RIL Recurs in interesul legii/ Decizie ICCJ
Decizia nr. 10 din 18 februarie 2008 cu privire la data de la care curge termenul de 2 luni prevazut in art. 284 din Codul de procedura penala, in cazul infractiunilor continue sau continuate
Publicata in Monitorul Oficial nr. 840/2008 - M. Of. nr. 840 / 15 dec. 2008
|
|
Dosar nr. 67/2007
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-au intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 284 din Codul de procedura penala cu privire la data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor continuate sau continue.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 87 de judecatori din totalul de 114 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nitu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, cerand sa fie admis in sensul de a se stabili ca data de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor continuate sau continue este ziua in care partea vatamata a stiut cine este faptuitorul, conform art. 284 din Codul de procedura penala.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti s-a ivit diversitate de solutii in legatura cu stabilirea datei de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor continuate sau continue.
Astfel, unele instante au considerat ca termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile in cazul infractiunilor continuate sau continue curge de la momentul consumarii sau, dupa caz, al epuizarii infractiunii.
Alte instante, dimpotriva, au hotarat ca acest termen curge din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul, cu motivarea ca art. 284 din Codul de procedura penala nu distinge intre infractiunea continuata, continua sau simpla instantanee.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala, *in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul*.
De asemenea, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, *in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala*.
Rezulta deci din analiza dispozitiilor legale enuntate ca plangerea prealabila are o natura juridica mixta - substantiala si procedurala -, iar termenul de 2 luni are o esenta substantiala si o reglementare de natura procedurala.
Prin stabilirea termenului de 2 luni - calculat potrivit dispozitiilor art. 186 din Codul de procedura penala - legiuitorul da dreptul persoanei vatamate de a solicita tragerea la raspundere a faptuitorului intr-un interval de timp, corelativ cu posibilitatea ca faptuitorul sa fie tras la raspundere si dupa trecerea acestui interval.
Ca urmare, in cazul in care persoana vatamata nu cunoaste identitatea faptuitorului in momentul savarsirii faptei, pentru a nu se ajunge la decaderea acesteia din dreptul de a face plangere, legiuitorul a prevazut un termen care curge din momentul aflarii identitatii sale. In aceasta perioada de 2 luni, persoana vatamata ale carei drepturi si interese au fost prejudiciate printr-o fapta penala, in cazul in care autorul ii este cunoscut, poate decide asupra atitudinii pe care o adopta, respectiv daca uzeaza de dreptul de a sesiza organele judiciare, dat fiind ca o atare situatie juridica este guvernata de principiul disponibilitatii.
Pe de alta parte, termenul de 2 luni curge si in favoarea faptuitorului, fata de care se poate cere tragerea la raspundere penala numai in limitele acestui interval de timp.
Or, datorita acestor efecte de neinlaturat, devine deosebit de importanta stabilirea momentului din care incepe sa curga termenul mentionat, pentru a se asigura persoanei vatamate si faptuitorului posibilitatea sa-si exercite drepturile specifice pozitiei lor procesuale.
In aceasta privinta este de observat ca dispozitiile art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala nu contin niciun fel de distinctie referitoare la formele de savarsire a infractiunii, ceea ce inseamna ca acele dispozitii se aplica indiferent daca infractiunile constau in fapte consumate sau in fapte epuizate, termenul curgand fara niciun fel de diferentiere din momentul cunoasterii faptuitorului.
Rezulta deci ca pentru inceperea curgerii termenului nu este necesara epuizarea infractiunii, fiind suficient sa fi fost inceputa comiterea acesteia sau sa fi debutat actiunea (in cazul infractiunii continue) ori sa se fi comis prima actiune (in cazul infractiunii continuate), cu indeplinirea evidenta a conditiei ca persoana vatamata sa fi cunoscut pe autor, pentru ca termenul prevazut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala sa inceapa sa curga de la acea data.
De aceea, solutia ce se impune este aceea ca termenul de 2 luni prevazut de art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala poate sa curga:
1. din momentul consumarii infractiunii, daca acest moment este identic cu cel al cunoasterii faptuitorului;
2. din momentul cunoasterii faptuitorului, moment care se poate situa dupa momentul consumarii, pana la cel al epuizarii;
3. din momentul epuizarii infractiunii sau ulterior acestuia, odata cu cunoasterea faptuitorului, in care caz nu trebuie depasit termenul de prescriptie a raspunderii penale.
A considera altfel ar insemna sa se accepte ca persoana vatamata ce cunoaste identitatea faptuitorului sa nu introduca plangere prealabila in 2 luni din acel moment, ci sa aiba la dispozitie 2 luni din momentul epuizarii infractiunii, ceea ce ar fi inadmisibil intrucat s-ar modifica continutul dispozitiilor art. 284 alin. 1 din Codul de procedura penala, creandu-se, pe cale judiciara, un alt termen mai lung decat cel prescris de legiuitor.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si ale art. 414^2 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile, in cazul infractiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vatamata sau persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul.
DECIZIE
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dispozitiile art. 284 din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca termenul de 2 luni pentru introducerea plangerii prealabile, in cazul infractiunilor continue sau continuate, curge de la data la care persoana vatamata sau persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 februarie 2008.
|
|
