DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Cursuri mediatori

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Curs mediatori

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English




(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

OUG nr. 109/2005, ordonanta de urgenta privind transporturile rutiere

[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro]

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 655 din 22/07/2005


Modificata si completata prin :
(modificarile nu sunt cuprinse in prezentul document)
  • Legea nr. 102/2006
  • Ordonanta de urgenta nr. 73/2006
  • Ordonanta nr. 45/2007
  • OUG nr. 74/2008, ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
  • OUG nr. 110/2008, Ordonanta de urgenta pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere




    Capitolul I - Dispozitii generale


    Art. 1
    (1) Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea si asigurarea desfasurarii fluente a transporturilor rutiere de marfuri si de persoane pe teritoriul Romaniei, in conditii de siguranta si calitate, cu respectarea principiilor liberei concurente si a masurilor de protectie a mediului inconjurator, a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice si pentru satisfacerea necesitatilor economiei nationale si nevoilor de aparare a tarii.
    (2) Activitatile de transport rutier, precum si activitatile conexe acestora se desfasoara astfel incat sa fie respectate reglementarile in vigoare privind conditiile de lucru, de exploatare a vehiculelor rutiere si de utilizare a infrastructurii rutiere, precum si conditiile privind siguranta circulatiei.
    (3) In toate raporturile generate de activitatea de transport rutier si de activitatile conexe acesteia, protectia vietii umane si a mediului este prioritara.

    Art. 2
    Prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica transporturilor rutiere efectuate cu:
    a) vehicule rutiere destinate transportului de marfuri, a caror masa totala maxima autorizata, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depaseste 3,5 tone;
    b) autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin constructie si echipare, sunt destinate sa transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducatorul auto;
    c) vehicule rutiere apartinand sau aflate sub controlul institutiilor din sistemul national de aparare;
    d) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii de apa, canalizare, pentru servicii de gaze naturale si electricitate, pentru servicii telefonice si telegrafice, pentru transmisiuni de radio si televiziune;
    e) vehicule rutiere utilizate in actiuni de salvare sau in situatii de urgenta;
    f) vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale;
    g) vehicule rutiere care transporta echipamente pentru circuri sau parcuri de distractie;
    h) vehicule rutiere speciale pentru depanarea auto;
    i) vehicule rutiere supuse testelor rutiere in vederea perfectionarii tehnice;
    j) vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare;
    k) tractoare utilizate exclusiv pentru lucrari agricole si forestiere;
    l) vehicule istorice.

    Art. 3
    (1) In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
    1. activitate conexa transportului rutier - activitate care se desfasoara in legatura cu transportul rutier;
    2. autoturism - autovehicul cu cel putin 4 roti si o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput si construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto;
    3. autobuz - autovehicul cu cel putin 4 roti si o viteza maxima constructiva mai mare de 25 km/h, conceput si construit pentru transportul de persoane pe scaune si in picioare si care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto;
    4. autocar - autobuz destinat si echipat numai pentru transportul de persoane asezate pe scaune, pe distante mari, amenajat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, neavand posibilitatea transportului de persoane in picioare;
    5. autorizatie de transport international - document care da dreptul unui operator de transport rutier sa efectueze in anumite conditii unul sau mai multe transporturi pe teritoriul unui stat (tranzit sau destinatie), pe perioada sa de valabilitate;
    6. autogara - spatiu special amenajat si dotat pentru a permite stationarea autovehiculelor la peroane, urcarea sau coborarea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public, precum si pentru a oferi conditii/servicii pentru persoanele aflate in incinta;
    7. cap de traseu - punct de plecare sau punct de destinatie, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborarea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public;
    8. cabotaj - operatiune de transport rutier efectuata de catre un operator de transport rutier strain intre cel putin doua puncte de incarcare/descarcare aflate pe teritoriul Romaniei; deplasarea fara incarcatura a unui vehicul rutier intre doua operatiuni consecutive de transport international nu este considerata cabotaj;
    9. certificat de transport in cont propriu - document prin care se atesta ca intreprinderea indeplineste conditia de competenta profesionala, aceasta avand dreptul sa efectueze numai transport rutier in cont propriu;
    10. copia conforma a certificatului de transport in cont propriu - documentul eliberat de autoritatea competenta pentru fiecare dintre vehiculele rutiere detinute de intreprindere si utilizate la operatiuni de transport rutier in cont propriu;
    11. copia conforma a licentei de transport - documentul eliberat de autoritatea competenta pentru fiecare dintre vehiculele rutiere detinute de operatorul de transport rutier si utilizate la operatiuni de transport rutier;
    12. document de transport - document care se afla la bordul vehiculului rutier pe toata durata derularii transportului, acesta avand inscrise date privind expeditorul, intreprinderea care efectueaza transportul, beneficiarul transportului, marfurile sau persoanele transportate, dupa caz, si care trebuie sa faca posibila stabilirea categoriei si a tipului de transport rutier efectuat;
    13. inspectie tehnica periodica - operatiune de control periodic al vehiculelor aflate in exploatare, care priveste in principal sistemele si componentele acestora, ce contribuie la siguranta circulatiei, protectia mediului si incadrarea in categoria de folosinta;
    14. intermediere in transporturile rutiere - activitatea unei intreprinderi care consta in preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier in trafic national si/sau international, acestea urmand a fi executate de intermediar, in numele sau, prin intermediul unui operator de transport rutier;
    15. intreprindere - operator economic, persoana fizica sau persoana juridica, cu ori fara scop patrimonial, orice asociatie sau grup de persoane fara personalitate juridica, cu ori fara scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridica ori care depinde de o autoritate care are aceasta personalitate;
    16. licenta pentru activitati conexe transportului rutier - document care da dreptul unei intreprinderi sa desfasoare activitati conexe transportului rutier;
    17. licenta de transport - document prin care se atesta ca operatorul de transport rutier indeplineste conditiile de onorabilitate, capacitate financiara si competenta profesionala, acesta avand dreptul sa efectueze transport rutier public numai cu respectarea reglementarilor nationale si internationale din domeniul transporturilor rutiere;
    18. licenta de traseu - document care da dreptul operatorului de transport rutier sa efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale in trafic national pe un anumit traseu, conform graficului de circulatie continut in caietul de sarcini al acesteia;
    19. masa totala maxima autorizata - masa totala maxima a unui vehicul rutier, in functie de constructia si de performantele sale, care este declarata de constructorul acestuia;
    20. microbuz - autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane, in afara locului conducatorului auto;
    21. omologare - procedura administrativa prin care autoritatea competenta certifica, conform legislatiei in vigoare, ca un tip de vehicul, un sistem sau o componenta ori o entitate tehnica independenta satisface cerintele tehnice prevazute de reglementarile in vigoare;
    22. operator de transport rutier - orice intreprindere care efectueaza transport rutier, contra plata, cu autovehicule rutiere detinute in proprietate sau cu orice alt titlu si care in prealabil a obtinut licenta de transport;
    23. operator de transport rutier de marfuri - operatorul de transport rutier care efectueaza transport rutier de marfuri;
    24. operator de transport rutier de persoane - operatorul de transport rutier care efectueaza transport rutier de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, platit de catre persoana/persoanele transportata/transportate sau de catre organizatorul transportului, cu ajutorul autovehiculelor destinate acestui scop, adecvate sa transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv conducatorul auto, in virtutea dotarilor si a tipului lor constructiv;
    25. operator de transport rutier roman - operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul in Romania;
    26. operator de transport rutier strain - operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul in strainatate, autorizat sa efectueze transporturi rutiere internationale;
    27. operator pentru activitati conexe transportului rutier - orice intreprindere care desfasoara activitati conexe transportului rutier si care a obtinut in prealabil licenta pentru activitati conexe transportului rutier;
    28. program de transport - program intocmit de catre autoritatea competenta, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulatie, capetele de traseu si statiile de oprire in tranzit, capacitatea si numarul de autovehicule necesare;
    29. serviciu regulat de transport de persoane - serviciu de transport rutier public de persoane care asigura transportul persoanelor, pe baza de legitimatii de calatorie individuale, potrivit graficelor de circulatie, pe trasee specificate, in care urcarea/coborarea persoanelor transportate in/din autovehicul se face in puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligatia respectarii graficelor de circulatie, acesta fiind accesibil oricarei persoane, putand fi conditionat cel mult de o rezervare prealabila;
    30. serviciu regulat special de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigura doar transportul anumitor categorii determinate de persoane intre localitati, in masura in care acest serviciu se desfasoara in conditiile prevazute la pct. 29. Serviciul regulat special de transport de persoane include:
    a) transportul muncitorilor intre domiciliu si locul de munca;
    b) transportul elevilor si al studentilor spre si dinspre institutiile de invatamant;
    c) transportul militarilor si al familiilor acestora intre domiciliu si unitatea militara;
    31. statie - punct de pe traseul unui serviciu regulat de persoane, amenajat si semnalizat corespunzator, in care opresc autovehiculele pentru urcarea si coborarea persoanelor transportate;
    32. serviciu ocazional de transport de persoane - serviciu distinct fata de serviciul regulat sau serviciul regulat special de transport de persoane, caracterizat in principal prin faptul ca asigura transportul grupurilor de persoane formate la initiativa clientului sau a operatorului de transport rutier;
    33. traseu - parcurs care asigura legatura intre mai multe localitati, cuprinse intre doua capete, pe care se efectueaza transport rutier public de persoane prin servicii regulate;
    34. transport rutier - orice operatiune de transport care se realizeaza cu vehicule rutiere pentru deplasarea marfurilor sau a persoanelor, chiar daca vehiculul rutier este, pe o anumita portiune a drumului, transportat la randul sau pe/de un alt mijloc de transport;
    35. transport rutier agabaritic - transport rutier cu mase si/sau dimensiuni depasite;
    36. transport rutier in trafic national - operatiune de transport rutier care se efectueaza intre doua localitati situate pe teritoriul Romaniei, fara a depasi teritoriul statului;
    37. transport rutier in trafic international - operatiune de transport rutier care se efectueaza intre localitatea de plecare si localitatea de destinatie, situate pe teritoriul a doua state diferite, cu sau fara tranzitarea unuia ori mai multor state;
    38. transport rutier in zona de mic trafic de frontiera - operatiune de transport rutier care implica deplasarea unui vehicul rutier de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului invecinat, pe o distanta de cel mult 30 km fata de frontiera, daca acordurile bilaterale incheiate intre statele respective nu prevad altfel;
    39. transport rutier judetean - operatiune de transport rutier care se efectueaza intre doua localitati situate pe teritoriul aceluiasi judet;
    40. transport rutier interjudetean - operatiune de transport rutier care se efectueaza intre localitatea de plecare si localitatea de destinatie, situate pe teritoriul a doua judete diferite, cu sau fara tranzitarea unuia ori mai multor judete; in sensul prezentei ordonante de urgenta, transportul rutier intre municipiul Bucuresti si alte judete este considerat transport rutier interjudetean;
    41. transport rutier specializat - operatiune de transport rutier efectuata cu vehicule rutiere prevazute cu amenajari speciale;
    42. vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulatiei pe drumurile publice, cu sau fara mijloace de autopropulsare si care se utilizeaza in mod normal pentru transportul de persoane si/sau de marfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari. In sensul prezentei ordonante de urgenta, sunt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile si tractoarele, definite astfel:
    a) autovehicul - orice vehicul rutier care se deplaseaza prin propulsie proprie, cu exceptia vehiculelor care circula pe sine si a autovehiculelor cu 2 sau 3 roti;
    b) remorca - vehicul rutier fara motor, conceput si construit pentru a fi tractat de un autovehicul;
    c) semiremorca - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axa de tractare, astfel incat asupra tractorului sau axei de tractare se exercita o forta verticala semnificativa;
    d) tractor - vehicul rutier care, prin conceptie si constructie, este destinat exclusiv sau in principal tractarii de remorci/semiremorci.
    (2) De asemenea, in sensul prezentei ordonante de urgenta, ansamblul format din autovehicul si remorca/semiremorca si ansamblul format din tractor si remorca/semiremorca sunt considerate vehicule rutiere.

    Art. 4
    In sensul prezentei ordonante de urgenta, transporturile rutiere se clasifica pe categorii si tipuri dupa cum urmeaza:
    a. categorii de transport rutier:
    a) clasificarea din punct de vedere al ariei de desfasurare:
    1. transport rutier in trafic national;
    2. transport rutier in trafic international;
    b) clasificarea din punct de vedere al caracterului activitatii:
    1. transport rutier public;
    2. transport rutier in cont propriu;
    b. tipuri de transport rutier:
    a) transport rutier de marfuri:
    1. transport rutier de marfuri generale;
    2. transport rutier de marfuri perisabile;
    3. transport rutier de marfuri si deseuri periculoase;
    4. transport rutier de deseuri;
    5. transport rutier de animale vii;
    6. transport rutier agabaritic;
    b) transport rutier de persoane:
    1. transport rutier prin servicii regulate;
    2. transport rutier prin servicii regulate speciale;
    3. transport rutier prin servicii ocazionale.

    Art. 5
    (1) Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in calitate de organ de specialitate al administratiei publice centrale, este autoritatea de stat in domeniul transporturilor rutiere si reprezinta, in sensul prezentei ordonante de urgenta, autoritatea competenta.
    (2) Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in calitate de organ de specialitate al administratiei publice centrale, are urmatoarele atributii:
    a) elaboreaza strategiile nationale de dezvoltare a activitatilor de transport rutier;
    b) elaboreaza reglementari specifice in domeniul transporturilor rutiere si al activitatilor conexe acestora;
    c) elaboreaza programe de dezvoltare durabila si de modernizare a sistemului national de transport rutier, de siguranta si securitate a transporturilor rutiere si de protectie a mediului;
    d) asigura conditiile unui mediu concurential normal in activitatea de transport rutier, in corelatie cu celelalte moduri de transport si intre operatorii de transport rutier;
    e) stabileste norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum si pentru operatorii de activitati conexe transportului rutier;
    f) asigura controlul respectarii reglementarilor specifice domeniului transporturilor rutiere de catre operatorii de transport rutier, precum si de catre ceilalti utilizatori ai infrastructurii rutiere;
    g) asigura dezvoltarea cercetarii si elaborarea de studii de specialitate in domeniul transporturilor rutiere;
    h) monitorizeaza piata transporturilor rutiere in scopul constatarii aparitiei situatiilor de criza si adopta masurile necesare acestor situatii;
    i) stabileste conditiile tehnice si metodologia de omologare a vehiculelor rutiere in vederea inmatricularii sau inregistrarii acestora;
    j) stabileste conditiile tehnice si metodologia pentru efectuarea inspectiilor tehnice periodice, precum si a controlului tehnic in trafic al vehiculelor rutiere;
    k) stabileste conditiile tehnice si metodologia de omologare si certificare a produselor si materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, in vederea introducerii acestora pe piata.
    (3) Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in calitate de autoritate de stat in domeniul transporturilor rutiere, are urmatoarele atributii:
    a) exercita autoritatea de registru si inspectie de stat in transporturile rutiere;
    b) organizeaza si tine evidenta tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu exceptia celor care apartin institutiilor din sistemul national de aparare si siguranta publica;
    c) elaboreaza programe privind echiparea retelei de transport rutier cu infrastructuri si sisteme telematice de culegere a datelor, precum si cu centre de control si/sau informare a traficului rutier si de monitorizare a operatiunilor de transport rutier pentru constatarea respectarii prevederilor in vigoare si a sigurantei traficului rutier;
    d) elaboreaza norme privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora si controleaza respectarea lor;
    e) exercita controlul de stat privind respectarea reglementarilor nationale si internationale in activitatile specifice domeniului transporturilor rutiere;
    f) autorizeaza activitatile de transport rutier public si in cont propriu, in trafic national si/sau international si elibereaza in acest sens licente, certificate de transport in cont propriu si autorizatii de transport international pentru operatorii de transport, intreprinderi si operatorii de activitati conexe transportului rutier, precum si atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor in vigoare, acordurilor si conventiilor la care Romania este parte;
    g) autorizeaza centrele de pregatire si perfectionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere si scolile de conducatori auto;
    h) elaboreaza norme obligatorii pentru pregatirea si atestarea profesionala a conducatorilor auto, a persoanelor desemnate sa conduca permanent si efectiv activitati de transport rutier, a consilierilor de siguranta, precum si a instructorilor de conducere auto si a profesorilor de legislatie rutiera;
    i) asigura cadrul privind conditiile in care se executa transportul combinat de marfuri si promovarea acestuia in conformitate cu acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte;
    j) asigura realizarea unui sistem de supraveghere si monitorizare a transporturilor rutiere de marfuri si de persoane;
    k) elaboreaza, cu avizul Ministerului Sanatatii, norme privind examinarea medicala a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere auto, precum si pentru verificarile periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;
    l) certifica incadrarea vehiculelor rutiere in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta, conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica, in conformitate cu reglementarile in vigoare;
    m) certifica sau omologheaza, potrivit reglementarilor in vigoare, produsele si materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate in tara sau importate si dispune, in caz de neconcordanta, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate sau de omologare;
    n) evalueaza laboratoarele de incercare aferente domeniului rutier;
    o) certifica incadrarea in normele de poluare si siguranta rutiera a vehiculelor rutiere destinate transportului international de marfuri sau cu alte caracteristici speciale;
    p) omologheaza vehiculele rutiere in vederea inmatricularii sau inregistrarii acestora, controleaza, la producator si la vanzator, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor rutiere cu tipul omologat si dispune, in caz de neconcordanta, suspendarea sau anularea certificatului de omologare;
    q) autorizeaza operatorii economici care desfasoara activitati de reparatii, de reglare, de modificari constructive, de reconstructie a vehiculelor rutiere, precum si de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz;
    r) autorizeaza infiintarea si functionarea statiilor de inspectie tehnica, supravegheaza si controleaza activitatea acestora si atesta personalul care efectueaza inspectia tehnica periodica;
    s) asigura efectuarea inspectiei tehnice a vehiculelor rutiere, in vederea primei inmatriculari in Romania si certificarii autenticitatii acestora, in vederea inmatricularii/reinmatricularii sau la cerere;
    t) clasifica vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort si vehiculele destinate transportului rutier de marfuri;
    u) acorda operatorilor de transport rutier straini autorizatii de transport international valabile pe teritoriul Romaniei.

    Art. 6
    Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului poate sa desemneze unitati care functioneaza in subordinea sau sub autoritatea sa sa elaboreze si sa puna in aplicare norme tehnice si reglementari specifice vehiculelor rutiere si transportului rutier si care sa asigure inspectia si controlul tehnic de specialitate.

    Art. 7
    Institutiile publice, regiile autonome, precum si societatile comerciale prevazute la art. 6, care functioneaza in subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, se autofinanteaza din tarife si comisioane, obtinute din prestatii specifice, precum si din alte surse, constituite potrivit legii.

    Art. 8
    Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului este autoritatea competenta pentru aplicarea acordurilor si conventiilor internationale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere si constructiei vehiculelor rutiere, la care Romania este parte.


    Capitolul II - Efectuarea transporturilor rutiere


    Art. 9
    (1) Operatiunile de transport rutier se pot efectua numai in conditiile respectarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta, a reglementarilor in vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum si a acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
    (2) Transportul rutier de marfuri periculoase se poate efectua numai in conditiile respectarii prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase (ADR), incheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care Romania a aderat prin Legea nr. 31/1994, si a reglementarilor specifice in vigoare.
    (3) Transportul rutier al deseurilor periculoase se poate efectua numai in conditiile respectarii reglementarilor specifice in vigoare.
    (4) Operatiunile de transport rutier de marfuri sau de persoane in trafic national se pot efectua numai in conditiile respectarii prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere si a perioadelor de odihna ale conducatorilor vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 466/2003, cu modificarile ulterioare.
    (5) Operatiunile de transport rutier de marfuri sau de persoane in trafic international se pot efectua numai in conditiile respectarii prevederilor Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere internationale (A.E.T.R.), incheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care Romania a aderat prin Legea nr. 101/1994.

    Art. 10
    (1) Orice conducator auto care efectueaza operatiuni de transport rutier, ce fac obiectul prezentei ordonante de urgenta, are obligatia de a urma cursurile de pregatire profesionala ale caror tematica si mod de organizare sunt stabilite de autoritatea competenta.
    (2) Cursurile de pregatire profesionala prevazute la alin. (1) se finalizeaza cu un examen. In urma promovarii examenului se elibereaza un certificat de competenta profesionala.

    Art. 11
    Transportul rutier public este transportul rutier efectuat pe baza de contract, contra plata, de catre operatorii de transport rutier care detin in proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere.

    Art. 12
    Transportul rutier in cont propriu se efectueaza fara incasarea unui tarif sau a echivalentului in natura ori in servicii al acestuia si se realizeaza in urmatoarele conditii:
    a) este o activitate secundara sau suplimentara celorlalte activitati ale intreprinderii;
    b) marfurile transportate sunt proprietatea intreprinderii ori au fost vandute, cumparate sau inchiriate ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de aceasta;
    c) scopul deplasarii este transportul marfurilor sau al persoanelor spre sau de la intreprindere ori intre punctele de lucru ale acesteia;
    d) persoanele transportate sunt angajatii intreprinderii, scopul transportului fiind in interesul activitatilor proprii;
    e) intreprinderea foloseste vehicule rutiere detinute in proprietate sau obtinute de aceasta printr-un contract de vanzare-cumparare cu plata ulterioara ori in baza unui contract de leasing pe termen lung sau, in cazul transportului de marfuri, vehiculele putand fi inchiriate fara sofer;
    f) vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt conduse de catre conducatori auto angajati ai intreprinderii sau de persoana fizica insasi.

    Art. 13
    Operatorii de transport rutier romani pot efectua transport rutier public in trafic national si/sau international numai cu autovehicule rutiere inmatriculate in Romania, conduse de persoane cu cetatenie romana sau de catre cetateni straini cu drept de munca in Romania.

    Art. 14
    (1) Pentru a putea efectua operatiuni de transport rutier, conducatorii auto cetateni straini trebuie sa detina un atestat de calificare profesionala recunoscut pe teritoriul Romaniei.
    (2) Atestatul de calificare profesionala se elibereaza de catre autoritatea competenta, la cererea operatorului de transport rutier.
    (3) Conditiile de eliberare a atestatului de calificare profesionala a conducatorului auto se stabilesc de autoritatea competenta.

    Art. 15
    Operatorii de transport rutier straini pot efectua transport rutier in trafic international avand ca tara de destinatie Romania, transport rutier cu tranzitarea teritoriului Romaniei sau transport rutier in zona de mic trafic de frontiera pe teritoriul Romaniei numai in conditiile respectarii legislatiei romane, a acordurilor si conventiilor bilaterale sau internationale din domeniul transporturilor rutiere, la care Romania este parte.

    Art. 16
    Transporturile rutiere in regim de cabotaj pe teritoriul Romaniei sunt interzise daca acordurile si conventiile bilaterale sau internationale din domeniul transporturilor rutiere, la care Romania este parte, nu prevad altfel.


    Capitolul III - Accesul la activitatea de transport rutier


    Sectiunea 1 - Transportul rutier public


    Art. 17
    (1) Pot desfasura operatiuni de transport rutier public numai operatorii de transport rutier inregistrati in Registrul operatorilor de transport rutier, tinut de autoritatea competenta.
    (2) Modul de intocmire, completare si gestionare privind Registrul operatorilor de transport rutier se stabileste de catre autoritatea competenta.

    Art. 18
    (1) Pentru dobandirea calitatii de operator de transport rutier, o intreprindere trebuie sa obtina licenta de transport care se acorda in urma indeplinirii conditiilor de onorabilitate, capacitate financiara si competenta profesionala.
    (2) Conditia de onorabilitate se considera ca fiind indeplinita numai daca persoana desemnata sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier:
    a) nu a fost condamnata pentru infractiuni de natura comerciala;
    b) nu a fost declarata inapta pentru a conduce permanent si efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale in vigoare;
    c) nu a fost sanctionata pentru incalcari repetate ale prevederilor in vigoare privind:
  • conditiile de plata si de angajare;
  • transportul rutier de marfuri sau de persoane si, in special, prevederile privind perioadele de conducere si de odihna ale conducatorilor auto, greutatile si dimensiunile vehiculelor rutiere, siguranta rutiera si siguranta vehiculului rutier, protectia mediului si alte reguli privind raspunderea profesionala.
    (3) Conditia de capacitate financiara consta in dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea in bune conditii a activitatii intreprinderii si buna administrare a acesteia. Conditia de capacitate financiara se considera ca fiind indeplinita numai daca operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier si 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere. Modul de evaluare a capacitatii financiare a unei intreprinderi se stabileste de autoritatea competenta.
    (4) Conditia de competenta profesionala se considera ca fiind indeplinita daca persoana desemnata sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier este titulara a unui certificat de pregatire profesionala eliberat de catre autoritatea competenta.
    (5) Certificatul de pregatire profesionala atesta detinerea nivelului necesar de cunostinte stabilit de autoritatea competenta si se acorda in urma unei examinari scrise obligatorii, care poate fi completata cu o examinare orala in forma stabilita de autoritatea competenta.

    Art. 19
    (1) Exemplarul original al licentei de transport se elibereaza operatorului de transport rutier de catre autoritatea competenta, cu valabilitate de 5 ani, si se pastreaza la sediul acestuia.
    (2) Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere detinute de operatorul de transport rutier si utilizate la operatiuni de transport rutier, autoritatea competenta elibereaza cate o copie conforma cu exemplarul original al licentei de transport.
    (3) Copiile conforme cu exemplarul original al licentei de transport se elibereaza de catre autoritatea competenta, pentru perioade succesive de un an, pana la expirarea licentei de transport.
    (4) In cazul in care operatorul de transport detine vehicule rutiere pe baza de contract cu orice alt titlu decat cel de proprietate, licenta de transport se acorda pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.

    Art. 20
    (1) Efectuarea transportului rutier public este permisa numai pe baza copiei conforme a licentei de transport valabile, emisa de autoritatea competenta.
    (2) Copia conforma a licentei de transport se suspenda in cazul savarsirii unor abateri grave sau repetate de la reglementarile in vigoare privind transportul rutier si/sau protectia mediului.

    Art. 21
    Licenta de transport se retrage in cazul in care operatorul de transport rutier nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza acordarii acesteia sau in cazul in care operatorul de transport a furnizat documente continand informatii eronate cu ocazia solicitarii acordarii acesteia.

    Art. 22
    Intreprinderea care a dobandit calitatea de operator de transport rutier poate efectua operatiuni de transport rutier in cont propriu pe baza licentei de transport si a copiilor conforme ale acesteia eliberate de autoritatea competenta, in conditiile prezentei ordonante de urgenta.

    Sectiunea 2 - Transportul rutier pe cont propriu


    Art. 23
    (1) Pot desfasura operatiuni de transport rutier in cont propriu numai intreprinderile inregistrate in Registrul intreprinderilor.
    (2) Registrul intreprinderilor se intocmeste de catre autoritatea competenta, modul de completare si gestionare fiind stabilit de aceasta.

    Art. 24
    (1) Pentru a efectua transport rutier in cont propriu, o intreprindere trebuie sa obtina un certificat de transport in cont propriu care se acorda in urma indeplinirii conditiei de competenta profesionala si a cerintelor de siguranta rutiera cu privire la standardele pentru conducatorii auto si vehiculele rutiere.
    (2) Criteriile de indeplinire a conditiei de competenta profesionala, prevazuta la alin. (1), se stabilesc de catre autoritatea competenta, prin reglementari specifice.

    Art. 25
    (1) Exemplarul original al certificatului de transport in cont propriu se elibereaza intreprinderii de catre autoritatea competenta, cu valabilitate de 5 ani, si se pastreaza la sediul acesteia.
    (2) Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere detinute de intreprindere si utilizate la operatiuni de transport rutier, autoritatea competenta elibereaza cate o copie conforma cu exemplarul original al certificatului de transport in cont propriu, cu valabilitate de un an.
    (3) In cazul in care intreprinderea detine numai vehicule rutiere pe baza de contract de inchiriere, certificatul de transport in cont propriu se acorda pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.

    Art. 26
    Efectuarea transportului rutier in cont propriu este permisa numai pe baza copiei conforme valabile a certificatului de transport in cont propriu, emisa de autoritatea competenta, pentru fiecare vehicul rutier.

    Art. 27
    (1) Certificatul de transport in cont propriu se retrage in cazul in care intreprinderea nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza acordarii acestuia sau in cazul in care intreprinderea a furnizat documente continand informatii eronate cu ocazia solicitarii acordarii acestuia.
    (2) Copia conforma a certificatului de transport in cont propriu se suspenda in cazul savarsirii unor abateri grave sau repetate de la reglementarile in vigoare privind transportul rutier si/sau protectia mediului.


    Capitolul IV - Transportul rutier de marfuri


    Art. 28
    (1) Transportul rutier public de marfuri poate fi efectuat de catre operatorii de transport numai cu vehicule rutiere la bordul carora se afla, pe toata durata transportului, o copie conforma a licentei de transport, acordata de autoritatea competenta.
    (2) Transportul rutier de marfuri in cont propriu poate fi efectuat de catre intreprinderi numai cu vehicule rutiere la bordul carora se afla, pe toata durata transportului, o copie conforma a certificatului de transport in cont propriu, precum si documente care sa dovedeasca faptul ca transportul efectuat este in cont propriu.

    Art. 29
    In vederea efectuarii transportului rutier public de marfuri in trafic international, suplimentar fata de copia conforma a licentei de transport corespunzatoare acestei categorii de transport rutier, la bordul vehiculului rutier trebuie sa se afle documentul de transport, precum si certificatul privind incadrarea vehiculului rutier in normele de poluare si siguranta rutiera.

    Art. 30
    Operatorii de transport rutier romani pot efectua transport rutier public de marfuri in trafic international numai pe baza autorizatiilor de transport international eliberate de catre autoritatea competenta, daca acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte nu prevad altfel.

    Art. 31
    Operatorii de transport straini pot efectua operatiuni de transport rutier public de marfuri in trafic international pe teritoriul Romaniei numai pe baza autorizatiei de transport international eliberate de autoritatea competenta.


    Capitolul V - Transportul rutier de persoane


    Art. 32
    (1) Transportul rutier public de persoane poate fi efectuat numai de catre operatorii de transport rutier cu autovehicule la bordul carora se afla, pe toata durata transportului, o copie conforma a licentei de transport, acordata de autoritatea competenta.
    (2) Transportul rutier in cont propriu de persoane poate fi efectuat de catre intreprinderi numai cu autovehicule la bordul carora se afla, pe toata durata transportului, o copie conforma a certificatului de transport in cont propriu, precum si documente care sa dovedeasca faptul ca transportul efectuat este in cont propriu.

    Art. 33
    Transportul rutier public de persoane se poate realiza prin:
    a) servicii regulate;
    b) servicii regulate speciale;
    c) servicii ocazionale.

    Art. 34
    (1) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu national se poate efectua de catre operatorii de transport rutier numai pe baza licentei de traseu eliberate de catre autoritatea competenta, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 3 ani.
    (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate in trafic judetean si interjudetean se efectueaza pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a acestora fiind de 3 ani.
    (3) In vederea intocmirii programului de transport judetean, consiliul judetean are obligatia sa transmita autoritatii competente, pana la data comunicata de aceasta, propuneri care sa contina traseele judetene care urmeaza a fi incluse in program.

    Art. 35
    La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate, operatorii de transport rutier au obligatia respectarii prevederilor caietului de sarcini al licentei de traseu si a graficului de circulatie continut in acesta.

    Art. 36
    (1) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu international se poate efectua de catre operatorii de transport rutier romani numai pe baza autorizatiei de transport international eliberate de autoritatea competenta a statului unde este situat celalalt capat de traseu si a autorizatiilor de transport international eliberate de catre autoritatile competente ale statelor tranzitate.
    (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu international se poate efectua si de catre mai multi operatori de transport rutier, in comun.

    Art. 37
    Operatorii de transport straini pot efectua transport rutier public de persoane prin servicii regulate in trafic international pe teritoriul Romaniei (tranzit sau destinatie) numai pe baza autorizatiei de transport international eliberate de autoritatea competenta.

    Art. 38
    (1) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale in trafic national se poate efectua de catre operatorii de transport rutier numai pe baza licentei de traseu eliberate de autoritatea competenta, cu valabilitate egala cu perioada contractului incheiat cu beneficiarul transportului, dar nu mai mare de un an, serviciul respectiv utilizand ca statii pentru urcarea/coborarea persoanelor transportate alte statii decat statiile publice, asigurandu-se existenta la bordul autovehiculului a legitimatiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului.
    (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale in trafic international se poate efectua de catre operatorii de transport rutier romani numai pe baza autorizatiei de transport international eliberate de autoritatea competenta a statului unde este situat celalalt capat de traseu si a autorizatiilor de transport international eliberate de autoritatile competente ale statelor tranzitate, serviciul respectiv utilizand ca statii pentru urcarea/coborarea persoanelor transportate alte statii decat statiile publice, asigurandu-se existenta la bordul autovehiculului a legitimatiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului.

    Art. 39
    (1) Transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale in trafic national se poate efectua de catre operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport eliberat de autoritatea competenta.
    (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale in trafic international se poate efectua numai in conditiile respectarii prevederilor Acordului privind transportul international ocazional de persoane cu autocarul si autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevazute in respectivul acord, eliberate de autoritatea competenta.
    (3) Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale in trafic international se poate efectua numai pe baza documentului de transport convenit intre autoritatea competenta si autoritatile competente din statele pe teritoriul carora se deruleaza transportul.
    (4) Transportul rutier ocazional de persoane in cont propriu in trafic international se poate efectua numai pe baza documentului de transport eliberat si convenit de autoritatea competenta cu autoritatile competente din statele pe teritoriul carora se deruleaza transportul.


    Capitolul VI - Activitati conexe transportului rutier


    Art. 40
    (1) Activitatile conexe transportului rutier se pot efectua de catre intreprinderi numai pe baza licentei pentru activitati conexe transportului rutier, eliberata de autoritatea competenta.
    (2) Licenta pentru activitati conexe transportului rutier se elibereaza pentru fiecare activitate conexa efectuata, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 5 ani.
    (3) In situatia in care o activitate conexa transportului rutier se efectueaza de catre intreprindere in mai multe puncte, autoritatea competenta elibereaza cate o copie conforma cu exemplarul original al licentei de activitati conexe transportului rutier pentru fiecare dintre acestea.
    (4) Copia conforma a licentei pentru activitati conexe transportului rutier se suspenda in cazul savarsirii unor abateri grave sau repetate de la reglementarile in vigoare.

    Art. 41
    Activitatile conexe transporturilor rutiere sunt urmatoarele:
    a) activitati desfasurate de autogari;
    b) activitati de intermediere a operatiunilor de transport rutier public.

    Art. 42
    Autogarile si statiile publice pentru urcarea/coborarea persoanelor transportate in cadrul serviciilor regulate de transport rutier sunt bunuri de utilitate publica si pot fi in proprietate privata sau publica.

    Art. 43
    (1) Infiintarea unei autogari destinate transportului rutier de persoane prin servicii regulate in trafic national si/sau international se poate face numai cu avizul autoritatii competente.
    (2) Infiintarea autogarilor, schimbarea distantei sau desfiintarea acestora se poate realiza numai cu acordul consiliilor locale si cu avizul autoritatii competente, in cazul in care spatiile in care isi desfasoara activitatea sunt proprietatea statului sau a unitatii administrativ-teritoriale.

    Art. 44
    Amenajarea, semnalizarea rutiera si intretinerea statiilor publice pentru urcarea/coborarea persoanelor transportate se asigura de catre administratia publica locala, administratorul drumului sau detinator, dupa caz.

    Art. 45
    (1) In cazul transportului rutier public de persoane prin servicii regulate plecarile, opririle in tranzit si sosirile se realizeaza din/in autogari sau din/in punctele stabilite de administratia publica locala, cu avizul autoritatii competente.
    (2) In localitatile in care nu exista autogari, administratia publica locala stabileste puncte pentru plecare, oprire in tranzit sau sosire, cu avizul autoritatii competente.

    Art. 46
    Oprirea in autogara in vederea urcarii/coborarii persoanelor transportate este permisa numai in situatia in care graficul de circulatie al licentei de traseu are prevazuta statia respectiva.

    Art. 47
    Activitatile de intermediere a operatiunilor de transport rutier public se realizeaza prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmand a fi executate de intermediar, in numele sau, prin intermediul unui operator de transport rutier.

    Art. 48
    Licenta pentru activitati conexe se retrage in cazul in care intreprinderea care efectueaza activitati conexe transportului rutier nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza acordarii acesteia sau in cazul in care aceasta a furnizat documente continand informatii eronate cu ocazia solicitarii acordarii acesteia.


    Capitolul VII - Regimul vehiculelor rutiere


    Art. 49
    (1) Transportul rutier poate fi efectuat numai cu vehicule rutiere a caror stare tehnica corespunde reglementarilor specifice in vigoare, avand inspectia tehnica periodica valabila, acestea fiind clasificate/incadrate corespunzator, conform prevederilor legale in vigoare.
    (2) Pentru accesul pe infrastructura rutiera vehiculele rutiere fabricate in tara sau in strainatate, inmatriculate sau care urmeaza sa fie inmatriculate in Romania, sunt supuse omologarii in vederea inmatricularii sau inregistrarii si/sau inspectiei tehnice periodice, dupa caz, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
    (3) Transportul rutier de marfuri si/sau de persoane se efectueaza numai cu vehicule rutiere destinate prin constructie tipului respectiv de transport.

    Art. 50
    (1) Omologarea in vederea inmatricularii sau inregistrarii vehiculelor rutiere se acorda de catre autoritatea competenta, care elibereaza si cartea de identitate a vehiculului rutier.
    (2) Conditiile de certificare a autenticitatii si de omologare a vehiculelor rutiere in vederea inmatricularii sau inregistrarii acestora se stabilesc de catre autoritatea competenta.
    (3) Producatorii de vehicule rutiere, reprezentantii autorizati ai acestora sau persoanele fizice ori juridice care importa vehicule rutiere, dupa caz, au obligatia sa solicite omologarea vehiculelor rutiere in vederea inmatricularii sau inregistrarii acestora, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

    Art. 51
    (1) Operatorii economici care efectueaza servicii de reparatii, reglare, de modificari constructive, de reconstructie a vehiculelor rutiere, de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz, precum si de inspectie tehnica periodica a vehiculelor rutiere pot desfasura aceste activitati numai pe baza autorizatiei tehnice eliberate de autoritatea competenta.
    (2) Conditiile de desfasurare a activitatilor de reparatii, reglare, de modificari constructive, de reconstructie a vehiculelor rutiere, de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz sau de inspectie tehnica periodica a vehiculelor rutiere, precum si conditiile de acordare a autorizatiilor tehnice a operatorilor economici care efectueaza asemenea servicii se stabilesc de catre autoritatea competenta.

    Art. 52
    Produsele si materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate in tara sau importate trebuie sa fie certificate si/sau omologate din punct de vedere tehnic, potrivit reglementarilor in vigoare, de catre autoritatea competenta.

    Art. 53
    Lista produselor si materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere pentru care se impune certificarea sau omologarea se stabileste de catre autoritatea competenta.


    Capitolul VIII - Tarife


    Art. 54
    Eliberarea licentelor de transport si a copiilor conforme ale acestora, a certificatelor de transport in cont propriu si a copiilor conforme ale acestora, a licentelor de traseu, a licentelor pentru activitati conexe si a autorizatiilor de transport international, precum si altele asemenea se face de catre autoritatea competenta, contra cost, pe baza tarifelor stabilite de catre aceasta.

    Art. 55
    La derularea operatiunilor de transport rutier, tarifele se stabilesc liber, pe baza cererii si ofertei.


    Capitolul IX - Controlul activitatii de transport rutier si a activitatilor conexe acestora


    Art. 56
    (1) Controlul respectarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si a prevederilor in vigoare care reglementeaza domeniul transporturilor rutiere se efectueaza in trafic si la sediul intreprinderilor.
    (2) Controlul la sediul intreprinderilor se efectueaza de catre personalul autoritatii competente imputernicit in acest scop.
    (3) Controlul in trafic se efectueaza de catre personalul autoritatii competente imputernicit in acest scop, impreuna cu ofiteri/subofiteri ai politiei rutiere sau ai politiei de frontiera, dupa caz.

    Art. 57
    La efectuarea controlului la sediul intreprinderilor, acestea au obligatia prezentarii tuturor documentelor solicitate de catre personalul autoritatii competente, imputernicit in acest scop.


    Capitolul X - Raspunderi si sanctiuni


    Art. 58
    Constituie contraventie urmatoarele fapte:
    a) efectuarea de catre un operator de transport strain a transportului rutier public, avand ca tara de tranzit sau destinatie Romania, fara autorizatie de transport international valabila pe teritoriul Romaniei;
    b) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate fara legitimatii de calatorie;
    c) efectuarea transportului rutier in regim de cabotaj;
    d) efectuarea transportului rutier de marfuri fara existenta la bordul vehiculului rutier a documentului de transport si a copiei conforme, a licentei de transport sau certificatului de transport in cont propriu, dupa caz;
    e) efectuarea transportului rutier de persoane fara existenta la bordul autovehiculului a documentului de transport corespunzator tipului de serviciu efectuat si a copiei conforme, a licentei de transport sau certificatului de transport in cont propriu, dupa caz;
    f) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale in trafic international cu autovehicule care nu se incadreaza in prevederile Acordului privind transportul international ocazional de persoane cu autocarul si autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002;
    g) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale in trafic international fara respectarea tipului de serviciu ocazional inscris in documentul de transport prevazut in Acordul privind transportul international ocazional de persoane cu autocarul si autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002;
    h) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale ale unor persoane care nu sunt mentionate in documentul de transport;
    i) refuzul nejustificat al accesului la serviciile autogarii, aplicarea tarifelor discriminatorii pentru accesul la serviciile autogarii, precum si conditionarea accesului la serviciile autogarii de obligativitatea serviciului de vanzare a legitimatiilor de calatorie;
    j) nerespectarea graficului de circulatie continut in caietul de sarcini al licentei de traseu;
    k) comercializarea de vehicule rutiere ale caror caracteristici de omologare si/sau de identificare nu mai corespund datelor mentionate in cartea de identitate a vehiculului;
    l) utilizarea de vehicule rutiere care nu au fost supuse omologarii pentru circulatie conform reglementarilor in vigoare;
    m) instrainarea documentului de transport, precum si utilizarea acestuia de catre o persoana fizica sau juridica, alta decat titularul, sau utilizarea documentului de transport completat necorespunzator;
    n) calatoria fara legitimatie de calatorie valabila in cadrul serviciilor de transport rutier public de persoane prin servicii regulate;
    o) efectuarea de operatiuni de transport rutier de catre conducatori auto care nu detin certificat de competenta profesionala.

    Art. 59
    (1) Se sanctioneaza cu amenda aplicata intreprinderilor sau operatorilor de transport rutier romani sau straini, dupa caz:
    a) de la 1.000 lei (RON) la 1.500 lei (RON), faptele prevazute la art. 58 lit. d), e) si j);
    b) de la 1.500 lei (RON) la 2.000 lei (RON), faptele prevazute la art. 58 lit. i);
    c) de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON), faptele prevazute la art. 58 lit. f), g), h), k), l) si m);
    d) de la 5.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), faptele prevazute la art. 58 lit. a).
    (2) Se sanctioneaza cu amenda aplicata conducatorului auto:
    a) de la 300 lei (RON) la 500 lei (RON), fapta prevazuta la art. 58 lit. b) si o);
    b) de a 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), fapta prevazuta la art. 58 lit. c).
    (3) Se sanctioneaza cu amenda de la 100 lei (RON) la 300 lei (RON), aplicata persoanei care calatoreste fara legitimatie de calatorie, fapta prevazuta la art. 58 lit. n).

    Art. 60
    Contraventiile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta se constata si se sanctioneaza de catre:
    a) personalul autoritatii competente imputernicit in acest scop;
    b) ofiteri/subofiteri ai politiei rutiere sau politiei de frontiera;
    c) personalul cu atributii de control din cadrul Ministerului Finantelor Publice, conform competentelor acordate;
    d) personalul cu atributii de control din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor;
    e) personalul cu atributii de control al operatorului de transport rutier, numai pentru vehiculele detinute de acesta.

    Art. 61
    (1) Controlul operatorilor de transport rutier straini sau al vehiculelor rutiere inmatriculate in alte state, cu care se efectueaza operatiuni de transport rutier pe teritoriul Romaniei, se realizeaza de catre personalul autoritatii competente imputernicit in acest scop.
    (2) In situatia in care la efectuarea controlului prevazut la alin. (1) s-au constatat incalcari ale prevederilor legale in vigoare care reglementeaza domeniul transporturilor rutiere, se imobilizeaza vehiculul rutier in conditii de siguranta si securitate a transportului, procedandu-se totodata la ridicarea placutelor de inmatriculare si a certificatului de inmatriculare, pana la indeplinirea conditiilor legale pentru continuarea efectuarii transportului, si se aplica sanctiunea corespunzatoare celor constatate.
    (3) Permisiunea privind reluarea efectuarii transportului se acorda cu conditia achitarii amenzii aplicate in conditiile prevazute de reglementarile in vigoare sau cu conditia platii unei sume egale cu aceasta direct catre organismul al carui agent constatator a aplicat sanctiunea contraventionala, urmand ca in conformitate cu prevederile legale aceasta suma sa fie restituita sau varsata la contul de amenzi al Trezoreriei Statului, conform cu hotararea definitiva a instantei judecatoresti in cazul formularii unei contestatii.

    Art. 62
    Pentru abateri de la prevederile prezentei ordonante de urgenta, sunt exceptate de la imobilizarea prevazuta la art. 61 vehiculele care transporta animale vii, marfuri perisabile sau sub temperatura controlata.

    Art. 63
    Prevederile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Art. 64
    Impotriva masurii de retragere sau suspendare a unuia dintre documentele prevazute in prezenta ordonanta de urgenta sau de respingere a cererii de eliberare a unuia dintre documentele respective operatorul de transport rutier sau intreprinderea, dupa caz, se poate adresa cu plangere instantelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.


