DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala

Decizie neconstitutionalitate din 29-04-2013
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala


Publicata in Monitorul Oficial nr. 350/2013 - M. Of. 350 / 13 iunie 2013

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Veronica Aneta si Oana Damoc in Dosarul nr.23.556/245/2011 al Judecatoriei Iasi - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.1.218D/2012.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 28 februarie 2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul art.260 alin.1 din Codul de procedura civila si al art.14 din Legea nr.47/1992, a amanat pronuntarea pentru data de 28 martie 2013. De asemenea, la data de 28 martie 2013, in temeiul art.58 alin.(1) teza intai din Legea nr.47/1992, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 3 aprilie 2013, apoi pentru 4 aprilie 2013 si, respectiv, 18 aprilie 2013, data la care, avand in vedere aceleasi dispozitii ale art.58 alin.(1) teza intai din Legea nr.47/1992, Curtea a repus cauza pe rol pentru data de 29 aprilie 2013.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.

Cauza este in stare de judecata.

Presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care arata ca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, criticate, intre altele, prin raportare la principiile constitutionale care privesc separatia si echilibrul puterilor, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii, autorii exceptiei invocand faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat o decizie pe calea recursului in interesul legii care vine in contradictie cu o decizie anterioara a Curtii Constitutionale. Mai exact, autorii exceptiei sustin ca textul de lege criticat, care instituie caracterul obligatoriu al dezlegarilor in drept date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii, este neconstitutional, intrucat *nu se poate accepta ca deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa fie obligatorii pentru instante atunci cand nu se refera exclusiv la dezlegarea data unor probleme de drept, cand nu se refera la interpretarea dispozitiilor legale si aplicarea acestora, ci interzic aplicarea legii si isi extind fara temei legal [prin incalcarea principiului separatiei si echilibrului puterilor, consfintit in Constitutia Romaniei la art.1 alin.(4), si prin incalcarea propriilor competente] efectele la spete care nu au fost supuse controlului judiciar al Curtii*. Reprezentantul Ministerului Public considera ca motivarea exceptiei de neconstitutionalitate conduce, astfel, la controlul de constitutionalitate al unei decizii pronuntate in recurs in interesul legii, si anume Decizia nr.8/2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ceea ce este inadmisibil.

Totodata, arata ca, potrivit Raportului Comisiei Europene privind analiza progreselor inregistrate in cadrul mecanismului de cooperare si verificare in perioada 2007-2012, jurisprudenta inconsecventa este o deficienta majora a sistemului judiciar din Romania, in conditiile unei interpretari duse la extrem a independentei judecatorilor. Dincolo de controversa existenta in literatura de specialitate cu privire la caracterul de izvor de drept al deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii, aceste decizii au caracter obligatoriu, asa cum a retinut si Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa. In plus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca principiul legalitatii nu se refera doar la lege, cu conditia ca elementul de jurisprudenta care configureaza notiunea de lege sa aiba caracterele de previzibilitate si accesibilitate [cauzele Cantoni impotriva Frantei - 1996 si Pessino impotriva Frantei - 2006].

Reprezentantul Ministerului Public considera ca Decizia nr.8/2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite reprezinta un accident in practica instantei supreme si pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. Apreciaza ca *dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care deciziile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii respecta suprematia Constitutiei si principiile de drept*.


CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 9 martie 2012, pronuntata in Dosarul nr.23.556/245/2011, Judecatoria Iasi - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala.

Exceptia a fost ridicata de Veronica Aneta si Oana Damoc cu ocazia solutionarii plangerii impotriva unei rezolutii a procurorului de neincepere a urmaririi penale pentru mai multe fapte, intre care si cele de insulta si calomnie.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, care instituie caracterul obligatoriu al dezlegarilor date problemelor de drept judecate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii, incalca prevederile constitutionale privind separatia si echilibrul puterilor in stat, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, egalitatea in fata legii, accesul liber la justitie, limitele libertatii de exprimare, exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si a libertatilor constitutionale, rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare, categoriile de legi si reglementarea prin lege organica a infractiunilor, pedepselor si a regimului executarii acestora, rolul Consiliului Legislativ, principiul legalitatii, independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii, rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si efectele deciziilor Curtii Constitutionale. In acest sens, arata ca *nu se poate accepta ca deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa fie obligatorii pentru instante atunci cand nu se refera exclusiv la dezlegarea data unor probleme de drept, cand nu se refera la interpretarea dispozitiilor legale si aplicarea acestora, ci interzic aplicarea legii si isi extind fara temei legal [prin incalcarea principiului separatiei si echilibrului puterilor, consfintit in Constitutia Romaniei la art.1 alin.(4), si prin incalcarea propriilor competente] efectele la spete care nu au fost supuse controlului judiciar al Curtii*. In solutionarea problemelor de drept cu care a fost sesizata, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu isi poate asuma rolul puterii legiuitoare, nu poate sa adopte norme noi sau sa abroge norme existente. Or, prin Decizia nr.8/2010, pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca normele de incriminare a insultei si calomniei cuprinse in art.205 si 206 din Codul penal, precum si prevederile art.207 din Codul penal privind proba veritatii - abrogate prin dispozitiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, dispozitii declarate neconstitutionale prin Decizia nr.62/2007 a Curtii Constitutionale -, nu sunt in vigoare. Autorii exceptiei considera ca, prin Decizia nr.8/2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - invocata de procuror in argumentarea solutiei de netrimitere in judecata contestate in dosarul de fond, si care ar putea fi, eventual, obligatorie pentru instantele de judecata, dar in niciun caz pentru procurori, si doar de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, deci nu si anterior acestui moment -, instanta suprema a statuat ca anumite texte de lege nu sunt in vigoare, desi nu are nicio atributie legala in acest sens, cu atat mai mult cu cat dispozitiile de lege care incrimineaza insulta si calomnia sunt in vigoare si in acord cu Constitutia, asupra acestor aspecte pronuntandu-se Curtea Constitutionala prin Decizia nr.62/2007, care este general obligatorie.

Autorii exceptiei sustin ca, in cuprinsul Deciziei nr.8/2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie face referiri eronate la dispozitiile art.64 alin.(3) din Legea nr.24/2000 care privesc abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ, ce are caracter definitiv, in timp ce, prin decizia de constatare a neconstitutionalitatii unei norme de abrogare, Curtea Constitutionala nu abroga norma abrogatoare, ci constata ca aceasta este neconforma cu principiile constitutionale, iar, in temeiul art.147 din Constitutie, prin nepunerea sa in acord cu dispozitiile Legii fundamentale de catre Parlament, in sensul care este lamurit de Curtea Constitutionala, norma abrogatoare isi inceteaza efectele. De asemenea, arata ca deciziile Curtii Constitutionale sunt definitive si general obligatorii, nefiind supuse revizuirii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ca urmare, insa, a Deciziei nr.8/2010 a instantei supreme, norma de abrogare constatata ca fiind neconstitutionala si-a produs din nou efectele, incalcand dreptul persoanelor de a se adresa neingradit justitiei pentru apararea drepturilor lor, inclusiv prin invocarea - din nou - a exceptiei de neconstitutionalitate a normei de abrogare, avand in vedere dispozitiile art.29 alin.(3) din Legea nr.47/1992, potrivit carora nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Judecatoria Iasi - Sectia penala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala nu aduc nicio atingere prevederilor din Constitutie invocate de autorii exceptiei. In acest sens, arata ca institutia recursului in interesul legii este o cale extraordinara de atac, a carei ratiune izvoraste din necesitatea de a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, si nu de a se reforma hotararile judecatoresti definitive. Tocmai de aceea dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante ex nunc. Totodata, referitor la critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art.61 din Constitutie, considera ca aceasta nu poate fi retinuta, intrucat scopul caii de atac a recursului in interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci de interpretare si aplicare unitara a legii pe intreg teritoriul tarii, Inalta Curte de Casatie si Justitie pronuntandu-se exclusiv asupra chestiunilor de drept ce au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.

Potrivit art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru asi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala sunt constitutionale. Arata ca textul de lege criticat nu vine in contradictie cu principiul consacrat de art.1 alin.(4) din Constitutie, care prevede ca: *Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale*. Totodata, considera ca prevederile art.61 din Legea fundamentala nu au incidenta in cauza de fata.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, introduse prin art.XVIII pct.58 din Legea nr.202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.714 din 26 octombrie 2010, avand urmatorul cuprins: *Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I*.

In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii de lege, autorii exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(4) si (5) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale si obligatia respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art.16 alin.(2) potrivit carora *Nimeni nu este mai presus de lege*, ale art.21 alin.(1) si (2) privind accesul liber la justitie, ale art.30 alin.(6) referitoare la limitele libertatii de exprimare, ale art.57 privind exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si a libertatilor constitutionale, ale art.61 alin.(1) potrivit carora *Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tarii*, ale art.73 alin.(1) si alin.(3) lit.h) privind categoriile de legi si reglementarea prin lege organica a infractiunilor, pedepselor si a regimului executarii acestora, ale art.79 alin.(1) referitoare la Consiliul Legislativ, ale art.124 alin.(1) si (3) privind principiul legalitatii si principiul independentei judecatorilor si al supunerii lor numai legii, ale art.126 alin.(1), (2), (3) si (4) privind instantele judecatoresti si rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale art.142 alin.(1) potrivit carora *Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei* si ale art.147 alin.(1) si (4) referitoare la efectele deciziilor Curtii Constitutionale.

Exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata si urmeaza sa fie admisa pentru urmatoarele considerente:

1. Cadrul invocarii exceptiei de neconstitutionalitate a art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala

Prezenta cauza aduce in fata Curtii Constitutionale, pe calea solutionarii unei exceptii de neconstitutionalitate, si anume a dispozitiilor art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, situatia determinata de pronuntarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul unui recurs in interesul legii, a unei solutii obligatorii pentru instante, potrivit textului de lege criticat, dar contrara unei decizii deja pronuntate de Curtea Constitutionala, decizie care este general obligatorie potrivit art.147 alin.(4) din Constitutie, asadar si pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Astfel, prin Decizia nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007, Curtea a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art.I pct.56 din Legea nr.278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art.205, 206 si 207 din Codul penal. In considerentele acestei decizii, Curtea a retinut, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii normelor abrogatoare, ca acestea isi inceteaza efectele juridice in conditiile prevazute de art.147 alin.(1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii [in speta, normele de incriminare a insultei si calomniei cuprinse in art.205 si 206 din Codul penal, precum si prevederile art.207 din Codul penal privind proba veritatii] continua sa produca efecte juridice.

Ulterior publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr.62/2007, practica instantelor judecatoresti a devenit neunitara. Unele instante au considerat dispozitiile art.205-207 din Codul penal ca fiind in vigoare, in timp ce alte instante au considerat ca aceste prevederi nu mai sunt in vigoare, pronuntand solutii de achitare intemeiate pe dispozitiile art.10 alin.(1) lit.b) din Codul de procedura penala si, respectiv, de respingere a plangerilor formulate in cadrul procedurii prevazute in art.2781 din Codul de procedura penala.

Prin Decizia nr.8 din 18 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.416 din 14 iunie 2011, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti *cu privire la consecintele Deciziei Curtii Constitutionale nr.62/2007 [...] asupra activitatii dispozitiilor art.205, 206 si 207 din Codul penal* si au stabilit ca: *Normele de incriminare a insultei si calomniei cuprinse in art.205 si 206 din Codul penal, precum si prevederile art.207 din Codul penal privind proba veritatii, abrogate prin dispozitiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, dispozitii declarate neconstitutionale prin Decizia nr.62 din 18 ianuarie 2007 a Curtii Constitutionale, nu sunt in vigoare.*

Avand in vedere aceasta situatie concreta, autorii exceptiei sustin ca textul de lege criticat, care instituie caracterul obligatoriu al dezlegarilor in drept date de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii, este neconstitutional, *intrucat nu se poate accepta ca deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa fie obligatorii pentru instante atunci cand nu se refera exclusiv la dezlegarea data unor probleme de drept, cand nu se refera la interpretarea dispozitiilor legale si aplicarea acestora, ci interzic aplicarea legii si isi extind fara temei legal (prin incalcarea principiului separatiei si echilibrului puterilor, consfintit in Constitutia Romaniei la art.1 alin.(4), si prin incalcarea propriilor competente) efectele la spete care nu au fost supuse controlului judiciar al Curtii*.

In considerarea cadrului specific al invocarii prezentei exceptii de neconstitutionalitate, Curtea se va referi in continuare, in mod distinct, la decizia pronuntata de Curtea Constitutionala, pe de o parte, si la decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, precum si la efectele si consecintele acestora in planul controlului de constitutionalitate al textului de lege criticat in prezenta cauza.

2. Decizia Curtii Constitutionale nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007

Decizia nr.62/2007, prin care Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art.I pct.56 din Legea nr.278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art.205, 206 si 207 din Codul penal, da expresie jurisprudentei consecvente a Curtii in aceeasi materie. Curtea retine in acest sens ca, la data adoptarii Codului penal, infractiunile contra demnitatii persoanei au fost consacrate in titlul II din partea speciala si au format obiect de reglementare pentru cap. IV, cuprinzand infractiunile de insulta [art.205] si calomnie [art.206], dispozitii completate printr-o cauza speciala de inlaturare a caracterului penal al faptei, si anume proba veritatii [art.207].

In mod constant, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiate exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.205, 206 si 207 din Codul penal, statuand ca legiuitorul incrimineaza si sanctioneaza faptele de insulta si calomnie ca infractiuni contra demnitatii persoanei - valoare esentiala prevazuta in art.1 alin.(3) din Constitutie [a se vedea Decizia nr.134 din 6 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.393 din 23 august 2000, Decizia nr.308 din 15 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr.337 din 29 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.75 din 31 ianuarie 2002, Decizia nr.95 din 21 martie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.301 din 8 mai 2002, sau Decizia nr.298 din 8 iulie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.581 din 14 august 2003].

Invocand asigurarea libertatii de exprimare si apreciind ca demnitatea persoanei poate fi ocrotita in mod eficient chiar si numai prin intermediul normelor dreptului civil, Parlamentul a abrogat, prin art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, dispozitiile din Codul penal referitoare la insulta, calomnie si proba veritatii.

Urmand aceeasi linie jurisprudentiala, Curtea a constatat neconstitutionalitatea abrogarii acestor dispozitii si a retinut, prin Decizia nr.62/2007, ca dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie contravine prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(3) care consacra demnitatea omului ca fiind una din valorile supreme in statul de drept, ale art.16 privind egalitatea in drepturi, ale art.21 referitoare la liberul acces la justitie, ale art.30 alin.(6) privind limitele libertatii de exprimare si ale alin.(8) potrivit carora *Delictele de presa se stabilesc prin lege*, precum si prevederilor art.6 referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv ale art.10 paragraful 2 din Conventie si ale art.19 paragraful 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, prevederi referitoare la limitele exercitarii libertatii de exprimare.

In raport cu contextul legislativ existent la momentul pronuntarii Deciziei nr.62/2007, Curtea a retinut ca *prin abrogarea dispozitiilor legale mentionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispozitiei constitutionale care garanteaza demnitatea omului ca valoare suprema. In absenta ocrotirii juridice prevazute de art.205, 206 si 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea si reputatia persoanelor nu mai beneficiaza de nicio alta forma de ocrotire juridica reala si adecvata*. Curtea a mai motivat ca *nu poate retine existenta unei ocrotiri juridice reale prin posibilitatea recunoscuta de instantele judecatoresti persoanelor vatamate prin infractiunile mentionate, de a obtine daune morale in cadrul procesului civil, deoarece o asemenea forma de ocrotire juridica nu este reglementata explicit, ci este instituita pe cale jurisprudentiala. Pe de alta parte, recurgerea la procesul civil, intemeiata, prin analogie, pe dispozitiile art.998 din Codul civil - care reglementeaza raspunderea patrimoniala pentru prejudiciile produse prin fapte ilicite -, nu constituie o protectie juridica adecvata in cazul analizat, deoarece dezonoarea este prin natura sa ireparabila, iar demnitatea umana nu poate fi evaluata in bani si nici compensata prin foloase materiale*.

Motivarea deciziei a avut in vedere, prin urmare, semnificatia data de legiuitorul constituant demnitatii umane - *valoare suprema* si garantata potrivit art.1 alin.(3) din Constitutie -, in contextul abrogarii unor dispozitii legale care instituiau un nivel de protectie a acestei valori, apreciat in mod consecvent in jurisprudenta Curtii Constitutionale ca fiind in concordanta cu dispozitiile constitutionale. Renuntarea la una dintre modalitatile care asigurau o protectie efectiva a acestei valori, astfel cum considerentele deciziei Curtii Constitutionale au relevat, cu consecinta trecerii la un standard inferior de ocrotire a demnitatii in raport cu cel anterior consacrat de legislatia infraconstitutionala, constituie o incalcare a principiului constitutional mentionat.

De altfel, si in prezent, incriminarea faptelor de insulta si calomnie se regaseste, cu diverse particularitati, in majoritatea legislatiilor penale moderne, prin care sunt reglementate ca infractiuni faptele indreptate impotriva demnitatii persoanei.

Potrivit unui studiu realizat in acest sens de catre Comitetul director cu privire la mass media si societatea informationala din cadrul Consiliului Europei [Steering Committee on Media and Information Society - CDMSI]^1 asupra legislatiei in materie din statele membre ale Consiliului Europei si aplicarea acesteia in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului - actualizat pe baza informatiilor agentilor de legatura ai instantelor de jurisdictie constitutionala transmise Curtii Constitutionale a Romaniei in cadrul colaborarii prin intermediul Comisiei de la Venetia -, dispozitiile penale referitoare la insulta si calomnie caracterizeaza legislatia celor mai multe dintre statele membre ale Consiliului Europei.
---------
1 http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/media/CDMSI/CDMSI(2012)Misc 11 Rev2_en. pdf

Curtea constata astfel ca, intr-un numar de 34 de state membre ale Consiliului Europei, ocrotirea demnitatii se realizeaza atat prin mijloace de drept penal, cat si prin mijloace de drept civil, faptele de insulta si calomnie constituind, in conditiile legii, si cu particularitati specifice fiecarui stat, infractiuni [Albania, Andorra, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croatia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania (unde este incriminata atat calomnia indreptata impotriva vietii private, cat si calomnia indreptata impotriva vietii publice), Grecia, Islanda, Italia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, ?arile de Jos, Ungaria]. In Federatia Rusa faptele in cauza au fost dezincriminate in 2011 si reincriminate in 2012.

Intr-un numar de 12 state membre ale Consiliului Europei, aceste fapte au fost dezincriminate total - ocrotirea demnitatii realizandu-se doar prin mijloace de drept civil - sau partial [Ucraina, in 2001; Bosnia si Hertegovina, in 2002; Estonia, in 2002 (cu unele exceptii referitoare la subiecte pasive calificate); Cipru, in 2003 (cu unele exceptii referitoare la subiecte pasive calificate); Georgia, in 2004; Republica Moldova, in 2004; Regatul Unit, in 2009; Letonia, in 2009; Armenia, in 2010; Irlanda, in 2010; Muntenegru, in 2011; Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, in 2012].

Faptele de insulta si calomnie constituie, in conditiile legii, infractiuni si in unele state care nu sunt membre ale Consiliului Europei, de exemplu, in Belarus, Chile si in unele state mexicane. De mentionat ca legislatiile statelor cuprind, adesea, reglementari distincte cu privire la faptele de defaimare savarsite prin presa sau asupra presedintelui statului si inaltilor demnitari ori impotriva natiunii.

Cat priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la libertatea de exprimare, in general, si la faptele de defaimare, in special, se constata ca aceasta subliniaza importanta libertatii de exprimare, considerata a fi *unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice*, precizandu-i totodata limitele, astfel cum sunt acestea consacrate de art.10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia *Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti* [de exemplu, Hotararea din 8 iulie 1986 pronuntata in Cauza Lingens impotriva Austriei, Hotararea din 22 februarie 1989 pronuntata in Cauza Barfod impotriva Danemarcei, Hotararea din 23 aprilie 1992 pronuntata in Cauza Castells impotriva Spaniei, Hotararea din 13 iulie 1995 pronuntata in Cauza Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit, Hotararea din 21 ianuarie 1999 pronuntata in Cauza Janowski impotriva Poloniei, Hotararea din 15 iunie 2000 pronuntata in Cauza Erdo?du impotriva Turciei, Hotararea din 18 iulie 2000 pronuntata in Cauza ?ener impotriva Turciei, Hotararea din 28 septembrie 2000 pronuntata in Cauza Lopes Gomes da Silva impotriva Portugaliei, Hotararea din 6 februarie 2001 pronuntata in Cauza Tammer impotriva Estoniei, Hotararea din 19 aprilie 2001 pronuntata in Cauza Marônek impotriva Slovaciei, Hotararea din 29 iunie 2004 pronuntata in Cauza Chauvy si altii impotriva Frantei, Hotararea din 17 decembrie 2004 pronuntata in Cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, Hotararea din 22 februarie 2005 pronuntata in Cauza Pakdemirli impotriva Turciei, Hotararea din 15 decembrie 2005 pronuntata in Cauza Kyprianou impotriva Ciprului, Hotararea din 25 aprilie 2006 pronuntata in Cauza Dammann impotriva Elvetiei, Hotararea din 17 octombrie 2006 pronuntata in Cauza Gourguenidze impotriva Georgiei, Hotararea din 15 februarie 2007 pronuntata in Cauza Boldea impotriva Romaniei, Hotararea din 17 iulie 2008 pronuntata in Cauza Riolo impotriva Italiei, Hotararea din 20 octombrie 2009 pronuntata in Cauza Lombardi Vallauri impotriva Italiei, Hotararea din 1 decembrie 2009 pronuntata in Cauza Karsai impotriva Ungariei, Hotararea din 6 mai 2010 pronuntata in Cauza Brunet-Lecomte si Lyon Mag impotriva Frantei, Hotararea din 12 octombrie 2010 pronuntata in Cauza Nur Radyo Ve Televizyon Yayincili?i A.?. impotriva Turciei (nr.2), Hotararea din 15 martie 2011 pronuntata in Cauza Otegi Mondragon impotriva Spaniei si Hotararea din 12 septembrie 2011 pronuntata in Cauza Palomo Sánchez si altii impotriva Spaniei].

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant asupra necesitatii existentei unui just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare, consacrata de art.10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si, pe de alta parte, dreptul la reputatie, care, de asemenea, este protejat de Conventie, prin art.8, ca element al vietii private, retinand ca aceasta conditie poate necesita adoptarea unor masuri pozitive adecvate pentru a garanta respectarea efectiva a vietii private in relatiile dintre indivizi [de exemplu, Hotararea din 17 decembrie 2004 pronuntata in Cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, paragraful 91]. Pentru a vedea daca sunt respectate cerintele impuse de paragraful 2 al art.10 din Conventie, Curtea, in cazul existentei unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare, procedeaza la analiza urmatoarelor elemente: daca ingerinta este *prevazuta de lege*, daca vizeaza unul sau mai multe dintre scopurile legitime mentionate de respectivul paragraf si daca este *necesara intr-o societate democratica* pentru atingerea acestor scopuri [Hotararea din 17 decembrie 2004 in Cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, paragraful 85, si Hotararea din 15 februarie 2007 pronuntata in Cauza Boldea impotriva Romaniei, paragraful 47].

Acest echilibru este evaluat diferit in statele membre ale Consiliului Europei, in functie de contextul socio-istoric specific fiecarui stat si de gradul de protectie pe care constitutiile il acorda unor drepturi si valori fundamentale, ceea ce determina diferente substantiale ale legislatiilor in materie, reflectate, de exemplu, in grade diferite de acordare a daunelor si costurilor procedurale, definitii diferite, diverse limitari si inversarea sarcinii probei in anumite jurisdictii.

Cat priveste libertatea de exprimare prin presa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca element important rolul indispensabil de *caine de paza* care revine presei intr-o societate democratica [de exemplu, Hotararea din 27 martie 1996 pronuntata in Cauza Goodwin impotriva Regatului Unit, paragraful 39]. Presa nu trebuie sa depaseasca insa anumite limite, tinand in special de protectia reputatiei si drepturilor altor persoane. Totusi ii revine sarcina de a comunica, pentru indeplinirea sarcinilor si a responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra altor subiecte de interes general [a se vedea, printre multe altele, Hotararea din 24 februarie 1997 pronuntata in Cauza De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, paragraful 37, Hotararea din 25 iunie 2002 pronuntata in Cauza Colombani si altii impotriva Frantei, paragraful 55, si Hotararea din 17 decembrie 2004 pronuntata in Cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, paragraful 93].

In aceasta jurisprudenta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si-a bazat solutiile pronuntate si considerentele pe interpretarea notiunii de democratie. Desi nu ofera o definitie exacta a acestei notiuni, instanta de la Strasbourg mentioneaza aspectele sale constitutive - pluralismul, toleranta si spiritul deschis, fara de care nu poate exista o *societate democratica*.

Realizarea unei societati democratice presupune existenta unei dezbateri publice deschise. Prin urmare, marja de apreciere a statelor pentru restrangerea libertatii de exprimare si de informare in probleme de interes public, inclusiv probleme politice, este limitata sub acest aspect. In plus, orice prevedere legala, care, prin sanctiuni speciale, ofera politicienilor, membrilor guvernului si inaltilor functionari protectie sporita impotriva defaimarii, nu este compatibila cu art.10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In acest sens, de la Hotararea din 8 iulie 1986 pronuntata in Cauza Lingens impotriva Austriei la Hotararea din 15 martie 2011 pronuntata in Cauza Otegi Mondragon impotriva Spaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aplicat notiunea de prag ridicat de toleranta pentru critici in ceea ce priveste politicienii, membrii guvernului si sefii de stat.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a condamnat sanctionarea penala a insultei si calomniei, dar a criticat utilizarea de sanctiuni penale ca raspuns la acte considerate defaimatoare. Pozitia Curtii Europene a Drepturilor Omului se bazeaza pe importanta pe care o acorda cetatenilor, in general, si, in special, jurnalistilor, pentru a nu fi descurajati sa isi exprime opiniile cu privire la chestiuni de interes public, de teama unor sanctiuni penale sau de alta natura. Ceea ce a criticat Curtea de la Strasbourg este utilizarea excesiva a prevederilor penale, retinandu-se, cat priveste jurnalistii, ca aplicarea chiar a unei sanctiuni penale usoare are repercusiuni majore pentru capacitatea acestora de a-si exercita atributiile, simpla existenta a unor dispozitii de drept penal cu privire la defaimare avand un efect descurajator si, prin urmare, afectand libertatea de exprimare si de informare.

Se constata, asadar, o distinctie clara in ceea ce priveste situatia jurnalistilor si a presei, in general, in considerarea rolului acesteia din urma intr-o societate democratica. Este, de altfel, o distinctie pe care si Constitutia Romaniei o prevede, iar Curtea Constitutionala a retinut-o in Decizia nr.62/2007, statuand ca: *abrogarea art.205, 206 si 207 din Codul penal contravine si dispozitiilor art.30 alin.(8) din Constitutie, in cazurile in care infractiunile de insulta si calomnie sunt savarsite prin presa. Textul constitutional mentionat prevede ca «delictele de presa se stabilesc prin lege». In absenta oricarei distinctii, rezulta ca delictele de presa se pot stabili prin lege speciala - de exemplu, printr-o lege a presei, cum se intampla in Franta - sau prin legea penala comuna, care este in cazul de fata Codul penal. Astfel, dimensiunea constitutionala a delictelor de presa impune ca acestea sa nu poata fi eliminate din legislatie, ci, asa cum s-a aratat, supuse unui regim sanctionator la libera alegere a legiuitorului.*

Potrivit aceleiasi jurisprudente a Curtii Europene a Drepturilor Omului, este necesar ca legea sa ofere garantii adecvate si eficiente impotriva sanctiunilor sau sentintelor disproportionate cu privire la libertatea de exprimare, iar judecatorii, in argumentarea hotararilor, sa urmareasca elementele avute in vedere de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, ori de cate ori acestea sunt relevante in circumstantele cazului.

3. Efectul specific al deciziilor Curtii Constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea normelor abrogatoare

Dispozitiile legale de abrogare nu sunt exceptate de la controlul de constitutionalitate.

Instanta de contencios constitutional poate decide in legatura cu constitutionalitatea unei norme de abrogare, in conditiile in care, pe de o parte, prezumtia de constitutionalitate a legii este o prezumtie relativa, iar, pe de alta parte, prevederile art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare - potrivit carora *Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial* -, se adreseaza legiuitorului, vizand activitatea de legiferare. In acest sens, Curtea s-a pronuntat atat prin Decizia nr.62/2007, cat si prin alte decizii [de exemplu, Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, Decizia nr.778 din 12 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.465 din 6 iulie 2009, Decizia nr.783 din 12 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.404 din 15 iunie 2009, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, Decizia nr.694 din 20 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.392 din 14 iunie 2010, si Decizia nr.1.039 din 5 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2013]. Curtea a retinut, de principiu, ca *art.146 lit.d) din Constitutie nu excepteaza de la controlul de constitutionalitate dispozitiile legale de abrogare si ca, in cazul constatarii neconstitutionalitatii lor, acestea isi inceteaza efectele juridice in conditiile prevazute de art.147 alin.(1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii continua sa produca efecte*.

Efectele deciziilor Curtii Constitutionale sunt consacrate expres prin prevederile art.147 alin.(1) din Constitutie, potrivit carora: *Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept*.

Efectul specific al deciziilor de constatare a neconstitutionalitatii dispozitiilor legale de abrogare, precizat de Curtea Constitutionala in considerentele deciziilor mentionate, da expresie si eficienta - in situatia particulara a constatarii neconstitutionalitatii actului abrogator si a lipsei interventiei Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei - normelor constitutionale cuprinse in art.142 alin.(1) care consacra rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si in art.147 alin.(4) care statueaza ca deciziile Curtii sunt general obligatorii.

Prin Decizia nr.62/2007, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, partea referitoare la abrogarea art.205, 206 si 207 din Codul penal, sunt neconstitutionale, deoarece, in esenta, *prin abrogarea dispozitiilor legale mentionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispozitiei constitutionale care garanteaza demnitatea omului ca valoare suprema. In absenta ocrotirii juridice prevazute de art.205, 206 si 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea si reputatia persoanelor nu mai beneficiaza de nicio alta forma de ocrotire juridica reala si adecvata.* Or, a accepta ca singurul efect al deciziei Curtii Constitutionale este acela al incetarii efectelor juridice ale textului constatat ca fiind neconstitutional, in termen de 45 de zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, inseamna a accepta ca decizia Curtii Constitutionale nu are, in realitate, niciun efect, deoarece situatia care a determinat constatarea neconstitutionalitatii va continua sa subziste, respectiv demnitatea, onoarea si reputatia persoanelor nu vor beneficia, in continuare, de nicio forma de ocrotire juridica reala si adecvata.

Curtea constata ca in astfel de cazuri nu intervine o *abrogare a abrogarii*, pentru a se putea retine incidenta dispozitiilor art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000 potrivit carora *Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial* - dispozitii opozabile legiuitorului in activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstitutionalitatii unei norme abrogatoare, efect intemeiat pe prevederile constitutionale ale art.142 alin.(1) care consacra rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si ale art.147 alin.(4), potrivit carora deciziile Curtii sunt general obligatorii. De altfel, Curtea a evidentiat in mod expres aceasta distinctie in cuprinsul deciziilor nr.414/2010 si nr.1.039/2012, retinand ca *acesta este un efect specific al pierderii legitimitatii constitutionale [...], sanctiune diferita si mult mai grava decat o simpla abrogare a unui text normativ*.

De asemenea, Curtea retine ca, in afara de Decizia nr.62/2007, toate celelalte decizii ale sale prin care au fost constatate ca fiind neconstitutionale norme abrogatoare au avut ca efect imediat repunerea in vigoare a normelor abrogate, consecinta necontestata nici in jurisprudenta instantei supreme.

Astfel, Curtea retine, cu titlu exemplificativ, efectele declararii ca neconstitutionale a normelor care abrogau: gratuitatea actiunilor avand ca obiect despagubiri materiale pentru daune morale [Decizia nr.778 din 12 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.465 din 6 iulie 2009, avand drept consecinta repunerea in vigoare a normelor care prevedeau gratuitatea respectivelor actiuni]; motivul de recurs pentru lipsa elementelor constitutive ale unei infractiuni [Decizia nr.694 din 20 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.392 din 14 iunie 2010, avand drept consecinta repunerea in vigoare a continutului anterior al art.3859 alin.1 pct.12 din Codul de procedura penala]; motivul de recurs existent atunci cand hotararea este contrara legii sau cand prin hotarare s-a facut o gresita aplicare a legii [Decizia nr.783 din 12 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.404 din 15 iunie 2009, avand drept consecinta repunerea in vigoare a continutului anterior al art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala]. Spre exemplu, in acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala, prin Decizia nr.2.461 din 26 iunie 2009, a retinut ca: *prin decizia Curtii Constitutionale nr.783 din 12 mai 2009 - publicata in Monitorul Oficial la 15 iunie 2009 - s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.I pct.185 din Legea nr.356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala. Curtea Constitutionala a motivat ca abrogarea art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala, prin dispozitiile declarate neconstitutionale, incalca dispozitiile constitutionale ale art.21 privind accesul liber la justitie, precum si ale art.20 din Constitutie referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului raportate la prevederile art.6 referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art.13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Asa fiind, critica formulata de inculpati prin referirea la cazul de casare prevazut in art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala devine actuala si posibila*.


4. Deciziile Curtii Constitutionale si deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie - expresie a unor competente specifice, strict prevazute de lege

Curtea constata ca situatia relevata de autorii exceptiei de neconstitutionalitate pune in evidenta incalcarea prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(3) si (5) din care se desprinde principiul securitatii juridice, ale art.1 alin.(4) referitoare la principiul separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale, ale art.126 alin.(3) privind rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale art.142 alin.(1), potrivit carora
*Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei* si ale art.147 alin.(1) si (4) referitoare la efectele deciziilor Curtii Constitutionale.

In conditiile existentei unor decizii contrare - dar, deopotriva, obligatorii pentru instantele de judecata - pronuntate de Curtea Constitutionala, pe de o parte, si de Inalta Curte de Casatie de Justitie, pe de alta parte, se pune problema distinctiilor dintre efectele juridice ale deciziilor celor doua instante, precum si a temeiului de drept care fundamenteaza preeminenta uneia sau alteia dintre deciziile contrare. Problema este cu atat mai sensibila, cu cat ambele categorii de decizii sunt obligatorii pentru instantele de judecata, si anume decizia Curtii Constitutionale, in temeiul art.147 alin.(4) din Constitutie, respectiv cea a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala.

Aceasta problema a fost deja supusa analizei Curtii Constitutionale, cu prilejul obiectiei de neconstitutionalitate solutionate prin Decizia nr.2 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.131 din 23 februarie 2012, cu privire la dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si ale Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Cu acest prilej, Curtea a retinut ca *dispozitiile art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, modificata, care reglementeaza ca abatere disciplinara «nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale ori a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii», [...] dau expresie si eficienta prevederilor art.126 alin.(3), respectiv celor ale art.147 alin.(4) din Constitutie*. Totodata, Curtea a constatat ca *ambele categorii de decizii [...] dau expresie unei competente specifice, strict prevazute de lege. Prin urmare, [...], respectarea lor nu impiedica exercitarea competentelor legale ale instantelor de judecata.*

Cu alte cuvinte, competenta diferita a celor doua instante, stabilita de legiuitorul constituant si dezvoltata prin norme infraconstitutionale, elimina posibilitatea solutiilor contradictorii si asigura respectarea, deopotriva, a deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala in exercitarea controlului de constitutionalitate si de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii.

Astfel, potrivit art.142 alin.(1) din Constitutie, *Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei*, atributiile sale fiind prevazute de art.146 din Legea fundamentala. In temeiul art.147 alin.(4) teza a doua din Constitutie, *De la data publicarii, deciziile [Curtii Constitutionale] sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor*. Textul constitutional citat nu distinge nici in functie de tipurile de decizii pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia ca toate deciziile acestei Curti, in intregul lor, sunt general obligatorii. Curtea Constitutionala s-a pronuntat in acest sens, de exemplu, prin Decizia nr.847 din 8 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.605 din 14 august 2008, prin care a retinut ca *decizia de constatare a neconstitutionalitatii face parte din ordinea juridica normativa, prin efectul acesteia prevederea neconstitutionala incetandu-si aplicarea pentru viitor*. Tot astfel, prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, s-a retinut ca *puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta*. Curtea a mai statuat, de exemplu, prin Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, ca *atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept. In consecinta, atat Parlamentul, cat si Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza, in aplicarea legii criticate, sa respecte cele stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei decizii.*

In ceea ce priveste competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care se reflecta in reglementarea infraconstitutionala a recursului in interesul legii, aceasta este prevazuta de art.126 alin.(3) din Constitutie, potrivit caruia *Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale*. Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009, ca *in exercitarea atributiei prevazute de art.126 alin.(3) din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie are obligatia de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constitutia Romaniei. Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta constitutionala sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora.* Asadar, competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind solutionarea recursului in interesul legii este dublu circumstantiata - numai cu privire la *interpretarea si aplicarea unitara a legii* si numai cu privire la *celelalte instante judecatoresti*.

Curtea Constitutionala decide asupra constitutionalitatii legilor, in timp ce Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin intermediul recursului in interesul legii, decide asupra modului de interpretare si aplicare a continutului normelor juridice. Pe de alta parte, prin efectele produse, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii potrivit art.147 alin.(4) din Constitutie, inclusiv pentru legiuitor, in timp ce deciziile pronuntate pe calea recursului in interesul legii se adreseaza judecatorului de la instantele judecatoresti.

Ca urmare, fata de textul constitutional de referinta al art.126 alin.(3), sintagma *dezlegarea data problemelor de drept judecate*, cuprinsa in art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, pe de o parte, nu poate privi decat interpretarea si aplicarea unitara a continutului dispozitiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu si a deciziilor Curtii Constitutionale si a efectelor pe care acestea le produc, si, pe de alta parte, nu poate privi decat interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti, iar nu si de catre Curtea Constitutionala, care este o autoritate distincta de sistemul judecatoresc.

Altfel spus, numai in aceste conditii *dezlegarea data problemelor de drept judecate* poate fi obligatorie, pentru ca numai in aceste conditii poate exista o compatibilitate cu normele constitutionale. Orice alta interpretare este in contradictie cu prevederile art.147 alin.(1) si (4) din Constitutie, deoarece lipseste de efecte deciziile Curtii Constitutionale, determinand ca recursul in interesul legii sa fie transformat, cu incalcarea Constitutiei, intr-o forma de control al actelor Curtii Constitutionale.


5. Decizia nr.8 din 18 octombrie 2010 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.416 din 14 iunie 2011

Contrar prevederilor constitutionale ale art.147 alin.(1) si (4), procurorul general al Romaniei a promovat un recurs in interesul legii *cu privire la consecintele Deciziei Curtii Constitutionale nr.62/2007 [...] asupra activitatii dispozitiilor art.205, 206 si 207 din Codul penal*. Altfel spus, Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost solicitata ca, prin intermediul recursului in interesul legii, sa se pronunte in legatura cu efectele deciziei Curtii Constitutionale.

Desi s-a aflat in fata unui recurs inadmisibil, avand ca obiect starea legii - in loc de interpretarea si aplicarea unitara a acesteia -, Inalta Curte de Casatie si Justitie a infirmat Decizia nr.62/2007 a Curtii Constitutionale, retinand urmatoarele: *[...] cata vreme faptele de insulta si de calomnie, dezincriminate prin art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, nu au mai fost reincriminate de puterea legiuitoare, singura abilitata intr-un stat de drept sa o faca, nu se poate considera ca faptele respective ar constitui infractiuni si ca textele de lege abrogate in care erau incriminate ar fi reintrat in vigoare. Prin urmare, neexercitarea de catre Parlament a prerogativei de a reexamina textul de lege, considerat neconstitutional, nu poate conduce univoc la solutia de suplinire a acestei puteri esentiale in cadrul statului de drept si la emiterea in numele ei, de catre o alta autoritate, a unei dispozitii de abrogare, un asemenea procedeu fiind inadmisibil si in raport cu prevederea inscrisa in art.64 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicata, prin care s-a stabilit, cu valoare de neinlaturat pentru tehnica legislativa, ca «nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial».*

Curtea constata faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, in solutionarea recursurilor in interesul legii, a revenit asupra jurisprudentei sale in privinta efectelor deciziilor Curtii Constitutionale de constatare a neconstitutionalitatii normelor abrogatoare.

Astfel, prin Decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, pronuntata in recurs in interesul legii si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.350 din 19 mai 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele: *Prin Decizia nr.62/2007, Curtea Constitutionala a inlaturat orice dubii cu privire la efectele declararii neconstitutionalitatii unor dispozitii de abrogare, stabilind ca, in cazul constatarii neconstitutionalitatii lor, acestea isi inceteaza efectele juridice in conditiile prevazute de art.147 alin.(1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii continua sa produca efecte juridice. Aceasta interpretare data de Curtea Constitutionala insesi efectelor unei decizii prin care s-a declarat neconstitutional un text de abrogare face ca hotararile instantelor interne prin care a fost respinsa cererea reclamantilor, cu motivarea ca decizia Curtii Constitutionale nu poate activa un text abrogat, sa fie total lipsite de temei legal. [...] Or, potrivit art.11 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicata, deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii, ceea ce inseamna ca ele trebuie aplicate intocmai, nu numai in ceea ce priveste dispozitivul deciziei dar si considerentele care il expliciteaza*. Prin aceeasi decizie s-a aratat ca instantele de judecata sunt *obligate sa se conformeze deciziilor Curtii Constitutionale si sa nu dea eficienta actelor normative declarate neconstitutionale*.

In continuare, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr.11 din 8 octombrie 2012, pronuntata in recurs in interesul legii si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.734 din 31 octombrie 2012, a reluat jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la efectele deciziilor acesteia in privinta normelor de abrogare declarate neconstitutionale.


6. Infirmarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a Deciziei Curtii Constitutionale nr.62/2007 - neconstitutionalitatea *dezlegarii date problemelor de drept judecate*

Exceptia de neconstitutionalitate ridicata in prezenta cauza infatiseaza, in cadrul examinarii constitutionalitatii art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, o interpretare a dispozitiilor legale referitoare la recursul in interesul legii care a condus, astfel cum s-a aratat, la infirmarea unei decizii a Curtii Constitutionale.

Intrucat, fata de textul constitutional al art.126 alin.(3), sintagma *dezlegarea data problemelor de drept judecate*, cuprinsa in art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, nu poate privi decat interpretarea si aplicarea unitara a continutului dispozitiilor legale de catre instantele judecatoresti, interpretarea acestei sintagme la care a ajuns Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr.8/2010 este neconstitutionala, contravenind prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(3) si (5) care consacra principiul securitatii juridice, ale art.1 alin.(4) referitoare la principiul separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale, ale art.126 alin.(3) privind rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale art.142 alin.(1) potrivit carora *Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei* si ale art.147 alin.(1) si (4) referitoare la efectele deciziilor Curtii Constitutionale.

Procedand la aceasta interpretare, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a erijat in instanta de control judiciar al Deciziei nr.62/2007 pronuntate de Curtea Constitutionala. Intrucat acest precedent afecteaza grav securitatea juridica si rolul Curtii Constitutionale, se impune sanctionarea oricarei interpretari a dispozitiilor art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, ce reglementeaza obligativitatea dezlegarilor date problemelor de drept judecate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii, in sensul ca ar oferi acestei instante posibilitatea ca, pe aceasta cale, in temeiul unei norme infraconstitutionale, sa dea dezlegari obligatorii care contravin Constitutiei si deciziilor Curtii Constitutionale.


7. Efectele deciziei Curtii Constitutionale

Prezenta decizie determina - de la data publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I - restabilirea, pentru viitor, a efectului general obligatoriu al Deciziei Curtii Constitutionale nr.62/2007 si a aplicarii normelor de incriminare a insultei si calomniei cuprinse in art.205 si 206 din Codul penal, precum si a dispozitiilor art.207 din Codul penal privind proba veritatii, cu respectarea prevederilor art.15 alin.(2) din Constitutie.
DECIZIE


Pentru considerentele expuse, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,


CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii

DECIDE:


Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Veronica Aneta si Oana Damoc in Dosarul nr.23.556/245/2011 al Judecatoriei Iasi - Sectia penala, avand ca obiect dispozitiile art.414^5 alin.4 din Codul de procedura penala, si constata ca *dezlegarea data problemelor de drept judecate* prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite nr.8 din 18 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.416 din 14 iunie 2011, este neconstitutionala, contravenind prevederilor art.1 alin.(3), (4) si (5), ale art.126 alin.(3), ale art.142 alin.(1) si ale art.147 alin.(1) si (4) din Constitutie si Deciziei Curtii Constitutionale nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Judecatoriei Iasi - Sectia penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 29 aprilie 2013.


OPINIE CONCURENTA


In acord cu solutia adoptata de Curtea Constitutionala prin Decizia nr.206 din 29 aprilie 2013 consideram ca era necesar ca in motivarea acesteia Curtea Constitutionala trebuia sa reflecte rolul pe care libertatea de expresie, in special in presa, il are intr-o societate democratica. Standardele internationale converg in directia unei depenalizari a insultei si calomniei in presa, astfel cum rezulta din:

1. Interpretarea art.19 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice prin Comentariul general nr.34, adoptat in iulie 2011 de catre Comitetul Drepturilor Omului, O.N.U, potrivit careia statele parti trebuie sa aiba in vedere depenalizarea insultei si calomniei, aplicarea legii penale trebuind sa fie circumscrisa cazurilor celor mai grave, pedeapsa cu inchisoarea nefiind considerata niciodata potrivita. Citand din jurisprudenta sa, respectiv Cauza nr.909/2000, Kankanamge impotriva Sri Lanka, Comitetul considera ca nu este acceptabil ca o persoana sa fie inculpata pentru insulta si calomnie fara a fi judecata in cel mai scurt timp posibil, acest lucru avand un efect disuasiv pentru restrangerea libertatii de exprimare pentru persoana interesata, precum si pentru alte persoane. In acelasi timp, Comitetul precizeaza ca normele referitoare la insulta si calomnie nu trebuie sa determine o restrangere excesiva a dreptului la libertate de expresie.

2. In ceea ce priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului trebuie mentionat ca, potrivit acesteia, presei ii revine sarcina de a comunica, pentru indeplinirea sarcinilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra altor subiecte de interes general (a se vedea, in acest sens, Hotararea din 24 februarie 1997, pronuntata in Cauza De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, Culegerea 1997-I, pag. 233-234, paragraful 37; Thoma impotriva Luxemburgului, Cererea nr.38.432/97, paragraful 45, CEDO 2001-III, si Colombani si altii impotriva Frantei, Cererea nr.51.279/99, paragraful 55, CEDO 2002- V).

Aceasta jurisprudenta este citata in Hotararea din 17 decembrie 2004 pronuntata in Cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, paragraful 93. In acelasi paragraf Curtea reaminteste rolul indispensabil de *caine de paza* care revine presei intr-o societate democratica, citand jurisprudenta sa constanta, respectiv Hotararea din 27 mai 1996, pronuntata in Cauza Goodwin impotriva Marii Britanii, Culegerea de decizii 1996-II, pag. 500, paragraful 39, si Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei [GC], Cererea nr.21.980/93, paragraful 59, CEDO 1999-III.

In acelasi timp, prin hotararile pronuntate in doua cauze recente, respectiv Axel Springer A.G. impotriva Germaniei (7 februarie 2012) si Von Hannover impotriva Germaniei (7 februarie 2012), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mentionat criteriile care pot determina o limitare a dreptului la libertatea de expresie in presa, printre care veridicitatea informatiei jurnalistice, severitatea sanctiunii, modul in care informatia contribuie la o dezbatere de interes public, si nu la discutii care sa vizeze elementul senzational, fara niciun fel de utilitate.

In ceea ce priveste Romania trebuia mentionata Rezolutia nr.1.123 din 24 aprilie 1997 privind respectarea obligatiilor si angajamentelor asumate de Romania prin care Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei retinea ca art.205 si 206 din Codul penal aduc atingere in special libertatii presei. Prin urmare, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a invitat autoritatile romane sa modifice fara intarziere aceste prevederi, care pot aduce atingere unor drepturi si libertati fundamentale.

De asemenea, trebuia sa fie avut in vedere ultimul Raport al Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si de verificare in care se arata urmatoarele: *Comisia ar dori, de asemenea, sa atraga atentia asupra rolului mijloacelor de informare in masa. Au existat numeroase exemple de informare in masa care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum si anumite indoieli cu privire la eficacitatea activitatii de supraveghere desfasurata de Consiliul National al Audiovizualului. Situatia sugereaza necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul ca libertatea presei este insotita de o protectie corespunzatoare a institutiilor si a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum si pentru a pune la dispozitie masuri reparatorii eficiente.*

Potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr.2 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.131 din 23 februarie 2012, observatiile cuprinse in Raportul Comisiei Europene anterior mentionat sunt obligatorii pentru legiuitorul national. Consideram ca activitatile de supraveghere exercitate de Comisia Europeana trebuie sa fie respectate, dar apreciem ca procesul de reincriminare penala a insultei si calomniei prin presa nu este o solutie la presiunile pe care mass-media le exercita asupra sistemului judiciar, tinand cont de rolul general pe care mijloacele de informare in masa il detin intr-o societate democratica.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
136 useri online

Useri autentificati: