Decizia nr.2646 din 2 iulie 2002, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie

Actiunea in revendicare se distinge de actiunea in evacuare prin caracterul sau petitoriu, ceea ce presupune ca paratul nu este un simplu detentor precar, ci un posesor care stapaneste lucrul sub nume de proprietar.

Prin sentinta civila nr.424 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV a civila, a fost admisa in parte actiunea in revendicare formulata de reclamantul E.V., fiind obligat paratul C.G.M.B. sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilul revendicat. A fost respinsa actiunea indreptata impotriva paratilor persoane fizice, pentru lipsa calitatii procesuale pasive.

Pentru a hotara astfel, tribunalul a retinut ca, prin decizia nr.1581/1960 a fostului Consiliu Popular al Raionului Bucuresti, imobilul a fost trecut in proprietatea statului in temeiul art.3 din Decretul nr.218/1960, iar nelegalitatea acestei decizii a fost constatata prin sentinta civila nr.3407/29 martie 1994 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, definitiva si irevocabila.

Retinandu-se valabilitatea titlului de proprietate al reclamantului asupra imobilului in litigiu, s-a dispus, in temeiul art.480 C.civ., admiterea actiunii indreptate impotriva C.G.M.B., dispunandu-se obligarea acestuia de a lasa reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilul.

In ceea ce priveste actiunea indreptata impotriva chiriasilor persoane fizice, tribunalul a avut in vedere ca acestia sunt simpli detentori precari ai bunului, calitate in care exercita numai o posesie de fapt, si nu de drept asupra bunului.

Apelurile declarate de reclamant si paratul C.G.M.B. impotriva acestei hotarari au fost respinse ca nefondate, prin decizia civila nr.445 A din 18 octombrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III a civila.

Recursul declarat de reclamant este neintemeiat.

In primul rand, se constata ca reclamantul a solicitat obligarea paratilor – C.G.M.B. si persoanele fizice care locuiesc in corpurile C si E de cladiri, sa-i lase in deplina proprietate si pasnica posesie si folosinta imobilul in litigiu, intemeindu-si actiunea pe dispozitiile art.480 si 481 C.civ.

Actiunea de revendicare este o actiune reala, prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Altfel spus, prin actiunea in revendicare, o persoana cere sa i se recunoasca in justitie dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedata. Este o actiune petitorie, ce tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate, fiind diferita de actiunea in evacuare.

Din probele administrate a rezultat ca paratii persoane fizice nu au contestat calitatea reclamantului de proprietar al imobilului si nici nu au invocat vreun titlu propriu de aceeasi natura. Dimpotriva, au sustinut ca detin parte din imobil in calitate de chiriasi, in temeiul unui contract de inchiriere, incheiat in 1992 cu celalalt parat – persoana juridica, dupa o locatiune de peste 25 de ani.

Asa fiind, acestia nu pot fi considerati ca detin posesia asupra bunului, definita ca o stare de fapt generatoare de efecte juridice care consta in stapanirea materiala sau exercitarea unei puteri de fapt, cu intentia si vointa de a se comporta, fata de ceilalti, ca proprietar sau titular al unui drept real.

In speta, lipseste elementul psihologic, intentional, care consta in vointa celui care poseda, de a exercita stapanirea lucrului pentru sine, adica sub nume de proprietar sau in calitate de titular al unui alt drept real.

Prin urmare, in mod corect s-a retinut, prin hotararea recurata, ca paratii persoane fizice sunt detentori precari, in sensul art.1853 C.civ., ei detinand bunul in lipsa elementului intentional, psihilogic al posesiei, stapanirea materiala fiind exercitata pentru altul si nu pentru sine.

Fata de cele aratate, avand in vedere caracteristicile actiunii in revendicare, ce formeaza obiectul litigiului de fata, ce nu sunt intrunite in cauza fata de paratii persoane fizice, urmeaza a se respinge recursul de fata ca nefondat, fiind legala si temeinica decizia recurata.


Sursa materialului si autoarea textului: Inalta Curte de Casatie si Justitie, www.scj.ro