DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Cursuri Lupu&Partners

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English





(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Decizie neconstitutionalitate

Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.96, art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Decizie neconstitutionalitate din 04-07-2007
Curtea Constitutionala
Anul 2016 [4 decizii]
Anul 2015 [17 decizii]
Anul 2014 [23 decizii]
Anul 2013 [10 decizii]
Anul 2012 [25 decizii]
Anul 2011 [17 decizii]
Anul 2010 [30 decizii]
Anul 2009 [36 decizii]
Anul 2008 [3 decizii]
Anul 2007 [36 decizii]
Anul 2006 [15 decizii]
Anul 2005 [11 decizii]
Anul 2004 [8 decizii]
Anul 2003 [14 decizii]
TOATE [249 decizii]
Recursuri in interesul Legii, recursuri ICCJ
Anul 2015 [2 decizii]
Anul 2014 [13 decizii]
Anul 2013 [16 decizii]
Anul 2012 [16 decizii]
Anul 2011 [23 decizii]
Anul 2010 [8 decizii]
Anul 2009 [28 decizii]
Anul 2008 [46 decizii]
Anul 2007 [71 decizii]
Anul 2006 [31 decizii]
Anul 2005 [18 decizii]
Anul 2004 [1 decizii]
Anul 2003 [3 decizii]
TOATE [276 decizii]
Cautare decizii:    



Decizie neconstitutionalitate
Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.96, art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice


Publicata in Monitorul Oficial nr. 525/2007 - M. Of. nr. 525 / 2 aug. 2007

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.96, art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicata de Luis Vicentiu Lazarus in Dosarul nr.2.318/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 28 iunie 2007 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand, in urma deliberarilor, Curtea a dispus amanarea pronuntarii pentru data de 4 iulie 2007.


CURTEA,



avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 13 februarie 2007, pronuntata in Dosarul nr.2318/299/2007, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.96, art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicata de Luis Vicentiu Lazarus in dosarul mentionat.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, se sustine, in esenta, ca instituirea unui regim sanctionator contraventional, cu consecinta posibilitatii aplicarii, in mod cumulativ, de sanctiuni constand in puncte de amenda, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, puncte de penalizare si masuri tehnico-administrative, constituie o restrangere excesiva a unor drepturi, in situatii care nu se incadreaza in cele anume prevazute de art.53 alin.(1) din Constitutie. In plus, cu ocazia dezbaterilor in sedinta publica, reprezentantul autorului exceptiei a mai aratat ca, desi art.113 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 prevede ca permisul de conducere se restituie la sfarsitul perioadei de suspendare, Regulamentul de aplicare a ordonantei impune sustinerea unui test pentru redobandirea acestui permis. In acest fel, in contradictie cu principiile Constitutiei, se instituie o procedura jurisdictionala la latitudinea unui organ administrativ, cu consecinta aplicarii discretionare a legii de catre acesta.

Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, aratand ca „este dreptul legitim al legiuitorului de a reglementa regimul considerat adecvat pentru sanctionarea contraventiilor care sunt savarsite in urma incalcarii normelor de circulatie rutiera.*

In conformitate cu dispozitiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In opinia Guvernului, textele de lege criticate nu restrang drepturi constitutionale, ci prevad sanctionarea unor fapte de incalcare a legii care pun in pericol siguranta circulatiei rutiere .

Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se invoca si jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.


CURTEA,



examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art.146 lit.d) din Constitutie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr.47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.96, art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.49/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.246 din 20 martie 2006, ordonanta republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.670 din 3 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Textele de lege criticate au urmatorul cuprins:

- Art.96: “(1) Sanctiunile contraventionale complementare au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.

(2) Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele:

a)aplicarea punctelor de penalizare;

b)suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat;

c) confiscarea bunurilor destinate savarsirii contraventiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta ori folosite in acest scop;

d)imobilizarea vehiculului;

e) radierea din oficiu a inmatricularii sau inregistrarii vehiculului, in cazurile prevazute la art. 17 alin. (4);

f) abrogat.

(3)Pentru incalcarea unor norme la regimul circulatiei, pe langa sanctiunea principala sau, dupa caz, una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la alin. (2) lit. c), d) si f), in cazurile prevazute la art.108 alin. (1) se aplica si un numar de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.

(4) In cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre seful politiei rutiere din judetul sau municipiul Bucuresti care il are in evidenta pe titularul permisului de conducere.

(5) Confiscarea se dispune de catre politia rutiera prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, odata cu aplicarea sanctiunii amenzii.

(6) Sunt supuse confiscarii:

a) mijloacele speciale de avertizare luminoase si sonore detinute, montate si folosite pe alte autovehicule decat cele prevazute la art. 32 alin. (2) si (3);

b) dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;

c) placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare care nu corespund standardelor in vigoare si care sunt montate pe vehicule;

d) vehiculele cu tractiune animala, cand circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatile publice locale.

(7) Imobilizarea unui vehicul consta in scoaterea acestuia in afara partii carosabile, pe acostament sau cat mai aproape de marginea drumului, si punerea lui in imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.

(8 )Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul rutier, ca urmare a savarsirii de catre conducatorul acestuia a uneia dintre faptele prevazute la art.117 alin. (1).*;

- Art.97: “(1) In cazurile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta, politistul rutier dispune si una dintre urmatoarele masuri tehnico-administrative:

a)retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de inmatriculare ori de inregistrare sau, dupa caz, a dovezii inlocuitoare a acestora;

b)retragerea permisului de conducere, a certificatului de inmatriculare sau inregistrare ori a placutelor cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare;

c)anularea permisului de conducere;

d) ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.

(2) Retinerea permisului de conducere ori a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare se face de catre politistul rutier, de regula odata cu constatarea faptei, eliberandu-se titularului o dovada inlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.

(3) Perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispozitiilor art.96 alin. (2) lit.b).

(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera daca titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de catre o unitate de asistenta medicala autorizata.

(5) Anularea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera pe a carei raza de competenta s-a produs una dintre faptele prevazute la art.114.

(6) Procedura aplicarii masurilor tehnico-administrative se stabileste prin regulament.*

-art.102 alin.(3) lit.e) : “(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:

[…] e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.*

Prevederile constitutionale invocate in motivarea exceptiei sunt cele ale art.15 – “Universalitatea* si ale art.53- “Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.*

In motivarea exceptiei, astfel cum a fost ridicata aceasta in fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, se sustine, in esenta, ca regimul sanctionator instituit prin textele de lege criticate determina „o restrangere excesiva a unor drepturi*, in contradictie cu prevederile constitutionale mai sus mentionate.

Examinand textele de lege criticate, in raport de dispozitiile constitutionale invocate in motivarea exceptiei, Curtea constata ca, in ceea ce priveste art.96 alin.(6) lit.d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, criticile formulate sunt intemeiate.

Curtea retine in acest sens, in acord cu jurisprudenta sa anterioara in materie (de exemplu Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.267 din 20 aprilie 2007, si Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.163 din 23 februarie 2005) ca stabilirea unor reguli referitoare la circulatia pe drumurile publice, inclusiv in ceea ce priveste retinerea permisului de conducere, respectiv suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule, are ca scop, potrivit art.1 alin.(2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, „asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cat si a mediului.* Asa fiind, reglementarea unor sanctiuni contraventionale pentru incalcarea acestor reguli este deplin justificata, din perspectiva interesului general ocrotit. Ca urmare, Curtea constata ca, in ceea ce priveste dispozitiile art.96 alin.(1)-(6) lit.a)-c) si alin.(7)-(8), art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, considerentele care au fundamentat jurisprudenta mai sus aratata mentinandu-si valabilitatea si in prezenta cauza.

Curtea retine insa, ca, potrivit art.1 alin.(5) din Constitutie, respectarea acesteia este obligatorie, de unde rezulta ca Parlamentul nu-si poate exercita competenta de stabilire a caracterului contraventional al unor fapte contrare ordinii publice, drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor, decat cu respectarea normelor si principiilor consacrate prin Constitutie. Ca urmare, legiuitorul trebuie sa se asigure ca prin regulile si sanctiunile astfel instituite nu sunt incalcate drepturile fundamentale ale cetatenilor, de care acestia beneficiaza potrivit principiului universalitatii, consacrat de art.15 alin.(1) din Constitutie. De asemenea, in situatia restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, justificata de imperativul apararii valorilor mai sus mentionate, masura adoptata trebuie sa respecte conditiile expres prevazute de art.53 alin.(2) din Legea fundamentala, respectiv: „sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.*

Curtea constata ca, dintre textele de lege criticate, art.96 alin.(6) lit.d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, potrivit caruia “Sunt supuse confiscarii: […] d) vehiculele cu tractiune animala, cand circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatile publice locale*, nu respecta principiile constitutionale mai sus enuntate. Astfel, masura confiscarii vehiculelor cu tractiune animala in cazul incalcarii unor reguli privind circulatia pe drumurile publice este excesiva, fiind intr-o vadita disproportie cu scopul urmarit de legiuitor la instituirea acesteia. De asemenea, aceasta masura aduce atingere insasi existentei dreptului de proprietate, intrucat determina o privare a proprietarului de bunul sau, legal dobandit, ceea ce este in contradictie si cu dispozitiile art.44 alin.(8) din Constitutie, potrivit caruia “Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma*.

Curtea retine in acest sens ca scopul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002, astfel cum este acesta circumstantiat inca din primul articol al ordonantei, poate fi atins prin utilizarea altor mijloace, care sa nu puna in discutie existenta unor drepturi sau libertati. De exemplu, sanctiunea contraventionala a amenzii poate fi individualizata prin utilizarea criteriilor prevazute de art.21 alin.(3) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, potrivit caruia „sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal*, astfel incat sa asigure respectarea regulilor privind circulatia pe drumurile publice si de catre proprietarii sau detinatorii de vehicule cu tractiune animala.

In consecinta, Curtea Constitutionala constata ca art.96 alin.(6) lit.d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 contravine prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(5), privind suprematia Constitutiei, ale art.44 alin.(8) care interzice confiscarea averii licit dobandite, si ale art.53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, astfel incat, cu privire la acest text de lege, exceptia urmeaza sa fie admisa. In ceea ce priveste invocarea, direct in fata Curtii, cu ocazia dezbaterilor in sedinta publica, a motivului de neconstitutionalitate referitor la existenta unei neconcordante intre prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 si dispozitiile cuprinse in Regulamentul de aplicare al acesteia, Curtea constata ca nu a fost legal sesizata, deoarece nici in cererea prin care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate in fata instantei si nici in incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale nu se regasesc aceste critici. Or, potrivit art.146 lit.d) din Legea fundamentala, Curtea se pronunta numai *asupra exceptiilor de neconstitutionalitate […] ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial*. De asemenea, conform art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, *Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o incheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi insotita de dovezile depuse de parti [ ...]*. De altfel, examinarea neconcordantelor existente intre diverse reglementari nu intra in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, care, potrivit art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata.
DECIZIE




Pentru motivele mai sus aratate, in temeiul art.146 lit.d) si art.147 alin.(4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si art.29 alin.(1) si (6) din Legea nr.47/1992,


CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii

DECIDE



I. Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.96 alin.(6) lit.d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicata de Luis Vicentiu Lazarus in Dosarul nr.2.318/299/2007 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si constata ca aceste dispozitii legale sunt neconstitutionale.

II. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.96 alin.(1)-(6) lit.a)-c) si alin.(7)-(8), art.97 si art.102 alin.(3) lit.e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, ridicata de acelasi autor in acelasi dosar.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 4 iulie 2007.






Sectiune Decizii neconstitutionalitate (NC) si Recursuri admise in interesul legii (RIL)





Termeni juridici, grupare tematica



Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
49 useri online

Useri autentificati: