Bazele tehnologiei industriale
Dezvoltarea societatii a fost conditionata din cele mai vechi timpuri de nivelul si
evolutia tehnologiilor folosite pentru producerea bunurilor de consum si a mijloacelor de
productie.
Descoperirile stiintifice si marile inventii ale ultimului secol au revolutionat si au
propulsat in mod spectaculos viata economica si sociala. Este suficient sa mentionam
principalele realizari din domeniul stiintei si tehnologiilor (fisiunea nucleara, sinteza
materialelor de substitutie - elastomeri, fibre, materiale plastice, fertilizanti, semiconductori si
circuite integrate, biotehnologii etc.) pentru a intelege ca acestea constituie baza prezentului si
viitorului economic in domeniul industrial.
Principale directii ale revolutiei tehnico-stiintifice actuale (a 3-a revolutie industriala)
pot fi considerate urmatoarele:
realizarea de materiale noi, cu proprietati prestabilite (inteligente), pe baza
cunoasterii structurii materiei si stapanirii acestei structuri; se intra astfel in epoca
materialelor "comandate" care corespund solicitarilor utilizatorilor si se obtin noi materiale
sintetice, noi aliaje si materiale compozite.Totul, de la echipamentele de sport, pana la
motoare cu reactie, calculatoare etc. incorporeaza deja astfel de materiale;
dezvoltarea biotehnologiilor, de la cunoscutele tehnologii fermentative utilizate de
exemplu in industria alimentara, la epurarea apelor uzate si extractia minereurilor, la
tehnologii enzimatice pentru valorificarea biomasei, obtinerea carburantilor, biopolimerilor,
vitaminelor etc. si la aplicarea tehnologiilor genetice, cu rezultate de exceptie in agricultura
viitorului;
informatizarea, nu numai in sensul utilizarii calculatorului in toate domeniile de
activitate, ci mai ales in sensul "performantelor" tehnico-economice pe care aceasta o
presupune si anume diversificarea si ultraspecializarea productiei. In majoritatea cazurilor,
schimbarea unui produs inseamna schimbarea tehnologiei si face inaccesibile costurile de
productie. Din acest motiv, in deceniile trecute, costul per unitate putea fi coborat numai daca
se puteau produce serii mai mari de produse identice; in schimb, cele mai recente tehnologii
prelucratoare asistate de calculator, fac posibila o diversificare practic la infinit a gamei
prelucrarilor si produselor, iar noile tehnologii informatizate imping costul diversificarii spre
zero.
In activitatea productiva curenta este necesar un dialog permanent economist-inginer,
ceea ce presupune un limbaj comun, bazat pe cunoasterea de catre economist a unor notiuni
tehnologice de baza.
In esenta, tehnologia de obtinere a unui produs influenteaza direct organizarea
intreprinderii, costurile de productie, modul de valorificare a investitiilor si resurselor, modul
de utilzare a fortei de munca, iar probleme ca reducerea consumurilor, cresterea rentabilitatii
si productivitatii etc. trebuie sa preocupe atat pe inginer cat si pe economist, mai ales in
conditiile unei economii concurentiale.
Colaborarea inginer-economist se manifesta din stadiul initial al elaborarii unui proces
tehnologic si pana la intrarea in functiune a unei instalatii si continua pe toata durata
exploatarii acestuia, ori de cate ori se pune problema optimizarii sectoarelor industriale, adica
a perfectionarii tehnologiilor (alte conditii) si a modernizarii/retehnologizarii (alte utilaje, mai
performante).
Pentru a intelege rolul tehnologiei in formarea studentilor economisti pornim de la
definitia data acestei discipline de-a lungul timpului.
Cuvantul "tehnologie"s-a format din cuvintele grecesti tehnos = arta, mestesug si
logos = stiinta, astfel incat prin tehnologie se intelegea arta de a produce bunuri materiale sau
stiinta mestesugurilor.
In timp, notiunea a evoluat si astazi, conform Lexiconului tehnic roman se considera
ca tehnologia este "stiinta metodelor si a mijloacelor de prelucrare a materialelor, respectiv
"ansamblul proceselor tehnologice folosite pentru realizarea unui produs".
Conform definitiei date de comisia economica ONU pentru Europa, tehnologia consta
in "aplicarea corecta a cunostiintelor stiintifice si tehnice in conceptia, dezvoltarea si
fabricarea unui produs.
Privita ca sistem, tehnologia cuprinde, ca elemente invariabile, cunostinte stiintifice si
tehnice incorporate in procedee, materiale, echipamente si sisteme informationale specifice
(planuri, programe, documentatii).
In aceasta viziune, conceptul de tehnologie nu se rezuma numai la prelucrarea
materialelor ci si la cercetare, proiectare, conducere si organizare, desfacere si comercializare
Procesul tehnologic reprezinta totalitatea operatiilor concomitente sau ordonate in
timp, necesare fie pentru obtinerea unui produs (prin extragere, prelucrare, asamblare), fie
pentru intretinerea sau reparea unui sistem tehnic.
Procesul tehnologic poate fi realizat prin tehnologii diferite.
Tehnologia indica schimbarile esentiale de forma, de structura si de compozitie
chimica necesare pentru realizarea unui produs si are la baza fenomene fundamentale si legi
caracteristice.
Procedeul tehnologic indica modul corect, respectiv mijloacele tehnice prin care se
realizeaza procesele tehnologice de obtinere a unui produs.
Operatia tehnologica reprezinta o etapa prin care se realizeaza o anumita
transformare a materiei prime.
Diferite grupe de operatii constituie o faza de fabricatie (de preparare, de separare
etc.), iar timpul necesar pentru ca materiile prime sa parcurga toate etapele procesului
tehnologic constituie ciclul de fabricatie.
Succesiunea logica a tuturor etapelor de transformare a materiei prime in produs
constituie fluxul tehnologic al procesului considerat.
Fluxul tehnologic se reprezinta prin scheme de operatii, care contin succesiunea in
timp a operatiilor, inscriptionate in dreptunghiuri si prin scheme cu utilaje (scheme
tehnologice), care reprezinta succesiunea utilajelor (notate conventional prin simboluri)
corespunzatoare operatiilor prin intermediul carora se realizeaza procesul tehnologic.
Operatiei principale din cadrul unui proces tehnologic ii corespunde un utilaj
principal; in functie de capacitatea acestuia se stabileste capacitatea de productiei a intregii
instalatii. De cele mai multe ori, pentru a intelege fenomenele care au loc intr-o anumita etapa
de transformare a materiei prime in produs se face apel la schema de principiu a utilajului
principal.
Din punct de vedere al economistului, fluxurile tehnologice ii permit acestuia
cunoasterea integrala a procesului tehnologic, cu evidentierea intrarilor si iesirilor pe fiecare
faza, in scopul intocmirii bilanturilor, a calcularii costurilor si optimizarii procesului de
productie in ansamblu etc.
Pentru desfasurarea unui proces tehnologic sunt necesare materii prime, resurse
energetice si utilaje.
Materiile prime sunt produse naturale extrase dintr-o anumita resursa. In raport cu
produsul obtinut materiile prime pot fi considerate de baza si atunci se regasesc in produsul
principal, sau auxiliare, formand produsele secundare ale procesului tehnologic. De exemplu
la elaborarea fontei, minereul de fier este materia prima de baza, in timp ce fondantii au rolul
de a indepartarea sterilul sub forma de zgura.
In functie de proveninta lor, materiile prime pot fi naturale, obtinute prin exploatarea
unor resurse naturale: minereuri de Fe, carbuni, titei, sare, lemn, etc. sau industriale care
rezulta in urma unui proces de fabricatie.
Materialele sunt materii prime cu un grad avansat de prelucrare. Din acestea se obtin
produse fara o modificare structurala, in afara de o eventuala prelucrare mecanica. In aceasta
categorie se includ semifabricatele industriei metalurgice, fibrele textile, cimentul.
Tot in calitate de materii prime pot fi folosite unele deseuri, rebuturi si coprodusedenumite
generic materiale secundare, rezultate in urma desfasurarii proceselor tehnologice.
Prin valorificarea lor se realizeaza importante economii de materii prime naturale deficitare si
de energie.
Provenienta si natura materiilor prime influenteaza in mod hotarator amplasarea
intrepinderilor si organizarea procesului de productie.
Procesele tehnologice se desfasoara in instalatii, alcatuite din utilaje specifice fiecarei
operatii din fluxul tehnologic, masini si aparate.
In urma desfasurarii proceselor tehnologice rezulta bunuri materiale denumite
produse.
Produsele sunt considerate principale, daca reprezinta scopul desfasurarii procesului
tehnologic si secundare daca apar alaturi de produsul principal.
Calitatea produselor principale depinde de calitatea materiilor prime, modul de
desfasurare a procesului tehnologic, gradul de uzura al utilajelor,calificarea fortei de munca
etc.
In situatia in care la un anumit moment produsele secundare nu pot fi valorificate sunt
denumite reziduuri si necesita depozitarea in conditii corespunzatoare, pentru a evita
degradarea lor si poluarea mediului ambiant. Astfel sunt haldele de steril de la prepararea
minereurilor, cenusile de termocentrala , reziduurile grele de la prelucrarea titeiului.
In functie de stadiul de prelucrare, produsele care rezulta dintr-un proces tehnologic
pot fi clasificate in produse brute, intermediare si finite.
Produsele brute nu pot fi utilizate ca atare ci necesita finisari, conditionari etc. (de
exemplu piesele turnate trebuie prelucrate prin aschiere, substanta activa din detergenti se
utilizeaza dupa amestecare cu alti ingredienti, etc.)
Produsele intermediare se mai numesc si semifabricate.Unele dintre acestea pot fi
utilizate ca atare, deoarece nu necesita tratamente speciale de finisare(diferite profile realizate
prin laminare sunt folosite ca atare in constructii), alti intermediari devin materie prima in alte
fabricatii (fibrele sintetice obtinute in industria petrochimica devin materie prima pentru
industria textila etc.).
Produsele finite sunt obtinute in ultima etapa a procesului tehnologic.Sunt finisate si
corespund din punct de vedere calitativ documentatiei tehnice si cerintelor beneficiarului.
Gama acestora este variata, in functie de specificul domeniului industrial. Se obisnuieste sa
fie considerate produse finite in special bunurile materiale cu valoare de utilizare stabilita,
cum ar fi medicamentele, detergentii, tesaturile, aparatura electrocasnica, carburantii etc.
Sfera de cuprindere a notiunii de produs finit este mult mai larga. Astfel pentru producatorul
de fibre sintetice, acest intermediar cerut de industria textila este livrat ca produs finit, iar
pentru consumatorul final nu au importanta decat tesaturile si tricotajele, rezultate prin
prelucrarea fibrelor.
Bibliografie
Bazele tehnologiei industriale, Ligia Florica BOTEZ, Cristina ALPOPI, Virginia CIOBOTARU, Georgeta CUCULEANU, Anca ANGELESCU, Ana Maria SOCOLESCU, Sanda VISAN
Alte aspecte introductive
Termeni juridici, grupare tematica
|
