Decizia nr. 2456 din 25 martie 2004, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie

In materie de mostenire, conform art. 14 C. proc. civ., competenta teritoriala a instantei ultimului domiciliu al defunctului este exclusiva si absoluta si poate fi invocata de orice persoana care are un interes – cum este cazul creditorului succesiunii – precum si din oficiu.

Prin sentinta civila nr. 3753 din 13 octombrie 2003, Judecatoria Zalau si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Baia-Mare pentru imparteala bunurilor si a pasivului din succesiunea defunctului B.O.

S-a retinut ca in materie de mostenire, competenta teritoriala a actiunii apartine Judecatoriei Baia-Mare in a carei raza de jurisdictie a avut ultimul domiciliu defunctul.

Prin cererea de recurs a reclamantului se critica hotararea judecatoriei ca fiind nelegala si avand la baza aplicarea gresita a normelor legale imperative la care se refera art. 13 C. proc. civ. conform carora competenta de solutionare a actiunii apartine judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla imobilul supus impartelii, astfel ca, in cauza, competenta teritoriala ii revine Judecatoriei Zalau.

Recursul nu este fondat.

Defunctul B.O., decedat la data de 14 martie 2003, a avut ultimul domiciliu in localitatea Baia Sprie , judetul Maramures.

Intr-adevar, din masa succesorala, s-a indicat ca facand parte si un imobil din localitatea Barsa, judetul Salaj, ceea ce ar atrage, conform art. 13 C. proc. civ. competenta de jurisdictie a Judecatoriei Zalau.

Art.13 si 14 C. proc. civ., cuprind norme de competenta teritoriala exclusiva, absoluta, ce pot fi invocate in cursul procesului de orice persoana care justifica un interes si chiar de catre instanta din oficiu.

In cauza de fata, exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Zalau a fost invocata de intimatul-parat B.L., fratele defunctului, ce a formulat o cerere reconventionala prin care a pretins ca a suportat din surse materiale proprii intreg pasivul succesoral de 124.250.000 de lei.

Desi intimatul este un tert fata de succesiune, acesta justifica un interes in cauza pretinzand ca mostenitorii sa-i restituie pasivul succesoral, astfel ca in mod legal, instanta a retinut spre solutionare exceptia invocata de aceasta parte.

Revenind la raportul in care se gasesc dispozitiile art.14 fata de dispozitiile art. 13 C. proc. civ., Curtea considerand ca prin aplicarea si interpretarea corecta a dispozitiilor legale, Judecatoria Zalau a statuat ca solutionarea litigiului de fata revine judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla ultimul domiciliu al defunctului, si nu judecatoriei pe raza careia se afla unul din imobilele succesorale.

Avand in vedere ca procesele referitoare la mostenire sunt complexe, in cadrul lor ivindu-se adesea necesitatea lichidarii unor pretentii reciproce intre mostenitori sau intre acestia si tertii creditori ai succesiunii, este firesc ca in cazul in care cererea ar privi un imobil, competenta trebuie sa apartina tot instantei chemate sa rezolve litigiile succesorale conform art. 14 C. proc. civ.

Trebuie avut in vedere si modul cum sunt oranduite textele de lege: dispozitiile privitoare la succesiune, fiind derogatorii de la regulile de competenta stabilite pentru toate celelalte categorii de actiuni personale si reale, mobiliare si imobiliare, sunt situate dupa dispozitiile cuprinzand aceste reguli.

Considerand legala sentinta pronuntata de Judecatoria Zalau care a declinat competenta de solutionare a procesului succesoral de fata in favoarea Judecatoriei Baia-Mare in a carei raza teritoriala a avut ultimul domiciliu defunctul B.O., Curtea a respins ca nefondat recursul.


Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie, scj.ro