Decizia nr. 495 din 23 ianuarie 2004, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul, conform art. 34 alin. (1) si (2) C. proc. civ.
Prin incheierea din 20 noiembrie 2002, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondata cererea de recuzare formulata de R. P. retinand ca motivul invocat nu se incadreaza in situatiile expres prevazute de art. 27 C. proc. civ.
Impotriva acestei incheieri R.P. a formulat recurs, in baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru ca nu s-ar fi analizat motivele invocate si pentru ca nu s-a mentionat calea de atac.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. (1) si (2) C. proc. civ. "Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea ca si aceea prin care s-a incuviintat recuzarea nu este supusa la nici o cale de atac. Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul" .
Recursul este facut impotriva unei incheieri prin care s-a respins cererea de recuzare. Dispozitiile legale fiind imperative, reiese ca recursul este inadmisibil si este lipsita de eficienta analiza criticilor invocate
Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie, scj.ro