Decizia nr. 1262 din 12 februarie 2004, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie

Din termenii imperativi ai art. 284 alin. (2) din C. muncii, rezulta ca, in domeniul conflictelor de munca, competenta teritoriala nu este alternativa ci revine exclusiv instantei in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.

Reclamantul C.C. a chemat in judecata Asociatia Clubul Sportiv "Fotbal Club Dinamo" cu sediul in municipiul Bucuresti, pentru a fi obligat sa-i plateasca suma de 9000 USD cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru munca prestata in temeiul contractului individual de munca inregistrat sub nr. 185 din 5 iunie 2002.

Tribunalul Bucuresti, sectia a VII-a conflicte de munca si litigii de munca, prin sentinta civila nr. 3063 din 1 septembrie 2003, si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Targu Jiu, judetul Gorj, cu motivarea ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 284 alin. (2) C. muncii deoarece reclamantul isi are domiciliul in circumscriptia acelei instante.

Impotriva acestei sentinte, reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. in dezvoltarea caruia a aratat, in esenta, ca textul art. 284 alin. (2) C. muncii instituie o competenta teritoriala alternativa, in favoarea reclamantului, astfel incat "in favorem" alegerea instantei revine acestuia din urma. Drept urmare, Tribunalul Bucuresti fiind corect sesizat in prima instanta, fara temei si-a declinat competenta.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii cererile referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.

Rezulta ca textul, prin termenii imperativi pe care ii intrebuinteaza, a instituit, in domeniul conflictelor de munca, un caz de competenta teritoriala exclusiva, si nu alternativa, astfel incat partile nu au posibilitatea de a stabili competenta altei instante. Masura nu este "in favorem", cum pretinde reclamantul, deoarece ar insemna o renuntare la un drept procesual ceea ce, in interesul protectiei salariatilor, ca principiu axiomatic al legislatiei muncii, art. 38 C. muncii interzice cu desavarsire.

Cum alegerea instantei revine reclamantului numai in cazurile de competenta teritoriala alternativa (art. 12 C. proc. civ.), se constata ca declinatorul de competenta recurat, facand aplicatia corecta a dispozitiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, are o justa fundamentare legala si nu sunt motive pentru a fi reformat.

Recursul a fost respins ca nefondat.


Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie, scj.ro