Sentinta nr. 12/DC din 10 aprilie 2009, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, Curtea de Apel Cluj
Atunci cand tribunalul judecand recursul, a casat sentinta judecatoriei cu trimitere spre
rejudecare la aceeasi instanta, iar judecatoria si-a declinat competenta de solutionare a cauzei in
favoarea tribunalului, nu exista decat o singura declinare a competentei, dispusa de judecatorie
in favoarea tribunalului, ceea ce semnifica inexistenta unui conflict negativ de competenta, si
nu doua declinari reciproce de competenta care sa justifice un conflict negativ de competenta.
In aceasta situatie, instanta sesizata gresit cu asa-zisul conflict negativ de competenta,
inexistent, in realitate, nu va pronunta un regulator de competenta, ci va trimite cauza la
instanta in favoarea careia s-a dispus unica declinare de competenta.
Prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Targu Lapus, reclamanta PAROHIA
ROMANA UNITA CU ROMA GRECO-CATOLICA Targu-Lapus le-a chemat in judecata pe
paratele P.R. si D.A., solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, sa constate ca
reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 525 stj.p. (1888
mp) inscris in CF nr.2466 Lapus, nr.top 1073/2 in anul 1932, prin uzucapiunea de 30 de ani
inceputa in anul 1902 si sa se dispuna intabularea dreptului de proprietate asupra terenului in
suprafata de 1888 mp in CF nr.2466 Lapus, nr.top 1073/2.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1452 si art.1478 C.civ. austriac.
La termenul din 28.02.2006, Parohia Ortodoxa Lapus II a formulat o cerere de
interventie in interes propriu, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei.
La termenul din 11.04.2006, reclamanta a depus la dosar o intregire de actiune, prin care
a solicitat ca in contradictoriu cu paratii Parohia Ortodoxa nr.2 Lapus, Comisia locala Targu
Lapus, Comisia judeteana Maramures, D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R. si D.A., sa se constate
nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.5062/9 din 6 februarie 2006 prin care i s-a
reconstituit paratei Parohia Ortodoxa nr.2 Lapus, dreptul de proprietate asupra terenului in
suprafata de 1430 mp si admiterea capetelor de cerere din actiunea introductiva.
La acelasi termen din 11.04.2006, reclamanta a mai depus la dosar o intregire de actiune
prin care a solicitat anularea incheierii nr.465 din 6 aprilie 2006 din CF nr.2466 Lapus prin care
s-a intabulat parata Parohia Ortodoxa nr.2 Targu Lapus, precum si restabilirea situatiei
anterioare de carte funciara.
La data de 18.10.2006, reclamanta a mai depus la dosar o precizare de actiune, prin care a
solicitat sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1890
mp din CF nr.2466 nr.top 1073/2, prin uzucapiune de 30 de ani, in anul 1932; ca pe terenul
uzucapat a construit Biserica din Balta si sa se dispuna intabularea terenului si a bisericii in
cartea funciara.
Prin incheierea din 24.04.2007 a Judecatoriei Targu Lapus, s-a dispus conexarea
dos.nr.abc/319/2006, la dos.nr.de/319/2005.
Prin sentinta civila nr.309 din 27.05.2008 a Judecatoriei Targu Lapus, s-a admis in parte
actiunea civila precizata, intentata de reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Lapus in
contradictoriu cu paratii Parohia Ortodoxa Lapus II, Comisia locala Lapus, Comisia judeteana
Maramures, D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R., D.A. si in consecinta, s-a constatat nulitatea
absoluta a titlului de proprietate nr.5062/9/06.02.2006 eliberat paratei Parohia Ortodoxa nr.2.
Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea dobandirii dreptului de
proprietate, revendicare, intabulare, rectificare de carte funciara, restabilirea situatiei tabulare
anterioare, anularea incheierii de carte funciara si cheltuieli de judecata.
S-a respins cererea de interventie principala formulata de intervenienta Parohia
Ortodoxa nr.II vizand constatarea dobandirii dreptului de proprietate.
Prin decizia civila nr.262/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Maramures, au fost
admise apelurile declarate de parata Parohia Ortodoxa Lapus II si de reclamanta Parohia Greco-
Catolica Unita cu Roma Lapus, in contra sentintei civile nr.309/27.05.2008 a Judecatoriei Targu
Lapus, care a fost desfiintata si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca prima instanta nu s-a pronuntat
asupra exceptiei de fond si peremptorii invocate de parata Parohia Ortodoxa Targu Lapus II,
privind lipsa de interes a reclamantei de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate.
Prin sentinta civila nr.371 din 18 martie 2009 a Judecatoriei Targu Lapus, s-a admis
exceptia de necompetenta materiala invocata de instanta din oficiu si in consecinta, s-a declinat
competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma
Lapus in contradictoriu cu paratii Parohia Ortodoxa Romana Lapus II, U.V., B.M., P.R., F.L.,
D.E., P.I., D.A., Comisia locala Lapus si Comisia judeteana Maramures, avand ca obiect actiune
in constatare, nulitatea absoluta a titlului de proprietate, rectificare de carte funciara si
uzucapiune, in favoarea Tribunalului Maramures.
S-a constatat conflictul negativ de competenta intre Judecatoria Targu Lapus si
Tribunalul Maramures si pe cale de consecinta, a fost sesizata Curtea de Apel Cluj, pentru
solutionarea conflictului negativ de competenta, nascut intre cele doua instante.
Pentru a hotari astfel, judecatoria a constatat ca obiectul principal al cererii este o
actiune in revendicare, iar obiectul subsidiar este rectificare de carte funciara si intabularea
dreptului de proprietate pe numele reclamantei si anulare titlu de proprietate.
Pe cale de consecinta, in baza art.17 C.pr.civ., vazand ca tribunalul are competenta de a
judeca in baza art.2 lit.b), C.pr.civ., procesele si cererile in materie civila si comerciala al caror
obiect are o valoare de peste 500.000 lei si in baza art.3 din Decretul-lege nr.126/1990, modificat
prin OG nr.64/2004, judecatoria si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Maramures.
Vazand ca Tribunalul Maramures a desfiintat hotararea primei instante si a trimis cauza
spre rejudecare Judecatoriei Targu Lapus prin decizia civila nr.262/A din 23.10.2008 pronuntata
in dos.nr. de/319/2005 care la randul sau si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului
Maramures si pe cale de consecinta ca s-a nascut un conflict negativ de competenta intre cele
doua instante, s-a inaintat dosarul la Curtea de Apel Cluj, pentru solutionarea conflictului
negativ de competenta.
La pronuntarea sentintei, judecatoria a mai avut in vedere si mentiunile din decizia civila
nr.50/A din 2007, conform carora din interpretarea prevederilor art.34-38 din Decretul-lege
nr.115/1938, rezulta ca actiunea in rectificare de carte funciara este o actiune accesorie grefata
pe o actiune principala, in speta actiunea in revendicare.
Examinand sesizarea, curtea retine urmatoarele:
Este adevarat ca prin incheierea civila nr.1148 din 20.10.2006 pronuntata de Tribunalul
Maramures, s-a declinat competenta de solutionare a actiunii civile intentate de Parohia
Romana Unita cu Roma Greco-Catolica impotriva paratilor Parohia Ortodoxa Romana nr.2
Lapus, Comisia locala Lapus si Comisia judeteana Maramures, D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R. si
D.A., in favoarea Judecatoriei Targu Lapus, avand ca obiect nulitatea titlului de proprietate
nr.60621/9 din 6 februarie 2006. Ulterior, Judecatoria Targu Lapus prin incheierea din
24.04.2007 data in dos.nr.abc/319/2006, a dispus conexarea acestui dosar la dos.nr. de/319/2005
al aceleiasi judecatorii.
Dupa cum se poate observa insa din petitul actiunii declinate de tribunal in favoarea
judecatoriei, chiar daca aceste capete de cerere sunt identice partial cu acelea din actiunea civila
inregistrata sub nr.1394 din 13.12.2005 (dos.unic.nr. de/319/2005) la Judecatoria Targu Lapus,
ulterior intregita, extinsa si precizata, in actiunea civila declinata de tribunal in favoarea
judecatoriei inclusiv pct.c) nu s-a solicitat „sa se constate" ca „pe terenul uzucapat, (reclamanta)
a construit BISERICA din BALTA, top nr.1073/2 CF 2466 Lapus". Mai este de observat ca
tribunalul si-a declinat competenta de solutionare a actiunii civile avand ca obiect constatarea
nulitatii titlului de proprietate nr. „60621/9/6 februarie 2006", desi in realitate este vorba de
titlul de proprietate nr. 50621/9 din 6.02.2006 eliberat paratei Parohia Ortodoxa nr.2 Targu
Lapus, cu privire la terenul in suprafata de 1430 mp. Prin urmare, intre actiunea civila declinata
de Tribunalul Maramures prin incheierea civila nr.1148 din 20.10.2006 in favoarea Judecatoriei
Targu Lapus, si actiunea civila inregistrata sub nr.1394/13.12.2005 (nr.unic de/319/2005) la
Judecatoria Targu Lapus, ulterior extinsa, intregita si precizata, nu exista tripla identitate, in
special obiectul celor doua cauze fiind partial diferit, in plus mai existand si cererea de
interventie formulata de Parohia Ortodoxa Romana Targu Lapus, care nu a existat si in dosarul
tribunalului, pentru a putea considera ca initial ar fi fost investit Tribunalul Maramures cu o
actiune cuprinzand toate capetele de cerere inclusiv cele din actiunea inregistrata la Judecatoria
Targu Lapus la data de 13.12.2005 cu precizarile ulterioare, ca sa se poata aprecia ca a avut loc o
declinare reala si integrala de competenta de la tribunal la judecatorie. Asadar, prin incheierea
civila nr.1148 din 20.10.2006 a Tribunalului Maramures, nu s-au declinat in favoarea
judecatoriei toate capetele de cerere din actiunea reclamantei extinsa si precizata si nici cererea
de interventie formulata de parata, pentru a se putea retine ca a avut loc o declinare de
competenta integrala a tribunalului, in favoarea judecatoriei.
Nici prin decizia civila nr.262/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Maramures nu a
avut loc o declinare a competentei solutionarii vreunei actiuni in favoarea Judecatoriei Targu
Lapus, ci in cadrul controlului judiciar, au fost admise apelurile declarate de reclamanta Parohia
Greco-Catolica Unita cu Roma Targu Lapus si de parata Parohia Ortodoxa Romana Targu Lapus
II impotriva sentintei civile nr.309/27.05.2008 a Judecatoriei Targu Lapus, care a fost desfiintata
si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi judecatorie, intrucat nu s-a pronuntat asupra
exceptiei ridicate de parata, privind lipsa de interes a reclamantei in sustinerea capatului de
cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate. Desfiintarea
sentintei cu trimitere, nu este identica cu declinarea competentei.
Rezulta ca in speta exista doar o declinare de competenta a Judecatoriei Targu Lapus in
favoarea Tribunalului Maramures, dispusa prin sentinta civila nr.371 din 18 martie 2009.
Pentru a exista conflict negativ de competenta, este necesar ca doua instante sa isi
decline reciproc competenta prin hotarari irevocabile, asa cum prevede art.20 alin. (2) C.pr.civ.:
„cand doua sau mai multe instante, prin hotarari irevocabile s-au declarat necompetente de a
judeca aceeasi pricina".
In consecinta, in mod gresit, cu incalcarea art.21 C.pr.civ., Judecatoria Targu Lapus a
constatat ca in fata ei s-a ivit un conflict negativ de competenta si a trimis eronat dosarul la
Curtea de Apel Cluj, pentru pronuntarea regulatorului de competenta, cand trebuia sa il trimita
Tribunalului Maramures, ca urmare a declinarii competentei sale de solutionare a actiunii civile
extinse, intregite si precizate intentate de reclamanta impotriva paratilor si a cererii de
interventie, in favoarea tribunalului.
Numai daca primind dosarul, si Tribunalul Maramures si-ar fi declinat competenta de
solutionare a actiunii reclamantei extinse, intregite si precizate, precum si a cererii de
interventie, in favoarea Judecatoriei Targu Lapus, s-ar fi ivit conflictul negativ de competenta si
ar fi fost necesara sesizarea Curtii de Apel Cluj, pentru a pronunta regulatorul de competenta.
Asa fiind, in baza art.20-22 C.pr.civ., curtea va respinge ca inadmisibila sesizarea
judecatoriei privind pronuntarea cu privire la un conflict de competenta inexistent, si pentru
buna administrare a justitiei, va trimite dosarul la Tribunalul Maramures, in favoarea caruia
judecatoria si-a declinat competenta de solutionare a actiunii civile intregite, extinse si
precizate, precum si a cererii de interventie.
Sursa si realizatoarea materialului: Curtea de Apel Cluj