Decizia nr. 628 din 28 ianuarie 2004, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Din categoria "cererilor privitoare la mostenire", la care se refera dispozitiile imperative ale art. 14 pct. 2 C. proc. civ., fac parte si actiunile prin care se contesta modul de desfasurare a procedurii succesorale notariale, cu masurile, operatiunile si actele cu efecte juridice pe care acestea le implica.
Judecatoria Ploiesti, prin sentinta civila nr. 3166 din 23 aprilie 2003, in temeiul art. 5 C. proc. civ., si-a declinat competenta, in favoarea instantei domiciliului paratului, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, in actiunea prin care s-a solicitat anularea unui certificat de mostenitor eliberat de notarul public si a unei declaratii de renuntare la succesiune data de parat in fata notarului.
La randul sau, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, prin sentinta civila nr. 4396 din 11 iunie 2003, si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Ploiesti, in temeiul art. 14 pct. 2 C. proc. civ.
Asupra acestui conflict negativ de competenta se retin urmatoarele :
In categoria "cererilor privitoare la mostenire" la care se refera dispozitiile art.14 pct. 2 C. proc. civ., fara alte delimitari, trebuie sa se inteleaga si actiunile prin care se contesta, modul de desfasurare a procedurii succesorale notariale, cu masurile, operatiunile si actele cu efectele juridice pe care acestea le implica, invocandu-se incalcarea dispozitiilor legale de drept substantial sau procedural aplicabile, cu consecinta vatamarii drepturilor celor interesati.
Legate de ultimul domiciliu al defunctului din ratiuni de publicitate, evidenta imobiliara si administrare a justitiei, dispozitiile de competenta teritoriala exceptionala cuprinse in art.14 C. proc. civ. pentru actiunile in justitie, ca si cele prevazute de art. 10 pct. a, c si d din Legea nr. 36/1995 pentru activitatea notariala, sunt norme cu caracter absolut de la care nici instanta nici partile, nu pot deroga.
Asa fiind, cum ultimul domiciliu al defunctului a fost in municipiul Ploiesti, competenta teritoriala a solutionarii cererii care pune in discutie validitatea certificatului de calitate de mostenitor si a declaratiei de renuntare la succesiune, revine Judecatoriei Ploiesti, careia i s-a trimis dosarul pentru continuarea judecatii.
Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie, scj.ro