Art. 249 din Codul de procedura civila [1] instituie principiul conform caruia partea care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege. Aceste prevederi se regaseau in cadrul art. 1169 din Codul civil (in forma adoptata in 1864), care prevedea ca cel ce face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca.
------
[1] Adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata în Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2010

Principiul mentionat anterior este reluat, cu titlu de prevedere speciala aplicabila regimului probator al cazului de forta majora, in art. 1634 alin. (4) din Codul civil, care prevede ca dovada imposibilitatii de executare revine debitorului. Anterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil, dispozitii similare cu privire la regimul probator se regaseau in cuprinsul art. 1082 din Codul civil de la 1864, care prevedeau ca “debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata” [subl. ns].

Dovada unui fapt, cu aptitudinea de a produce efecte asupra raportului juridic, se poate face prin oricare din mijloacele de proba enumerate de art. 250 din Codul de procedura civila, respectiv inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia dintre parti, facuta din proprie initiativa sau obtinuta la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevazute de lege. Varietatea evenimentelor care pot constitui situatii de forta majora genereaza o imposibilitate de determinare a unui prototip probator, debitorul urmand sa isi adapteze strategia de aparare in functie de specificul situatiei intervenite.

Alaturi de proba evenimentului de forta majora, debitorul trebuie sa faca dovada si a indeplinirii conditiilor legale sau contractuale de catre evenimentul respectiv, respectiv caracterul extern, imprevizibil si absolut invincibil si inevitabil.

In unele situatii, evenimentele si caracterele sunt de notorietate, cum ar fi razboaiele, grevele, astfel incat debitorul poate beneficia de dispensa de dovada, intemeiata pe dispozitiile alin. (2) al art. 255 din Codul de procedura civila, conform caruia „daca un anumit fapt este de notorietate publica ori necontestat, instanta va putea decide, tinand seama de circumstantele cauzei, ca nu mai este necesara dovedirea lui”.

In al treilea rand, debitorul trebuie sa faca dovada consecintelor produse de eveniment, in sensul imposibilitatii de executare a obligatiilor asumate, imposibilitate generata de cazul de forta majora, cu alte cuvinte sa demonstreze raportul de cauzalitate intre eveniment si neexecutarea obligatiei.

Regimul probator necesita o analiza speciala in situatia (a) aparitiei unui eveniment, enumerat expres de partile contractante in inscrisul constatator, si (b) in cazul in care partile au convenit ca dovada fortei majore sa fie efectuata prin intermediul unui document emis de o terta persoana.

(a) Partile, prin intermediul contractului, pot defini forta majora prin enumerarea unor evenimente, uneori alaturi de elementele caracteristice ale fortei majore. Aceasta practica se observa si in anumite publicatii ale unor institutii profesionale [2]. Printre evenimente, se regasesc: razboiul (declarat sau nu), conflictul armat sau o amenintare serioasa (cum ar fi agresiunile statele, blocadele, embargoul), invaziile militare, revolutiile, mobilizarea militara, razboiul civil, loviturile de stat, dezordinea sau haosul social, actele de dezordine fata de autoritatea statala; actele de terorism, sabotaj sau piraterie; actele autoritatilor publice, fie legitime sau nu, incluzand reglementarile legale, exproprierea, rechizitia de bunuri, nationalizarea; calamitatile naturale (incluzand furtunile violente, ciclonul, tornada, cutremurul, alunecarile de teren, inundatiile, seceta, inundatiile), epidemiile; exploziile, incendiile, distrugerea masinilor, a echipamentelor, a unitatilor de productie; conflictele sociale (incluzand boicotul, greva, ocuparea unor unitati de productie sau impiedicarea accesului la acestea).
------
[2] International Chamber of Commerce Clause de Force Majeure. Clause de Hardship. ICC 2003, ICC PUBLISHING S.A., 2003, Publication ICC N 650 F, http://www.trans-lex.org/700700

Privita din perspectiva probatiunii, o asemenea enumerare are rolul de a stabili o prezumtie relative care opereaza in favoarea partii care invoca interventia cazului de forta majora, in sensul intrunirii de catre eveniment a caracterului extern, imprevizibil si absolut invincibil si inevitabil.

Partea are sarcina dovedirii celorlalte aspecte: in primul rand, existenta evenimentului, si, in al doilea rand, raportul de cauzalitate intre eveniment si neexecutarea obligatiei.

Prezumtia mentionata anterior nu este absoluta. Creditorul o poate rasturna dovedind lipsa caracterului extern, imprevizibil, invincibil sau insurmontabil, prin dovedirea culpei debitorului in survenirea evenimentului, sau cunoasterea de catre debitor, la momentul incheierii contractului, a evenimentului (inclusiv iminenta sa).

(b) In situatia in care partile au convenit ca dovada fortei majore sa fie efectuata prin intermediul unui document emis de o terta persoana, se impune analiza naturii juridice a inscrisului constatator, precum si efectele sale.

Importanta practica a acestei analize consta in atributiile Camerelor de comert si industrie, fie cele judetene, fie cea nationala, de a aviza existenta cauzelor de forta majora si de a determina influenta acestora asupra executarii obligatiilor contractuale, in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (1) lit. j) si art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007 – legea camerelor de comert din Romania [3],cu modificarile si completarile ulterioare. Aceeasi competenta rezulta si din Statutul Camerei Nationale de Comert si Industrie a Romaniei, aprobata in Adunarea Generala a membrilor Camerei de Comert si Industrie a Romaniei din 27 decembrie 2007, cu modificarile aprobate de Adunarea Generala din 19 mai 2011, care, in art. 12, prevede atributia de a aviza, la cerere, pentru comerciantii din Romania, pe baza de documentatie, existenta cazurilor de forta majora si efectele acestora asupra executarii obligatiilor contractuale interne si internationale, conform procedurilor proprii.
------
[3] Publicata în Monitorul Oficial nr. 836 din 6 decembrie 2007

Determinarea naturii juridice a avizului de forta majora emis de Camera de comert si industrie prezinta importanta practica pentru a se putea determina competenta instantei si cadrul procesual de analiza a valabilitatii acestuia, precum si posibilitatea de revocare a avizului de catre institutia emitenta, in special in situatia in care avizul de forta majora a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice.

Camera de Comert si Industrie a Romaniei este definita in art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 ca organizatie autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop patrimonial, de utilitate publica, cu personalitate juridica, creata in scopul de a reprezenta, apara si sustine interesele membrilor sai si ale comunitatii de afaceri in raport cu autoritatile publice si cu organismele din tara si din strainatate.

Conform regulilor adoptate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei in limitele competentei sale de reglementare, certificatul de forta majora este actul prin care, in baza imputernicirii acordate de partile contractante prin clauza de forta majora, Camera atesta producerea unui eveniment de forta majora care impiedica indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor asumate prin contract, astfel ca este susceptibil de a produce efecte juridice asupra executarii unui contract comercial.

In interpretarea dispozitiilor legale, unele instante de judecata [4] au calificat avizul de forta majora emis de Camerele de comert ca fiind act administrativ, in sensul definit de dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice. In motivarea acestei opinii, se sustine ca activitatea de avizare a cauzelor de forta majora a fost autorizata de lege in vederea satisfacerii interesului legitim public, constand in atestarea evenimentelor de forta majora si determinare a efectelor lor asupra obligatiilor contractuale.
------
[4] De exemplu, Curtea de Apel Iaai, Sentinta 226/CA/16.12.2009 - http://www.avocatura.com

In interpretarea altor instante [5], inclusiv Inalta Curte de Casatie si Justitie [6], Camera de Comert si Industrie nu este o autoritate publica, in sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Conform semnificatiei data prin dispozitiile legale mentionate termenului de autoritate publica, aceasta este orice organ de stat sau al unitatilor administrativ – teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public. In sensul acestei prevederi legale, sunt asimilate autoritatilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica. Din aceste reglementari, rezulta ca asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publica nu poate interveni decat in privinta acelor atributii pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publica sau prin care se presteaza un serviciu public, in regim de putere publica.
------
[5] Tribunalul Iaai, Decizia nr. 665/03.10.2011 (nepublicata)
[6] ICCJ, Dosar nr. 9702/2/2011, Decizia nr. 2675/2012 http://www.iccj.ro

In consecinta, statutul de utilitate publica recunoscut unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecinta includerea acesteia in categoria autoritatilor publice pentru totalitatea actelor juridice intocmite, indiferent de obiectul si sfera lor de reglementare. Din acest motiv, nu se poate retine ca toate actele juridice intocmite de persoana juridica de drept privat cu statut de utilitate publica, astfel cum este Camera de comert si Industrie, sunt acte administrative de autoritate care pot fi contestate in conditiile prevazute de Legea nr. 554/2004. In sustinerea acestei concluzii, se arata si faptul ca avizele de forta majora produc efecte numai in cadrul raporturilor de drept comercial stabilite intre parti.

Avizul si, prin simetrie, actul de retragere a certificatului de forta majora, nu sunt intocmite de Camera de Comert si Industrie a Romaniei ca subiect de drept public in raporturi juridice de natura celor care presupun exercitiul autoritatii publice si nu exprima vointa de a da nastere, de a modifica sau de a stinge drepturi si obligatii, in regim de putere publica. Fata de obiectul lor, avizele de atestare a cazurilor de forta majora si actele de retragere a acestor avize sunt intocmite exclusiv pentru un interes privat si nu pentru un interes legitim public, care potrivit dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice.

Consecintele rationamentului expus anterior sunt evidente: validitatea avizului de forta majora se cerceteaza in baza dreptului comun, si nu in temeiul dispozitiilor speciale de contencios administrativ. In acelasi timp, chiar daca a intrat in circuitul civil, Camera de comert si industrie poate invalida avizul emis initial, nefiind aplicabile in cauza dispozitiile alin. (6) al art. 1 din Legea nr. 554/2004 care prevede ca revocarea actului administrativ unilateral nelegal poate fi dispusa numai de instanta de judecata, in situatia in care actul a intrat in circuitul civil, iar autoritatea publica emitenta nu mai poate dispune revocarea acestuia. In cazul admiterii actiunii, instanta se pronunta, daca a fost sesizata prin cererea de chemare in judecata, si asupra validitatii actelor juridice incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de acestea. Actiunea poate fi introdusa in termen de un an de la data emiterii actului.

Avizul de forta majora emis de Camera de comert si industrie reprezinta opinia acestei institutii cu privire la situatia de fapt expusa de catre debitor, urmare a unei analize (sumare). Asa cum am aratat, in prezent nu exista o procedura scrisa de emitere a avizului. Insa, in vederea emiterii acestui inscris, Camerele de comert solicita[7] petentului prezentarea faptica si detaliata a evenimentului, a consecintelor acestora in relatia cu partenerul contractual si argumente juridice ca evenimentul invocat reprezinta forta majora. Certificatul de forta majora se emite in baza documentelor doveditoare depuse exclusiv de solicitant. Documentele cuprind contractul comercial afectat din evenimentul de forta majora, cuprinzand clauza de forta majora; atestari de la organele, autoritatile si institutiile abilitate, de la caz la caz (altele decat Camera de Comert si Industrie), privind existenta si efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul inceperii si incetarii evenimentului, notificari adresate partenerului contractual in legatura cu aparitia evenimentului invocat si efectele sale asupra derularii operatiunilor contractuale. Documentele se prezinta in original sau in copie certificata, solicitantul asumandu-si intreaga raspundere, inclusiv penala, pentru veridicitatea datelor si a documentelor prezentate odata cu solicitarea adresata Camerei de Comert si Industrie.
------
[7] http://www.ccir.ro/servicii/avizarea-existentei-cazului-de-forta-majora

Se observa ca Legea nr. 335/2007 nu stabileste o procedura pentru emiterea avizelor si nici cu privire la revocarea lor. Absenta unor reglementari legale a procedurilor poate fi interpretata in sensul ca legiuitorul nu conditioneaza validitatea acestor acte de modalitatea in care au fost emise. Prin urmare, se poate considera ca nu exista vatamarea juridica a uneia din partile contractante, prin emiterea unui aviz sau prin revocarea acestuia, deoarece vatamarea ar putea fi doar corespondentul unui comportament juridic prestabilit de legiuitor si in temeiul caruia o parte contractanta ar putea invoca incalcarea drepturilor sale rezultata din nerespectarea finalitatii formei procedurale. In absenta acestuia, verificarea validitatii avizului de forta majora sau, simetric, revocarea acestuia, se poate realiza exclusiv sub aspectul verificarii unui eventual abuz de drept din partea Camerei de comert si industrie.

Doctrina administrativa[8] clasifica avizele in trei categorii:
- avize facultative, care sunt opinii ale unui organ administrativ sau ale unui organism specializat, din cadrul autoritatii publice emitente a actului administrativ principal sau din exteriorul acestuia. Autoritatea emitenta a actului principal are facultatea solicitarii avizului in vederea clarificarii unei situatii complexe, fie de natura juridica sau tehnica;
- avize consultative, care sunt opinii emise de organe administrative sau institutii specializate, si cu privire la care autoritatea emitenta este obligata sa le aiba in vedere in adoptarea actului administrativ principal, dar fara ca opinia emisa sa fie obligatorie in decizia finala;
- avizele conforme sau obligatorii, care sunt opinii emise de organe administrative sau institutii specializate, cu privire la care autoritatea emitenta a actului principal este obligata sa le solicite si sa se conformeze pozitiei exprimate.
-----------
[8] Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ, Partea generala ,Editia a III-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 490, Mircea Preda, Drept administrativ, Partea Generala, Editura Lumina Lex, 2000, pag. 184

Desi avizul de forta majora emis de Camera de comert si industrie nu face parte din categoria actelor administrative, in functie de dispozitiile contractuale, el poate fi un aviz consultativ, in situatia in care partile nu au convenit cu privire la obligativitatea debitorului de a obtine un asemenea document, sau un aviz consultativ, in situatia in care exista mentiuni exprese cu privire la necesitatea emiterii sale, in cazul aparitiei unui eveniment de forta majora.

Ramanand la nivel de opinie emisa de persoana juridica – Camera de comert si industrie, avizul de forta majora nu poate avea ca efect paralizarea dreptului creditorului de a cere instantei de judecata constatarea unei situatii contrare concluziilor desprinse din aviz. Aceasta solutie se raporteaza la modul precar al analizei efectuate in vederea emiterii documentului, pornind de la neluarea in seama a principiului sacrosanct audi alteram partem si pana la analiza sumara a elementelor de fapt.

Pe de alta parte, opinam in sensul ca partile nu pot conveni ca dovada fortei majore si, implicit, conformarea la prescriptiile cuprinse in avizul de forta majora, sa se realizeze exclusiv in temeiul documentului emis de Camera de comert si industrie. O asemenea dispozitie contractuala constituie o conventie asupra probelor, in sensul art. 256 din Codul de procedura civila, prin care se limiteaza excesiv posibilitatea de a dovedi existenta sau inexistenta faptului juridic – forta majora. Or, legiuitorul valideaza pactele asupra probelor, cu exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor care fac imposibila ori dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

Limitarea excesiva a probei, prin referire exclusiva la avizul de forta majora, dar mai ales paralizarea dreptului constitutional al creditorului de acces la instanta, in solicitarea de analiza a imprejurarii de fapt si a consecintelor acesteia asupra raporturilor contractuale atrag, in mod evident, nulitatea absoluta a unei asemenea prevederi conventionale.


Autor
Avocat lect. drd. Afloroaei Dionisie
Baroul Iasi
Email: dionis_78@yahoo.com

23-11-2013