DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English




Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Aspecte introductive legate de Sociologie Economica



Realitatea cotidiana apare indivizilor diferentiat in functie de diversele contexte in care acestia s-au format si actioneaza. Oricine poate constata ca, in genere, unul si acelasi aspect al realitatii este interpretat diferit de catre indivizi diferiti. Perspectivele individuale au caracter partial deoarece, la nivelul activitatii de zi cu zi, oamenilor le este imposibil sa cuprinda relatiile de ansamblu, implicatiile unor anumite acte si procese sociale. Fiecare individ raporteaza realitatea la experienta sa personala si la cea transmisa de mediul familial si grupul social in care s-a format. Aceste "experiente" pot fi "denumite" sintetic experienta comuna.

Experienta comuna nu are insa un caracter sistematic, fiind adeseori parazitata de afectivitate sau volitivitate. Se poate spune ca rationalitatea fundamentata pe ea este, in principiu, o "rationalitate eronata". Rationalitatea comuna apeleaza, in genere, in fundamentarea judecatilor sale la suportul autoritatii (constituit pe baza recursului la prestigiu, familiaritatea, puterea si autoritatea mediului de formare fata de individ), autoritatea reprezentand fundamentul raportarii confortabile la lume. Acceptarea unor judecati familiare constituie in acest sens un suport in respingerea judecatilor complexe solicitand angajarea critica a individului.

Experienta comuna este transmisa prin definitii verbale ce delimiteaza proiectii imprecise, plurisemnificative, asupra zonei de realitate la care se refera. Imprecizia limbajului comun duce la realizarea unor enunturi neverificabile in urma experientei metodice, construite pe baza relatiei idem per idem. Aceasta circularitate prevaleaza si in generalizarilea realizate in urma judecatilor comune, impresiile, neverificate printr-o reinvestigare metodica, ducand la generalizari pripite, inaplicabile la procesele reale.

Structurate pe baza unor astfel de generalizari, utilzand cel mai adesea subterfugii de gandire, aceste judecati de ansamblu fundamentate pe experienta comuna contrazic principiile logicii si au o valoare gnoseologica redusa. Ele sunt sustinute mai mult pe baza credintei, a abandonarii spiritului critic, a evitarii relatiei rectificatoare cu realitatea. Primele incercari sistematice de investigare a fenomenelor si proceselor desfasurate in existenta cotidiana au relevat ca generalizarile asupra mecanismelor des-fasurarii vietii sociale nu se pot fundamenta pe experienta comuna, pe bunul simt. Experienta comuna poate oferi doar terenul unor intuitii sau speculatii asupra vietii societatii, judecati ce abia urmeaza a fi verificate printr-o cercetarea aplicata si printr-o reflectie metodica.

Aparitia sociologiei ca "stiinta a societatii" a presupus din aceasta perspectiva, posibilitatea realizarii unui studiu sistematic pe mai multe nivele a complexului social, a proceselor specifice pe care le presupune. Sociologia este rezultatul cercetarii explicative si comprehensive a realitatii sociale in ansamblul ei si a elementelor ce o compun cu legaturile complexe dintre ele, cu realitatile lor specifice, functionand autonom, fata de amsamblu. Sociologia apeleaza la metodele stiintei prin care culege fapte cuprinse sistematic in diversele domenii ale vietii societatii, vizand descoperirea regularitatii, a "legitatii" ce o guverneaza.

Dupa Robert Kimg Merton, sociologia urmareste cunoasterea realitatii asa cum este ea, fara deformarea produsa de proiectele de societate vizate de diversi indivizi, grupuri politice, religioase sau profesionale. Sociologia se structureaza pe baza acumularilor de date verificate, de judecati probate in confruntarea cu realitatea si cu judecatile celorlalte stiinte asupra acesteia. Enunturile ei sunt supuse criteriului intersubiectivitatii, avand valabilitate la orice reinserare in conditiile specifice in care au fost enuntate. Prin demersul ei sociologia se incadreaza in paradigma generala a stiintei, tinzand catre alcatuirea unei imagini concrete, obiective, universale si comune a realitatii cercetate.