    Capitolul XI - Dispozitii tranzitorii si finale


    Art. 65
    (1) Incepand cu data de 10 septembrie 2008 conducatorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzatoare pentru categoriile D1, D1E, D sau DE, care efectueaza operatiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonante de urgenta, au obligatia de a detine si un certificat de calificare profesionala initiala (CPI) si un certificat de calificare profesionala continua (CPC).
    (2) Incepand cu data de 10 septembrie 2009 conducatorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzatoare pentru categoriile C1, C1E, C sau CE, care efectueaza operatiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonante de urgenta, au obligatia de a detine si un certificat de calificare profesionala initiala (CPI) si un certificat de calificare profesionala continua (CPC).
    (3) Autoritatea competenta va stabili conditiile privind pregatirea initiala si continua a conducatorilor auto prevazuti la alin. (1).

    Art. 66
    (1) Transportului rutier de marfuri in regim de cabotaj i se aplica o perioada de tranzitie in conformitate cu prevederile pct. 5 "Politica in domeniul transporturilor" alin. (1) din anexa VI la Protocolul la Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, semnat la 25 aprilie 2005, ratificat de Romania prin Legea nr. 157/2005.
    (2) Transportul rutier de persoane in regim de cabotaj se liberalizeaza de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

    Art. 67
    De la data aderarii, transportul rutier de persoane in cont propriu, efectuat intre Romania si statele membre ale Uniunii Europene, se efectueaza numai pe baza certificatului de transport in cont propriu.

    Art. 68
    Monitorizarea pietei transporturilor rutiere se efectueaza in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 56/2002 privind monitorizarea pietei transporturilor rutiere si masurile ce trebuie luate in situatii de criza in domeniul transportului rutier de marfuri, aprobata cu modificari prin Legea nr. 47/2003.

    Art. 69
    In termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului va elabora norme privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora.

    Art. 70
    Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 105/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte prevederi contrare.

    Art. 71
    (1) Prezenta ordonanta de urgenta transpune prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) si (3), art. 3 alin. (1) si alin. (2) lit. a), b) si c) si ale art. 4 lit. a) si d) din Directiva 96/26/CE din 29 aprilie 1996 privind accesul la ocupatia de transportator rutier de marfa si transportator rutier de calatori si recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si a altor forme de calificare, pentru a facilita acestor transportatori dreptul la libera stabilire pentru operatiuni de transport national si international, publicata in Jurnalul Oficial nr. L 124 din 23 mai 1996, asa cum a fost modificata de Directiva 98/76/CE din 1 octombrie 1998, precum si prevederile art. 14 alin.
    (2) din Directiva 2003/59/CE privind pregatirea initiala si periodica a conducatorilor auto care efectueaza transport de marfa si calatori, publicata in Jurnalul Oficial nr. L 226 din 10 septembrie 2003, ce amendeaza Regulamentul nr. 3.820/85/CEE si Directiva 91/439/CEE si abroga Directiva 76/914/CEE.
    (2) Prezenta ordonanta de urgenta creeaza cadrul general pentru aplicarea de la data aderarii a Regulamentului nr. 684/92/CEE din 16 martie 1992 privind regulile comune pentru transportul international de calatori cu autocarul si autobuzul, publicat in Jurnalul Oficial nr. L 074 din 20 martie 1992, ale Regulamentului nr. 11/98/CE din 11 decembrie 1997 de modificare a Regulamentului nr. 684/92/CEE privind regulile comune pentru transportul international de calatori cu autocarul si autobuzul si a Regulamentului nr. 881/92/CEE din 26 martie 1992 privind accesul la piata in transportul rutier de marfuri in cadrul Comunitatii catre sau dinspre teritoriul unui stat membru sau care traverseaza teritoriul unuia sau mai multor state membre, publicat in Jurnalul Oficial nr. L 095 din 9 aprilie 1992, precum si ale Regulamentului nr. 484/2002/CE din 1 martie 2002 de modificare a Regulamentului nr. 881/92/CEE si Regulamentului nr. 3.118/93/CEE in vederea instituirii unui atestat de conducator auto.




    Poate fi de interes si:
    OG 26/2014 pentru modificarea alin. (3) al art. 26 din Regulamentul privind transportul pe caile ferate din Romania, aprobat prin OG 7/2005. Ordonanta 26/2014
    Ordin 1148/2014 privind modificarea Ordinului ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 458/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea pe categorii a autobuzelor si microbuzelor utilizate pentru transportu
    Ordin 54/2014 privind unele masuri pentru dezvoltarea pietei gazelor naturale
    Legea 109/2014 privind aprobarea OUG 11/2013 pentru modificarea si completarea OG 27/2011 privind transporturile rutiere. Lege nr. 109/2014
    Legea 108/2014 privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe drumurile publice. Lege nr. 108/2014
    OUG 50/2014 privind modificarea si completarea Legii petrolului nr. 238/2004. Ordonanta de urgenta nr. 50/2014
    OUG 27/2014 privind unele masuri pentru completarea retelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor si pentru aprobarea unor masuri financiare. Ordonanta de urgenta 27/2014
    OUG 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Ordonanta de urgenta nr. 14/2014
    Ordin 37/2014 privind autorizarea operatorilor economici pentru desfasurarea activitatii de transport public de pasageri si/sau de marfuri pe cai navigabile interioare
    Ordin 7/2014 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea mentinerii obiectivelor necesare sigurantei pasagerilor si a procedurii de colectare si distribuire a acestuia si pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor si infrastructurii
    Ordin 2366/2013 pentru aprobarea Ghidului de finantare a Programului de promovare a vehiculelor de transport rutier nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic
    OUG 89/2013 pentru ratificarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind organizarea si desfasurarea procedurii de achizitie publica aplicabila in cazul lucrarilor de subtraversare a raului Prut din
    HG 370/2013 privind modificarea HG 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare. Hotarare nr. 370/2013
    OUG 30/2013 pentru prelungirea valabilitatii licentelor de traseu si a programelor de transport public judetean. Ordonanta de urgenta 30/2013
    HG 130/2013 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind drepturile de transport ale politistilor, elevilor si studentilor din institutiile de invatamant pentru formarea politistilor. Hotararea 130/2013
    OUG 11/2013 pentru modificarea si completarea OG 27/2011 privind transporturile rutiere. Ordonanta de urgenta nr. 11/2013
    Ordin nr. M.10/2013 privind aprobarea Procedurii de decontare a cheltuielilor de transport pentru rezervistii chemati la exercitiile si antrenamentele de mobilizare, la mobilizare sau la razboi
    Ordin 511/C/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind drepturile de transport ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare
    Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, republicata 2013
    HG 33/2013 pentru modificarea si completarea HG 2408/2004 privind metodologia de acordare de la bugetul de stat si/sau de la bugetele locale a diferentei dintre tarife si costuri in transportul feroviar public de calatori. Hotararea 33/2013
    Circulatia rutiera. Contraventii la regimul circulatiei pe drumurile publice (seria Jurisprudenta)
    Nicoleta Cristus

    Pret: 25 lei
    15 lei
    COMANDA ACUM

    Cautare legislatie:



    -------------
    Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
    -------------


    Alte reglementari




    Termeni juridici, grupare tematica


  • Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    83 useri online

    Useri autentificati: