DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Actiune intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil. Aplicarea principiului error communis facit jus in persoana subdobanditorului cu titlu oneros

Jurisprudenta, spete
Contencios administrativ [22 decizii]
Drept Civil [204 decizii]
Drept Comercial [13 decizii]
Drept international privat [1 decizii]
Drept Penal [58 decizii]
Dreptul Familiei [52 decizii]
Dreptul Muncii [32 decizii]
Procedura Civila [66 decizii]
Procedura Penala [4 decizii]
Proprietate intelectuala [10 decizii]
TOTAL [462 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Actiune intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil. Aplicarea principiului error communis facit jus in persoana subdobanditorului cu titlu oneros

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Data: 11-06-2009


Decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie

Esenta principiului error communis facit jus, invocat de subdobanditorul cu titlu oneros pentru a obtine pastrarea valabilitatii titlului sau, consta in faptul ca tertul dobanditor este investit cu un drept de proprietate pe care insa nu-l primeste nici de la adevaratul proprietar - cu care nu a contractat - nici de la proprietarul aparent - cu care a contractat, dar care nu detinea dreptul - ci direct de la lege. Asadar, este un mod originar de dobandire a proprietatii, iar nu unul derivat.

Pentru ca o aparenta sa fie creatoare de drept, se cer a fi intrunite mai multe conditii, cumulativ: sa existe o eroare comuna si invincibila; subdobanditorul sa fie de buna-credinta; actul incheiat intre proprietarul aparent si tertul subdobanditor sa fie cu titlu oneros.

Cat priveste prima conditie, exista eroare atunci cand situatia de fapt aparenta nu corespunde realitatii de drept. O persoana este in aparenta proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedeste ca acest lucru nu era real. Aparenta inselatoare trebuie sa fie nu numai una comuna, adica impartasita public, ci si una irezistibila, greu de descoperit si de evitat, contra careia nicio prudenta umana nu ar permite apararea.

Pentru a putea fi retinuta eroarea comuna si invincibila, subdobanditorul trebuie sa probeze ca a facut toate verificarile apte a confirma existenta in conditii ireprosabile a dreptului celui de la care achizitioneaza.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a lll-a civila la 30 octombrie 2000, reclamanta D.M.B.S. a chemat in judecata pe paratii A.I., V.A., V.S. si R.E. pentru ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratilor sa-i restituie in deplina proprietate apartamentele pe care le detin in imobilul situat in Bucuresti.

In motivarea cererii de chemare in judecata s-a aratat ca parintii reclamantei au fost proprietarii imobilului revendicat, imobil care a fost nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950 desi tatal reclamantei era pensionar CFR.

Parata A.I.L. a formulat cerere de chemare in garantie a lui M.A. si l.V., de la care a cumparat apartamentul revendicat, cerand ca, in cazul in care va fi evinsa, chematele in garantie sa o despagubeasca cu valoarea pretului reactualizat al bunului - 12.500 dolari plus taxele si onorariile notariale reevaluate - 500 dolari.

Prin decizia civila nr. 125 din 18 martie 2003, evocand fondul dupa admiterea apelului declarat impotriva sentintei civile nr. 395 din 10 aprilie 2001 prin care Tribunalul Bucuresti, sectia a lll-a civila a anulat ca netimbrate atat actiunea principala cat si cererea de chemare in garantie, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila a admis in parte actiunea si i-a obligat pe paratii V.A. si V.S. sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 1 situat in imobil, iar pe parata R.E. apartamentul nr. 1 din acelasi imobil.

A fost respinsa actiunea impotriva paratei A.I.L. si cererea de chemare in garantie formulata de A.I.L. ca neintemeiata.

Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca anterior incheierii contractelor de vanzare-cumparare de catre paratii V. si R., reclamanta inregistrase la Comisia Locala pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 cerere de restituire in natura a intregului imobil. Contestarea titlului statului de catre adevaratul proprietar putea fi cunoscuta cu minime diligente de catre cumparatori, ceea ce exclude buna lor credinta la cumparare.

Parata A.I.L. nu a cumparat apartamentul de la stat, potrivit Legii nr. 112/1995, ci de la M.A. si l.V., mostenitoarele chiriasei B.E. care il achizitionase in conditiile Legii nr. 112/1995.

Cumparatoarea a intreprins verificari in Registrul de publicitate imobiliara de la locul situarii imobilului pe care urma sa-l achizitioneze, verificari de natura sa releve daca asupra acestui imobil isi inscrisese dreptul de proprietate o alta persoana in afara vanzatoarelor.

La data verificarii sarcinilor, singurul proprietar al carui drept fusese facut public prin transcriere era cel al autoarei vanzatoarelor, caci desi sentinta de retrocedare obtinuta de reclamanta in contradictoriu cu statul prin care se constatase nevalabilitatea titlului statului asupra intregului imobil devenise definitiva si irevocabila, ea nu fusese supusa formelor de publicitate prevazute de lege, asa incat nu se poate imputa paratei, care a cumparat de la persoane fizice, ca nu ar fi depus diligente in legatura cu valabilitatea titlului instrainatorului si ca, deci, nu ar fi fost de buna-credinta.

Prin decizia nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala a admis recursul declarat de reclamanta impotriva hotararii date de curtea de apel.

Decizia a fost casata in parte iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la aceeasi curte de apel numai in ce priveste actiunea formulata impotriva paratei A.I.L. Au fost mentinute celelalte dispozitii ale deciziei.

Au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de paratii V.A., V.S. si R.E.

In considerentele deciziei sale, instanta de recurs a aratat ca solutia data de instanta de apel in privinta paratei A.I.L. deriva dintr-o analiza insuficient de aprofundata, pe baza unui material probator incomplet pentru rezolvarea corecta a problemei compararii de titluri intre partile in litigiu.

Instanta nu s-a preocupat de aspectul esential pricind buna-credinta a autoarei paratei A.I.L., care a dobandit bunul in temeiul Legii nr. 112/1995, apoi a decedat, lasand ca mostenitoare pe chematele in garantie. Acestea sunt cele care au vandut paratei iar instanta a retinut si motivat gresit ca titlul lor il reprezinta certificatul de mostenitor; in realitate, titlul de proprietate asupra apartamentului il constituie contractul de vanzare-cumparare incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995. in acest context, buna-credinta a subdobanditoarei, element fundamental al compararii de titluri, nu poate fi analizata facandu-se abstractie de atitudinea subiectiva a autorilor succesivi.

In fond dupa casare, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila a pronuntat decizia civila nr. 37 din 23 ianuarie 2008 prin care, evocand fondul, a admis actiunea si a obligat-o pe parata A.I.L. sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 2.

A fost admisa cererea de chemare in garantie, in parte, si au fost obligate paratele Minialov Ana si llie Viorica la plata pretului de 12.500 USD si 500 USD taxe notariale.

A fost respins capatul de cerere privind reevaluarea pretului achitat la pretul de circulatie ca neintemeiat.

Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca pentru imobilul cumparat de autoarea paratei, la data de 24 aprilie 1996 s-a formulat de catre mostenitoarea fostilor proprietari, reclamanta, o cerere de restituire in natura in temeiul Legii nr. 112/1995.

In aceste conditii, la data incheierii contractului de vanzare-cumparare cu autoarea paratei, titlul de proprietate al statului asupra imobilului fusese contestat, contractul fiind incheiat inainte de clarificarea situatiei juridice a imobilului, aspecte care inlatura buna credinta a autoarei paratei.

Titlul reclamantei este mai vechi si provine de la proprietarii originari, in timp ce titlul paratei provine de la un neproprietar - statul - autoarea paratei nebeneficiind de prezumtia de buna credinta a dobanditorului cu titlu oneros in temeiul Legii nr. 112/1995 deoarece a cumparat imobilul in contextul existentei unei contestari a dreptului de proprietate a vanzatorului, de care cu minime diligente ar fi putut afla.

Interdictia de instrainare prevazuta de Legea nr. 112/1995 nu vizeaza persoana dobanditorului, ci bunul in materialitatea sa.

