DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Guvern, formulata de Presedintele Senatului

Decizie neconstitutionalitate din 03-11-2010
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Guvern, formulata de Presedintele Senatului


Publicata in Monitorul Oficial nr. 758/2010 - M. Of. 758 / 12 noiembrie 2010



I. Prin Adresa nr. XXXV 3.931 din 19 octombrie 2010, presedintele Senatului a solicitat Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei, republicata, precum si ale art. 11 alin. (1) lit. A.e) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Guvern, conflict declansat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect.
Cererea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 14.971 din 19 octombrie 2010 si formeaza obiectul Dosarului nr. 4.229 E/2010.

In motivarea cererii se sustin, in esenta, urmatoarele:

Guvernul Romaniei a transmis Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata, in temeiul art. 74 alin. (1) din Constitutie, proiectul Legii educatiei nationale la data de 12 aprilie 2010. Pe baza Raportului comisiei de specialitate, proiectul a fost dezbatut in plenul Camerei Deputatilor in zilele de 1819 mai si a fost adoptat la 19 mai 2010. Proiectul a fost inaintat Senatului, in calitate de Camera decizionala, unde a fost sesizata pentru raport Comisia de invatamant si stiinta la data de 26 mai 2010. Comisia nu a putut finaliza dezbaterile datorita complexitatii proiectului, insa pana la acest moment a desfasurat o activitate laborioasa, dezbatand si adoptand, de foarte multe ori in unanimitate, peste 110 articole, dupa o larga consultare a factorilor de raspundere din invatamant.

In aceste conditii, Guvernul Romaniei a adresat la 13 octombrie 2010 o scrisoare Parlamentului Romaniei prin care a informat ca a hotarat sa isi angajeze raspunderea asupra proiectului Legii educatiei nationale si a solicitat declansarea procedurilor parlamentare necesare. Birourile permanente ale celor doua Camere intrunite la 18 octombrie 2010 au stabilit data de 28 octombrie pentru sedinta comuna in vederea angajarii raspunderii Guvernului. Se apreciaza ca in acest fel Guvernul a oprit, practic, procedura parlamentara si a impiedicat Parlamentul sa isi finalizeze atributia constitutionala de a adopta aceasta lege, arogandu-si astfel acte, atributii si competente care, potrivit Constitutiei, apartin Parlamentului, cele doua autoritati publice intrand astfel intr-un conflict juridic de natura constitutionala.

Se arata ca, prin acest demers, Guvernul a sfidat rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constitutie, si a incalcat principiul separatiei puterilor consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie, creand un precedent foarte periculos prin care se poate generaliza o practica de ocolire a dezbaterilor parlamentare.

Cu privire la conditiile angajarii raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, aratandu-se ca prin aceasta Curtea a decis ca angajarea raspunderii asupra unui proiect este neconstitutionala, considerand ca ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege atat in comisiile de specialitate, cat si in plenul fiecarei Camere si recurgerea la angajarea raspunderii asupra acestui proiect nu isi gaseste o motivare.

Se mai arata ca Guvernul nu putea opri procedura parlamentara si pentru faptul ca, potrivit Regulamentului Senatului, nu putea decide retragerea proiectului cata vreme acesta fusese deja adoptat de Camera Deputatilor, fiind obligat sa lase procedura parlamentara sa isi urmeze cursul firesc.

Pentru motivele aratate, se solicita Curtii Constitutionale sa constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei si Parlament cu privire la proiectul Legii educatiei nationale si sa oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii.

In conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra continutului conflictului juridic de natura constitutionala si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.

Camera Deputatilor a comunicat, cu Adresa nr. 51/4.983 din 25 octombrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 15.217 din 25 octombrie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca *nu a aparut, nu exista si nici nu poate exista conflictul juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Guvern, conflict declansat datorita opririi la Senat a procedurii legislative referitoare la proiectul Legii educatiei nationale si a angajarii raspunderii Guvernului asupra acestui proiect*.

Se arata mai intai faptul ca nu exista un astfel de conflict intre Camera Deputatilor si Guvern, neexistand vreo sesizare din partea Presedintelui Camerei Deputatilor in acest sens. Din acest punct de vedere, un eventual conflict ar putea exista numai intre o parte a Senatului si Guvern.

Invocandu-se definitia data sintagmei *conflict juridic de natura constitutionala*, se apreciaza ca, in cauza, nicio autoritate publica nu si-a arogat puteri, atributii sau competente care, potrivit Constitutiei, sa apartina altor autoritati publice, intrucat, potrivit art. 114 din Legea fundamentala, Guvernul avea posibilitatea de a-si asuma raspunderea asupra unui proiect de lege. Aceasta nu poate avea semnificatia opririi procesului legislativ, pentru ca un asemenea proces poate fi continuat de catre Senat in calitate de Camera decizionala. Tot astfel, nu se poate constata omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in atributiile lor.

Se mai arata ca angajarea raspunderii Guvernului a fost necesara tocmai pentru inlaturarea unui blocaj institutional si pentru buna functionare a institutiilor si a autoritatilor publice cu atributii in domeniul educatiei nationale si nicidecum pentru crearea unui astfel de blocaj. O atare concluzie rezulta din faptul ca, dupa circa 7 luni de la depunerea proiectului Legii educatiei nationale, acesta se gasea tot in dezbaterea Parlamentului (Senatului), fiind examinate doar aproape jumatate dintre textele acestui proiect. Sub acest aspect este si motivarea Guvernului asupra necesitatii asumarii raspunderii sale, considerand ca a fost depasit un termen rezonabil pentru finalizarea procesului legislativ.

In sfarsit, cu referire la considerentele care au fundamentat Decizia nr. 1.557/2009, se mai apreciaza ca structura politica a Comisiei de invatamant a Senatului nu permite adoptarea Legii educatiei nationale, opozitia avand un numar mai mare de membri decat partidele politice aflate la putere, iar efectul este tergiversarea adoptarii la Senat a legii in cauza. Or, neadoptarea pana in prezent si depasirea termenului rezonabil de adoptare a legii in cauza ar putea crea mari dificultati referitoare la procesul de reforma in domeniul educatiei nationale, care este prioritar pentru Romania.

In concluzie, se solicita Curtii Constitutionale sa constate ca nu exista niciun conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern, iar angajarea raspunderii acestuia din urma asupra proiectului Legii educatiei nationale este conforma prevederilor Constitutiei.

Senatul a comunicat, cu Adresa nr. I-2.438 din 25 octombrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 15.232 din 25 octombrie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca sesizarea formulata este intemeiata.

Astfel, se arata ca desi, la o prima analiza a dispozitiilor art. 114 din Constitutie, s-ar putea deduce ca posibilitatea angajarii raspunderii nu este supusa niciunei conditii, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 1.557/2009, a statuat ca posibilitatea Guvernului de a recurge la o astfel de procedura nu poate fi exercitata neingradit de catre Guvern, intrucat admiterea unei asemenea ipoteze ar insemna eludarea principiului fundamental al separatiei puterilor in stat. Prin urmare, in sensul interpretarii date de Curtea Constitutionala dispozitiilor art. 114 din Constitutie, Guvernul nu poate recurge la procedura angajarii raspunderii in fata Parlamentului ori de cate ori constata ca Parlamentul nu dezbate ori nu adopta un proiect de lege pe cat de repede si-ar dori sau cand constata ca dezbaterile legislative converg intr-o directie nedorita de acesta, ci numai atunci cand fie proiectul de lege respectiv nu a figurat in programul de guvernare caz in care votul dat la investitura nu mai este suficient, fie in cazul in care, fata de programul de guvernare aprobat de Parlament prin acordarea votului de incredere, masura legislativa respectiva a devenit imperios necesar a fi adoptata altfel decat prin procedurile legislative obisnuite. Or, prin decizia de a-si angaja raspunderea asupra proiectului Legii educatiei nationale in conditiile in care, in prezent, la Senat, in calitate de Camera decizionala, se afla in dezbaterea comisiilor permanente un proiect de lege cu acelasi obiect de reglementare initiat de Guvern si depus la Parlament in luna aprilie a acestui an, iar in programul de guvernare al actualului cabinet educatia figureaza ca o componenta esentiala a dezvoltarii durabile pentru orice societate, ce reclama o reflectare unitara, completa, sistematica si coerenta a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate in acest proces, Guvernul actioneaza discretionar, depasindu-si competentele.

Se mai arata faptul ca, potrivit art. 75 din Constitutie, numai prima Camera competenta are obligatia de a se pronunta intr-un anumit termen asupra unei initiative legislative aflate in dezbaterea sa, tocmai pentru a da posibilitatea Camerei decizionale sa analizeze si sa dezbata in alte termene decat cele impuse primei Camere o initiativa legislativa. Se considera ca nu este intemeiat argumentul potrivit caruia structura politica a comisiei de specialitate nu mai permite adoptarea proiectului de lege aflat in dezbaterea Senatului, pentru ca determinanta in adoptarea unei legi nu este structura politica a unei comisii permanente care depune numai un raport ci structura politica a unei Camere a Parlamentului, care in final este cea care adopta o lege dincolo de solutia prevazuta in raport. Se apreciaza ca actuala structura politica a Senatului nu numai ca permite, dar poate si impune o anumita solutie legislativa convenabila Guvernului.

Fata de cele aratate, se apreciaza ca singura ratiune a deciziei Guvernului de a-si angaja raspunderea in fata Parlamentului asupra proiectului Legii educatiei nationale este aceea ca, uzand de majoritatea parlamentara favorabila, acesta doreste sa impuna Parlamentului, in cazul de fata Senatului, printr-o procedura rapida, lipsita de orice fel de dezbateri, adoptarea unei legi, ceea ce reprezinta o infrangere a competentelor constitutionale ale Parlamentului.

In sfarsit, se mai sustine ca decizia Guvernului incalca si prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie, care consacra caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, atat in ceea ce priveste considerentele, cat si dispozitivul acestora. Se conchide in sensul ca decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea in fata Parlamentului asupra unei legi a educatiei nationale, in conditiile in care Senatul este deja sesizat, in calitate de Camera decizionala, cu un proiect de lege care are acelasi obiect de reglementare, este un act prin care se incalca competentele Parlamentului in materia legiferarii.

Guvernul a comunicat, cu Adresa nr. 5/8.143/E.B. din 22 octombrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 15.161 din 22 octombrie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca nu se poate retine existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern, nefiind in situatia arogarii de catre Guvern a unor competente care apartin altor autoritati publice, in speta Parlamentului.

Se arata in acest sens ca insasi Legea fundamentala consacra doua institutii juridice ce permit Guvernului sa participe, in mod exceptional, la actul legiferarii, si anume angajarea raspunderii Guvernului si delegarea legislativa.

Se sustine ca nu au fost incalcate nici dispozitiile constitutionale care consacra principiul separatiei puterilor in stat, intrucat varianta pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea reprezinta tocmai forma adoptata de Camera Deputatilor, valorificand astfel imbunatatirile aduse solutiilor legislative initiale, ca urmare a amendamentelor si dezbaterilor in cadrul acestei Camere a Parlamentului. In plus, conform art. 114 alin. (3) din Constitutie, la proiectul de lege pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea pot fi formulate amendamente, imprejurare care permite parlamentarilor sa intervina in continutul efectiv al proiectului de lege.

Se mai arata ca, in conditiile in care la nivelul Senatului in calitate de camera decizionala proiectul a inregistrat un veritabil blocaj (sesizarea Senatului cu proiectul de lege avand loc la data de 21 mai 2010) si data fiind necesitatea reglementarii cu maxima celeritate, domeniul fiind de importanta maxima, intreruperea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege la nivelul Senatului poate fi apreciata drept legitima si oportuna. Potrivit art. 327 din proiectul de lege examinat, acest act normativ ar urma sa intre in vigoare in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. In plus, masurile de reorganizare a invatamantului preuniversitar si universitar pe care implementarea dispozitiilor acestei legi le genereaza nu pot fi aplicate uno ictu, necesitand elaborarea si adoptarea unei ample si complexe legislatii secundare in aceasta materie, care sa fie de natura sa asigure aplicarea, de o maniera adecvata si eficienta, a prevederilor legii. In consecinta, *contextul in care ar urma sa fie asumata raspunderea asupra proiectului Legii educatiei nationale prezinta neindoielnic sensibile elemente de diferenta fata de momentul septembrie 2009, motivele relevate in Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.557/2009 fiind inlaturate*.

In sfarsit, referitor la afirmatia din sesizare, potrivit careia Guvernul creeaza un precedent foarte periculos prin care se poate generaliza o practica de ocolire a dezbaterilor parlamentare, se arata ca noul Cod civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009, in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutie, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna din data de 22 iunie 2009. Or, la acel moment, proiectul era adoptat la Senat, aflandu-se in dezbaterea Camerei Deputatilor, iar in raportul Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, s-a constatat ca proiectul de lege *a ramas fara obiect ca urmare a adoptarii Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prin angajarea raspunderii Guvernului*.


II. Dezbaterile asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala au avut loc la data de 27 octombrie 2010 si s-au desfasurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu citarea partilor si ascultarea concluziilor reprezentantilor acestora. Au fost prezenti autorul sesizarii, presedintele Senatului, domnul Mircea-Dan Geoana, reprezentantul Senatului, domnul Toni Grebla, presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Senatului, reprezentantul Camerei Deputatilor, domnul profesor universitar doctor Gheorghe Iancu, sef al Serviciului juridic al Camerei Deputatilor, precum si reprezentantul Guvernului, doamna Cynthia Carmen Curt, consilier de stat. Sustinerile acestora au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand in vedere dispozitiile art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol si redeschiderea dezbaterilor, cu citarea partilor implicate in conflict.

Dezbaterile au fost reluate la data de 3 noiembrie 2010, in prezenta reprezentantului Senatului, domnul Toni Grebla, presedinte al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Senatului, a reprezentantului Camerei Deputatilor, domnul profesor universitar doctor Gheorghe Iancu, sef al Serviciului juridic al Camerei Deputatilor, si a celui al Guvernului, doamna Cynthia Carmen Curt, consilier de stat.

Avand cuvantul, reprezentantul Senatului, domnul Toni Grebla, arata ca, in plus fata de cele aratate la termenul anterior, doreste sa sublinieze o serie de elemente de natura sa sustina opinia exprimata in sensul ca in cauza exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern.

Arata in acest sens ca exista o diferenta de viziune intre Guvern si Senat cu privire la institutia angajarii raspunderii asupra unui proiect de lege. Astfel, viziunea Guvernului este absolutista, in sensul ca acest drept al Guvernului nu poate fi respins niciodata. Din perspectiva Senatului, in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, dreptul Guvernului de a-si angaja raspunderea cu privire la un proiect de lege nu este limitat, insa acesta trebuie astfel exercitat incat sa nu paralizeze activitatea normala a Parlamentului. Citeaza in acest sens din Decizia nr. 1.557/2009 a Curtii Constitutionale, subliniind si faptul ca puterile statului nu trebuie sa isi rezolve conflictele decat in spiritul bunelor practici politice.

Mai arata ca nu se justifica urgenta recurgerii la aceasta procedura, iar de esenta angajarii raspunderii, dincolo de caracterul complex al reglementarii, este ca legea care intra in vigoare sa aiba aplicabilitate imediata.

Reprezentantul Camerei Deputatilor, domnul Gheorghe Iancu, arata ca se mentin de catre Camera Deputatilor opiniile exprimate la termenul anterior, cu o serie de precizari: daca exista un conflict, acesta nu este intre Parlament si Guvern, ci, eventual, intre Senat si Guvern, deoarece nu exista nicio sesizare a presedintelui Camerei Deputatilor cu privire la existenta vreunui conflict; nu este vorba despre oprirea procedurii legislative la Senat, procesul legislativ fiind continuat in aceasta Camera; prin angajarea raspunderii, Guvernul a incercat sa inlature blocajul creat in Parlament, unde proiectul Legii educatiei nationale a stat mai mult de 6 luni; nu este vorba despre o arogare de competente de catre Guvern, deoarece, potrivit art. 114 din Constitutie, acesta este singurul competent sa isi angajeze raspunderea; angajarea raspunderii se poate face in paralel cu dezbaterea legii in Parlament, sub acest aspect art. 114 din Constitutie necontinand nicio distinctie, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face. In concluzie, in cauza nu exista conflict juridic de natura constitutionala.

Reprezentantul Guvernului, doamna Cyntia Carmen Curt, arata ca Guvernul isi mentine toate argumentele expuse anterior. Arata ca instanta de contencios constitutional este chemata sa exercite un control de conformitate, iar nu unul de oportunitate, precum si faptul ca bunele practici nu pot forma obiectul unui conflict. Procedura angajarii raspunderii este la latitudinea exclusiva a Guvernului, iar, in ceea ce priveste urgenta reglementarii, arata ca aceasta exista, in conditiile in care Guvernul, pentru aplicarea acesteia, urmeaza sa adopte peste 100 de acte normative.

In replica, reprezentantul Senatului arata ca obiectul conflictului nu este acela ca s-a blocat procedura legislativa, ci faptul ca prin aceasta procedura Guvernul a ocolit competenta Parlamentului.

Presedintele declara inchise dezbaterile.


CURTEA,


examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala, formulata de presedintele Senatului, punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile reprezentantilor autoritatilor publice aflate in conflict, dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:


III. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Guvern privitor la *oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect.*

Examinand modul de derulare a procesului legislativ cu privire la proiectul Legii educatiei nationale, se constata urmatoarele:
  • in exercitarea dreptului sau constitutional de initiativa legislativa, prevazut de art. 74 din Legea fundamentala, Guvernul a transmis Camerei Deputatilor, in calitate de prima Camera sesizata, proiectul Legii educatiei nationale, la data de 12 aprilie 2010;
  • la data de 19 mai 2010, proiectul a fost adoptat de Camera Deputatilor, sub titlul *Legea educatiei nationale si invatarea pe tot parcursul vietii*, fiind inaintat Senatului, in calitate de Camera decizionala, la aceeasi data;
  • la Senat proiectul a fost inregistrat sub nr. L 344/26 mai 2010, fiind declansata procedura de dezbatere in Comisiile de specialitate sesizate in fond sau pentru aviz; ultima mentiune din fisa actului aflata pe site-ul acestei Camere se refera la data de 22 iunie 2010 si priveste avizul de la Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital. In cuprinsul sesizarii formulate de presedintele Senatului se arata ca proiectul de lege se afla din data de 26 mai 2010 la Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport, comisie care nu a putut finaliza dezbaterile datorita complexitatii proiectului;
  • in sedinta de Guvern din data de 12 octombrie 2010, la 6 luni de la data transmiterii proiectului de lege catre Parlament, Guvernul a hotarat angajarea raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale, apreciata ca fiind *o lege extrem de importanta pentru modernizarea invatamantului romanesc*, parte componenta a procesului de reforma a statului;
  • in sedinta comuna a Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului din ziua de 18 octombrie 2010, inainte de sesizarea Curtii Constitutionale de catre presedintele Senatului, a fost discutata solicitarea Guvernului, transmisa de primul-ministru al Romaniei, cu privire la angajarea raspunderii asupra Legii educatiei nationale si declansarea procedurilor parlamentare necesare, stabilindu-se urmatorul calendar pentru angajarea raspunderii: luni, 25 octombrie 2010, orele 15.00, depunere de amendamente; joi, 28 octombrie 2010, sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului in vederea angajarii raspunderii Guvernului;
  • la data de 19 octombrie 2010, presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale sesizarea pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Guvern privitor la *oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect.*


    IV. In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, ca acesta presupune *acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor*. De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a retinut:

    *Conflictul juridic de natura constitutionala exista intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale.* In sfarsit, Curtea a mai statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie *stabileste competenta Curtii de a solutiona in fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit intre autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute intre acestea*. (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).

    Fata de circumstantierea realizata in jurisprudenta citata cu privire la atributia conferita Curtii Constitutionale de art. 146 lit. e) din Constitutie, rezulta ca in prezenta cauza Curtea urmeaza sa se pronunte cu privire la faptul daca, prin angajarea raspunderii cu privire la un proiect de lege aflat in dezbatere parlamentara, proiect al carui initiator este, adoptat ulterior de Camera Deputatilor, Guvernul si-a arogat competente care, potrivit Constitutiei, nu ii apartin, a incalcat competenta Parlamentului de unica autoritate legiuitoare, ori a creat orice alt conflict juridic de natura constitutionala.


    V. Analizand textele constitutionale de referinta, se constata urmatoarele:

    Potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, *Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii*.

    Potrivit art. 102 alin. (1) din Constitutie, *Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice*.

    Raporturile dintre cele doua autoritati sunt guvernate de dispozitiile art. 1 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora *Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in cadrul democratiei constitutionale*.

    Potrivit art. 114 alin. (1) din Constitutie *Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege*. Acest text constitutional este reglementat in cap. IV al titlului III din Legea fundamentala, capitol intitulat *Raporturile Parlamentului cu Guvernul*.

    Din interpretarea textelor constitutionale aratate, precum si a modului in care legiuitorul constituant a inteles sa le situeze in chiar structura Legii fundamentale, rezulta ca legiferarea pe calea angajarii raspunderii de catre Guvern are caracter de exceptie. Asa cum a statuat Curtea in jurisprudenta sa, respectiv prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, *la aceasta modalitate simplificata de legiferare trebuie sa se ajunga in extremis, atunci cand adoptarea proiectului de lege in procedura obisnuita sau in procedura de urgenta nu mai este posibila ori atunci cand structura politica a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta*. Prin aceeasi decizie, Curtea a mai statuat ca *angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmareste ca acesta sa fie adoptat in conditii de maxima celeritate, continutul reglementarii vizand stabilirea unor masuri urgente intr-un domeniu de maxima importanta, iar aplicarea acestora trebuie sa fie imediata. [...] Prin urmare, chiar daca la prima vedere posibilitatea angajarii raspunderii nu este supusa niciunei conditii, oportunitatea si continutul initiativei ramanand teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru ca exclusivitatea Guvernului este opozabila numai Parlamentului, si nu Curtii Constitutionale ca garant al suprematiei Legii fundamentale*.

    Pornind de la aceste considerente de principiu desprinse din jurisprudenta sa, care circumscriu in mod categoric conditiile in care Guvernul isi poate angaja raspunderea asupra unui proiect de lege, si vazand dispozitiile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) si art. 114 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, aflat in dezbatere parlamentara, respectiv la Senat, in calitate de Camera decizionala, nu isi gaseste nicio motivare.

    Astfel, nu subzista conditia urgentei care sa fi determinat o astfel de masura din partea Guvernului, cata vreme masurile prevazute in proiectul de lege intra in efectivitate incepand cu anul scolar 20112012, iar unele dintre acestea chiar cu anul scolar 20122013 [potrivit art. 361 alin. (3) din proiect].

    Sub acest aspect, nu poate fi retinut argumentul exprimat in punctul de vedere al Guvernului in sensul ca *proiectul a inregistrat un veritabil blocaj in conditiile in care sesizarea Senatului cu proiectul de lege a avut loc la data de 21 mai 2010* si nici incercarea de acreditare a ideii ca termenul de legiferare in aceasta Camera este excesiv. Curtea observa, in acest sens, faptul ca art. 75 din Constitutie nu stabileste niciun termen cu privire la dezbaterea proiectelor de lege in Camera decizionala si niciun criteriu pentru a aprecia cu privire la caracterul rezonabil al termenului in care se finalizeaza procesul legislativ in aceasta Camera, tocmai in considerarea caracterului sau decizional.

    Curtea constata, de asemenea, ca, potrivit art. 76 alin. (3) din Constitutie, *La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere*. Or, din actele depuse la dosar nu a fost identificat niciun demers al Guvernului, adresat Senatului, pentru dezbaterea proiectului de lege in procedura de urgenta. Prin urmare, afirmatia Guvernului, in sensul ca aceasta dezbatere a fost tergiversata, nu se sustine.

    Din examinarea documentelor depuse la dosar de reprezentantul Senatului, respectiv un act centralizator cu privire la *participantii la dezbaterile proiectului de lege Legea educatiei nationale L344/2010*, precum si un *Document de lucru la proiectul de lege Legea educatiei nationale si invatarea pe tot parcursul vietii*, rezulta, cu evidenta, doua concluzii:
    a) la 11 din cele 29 de sedinte de dezbatere a Proiectului de lege la Senat, desfasurate in perioada 1 iunie 2010 7 octombrie 2010, a participat ca reprezentant al Guvernului chiar ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului;
    b) in cadrul Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport, atat proiectul de lege, cat si amendamentele propuse au fost supuse dezbaterii, Comisia desfasurand, in acest sens, o activitate corespunzatoare.

    Nu exista, prin urmare, nicio dovada a vreunui blocaj sau a unei inactivitati parlamentare, cu referire la proiectul de lege in discutie. In plus, la aprecierea termenului de dezbatere a legii la Senat (termen care, asa cum s-a observat, nu este limitat de dispozitiile Legii fundamentale) trebuie avut in vedere ca acesta s-a suprapus in mare masura cu perioada vacantei parlamentare, respectiv in ceea ce priveste intervalul 30 iunie 1 septembrie 2010.

    Astfel fiind, angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale incalca prevederile art. 114 din Constitutie, in sensul jurisprudentei Curtii Constitutionale. Si in aceasta cauza, ca si in cea deferita Curtii si solutionata prin Decizia nr. 1.557/2009, ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atat in cadrul comisiilor de specialitate, cat si in plenul fiecarei Camere a Parlamentului, potrivit competentelor stabilite de art. 75 din Constitutie, si recurgerea la angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege nu isi gasesc o motivare nici in fapt, nici in drept.

    Intarind cele retinute in decizia anterior mentionata, Curtea observa si retine ca acceptarea ideii potrivit careia Guvernul isi poate angaja raspunderea asupra unui proiect de lege in mod discretionar, oricand si in orice conditii, ar echivala cu transformarea acestei autoritati in autoritate publica legiuitoare, concurenta cu Parlamentul in ceea ce priveste atributia de legiferare. Or, o astfel de interpretare data dispozitiilor art. 114 din Legea fundamentala este in totala contradictie cu cele statuate de Curtea Constitutionala in jurisprudenta citata si, prin urmare, in contradictie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie, care consacra obligativitatea erga omnes a deciziilor Curtii Constitutionale, si incalca in mod flagrant dispozitiile art. 1 alin. (4) si art. 61 alin. (1) din Constitutie.

    Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, in conditiile in care proiectul de lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala, a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, intrucat prin exercitarea de catre Guvern a unei competente, cu nerespectarea cadrului constitutional care o circumstantiaza, s-a incalcat competenta Parlamentului de unica autoritate legiuitoare.

    Legitimarea unui astfel de act, cu argumentul ca art. 114 din Constitutie nu face nicio distinctie cu privire la posibilitatea Guvernului de a-si angaja raspunderea, argument fundamentat pe ideea ca tot ce nu este interzis este permis, ar putea conduce, in final, la crearea unui blocaj institutional, in sensul ca Parlamentul ar fi in imposibilitate de a legifera, adica de a-si exercita rolul sau fundamental, de unica autoritate legiuitoare. Curtea subliniaza in acest context importanta, pentru buna functionare a statului de drept, a colaborarii dintre puterile statului, care ar trebui sa se manifeste in spiritul normelor de loialitate constitutionala, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat. Astfel, in situatia in care Parlamentul este sesizat cu un proiect de lege deosebit de complex, apreciat insa de Guvern ca fiind vital pentru programul sau de guvernare, ceea ce presupune si o anumita urgenta, si fata de faptul ca textul constitutional de referinta, respectiv art. 75 din Constitutie, nu prevede niciun termen in care Camera decizionala trebuie sa se pronunte asupra proiectului de lege adoptat de prima Camera sesizata, buna desfasurare a procesului de legiferare si atingerea finalitatii sale, respectiv realizarea actului de guvernare in conformitate cu vointa poporului, exercitata prin reprezentantii sai, care constituie Parlamentul, este conditionata si de colaborarea dintre Guvern si Parlament.

    Sub aspectul partilor implicate in conflict, Curtea constata ca acestea sunt Guvernul si Parlamentul, iar nu Guvernul si Senatul, chiar daca sesizarea presedintelui Senatului nu a fost insusita si de presedintele Camerei Deputatilor, deoarece, din perspectiva procesului legislativ, aceasta distinctie nu prezinta relevanta. Legea reprezinta actul juridic al Parlamentului, procesul de adoptare a acesteia vizand nu numai adoptarea in una dintre Camere, ci si parcurgerea intregii proceduri parlamentare.

    Cu privire la solicitarea autorului sesizarii, in sensul ca instanta de contencios constitutional sa oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii, Curtea constata ca aceasta cerere excedeaza competentei sale, solutia apartinand in exclusivitate autoritatilor publice aflate in conflict.



    DECIZIE


    Avand in vedere considerentele expuse in prezenta decizie, dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 si 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,


    Cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUTIONALA

    In numele legii
    DECIDE:
    Constata ca angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, intrucat proiectul de lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica Parlamentului Romaniei si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


    OPINIE CONCURENTA Inainte de orice comentariu, imi mentin concluzia ca, prin angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, in timp ce acesta se afla in dezbaterea Senatului in calitate de Camera decizionala dupa ce anterior fusese adoptat de Camera Deputatilor prin votul final, s-a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati, respectiv Guvernul Romaniei si Parlamentul Romaniei, prin Senatul Romaniei.


    1. In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, ca acesta presupune *acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor*.

    Sub acest aspect, trebuie sa acceptam ideea ca un atare conflict intre autoritatile statului poate exista, dovada cea mai concludenta fiind aceea ca insasi Constitutia il prevede.


    2. Actul juridic al angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale il constituie Hotararea Guvernului trimisa Parlamentului, prin scrisoarea din 13 octombrie 2010; Guvernul Romaniei a adresat la 13 octombrie o scrisoare Parlamentului Romaniei, prin care a hotarat sa isi angajeze raspunderea asupra proiectului Legii educatiei nationale, angajare intemeiata pe dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie. Apreciez insa ca nu actul in sine al angajarii raspunderii Guvernului a declansat conflictul juridic de natura constitutionala intre cele doua autoritati, ci modalitatile si imprejurarile concrete in care a fost exprimat (la momentul angajarii, proiectul Legii educatiei nationale fusese adoptat de catre Camera Deputatilor, prin votul final al deputatilor, iar la Senat parcursese o parte importanta din procedura).

    De altfel, a admite ca actul angajarii raspunderii Guvernului ar declansa, de principiu, un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern ar insemna sa admitem ca dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie sunt inaplicabile, fapt de neacceptat intr-o democratie.


    3. Pe de alta parte, angajarea raspunderii Guvernului nu poate fi catalogata ca fiind neconstitutionala pentru ca, pe de o parte, are temei constitutional [art. 114 alin. (1) din Constitutie], iar, pe de alta parte, neconstitutionalitatea poate purta asupra unei legi, asupra unui tratat sau asupra unui regulament al celor doua Camere etc. in niciun caz insa nu poate purta asupra unui proiect de lege (in speta, angajarea raspunderii Guvernului viza un proiect de lege), sau asupra unui act juridic unilateral, cum a fost Hotararea Guvernului de angajare a raspunderii pe proiectul Legii educatiei nationale, chiar daca acest act juridic ar avea caracter normativ.

    De aceea, Curtea trebuia sa se pronunte asupra cererii Presedintelui Senatului (astfel cum rezulta din chiar petitul actiunii), si anume *de a solutiona conflictul juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei, pe de o parte, si Guvern, ca autoritate publica a puterii executive, pe de alta parte, conflict declansat prin oprirea procesului legislativ de la Senat cu proiectul Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect*.

    Curtea trebuia sa se pronunte, de asemenea, chiar in dispozitivul deciziei, si pe solicitarea presedintelui Senatului formulata in finalul sesizarii, si nu sa trateze aceasta solicitare in considerentele deciziei. Solicitarea, chiar daca nu figura ca un capat distinct de cerere, nu putea fi ignorata, citez: *rog Curtea Constitutionala sa constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei si Parlament cu privire la proiectul Legii educatiei nationale si sa oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii* (subl. ns.)

    Din compararea celor doua texte (petitul actiunii si solicitarea din finalul sesizarii) rezulta, in acceptiunea autorului, ca solutionarea conflictului presupune, pe de o parte, constatarea existentei conflictului si, pe de alta parte, obligarea Guvernului de a renunta la procedura angajarii raspunderii.

    Sub acest aspect, trebuie subliniat insa ca sintagma *solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice* din cuprinsul art. 146 lit. e) din Constitutie are un alt inteles decat in dreptul comun, chiar daca si Curtea Constitutionala este o instanta, si anume o instanta de contencios constitutional.

    In dreptul comun, pornind chiar de la dispozitiile art. 14 din titlul I al Codului de procedura civila Competenta dupa materie, se poate observa ca legiuitorul foloseste sintagma *judeca... toate procesele si cererile...*, ceea ce semnifica, pe de o parte, ca intr-o cauza determinata judecatorul de drept comun spune dreptul (da dreptate uneia sau alteia din parti), iar, pe de alta parte, obliga una din parti la o anumita conduita sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

    In atributiile instantei de contencios constitutional, astfel cum acestea sunt prevazute de dispozitiile art. 146 din Constitutie, nu poate fi identificata nicio situatie in care Curtea sa poata obliga o autoritate la o anume conduita, fiind lipsita in acest sens de prerogativa executarii silite.

    Prin urmare, solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu presupune obligarea de catre Curte a uneia sau alteia dintre parti la o anumita conduita. In considerentele deciziei, Curtea insasi recunoaste ca cererea prin care se solicita obligarea Guvernului de a renunta la procedura angajarii raspunderii excedeaza competentei sale. Se si poate observa ca dupa sesizarea Curtii Constitutionale de catre presedintele Senatului, Parlamentul, prin Birourile celor doua Camere, au permis Guvernului sa isi angajeze raspunderea, fixand si data prezentarii proiectului de lege de catre Guvern, iar Guvernul a si uzat de aceasta permisiune, angajandu-si practic raspunderea.

    Aceasta imprejurare poate conduce si la concluzia atenuarii conflictului intre cele doua autoritati, motiv pentru care, in dispozitivul deciziei sus-mentionate nu trebuia sa figureze sintagma *angajarea raspunderii este neconstitutionala si a declansat un conflict*, ci doar constatarea declansarii si existentei conflictului prin angajarea raspunderii Guvernului.

    De altfel, in cuprinsul actiunii, autorul sesizarii nu solicita Curtii sa constate ca *angajarea raspunderii Guvernului pe proiectul Legii educatiei nationale este neconstitutionala*.

    O atare solicitare nici nu ar fi fost posibila, dat fiind ca, asa cum am aratat mai inainte, nu angajarea raspunderii in sine a Guvernului pe proiectul unei legi este neconstitutionala, ci doar produsul acestei angajari proiectul legii care, ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului, devine lege prin parcurgerea procedurilor parlamentare.

    Judecator,
    Petre Lazaroiu



    OPINIE SEPARATA
    In dezacord cu opinia majoritara, consideram ca sesizarea formulata de presedintele Senatului prin care s-a solicitat Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Guvern, conflict declansat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect, nu intruneste conditiile necesare constatarii unui conflict juridic de natura constitutionala pentru urmatoarele motive:


    I. In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice, Curtea Constitutionala constata ca, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, a statuat ca acesta presupune *acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor*.

    Asadar, conflictul juridic de natura constitutionala se poate declansa intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale.

    Pentru solutionarea cererii ce formeaza obiectul dosarului de fata, Curtea Constitutionala trebuia sa se raporteze la textele din Legea fundamentala incidente pentru a determina competenta celor doua autoritati implicate: Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei.

    Potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, *Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii*.

    Potrivit art. 102 alin. (1) din Constitutie, *Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice*.

    Realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament presupune si promovarea, respectiv adoptarea de acte normative pentru reglementarea relatiilor sociale vizate la elaborarea acestui program. In ceea ce priveste legile, promovarea acestora se poate realiza de catre Guvern prin exercitarea dreptului sau de initiativa legislativa, in conditiile art. 74 din Constitutie (*initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot [...]), urmata de dezbaterea legii in cadrul procedurii legislative ordinare, sau prin angajarea raspunderii in fata Parlamentului, in conditiile art. 114 din Constitutie (*Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege*), urmata de dezbaterea unei probleme eminamente politice, legata de ramanerea sau demiterea Guvernului.

    Cele doua institutii initiativa legislativa si angajarea raspunderii dau expresie unor competente constitutionale ale Guvernului si nu se exclud una pe cealalta. Cat priveste situatia care a fost dedusa examinarii Curtii, respectiv angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, decisa dupa momentul sesizarii Parlamentului cu acelasi proiect, pe calea exercitarii initiativei legislative, niciunul dintre textele constitutionale nu stabileste reguli sau interdictii. In lipsa unor dispozitii constitutionale, exprese ori implicite, care sa conditioneze sau sa restrictioneze in vreun fel libertatea Guvernului de a alege sa isi asume raspunderea pe un proiect de lege in fata Parlamentului, atunci cand apreciaza ca o asemenea masura se impune [asumandu-si, in mod evident, riscurile corelative descrise de art. 114 alin. (2) din Constitutie], apreciem ca nu exista temeiul legal sau constitutional care sa distinga cu privire la originea proiectului de lege, respectiv un proiect de lege propriu ori unul preluat din una dintre Camerele parlamentare, sau cu privire la continutul/materia de reglementare a proiectului de lege care face obiectul angajarii raspunderii Guvernului.

    Raporturile dintre cele doua autoritati sunt insa guvernate de principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie, care implica nu numai ideea de colaborare, ci si de control, prin mijloace constitutionale specifice. Unul dintre mijloacele juridice de realizare a functiei de control a Parlamentului asupra Guvernului il constituie motiunea de cenzura, ce constituie forma cea mai grava de sanctiune ce poate fi aplicata Guvernului de catre Parlament. In situatia angajarii raspunderii Guvernului in fata Parlamentului asupra unui proiect de lege, Guvernul poate fi demis *daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 113* (*cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor*).

    Avand in vedere dispozitiile constitutionale invocate, consideram ca decizia Guvernului de angajare a raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale, chiar daca a fost precedata de promovarea unei initiative legislative cu privire la un proiect cu acelasi titlu, nu poate fi catalogata ca un act de arogare a unor puteri, atributii sau competente care, potrivit Constitutiei, apartin Parlamentului. Este evident ca Guvernul exercita in acest fel o competenta prevazuta in mod expres de prevederile art. 114 din Legea fundamentala.

    In plus, in conditiile in care varianta proiectului de lege pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea reprezinta tocmai forma adoptata de Camera Deputatilor (iar nu forma initiala a proiectului), se poate constata, practic, o insusire de catre Guvern a deciziei luate de una dintre cele doua componente ale forului legislativ. Din aceasta perspectiva, problema raporturilor de ordin constitutional in cauza supusa analizei Curtii se cantoneaza in principal in sfera relatiilor dintre Guvern si Senat. Se invoca sub acest aspect faptul ca Guvernul nu putea decide retragerea proiectului cata vreme acesta fusese deja adoptat de Camera Deputatilor. Or, decizia de angajare a raspunderii Guvernului nu poate fi interpretata ca fiind o decizie de retragere a proiectului de lege, ci, dimpotriva, un act de promovare a acestuia, in stadiul existent la data angajarii raspunderii, adica in forma adoptata de Camera Deputatilor.

    Mai mult, art. 114 din Constitutie stabileste posibilitatea depunerii de amendamente la proiectul de lege, precum si, asa cum s-a aratat, posibilitatea demiterii Guvernului pe calea motiunii de cenzura. Aceasta institutie constitutionala determina, in esenta, ca decizia de continuare a procesului legislativ la Senat cu privire la acest proiect sa fie conditionata tot de pozitia si decizia Parlamentului, exprimata cu prilejul angajarii raspunderii Guvernului.

    Dincolo de aceste ratiuni teoretice, nu putem face abstractie de imprejurarea ca, in concret, nu este intrunita una dintre conditiile existentei conflictului juridic de natura constitutionala si anume nu exista blocaj institutional. Astfel, in sedinta comuna a Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului din ziua de 18 octombrie 2010, a fost discutata solicitarea Guvernului, transmisa de primul-ministru, cu privire la angajarea raspunderii asupra Legii educatiei nationale si declansarea procedurilor parlamentare necesare, stabilindu-se calendarul aferent. Astfel, a fost fixat termenul pentru depunerea de amendamente pana pe data de 25 octombrie 2010, orele 15.00, iar in data de 28 octombrie 2010 a avut loc sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului in vederea angajarii raspunderii Guvernului.

    Asa fiind, prin discutarea solicitarii Guvernului cu privire la angajarea raspunderii asupra Legii educatiei nationale si stabilirea calendarului privind procedurile parlamentare aferente, Parlamentul nu a avut o conduita din care sa rezulte o stare de conflict juridic de natura constitutionala. Chiar daca s-ar accepta ipoteza unui atare conflict, declansat de solicitarea primuluiministru al Guvernului, prin conduita sa ulterioara, autoritatea legiuitoare a dezamorsat aceasta stare, parcurgand procedurile parlamentare si evitand, deci, un blocaj institutional.

    Prin urmare, constatam ca din coroborarea dispozitiilor constitutionale incidente in cauza, si anume art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (1) si art. 114 alin. (1) si (2), rezulta indubitabil ca Parlamentul este si ramane unica autoritate legiuitoare si in cazul asumarii raspunderii de catre Guvern, intrucat procedura asumarii raspunderii de catre Guvern se deruleaza in fata camerelor reunite ale Parlamentului si se desfasoara sub supravegherea si controlul forului legislativ suprem, care are la indemana, in virtutea prevederilor constitutionale exprese ale art. 114 alin. (2), posibilitatea demiterii Guvernului printr-o motiune de cenzura.

    Avand in vedere considerentele expuse, apreciem ca nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Guvern in legatura cu decizia Guvernului de angajare a raspunderii cu privire la Legea educatiei nationale.


    II. In ceea ce priveste aspectele referitoare la problema constitutionalitatii angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, cu referire in mod concret la acest proiect, aspecte invocate in cadrul sesizarii si sustinute cu argumente desprinse din jurisprudenta Curtii Constitutionale, consideram ca acestea nu pot face obiectul analizei in cadrul solutionarii presupusului conflict juridic de natura constitutionala cu care Curtea a fost sesizata.

    Chiar daca in urma analizei realizate, prin opinia majoritara a judecatorilor Curtii, s-a constatat ca exista un conflict de natura constitutionala, Curtea nu isi poate extinde controlul si asupra constitutionalitatii angajarii raspunderii Guvernului.

    Aceste aspecte pot face obiectul unei eventuale examinari a Legii educatiei nationale, sub aspectul constitutionalitatii extrinseci a legii adoptate prin angajarea raspunderii Guvernului, examinare care poate fi realizata in exercitarea altei atributii constitutionale, respectiv cea prevazuta de art. 146 lit. a) din Constitutie. Aceasta deoarece controlul de constitutionalitate se poate exercita exclusiv asupra unei legi adoptate de Parlament, inainte de promulgare, decizia Curtii prin care s-ar constata neconstitutionalitatea acesteia avand ca efect intoarcerea legii in Parlament, care este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.

    Or, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 prin care se statueaza asupra neconstitutionalitatii angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului de lege in discutie, pe baza interpretarii date de Curte dispozitiilor art. 114 din Constitutie in Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, realizeaza un control de constitutionalitate al acestei legi aflate in stadiul de proiect, ceea ce este inadmisibil.

    Mai mult, invocarea ca si precedent jurisdictional a Deciziei nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, pronuntata in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie, cu privire la o lege adoptata de Parlament, si a argumentelor pe care aceasta s-a intemeiat este nu numai rezultatul unei viziuni pro causa a celor care formeaza opinia majoritara, ci este menita sa creeze o grava confuzie cu privire la atributiile Curtii Constitutionale, care sunt strict delimitate de prevederile Legii fundamentale.

    Pe de alta parte, in considerentele deciziei opinia majoritara statueaza ca Guvernul nu poate fi obligat sa renunte la procedura angajarii raspunderii, intrucat continuarea procedurii, inclusiv dezbaterea motiunii de cenzura, este atributul celor doua autoritati implicate, ceea ce, in opinia semnatarilor acestei opinii separate, inseamna ca procedura poate fi continuata.


    In concluzie, apreciem ca dispozitivul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 constituie o evidenta depasire a competentei Curtii Constitutionale si, in mod direct, o incalcarea a prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. e) si art. 147 alin. (2) din Constitutie.






  • Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





    Termeni juridici, grupare tematica




    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    23 useri online

    Useri autentificati: