Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 694 din 20 mai 2010 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, referitoare la modificarea dispozitiilor art. 385^9alin. 1 pct. 12 din Codul de procedura penala
Publicata in Monitorul Oficial nr. 392/2010 - M. Of. 392 / 14 iunie 2010
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura penala,
precum si pentru modificarea altor legi, referitoare la modificarea
dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 12 din Codul de procedura
penala, exceptie ridicata de Vasile Lata in Dosarul
nr. 78/62/2005 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie — Sectia
penala.
Dezbaterile au avut loc in ziua de 11 mai 2010 si au fost
consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand,
avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat
pronuntarea pentru 20 mai 2010.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata
urmatoarele:
Prin Incheierea din 31 august 2009, pronuntata in Dosarul
nr. 78/62/2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie — Sectia
penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 184 din Legea
nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de
procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi,
in ce priveste partea de modificare a dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 12 din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de Vasile Lata in dosarul de mai sus.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul
acesteia sustine ca prevederile legale mentionate incalca
dispozitiile constitutionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber
la justitie, ale art. 53 referitoare la Restrangerea exercitiului unor
drepturi sau al unor libertati si art. 20 referitoare la Tratatele
internationale privind drepturile omului raportate la dispozitiile
art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs
efectiv, deoarece prin abrogarea posibilitatii de a contesta pe
calea recursului o hotarare nelegala atunci cand nu sunt
intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni este afectat tocmai dreptul la un recurs efectiv, care trebuie sa asigure o
reparatie adecvata.
In sustinerea tezei neconstitutionalitatii dispozitiilor legale
contestate, autorul exceptiei face trimitere la Decizia Curtii
Constitutionale nr. 783/2009 prin care Curtea a constatat ca este
neconstitutionala abrogarea art. 385^9 alin. 1 pct. 17^1 din Codul
de procedura penala, care prevedea ca se poate face recurs
cand hotararea este contrara legii sau cand prin hotarare s-a
facut o gresita aplicare a legii.
Inalta Curte de Casatie si Justitie — Sectia penala
opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de
sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea
nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie
dispozitiile art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 677 din 7 august
2006, referitoare la modificarea dispozitiilor art. 385^9 alin. 1
pct. 12 din Codul de procedura penala, care au urmatorul
continut: *Codul de procedura penala, republicat in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu
modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
[...]
184. La articolul 3859, punctele 7 si 12 ale alineatului 1 vor
avea urmatorul cuprins:
*[...]
12. cand instanta a pronuntat o hotarare de condamnare
pentru o alta fapta decat cea pentru care condamnatul a fost trimis
in judecata, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 334—337;”.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constata ca, potrivit actelor existente la dosar, autorul exceptiei
a fost cercetat pentru savarsirea infractiunii prevazute si
pedepsite de art. 254 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6
din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si
sanctionarea faptelor de coruptie si, dupa ce instanta de fond l-a
achitat retinand ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale
infractiunii, lipsind latura subiectiva si cea obiectiva, instanta de
apel l-a condamnat la o pedeapsa privativa de libertate. Pentru
acest motiv, inculpatul a formulat recurs impotriva solutiei
pronuntate in apel si care constituie obiectul Dosarului
nr. 78/62/2005 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie — Sectia
penala, dosar in care a fost invocata prezenta exceptie de
neconstitutionalitate.
Autorul exceptiei arata, ca urmare a modificarilor aduse
Codului de procedura penala, ca prin textul legal criticat nu mai
poate contesta pe calea recursului o hotarare nelegala ce
vizeaza incidenta unui caz de achitare, si anume acela cand nu
sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii. Prin
urmare, considera ca i-a fost restrans pana la anihilare accesul
la justitie si la un recurs efectiv.
Fata de aceste sustineri, Curtea gaseste exceptia de
neconstitutionalitate intemeiata si urmeaza a o admite pentru
urmatoarele considerente:
Accesul la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutia
Romaniei, presupune posibilitatea concreta de a uza de toate
mijloacele procesuale pentru apararea unui drept sau interes
legitim, inclusiv impotriva unei condamnari posibil incorecte,
sens in care, potrivit art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7
aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, *Orice persoana declarata vinovata
de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara
examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii sale de
catre o jurisdictie superioara.” Prin urmare, Curtea constata ca
autorului exceptiei, condamnat fiind pentru prima data in apel,
i-a fost suprimat accesul efectiv la o cale de atac in fata unei
jurisdictii superioare, cu scopul de a contesta decizia prin care
a fost declarat vinovat. Chiar daca acest examen poate fi limitat
din ratiuni ce justifica un scop legitim, restrangerea nu trebuie sa
goleasca reexaminarea de sensul, de esenta sa. Aceleasi ratiuni
le consacra si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale in art. 13 referitoare la Dreptul la un
recurs efectiv. Astfel, textul permite invocarea in substanta a
drepturilor si libertatilor garantate de Conventie, pentru ca un
recurs efectiv (fie el apel sau recurs, asa cum este definit de
Codul de procedura penala roman) vizeaza orice posibila
incalcare imputabila autoritatilor, mai cu seama atunci cand
pretinsa lezare a dreptului a fost comisa de persoane oficiale in
exercitiul functiilor lor. Dreptul in cauza este unul subiectiv de
natura procedurala si poate fi invocat atunci cand legiuitorul, ca
autoritate publica, l-a afectat prin actiunea sau omisiunea sa.
Or, imposibilitatea partii interesate de a invoca o interpretare
posibil eronata a probelor de natura a stabili incorect daca sunt
sau nu intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni
afecteaza dreptul la aparare, prin inexistenta unui proces
echitabil care sa asigure, intre altele, accesul in fata unei
jurisdictii superioare pentru a dispune cu privire la redresarea
situatiei litigioase, adica la existenta unei incalcari denuntate, la
inlaturarea ei si a consecintelor sale pentru titular. Aceasta
intrucat caracterul efectiv al unei cai de atac impune ca aceasta
sa fie de natura a impiedica executarea unor masuri contrare
dispozitiilor Conventiei si ale caror consecinte apar ca potential de reparatie a urmarilor pe care le-ar
putea produce o condamnare posibil eronata.
Asa fiind, Curtea constata ca autorul exceptiei trebuie sa aiba
un acces neingradit la o instanta superioara pentru a contesta
o asemenea decizie. Chiar daca incidenta reclamata este
situata pe taramul caii ordinare de atac a recursului, Curtea
constata ca acest caz de casare presupune o evidenta stabilire
eronata a faptelor in existenta sau inexistenta lor, in
imprejurarile in care au fost comise, fie prin luarea in
considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea
continutului acestora, cu conditia sa fi influentat solutia adoptata.
Or, retinerea unei imprejurari esentiale fara ca probele
administrate sa o sustina sau neretinerea unei imprejurari
esentiale, desi probele administrate o confirmau, sunt ipoteze
rezultate dintr-o reala denaturare a acestora si care justifica pe
deplin necesitatea mentinerii in legislatie a unei asemenea
posibilitati de cenzura ce vizeaza aspecte de evidenta lipsa a
legalitatii unei hotarari penale, care se circumscriu lato sensu in
sfera principiului referitor la dreptul la un proces echitabil si la un
recurs efectiv. Iata de ce, chiar daca motivul de casatie referitor
la intrunirea elementelor constitutive ale unei infractiuni atinge
starea de fapt, in drept el vizeaza modul judicios in care latura
de drept a cauzei a fost rezolvata prin corecta interpretare si
aplicare a legii si mai ales prin evitarea oricarei incalcari a
normelor de drept de natura a influenta rezolvarea cauzei. O
asemenea analiza nu echivaleaza insa cu transformarea
recursului intr-o cale de atac prin care se examineaza cauza
sub toate aspectele. Dimpotriva, se mentine caracterul sau de
jurisdictie exercitabila numai in cazuri strict determinate definite
lato sensu ca violari ale legii, ducand la o judecata care nu
poarta asupra fondului, ci exclusiv asupra legalitatii hotararii
anterior pronuntate, legalitate ce va fi validata doar ca urmare a
aprecierii probelor deja existente la dosar.
Pe cale de consecinta, Curtea constata ca, prin eliminarea
posibilitatii de a contesta pe calea recursului o hotarare
judecatoreasca atunci cand nu sunt intrunite elementele
constitutive ale infractiunii, inchide partii interesate calea
valorificarii efective a dreptului incalcat, sens in care dispozitiile
art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 in ce priveste partea
referitoare la modificarea dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 12 din
Codul de procedura penala contravin dispozitiilor constitutionale
ale art. 21 si ale art. 20 raportate la art. 13 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
De asemenea, Curtea mai constata ca argumentele
prezentei decizii nu echivaleaza cu instituirea nelimitata a unor
alte cai de atac, chiar daca o pretinsa condamnare nelegala a
fost pronuntata in recurs, deoarece legislatia procedural penala
romana, ce cuprinde 3 grade de jurisdictie, este apreciata ca
suficienta pentru a se da garantie si efectivitate drepturilor
pretins incalcate.
In sfarsit, Curtea constata ca, in acord cu jurisprudenta sa,
spre exemplu Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995
privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul
controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce
insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii
Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si
considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea retine
ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt
general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor
subiectelor de drept. In consecinta, atat Parlamentul, cat si
Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza, in
aplicarea legii criticate, sa respecte cele stabilite de Curtea
Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei decizii.
DECIZIE
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1—3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Vasile Lata in Dosarul nr. 78/62/2005 al Inaltei Curti de Casatie si
Justitie — Sectia penala si constata ca dispozitiile art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului
de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, referitoare la modificarea dispozitiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 12 din Codul
de procedura penala sunt neconstitutionale.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 20 mai 2010
|
|