Imprejurarea ca parata A.I.L. a efectuat demersurile necesare premergatoare incheierii contractului de vanzare-cumparare, in sensul ca a obtinut un certificat de sarcini, nu este suficienta pentru a aprecia ca titlul sau este mai caracterizat, in conditiile in care autoarea sa a dobandit de la un neproprietar.

Chematele in garantie datoreaza restituirea pretului platit si spezele vanzarii. Capatul de cerere privind reevaluarea pretului achitat la pretul de circulatie a fost gasit neintemeiat intrucat nu s-au efectuat probatorii.

Impotriva acestei hotarari au declarat recurs parata A.I.L. si chematele in garantie M.A. si l.V.

Recursul declarat de parata, intemeiat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 si art. 315 C. proc. civ., vizeaza urmatoarele aspecte:

Instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, atat sub aspectul actiunii in revendicare a reclamantei, cat si sub aspectul cererii paratei de chemare in garantie, pentru justa solutionare a cauzei, fiind necesara administrarea de noi dovezi si indeosebi a unei expertize de evaluare, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanta de apel nu s-a conformat indicatiilor date de judecatorii recursului privind necesitatea administrarii de noi probatorii, astfel ca actul dedus judecatii a fost gresit interpretat, ceea ce a condus la gresita solutionare a actiunii introductive de instanta.

La rejudecarea cauzei instanta de apel nu numai ca nu a procedat la administrarea de noi probatorii, dar nici macar nu a pus in discutia partilor necesitatea completarii probatoriului.

Procedand astfel, instanta de apel nu a respectat limitele rejudecarii stabilite de instanta ierarhic superioara.

Instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 213/1998 si Legii nr. 10/2001 cu privire la inadmisibilitatea actiunii in revendicare in cazul imobilelor nationalizate, dar si a principiilor ocrotirii sub dobanditorului de buna credinta cu titlu oneros si a principiului error communis facit jus, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Inadmisibilitatea actiunii reclamantei decurge din interdictia impusa de legiuitorul roman in materia imobilelor a caror situatie este reglementata prin legi speciale, cum este si cazul imobilelor nationalizate.

Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 impune mai multe conditii cumulative,iar nu alternative pentru promovarea actiunii in revendicare si anume ca imobilele revendicate sa fi fost preluate fara titlu valabil; imobilele sa nu faca obiectul unor legi speciale de reparatie.

Imobilul litigios a fost preluat in baza Decretului nr. 92/1950 si intra in sfera de incidenta a Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, instanta trebuia sa aplice principiul ocrotirii subdobanditorului de buna credinta cu titlu oneros.

Recurenta a avut convingerea ferma ca dobandeste de la adevaratul proprietar intrucat translatia proprietatii s-a facut in conditii de deplina legalitate.

Curtea de Apel Bucuresti nu a luat in considerare relevanta certificatului de sarcini eliberat recurentei de Judecatoria sectorului 1 anterior perfectarii vanzarii, din care rezulta ca imobilul nu era afectat de nicio sarcina, neexistand vreun litigiu notificat in cartea funciara cu privire la acesta.

De asemenea, nu a fost luata in considerare adresa S.C. Herastrau Nord S.A. in care se arata ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nu figura litigiu pe rolul instantei de judecata.

Ocrotirea juridica de care beneficiaza recurenta in calitate de subdobanditor de buna credinta se impunea chiar daca titlul statului nu ar fi fost valid.

Instanta de apel a confundat raportul juridic dintre stat si B.E. cu raportul juridic dintre recurenta si mostenitoarele chemate in garantie.

Nu sunt indeplinite conditiile privind caracterul preferabil al titlului reclamantei fata de titlul recurentei. Autorii reclamantei s-au aflat in posesia imobilului pe o durata de 8 ani, spre deosebire de recurenta care a posedat imobilul o durata de peste 10 ani.

Prin recursul declarat, chematele in garantie au formulat urmatoarele critici:

Instanta de apel s-a limitat la compararea titlurilor ca in cazul unei actiuni in revendicare insa, in speta, nu ne aflam in situatia unei actiuni in revendicare clasice ci in conditiile legilor speciale, respectiv Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001.

Reclamanta nu a demonstrat in niciun fel ca ar fi adus la cunostinta chematelor in garantie solicitarea adresata primariei de a i se restitui imobilul iar pe verso-ul cererii de cumparare a imobilului apar mai multe mentiuni, printre care faptul ca la data de 2 decembrie 1996 nu exista litigiu cu S.C. Herastrau S.A." si nu figureaza pe listele primariei sectorului 1".

In acest context, nu se stie in ce ar fi trebuit sa constea minimele diligente" din partea chematelor in garantie daca, adresandu-se statului, prin reprezentantii sai, li s-a permis cumpararea imobilului.

Pentru autoarea chematelor in garantie, statul roman, prin reprezentantul sau S.C. Herastrau Nord S.A., era proprietarul imobilului. Actul incheiat cu titlu oneros, cu titlu particular, cu buna credinta si intr-o eroare comuna si invincibila profita dobanditorului.

Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevede ca masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent atunci cand imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale.

In dovedirea recursurilor, in temeiul art. 305 C. proc. civ., a fost depus, in copie, raport de evaluare.

Analizand hotararea atacata, in limitele criticii formulate prin motivele de recurs si in raport de dovezile administrate in toate etapele procesuale, Inalta Curte a retinut urmatoarele:

Cererea de chemare in judecata a fost introdusa la 30 octombrie 2000, deci inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

Asadar, actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 C. civ. este admisibila. Numai actiunea in revendicare prin care se urmareste redobandirea unui imobil preluat de stat in perioada de referinta a Legii nr. 10/2001, introdusa dupa intrarea in vigoare a legii speciale, nu poate fi solutionata potrivit dreptului comun, cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuie sa fie solutionata cu respectarea conditiilor si a prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludate. in speta insa, se pot aplica regulile specifice actiunii in revendicare consacrate pe cale doctrinara si jurisprudentiala in aplicarea art. 480 C. civ.

In raport de decizia de casare nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, de limitele in care s-a dispus rejudecarea, legalitatea deciziei date de instanta de apel va fi analizata prin verificarea aplicarii principiului error communis facit jus (eroarea comuna creeaza drept) in persoana subdobanditoarei cu titlu oneros de la succesoarele celei care a cumparat in temeiul Legii nr. 112/1995, nemaiputand fi facute aprecieri asupra bunei-credinte a lui B.E. pentru ca este stabilit cu putere de lucru judecat faptul ca aceasta a fost de rea-credinta la dobandirea imobilului de la stat.

Esenta principiului invocat de parata, pentru a obtine pastrarea valabilitatii titlului sau, consta in faptul ca tertul dobanditor este investit cu un drept de proprietate pe care insa nu-l primeste nici de la adevaratul proprietar - cu care nu a contractat - nici de la proprietarul aparent - cu care a contractat, dar care nu detinea dreptul - ci direct de la lege. Asadar, este un mod originar de dobandire a proprietatii, iar nu unul derivat.

Pentru ca o aparenta sa fie creatoare de drept, se cer a fi intrunite mai multe conditii, cumulativ: sa existe o eroare comuna si invincibila; subdobanditorul sa fie de buna-credinta; actul incheiat intre proprietarul aparent si tertul subdobanditor sa fie cu titlu oneros.

Cat priveste prima conditie, exista eroare atunci cand situatia de fapt aparenta nu corespunde realitatii de drept. O persoana este in aparenta proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedeste ca acest lucru nu era real. Aparenta inselatoare trebuie sa fie nu numai una comuna, adica impartasita public, ci si una irezistibila, greu de descoperit si de evitat, contra careia nicio prudenta umana nu ar permite apararea.

Pentru a putea fi retinuta eroarea comuna si invincibila, subdobanditorul trebuie sa probeze ca a facut toate verificarile apte a confirma existenta in conditii ireprosabile a dreptului celui de la care achizitioneaza.

Parata, ca de altfel si chematele in garantie, au sustinut ca s-au increzut in valabilitatea dreptului de proprietate dobandit de B.E. in temeiul datelor din certificatul de sarcini si al adresei emise de S.C. Herastrau Nord S.A.

Recurentele nu au avut insa in vedere, si nu pot invoca necunoasterea legii, in conditiile in care problema specificului instrainarilor in sistemul Legii nr. 112/1995 era de notorietate, faptul ca art. 9 aliniatul final din aceasta lege interzicea pentru o perioada de 10 ani revanzarea imobilelor dobandite de chiriasi.

In acest context, se impune precizarea ca o situatie de fapt contrara dreptului nu poate fi mentinuta decat daca securitatea sociala o cere. Or, aplicarea stricta a legii, respectiv a interdictiei de instrainare stabilita imperativ de textul enuntat, nu poate fi de natura sa ameninte securitatea sociala.

Aceasta face ca in persoana subdobanditoarei sa nu poata fi retinuta cerinta bunei-credinte, consecinta a faptului ca si aceasta a fost victima a erorii comune crezand ca dobandeste de la adevaratul proprietar.

Pentru ca subdobanditorul sa fie de buna-credinta, se impune nu numai ca acesta sa fi crezut in realitatea falsa a situatiei aparente, dar si ca aceasta credinta sa fie scuzabila, lipsita de orice culpa. Fata de existenta interdictiei de instrainare a imobilului cumparat in temeiul Legii nr. 112/1995 - lucru pe care cumparatoarea trebuia sa-l cunoasca de vreme ce in actul incheiat cu chematele in garantie a fost trecut titlul autoarei vanzatoarelor - nu se poate spune ca subdobanditoarea s-a angajat in cumparare cu toate precautiile pe care si le-ar fi luat orice om rezonabil.

Mai mult, in anul 1998, cand a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare ce constituie titlul opus de parata reclamantei, era de notorietate ca fostii proprietari isi revendicau imobilele preluate de stat. Drept urmare, parata trebuia sa se intereseze la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, daca exista sau nu cerere de restituire facuta de fostul proprietar, anterioara contractului de vanzare-cumparare incheiat de B.E.

Avand in vedere cele mai sus retinute, Inalta Curte apreciaza ca instanta de apel a facut aplicarea si interpretarea corecta a principiului error communis facit jus, astfel incat criticile formulate atat de parata cat si de chematele in garantie nu intrunesc cerintele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare, in temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., recursul chematelor in garantie a fost respins ca nefondat.

Este insa intemeiata critica facuta de parata cat priveste stabilirea sumei la care trebuie sa fie obligate chematele in garantie.

Conform art. 1344 C. civ., daca lucrul vandut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedetele valorii in timpul evictiunii.

Drept urmare, vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta dintre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul de buna sau de rea-credinta.

Datorita art. 1344 C. civ., cumparatorul nu suporta riscul devalorizarii monetare, iar instanta de apel, care s-a limitat sa administreze dovezi numai in privinta cererii principale, nu si a cererii incidentale pe care a respins-o cu motivarea ca nu s-au efectuat probatorii referitoare la reevaluarea pretului achitat, a pronuntat o solutie nelegala.

Or, considerentele deciziei de casare erau in sensul necesitatii administrarii de dovezi in ce priveste actiunea reclamantei si cererea de chemare in garantie. Din verificarea incheierilor intocmite pentru termenele din 24 octombrie 2007 si 16 ianuarie 2008 a rezultat ca nu s-au respectat cele stabilite de instanta de recurs cu privire la necesitatea administrarii unor probe. Ca atare, s-au nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce determina incidenta motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin neadministrarea probatoriului aratat, parata a suferit o vatamare procesuala care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea hotararii in partea privitoare la solutionarea cererii de chemare in garantie cu respectarea dispozitiilor art. 1344 C. civ.

In temeiul art. 312 alin. 3 C. proc. civ., decizia a fost casata cu trimitere, numai pentru solutionarea capatului de cerere din chemarea in garantie privitor la stabilirea sumei pe care chematele in garantie trebuie sa i-o restituie cumparatoarei A.I.L., in sensul solicitat prin cererea incidentala - reevaluarea pretului si taxelor notariale, la momentul platii, cu aplicarea indicelui de inflatie.


Sursa materialului: Inalta Curte de Casatie si Justitie





Lista spete


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
45 useri online

Useri autentificati: