Decizia nr. 645 din 8 aprilie 1998, Sectia civila, Curtea de Apel Timisoara
Consemnarea gresita efectuata in registrul de sedinta nu este de natura sa atraga nulitatea hotararii pronuntate, intrucat nulitatea unei hotarari intervine numai atunci cand dispozitivul ei nu concorda cu cel intocmit in momentul pronuntarii.
Prin sentinta civila nr. 12489 din 16 septembrie 1997, Judecatoria Timisoara a admis actiunea intentata de reclamanta, societate comerciala impotriva paratului M.C., a respins cererea reconventionala si a dispus evacuarea acesteia din locuinta.
Apelul declarat in cauza de parat a fost admis de Tribunalul Timis, care prin decizia civila nr. 266, pronuntata la 29 ianuarie 1998, a desfiintat hotararea instantei de fond si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, retinand ca sentinta este lovita de nulitate absoluta, datorita neconcordantei existente intre minuta, prin care s-a dispus admiterea actiunii si consemnarea efectuata in registrul de Sedinta, din care rezulta ca actiunea a fost respinsa.
Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamanta, a casat decizia recurata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timis.
Hotararea judecatoreasca fiind redactata ulterior, ea este nula numai atunci cand dispozitivul ei nu concorda cu cel intocmit in momentul pronuntarii, deoarece dispozitivul este unic.
Consemnarea gresita efectuata in registrul de Sedinta nu este de natura sa atraga nulitatea hotararii pronuntate, astfel ca instanta de apel a procedat la solutionarea cauzei cu nesocotirea prevederilor art. 297 C. pr. civ., care mentioneaza expres si limitativ cazurile in care hotararea primei instante poate fi desfiintata.