Familia este conditia primara a vietii copilului, mediul de dezvoltare a acestuia. Fundamentul de baza a dezvoltarii psihologice a copilului o reprezinta apropierea de semeni care este realizata in special de parinte prin responsabilizare si educatie.

Familia reprezinta societatea la nivel micro, unde copilul invata regulile si normele sociale. Suportul parintilor este foarte important intrucat ofera siguranta copilului de a explora lumea, va fi langa acesta cand va gresi, ii vor fi indrumatori, il vor iubi indiferent de circumstante. In momentul in care mediul familial este tulburat, afecteaza direct copilul prin stres si prin suferinta parintilor, si indirect prin neglijarea acestuia sau prin acordarea unui timp mai redus de preocuparea fata de momentul anterior evenimentului perturbator.

Atunci cand se realizeaza separarea copilului de tata, dar mai ales de mama, prin incarcerarea unuia dintre acestia, copilul se confrunta cu o situatie dificil de inteles, mai ales daca climatul familial al parintilor incarcerati se cladeste impotriva curiozitatii copilului cu privire la dorinta acestuia de a intelege evenimentul prin intrebari precum: „unde s-a dus?”, „cand se intoarce acasa?”, „se mai intoarce acasa?”, etc. [1]

Conform studiului realizat de David Farrington la Cambridge asupra dezvoltarii delincventei in randul tinerilor, exista un numar semnificati de tineri delincventi care au tati criminali sau incarcerati. De altfel, copiii ai caror parinti au fost incarcerati au o probabilitate mai mare de a realiza acte delincvente decat copiii ai caror parinti nu au fost incarcerati.[2] Mai exact, acestia au o probabilitate de 2,5 ori mai mare de a dezvolta comportamente antisociale si o probabilitate de doua ori mai mare de a experimenta probleme de sanatate mintala; in cazul lor, probabilitatea de a crea un ciclu de crime si incarcerari intrageneratii, este destul de mare iar o astfel de evolutie trebuie luata serios in considerare.[3]

Exista o lista de factori care conduc copilul, in viitor, la comportamente delincvente si posibilitate de incarcerare prin legatura acestuia cu parintii care savarsesc detentiune.

Printre acesti factori se numara si cei genetici. Legatura dintre incarcerarea parentala si comportamentul neadecvat al copilului poate fi genetica. Parintii tinerilor delincventi sufera de probleme neurologice care conduc la comportamente antisociale iar aceste probleme medicale pot fi mostenite pe cale genetica; acest lucru poate explica comportamentul tinerilor prin prisma genelor acestora si nu neaparat pentru ca acestia au invatat sa fie rai sau datorita influentei nefaste a mediului.

Expunerea la violenta, un alt factor, conduce la comportamente negative, iar copii parintilor incarcerati exprima o violenta mult mai mare decat copii care nu au experimentat acest eveniment familial.

Un alt factor important este abuzul consumului de substante. In cazul copiilor cu parinti dependenti de droguri, e mult mai posibil sa fie implicati in abuzul de droguri si delincventa decat copii a caror parinti nu sunt consumatori de substante. Este important de stiut ca parintii care consuma astfel de substante dau nastere la copii cu deprecieri neurologice.

Legatura dintre parintii incarcerati si copii delincventi se realizeaza prin stigmatizare sau etichetare a acestora de catre agentii sociali, societate.[2]

Atat in cazul separarii copilului de parinte prin incarcerarea celui din urma, cat si dupa executarea pedepsei si revenirea acestuia, copilul, de regula manifesta confuzii, tristete, simte presiunea stigmatului social, iar toate acestea se reflecta prin problemele scolare, stima de sine scazuta, comportament agresiv si disfunctii emotionale generale. Iar in cazul in care parintii sunt modele negative pentru copii, acestia nu vor dezvolta atitudini pozitive asupra muncii si a responsabilizarii.[4]

Atunci cand tatal este incarcerat, copilul pierde un confident, poate sa experimenteze sentimentul de abandon, furie, anxietate iar evenimentul incarcerarii este privit ca unul traumatic intrucat ei nu pot privi tatal ca pe un individ propriu-zis. Copilul se identifica cu parintele si tind sa-si asocieze insisi, experientele de suferinta si amenintare ale tatalui si astfel, arestul acestuia devine un eveniment traumatic pentru copil. In conditiile in care nu i se ofera copilului oportunitatea de a observa parintele trecand prin evenimentul traumatic cu rezultatul final de echilibrare si redare a starii de bine si confort, abilitatea copilului de a depasi trauma nu se creeaza si e posibil ca abilitatea acestuia de a preveni viitoare evenimente traumatice sa fie afectata temporar sau permanent. De altfel, trecerea copilului peste acest eveniment este ingreunata prin educarea copiilor de a nu vorbi despre situatia creata, adultii ocolesc subiectul sau ignora intrebarile copiilor, iar toate acestea creeaza disconfort, reactii negative intrucat, ei trebuie sa-si exprime sentimentele pentru a depasi efectele traumei provocate de incarcerare.[5]

Femeile continua si astazi sa reprezinte o mica parte dintre persoanele inchise la nivel mondial, in jur de 6% [6], dar efectul pe care acestea il realizeaza asupra copilului, este mult mai mare decat in cazul tatalui deoarece, in majoritatea cazurilor, mama este cea care ingrijeste copilul iar in cazul restului, aceasta grija revine bunicilor.

Printre cele mai comune efecte pe care poate sa le aiba incarcerarea mamei asupra copilului sunt: problemele financiare care apar, anxietatea datorata separarii fortate, dificultati in dezvoltarea normala a copilului sau chiar regresia acesteia, sentimentul de abandon, de singuratate, rusine, vina, tristete, furie si resentimente fata de eveniment, tulburari de somn si de alimentatie, comportament distructiv fata de viata de familie si mediul scolar, performante academice, si chiar, manifestari ale tulburarii de stres post-traumatic [7] – reexperimenteaza evenimentul traumatic (incarcerarea mamei), evita activitatile si stimulii asociati cu trauma sau cu amortirea emotionala, atentie sporita [8].

Privind legatura mamei cu copilul, exista diferente de manifestare pentru fiecare stadiu al dezvoltarii acestuia: sugarii prezinta dificultati de atasament mai ales daca acestia ajung in grija mai multor persoane sau in mai multe locatii, pe perioada separarii; copii si adolescentii manifesta sentimentul fricii stigmatizarii de catre ceilalti, de profesori, de societate in general – adolescentii, de regula, pot manifesta perceptii negative asupra sistemului juridic si pot lua parte la activitati ilicite.

De regula, modul in care decurge dezvoltarea copilului datorita si in timpul separarii de parinti depinde de cateva caracteristici ale acestuia: varsta, gen, temperament, relatia pe care o are copilul cu parintii si cu membrii familiei inainte de incarcerare, tipul actului de violenta savarsit de parinte, durata incarcerarii, modul de viata pe care il are copilul inainte de separare, in timpul acesteia, si dupa finalizarea pedepsei, frecventa vizitei copilului, etnia familiei, trecutul cultural, statutul socioeconomic, etc.

Copilul poate sa inteleaga fenomenul incarcerarii parintelui si sa-si exprime mai bine reactiile emotionale cu privire la separare daca vizitele acestuia la parintele din cadrul sistemului de detentie sunt dese, iar vizitele regulate mentin, pe timpul separarii, relatia copil-parinte [9].


Referinte:
[1] Carolus van Nijnatten, Detention and development: perspectives of children of prisoners, ed.Godesberg, Mönchengladbach, Germania, 1998.
[2] Larry J. Siegel, Brandon C. Welsh, Juvenile delinquency – Theory, practice and law, ed. Cengage Learning, Wadsworth, SUA, 2011.
[3] Danielle Dallaire, Incarcerated parents, Encyclopedia of Adolescence, ed. Springer, New York, 2011.
[4] Albert R. Roberts, David W. Springer, Social Work in Juvenile and Criminal Justice Settings, ed. Charles Thomas, Springfield, Illinois, 2007.
[5] Katherine Gabel, Denise Johnston, Children of Incarcerated Parents, The Free Press, New York, 1995.
[6] Anthony Giddens, Sociologie, ed. All, Bucuresti, 2010.
[7] Marilyn McShame, Frank P. Williams, Encyclopedia of American Prisons, ed. Taylor&Francis e-Library, New-York, 2005.
[8] Gerald M. Rosen, Posttraumatic Stress Disorder. Issues and Controversies, John Wiley&Sons Ltd, Chichester, Anglia, 2004.
[9] Celia B. Fisher, Richard M. Lerner, Encyclopedia of applied development science, Sage Publications, Londra, 2005.

03-10-2012