Decizia nr. 1513 din 10 septembrie 1998, Sectia civile, Curtea de Apel Timisoara

Desfacerea disciplinara a contractului de munca, fara verificarea in prealabil a legalitatii si temeiniciei masurii luate, este de natura sa atraga antrenarea raspunderii materiale a persoanei care a determinat aplicarea sanctiunii, avand reprezentarea ca masura are un caracter vadit ilegal.

Prin sentinta civila nr. 2149 din 21 mai 1997 Judecatoria Resita a admis contestatia formulata de D.M. impotriva deciziei de imputare nr. 6 din 2 decembrie 1996, emisa de societatea comerciala pe actiuni, in conditiile art. 136 alin. 3 Codul muncii, pentru recuperarea unui prejudiciu in cuantum de 481.322 lei, despagubiri achitate de unitate numitei R. L. ca urmare a anularii desfacerii contractului de munca, sanctiune disciplinara aplicata cu rea-credinta de contestator, la acea vreme manager al societatii comerciale.

S-a retinut ca la data emiterii deciziei de imputare, contestatorul nu a mai detinut functia de manager in cadrul unitatii, astfel ca nu mai poate raspunde material in conditiile art. 107 Codul muncii.

Apelul declarat de parata a fost respins de Tribunalul Caras-Severin, prin decizia civila nr. 2 din 12 ianuarie 1998, care a constatat lipsa de culpa a persoanei incadrate la producerea prejudiciului.

Raspunderea materiala este antrenata de incalcarea cu vinovatie a atributiilor de serviciu. De regula, forma de vinovatie nu are relevanta pentru angajarea acesteia, find suficienta si cea mai simpla neglijenta.

Totusi, avandu-se in vedere diversitatea formelor de vinovatie a angajatilor unei societati comerciale, raspunderea pentru desfacerea contractului de munca - materiala, disciplinara sau penala a celor care se fac vinovati de luarea acestei masuri, este conditionata de existenta vinovatiei in forma cea mai grava si anume daca cel in cauza a actionat cu rea credinta.

Cu privire la reaua-credinta, prevazuta expres ca o conditie suplimentara (speciala) pentru antrenarea raspunderii materiale, in cazul in care masura desfacerii contractului de munca a fost desfiintata in justitie, presupune ca persoana care a determinat aplicarea acestei sanctiuni disciplinare sa fi avut reprezentarea ca masura are un caracter ilegal.

Potrivit art. 20 alin. final din Statutul unitatii intimate, presedintele Consiliului de administratie - care indeplineste si functia de director general - raspunde fata de societate atat pentru faptele ilicite, cat si pentru abaterile de la statut, fapt ce se regaseste si in prevederile contractului de management.

Desfacerea disciplinara a contractului de munca, dispusa fara o prealabila si temeinica verificare a existentei abaterilor si a vinovatiei persoanei incadrate denota fara putinta de tagada numai intentia vadita de inlaturare a salariatei din unitate, caz in care reaua-credinta a managerului este evidenta.

Curtea de Apel a admis recursul declarat de unitate, a casat ambele hotarari judecatoresti si, rejudecand cauza in fond, a respins contestatia, mentinand ca legala si temeinica decizia de imputare.