Sentinta civila nr. 1603, Dosar nr. 8161/2/2007
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
|
Detaliu speta
|
Sentinta civila nr. 1603, Dosar nr. 8161/2/2007
Curtea de Apel Bucuresti
Data: 27-05-2008 |
|
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentinta civila nr. 1603/ 27 mai 2008, Dosar nr. 8161/2/2007
Pe rol se afla pronuntarea asupra actiunii in contencios
administrativ formulate de reclamantii Dominic Habsburg-
Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen si Elisabeth
Sandhofer in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei si cu
intervenientii Cancelaria Primului-Ministru si Autoritatea
Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la 13 mai 2008,
fiind consemnate in sedinta publica de la acea data, care face
parte integranta din aceasta hotarare, cand Curtea, avand
nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate
partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, a amanat
pronuntarea succesiv la 20 mai 2008 si la 27 mai 2008, cand a
pronuntat urmatoarea sentinta:
CURTEA,
deliberand, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de
21 noiembrie 2007, reclamantii Dominic Habsburg-Lothringen,
Maria Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofer au chemat
in judecata paratul Guvernul Romaniei, solicitand instantei sa
dispuna anularea partiala a Hotararii Guvernului nr. 343/2007, si
anume anexa nr. 1 — alin. 2 al articolului unic al hotararii
Guvernului, obligarea paratului la repararea prejudiciului cauzat
prin emiterea Hotararii Guvernului nr. 343/2007, reprezentat de
diferenta de chirie lunara la care aveau dreptul in baza Hotararii
Guvernului nr. 1.886/2006 si cea la care au fost indreptatiti in
baza Hotararii Guvernului nr. 343/2007, diferenta inmultita cu
numarul lunilor scurse de la emiterea Hotararii Guvernului
nr. 343/2007 si pana la solutionarea irevocabila a cererii, si
suspendarea executarii actului administrativ pana la
solutionarea definitiva si irevocabila a actiunii.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca au devenit
proprietari ai imobilului denumit generic "Castelul Bran" prin
Decizia de restituire nr. 35 din 18 mai 2006 emisa de Muzeul
Bran, imobil compus din Castelul Bran, Casa de Ceai a Reginei
Maria, Casa "Principesa Ileana" si Casa administratorului, si
titulari ai dreptului de folosinta speciala asupra imobilelor:
Tabernacolul "Inima Reginei", terenul aferent, parcul castelului,
doua lacuri si drumul de acces.
In conformitate cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001,
reclamantii au obligatia legala de a mentine afectiunea
imobilelor sus-mentionate pe o perioada de 3 ani de la data
emiterii deciziei de restituire, avand in vedere ca acestea au in
prezent afectatiune de muzeu.
In baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 a fost emisa
Hotararea Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea
cuantumului chiriilor aferente imobilelor, aceasta fiind publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data de 10 ianuarie
2007.
Dupa numai 3 luni, Guvernul a modificat aceasta hotarare
prin Hotararea Guvernului nr. 343/2007, micsorand in mod
substantial chiria pe care proprietarii de imobil urmau sa o
primeasca de la institutiile publice ce isi desfasoara activitatea
in imobilele restituite.
Arata reclamantii ca aceasta din urma hotarare de Guvern
vatama drepturile si interesele proprietarilor, deoarece
introducerea unui nou criteriu de calcul, si anume "suprafata
construita desfasurata sau suprafata de teren aferenta, inclusiv
terenul de sub constructie", stabileste un sistem arbitrar, prin
care cuantumul chiriei este invers proportional cu suprafata
imobilului.
Arata reclamantii ca in stabilirea acestei chirii nu pot fi avute
in vedere considerente de protectie sociala a institutiilor care isi
desfasoara activitatea in astfel de imobile, ci cuantumul chiriei ar
trebui sa fie cat mai aproape de nivelul de piata, iar nu unul
derizoriu si arbitrar stabilit.
Reclamantii considera ca este ilegal si abuziv faptul de a se
micsora cuantumul chiriilor dupa doar 3 luni, fara a avea in
vedere interesele proprietarilor si fara a avea vreo consultare cu
reprezentantii acestora.
Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat
respingerea actiunii ca neintemeiata.
Arata paratul ca hotararea a fost adoptata prin insusirea
proiectului initial de Cancelaria Primului-Ministru si Autoritatea
Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
La elaborarea actului au fost respectate dispozitiile Legii
nr. 24/2000 si ale Hotararii Guvernului nr. 50/2005.
Arata paratul ca odata cu punerea in practica a Hotararii
Guvernului nr. 1.886/2006 s-a constatat faptul ca aceasta nu a
avut in vedere impactul financiar al chiriilor in cazul imobilelor
avand destinatia de licee, scoli, spitale, sedii de institutii publice,
muzee cu suprafete construite desfasurate si teren aferent
foarte mare.
S-a constatat ca la nivel local se intampina anumite dificultati
in ceea ce priveste achitarea de catre utilizatorii imobilelor
afectate unor activitati de interes public a chiriei, mai ales in
ceea ce priveste imobilele cu suprafete mari.
S-a mai constatat ca nu a fost dimensionat in mod real
cuantumul chiriilor in raport cu situatia reala a imobilelor care
fac obiectul acestui act normativ.
Autoritatile locale au semnalat in numeroase cazuri ca
sumele datorate cu titlu de chirie sunt foarte mari,
disproportionate chiar si cu pretul pietei, in unele cazuri.
La dimensionarea cuantumului chiriei s-au avut in vedere,
pe de o parte, influentele economice asupra utilizatorului actual,
in sensul asigurarii suportabilitatii acestora din bugetele proprii,
in conditiile mentinerii activitatii de utilitate publica in conditii
optime si, pe de alta parte, asigurarea unui venit echilibrat
pentru beneficiarii retrocedarii.
In cauza au fost formulate cereri de interventie in interesul
paratului de Cancelaria Primului-Ministru si Autoritatea Nationala
pentru Restituirea Proprietatilor, cereri incuviintate in principiu
de instanta.
Analizand actele depuse la dosar si dispozitiile legale
aplicabile, Curtea constata ca actiunea este intemeiata, aceasta
urmand a fi admisa in consecinta, pentru urmatoarele
considerente:
Guvernul a adoptat hotararea ce face obiectul prezentei
actiuni in anulare in aplicarea art. 16 alin. 2 din Legea
nr. 10/2001.
Conform acestor dispozitii legale, Guvernul stabileste
cuantumul chiriei de care beneficiaza proprietarii imobilelor
afectate exclusiv si nemijlocit activitatilor de interes public pe o
perioada de pana la 3 ani/5 ani.
La 21 decembrie 2006 a fost adoptata Hotararea Guvernului
nr. 1.886, care stabileste si cuantumul chiriilor aferente
imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. 2 din Legea
nr. 10/2001.
Criteriile pe baza carora Guvernul a stabilit cuantumul
chiriilor sunt: afectatiunea imobilului, rangul localitatii, suprafata
construita desfasurata, respectiv suprafata de teren aferent,
inclusiv cel de sub constructie.
In aplicarea acestui act administrativ, cuantumul chiriei lunare
cuvenite reclamantilor pentru imobilul "Castelul Bran" era de
81.928 lei.
La propunerea intervenientilor, Cancelaria Primului-Ministru,
respectiv Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor,
Guvernul a aprobat prin Hotararea ce face obiectul cauzei,
nr. 343/11.04.2007, modificarea Hotararii Guvernului nr. 1.886
sus-mentionate.
Modificarea a constat in introducerea unui subcriteriu la cele
existente — suprafata construita/suprafata de teren — prin
stabilirea unor categorii de imobile (cu suprafata mai mica de
300 m^2, intre 300 si 500 m^2, intre 500 si 700 m^2 etc.) si stabilirea
unui cuantum al chiriei intr-un sistem descrescator, invers
proportional cu suprafata imobilului.
In aplicarea acestei hotarari a Guvernului, conform Adresei
nr. 63 din 23 ianuarie 2008 emise de administratorul Muzeului
Bran (fila 67), cuantumul chiriei lunare cuvenite reclamantilor
pentru imobilul "Castelul Bran" este de 18.265 lei (aproximativ
echivalentul sumei de 5.000 euro, calculat la un curs de
3,5 lei/euro).
In aplicarea prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea
nr. 554/2004, "la primirea cererii, instanta dispune citarea partilor
si poate cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de
urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat
la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru
solutionarea cauzei", constatand ca din Nota de fundamentare
a Hotararii Guvernului nr. 343/2007 rezulta ca initiativa
proiectului de modificare a Hotararii Guvernului nr. 1.886/2006
se bazeaza pe constatari din practica, semnalari ale autoritatilor
locale, analize ale unor situatii concrete, instanta a pus in vedere
paratului sa depuna intreaga documentatie care a stat la baza
adoptarii hotararii.
Paratul a aratat prin Adresa nr. 15A/2.021/CA din 5 mai 2008
(fila 79) ca la baza Hotararii Guvernului nr. 343/2007 a stat nota
de fundamentare intocmita de Cancelaria Primului-Ministru si
Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, precizand
faptul ca potrivit Legii nr. 24/2000, republicata, si a Hotararii
Guvernului nr. 50/2005, republicata, acesta este singurul act
care sta la baza adoptarii unei hotarari de Guvern.
In nota de fundamentare se mentioneaza ca odata cu
punerea in practica a Hotararii Guvernului nr. 1.886/2006 s-a
constatat faptul ca aceasta nu a avut in vedere impactul
financiar al chiriilor in cazul imobilelor cu suprafete construite
desfasurate si teren aferent foarte mare. Se arata ca la nivel
local se intampina anumite dificultati in ceea ce priveste
achitarea de catre utilizatorii imobilelor afectate unor activitati
de interes public a chiriei, mai ales in ceea ce priveste imobilele
cu suprafete mari. S-a mai aratat ca nu a fost dimensionat in
mod real cuantumul chiriilor in raport cu situatia reala a
imobilelor care fac obiectul acestui act normativ.
Analizand dispozitiile hotararii Guvernului de modificare a
Hotararii Guvernului nr. 1.186/2006 raportat la situatia de fapt
din speta, Curtea retine urmatoarele:
Ca efect al adoptarii Hotararii Guvernului nr. 1.886/2006, s-a
recunoscut reclamantilor dreptul la o chirie intr-un cuantum de
81.928 lei lunar (aproximativ 23.400 euro), pentru lipsa de
folosinta a imobilului denumit generic "Castelul Bran", imobil
compus din Castelul Bran, Casa de Ceai a Reginei Maria, Casa
"Principesa Ileana" si Casa administratorului, respectiv
Tabernacolul "Inima Reginei", terenul aferent, parcul castelului,
doua lacuri si drumul de acces.
Dupa 3 luni de la data intrarii in vigoare a acestui act se
constata ca la nivel local se intampina dificultati in ceea ce
priveste achitarea chiriei si faptul ca acest cuantum nu a fost
dimensionat in mod real, deoarece, in cazul imobilelor cu
suprafete mari, cuantumul chiriilor depaseste "cu mult pretul
pietei".
Instanta constata ca aceste argumente nu sunt dovedite.
In cazul imobilului din speta, ca efect al modificarii aprobate
prin Hotararea Guvernului nr. 343/2007, cuantumul chiriei
datorate reclamantilor a scazut de aproape 5 ori (de la
aproximativ 23.400 euro la aproximativ 5.000 euro).
Reclamantii sustin ca aceasta chirie este derizorie, fata de
importanta imobilului, acesta aducand statului roman anul trecut
venituri de aproximativ 1 milion euro.
Reclamantii nu au depus la dosar acte in dovedirea acestor
sustineri, insa nici nu au fost contestate, fiind de notorietate
faptul ca acest obiectiv turistic atrage anual sute de mii de
vizitatori, surclasand toate celelalte obiective turistice din tara.
Curtea constata ca prin actul administrativ cu caracter
normativ s-a adus o vatamare dreptului de proprietate al
reclamantilor.
Obligatia indemnizarii echitabile a proprietarului pentru lipsa
de folosinta asupra bunului sau a fost retinuta de Curtea
Europeana a Drepturilor Omului inca din 1982 (Cauza Sporrong
si Lonnroth contra Suediei), CEDO statuand ca aceasta decurge
implicit din textul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin modificarile adoptate prin Hotararea Guvernului
nr. 343/2007, reclamantii au fost lipsiti de o parte majora a
despagubirii recunoscute anterior prin hotarare a Guvernului,
fara ca aceasta masura sa fie justificata.
Intervenienta Autoritatea Nationala pentru Restituirea
Proprietatilor a invocat in apararea intereselor paratului Cauza
Hutten-Czapska impotriva Poloniei, in care Curtea Europeana a
Drepturilor Omului (CEDO) a acceptat posibilitatea unei
reduceri, prin efectul legii, a chiriei percepute de un proprietar,
atunci cand aceasta reducere este justificata de considerente
de interes public care au un impact economic si social
semnificativ.
Retinand ca intervenienta a invocat respectiva cauza la nivel
de principiu, Curtea constata totusi ca respectivele considerente
au fost enuntate de CEDO in conditiile in care a admis in speta
ca legile poloneze de control asupra chiriilor isi au originea in
lipsa de locuinte, nivelul scazut al ofertei de locuinte si costul
ridicat al apartamentelor, fiind adoptate pentru a asigura
protectia sociala a locatarilor si pentru a permite o trecere
progresiva de la un sistem controlat de stat la un sistem
contractual, in cadrul reformei fundamentale a statului, care a
urmat prabusirii regimului comunist.
In speta supusa judecatii in prezenta cauza, intervenienta
initiatoare a proiectului de hotararea Guvernului prezinta
obiectivul legitim, de "utilitate publica", ca fiind unul de natura
economica (asigurarea suportabilitatii chiriilor din bugetele
proprii in conditiile mentinerii activitatii de utilitate publica in
conditii optime).
Mai arata Autoritatea Nationala pentru Restituirea
Proprietatilor ca perioada lipsirii de folosinta este scurta, fiind
clar delimitata de lege, cheltuielile de intretinere sunt suportate
de Muzeul Bran, proprietarii sunt scutiti de impozitul pe cladiri si
terenuri, iar in situatia in care nu este necesara intreaga
suprafata a imobilului pentru desfasurarea activitatii de interes
public, aceasta poate fi restransa.
Subliniaza intervenienta ca nu se justifica stabilirea chiriei,
proportional cu suprafata imobilului, intrucat imobilele se
inchiriaza in ansamblul lor, nu in functie de suprafata pe care o
au.
Curtea constata ca intre interesul public urmarit prin
reducerea cuantumului chiriei ca urmare a incadrarii imobilului
intr-o categorie a imobilului cu o suprafata foarte mare si
asigurarea repararii prejudiciului produs proprietarului prin
lipsirea de folosinta nu exista un just echilibru.
Se retine in primul rand faptul ca legalitatea hotararii
Guvernului, act administrativ cu caracter de reglementare
aplicabil tuturor subiectelor vizate, nu poate fi analizata in
prezenta cauza decat prin raportare la situatia concreta supusa
judecatii — incalcarea drepturilor reclamantilor.
Avand in vedere aceasta precizare, Curtea constata ca
"necesitatea asigurarii suportabilitatii chiriilor din bugetele proprii
in conditiile mentinerii activitatii de utilitate publica in conditii
optime" nu poate fi opusa proprietarilor reclamanti pentru a
justifica reducerea chiriei lunare pentru folosinta domeniului
Bran de la 23.400 euro la 5.000 euro, in conditiile in care din
administrarea acestuia se obtin venituri la nivelul de aproximativ
1 milion euro anual.
Instanta constata ca noile dispozitii conform carora, in
situatia in care nu este necesara intreaga suprafata a imobilului
pentru desfasurarea activitatii de interes public, aceasta poate
fi restransa nu sunt pertinente in speta in conditiile in care lipsa
de folosinta a reclamantilor este in prezent totala.
Pe de alta parte, faptul ca "nu se justifica stabilirea chiriei
proportional cu suprafata imobilului intrucat imobilele se
inchiriaza in ansamblul lor, nu in functie de suprafata pe care o
au", reprezinta o apreciere fara suport juridic/tehnic, fiind evident
ca nivelul chiriei pentru un imobil chiar fara relevanta istorica
variaza in functie de suprafata in sens direct proportional, si nu
invers.
Instanta mai retine ca celelalte elemente invocate de ANRP —
perioada lipsirii de folosinta este clar delimitata de lege,
cheltuielile de intretinere sunt suportate de administrator
conform Legii nr. 10/2001, proprietarii sunt scutiti de impozitul
pe cladiri si terenuri — au existat si au fost avute in vedere si la
momentul adoptarii Hotararii Guvernului nr. 1.186/2006, in baza
careia reclamantii aveau dreptul la o chirie de aproape 5 ori mai
mare decat cea modificata.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea retine ca la
adoptarea Hotararii Guvernului nr. 343/2007, avand ca efect
reducerea drastica a cuantumului indemnizatiei cuvenite
proprietarului, nu s-a realizat un echilibru intre interesul public si
dreptul reclamantilor la o despagubire rezonabila pentru lipsa
de folosinta asupra proprietatii, aflata sub garantia si protectia
legii fundamentale a tarii si a Conventiei Europene a Drepturilor
Omului.
Aceste considerente se constituie in "cazuri justificate" de
suspendare a actului administrativ supus judecatii in
acceptiunea art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004,
motiv pentru care, pentru prevenirea producerii unei pagube in
patrimoniul reclamantilor, Curtea va suspenda executarea
actului pana la solutionarea irevocabila a cauzei.
In conformitate cu prevederile art. 18 alin. 1 si pentru
considerentele mai sus expuse, va anula dispozitia alin. (2) din
anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 343/2007, si anume cea
referitoare la stabilirea claselor de imobile in functie de suprafata
construita/suprafata de teren, cu consecinta stabilirii cuantumul
chiriei in functie de incadrarea in aceasta clasa.
In conformitate cu prevederile art. 18 alin. 3 din Legea
nr. 554/2004, pentru acoperirea prejudiciului produs, Curtea va
obliga paratul la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data
punerii in aplicare a Hotararii Guvernului nr. 343/2007 pana la
anularea acesteia (reprezentand diferenta dintre cuantumul
chiriei de care beneficiau reclamantii in baza Hotararii
Guvernului nr. 1.186/2006 si cea de care beneficiaza in baza
Hotararii Guvernului nr. 343/2007).
Vazand si prevederile art. 274 din Codul de procedura civila,
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamantii Dominic Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen si Elisabeth
Sandhofer, prin S.C.A. "Rubin Meyer Doru & Trandafir", cu sediul in Bucuresti, str. Putul cu Plopi nr. 7, sectorul 1, in contradictoriu
cu paratul Guvernul Romaniei, cu sediul in Piata Victoriei nr. 1, sectorul 1, Bucuresti.
Respinge cererile de interventie formulate de Cancelaria Primului-Ministru, cu sediul in Piata Victoriei nr. 1, sectorul 1,
Bucuresti, si Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, cu sediul in Calea Floreasca nr. 202, sectorul 1.
Suspenda executarea Hotararii Guvernului nr. 343/2007 — anexa nr. 1 (alin. 2), pana la solutionarea irevocabila a cauzei.
Anuleaza partial Hotararea Guvernului nr. 343/2007, si anume anexa nr. 1 (alin. 2).
Obliga paratul la plata sumei de 63.663 lei lunar de la data punerii in aplicare a Hotararii Guvernului nr. 343/2007 pana la
anularea acesteia si la plata sumei de 51 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 27 mai 2008. |
|
Lista spete
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|