Decizia nr. 1663 din 22 septembrie 1998, Sectia civila, Curtea de Apel Timisoara
Potrivit prevederilor Legii administratiei publice locale nr. 69/1991, dreptul de administrare a patrimoniului unitatilor administrativ-teritoriale revine noilor autoritati ale administratiei publice - consiliile locale si judetene - prin care se realizeaza autonomia locala.
Prin sentinta civila nr. 595 din 18 noiembrie 1997, Judecatoria Chisineu-Cris a admis actiunea intentata de reclamanta Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat Arad impotriva paratilor B.I., B.M.L. si Consiliul local Socodor, pentru rectificarea cartii funciare si a dispus restabilirea situatiei anterioare in privinta imobilului in litigiu, trecut in proprietatea statului ca urmare a aplicarii prevederilor Decretului nr. 92/1950.
De asemenea, a fost admisa si cererea de interventie formulata in interesul reclamantei.
S-a retinut ca sentinta civila nr. 35/1996 pronuntata de Judecatoria Chisineu-Cris, prin care, in contradictoriu cu Consiliul local Socodor, a fost stabilit dreptul de proprietate al antecesorului partilor persoane fizice, nu este opozabila Statului Roman, in raport cu disp. art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 3 pct. 17 din Hotararea Guvernului nr. 449/1997 si art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, care prevad ca in acest gen de cauze, statul este reprezentat in fata organelor de justitie de Ministerul Finantelor, iar in teritoriu prin Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat.
Apelul declarat in cauza de paratii B.I. si B.M.L. a fost respins de Tribunalul Arad, care, prin decizia civila nr. 738 din 5 mai 1998, a apreciat ca legala si temeinica sentinta instantei de fond.
Recursul declarat de paratii B.I. si B.M.L. a fost admis de Curtea de Apel.
Au fost casate ambele hotararii pronuntate, fiind respinse in fond atat actiunea principala cat si cererea de interventie formulata in interesul reclamantei.
Potrivit prevederilor art. 25 alin. I din Decretul nr. 31/1954, statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii.
In asemenea raporturi, statul participa prin Ministerul Finantelor, afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe.
In acest scop, insa, calitatea de persoana juridica a acestuia nu trebuie confundata cu aceeasi calitate a organelor statului din cele trei puteri - legislativa, executiva si judecatoreasca.
Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 69/1991 comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice care au un patrimoniu, un buget propriu si hotarasc in tot ceea ce priveste administrarea intereselor publice locale, exercitind autoritatea in limitele administrativ-teritoriale stabilite.
Comisiile locale din comune si orase sunt autoritatile administratiei publice locale - ca autoritati deliberative - alese in conditiile legii, iar in judele se aleg consiliile judetene care coordoneaza activitatea consiliilor locale in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.
Consiliile locale si judetene hotarasc deci cuprivire la concesionarea, inchirierea, locatia de gestiune a bunurilor apartinand domeniului public sau privat al statului, precum si cu privire la vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat.
Instrainarea bunurilor din aceasta categorie, schimburile de terenuri, delimitarea imobilelor aflate in indiviziune in acest domeniu privat, renuntarile la drepturi, precum si recunoasterea unor drepturi in favoarea tertelor persoane, pot avea loc pe baza de expertiza, insusita de consiliu.
Asadar, dreptul de administrare a patrimoniului unitatilor administrativ-teritoriale revine noilor autoritati ale administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala.
De necontestat ca prin Hotararea Guvernului nr. 113/1992 a fost stabilita, conform art. 115 din Legea nr. 69/1991, procedura de defalcare si trecere in patrimoniul comunelor, oraselor si judetelor a bunurilor de interes local din domeniul public si privat al statului si ca actiunea de delimitare a acestor domenii este in curs de desfasurare, insa acest aspect este lipsit de relevanta, intrucat actele guvernului nu pot in nici un fel opri autoritatile publice locale de la exercitarea atributiilor care le-au fost conferite prin lege.