Sentinta nr. 238/CA din 18 noiembrie 1998, Sectia comerciala si de contencios-administrativ, Curtea de Apel Timisoara
Activitatea de proiectare si producere a stampilelor se inscrie in sfera productiei si este scutita de plata impozitului pe profit
Prin actiune, reclamanta persoana juridica, a chemat in judecata pe paratii Ministerul Finantelor Bucuresti si Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat Timis, solicitand anularea ca nelegal a procesului verbal constatator din 25 septembrie 1997 incheiat de parata II si a actelor in procedura prealabila privitoare la obligarea reclamantei de a plati un impozit pe profit in suma de 23.612.026 lei si majorari de intarziere.
In motivare reclamanta a sustinut ca nu datoreaza acest impozit pentru ca desfasoara o activitate de productie si beneficiaza de scutire la plata acestuia, conform art. 5 lit. a din Legea nr. 12/1991 in vigoare la data controlului fiscal.
Instanta a admis actiunea reclamantei si a anulat actele administrative, constatand ca, potrivit expertizei tehnice efectuate in cauza, activitatea desfasurata de reclamanta, constand in proiectarea si producerea stampilelor se inscrie in sfera productiei si nu a prestarilor de servicii.
Concluzia instantei a avut in vedere imprejurarea ca aceasta activitate presupune un efort de conceptie-creativa, materializat intr-unul de productie, in vederea obtinerii produsului finit, caracteristici care sunt specifice numai sferei activitatii productive si nu prestarii de servicii, astfel ca reclamantei ii sunt aplicabile dispozitiile art. 5 lit. a din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit.