Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.29 alin.(1) si art.31 alin.(1) si (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
Publicata in Monitorul Oficial nr. 549/2011 - M. Of. 549 / 3 august 2011
|
|
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.29 alin.(1) si
art.31 alin.(1) si (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, exceptie ridicata de Biroul Notarului Public *Lazar Daniel* si de Daniel Lazar,
personal, in Dosarul nr.1.736/30/2008 al Tribunalului Timis - Sectia comerciala si de contencios
administrativ si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.3.666D/2010.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 5 mai 2011, in prezenta reprezentantului
Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, avand
nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 18 mai 2011.
Ulterior, pentru acelasi motiv, Curtea a amanat pronuntarea pentru 19 mai, 31 mai, 7 iunie si 15
iunie 2011, cand a decis cele ce urmeaza.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 28 mai 2010, pronuntata in Dosarul nr.1.736/30/2008, Tribunalul Timis
- Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.29 alin.(1) si art.31 alin.(1) si (3) din
Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicata
de Biroul Notarului Public *Lazar Daniel* si de Daniel Lazar, personal, intr-o cauza avand ca
obiect suspendarea executarii unui act administrativ.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca analiza pe care o
impune controlul de constitutionalitate trebuie, in mod necesar, sa inceapa prin a califica situatia
juridica reglementata prin norma de lege criticata. Este necesar a se stabili ca nu numai in
aceasta speta, ci si in alte situatii juridice asemanatoare, sub imperiul diferitelor acte normative
aflate in vigoare illo tempore, s-au constituit raporturi juridice generatoare de drepturi si obligatii.
Ulterior, chiar daca dispozitiile legale sub imperiul carora s-au constituit raporturile juridice dintre
parti au fost abrogate sau modificate, anumite fapte, acte sau situatii juridice constituite illo
tempore au fost deduse judecatii dupa ce acele dispozitii legale nu au mai fost in vigoare.
Ca urmare a principiului tempus regit actum, astfel de situatii deduse judecatii urmeaza sa
se raporteze efectiv la dispozitiile legale care reprezinta izvor de drepturi si obligatii corelative,
invocate sau negate de parti.
Judecatorul instantei de fond urmeaza sa se raporteze la temeiul de drept invocat de parti,
temei care uneori il poate constitui o dispozitie legala care, desi in prezent (cand cauza se afla pe
rol) nu mai este in vigoare, efectele contemporane constituirii situatiei juridice continua si in
prezent, astfel incat dispozitia legala respectiva este aplicabila litigiului in cauza.
In speta dedusa judecatii, dispozitia legala aplicabila este cea cuprinsa in art.77^2 pct.2 din
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, care instituie, cu vadit caracter de noutate pentru sistemul
notarial roman si pentru practica fiscala in materie de colectare de impozite, obligatia notarului de
a calcula, de a incasa si de a vira impozitul la bugetul de stat. Sub imperiul acestei reglementari
se pretinde de catre organul fiscal ca s-ar fi creat, la data de 31 mai 2006, situatia juridica dedusa
judecatii, in prezent, la data invocarii neconstitutionalitatii art.77^2 pct.2 din Legea nr.571/2003,
reglementarea care are efecte ce se produc si in prezent si sub imperiul careia se judeca aceasta
speta a fost modificata prin dispozitiile Legii nr.343/2006, care nu au preluat solutia legislativa
criticata.
Or, noile dispozitii se pot aplica numai situatiilor ce s-au constituit, s-au modificat ori s-au
stins dupa intrarea ei in vigoare, precum si tuturor efectelor produse de situatiile juridice formate
dupa abrogarea legii vechi, insa nicidecum nu pot retroactiva situatiei juridice constituite sub
imperiul reglementarilor anterioare in vigoare la 31 mai 2006.
Prin urmare, in temeiul art.29 alin.(1) si ale art.31 alin.(1) si (3) din Legea nr.47/1992, autorul
exceptiei de neconstitutionalitate considera ca a fost privat de posibilitatea de a avea acces la
instanta constitutionala in scopul sustinerii neconstitutionalitatii dispozitiilor in vigoare la data
autentificarii contractului de vanzare-cumparare, dar care ulterior au fost abrogate, nemaifiind in
vigoare la data formularii exceptiei de neconstitutionalitate.
Tribunalul Timis - Sectia comerciala si de contencios administrativ apreciaza ca este
admisibila cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, dispozitiile art.29 alin.(1) din Legea
nr.47/1992 prezentand legatura cu solutionarea cauzei. In acelasi timp, opineaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata. Dispozitiile criticate nu limiteaza accesul persoanei la
justitie, litigiul urmand a fi solutionat in baza normei juridice in vigoare in forma de la emiterea
actului administrativ-fiscal.
In conformitate cu dispozitiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a
fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului
Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate
ridicata.
Presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, Guvernul si Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea
nr.47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146
lit.d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei il reprezinta prevederile art.29 alin.(1) si art.31 alin.(1) si (3) din Legea
nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, care au urmatorul continut:
Art.29 alin.(1): *Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor
judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a
unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea
cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.*;
Art.31 alin.(1) si (3): *(1) Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau
ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si
obligatorie. [...]
(3) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi
inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in
acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile
neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca
fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.*
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispozitiilor constitutionale cuprinse in art.15 alin.(2) - principiul neretroactivitatii legii, art.16 -
Egalitatea in drepturi, art.20 - Tratatele internationale privind drepturile omului si art.21 - Accesul
liber la justitie. De asemenea, sunt considerate a fi incalcate si prevederile art.6 paragraful 1 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza a se pronunta cu privire la mai
multe aspecte, astfel:
I. Cu privire la indeplinirea conditiei de admisibilitate referitoare la legatura cu
solutionarea cauzei, Curtea retine urmatoarele:
Cauza dedusa judecatii instantei de fond, Tribunalul Timis - Sectia comerciala si de
contencios administrativ, are ca obiect suspendarea executarii unui act administrativ fiscal emis
de Ministerul Economiei si Finantelor - Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia
Generala a Finantelor Publice Timis, prin Administratia Finantelor Publice Timisoara impotriva
Biroului Notarului Public *Lazar Dorel*. Actul fiscal a fost emis in temeiul art.77^2 alin.(2) din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, in forma in vigoare la data incheierii unui contract autentic de
vanzare-cumparare a unui imobil, respectiv data de 31 mai 2006. Dispozitiile art.77^2 alin.(2)
aveau urmatorul continut: *Notarii publici care autentifica actele intre vii translative ale dreptului
de proprietate au obligatia de a calcula, de a incasa si de a vira impozitul la bugetul de stat pana
la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost autentificat actul.*
La termenul din 9 februarie 2009, Biroul Notarului Public *Lazar Dorel* a invocat
neconstitutionalitatea dispozitiilor art.77^2 alin.(2) din Codul fiscal, in forma opozabila autorului
exceptiei, respectiv cea care a constituit temeiul actului emis de Administratia Finantelor Publice
Timisoara. In motivarea exceptiei s-a sustinut ca biroul notarial nu a fost parte a contractului de
vanzare-cumparare si nu a realizat un venit impozabil din transferul dreptului de proprietate, ci
vanzatorul imobilului care are calitatea de contribuabil.
Instanta de fond (si cea de recurs impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a
exceptiei de neconstitutionalitate) a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, invocand
dispozitiile art.29 alin.(1) si ale art.31 alin.(1) si (3), motivand ca prevederile art.77^2 alin.(2) din
Codul fiscal, in forma de la data incheierii contractului de vanzare-cumparare, nu mai sunt in
vigoare.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2007 au intrat in vigoare prevederile Legii nr.343/2006
pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr.662 din 1 august 2006. Potrivit noilor reglementari, art.77^1 alin.(6)
prevede: *Impozitul prevazut la alin.(1) [n.r. pentru transferul dreptului de proprietate si al
dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii, asupra constructiilor de orice fel si a
terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii] si (3) [n.r.
pentru transmisiunea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor acestuia cu titlul de
mostenire, in cazul nefinalizarii procedurii succesorale in termenul de 2 ani] se va calcula si se va
incasa de notarul public inainte de autentificarea actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de
finalizare a succesiunii. In cazul in care transferul dreptului de proprietate sau al
dezmembramintelor acestuia, pentru situatiile prevazute la alin.(1) si (3), se va realiza printr-o
hotarare judecatoreasca, impozitul prevazut la alin.(1) si (3) se va calcula si se va incasa de catre
instantele judecatoresti la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii. Impozitul calculat si
incasat se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut. Pentru
inscrierea drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de
mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti, registratorii de la birourile de carte funciara
vor verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut la alin.(1) si (3) si, in cazul in
care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la
plata impozitului.*
Avand in vedere aceasta imprejurare, la termenul din 23 noiembrie 2009, Biroul Notarului
Public *Lazar Dorel* a invocat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor in forma in vigoare
la data judecarii procesului, solicitand instantei sesizarea Curtii Constitutionale cu noile dispozitii.
Instanta a respins si de data aceasta cererea, motivand ca, desi textul de lege criticat
indeplineste conditia de *a fi in vigoare*, reglementarea a fost adoptata ulterior momentului
incheierii contractului de vanzare-cumparare, astfel ca nu este aplicabila in speta, neindeplinind
conditia prevazuta de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind legatura cu solutionarea cauzei.
Ca urmare, la termenul din 28 mai 2010, Biroul Notarului Public *Lazar Dorel* a ridicat
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, care au
constituit temeiul legal al respingerii cererilor de sesizare a Curtii Constitutionale. Autorul
exceptiei apreciaza ca sintagma *in vigoare* din cuprinsul dispozitiilor criticate este
neconstitutionala, intrucat ingradeste accesul liber la justitie, respectiv accesul liber la instanta
constitutionala.
In concluzie, dispozitiile art.29 alin.(1) si (5) au constituit temeiul juridic al respingerii ca
inadmisibile a exceptiilor de neconstitutionalitate dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte,
dispozitiile care sunt aplicabile in cauza, deci care au legatura cu solutionarea litigiului, nu mai
sunt in vigoare, iar, pe de alta parte, dispozitiile modificatoare, care sunt in vigoare in prezent, nu
sunt aplicabile in cauza.
In continuare, Curtea ia in discutie problema regularitatii procedurii de ridicare a exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art.29 si ale art.31 din Legea nr.47/1992, analizand daca o
asemenea exceptie poate avea ca obiect exclusiv aceste prevederi, fara sa fie criticate in acelasi
timp si dispozitiile de procedura sau de drept substantial aplicabile in solutionarea de catre
instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial a cauzei cu care au fost investite. Raspunsul
nu poate fi decat negativ.
Prevederile Legii nr.47/1992 pot forma insa obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate
ridicate in fata instantelor judecatoresti sau a instantelor arbitrale cu conditia - prevazuta de art.29
alin.(1) din lege - sa aiba legatura cu solutionarea cauzei. Aceasta intrucat legatura cu
solutionarea cauzei au toate dispozitiile legale de drept substantial si de drept procedural care
vizeaza drepturile subiective deduse judecatii si fac posibila desfasurarea si finalizarea procedurii
judiciare. Intre acestea se numara si cele privind admisibilitatea unei exceptii de
neconstitutionalitate, a caror aplicare poate avea ca rezultat solutionarea cauzei in limitele
prevazute de Constitutie, in cazul in care exceptia este apreciata ca admisibila si examinata de
Curtea Constitutionala, sau ingradirea accesului la justitie si o eventuala solutionare in temeiul
unor dispozitii neconstitutionale a cauzei, in cazul in care fie judecatorul ordinar, fie cel al
instantei de contencios constitutional refuza sa examineze exceptia, hotarand ca aceasta este
inadmisibila. La rezultatul contrar ordinii constitutionale se poate ajunge si in cazul in care insasi
legea organica a Curtii sau legile de procedura judiciara ar limita controlul constitutionalitatii unor
legi sau ordonante, ignorand prevederile Legii fundamentale.
In concluzie, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.29 si 31
din Legea nr.47/1992 este admisibila, intrucat de solutionarea ei depinde insasi hotararea ce va fi
pronuntata de instanta de fond.
II. Cu privire la aspectele de fond ale exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea retine
urmatoarele:
1. Dispozitiile art.29 (fost art.23) din Legea nr.47/1992 au mai fost criticate pentru
neconstitutionalitate in mai multe randuri in ceea ce priveste sintagma *in vigoare*. Examinand
exceptiile formulate, Curtea a retinut, de exemplu, prin Decizia nr.362 din 12 decembrie 2002,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.132 din 28 februarie 2003, ca art.146 lit.d)
[fost art.144 lit.c)] din Constitutie prevede in mod expres si limitativ competenta Curtii
Constitutionale, iar art.29 [fost art.23] alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicata, reluand aceste
dispozitii, precizeaza competenta Curtii Constitutionale de a *decide asupra exceptiilor ridicate in
fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei
dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei*.
Textul supus controlului trebuie sa fie in vigoare, deoarece aprecierea constitutionalitatii priveste
o lege sau o ordonanta care exista si care produce efecte juridice. Interventia Curtii in aprecierea
constitutionalitatii unor norme juridice care si-au incetat existenta ar fi contrara rolului si functiilor
sale stabilite prin Constitutie, precum si principiului neretroactivitatii legii. De aceea, exceptiile de
neconstitutionalitate ridicate cu incalcarea prevederilor art.23 alin.(1) [in prezent, art.29 alin.(1)]
din Legea nr.47/1992, republicata, sunt, potrivit alin.(6) [in prezent, alin.(5)] al aceluiasi articol,
inadmisibile, astfel ca trebuiau respinse chiar de instanta de judecata printr-o incheiere motivata,
fara a mai sesiza Curtea Constitutionala. Aceste argumente au fost reiterate de catre Curtea
Constitutionala de fiecare data cand a fost sesizata cu neconstitutionalitatea dispozitiile art.29 din
Legea nr.47/1992, exemplu fiind Decizia nr.690 din 20 decembrie 2005, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr.105 din 3 februarie 2006, Decizia nr.688 din 12 iunie 2008,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.566 din 28 iulie 2008, sau Decizia nr.1.537
din 17 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.54 din 25 ianuarie
2009. Contraargumente au fost formulate in opiniile separate la Decizia nr.102 din 10 aprilie
2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.655 din 18 octombrie 2001, Decizia
nr.61 din 26 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.269 din 23
aprilie 2002, sau la Decizia nr.316 din 19 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.901 din 12 decembrie 2002.
2. Cu privire la competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra constitutionalitatii
dispozitiilor legale care nu mai sunt in vigoare, este de mentionat Decizia nr.838 din 27 mai 2009,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009. Cu acel prilej, Curtea
a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea
judecatoreasca, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte,
generat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, pronuntandu-se asupra recursurilor in
interesul legii intemeiate pe practica neunitara a instantelor judecatoresti cu privire la acordarea
unor drepturi salariale ale judecatorilor, procurorilor, celorlalti magistrati, judecatorilor financiari,
procurorilor financiari, controlorilor financiari sau personalului auxiliar de specialitate din cadrul
instantelor si parchetelor, nu s-a limitat la a clarifica intelesul unor norme juridice sau campul lor
de aplicare. Instanta suprema, invocand vicii de tehnica legislativa - nerespectarea prevederilor
Legii nr.24/2000 -, sau vicii de neconstitutionalitate - incalcarea normelor privind delegarea
legislativa -, a repus in vigoare norme care isi incetasera aplicarea prin abrogare. Insa o atare
operatie juridica nu poate fi realizata decat de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern,
dupa caz), unica abilitata sa dispuna cu privire la solutiile ce se impun in aceasta materie.
Prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca in
competenta Curtii Constitutionale intra numai *controlul de constitutionalitate al dispozitiilor din
legile si ordonantele in vigoare, iar verificarea constitutionalitatii si solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate avand ca obiect norme abrogate in prezent revin, prin interpretarea per a
contrario a art.147 alin.(1), cu referire la art.126 alin.(1) din Constitutie, instantelor judecatoresti*.
Cu alte cuvinte, Inalta Curte de Casatie si Justitie a adoptat teza cu valoare de principiu si
aplicabilitate generala, potrivit careia instantele judecatoresti se pot pronunta asupra
constitutionalitatii dispozitiilor abrogate, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie in cauzele
cu a caror solutionare au fost investite. Astfel, verificarea constitutionalitatii si solutionarea
exceptiei de neconstitutionalitate avand ca obiect norme abrogate revin, prin interpretarea per a
contrario a art.147 alin.(1), cu referire la art.126 alin.(1) din Constitutie, instantelor judecatoresti,
iar nu Curtii Constitutionale, care, potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, se poate pronunta
numai asupra neconstitutionalitatii *unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau
dintr-o ordonanta in vigoare*, dispozitie care exclude de iure orice conflict de competenta in
aceasta materie.
Referitor la solutia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala a
constatat ca, *potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitata sa exercite controlul
constitutionalitatii legilor sau ordonantelor este instanta constitutionala. Prin urmare, nici Inalta
Curte de Casatie si Justitie si nici instantele judecatoresti sau alte autoritati publice ale statului nu
au competenta de a controla constitutionalitatea legilor sau ordonantelor, indiferent daca acestea
sunt sau nu in vigoare*.
Prin urmare, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d)din Constitutie coroborate cu cele ale Legii
nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta este singura
autoritate competenta in materia controlului de constitutionalitate, fiind exclusa orice partajare
sub acest aspect cu instantele de drept comun.
3. Pe de alta parte, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in cateva situatii asupra unor
dispozitii legale care nu mai erau in vigoare la data pronuntarii deciziilor Curtii. Un asemenea
precedent il constituie Decizia nr.1.221 din 12 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.804 din 2 decembrie 2008, prin care Curtea a statuat ca
neconstitutionalitatea unei ordonante de urgenta constatata de instanta constitutionala loveste
actul normativ in ansamblul sau, astfel ca abrogarea unor dispozitii din actul normativ criticat,
ulterior sesizarii instantei constitutionale, nu mai are nicio relevanta pentru solutionarea exceptiei
de neconstitutionalitate. Aceeasi solutie a adoptat Curtea si prin Decizia nr.842 din 2 iunie 2009,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.464 din 6 iulie 2009, Decizia nr.984 din 30
iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.542 din 4 august 2009, sau prin
Decizia nr.989 din 30 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.531 din
31 iulie 2009. Desi dispozitiile ordonantei de urgenta *si-au incetat efectele, fiind norme cu
aplicare limitata in timp, neconstitutionalitatea constatata loveste actul normativ in ansamblul sau,
astfel ca efectele prezentei decizii se intind si cu privire la dispozitiile legale care nu mai sunt in
vigoare*.
4. In cazul controlului concret exercitat pe calea exceptiei de neconstitutionalitate,
jurisprudenta instantelor constitutionale europene in ceea ce priveste normele juridice care nu
mai sunt in vigoare, dar care sunt aplicabile cauzei, este in sensul controlului pe fond al acestor
norme. Astfel, in cazul Germaniei, Italiei, Ungariei, Republicii Cehe, Poloniei sau Frantei, pe baza
unor prevederi regulamentare sau orientari jurisprudentiale, instantele constitutionale au
considerat mai importanta analiza pe fond a dispozitiilor criticate, in scopul eliminarii acelora care
nu corespund imperativelor constitutionale, decat stabilirea unui criteriu procedural pur formal
care ar conduce la incetarea procesului.
Ilustrativa este situatia din Republica Ceha, unde Curtea Constitutionala a stabilit, prin
hotararea sa din 10 ianuarie 2001 (Curtea Constitutionala a fost sesizata la data de 29 iunie 2000
cu exceptia de neconstitutionalitate a unei legi care a fost modificata la 13 iunie 2000, modificare
ce urma sa intre in vigoare la 1 iulie 2000), cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ce viza
un text care nu mai era in vigoare, ca nu va fi respinsa ca inadmisibila, ci analizata pe fond,
intrucat instantele ordinare au obligatia de a aplica legea, iar nu competenta de a considera o
lege ca fiind neconstitutionala si, in consecinta, sa nu o aplice. Instanta ordinara, atunci cand
considera ca legea ce urmeaza sa fie aplicata este neconstitutionala, are obligatia de a sesiza
instanta constitutionala, altfel, prin aplicarea acestei legi, incalcand prevederile Constitutiei.
De asemenea, Consiliul Constitutional din Franta a retinut ca exceptia de
neconstitutionalitate poate viza si un text de lege care nu mai este in vigoare. In acest sens, prin
Decizia nr.2010 - 16 din 23 iulie 2010, publicata in Jurnalul Oficial din 27 iulie 2010, s-a aratat in
mod expres ca modificarea sau abrogarea ulterioara a dispozitiei contestate nu face sa dispara
eventuala incalcare a acestor drepturi si libertati garantate de Constitutie.
Un alt exemplu il ofera Curtea Constitutionala a Lituaniei, care, prin Hotararea pronuntata in
27 martie 2009 (Cauza nr.33/06), a statuat ca, in situatia in care textul de lege criticat pentru
neconstitutionalitate a fost modificat in esenta sa, instanta constitutionala are obligatia de a
controla norma cu care a fost sesizata, indiferent daca aceasta mai este sau nu in vigoare.
Pe de alta parte, Curtea Constitutionala din Ungaria controleaza constitutionalitatea normei
juridice deduse analizei sale in forma in care aceasta era inainte de modificarea, abrogarea sau
revocarea sa in cazul in care aceasta mai poate avea aplicabilitate in litigiul din fata instantei a
quo. In acest sens, art.44 alin.1 din Regulile procedurale ale Curtii Constitutionale a Ungariei,
aprobate prin Hotararea Curtii Constitutionale nr.2/2009 (1.12), publicata in Monitorul Oficial al
Curtii Constitutionale, an XVIII, nr.1/ianuarie 2009, stabileste ca, *potrivit procedurii prevazute de
art.38 din Legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, hotararea acesteia poate
constata neconstitutionalitatea unei norme care nu mai este in vigoare daca in cazul concret
aceasta inca se poate aplica*.
5. Analizand continutul dispozitiilor legale criticate, precum si al prevederilor constitutionale
incidente, Curtea retine, cu privire la obiectul controlului de constitutionalitate a posteriori, ca
dispozitiile art.146 din Constitutie stabilesc competenta materiala a Curtii Constitutionale, ca
garant al suprematiei Legii fundamentale, enumerand in mod restrictiv atributiile jurisdictiei
constitutionale. Potrivit art.146 din Constitutie, *Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:
[...]
d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate
in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi
ridicata si direct de Avocatul Poporului*.
In aplicarea prevederilor constitutionale, dispozitiile cap.I *Dispozitii generale* din Legea
nr.47/1992 consacra rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si de unica
autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania [art.1 alin.(1) si (2)]. In considerarea acestei
calitati, Curtea *asigura controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a
regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului* [art.2 alin.(1)]. *Sunt neconstitutionale
prevederile actelor prevazute la alin.(1) care incalca dispozitiile sau principiile Constitutiei.* [art.2
alin.(2)]
Reglementand obiectul controlului de constitutionalitate, atat Constitutia, cat si Legea
nr.47/1992 prevad expres si limitativ actele care pot fi supuse controlului Curtii Constitutionale.
Art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, cuprins in cap.III *Competenta Curtii Constitutionale*,
sectiunea a 2-a, subsectiunea 5 *Solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in fata
instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial*, reglementeaza conditiile de admisibilitate a
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj
comercial. Astfel, obiect al exceptiei il constituie o lege sau o ordonanta ori o dispozitie dintr-o
lege sau ordonanta care:
este in vigoare;
are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia;
nu a fost constatata ca fiind neconstitutionala printr-o decizie anterioara a Curtii
Constitutionale.
Prin urmare, critica vizeaza o conditie de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate,
care, neindeplinita fiind, sisteaza controlul de constitutionalitate, iar nu obiectul in sine al
controlului - legea sau ordonanta care guverneaza raporturile juridice intre parti.
In ceea ce priveste efectele deciziilor Curtii Constitutionale, Curtea retine ca, potrivit
prevederilor art.147 alin.(4) din Constitutie, *Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai
pentru viitor*. Efectele deciziilor pronuntate ca urmare a realizarii controlului de constitutionalitate
asupra legilor sau ordonantelor Guvernului sunt stabilite de art.147 alin.(1) din Constitutie, care
prevede ca *Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente,
constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu
pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen,
dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept*.
In conformitate cu aceste prevederi constitutionale, dispozitiile Legii nr.47/1992
reglementeaza in art.11 alin.(3): *Deciziile, hotararile si avizele Curtii Constitutionale se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general
obligatorii si au putere numai pentru viitor.*
Subliniind caracterul deciziilor pronuntate in solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate,
prevederile art.31 din Legea nr.47/1992 statueaza la alin.(1): *Decizia prin care se constata
neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o
ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie*, iar la alin.(3) se preia norma constitutionala
cuprinsa in art.147 alin.(1).
III. Cu privire la stabilirea competentei Curtii Constitutionale in materia controlului
constitutionalitatii actelor normative iesite din vigoare, Curtea retine urmatoarele:
1. Asa cum s-a aratat in prealabil, Curtea a mai fost sesizata cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.47/1992, in ceea ce priveste sintagma *in vigoare*, pe
care a respins-o ca neintemeiata. In motivarea solutiei, a retinut, in principal, ca interventia sa in
aprecierea constitutionalitatii unor norme juridice care si-au incetat existenta ar fi contrara rolului
si functiilor sale stabilite prin Constitutie, precum si principiului neretroactivitatii legii, considerente
in raport cu care nu se poate retine incalcarea prevederilor art.21 din Constitutie.
In practica, insa, starea de activitate a legii, ca o conditie de acces la instanta
constitutionala, s-a relevat a fi un impediment de multe ori insurmontabil, cu atat mai dificil de
calificat ca rezonabil cu cat, potrivit legii, o asemenea cale de atac este deschisa oricarei
persoane lezate in drepturile si interesele sale legitime. Este motivul pentru care reglementarea
in cauza a format obiectul mai multor exceptii de neconstitutionalitate, acestea constituindu-se -
in opinia Curtii - intr-un element de noutate, de natura sa impuna reexaminarea atat a solutiei
adoptate in precedent, cat si a considerentelor pe care se intemeiaza; pe cale de consecinta, se
impune reconsiderarea, in parte, a jurisprudentei in materie, in sensul celor ce urmeaza.
Este de principiu ca impunerea, prin lege, a unor exigente cum ar fi instituirea unor termene
sau conditii procesuale, pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca
constituie ingradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si indiscutabila justificare prin prisma
finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor
juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept. Prin
intermediul lor se asigura ordinea de drept, indispensabila pentru valorificarea drepturilor proprii,
cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti
titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire.
Totodata, este incontestabil faptul ca legiuitorul are competenta de a adopta asemenea
reglementari, in virtutea art.126 alin.(2) din Constitutie, potrivit caruia *competenta instantelor
judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege*.
Dezvoltarea normelor constitutionale ale art.146 lit.d) in cuprinsul dispozitiilor art.29 alin.(1)
din Legea nr.47/1992, in sensul concretizarii conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca o lege
sau o ordonanta pentru a putea fi supusa controlului de constitutionalitate pe calea exceptiei,
chestiune prejudiciala, ridicata in fata instantei judecatoresti, este, in cvasitotalitate, justificata si
corespunde vointei legiuitorului constituant.
Avand dezlegarea constitutionala sa procedeze ca atare, legiuitorul este tinut insa sa o faca
orientandu-se dupa principiul *est modus in rebus*. Altfel spus, acesta trebuie sa fie preocupat ca
exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze o restrangere
excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta
acestuia.
In sistemul roman de control concret al constitutionalitatii legilor, declansarea controlului a
posteriori opereaza doar pe cale incidentala, prin intermediul exceptiei de neconstitutionalitate
ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o *actio popularis*,
pe baza sesizarii directe de catre orice persoana. Rezulta, asadar, ca se poate solicita controlul
de constitutionalitate numai al acelor dispozitii legale care, in cazuri concrete, sunt incidente
pentru solutionarea litigiilor aflate pe rolul instantelor, legi sau ordonante in ansamblu ori doar
anumite reglementari din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al
constitutionalitatii legii aplicabile in cauza dedusa judecatii instantei de fond, ca modalitate de
acces la justitie, implica in mod necesar asigurarea posibilitatii de a o utiliza pentru toti cei care
au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala. Conditia ca dispozitia legala
criticata pentru neconstitutionalitate sa aiba legatura cu solutionarea cauzei este, evident,
necesara, dar si suficienta. Or, adaugarea la acestea a unei conditii suplimentare - dispozitia
legala sa fie si formal in vigoare, a carei neindeplinire are semnificatia drastica a unui veritabil
fine de neprimire a cererii de sesizare a instantei constitutionale cu respectiva exceptie de
neconstitutionalitate, constituie o ingradire a accesului liber la justitia constitutionala,
contravenind astfel prevederilor art.21 alin.(1), (2) si (3) coroborate cu cele ale art.146 lit.d) din
Constitutie. Aceasta, cu atat mai mult cu cat scoaterea sau iesirea formala din vigoare a unei
norme juridice nu inseamna neaparat si in toate situatiile inaplicabilitatea sa.
Conform principiului general, o norma juridica actioneaza in timp din momentul intrarii ei in
vigoare si pana in momentul iesirii sale din vigoare si se bucura de prezumtia de
constitutionalitate. Sunt si exceptii de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea si
ultraactivarea legii penale si contraventionale mai favorabile sau ultraactivarea legii penale
temporare. Chiar si legea civila poate ultraactiva in unele situatii, potrivit principiului *tempus regit
actum*. Astfel, o lege posterioara nu poate atinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare,
aceasta urmand sa guverneze dreptul respectiv, inclusiv solutionarea litigiului legat de realizarea
acelui drept, chiar si ulterior iesirii sale din vigoare. Legea noua - norma de drept material, care
abroga expres legea anterioara, chiar daca ar contine dispozitii asemanatoare cu cele abrogate,
nu poate guverna raportul juridic existent intre parti, nefiind aplicabila cauzei deduse judecatii;
controlul de constitutionalitate asupra acestor noi dispozitii nu ar prezenta niciun fel de relevanta
asupra solutionarii litigiului, efectuarea unui asemenea control echivaland cu ridicarea din oficiu
de catre Curtea Constitutionala a exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la alte texte decat
cele criticate de autorul exceptiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispozitiilor art.146 lit.d)
din Constitutie si ale art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 (in acest sens este si Decizia Curtii
Constitutionale nr.108 din 13 iunie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr.444 din 8 septembrie 2000). Prin urmare, controlul de constitutionalitate vizeaza doar
dispozitiile aplicabile cauzei, chiar daca acestea nu mai sunt in vigoare.
Argumentul retinut de Curte, in jurisprudenta sa, potrivit caruia aprecierea constitutionalitatii
unor norme juridice care si-au incetat existenta ar fi contrara rolului si functiilor sale stabilite prin
Constitutie, precum si principiului neretroactivitatii legii, se dovedeste a nu avea suport in
realitate. Prin aplicarea rigida a conditiei ca legea sau ordonanta sa fie *in vigoare* la data
ridicarii exceptiei, ca si la data solutionarii acesteia de Curtea Constitutionala, se inlatura de la
controlul de constitutionalitate dispozitiile legale determinante in solutionarea cauzei. Astfel,
Curtea constata ca sintagma *in vigoare* poate fi inteleasa in sensul ca instanta de contencios
constitutional este abilitata sa garanteze suprematia Constitutiei numai in raport cu legile si
ordonantele in vigoare, iar nu si in raport cu legile si ordonantele care nu mai sunt in vigoare,
chiar daca in temeiul acestora s-au nascut raporturi juridice care continua sa produca efecte si
ulterior. In asemenea situatii, instanta judecatoreasca are doua posibilitati: aplica dispozitiile
legale respective, chiar daca acestea contravin in mod flagrant prevederilor constitutionale, sau
refuza aplicarea lor pe motiv ca sunt neconstitutionale. In prima ipoteza, interpretand ca dispozitia
legala criticata prin exceptia de neconstitutionalitate trebuie sa fie in vigoare la data judecarii
exceptiei de catre Curte, inseamna sa se admita ca o parte intr-un proces judiciar pendinte isi
poate intemeia pretentiile pe o dispozitie legala vadit contrara Constitutiei, intrucat
constitutionalitatea acestei dispozitii nu mai poate fi examinata, legea criticata fiind intre timp
abrogata sau, in cazul legilor cu caracter temporar, incetandu-si aplicarea. Aceeasi interpretare
implica admiterea situatiei ca un justitiabil sa isi vada iremediabil incalcate drepturile sale, printr-o
dispozitie legala contrara Legii fundamentale, cu justificarea ca dispozitia neconstitutionala a avut
caracter temporar sau a fost abrogata intre timp, eventual in cursul procesului ori chiar dupa
sesizarea Curtii Constitutionale, dar inainte ca aceasta sa judece exceptia de
neconstitutionalitate. Or, intr-o atare ipoteza, incalcarea Constitutiei apare cu evidenta.
In cea de-a doua ipoteza, instanta judecatoreasca, refuzand aplicarea dispozitiilor legale pe
motiv ca sunt neconstitutionale, se subroga in atributiile Curtii Constitutionale, care, potrivit
art.142 alin.(1) din Constitutie, *este garantul suprematiei Constitutiei*, iar potrivit art.1 alin.(2) din
Legea nr.47/1992, *este unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania*.
Pe de alta parte, potrivit art.147 din Constitutie, efectul ex nune al actelor Curtii constituie o
aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de
natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept, o premisa a
respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in acest fel la consolidarea statului de drept.
Dispozitiile art.147 alin.(1) din Constitutie nu instituie o limita a controlului de constitutionalitate
sub aspectul activitatii in timp a legii. Astfel, folosirea sintagmei *dispozitii din legile si ordonantele
in vigoare* limiteaza incidenta normei constitutionale la aceasta unica ipoteza, prin referire la
efectul suspensiv al deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea unor astfel de dispozitii.
Or, apare cu evidenta faptul ca numai dispozitiile care sunt in vigoare la data publicarii in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a deciziei Curtii Constitutionale prin care li se constata
neconstitutionalitatea sunt susceptibile de a fi suspendate si, ulterior, dupa 45 de zile, de a inceta
sa produca efecte juridice.
In ceea ce priveste deciziile prin care se constata neconstitutionalitatea unor dispozitii care
nu mai sunt in vigoare,
Curtea constata ca acestea nu produc efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor. Dispozitiile
neconstitutionale nu se vor mai aplica in cauza in care a fost invocata exceptia de
neconstitutionalitate si nici in cauzele pendinte in fata instantelor judecatoresti in care
respectivele dispozitii sunt aplicabile. Asa fiind, efectele deciziei de admitere se limiteaza exclusiv
asupra aplicarii in timp a dispozitiei sanctionate, careia i se refuza ultraactivitatea intemeiata pe
principiul *tempus regit actum*, iar nu si asupra existentei normei in dreptul pozitiv, care, in urma
abrogarii sau ajungerii la termen survenite anterior momentului in care se realizeaza controlul de
constitutionalitate, a trecut in stare pasiva. Cu alte cuvinte, decizia Curtii prin care se admite
exceptia de neconstitutionalitate este general obligatorie si are putere numai pentru viitor in toate
situatiile juridice in care norma care nu mai este in vigoare continua sa-si produca efectele
juridice neconstitutionale, in virtutea principiului *tempus regit actum*.
Dintr-o atare perspectiva, Curtea constata ca limitarea caracterului definitiv si obligatoriu al
deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii
dintr-o lege sau dintr-o ordonanta doar la acele decizii care sanctioneaza texte de lege care sunt
in vigoare, limitare instituita de dispozitiile art.31 alin.(1) din Legea nr.47/1992, apare, de
asemenea, ca fiind contrara Constitutiei.
2. In ceea ce priveste incidenta prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale in cadrul procedurilor desfasurate in fata curtilor constitutionale, prin
Hotararea din 23 iunie 1993, pronuntata in Cauza Ruiz-Mateos impotriva Spaniei, Curtea
Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, desi Curtii Constitutionale nu ii revine sarcina de a
statua cu privire la fondul unei cauze, decizia acesteia poate sa aiba consecinte asupra obiectului
litigiului. Curtea a apreciat ca nu se poate exclude intr-o maniera generala aplicabilitatea art.6 din
Conventie la procedurile in fata jurisdictiilor constitutionale. Atunci cand dreptul intern prevede
existenta unor asemenea jurisdictii, la care accesul este deschis direct sau indirect justitiabililor,
procedurile care se desfasoara in fata lor trebuie sa respecte principiile prevazute de art.6 din
Conventie, atunci cand decizia Curtii Constitutionale poate influenta fondul litigiului ce se dezbate
in fata instantelor ordinare.
Prin urmare, art.6 din Conventie va fi aplicabil in cazul jurisdictiilor constitutionale doar
atunci cand aceste jurisdictii exercita controlul de constitutionalitate la sesizarea persoanelor,
pentru apararea drepturilor lor fundamentale, fie pe calea recursului direct, fie pe cale de
exceptie.
Asa fiind, Curtea Constitutionala constata ca prevederile art.6 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale au incidenta si in materia contenciosului
constitutional, garantiile referitoare la dreptul la un proces echitabil fiind pe deplin aplicabile si in
fata Curtii Constitutionale.
Cu privire la incidenta acestor garantii procesuale, Curtea Constitutionala face trimitere la
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, si anume la Hotararea din 12 noiembrie 2002,
pronuntata in Cauza Beles si altii impotriva Republicii Cehe. In aceasta speta, Curtea
Constitutionala a Republicii Cehe a respins recursul direct introdus de reclamanti ca inadmisibil,
intrucat nu au respectat conditia de admisibilitate referitoare la epuizarea tuturor cailor de atac
din dreptul intern. Ca urmare, reclamantii au sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului,
invocand incalcarea dreptului lor de acces la o instanta - instanta constitutionala. Curtea
Europeana a considerat ca regulile de procedura pentru admisibilitatea recursului constitutional
nu contribuie deloc la asigurarea bunei administrari a justitiei, impiedicand justitiabilii sa utilizeze
o cale de atac disponibila.
In plus, Curtea a apreciat ca *cerinta referitoare la epuizarea tuturor cailor de atac fara a
face distinctie intre caile de atac ordinare si extraordinare, pe de o parte, si lipsa de previzibilitate
in ceea ce priveste admisibilitatea recursului pe de alta parte, aduc atingere insasi substantei
dreptului la recurs, impunand reclamantilor o sarcina disproportionata care distruge echilibrul care
trebuie sa existe intre preocuparea legitima de a asigura respectarea formala a conditiilor de a
sesiza jurisdictia constitutionala si dreptul de acces la aceasta instanta* [paragraful 68].
Curtea de la Strasbourg a constatat ca *nu este vorba de o simpla problema de interpretare
a unor norme de drept substantial, ci a unei cerinte procedurale care a impiedicat examinarea pe
fond a cererii reclamantilor, aspect de natura a incalca dreptul la o protectie efectiva prin
asigurarea accesului la un tribunal. Astfel, Curtea a apreciat ca decizia Curtii Constitutionale i-a
privat pe reclamanti de dreptul de acces la un tribunal, si, pe cale de consecinta, la un proces
echitabil* [paragraful 69].
In virtutea acestor ratiuni, Curtea Constitutionala constata ca sintagma *in vigoare*- conditie
de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate, deci o cerinta procedurala care impiedica
examinarea pe fond a cererii autorului exceptiei de neconstitutionalitate - cade sub incidenta
sferei de protectie a dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, limitand accesul la justitia
constitutionala.
3. Pe de alta parte, in jurisprudenta Curtii au existat cazuri in care aceasta a sanctionat
pentru neconstitutionalitate dispozitii legale care nu mai erau in vigoare (de exemplu, sesizarile
cu privire la actele normative din domeniul salarizarii in invatamant). Ratiunile care au determinat
analiza pe fond a criticilor de neconstitutionalitate cu acele prilejuri rezida in faptul ca instanta
constitutionala a constatat interventia unor evenimente legislative care s-au succedat frecvent,
imprejurare ce ar fi condus la eludarea controlului de constitutionalitate a dispozitiilor modificate.
Intr-o atare situatie, respingerea exceptiei ca fiind inadmisibila ar fi pus partile in imposibilitatea
de a beneficia de efectele deciziei Curtii, deci ale controlului pe care ele l-au declansat,
imprejurare ce ar fi echivalat cu o veritabila sanctiune aplicabila acestora.
Este indiscutabil faptul ca societatea evolueaza, iar noile realitati politice, sociale,
economice, culturale trebuie sa fie normate, sa se regaseasca in continutul dreptului pozitiv.
Dreptul este viu, astfel ca, odata cu societatea, si el trebuie sa se adapteze modificarilor
survenite. Astfel, legile sunt abrogate, ajung la termen, sunt modificate, completate, suspendate
sau, pur si simplu, cad in desuetudine, in functie de noile relatii sociale, de cerinte si oportunitati.
Insa, toate aceste evenimente legislative si solutiile normative pe care ele le consacra trebuie sa
respecte principiile Legii fundamentale. Curtea Constitutionala, o data sesizata, are sarcina de a
le controla, fara a conditiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce forma, din fondul activ
al legislatiei a actului criticat pentru neconstitutionalitate.
4. Distinct de argumentele retinute, Curtea constata ca, in acord cu jurisprudenta sa (spre
exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale
pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia
nr.414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.291 din 4 mai
2010), puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii
Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina
acesta. Astfel, Curtea retine ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general
obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
DECIZIE
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din
Constitutie, precum si al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu
unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Constata ca sintagma *in vigoare* din cuprinsul dispozitiilor art.29 alin.(1) si ale art.31
alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
republicata, este constitutionala in masura in care se interpreteaza in sensul ca sunt supuse
controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante
ale caror efecte juridice continua sa se produca si dupa iesirea lor din vigoare.
2. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.31 alin.(3)
din Legea nr.47/1992, republicata, exceptie ridicata de B.N.P. *Lazar Daniel* si de Daniel Lazar,
personal, in Dosarul nr.1.736/30/2008 al Tribunalului Timis - Sectia comerciala si de contencios
administrativ.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 15 iunie 2011.
|
|
