentru sediul social o taxa lunara
pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune, indiferent
daca sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii.
Obligativitatea platii taxelor pentru serviciul public de radio si
televiziune ar trebui instituita doar in sarcina persoanelor juridice
care detin efectiv aparate radio sau TV, ceea ce de altfel rezulta
si din prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, precum
si ale art. 40 alin. (2) din Legea finantelor publice (Legea
nr. 500/2002).
La data de 21 octombrie 2008, Societatea Romana de
Radiodifuziune a formulat cerere de interventie in interesul
paratului Guvernul Romaniei.
Prin Sentinta nr. 64 din 16 februarie 2009 Curtea de Apel Cluj
a admis actiunea formulata de reclamanta Societatea
Comerciala "New Vissa" S.R.L., a anulat prevederile cuprinse
in art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 977 din 22 august
2003 si art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 978 din
22 august 2003 si a anulat ca netimbrata cererea de interventie
accesorie formulata de Societatea Romana de Radiodifuziune.
In motivarea sentintei, instanta de fond a retinut faptul ca
art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, prevede o taxa pentru serviciile publice
de radio si televiziune doar in sarcina persoanelor fizice si
juridice beneficiare, respectiv in sarcina celor care "beneficiaza"
in diferite modalitati de aceste servicii.
Pentru a retine aceste aspecte, instanta de fond s-a prevalat
de Decizia Curtii Constitutionale nr. 297/2004, potrivit careia
conformitatea prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994 cu
dispozitiile constitutionale a fost stabilita avandu-se in vedere
faptul ca "plata serviciului public prestat este obligatorie pentru
toti beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane
juridice", fiind vorba de "o ocrotire in mod egal a proprietatii,
indiferent de titular".
Pe de alta parte, pentru dezlegarea chestiunii litigioase,
instanta de fond face aplicarea interpretarii gramaticale a
dispozitiilor legale a caror anulare se solicita si ajunge la
concluzia ca notiunea de "beneficiar" din cadrul art. 40 al Legii
nr. 41/1994, republicata, include persoanele fizice sau juridice in
folosul carora se presteaza efectiv cele doua servicii si ca doar
aparent exceptia de la plata acestor taxe este instituita numai
pentru persoanele fizice, deoarece nu este exclusa aplicarea
acestei exceptii si pentru persoanele juridice.
Curtea a concluzionat ca prevederile cuprinse in art. 3 alin. (1)
din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 si Hotararea Guvernului
nr. 978/2003 instituie derogari de la dispozitiile art. 40 din Legea
nr. 41/1994, negand dreptul persoanelor juridice de a beneficia
de neplata taxei pentru serviciile publice de radio si televiziune
in cazul in care acestea nu detin receptoare radio/TV, motiv
pentru care nu a putut fi primita interpretarea conform careia
oficial legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari pentru
toate persoanele juridice cu sediul in Romania, neconditionat
de posesia receptoarelor.
Prima instanta a fost sesizata de reclamanta Societatea
Comerciala "New Vissa" S.R.L. cu cererea prin care a solicitat
ca in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei sa se dispuna
anularea prevederilor art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului
nr. 977/2003 si ale art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului
nr. 978/2003.
Astfel, cadrul procesual in care se desfasoara procesul a fost
fixat de reclamanta, care prin cererea de chemare in judecata a
indicat persoana impotriva careia se indrepta pretentiile sale,
respectiv Guvernul Romaniei.
Interesul de a interveni intr-un proces poate sa apartina si
tertelor persoane, astfel incat Codul de procedura civila a
ingaduit si acestora sa ceara introducerea lor in proces.
Interventia voluntara este reglementata de art. 4956 din
Codul de procedura civila si poate fi definita ca fiind cererea unui
tert de a intra intr-un proces pornit de alte parti, pentru a-si apara
un drept propriu sau pentru a apara dreptul unei parti din proces
In cauza s-a constatat ca prima instanta nu a observat ca s-au
formulat doua cereri de interventie de Societatea Romana de
Radiodifuziune.
Astfel, la data de 20 octombrie 2008 s-a depus la dosar o
cerere de interventie accesorie trimisa prin fax fila 41, iar la
data de 21 octombrie 2008 o cerere de interventie in interes
propriu, filele 5566, insotita de inscrisuri.
Aceste aspecte au fost consemnate in incheierea de sedinta
din data de 12 ianuarie 2008, insa, la termenul urmator cand a
ramas in pronuntare, prima instanta nu a analizat cererea de
interventie accesorie. Prin hotararea recurata s-a dispus
anularea cererii de interventie principala ca netimbrata in
temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Mai mult, desi erau formulate doua cereri de interventie, era
necesar sa fie calificata interventia potrivit dispozitiilor legale, cu
toate consecintele ce decurg din acestea.
Prin cererea de interventie, Societatea Romana de
Radiodifuziune nu a solicitat nimic pentru ea, respectiv nu a
invocat realizarea sau conservarea unui drept al sau, ci, alaturi
de paratul Guvernul Romaniei, prin apararile pe care le-a facut,
tinde ca solutia in proces sa se dea in favoarea partii pentru care
a intervenit.
In aceste conditii, daca instanta califica cererea de
interventie accesorie, este de observat ca aceasta nu intra sub
incidenta Legii nr. 146/1997, nefiind o cerere de chemare in
judecata ca interventie principala, ci o simpla aparare formulata
in fata primei instante.
Este de observat ca indiferent ca este vorba de o interventie
principala sau una accesorie, in conformitate cu art. 17 din
Codul de procedura civila, instanta sesizata avea obligatia de a
se pronunta asupra lor.
Neprocedand in aceasta modalitate, prima instanta nu s-a
pronuntat asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizata, cu atat
mai mult cu cat interventia accesorie, fiind o aparare, se judeca
intotdeauna impreuna cu cererea principala, motiv pentru care,
in conformitate cu prevederile art. 312 alin. 5 din Codul de
procedura civila, au fost admise recursurile formulate de parata
si intervenient, casata hotararea si trimisa cauza spre rejudecare
la aceeasi instanta, ocazie cu care au fost avute in vedere
aspectele invocate de cele doua recurente, prin motivele ce
vizau nelegalitatea conform art. 304 pct. 9 din Codul de
procedura civila asupra fondului litigiului.
Dupa casarea cu trimitere cauza a fost inregistrata pe rolul
Curtii sub Dosarul nr. 164/33/2010.
Examinand actiunea formulata prin prisma motivelor
invocate, Curtea retine urmatoarele:
Prin actiunea formulata reclamanta solicita anularea
prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului
nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de
radiodifuziune, precum si a prevederilor art. 3 alin. (2) din
Hotararea Guvernului nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul
public de televiziune, sustinand ca acestea vin in contradictie
cu prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind
organizarea si functionarea Societatii Romane de
Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune si cu
prevederile art. 2 alin. (40) din Legea nr. 500/2002 privind
finantele publice.
Reclamanta arata ca obligativitatea platii taxelor pentru
serviciul public de radio si televiziune ar trebui instituita doar in
sarcina microintreprinderilor romane care detin efectiv aparate
radio sau TV, ceea ce, de altfel, rezulta si din prevederile art. 40
alin. (3) din Legea nr. 41/1994, care precizeaza ca au obligatia
de a achita aceasta taxa doar beneficiarii acestor servicii,
precum si ale art. 2 alin. (40) din Legea finantelor publice, care
defineste "taxa ca fiind suma platita de catre o persoana fizica
sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de
catre un agent economic, institutie publica sau serviciu public".
Prin Ordonanta nr. 18 din 30 ianuarie 2003 pentru
modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si
functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii
Romane de Televiziune s-a statuat ca prevederile legale anterior
citate vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 40
(1) Veniturile proprii ale Societatii Romane de
Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin din
taxele pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru cel de
televiziune, din sume incasate din realizarea obiectului de
activitate, precum si din donatii si sponsorizari.
(2) Toate persoanele fizice si juridice cu domiciliul, respectiv
sediul, in Romania sunt obligate sa plateasca o taxa pentru
serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public
de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestora.
(3) Nivelul taxelor pe categorii de platitori, modalitatea de
incasare si scutirile de plata se stabilesc prin hotarare a
Guvernului."
Legea nr. 533 din 11 decembrie 2003 privind aprobarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2003 pentru
modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si
functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii
Romane de Televiziune prin art. 1 a statuat in sensul modificarii
art. 40 din Legea nr. 41/1994 dupa cum urmeaza:
"Art. 40
(1) Veniturile proprii ale Societatii Romane de
Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune provin, dupa
caz, din:
a) sume incasate din realizarea obiectului de activitate;
b) taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv
pentru serviciul public de televiziune;
c) penalitati de intarziere pentru neachitarea la termen a
taxelor datorate;
d) sume incasate din publicitate;
e) sume incasate din amenzi si despagubiri civile;
f) donatii si sponsorizari;
g) alte venituri realizate potrivit legii.
(2) Persoanele fizice cu domiciliul in Romania au obligatia
sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si
o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de
beneficiari ai acestor servicii, cu exceptia celor care declara pe
propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv
de televiziune, si a celor care, potrivit legii, beneficiaza de scutire
de la plata acestor taxe.
(3) Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele,
sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si
reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine,
au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de
radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in
calitate de beneficiari ai acestor servicii.
(4) Cuantumul taxelor prevazute la alin. (1) lit. b), pe categorii
de platitori, modalitatea de incasare si scutire de la plata
acestora, penalitatile de intarziere, precum si sanctiunile care
se aplica in cazul completarii in mod eronat a declaratiei de
exceptare de la plata taxelor de catre detinatorii de receptoare
de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt platitori
ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si ai taxei pentru
serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotarare a
Guvernului.
(5) Procedura privind efectuarea controlului, constatarea
contraventiilor, aplicarea sanctiunilor si penalitatilor de intarziere
in cazul sustragerii de la plata taxelor prevazute la alin. (1) lit. b)
de catre detinatorii de receptoare de radio, respectiv de
televiziune, se stabileste prin hotarare a Guvernului.
(6) Sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public
de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune familiile
si persoanele singure care beneficiaza de ajutor social lunar,
potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim
garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, asociatiile si
fundatiile nonprofit, misiunile diplomatice straine si membrii
acestora, persoanele fizice abonate la retele de
radioamplificare, azilurile de batrani, unitatile din cadrul
institutiilor care au competente in domeniul apararii, ordinii
publice si sigurantei nationale, unitatile de invatamant de stat
prescolar, preuniversitar si universitar, caminele de copii si
cresele de stat, pensionarii proveniti din sistemul pensiilor pentru
agricultori, ale caror drepturi au fost stabilite in baza legislatiei
anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, pensionarii
Societatii Romane de Radiodifuziune si ai Societatii Romane de
Televiziune, unitatile de cult apartinand cultelor religioase
recunoscute din Romania, precum si alte categorii prevazute de
legi speciale.
(7) Alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public
de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune decat
cele prevazute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotarare a
Guvernului."
La art. II s-a prevazut ca, in termen de 30 de zile de la
intrarea in vigoare a prezentei legi, "Guvernul va stabili modul de
restituire a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune
si, respectiv, pentru serviciul public de televiziune catre
persoanele care au achitat aceste taxe si care declara pe
propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv
receptoare de televiziune , modalitatile financiar-contabile de
compensare intre Societatea Comerciala de Distributie si
Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» S.A. si Societatea
Romana de Radiodifuziune, respectiv Societatea Romana de
Televiziune, precum si sanctiunile pentru cazurile declaratiilor
eronate".
Conform art. 1 din Legea nr. 41/1994, Societatea Romana
de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune s-au
infiintat ca servicii publice autonome de interes national,
independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii
Romane.
Art. 2 din acelasi act normativ prevede ca Societatea
Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de
Televiziune sunt persoane juridice, au sediul in municipiul
Bucuresti si isi desfasoara activitatea sub controlul
Parlamentului, in conditiile prezentei legi si in conformitate cu
conventiile internationale la care Romania este parte.
Conform prevederilor art. 3, Societatea Romana de
Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune au
obligatia sa asigure, prin intreaga lor activitate, pluralismul,
libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a
informatiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice,
continutul programelor Societatii Romane de Radiodifuziune si
Societatii Romane de Televiziune trebuind sa raspunda
standardelor profesionale in materie.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 41/1994, Societatea
Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de
Televiziune, ca servicii publice, in realizarea obiectivelor
generale de informare, educatie, divertisment, sunt obligate sa
prezinte, in mod obiectiv, impartial, realitatile vietii social-politice
si economice interne si internationale, sa asigure informarea
corecta a cetatenilor asupra treburilor publice, sa promoveze,
cu competenta si exigenta, valorile limbii romane, ale creatiei
autentice culturale, stiintifice, nationale si universale, ale
minoritatilor nationale, precum si valorile democratice, civice,
morale si sportive, sa militeze pentru unitatea nationala si
independenta tarii, pentru cultivarea demnitatii umane, a
adevarului si justitiei. In indeplinirea atributiilor pe care le au,
Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana
de Televiziune trebuie sa respecte principiile ordinii
constitutionale din Romania.
Prin Hotararea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 privind
taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, in temeiul art. 107
din Constitutie si al art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind
organizarea si functionarea Societatii Romane de
Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata,
cu modificarile ulterioare, s-a statuat la art. 1 ca "persoanele
fizice cu domiciliul in Romania, cu exceptia celor care declara pe
propria raspundere ca nu detin receptoare radio, au obligatia sa
plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de
radiodifuziune".
Art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 prevede ca
"taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune se plateste
pe familie. Prin familie, in intelesul prezentei hotarari, se
intelege: sotul, sotia, copiii, precum si orice alte persoane, in
cazul in care locuiesc in comun si gospodaresc impreuna".
Conform prevederilor art. 3 din Hotararea Guvernului
nr. 977/2003 "persoanele juridice cu sediul in Romania, care se
incadreaza in categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor
Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea
microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa
plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul
public de radiodifuziune. Persoanele juridice cu sediul in
Romania, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si
celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica si
sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor
juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru
serviciul public de radiodifuziune."
Potrivit prevederilor art. 1 din Hotararea Guvernului
nr. 978/2003 "persoanele fizice cu domiciliul in Romania, cu
exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin
receptoare TV, au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru
serviciul public de televiziune."
Art. 2 din acelasi act normativ statueaza ca "taxa lunara
pentru serviciul public de televiziune se plateste pe familie. Prin
familie, in intelesul prezentei hotarari, se intelege: sotul, sotia,
copiii, precum si orice alte persoane, in cazul in care locuiesc in
comun si gospodaresc impreuna. Taxa lunara pentru serviciul
public de televiziune se plateste si de catre persoanele fizice
care locuiesc singure".
Conform dispozitiilor art. 3 din Hotararea Guvernului
nr. 978/2003 "persoanele juridice cu sediul in Romania, care se
incadreaza in categoria microintreprinderilor () au obligatia sa
plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul
public de televiziune. Persoanele juridice cu sediul in Romania,
inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte
subunitati ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau
reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine,
au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public
de televiziune".
Art. 4 din acelasi act normativ prevede ca "valorile lunare ale
taxei pentru serviciul public de televiziune, pe categorii de
platitori, sunt prevazute in anexa care face parte integranta din
hotarare".
Legea nr. 500/2002 in art. 40 defineste taxa ca fiind suma
platita de catre o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru
serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, o
institutie publica sau un serviciu public.
Prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curtii Constitutionale
s-a retinut ca prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994
care dispun cu privire la obligatia persoanelor juridice romane
sau straine cu sediul in Romania de a plati, in calitate de
beneficiari, o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o
taxa pentru serviciul public de televiziune nu sunt contrare Legii
fundamentale.
S-a relevat ca art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca veniturile
proprii ale Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii
Romane de Televiziune provin, intre altele, si din taxe pentru
serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul
public de televiziune, dar, asa cum prevede chiar alin. (3) al
acestui articol, care face si obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate, taxele sunt datorate de catre subiectele de
drept acolo mentionate, "in calitate de beneficiari ai acestor
servicii". Asadar, obligatia prevazuta de text este doar in sarcina
persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de
serviciile publice respective si, in consecinta, niciuna dintre
criticile formulate nu poate fi retinuta.
De altfel, cu privire la constitutionalitatea art. 40 din Legea
nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat si prin
raportare la art. 56 alin. (2) si art. 44 alin. (2) din Constitutie,
republicata. Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004,
statueaza ca dispozitiile de lege criticate reglementeaza pentru
serviciile publice de radiodifuziune si de televiziune modul de
constituire din venituri proprii a resurselor financiare care le
asigura "autonomia financiara, ca premisa a organizarii lor
autonome", ceea ce nu contravine art. 56 alin. (2) din
Constitutie, republicata. Prin aceeasi decizie s-a retinut, de
asemenea, ca taxa instituita de text nu este contrara nici
dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (2), privitoare la
ocrotirea in mod egal a proprietatii, indiferent de titular, deoarece
plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toti
beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane
juridice.
Asadar controlul de constitutionalitate realizat pe calea
rezolvarii exceptiei de neconstitutionalitate este un control de
conformitate cu dispozitiile Constitutiei, dar si unul de stricta
conformare cu aceste dispozitii.
Autoritatea de jurisdictie constitutionala din Romania a
examinat constitutionalitatea acestor prevederi statuand ca ele
nu contravin principiului instituit de Legea fundamentala privind
ocrotirea in mod egal a proprietatii, cata vreme textul in discutie
se interpreteaza in sensul ca obligatia de suportare a acestor
taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care
beneficiaza de aceste servicii.
Notiunea de "beneficiar" a fost definita ca fiind: persoana,
colectivitate sau institutie care are folos din ceva; destinatar al
unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoana fizica sau
juridica in folosul careia se realizeaza o actiune; cel care
beneficiaza de ceva; persoana, institutie etc. pentru care se face
o lucrare; persoana, intreprindere, institutie pentru care se
executa o lucrare, se presteaza diferite servicii.
Prin interpretarea normelor de drept civil se intelege
operatiunea logic-rationala de stabilire a continutului si sensului
normelor de drept civil.
Hotararile Guvernului dau expresie unei competente
originare a Guvernului, strict limitata si decurgand din insasi
natura functiei pe care acesta o indeplineste. Legile fiind
adoptate de catre Parlament, Guvernului, ca organ suprem
executiv, ii revine numai organizarea executarii legilor, scop in
care emite hotarari tocmai pentru a face o lege cat mai clara si
a o aplica cat mai corect. O hotarare a Guvernului nu poate deci
decat sa precizeze si sa asigure corecta aplicare a legilor. Ea nu
are calitatea de a crea drept.
Prin interpretarea oficiala se intelege interpretarea facuta in
exercitarea atributiilor ce ii revin legii de un organ de stat.
In controlul de constitutionalitate exercitat cu privire la art. 40
alin. (3) din Legea nr. 41/1994 instanta de contencios
constitutional a dat indirect o interpretare oficiala jurisdictionala,
rezolvand exceptia de neconstitutionalitate prin raportarea
acestei norme la dispozitiile cuprinse in Legea fundamentala,
norma care a fost interpretata din perspectiva sa gramaticala.
Astfel, Curtea Constitutionala a aratat ca textul nu contravine
Constitutiei cata vreme interpretarea oficiala facuta de
Parlament in activitatea de legiferare a vizat notiunea de
"beneficiar" al acestor servicii publice, in sensul gramatical.
Pentru dezlegarea chestiunii litigioase, Curtea a considerat
ca este necesar sa se realizeze mai intai interpretarea normei
cuprinse in art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, prin prisma
tuturor tehnicilor de interpretare.
Curtea a avut in vedere ca intr-o interpretare gramaticala
aceasta norma juridica instituie obligativitatea platii taxei numai
acelor persoane juridice care au calitatea de beneficiari, si
anume a acelor entitati in folosul carora se realizeaza actiunea
de informare de catre cele doua servicii publice.
Nu numai interpretarea gramaticala conduce la aceasta
concluzie, ci si o interpretare logica si sistematica a acestor
dispozitii, care implica lamurirea intelesului lor tinandu-se cont
de legaturile pe care acestea le au cu alte norme juridice din
acelasi act normativ sau din alte acte normative.
Se recunoaste dreptul societatilor comerciale de a-si
suspenda temporar activitatea. Pe perioada suspendarii
temporare a activitatii, entitatea nu mai desfasoara niciun fel de
activitati menite sa conduca la realizarea obiectului social. In
acest context nu are interesul ca entitate sa se expuna actiunii
de informare realizata de catre cele doua servicii publice.
Tot agentilor economici le este recunoscut dreptul de a
declara la momentul autorizarii ca nu desfasoara activitate la
sediul social, context in care nu mai este necesara verificarea
intrunirii conditiilor privind autorizarea functionarii in acele spatii.
Daca admitem aceste premise, la un sediu social unde nu
se desfasoara activitate entitatea nu poate beneficia in locatia
respectiva de cele doua servicii publice.
A interpreta norma in discutie in sensul ca societatile
comerciale datoreaza aceasta taxa chiar daca nu beneficiaza
in mod direct de aceste servicii si nu detin receptoare menite sa
transmita informatia inseamna a goli de continut celelalte
dispozitii din normele juridice comerciale speciale care le
confera acestor entitati dreptul de a nu desfasura niciun fel de
activitate pe o perioada limitata de timp.
Norma juridica trebuie interpretata in sensul aplicarii ei si,
acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa
distinga.
Interpretarea gramaticala a notiunii de "beneficiar" include
persoanele fizice sau juridice in folosul carora se presteaza
efectiv cele doua servicii publice.
Particularul in favoarea caruia s-a instituit dreptul nu poate fi
obligat sa sustina prin contributia personala activitatea unui
serviciu public si nu este admisibil ca dreptul sau constitutional
la informare sa fie transformat indirect intr-o obligatie.
Art. 40 din Legea nr. 41/1994 instituie aparent exceptii de la
plata acestor taxe "numai in ceea ce priveste persoanele fizice",
insa aceasta norma trebuie interpretata coroborat, tinandu-se
cont de intelesul termenilor utilizati, de legatura dintre acesti
termeni si de constructia frazei.
Este evident ca sfera de aplicare a scutirii lor trebuie sa
acopere toate persoanele fizice sau juridice care nu au calitatea
de beneficiari in sensul gramatical al acestui termen.
De aceea, exceptia prevazuta in cazul persoanelor fizice nu
impiedica aplicarea logica a acestei scutiri si in privinta
persoanelor juridice care nu au calitatea de beneficiar al acestui
serviciu. Alin. (7) al art. 40 nu exclude posibilitatea instituirii unor
scutiri si in ipoteza reglementata la alin. (3) al aceluiasi articol.
Art. II din Legea nr. 533/2003 nu face distinctie in privinta
scutirilor intre persoanele fizice sau juridice. O interpretare a
textului in discutie in maniera evocata de Guvern ar fi
neconforma cu dreptul garantat in art. 1 din Primul Protocol
aditional si ar denatura sensul interpretarii jurisdictionale
realizate indirect pe calea contenciosului constitutional.
Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate in situatii
similare cu persoanele fizice carora li se recunoaste acest drept
nu vizeaza un scop legitim, constituind practic o ingerinta in
dreptul de proprietate al celor dintai, ingerinta care nu se justifica
nici prin proportionalitate, nici prin scop, neexistand un raport
rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul
vizat de Executiv prin masura care priveaza de scutire
persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos
Compania Naviera S.A. si altii impotriva Belgiei, Hotararea
din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).
Art. 4 din Legea nr. 24/2000 stabileste ierarhia actelor
normative, statuand ca actele normative date in executarea
legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in
limitele si potrivit normelor care le ordona.
In activitatea de documentare pentru fundamentarea
proiectelor celor doua hotarari, Guvernul trebuia sa precizeze si
sa asigure o corecta aplicare a prevederilor art. 40 alin. (3) din
Legea nr. 41/1994.
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai
printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al
reglementarii de baza.
Prevederile cuprinse in art. 3 alin. (2) din Hotararea
Guvernului nr. 977/2003, nr. 978/2003 instituie derogari de la
dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negand dreptul
persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de
conditia detinerii de receptoare radio si TV.
In interpretarea data de Guvern se denatureaza insusi
sensul notiunii de "taxa" asa cum e ea definita in Legea
finantelor publice, ca fiind suma platita de o persoana
fizica/juridica pentru serviciile prestate acesteia de catre un
serviciu public etc.
Nu poate fi primita interpretarea conform careia oficial
legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de
radio si, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu
sediul in Romania, fara a conditiona aceasta de posesia
receptoarelor.
Faptul ca au existat mai multe propuneri legislative pentru
modificarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994 este lipsit
de relevanta.
Acest text, in forma adoptata prin Legea nr. 553/2003, nu
exclude dreptul de scutire a entitatilor care justifica in mod
obiectiv ca nu datoreaza aceasta taxa intrucat nu detin
receptoarele necesare pentru perceperea informatiei ori care
demonstreaza ca temporar nu desfasoara activitatea in scopul
careia s-au constituit.
Concluzia este logica, cu atat mai mult cu cat taxa se
incaseaza de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare
a Energiei Electrice S.A., prin filialele sale, in calitate de
mandatar al Societatii Romane de Televiziune, fiind mai mult
decat indoielnic sa se perceapa in conditiile in care, spre
exemplu, o entitate care nu desfasoara activitate la sediul social
ori care are suspendata temporar activitatea sa nu beneficieze
de serviciile societatii de furnizare a energiei electrice, dar sa
datoreze taxa pentru cele doua servicii publice, in special a
serviciului de televiziune ce, de principiu, presupune un consum
de energie.
Imprejurarea ca aceasta taxa se regaseste in legislatia si
practica europeana in domeniu nu este in masura sa confere
legitimitate acestor dispozitii ale celor doua hotarari ale
Guvernului atacate.
Nu se poate sustine ca plata taxei radio de catre persoanele
juridice reprezinta in fapt o aplicare a dispozitiilor constitutionale
care garanteaza dreptul la informare al cetatenilor prin
asigurarea surselor de finantare a principalelor mijloace de
informare: radio si televiziunea publica. Asa cum am mai aratat,
acest drept constitutional la informare nu poate fi transformat
intr-o obligatie, subiectele de drept avand facultatea de a
exercita sau nu drepturile recunoscute in Legea fundamentala.
Faptul ca Comisia Europeana a precizat ca obligatia de a
plati o taxa de licenta prin factura de electricitate constituie o
problema de drept national si imprejurarea ca statele membre
au fost indemnate sa sprijine serviciile publice de radiodifuziune
ori ca statele membre beneficiaza de o larga marja de apreciere
in ceea ce priveste organizarea si finantarea serviciului public de
radiodifuziune nu confera legitimitate dispozitiilor art. 3 alin. (2)
din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 si Hotararea Guvernului
nr. 978/2003.
Dispozitiile Tratatului nu aduc atingere competentei statelor
membre de a participa la functionarea serviciului public de
radiodifuziune in masura in care finantarea se acorda
organismelor de radiodifuziune, cu scopul ca acestea sa isi
indeplineasca misiunea de serviciu public, asa cum a fost ea
definita si organizata in fiecare stat membru.
Or, in dispozitiile interne s-a stabilit in mod clar ca aceasta
taxa incumba numai beneficiarilor celor doua servicii publice,
notiunea de "beneficiar" fiind atribuita, atat in interpretarea
oficiala, cat si in interpretarea gramaticala, logica si sistematica,
"numai subiectelor care sunt in mod direct destinatarii acestor
servicii".
Din aceasta perspectiva, cele doua hotarari ale Guvernului
nu au aplicat in art. 3 alin. (2) in mod corect dispozitiile art. 40
din Legea nr. 41/1994.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in baza
dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, se va admite actiunea si se va
dispune anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2) din
Hotararea Guvernului nr. 977/2003, precum si in art. 3 alin. (2)
din Hotararea Guvernului nr. 978/2003. In temeiul art. 23 din
aceeasi lege, se va dispune publicarea prezentei sentinte in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data ramanerii
irevocabile a prezentei hotarari judecatoresti.
Cat priveste calificarea cererii de interventie in interes
propriu, Curtea noteaza ca Legea contenciosului administrativ
nu se opune ca autoritatea publica sau particularul care este
beneficiarul actului administrativ ce face obiectul de cenzura al
instantei de contencios administrativ si care este direct lezat ori
vatamat de acesta sa nu poata introduce o astfel de actiune,
invocandu-se tocmai lezarea acestui drept ori interes legitim,
chiar daca indirect prin demersul judiciar respectiv se sprijina si
pozitia autoritatii publice autoare a actului administrativ
contestat.
Din aceasta perspectiva, Curtea a calificat demersul
intervenientei ca o interventie in interes propriu, cu toate
consecintele juridice ce decurg dintr-o astfel de calificare.
Una din consecinte relevata in prezenta cauza este aceea
ca in raport de solutia data actiunii principale se va solutiona si
cererea de interventie in interes propriu, intre aceste cereri fiind
o stransa legatura de cauzalitate.
Asa fiind, in temeiul art. 50 si urmatoarele din Codul de procedura civila, raportate la art. 28 alin. (1) corelat cu art. 1 si
urmatoarele din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge si cererea de interventie in interes propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECIDE:
Admite actiunea reclamantei Societatea Comerciala "New Vissa" S.R.L. Cluj, cu sediul procesual ales in str. Pavel
Rosca nr. 1, apartamentul 7, judetul Cluj, impotriva paratului Guvernul Romaniei, cu sediul in Bucuresti, Piata Victoriei nr. 1, si in
consecinta:
Dispune anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 si a art. 3
alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003.
Respinge cererea de interventie formulata de Societatea Romana de Radiodifuziune, cu sediul in Bucuresti, str. General
Berthelot nr. 6064.
Dispune publicarea, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din data de 27 aprilie 2010. |
|
Lista spete
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|
