Decizia nr.1628 din 17 aprilie 2003, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie
Competenta de solutionare a actiunilor de impartire a bunurilor comune revine judecatoriei, indiferent de valoarea bunurilor in discutie
Tribunalul Sibiu, prin sentinta civila nr.331 din 29 mai 2000, a dispus, printre altele, partajul bunurilor comune ale fostilor soti S.D. si C.M., in sensul prevazut in hotarare.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civila nr.38/A din 22 martie 2002 a admis apelul declarat de C.M. si, privitor la bunurile comune, a dispus o alta imparteala, prevazuta in hotarare.
Impotriva deciziei, a declarat recurs S.D.
La termenul de judecata din 2.04.2003 instanta de recurs a pus in discutie, din oficiu, in conformitate cu art.306(2) C.proc.civ. motivul de casare de ordine publica privind competenta materiala a Tribunalului Sibiu de a judeca in fond, ca prima instanta cauza de fata, care are ca obiect principal supus judecatii o actiune prin care se solicita partajul bunurilor comune, dobandite in timpul casatoriei de reclamantul S.C. si parata C.M., in raport cu prevederile legii in vigoare la data sesizarii instantei cu actiunea de partaj de bunuri comune formulate la 12.XI.1997.
Potrivit dispozitiilor art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ., in redactare avuta inainte de modificarile dispuse prin O.U.G. nr.138/2000, intrate in vigoare la 2 mai 2001, tribunalele judecau in prima instanta procesele si cererile privind drepturi si obligatii rezultand din raporturi juridice civile al caror obiect avea o valoare de peste 150.000.000 lei.
Dispozitia legala mentionata se referea insa strict la procese si cereri ce au ca obiect, drepturi si obligatii rezultand din raporturi juridice civile si nu din raporturi juridice de dreptul familiei.
Regimul comunitatii de bunuri, reglementat de Codul familiei, constituie singurul regim legal obligatoriu, in ceea ce priveste drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor in timpul casatoriei.
Prin prevederile Codului familiei, sunt reglementate, intre altele, incheierea si desfacerea casatoriei, efectele casatoriei, fiind totodata stabilite drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor.
In acelasi cadru sunt incluse si dispozitiile legale referitoare la partajul bunurilor comune ale sotilor, Codul familiei prevazand in art.36 ca la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora, iar daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.
Rezulta ca orice cerere de partajare a bunurilor comune, intemeiata pe dispozitiile art.36 din Codul familiei, are caracterul unei cereri accesorii la cererea de divort, indiferent daca a fost formulata odata cu aceasta sau separat, dupa desfacerea casatoriei, ca in speta de fata, solutionarea ei, neputand fi atribuita, sub aspectul competentei materiale, in raport cu criteriul valoric instituit prin art.2 pct.1 lit.”b” C.proc.civ. (in redactarea anterioara datei de 2 mai 2001), ci numai tinandu-se seama de obiectul actiunii principale, respectiv, al desfacerii casatoriei. In aceasta chestiune isi gasesc aplicatiunea dispozitiile art.17 C.proc.civ., potrivit carora cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala.
Prin urmare, cererile avand ca obiect partajarea bunurilor comune, dobandite de soti in timpul casatoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competentei de solutionare a judecatoriei, atat in cazul in care au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand asemenea cereri sunt formulate separat.
In consecinta, s-a admis recursul s-au casat hotararile pronuntate cu incalcarea competentei materiale a instantelor si s-a trimis cauza la Tribunalul Sibiu pentru solutionarea apelului declarat de reclamant.
Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie - www.scj.ro