Aceasta lucrare, aparuta sub egida Academiei de Stiinte Juridice din Romania, prezinta o selectie de documente care acopera un arc istoric al evolutiei politice si constitutionale romanesti, de la jumatatea secolului al XVIII-lea pana in prezent. Ele readuc, intr-un nou timp istoric si intr-o noua fizionomie psiho-sociala a poporului nostru momente semnificative, fundamentale din dezvoltarea constitutionala a statului roman, evenimente care au marcat progresul politic al societatii romanesti.
Ansamblul documentelor prezentate este conceput ca un recurs la istoria politica a statului roman, care reprezinta, dincolo de valoarea sa istoriografica, un tezaur din care generatiile actuale de politicieni pot extrage esenta gandirii politice romanesti traditionale pentru a readuce in actualitate valori ale parlamentarismului, cutezanta si sacrificiul generatiilor revolutionare, precum si efortul lor neabatut de a inlatura si invinge obstacolele din calea dezvoltarii moderne a tarii.