DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Distrugere arhiva veche




Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Societate agricola constituita in baza Legii nr.36/1991. Drepturile cuvenite persoanei care s-a retras din societate

Jurisprudenta, spete
Contencios administrativ [22 decizii]
Drept Civil [204 decizii]
Drept Comercial [13 decizii]
Drept international privat [1 decizii]
Drept Penal [58 decizii]
Dreptul Familiei [52 decizii]
Dreptul Muncii [32 decizii]
Procedura Civila [66 decizii]
Procedura Penala [4 decizii]
Proprietate intelectuala [10 decizii]
TOTAL [462 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Societate agricola constituita in baza Legii nr.36/1991. Drepturile cuvenite persoanei care s-a retras din societate

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Data: 19-09-2003


Decizia nr. 3478 din 19 septembrie 2003, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie

Persoanei care s-a retras, societatea agricola este obligata sa-i restituie partile sociale actualizate, la care se adauga sau se scade partea cuvenita din profit ori din pierderea societatii, in conditiile prevazute in art.34 al Legii nr.36/1991.

Prin actiune, reclamantul R.L. a chemat in judecata Societatea Agricola „F.C.”, solicitand obligarea paratei la plata contravalorii partilor sociale, compuse din depuneri in bani si cota parte din fondurile fixe ale societatii la valoarea reactualizata, cu dobanda legala de la data ramanerii definitive a hotararii pana la data efectuarii platii.

Judecatoria Carei, prin sentinta civila nr.2624 din 21 decembrie 2000, a admis actiunea si a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 14.149.489 lei, reprezentand parti sociale actualizate, conform raportului de expertiza intocmit de I.D., cu dobanda legala de la data ramanerii definitive a hotararii, pana la data efectuarii platii.

S-a retinut ca reclamantul a intrat in societate, aducand ca aport social suma de 15.000 lei numerar si mijloace fixe in valoare de 37.265 lei ce i-au revenit in urma lichidarii fostului CAP. In aplicarea art.34 din Legea nr.36/1991, la iesirea din societate este corect ca societatea sa fie obligata sa-i restituie partea sociala actualizata, cunoscut fiind ca, de la constituirea societatii profitul acesteia nu s-a impartit sub forma de dividende ci a fost retinut pentru fondul de dezvoltare, parata majorandu-si patrimoniul prin cumparare de mijloace fixe.

Prin decizia civila nr.496/18 mai 2001 Tribunalul Satu Mare a admis apelul declarat de parata, a schimbat in parte sentinta in sensul admiterii in parte a actiunii obligand parata sa plateasca reclamantului suma de 1.060.000 lei, reprezentand drepturi ale asociatului retras, actualizata cu indicele de inflatie pe perioada cuprinsa intre septembrie 1998 si data platii.

Instanta de apel a retinut ca, potrivit dispozitiilor art.15 din statutul societatii agricole si art.30 alin.2, art.34 din Legea nr.36/1991 societatea agricola este obligata sa restituie asociatilor iesiti din societate, partile sociale detinute, la care se va adauga sau scadea partea cuvenita din profitul sau pierderea societatii in conformitate cu bilantul aprobat de adunarea generala pentru finele anului in care a incetat activitatea de asociat..

Curtea de Apel Oradea prin decizia civila nr.1556/12 noiembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia atacata si, rejudecand in fond cauza, a pastrat in totalitate sentinta civila nr.2624 din 21 decembrie 2000 pronuntata de Judecatoria Carei.

Impotriva acestor hotarari, in temeiul art.330 pct.2 cod procedura civila, Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, a declarat recurs in anulare, considerand ca au fost pronuntate cu incalcarea esentiala a legii, fiind si vadit netemeinice.

In dezvoltarea motivelor recursului in anulare se sustine in esenta ca drepturile cuvenite asociatilor retrasi sunt reglementate de art.30 alin.2 si art.34 din Legea nr.36/1991, situatie in care se tine seama, exclusiv, de valoarea stabilita prin statut sau, daca este cazul, cea modificata prin hotararea adunarii generale a asociatilor, nefiind posibila deci, stabilirea valorii partilor sociale cuvenite asociatului retras, prin aplicarea indicelui de inflatie sau prin raportarea acestora la valoarea intregului patrimoniu al societatii.

Recursul in anulare nu este intemeiat.

Potrivit art.34 din Legea nr.36/1991, societatea este obligata sa restituie partile sociale, la care se va adauga partea cuvenita din profitul sau pierderea societatii potrivit bilantului din adunarea generala pentru finele anului in care a incetat calitatea de asociat. Raportat la aceasta dispozitie, in statutul societatii s-a prevazut ca partile sociale se restituie in conditiile art.34 din Legea nr.36/1991 dupa cum, deasemeni, in art.15 al statutului se prevede ca societatea este obligata sa restituie partile sociale, la care se va adauga sau scadea partea cuvenita din profitul sau pierderea societatii, potrivit bilantului aprobat de adunarea generala pentru finele anului in care a incetat calitatea de asociat.

Dar, faptul ca legea nu prevede vreo modalitate sau un criteriu de reevaluare a partilor sociale la data retragerii, nu inseamna ca, la restituirea partilor sociale, trebuie sa se tina seama exclusiv de valoarea stabilita prin statut sau, daca este cazul, de cea modificata prin hotararea adunarii generale a asociatilor, neputand fi stabilita aceasta valoare prin aplicarea indicelui de inflatie sau prin raportarea acestora la valoarea intregului patrimoniu al societatii.

La data retragerii din societate, valoarea partilor sociale detinute de asociat (ca parte a capitalului social) constituie o creanta datorata de societate.

De aceea, ca principiu, prima instanta a apreciat in mod corect, in raport de lipsa unei mentiuni din textul citat al Legii nr.36/1991, privind posibilitatea actualizarii, ca, la data adoptarii legii, legiuitorul nu a anticipat evolutia in timp a devalorizarii leului, fiind deci corect ca, societatea sa fie obligata sa restituie partea sociala actualizata.

Contrar, ar insemna ca, in situatia de necontestat a deprecierii monedei nationale, sa se revina la aplicarea principiului nominalismului monetar, aceasta insemnand nu o reevaluare a creantei ci, obligatia creditorului de a primi aceeasi suma, indiferent daca puterea de cumparare s-a schimbat.

Asa fiind, corect instanta de fond a retinut, la stabilirea valorii actualizate a partilor sociale, concluziile expertului D.I. care, actualizand valoric capitalul social, a stabilit, corespunzator, si valoarea datorata a partilor sociale, care, indiscutabil, conform si statutului societatii (art.6) constituie parte din acesta.

Asa fiind, recursul in anulare urmeaza a fi respins.


Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie - www.scj.ro





Lista spete


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica





Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
38 useri online

Useri autentificati: