Decizia nr. 995 din 14 mai 2007, Curtea de Apel Cluj

Actul administrativ de sanctionare al functionarului public trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplina, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de functionarul public in timpul cercetarii disciplinare prealabile, temeiul legal in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata, instanta competenta la care actul administrativ prin care s-a dispus sanctiunea disciplinara poate fi contestat si sa fie emis de persoana competenta a aplica sanctiunea disciplinara potrivit legii; nerespectarea acestor norme imperative atrage nulitatea actului administrativ incheiat si implicit a sanctiunii aplicate.

Prin sentinta civila nr. 139 pronuntata la data de 19 ianuarie 2007, a Tribunalului Cluj, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului D.D. si s-a respins actiunea formulata de contestatoarea S M in contradictoriu cu intimatii Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Cluj si D.D. avand ca obiect contencios administrativ.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut ca reclamanta, in calitate de inspector superior in cadrul Compartimentului de creditare al AJOFM Cluj a incalcat indatoririle ce ii reveneau in conformitate cu fisa postului, cu pozitia din organigrama si cu actele normative in vigoare, imprejurare atestata de controlul si verificarile efectuate, echipa de control constatand ca nu a urmarit respectarea conditiilor din contractul de credit conform Legii nr.76/2002 desi avea atributii de monitorizare si de control al firmelor beneficiare de credite. S-a sustinut, de asemenea, ca si raportul Curtii de Conturi pe anul 2003 evidentiaza ca aceasta nu a urmarit periodic modul de respectare a conditiilor care au stat la baza incheierii contractelor de credit, incalcandu-se astfel prevederile punctului 40 din Instructiunile comune ANOFM si BCR privind acordarea de credite cu dobanda avantajoasa, actul administrativ de sanctionare nr. 1598/2005 emis de directorul executiv, precum si dispozitia nr. 1685/2004 fiind legale. In ce priveste chemarea in judecata a directorului executiv interimar D.D., s-a aratat ca acesta nu are calitatea procesuala pasiva in prezenta cauza, in conditiile in care chemarea sa in judecata s-a facut in calitate de persoana fizica, raspunzatoare de stabilirea unor sanctiuni disciplinare fara ca sa se fi solicitat in conformitate cu prevederile art.16 din Legea nr. 554/2004, obligarea acesteia la plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termenul legal reclamanta S M solicitand instantei ca in contradictoriu cu intimatii AJOFM si D.D. sa constate ca sentinta recurata este nelegala si netemeinica si pe cale de consecinta sa dispuna modificarea ei in sensul admiterii cererii introductive de instanta asa cum a fost formulata.

1. In motivarea recursului s-a aratat ca judecatorul fondului motiveaza sentinta recurata preluand servil argumentarea facuta de parati prin intampinarile depuse la dosar fara a analiza critic aceasta argumentare si fara a o raporta la apararile formulate de recurenta desi avea obligatia sa le analizeze si daca le considera neconcludente sa le inlature motivat.

De asemenea, s-a aratat ca instanta in loc sa verifice aspectele de nelegalitate ale dispozitiei administrative de sanctionare pe care le-a invocat atat prin scriptele depuse la dosar cat si prin concluziile orale prezentate cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, precum si neregulile savarsite de Comisia de disciplina si nulitatea raportului intocmit de aceasta comisie, prima instanta preia in considerentele sentintei recurate argumentari din motivarea acestor documente, prezentand totodata intr-o forma denaturata si cele constatate prin raportul Curtii de conturi pe anul 2003, motivarea sentintei fiind realizata prin ridicarea la rang de veritate fara temei legitim a sustinerilor celor doi parati in apararea lor.

2. Judecatorul fondului nu a verificat nici realitatea celor sustinute de parati si nici realitatea celor sustinute de recurenta, incalcand la modul strident prevederile art. 129 alin. 4 C.proc.civ. El a preluat si si-a insusit sustinerile paratilor ignorand total urmatoarele aparari formulate de recurenta:

2.1. atat actul administrativ de sanctionare cat si dispozitia nr.1884/30.06.2005 sunt nelegale si netemeinice intrucat sanctiunea a fost aplicata pentru o abatere prescrisa, perioada controlata fiind 2002-2004 astfel ca, presupunand prin absurd ca exista o abatere disciplinara aceasta trebuia aplicata pana cel tarziu la 30 iunie 2005.

2.2. actul de control prin care contestatoarea a stabilit ca respectivele societati au adus un prejudiciu de 179.923.2351 lei, si pe care directorul executiv D.D. l-a considerat ca fiind expresia abaterii disciplinare savarsite de contestatoare este semnat nu numai de catre contestatoare ci si de alti patru controlori financiari din cadrul Curtii de Conturi Cluj si de catre insusi directorul executiv D.D., care, prin semnatura pusa si-a insusit continutul actului de control, devenind coautor la presupusa abatere disciplinara.

2.3. nici actul administrativ de sanctionare si nici dispozitia de sanctionare nu contin temeiul legal care ar legitima aplicarea sanctiunii disciplinare si nu indica in care dintre abaterile expres prevazute de lege se regaseste fapta retinuta in sarcina contestatoarei, ceea ce echivaleaza cu lipsa temeiului legal al masurii disciplinare luate si care atrage nulitatea absoluta a respectivelor acte administrative de sanctionare astfel cum prevede art. 35 lit. d din HG 1210/2003.

2.4. omisiunea judecatorului fondului de a se pronunta asupra nulitatii actului administrativ contestat, nulitate prevazuta de art.35 alin.2 lit.b din HG nr.1210/2003

2.5. judecatorul fondului nu a constatat ca modul in care sunt formulate invinuirile aduse contestatoarei nu poate legitima sanctiunea destituirii sale din functie ci incearca sa justifice ca fiind valabil acest mod desi invinuirile sunt retinute in enunturi cu caracter general, neavand caracter punctual, concret, ceea ce da "expresie abuzului si discriminarii savarsite de directorul D.D.". Mai mult, se sustine ca daca un control ulterior a stabilit o alta valoare a prejudiciului decat cea stabilita de echipa din care a facut parte contestatoarea nu anuleaza posibilitatea statului de a recupera acel prejudiciu la adevarata lui valoare, astfel incat, contestatoarea nu se face vinovata de coparticipare la savarsirea acelui prejudiciu si nici nu a creat prin fapta ei imposibilitatea recuperarii lui de catre stat.

2.6. judecatorul fondului preia fara nici un filtru sustinerile paratilor conform carora recurenta avea atributii de monitorizare si urmarire, omitand faptul ca, conceptul de imonitorizarei si conceptul de icontrol" sunt doua notiuni cu semnificatie diferita, astfel ca intreaga culpabilizare a contestatoarei de catre conducatorul unitatii este lipsita de o baza juridica fiind rezultatul fie a relei credinte a acestuia din urma, fie a unei perceptii eronate a directorului executiv cu privire la modul de indeplinire a sarcinilor ce reveneau, potrivit fisei postului, contestatoarei;

2.7. intreaga argumentare privind caracterul continuu al abaterii savarsita de contestatoare raportat la caracterul permanent al monitorizarii si controlului este asezata pe o premisa falsa, decurgand pe de o parte din confuzia pe care paratii o fac intre semnificatia conceptelor de monitorizare si de control,iar pe de alta parte pe o profund gresita interpretare a momentului consumarii abaterii disciplinare.

2.8. imprejurarea ca reclamanta a fost sanctionata disciplinar anterior acestui moment cu sanctiunea diminuarii cu 15% a salariului pe timp de o luna este irelevanta in speta intrucat respectiva sanctiune i-a fost aplicata abuziv, pentru un fapt banal respectiv parasirea locului de munca pentru a lua masa desi exista o intelegere tacita intre angajatii paratei in acest sens;

2.9. conform fisei postului, reclamanta avea atributii de monitorizare a contractelor de credit si a locurilor de munca nou create – atributie indeplinita de aceasta – activitatea fiind indeplinita in lipsa graficelor de control aprobate de catre directorul institutiei;

2.10. in raportul Curtii de Conturi din anul 2003 pentru firmele care au contractat credite in 2002 se precizeaza ca AJOFM nu a prins in fisele postului pentru angajatii biroului de credite si control masuri active si atributia de control credite;

