Resursa ta de Drept: Apel al Consiliului Baroului Bucuresti, Adunarea Generala iunie 2007
Materialul de fata a fost preluat de pe site-ul oficial al Baroului Bucuresti
CONSILIUL BAROULUI BUCURESTI
intrunit in sedinta de lucru, conform art 73 din Statutul profesiei de avocat,
In virtutea atributiilor generale prevazute in art. 53 (2) lit. a si v, prin raportare la
art. 51 din legea 51/1995, art. 67 si 68 din Statutul profesiei de avocat,
Constatand ca la prima convocare legala, facuta de Consiliul Baroului, pentru
Adunarea generala de alegeri a organelor de conducere a Baroului Bucuresti din data
de 31.03.2007 s-au prezentat 2267 avocati, la a doua convocare legala facuta de
Consiliul Baroului pentru data de 16.04.2007 s-au prezentat 3.025 avocati, si astfel
nu au fost indeplinite conditiile impuse de prevederile art. 52 (3) din Legea 51/1995
(astfel cum a fost modificata prin art. I pct 42 din legea 355/2004), privind prezenta
majoritatii avocatilor care au dreptul de a participa la adunarea generala,
Constatand ca prin neindeplinirea de catre o parte a membrilor Baroului
Bucuresti a obligatiilor profesionale reglementate in art 41 din Legea 51/1995,
se tinde la blocarea procesului firesc si democratic de alegere a organelor de
conducere a baroului,
se creeaza premisele conducerii baroului in baza unui mandat tacit pentru o
perioada indelungata – luni de zile, numai pentru adoptarea regulamentului, conform art.68 (5) din Statut este nevoie de 6 luni anterior datei desfasurarii
alegerilor – ceea ce actualul Consiliu nu isi doreste si il obliga la luarea unor
decizii de administrare minimala in detrimentul celor interesati de politica
profesionala si de reprezentativitatea Baroului Bucuresti,
se determina o crestere a costurilor necesare convocarii Adunarii Generale de
alegere a organelor de conducere a baroului, fara efectul scontat
CONSILIUL BAROULUI BUCURESTI
formuleaza prezentul
APEL
Prin care cheama toti membri Baroului Bucuresti sa-si indeplineasca obligatia
legala de a se prezenta la Adunarea generala de alegere a organelor de conducere a
baroului din 9 iunie si sa-si exercite dreptul de a alege Decanul, Consiliul Baroului,
precum si delegatii la Congresul Avocatilor.
Dorim sa reamintim ca in conformitate cu art. 52 (3) exercitarea votului pentru
alegerile organelor de conducere ale baroului se poate face si prin desemnarea de
reprezentanti - electori si ca data finala pentru depunerea mandatelor este 7 iunie
2007 ora 15.00 . Locul inregistrarii este la sediul Baroului Bucuresti din
str.Dr.Raureanu nr.3 la "Comisia de validare a candidaturilor si a mandatelor
reprezentantilor – electori".
Deopotriva, Consiliul Baroului Bucuresti este ingrijorat de initiativele, sugestiile
si actiunile prin care se induce ideea amanarii Adunarii generale elective din 9 iunie
si considera ca astfel de demersuri duc la asumarea unor responsabilitati si a
consecintelor grave ce decurg din acestea. Consiliul Baroului Bucuresti dezaproba
ferm astfel de initiative, cu atât mai mult cu cât se bazeaza pe interpretari rigide si
fortate ale prevederilor legii si statutului profesiei, privind adunarea generala ordinara
si nu pe cea electiva.
Consiliul Baroului Bucuresti subliniaza importanta tinerii Adunarii generale
elective din 9 iunie inclusiv din perspectiva reprezentarii Baroului Bucuresti în
organele Uniunii Nationale a Barourilor din România, care vor fi alese la Congresul
electiv de la Eforie din 29-30 iunie dar si la evenimentele interne si internationale pe
care le are deja in organizare:
Seminarul "Dreptul afacerilor intr-o economie aflata in tranzitie" in luna
septembrie 28-29 a acestui an impreuna cu Baroul German, Uniunea
Internationala a Avocatilor si Asociatia Internationala a Avocatilor Tineri:
Al 51-lea Congres al Uniunii Internationale a Avocatilor de la Paris 31.10-
4.11.2007 unde Romania va prezenta oferta sa pentru viitorul Congres;
Congresul Uniunii Internationale a Avocatilor de la Bucuresti 27-31.10.2008.
Anuntam ca procedand cu maxima diligenta in indeplinirea obligatiei ce ii
revine de convocare a Adunarii generale din 9 iunie, Consiliul Baroului Bucuresti a
facut si va face publicitate sustinuta in ziare de larga circulatie si prin servicii
speciale de telefonie mobila si-si incunostiinteaza membrii pe aceasta cale ca si
aceste actiuni presupun un efort financiar semnificativ pentru barou.
Suntem incredintati ca cei peste 3000 de avocati prezenti la ultima intrunire vor
fi respectati de cei care pana acum au ignorat-o astfel incat la 9 iunie 2007
cvorumul, conditie esentiala pentru desfasurarea Adunarii generale, va fi indeplinit .
CONSILIUL BAROULUI BUCURESTI
Pagina Comunitatii
Termeni juridici, grupare tematica
|