Decizia nr. 5559 din 12 octombrie 2004, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Imobilul trecut in proprietatea statului, a fost preluat in mod abuziv, in sensul prevazut in art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, intrucat potrivit art. 4 din Decretul nr. 224/1951, era exceptata de la urmarire silita, pentru neplata impozitelor, casa de locuit, cu anexele sale, locuita efectiv de debitor cu familia sa.
La 26.XI.2001, reclamantii S.M., D.I. si M.N., in contradictoriu cu paratul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, au solicitat anularea dispozitiei nr. 2671 din 18.10.2001 si obligarea la retrocedarea unui imobil – casa, curte si gradina de 1922 mp -, preluat abuziv de stat pentru neplata impozitelor.
Tribunalul Cluj, prin sentinta civila nr. 183 din 16 mai 2002, a admis contestatia, astfel cum a fost formulata.
Prin decizia civila nr. 166/2002, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. A respins, de asemeni, cererile de interventie in interesul paratului, formulate de R.A., S.M. si D.M.
Pentru a hotari astfel, instantele au retinut urmatoarele:
Imobilul a trecut in proprietatea Statului Roman prin decizia nr. 44983/1955 a Sfatului Popular Cluj, emisa in baza Decretului 224/1951, pentru neplata impozitelor restante, fiind preluat abuziv, potrivit prevederilor art. 2 lit. d) din Legea 10/2001, intrucat, conform art. 4 din decret, era exceptata de la urmarirea silita casa de locuit, cu anexele sale, locuita efectiv de debitor cu familia sa.
Pe de alta parte, nici Consiliul de Stat nu a contestat caracterul abuziv al preluarii imobilului, la demersurile facute de antecesorul reclamantilor raspunzandu-se numai ca nu exista temei legal pentru restituire.
De altfel, neplata impozitului s-a datorat unor motive neimputabile, antecesorul reclamantilor fiind arestat iar sotia sa era casnica, situatie in care a fost in imposibilitate sa plateasca impozitele restante.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si intervenienta D.M.
In recursul consiliului local, se invoca, succint, faptul ca nu s-a tinut cont de imprejurarea ca pentru terenul de 500 mp a fost emis titlu valabil de proprietate unei alte persoane (antecesorului intervenientelor) iar, pe de alta parte, motivele independente de vointa proprietarului, pentru neplata impozitelor, nu pot fi luate in consideratie.
Intervenienta D.M. sustine, in recursul sau, ca nu este dovedita imprejurarea pe baza careia imobilul era exceptat de la urmarirea silita, iar preluarea abuziva a imobilului nu a fost invocata de reclamanti.
Recursurile nu sunt fondate.
Imprejurarea ca, eventual, pentru suprafata de 500 mp, din terenul in litigiu, a fost emis titlu de proprietate unei alte persoane, nu poate fi avuta in vedere in prezentul cadru procesual, ce tine de procedura special instituita prin Legea 10/2001 si in care reclamantii au inteles sa atace dispozitia emisa, de respingere a cererii privind restituirea in natura a imobilului preluat abuziv de stat.
Motivarea respingerii cererii a constat, exclusiv si esential, in aceea ca "solicitantii nu au putut face dovada fortei majore pentru a proba imposibilitatea platii impozitelor la data preluarii imobilului".
Aceasta chestiune nu a constituit insa motiv de apel, fiind pentru prima data invocata in recurs, situatie in care, oricum, nu ar putea fi analizata omisso medio. Este adevarat ca intervenientele au mentionat-o in cererea lor de interventie, fiind inlaturata, insa, de instanta de apel, justificat, cata vreme cererea formulata in apel a avut caracter de interventie accesorie si nu principala.
In raport de probele administrate, instanta de apel a retinut corect imprejurarea conform careia neplata impozitelor s-a datorat fortei majore, respectiv unor motive independente de vointa fostului proprietar, care a fost arestat, familia sa fiind lipsita de mijloace materiale de existenta, situatie in care sunt incidente prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la recursul declarat de intervenienta D.M., si acesta este nefondat, pentru aceleasi considerente privind corecta apreciere asupra incidentei prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, retinandu-se, conform probelor administrate si in considerarea acestui fapt, imprejurarea ca Decretul nr. 224/1951 a fost aplicat abuziv, cata vreme, chiar prin acest act normativ, casa de locuit era exceptata de la urmarire silita.
Fata de cele aratate, ambele recursuri au fost respinse.
Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie, scj.ro