2.11. in perioada controlata nu a existat un corp de control propriu al paratei deoarece a fost desfiintat in 2002 astfel ca reclamanta a efectuat impreuna cu inspectorii Curtii de Conturi controlul la firmele beneficiare de credite in aceasta perioada, aplicand sanctiuni unui numar de 9 societati comerciale;

2.12. AJOFM prin serviciul credite nu are acces la banii publici, respectiv la fondurile din care se acorda aceste credite; fondurile se formeaza din bugetul de somaj, se repartizeaza bancii care castiga licitatia, creditele sunt aprobate, acordate si gestionate de banca, iar pana la momentul destituirii reclamantei nu au existat credite restante, creditele acordate fiind rambursabile, garantate cu garantii imobiliare ale agentilor economici beneficiari;

2.13. in auditul efectuat de o angajata a Curtii de Conturi se mentioneaza ca reclamanta a efectuat 7 controale in perioada 2002-2004 ceea ce este fals deoarece biroul de credite a predat in luna martie 2005, paratului D.D. 2 bibliorafturi cu procese verbale care, insa, nu au fost puse la dispozitia Curtii de Conturi iar judecatorul fondului a manifestat o totala lipsa de interes de a le verifica si de a le analiza;

2.14. paratul D.D. nu a aprobat grafice de control si ca urmare nici nu trebuia efectuat in lipsa unor astfel de grafice;

2.15.
a) destituirea din functie a reclamantei este rezultatul unui conflict personal intre aceasta si directorul executiv D.D.;
b) motivele de destituire sunt inventate ceea ce explica faptul ca pe ceilalti colegi de compartiment, semnatari ai actelor ce au stat la baza sanctionarii contestatoarei, paratul nu i-a sanctionat ci a consimtit ca in privinta lor calitatea de functionar public sa inceteze prin acordul partilor;
c) amenzile aplicate de contestatoare diferitelor societati comerciale nu au fost recuperate iar acum sunt imputate acesteia;
d) conflictul de interese dintre paratul D.D. si reclamanta s-a nascut din faptul ca acesta din urma si-a depus dosarul de concurs pentru ocuparea postului de director executiv, detinut actualmente de paratul D.D.

3. Sentinta recurata este nelegala sub aspectul solutionarii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a directorului D.D., "fapt ce a fost posibil numai printr-o insuficienta cunoastere a dosarului"; se sustine ca, contrar celor solicitate prin petitul actiunii, instanta de fond a statuat ca paratul D.D. poate fi introdus in cauza numai daca se cere obligarea lui la despagubiri , fiind astfel in prezenta unei alte erori de judecata.



Analizand recursul declarat de reclamanta S M prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor art.304 si 304^1C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:

Reclamanta S M a fost angajata paratei AJOFM Cluj avand calitatea de inspector superior in cadrul compartimentului de creditare. Potrivit fisei postului, aceasta avea intre atributii: obligatia de furniza informatii privind acordarea de credite cu facilitati de dobanda conform Legii nr.76/2002 si a instructiunilor comune ANOFM - banca prin care se deruleaza creditele, de a primi, inregistra si verifica dosarele intocmite de solicitantii de credite, de a analiza lunar la agentii economici beneficiari de credite respectarea prevederilor cuprinse in graficul de angajare a personalului care a stat la baza acordarii creditului precum si a indeplinirii conditiilor prevazute in Instructiunile comune ANOFM – banca, de a urmari respectarea graficului de angajare si a conditiilor de acordare a creditului in conformitate cu Legea nr.76/2002, de a monitoriza rambursarile de credite, a sumelor neutilizate, a dobanzilor aferente, a contractelor de credite si a locurilor de munca.

In exercitarea prerogativelor de control recunoscute de legiuitor pe seama conducatorilor institutiilor, parata, prin decizia nr.1825 din data de 16 martie 2005 a desemnat doi functionari publici ai institutiei care sa verifice agentii economici beneficiari de credite cu dobanda avantajoasa in perioada 2002-2004.

In perioada efectuarii controlului, reclamanta si-a desfasurat activitatea in cadrul AJOFM Cluj avand aceeasi calitate.

Urmare a controlului efectuat s-a stabilit de catre comisia de control ca mai multi agenti economici, beneficiari ai creditelor cu dobanzi avantajoase in perioada 2002-2004, nu au respectat conditiile din contractul de credit incheiat in conditiile Legii nr.76/2002, prejudiciind astfel bugetul asigurarilor de somaj; s-a stabilit, de asemenea, ca prejudiciul cauzat bugetului este mai mare decat cel stabilit anterior de catre reclamanta si o alta angajata a paratei, procesele verbale de control incheiate anterior de reclamanta fiind diferite de constatarile corpului de control (exista mentiuni referitoare la unele societati comerciale – de ex. SC M G SRL – ca respecta prevederile Legii nr.76/2002 – iar ulterior s-a stabilit ca acestea au datorii la buget).

Ulterior acestui moment, in baza constatarilor comisiei de control, s-a hotarat tragerea la raspundere a persoanelor vinovate de crearea prejudiciului catre bugetul asigurarilor de somaj; s-a stabilit, astfel, ca sunt responsabile persoanele angajate ale paratei care au, potrivit fisei postului, atributii in ceea ce priveste monitorizarea si controlul societatilor comerciale beneficiare ale creditelor cu dobanda preferentiala, analizarea lunara la agentii economici beneficiari de credite respectarea prevederilor cuprinse in graficul de angajare a personalului care a stat la baza acordarii creditului, dand dovada de pasivitate si cauzand astfel prejudiciul.

Prin procesul verbal incheiat la data de 15 iunie 2005 de catre Comisia de disciplina a paratei s-a stabilit ca reclamanta, prin activitatea desfasurata pana la momentul intocmirii raportului final, a incalcat prevederile Regulamentului de ordine interioara, cele ale Legii nr.188/1999 precum si cele ale Legii nr.7/2004 prin indeplinirea defectuoasa a indatoririlor de serviciu si prin nerespectarea prevederilor legale privind urmarirea, monitorizarea si controlul agentilor economici beneficiari de credite in conditii avantajoase, dand dovada de pasivitate si cauzand un prejudiciu bugetului asigurarilor de somaj; s-a apreciat, totodata, ca fapta reclamantei si a altor functionari, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de neglijenta in serviciu propunand sesizarea organelor penale in acest scop.

In baza procesului-verbal al comisiei de disciplina, la data de 20 iunie 2005, conducatorul institutiei de la acea data intocmeste actul administrativ de sanctionare.

Din cuprinsul actului de sanctionare rezulta fara echivoc ca s-a decis "aplicarea sanctiunii disciplinare prevazute la art.65 alin.3 lit.e din Legea nr.188/199, respectiv la art.25 lit.a pct.5 din ROI – destituirea din functia publica". Pentru a dispune astfel s-a retinut ca, urmare a controlului efectuat in perioada ulterioara datei de 16 martie 2005 s-a constatat ca reclamanta, alaturi de o alta angajata, au dat dovada de pasivitate in indeplinirea atributiilor de serviciu, neindeplinindu-si indatoririle care ii reveneau potrivit fisei postului, a organigramei si a actelor normative privind monitorizarea si controlul firmelor beneficiare de credite, favorizand producerea unui prejudiciu in suma de 2.445.161.797 lei. S-a aratat, de asemenea, ca aceasta imprejurare este confirmata si de raportul Curtii de Conturi din anul 2003, in care se arata ca reclamanta nu a urmarit periodic modul de respectare a conditiilor care au stat la baza incheierii contractelor de credit.

La data de 30 iunie 2005, directorul executiv al paratei, paratul D.D., emite dispozitia nr.1884, in care se mentioneaza ca incepand cu data de 01.07.2005, reclamantei ii inceteaza raporturile de serviciu conform art.84 alin.1 lit.d din Legea nr.188/1999, republicata, cu respectarea art.84 alin.8 din acelasi act normativ; articolul 2 statueaza ca descrierea faptei, precizarea prevederilor legale care au fost incalcate, temeiul de drept in baza caruia s-a aplicat sanctiunea disciplinara (art.65 alin.3 lit.e din Legea nr.188/1999, respectiv art.25 lit.a pct.5 din ROI) sunt cuprinse in actul administrativ de sanctionare.

Analizand din perspectiva legalitatii actul administrativ contestat instanta retine ca acesta a fost incheiat cu respectarea tuturor conditiilor de fond si forma impuse de legiuitor prin norme juridice imperative.