Cercetarea realitatii sociale implica stabilirea diferentelor ei fata de lumea naturala. Realitatea sociala nu poate fi studiata din afara, cercetatorul avand de-a face cu fenomene inteligibile de aceeasi natura cu cele in care este format, daca este vorba de istoria societatii si cu propria sa natura daca se analizeaza societatea prezenta. Relatiile stabilite in interiorul societatii se deosebesc de cele naturale de tip cauzal, fiind relatii teologice si de valoare.`

Cercetarea sociologica incearca sa surprinda in realitatea sociala clase de fenomene sau procese specifice, caracterizate prin anume regularitati, generand reactii tipice si uniforme, pentru a stabili raporturile dintre ele. Actiunea umana se desfasoara in genere dupa anume modele care o ordoneaza. Desfasurata intr-un sistem definit, ce exercita anume delimitari ale ei, ea se supune ordinii interne a sistemului, se concretizeaza in functiile lui. Ordinea presupune conformarea la regulile sistemului, la ierarhia pe care o stabileste acesta. Explicarea ordinii sociale implica recunoasterea determinismului actiunii umane. Emile Durkheim a presupus ca faptele umane, intelese ca lucruri functioneaza dupa un determinism universal. Modelul clasic definit de Durkheim a fost nuantat de sociologia moderna ce presupune ca o explicatie determinist riguroasa a actiunii umane nu este totusi posibila. Abandonand proiectia newtoniana a determinismului, sociologia moderna considera ca in societate functioneaza determinismul probabilist, actiunea agentilor cat si efectele ei fiind doar partial previzibile. Exista si proiectii indeterministe ce subliniaza caracterul imprevizibil al actiunii umane care este subiectiva, creatoare, capabila de concretizari aleatorii. Este specific din acest punct de vedere tychismul lui C.S.Peirce care considera ca nu exista nici o ordine in interiorul sistemului social, evenimente minore putand avea in anume contexte efecte majore. Cercetari ale teoriilor economice moderne au subliniat ca activitatile specifice, la nivel microscopic, sunt practic imprevizibile, putand genera in conditii date efecte de cascada.

Orice intreprindere economica este un ansamblu tehnic bazat pe o organizare rationala, vizand anumite functionalitati. Intreprinderea este si un sistem socio-uman urmarind o finalitate determinata care este in genere obtinerea unor bunuri concretizabile intr-un profit pentru indivizii cuprinsi in el. Finalitatea prestabilita a intreprinderii economice impune o retea specifica de relatii interumane definite printr-un model de organizare formala. Relatiile prescrise prin acest model nu epuizeaza totalitatea relatiilor dintre indivizii angajati in activitatea intreprinderii.

Prin organizarea formala persoanele fizice ocupa anume posturi de munca, ce devin roluri sociale dotate cu un status definit. Organizarea formala (organigrama) impune un sistem de roluri structurate pe baza unor raporturi ierarhice, de autoritate, din perspectiva unui scop predeterminat. Organizarea formala solicita anume modele de interactiune fixate in interiorul grupurilor de munca cat si intre grupuri vizand integrarea atat a indivizilor cat si a grupurilor din care fac parte intr-un sistem social cooperativ care realizeaza scopul predeterminat, finalitatea intreprinderii.

Mai multi cercetatori au demonstrat ca interactiunea in interiorul grupurilor de munca si intre grupurile unei intreprinderi cat si performantele in realizarea scopului sunt in legatura directa cu tipul de sarcina si ritmul presupus de realizarea ei.

Totusi, organizarea sociala formala a unei intreprinderi nu trebuie confundata cu organizarea ei tehnica sau cu repartizarea posturilor de munca. Organizarea tehnico-economica nu duce automat la integrarea sociala a indivizilor si la cooperarea lor in perspectiva scopului definit. Prin prisma organizarii tehnico-economice indivizii sunt instrumente functionale.

Integrarea functionala presupune asumarea unor roluri determinate si implicit a unor comportamente sociale adecvate, prescrise prin sistemul de normare al intreprinderii. Normarea precizeaza comportamentul adecvat fiecarui rol cuprins in organizarea sociala formala. Ea se realizeaza prin regulamentele de ordine interioara ale intreprinderilor, prin definirea sarcinilor de munca, prin planurile de activitate prevazute. Normarea se concretizeaza intr-un sistem de sanctiuni ce constrang indivizii la o adaptare minima, la rolurile ce le sunt repartizate prin comportamentele corespunzatoare acestora. Prin urmare, se produce integrarea totala a indivizilor in sistemul de roluri al intreprinderii. Indivizii se identifica cu statuturile corespunzatoare, ceea ce permite, in contextele date, obtinerea unor satisfactii in munca si realizarea performantei in activitate. In lucrarea „Munca si conflict in industrie", Pierre Dubois considera ca „fiecare muncitor poseda prin munca sa, un minimum de putere in intreprindere". Psihosociologia moderna a definit aceasta „putere" prin termenul de influenta.

Activitatile indivizilor, in conformitate cu desfasurarea proceselor tehnologice, nu sunt insa echivalente. Diferentele ce apar intre posturile de lucru, ca urmare a diviziunii muncii, contribuie la afirmarea unor divergente de interese, accentuate de distributia inegala a autoritatii in cadrul sectoarelor intreprinderii. Autonomia angajatilor in procesul muncii efective se traduce prin influente neprescrise intre ei in desfasurarea acestei munci. Aceasta autonomie se concretizeaza, dupa Dubois in doua mari „campuri de autonomie", sesizabile prin urmatorii indicatori: influenta asupra cantitatii de produse, influenta asupra calitatii lor, influenta asupra modului operatoriu, influenta asupra timpilor de ciclu ai productiei, libertatea in afectarea pe post, libertatea orarelor, libertatea de deplasare, libertatea cuvantului, libertatea fata de esalonul imediat superior.

Autonomia, generata si de alte surse de diferentiere cum sunt salarizarea, recompensele extrasalariale, calificarea etc. se traduce in aparitia si functionarea organizarii sociale informale datorate relatiilor neprescrise, spontane din grupul de munca si in afara lui. Organizarea tehnico-economica impune anume constrangeri asupra situatiilor de munca ce nu pot afecta relatiile afective dintre indivizi. Organizarea informala are de aceea o baza independenta de cea prescrisa. Ea nu are legatura cu finalitatea intreprinderii, dar o afecteaza din perspectiva realizarii ei. Organizarea formala si in special, organizarea tehnica duc la specificarea tipului de relatii afective din interiorul grupurilor de munca si intre ele. Pierre Dubois arata in acest sens ca „tehnicile cele mai moderne contribuie la cresterea in ateliere a autonomiei posturilor, la diferentierea intereselor si astfel la divizarea muncitorilor".

Formarea grupurilor informale este importanta din perspectiva raporturilor de acceptare sau de refuz al controlului exercitat prin normele de lucru. In situatii de criza, relatiile informale joaca un rol major in solidarizarea indivizilor in raport cu structura oficiala impusa. Grupul informal permite actiunea critica institutionalizata (de tipul actiunii sindicale) sau non-institutionalizata (de tipul grevelor perturbatoare, a incetarii lucrului sau a absenteismului voluntar comun) fata de structura constituita pe baza organigramei.

Actiunea grupului informal depinde in mare masura de nivelul sau de coeziune. Dupa S.Schachter (in lucrarea „Devianta, refuz si comunicare"), ea reprezinta „totalitatea fortelor care indeamna membrii unui grup sa ramana in acesta". Coeziunea are ca surse atractia pentru activitatile desfasurate in grup si atractia membrilor intre ei. Sistemul de valori si norme specifice pe care si-l constituie grupul informal si comportamentul aparte (intern si extern) pe care-l concretizeaza este estrem de important pentru functionarea normala a intreprinderii. Pentru membrii grupului informal valoarea sociala este data de comportamentul intern ce le confera securitatea efectiva ca urmare a unei integrari maximale. Grupul intern are un comportament specific in raport cu celelalte grupuri din interiorul sau din afara intreprinderii.


Bibliografie
  • Introducere in sociologia economica, Toma Roman, Biblioteca virtuala ASE



    Alte aspecte introductive




    Termeni juridici, grupare tematica




  • Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

    Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    79 useri online

    Useri autentificati: