Decizia nr.626 din 19 februarie 2003, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie

Prin actiunea introdusa la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completata si precizata ulterior, reclamantii M.N. si M.E. au chemat in judecata Consiliul Local al Municipiului Ploiesti, Regia Autonoma de Gospodarie Comunala – R.A.G.C. – Ploiesti si Administrarea Financiara a Municipiului Ploiesti solicitand obligarea paratilor la retrocedarea suprafetei de 352 m.p. teren situat in Ploiesti, sau la plata contravalorii acestuia precum si a constructiilor demolate dupa preluarea abuziva a imobilului de catre stat.

In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca, prin contractul autentic de vanzare-cumparare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Judetului Prahova sub nr.2830 din 24 martie 1938, au cumparat suprafata de 1174 mp teren loc de casa, din care, prin Decretul nr.488/1961, le-a fost expropriata suprafata de 352 m.p. teren si 90 m.p. constructii, fara plata cuvenitelor despagubiri.

Ulterior, reclamantii au sustinut ca, in realitate, intregul imobil a fost nationalizat in temeiul Decretului nr.92/1950, cu incalcarea dispozitiilor art.II care ii exceptau de la nationalizare.

Rejudecand cauza in fond dupa casarea hotararilor pronuntate intr-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, Sectia civila, prin sentinta nr.146 din 3 mai 2000, a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune invocata de Consiliul Local Ploiesti, a admis in parte actiunea fata de acest parat pe care l-a obligat sa plateasca reclamantilor despagubiri in valoare totala de 778.797.728 lei, reprezentand contravaloarea constructiilor demolate (486.297.728 lei) si a suprafetei de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). S-a respins actiunea fata de paratele Regia Nationala de Gospodarie Comunala Ploiesti si Administratia Financiara a Municipiului Ploiesti.

Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploiesti a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, sectia Civila.

Pentru a hotari astfel, instantele au retinut ca nu sunt incidente dispozitiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva intrucat au fost investite cu solutionarea unei actiuni in revendicare imobiliara, imprescriptibila, dar cum nu este posibila restituirea in natura a imobilului preluat abuziv de catre stat intrucat constructiile au fost demolate iar terenul este afectat unor utilitati publice (trotuar, alee betonata, linii de tramvai si drum de acces la podul peste calea ferata), reclamantii fiind indreptatiti la despagubiri reprezentand contravaloarea acestora la pretul de circulatie.

Impotriva deciziei instantei de apel paratul Consiliul Local Ploiesti a declarat recurs invocand motivele de casare prevaztute de art.304 pct.7, 9 si 11 Cod de procedura civila , in baza carora solicita, in principal, casarea hotararilor pronuntate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca reclamantii sa-si precizeze temeiul juridic al actiunii in contradictoriu cu Ministerul Finantelor care trebuia introdus in cauza, iar, in subsidiar, respingerea actiunii indreptata impotriva apelantului.

Recursul este fondat si va fi admis pentru motivul de ordine publica invocat in conditiile art.306 alin.2 C.proc.civ. vizand prescrierea dreptului la actiune pentru plata de despagubiri.

Astfel, desi initial reclamantii au cerut restituirea in natura a terenului ce face obiectul litigiului, ulterior, invocand dispozitiile art.998 si art.481 C.civ., ei au cerut ca paratii sa fie obligati la plata de despagubiri „pentru fapta lor ilicita de a nu fi platit la preluarea terenului si constructiei” expropriate.

Dupa casarea hotararilor pronuntate in primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecarii cauzei reclamantii au formulat o cerere completatoare, extinzand obiectul actiunii la suprafata de 1174 m.p., motivat de faptul ca intre timp au descoperit in arhiva Primariei Ploiesti Deciziunea nr.32999/1956 a fostului Sfat popular al Orasului Ploiesti, conform careia, in realitate, imobilul a fost nationalizat prin Decretul nr.92/1950, ale carui dispozitiuni nu le erau insa aplicabile intrucat faceau parte din categoria celor exceptati de la nationalizare potrivit art.II din decret.

Prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000, reclamantii, recunoscand ca este imposibila restituirea imobilului in natura, au cerut obligarea paratilor la plata contravalorii acestora calculata conform expertizelor aflate la dosar.

Asadar, actiunea nu a fost sustinuta ca fiind una in revendicare, ci ca o actiune in pretentii, pentru plata de despagubiri, care este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 si art.9, a inceput sa curga de la data de 22 decembrie 1989 cand au incetat actele de violenta morala ce au impiedicat pe cei indreptatiti sa ceara restabilirea dreptului incalcat.

Or, actiunea a fost introdusa la 2 mai 1995, dupa implinirea termenului de prescriptie in care puteau fi cerute despagubiri reparezentand contravaloarea imobilului a carui restituire in natura era imposibila.

Fata de cele ce preced, hotararile pronuntate in cauza fiind nelegale sunt supuse casarii, in conditiile art.312 si art.314 C.proc.civ., in temeiul carora se impune admiterea recursului.


Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie - www.scj.ro