Astfel, potrivit art.35 alin.1 din HG nr.1210/2003, actul administrativ de sanctionare a functionarului public este emis de persoana competenta, potrivit legii de aplicare a sanctiunilor disciplinare, pe baza propunerii cuprinse in raportul comisiei de disciplina.

In speta se constata ca actul administrativ de sanctionare al reclamantei a fost emis de persoana competenta a aplica sanctiunea disciplinara potrivit legii – respectiv directorul executiv al institutiei – pe baza propunerii comisiei de disciplina din data de 15 iunie 2005.

Conform art.35 alin.2 din acelasi act normativ, actul administrativ de sanctionare al functionarului public trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplina, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de functionarul public in timpul cercetarii disciplinare prealabile, temeiul legal in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica, termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata, instanta competenta la care actul administrativ prin care s-a dispus sanctiunea disciplinara poate fi contestat.

In speta se constata ca toate aceste dispozitii imperative au fost respectate. Astfel, abaterea disciplinara retinuta in sarcina contestatoarei consta in neindeplinirea indatoririlor de serviciu care ii reveneau potrivit fisei postului, a organigramei si a actelor normative privind monitorizarea si controlul firmelor beneficiare de credite, favorizand producerea unui prejudiciu; prevederile procesului verbal al comisiei de disciplina sunt redate in extenso, motivele pentru care apararile functionarului public cercetat nu au fost analizate – respectiv imosibilitatea obiectiva a institutiei de a comunica acestuia referatul comisiei urmare a indicarii eronate de catre reclamanta a adresei de corespondenta; temeiul legal in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica este indicat: "aplicarea sanctiunii disciplinare prevazute la art.65 alin.3 lit.e din Legea nr.188/199, respectiv la art.25 lit.a pct.5 din ROI – destituirea din functia publica", cu mentiunea ca dispozitia poate fi contestata in termen de 30 zile calendaristice la Tribunalul Cluj.

Se poate observa, asadar, ca actul administrativ contestat a fost intocmit cu respectarea tuturor conditiilor de fond si forma impuse de legiuitor, sustinerile contrare ale recurentei cuprinse atat in actiunea promovata cat si in motivele de recurs fiind nefondate.

S-a sustinut de catre reclamanta S M ca atat actul administrativ contestat cat si dispozitia de sanctionare sunt nelegale intrucat stabilesc aplicarea unei sanctiuni disciplinare pentru o presupusa abatere disciplinara prescrisa.

Analizand din aceasta perspectiva actul administrativ contestat se poate observa ca sustinerile reclamantei sunt nefondate. Astfel, dupa cum s-a mentionat anterior, echipa de control a paratei a stabilit ca reclamanta se face vinovata de neindeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite prin fisa postului si care ii reveneau potrivit reglementarilor legale incidente in sensul ca nu a exercitat atributiile de monitorizare si control a firmelor beneficiare de credite cu dobanda preferentiala, favorizand producerea unui prejudiciu in suma 2.437.272.518 lei, prejudiciu fiind aferent creditelor acordate in perioada 2002-2004 ; aceasta activitate a fost desfasurata de catre reclamanta pana la data la care s-a dispus destituirea acesteia din functia detinuta si ca atare nu se poate sustine cu temei ca neindeplinirea acestor atributii de serviciu a incetat la sfarsitul anului 2004 – cum eronat sustine reclamanta – ci a continuat pana la momentul incetarii raporturilor de serviciu, si in perioada martie-mai 2005, activitatea de monitorizare, control si analiza lunara la agentii economici beneficiari de credite potrivit Legii nr.76/2002 nu a fost derulata, dovada fiind constatarile echipei de control.

Prin urmare, se poate conchide ca reclamanta nu si-a indeplinit atributiile de serviciu care ii reveneau potrivit fisei postului pana la momentul incetarii raporturilor sale de serviciu cu parata astfel ca abaterea disciplinara constatata si pentru care s-a aplicat sanctiunea disciplinara vizeaza fapte reale si a caror existenta in timp nu poate fi contestata. Asadar, la data la care s-a decis aplicarea sanctiunii disciplinare pe seama reclamantei constatarea abaterii disciplinare era posibila, prescriptia raspunderii disciplinare, instituita prin art.65 pct.5 din Legea nr.188/1999 – in vigoare la acel moment – nefiind implinita, sustinerile contrare ale recurentei fiind nefondate.

Nefondate sunt si apararile reclamantei referitoare la netemeinicia sanctiunii aplicate. Astfel, probele existente la dosar releva imprejurarea ca reclamanta avea – conform fisei postului – ca atributii analiza lunara la agentii economici beneficiari de credite respectarea prevederilor cuprinse in graficul de angajare a personalului care a stat la baza acordarii creditului precum si a indeplinirii conditiilor prevazute in Instructiunile comune ANOFM – banca, urmarirea respectarii graficului de angajare si a conditiilor de acordare a creditului in conformitate cu Legea nr.76/2002, monitorizarea rambursarilor de credite, a sumelor neutilizate, a dobanzilor aferente, a contractelor de credite si a locurilor de munca.

Potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane, "controlul" presupune analiza permanenta sau periodica a unei activitatii, a unei situatii, pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire, iar "monitorizarea" presupune o activitate de supraveghere exercitata de persoana responsabila.

Prin urmare, potrivit atributiilor de serviciu, reclamanta avea obligatia de a supraveghea activitatea societatilor beneficiare, de a se deplasa lunar la agentii economici beneficiari ai creditelor acordate, de a analiza activitatea desfasurata de acestia din perspectiva respectarii conditiilor speciale de creditare si de a lua masuri de imbunatatire a situatiilor constatate.

Raportul intocmit de catre comisiile de control evidentiaza, insa, imprejurarea ca reclamanta nu si-a indeplinit aceste atributii, agentii economici aflati sub supravegherea acesteia nerespectandu-si obligatiile asumate la momentul obtinerii creditarii preferentiale, in conditiile Legii nr.76/2002, nefacandu-se dovada deplasarilor lunare la agentii economici pentru a analiza respectarea prevederilor cuprinse in graficul de angajare a personalului care a stat la baza acordarii creditului, a graficului de rambursare, procesele verbale depuse in probatiune fiind nerelevante intrucat nu evidentiaza analiza lunara a activitatii desfasurate de agentii economici din perspectiva respectarii conditiilor speciale de creditare, derularea in timp a acestei activitati sau eventualele masuri dispuse pentru imbunatatirea activitatii lor.

De asemenea, intocmirea unor procese verbale de control, cu caracter sporadic, nu poate conduce la concluzia ca reclamanta si-a indeplinit atributiile de serviciu care ii reveneau, procesele verbale incheiate in cursul anului 2003 fiind singurele depuse in probatiune, nici o alta cerere de suplimentare a probatiunii in acest sens nefiind formulata de catre reclamanta.

Imprejurarea ca actele de control incheiate de reclamanta in desfasurarea activitatii sale au fost semnate si de catre alti angajati sau de catre directorul executiv al institutiei nu exclude raspunderea disciplinara a reclamantei si nu ii poate face pe ceilalti semnatari coautori ai abaterii disciplinare retinute in sarcina paratei.

Este cunoscut faptul ca potrivit art. 263 C. muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Se poate observa, asadar, ca abaterea disciplinara presupune o fapta personala, a unui subiect specializat – salariatul – si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie; pentru ipoteza in care si ceilalti semnatari ai actelor au savarsit abateri disciplinare – in intelesul legii – raspunderea disciplinara se va antrena distinct, pentru fiecare in parte, pentru fapta proprie si nu ca si coautor al altei abateri disciplinare, sustinerea contrara a reclamantei fiind nefondata.

Nu poate constitui motiv de exonerare de raspundere disciplinara pentru reclamanta existenta unui presupus conflict personal cu conducatorul institutiei sau existenta unui conflict de interese cu acesta, la fel cum nu este exonerator pentru reclamanta nesanctionarea altor angajati si demisia acestora, toate acestea fiind imprejurari colaterale, nedovedite si fara relevanta juridica.

Imprejurarea ca reclamanta a fost sanctionata anterior constituie un element esential in stabilirea sanctiunii disciplinare care urmeaza a fi aplicata functionarului public vinovat.

Este cunoscut faptul ca potrivit art.77 alin.4 din Legea nr.188/1999, la individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, imprejurarile in care aceasta a fost savarsita, gradul de vinovatie si consecintele abaterii, comportarea generala in timpul serviciului a functionarului public, precum si de existenta in antecedentele acestuia a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate in conditiile prezentei legi.

In speta, reclamanta a mai fost sanctionata disciplinar cu sanctiunea diminuarii cu 15 % a salariului pe timp de o luna iar aceasta sanctiune nu a fost radiata in conditiile legii astfel ca este un element obiectiv care sa justifice aplicarea sanctiunii.

Sustinerea reclamantei potrivit careia aplicarea sanctiunii amintite "este irelevanta in speta intrucat respectiva sanctiune i-a fost aplicata abuziv (…), pentru un fapt banal respectiv parasirea locului de munca pentru a lua masa desi exista o intelegere tacita intre angajatii" paratei in acest sens, nu pot fi retinute de catre instanta cunoscut fiind faptul ca doar instanta de judecata poate statua cu privire la legalitatea sau nelegalitatea unui act administrativ nefiind permis altei persoane sa faca aprecieri - cu relevanta juridica - privind caracterul abuziv sau ilegal al acestuia.

Analizand actiunea promovata de reclamanta se constata ca aceasta a solicitat instantei "obligarea paratilor in solidar sa-mi plateasca drepturile salariale pentru perioada 01.07.2005 (data destituirii) si pana la reincadrarea mea efectiva, in munca". In raport de acest petit formulat, instanta de fond a apreciat ca paratul Don Daniel – semnatarul actului administrativ de sanctionare contestat – nu are calitate procesuala pasiva.

Potrivit art.16 alin.1 din Legea nr.554/2004, cererile in justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere.

In speta, in mod corect a retinut instanta de fond ca cererea reclamantei nu vizeaza obligarea la plata unor despagubiri de catre functionarul public vinovat ci doar plata drepturilor salariale care i se cuveneau daca actul administrativ contestat nu ar fi existat, ipoteza normei legale reglementata prin art.16 din lege nefiind intrunita, statuarile instantei de fond fiind temeinica si legala.

Nu in ultimul rand trebuie subliniat faptul ca sustinerile reclamantei privind nulitatea hotararii judecatoresti recurate ca urmare a faptului ca aceasta nu este motivata sunt nefondate.

Din cuprinsul hotararii judecatoresti amintite anterior rezulta fara echivoc ca acesta respecta toate cerintele impuse prin art.261 C.pr.civ., motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor fiind mentionate. Imprejurarea ca judecatorul fondului a apreciat actiunea reclamantei ca fiind nefondata precum si faptul ca a socotit drept pertinente apararile paratilor nu constituie o "preluare servila a argumentarii" lor.

Aceasta cu atat mai mult cu cat DEX-ul defineste notiunea de "servil" ca ceva ce "are un caracter josnic, lipsit de demnitate; slugarnic, lingusitor, supus; care urmeaza indeaproape un anumit model", notiune care nu-si poate gasi locul in inscrisurile ce se doresc o critica obiectiva, de nelegalitate si netemeinicie a unei hotarari judecatoresti.

Un argument in plus in sustinerea imprejurarii ca afirmatiile reclamantei referitoare la nulitatea hotararii judecatoresti recurate sunt nefondate o constituie si practica constanta a Curtii Europene a drepturilor Omului.

Conform jurisprudentei Curtii, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna care a motivat mai pe scurt hotararea sa, sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale care i-au fost supuse (Hotararea Helle impotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).

De asemenea, intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotararea Artico impotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca observatiile partilor sunt in mod real iascultatei, adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina iinstanteii obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta [Hotararea Perez impotriva Frantei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotararea Van der Hurk impotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59], chiar aca obligatia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instantelor nationale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument (Hotararea Perez, precitata, paragraful 81; Hotararea Van der Hurk, precitata, p. 20, paragraful 61;

Hotararea Ruiz Torija, precitata, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke si Lenoble impotriva Frantei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX).

Pentru toate aceste considerente, constatand ca toate motivele de recurs ale reclamantei sunt nefondate, Curtea va aprecia recursul declarat de reclamanta ca fiind neintemeiat iar in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. il va respinge si va mentine in intregime hotararea recurata.


Sursa materialului si realizatoare a textelor: Curtea de Apel Cluj