DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Cursuri Lupu&Partners

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English





(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Noi teorii in dreptul muncii (III) - Prezentarea si analiza Legii din 1912 - primul Cod al muncii roman (2)


Costel Gilca




av. Costel Gilca
Director - Revista de Drept Social


2. Regimul aplicabil contractului individual de munca
Conform art. 31 din Legea din 1912 "legaturile dintre patroni, mesteri, calfe, lucratori, muncitori, calfite si ucenici se statornicesc prin legea de fata si prin invoielile partilor".

De asemenea, legea prevedea acelasi tip de contract si pentru lucratorii din fabrici, statuand in art. 45 alin. (2) ca "actele de invoiala dintre muncitorii din fabrici si patroni vor fi de asemenea scutite de taxa de timbru si inregistrare si se vor inregistra la corporatie. Actele odata inregistrate fac deplina dovada a cuprinsului lor".

Trebuie remarcat faptul ca Legea nu face nici o trimitere la dispozitiile Codului civil, in special la dispozitiile art. 1410, 1413 si 1470-1472 din Codul civil, Legea din 1912 fiind foarte explicita si clara cu privire la regimul juridic aplicabil relatiilor dintre patron si lucratori si anume: legea din 1912 si contractul dintre parti, denumit de legiuitorul "invoiala partilor".

De ce anume legiuitorul din 1912 a optat pentru utilizarea termenului "invoiala partilor" sau "act scris de invoiala" in conditiile in care trecuse jumatate de secol de la adoptarea in Romania a Codului civil in 1865? Ce anume a determinat legiuitorul sa nu faca trimitere la nici o dispozitie din Codul civil referitoare la contractul de locatiunea muncii si a serviciilor? Nu este oare anormal ca dupa 50 de ani de existenta a Codului Civil, sa regasim utilizat un termen care nu se regaseste in Codul Civil?

Din perspectiva teoriei actuale conform careia contractul individual de munca a fost reglementat initial in Codul civil, utilizarea de catre legiuitorul de la 1912 a termenului de "invoiala partilor" sau "act scrise de invoiala" pare inexplicabila.

De aceea noi propunem inlocuirea teoriei actule, cu o noua teorie conform careia contractul individual de munca se regaseste reglementat pentru prima data in statutele breslelor, acesta s-a dezvoltat de sine statator si fara nici o influenta din partea Codului civil. Dispozitiile art. 1410, 1413, 1470-1472 nu au fost niciodata aplicate relatiilor de munca.

Daca insa vom accepta teorie pe care noi o propunem si anume ca sursa de inspiratie, izvorul contractului individual de munca se regaseste in relatiile de munca in interiorul breslelor, astfel cum au fost reglementate prin Statutele breslelor, vom vedea ca utilizarea celor termenului de "invoiala partilor" este explicabila, este chiar normala si apare ca o evolutie fireasca a relatiei de munca.

Astfel, este normal ca legiuitorul de la 1912 sa utilizeze sintagma "invoiala partilor" sau "act scris de invoiala" avand in vedere faptul ca aceasta lege inlocuieste Legea meseriilor din 1902, care nu este altceva decat reglementarea la nivel de lege a statutelor breslelor, iar relatiile de munca din interiorul breslelor erau reglementate de statutele acestora, de obiceiul locului si de "invoiala partilor". In lipsa actelor normative care sa reglementeze relatiile de munca acestea au fost guvernate de anvoiala partilor, alaturi de obiceiul locului si statutele breslelor.

Adoptarea Codului civil nu aduce nici o noutate in ceea ce priveste reglementarea relatiilor de munca din interiorul breslelor, nici pe continut si nici pe forma. Codul civil nu impune utilizarea unei anumite forme la incheierea contractului individual de munca, ci el doar aminteste existenta unui tip de contract numit locatiunea muncii, asa cum am demonstrat deja.

Asadar, in lipsa unei constrangeri din partea Codului civil, relatiile de munca, anterioare adoptarii Codului civil, bazate asa cum am precizat pe statutele breslelor, obiceiul locului si invoiala partilor vor supravietui in aceeasi forma, vor merge paralel cu Codul civil, fara nici o influenta din partea acestuia, pana la prima reglementare legislativa a acestor relatii – Legea meseriilor din 1902, care transpune un proiect de lege din 1888, li care este dezvoltata ulterior de Legea din 1912, care utilizeaza terminologia specifica acestor relatii de munca.

Asadar, este firesc, natural, in evolutia normala a lucrurilor ca la 1912 sa gasim legiuitorul roman precizand cu claritate ca relatiile de munca sunt reglementate de legea speciala si invoiala partilor, fara nici o legatura cu dispozitiile Codului civil.

Faptul ca Legea din 1912 este o translatare in plan legislativ a statutelor breslelor, rezulta, alaturi de cele de mai sus si din compararea continutului legii cu cel al statutelor breslelor. Astfel, alaturi de asemanarea dintre campul de aplicare al legii din 1912 si statutele breslelor (ambele utilizeaza tehnica enumerarii meseriilor carora li se aplica , o alta dovada, o constituie relatia parinteasca dintre ucenic si patron, recunoscuta in mod expres la nivel de reglementare. Astfel, art. 32 din legea care prevede ca "ucenicul si calfita sunt sub ascultarea si ocarmuirea parinteasca a patronului, cu cele", este similar cu textul regasit in statutele breslelor care prevedeau ca "maistrul era dator la randul lui sa-l invete mestesugul, sa-i dee hrana si alimente si sa-i dee o educatie parinteasca" .

Conform art. 35 din Legea din 1912 "invoielile in numele nevarstnicilor se vor incheia in scris de cei cari ii pot infatisa legal; in lipsa acestora, de cei cari ii ingrijesc sau de presedintele breslei", iar art. 40 prevedea "invoiala scrisa pentru invatatura ucenicului sau calfitei nevarstnic, incheiata de parinti sau de cei cari il ingrijesc, cu un patron care nu este meserias, va trebui sa fie semnata, pe langa patron, si de presedintele breslei".

Asadar, pentru minori precum si pentru ucenici, contractele de munca trebuiau incheiat in forma scrisa de catre tutorii acestora. Legea din 1912 foloseste aceeasi expresie de "invoiala" si nu de contract de locatiunea muncii sau un alt termen consacrat de Codul civil, deoarece asa cum am aratat legea transpune in practica relatiile de munca existente in interiorul breslelor si este normal sa preia terminologia specifica acestor relatii

In situatia in care nu s-a incheiat un acord scris, legea prevedea ca se aplica dispozitiile normele comune prevazute in statutele breslelor.

Art. 45 prevedea ca "actele scrise de invoiala intre ucenici, calfite, calfe, lucratori, mesteri si patroni sunt scutite de orice taxa de timbru si inregistrare. Aceste acte se vor inregistra la breasla", iar art. 44 din lege prevedea ca "daca intre parintii sau tutorii ucenicilor si calfitelor nevarstnici si patroni nu s-a incheiat o invoiala scrisa, atunci, dupa termenul de incercare prevazut in prezenta lege, se va indatora patronul a indeplini invoiala obisnuita, aratata in statutele breslei".

s-a putea obiecta ca de fapt aceasta "invoiala a partilor" nu reprezinta altceva decat forma populara a contractului de locatiunea muncii prevazut in Codul civil si ca in realitate ceea ce se incheia era exact acest tip de contract. Astfel cum vom arata in continuare intre contractele reglementate de Codul civil si "invoiala partilor" nu este nici o legatura, decat cea obisnuita de norma generala a Codului civil, "invoiala partilor" fiind un contract de sine statator, specific relatiilor de munca.


3. Termenul de proba
In conformitate cu dispozitiile art. 31 din Legea nr. 53/2003 "Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 120 de zile calendaristice pentru functiile de conducere".

Si Legea din 1912 reglementeaza perioada de proba. Astfel, art. 33 din lege prevedea "Orice invoiala dintre ucenic, calfite, lucratori, muncitori, calfe, mesteri si patroni nu va fi desavarsita decat dupa trecerea unui timp de incercare. Acest timp va fi de o luna pentru ucenici si calfite si de 15 zile pentru ceilalti".

De remarcat si faptul ca reglementarea perioadei de proba atat in actualul Cod al muncii, cat si in cel din 1912 este plasata cam in aceleasi articole si anume in art. 31 din Codul muncii actual si art. 33 din Legea din 1912, ceea ce dovedeste, inca o data faptul ca Legea din 1912 avea o structura asemanatoare Codului muncii actual, fapt care ne indreptateste inca o data sa afirmam ca primul Cod al muncii roman este reprezentat de Legea din 1912.


4. Timpul de munca
Legea din 1912 reglementa timpul de munca numai pentru minori, timpul de munca al adultilor nefiind reglementat prin lege. Spre deosebire de Legea din 1906 care prevedea numai 6 ore de munca pentru minori, Legea din 1912 crestea numarul orelor de munca pentru minori, statuand in art. 36:

"Dela varsta de 11—15 ani nimeni nu poate fi indatorat sa lucreze in fabrici, intreprinderi industriale, ateliere, mai mult de 8 ore pe zi; iar dela 15—18 ani, peste 10 ore pe zi.

Femeile, insa, nici dela 18 ani in sus nu vor fi ingaduite sa munceasca pesta 11 ore. Aceasta ingaduire nu se va acorda decat in acele industrii unde exista o stransa legatura intre munca femeilor si aceea a barbatilor si unde incetarea muncii unora ar atrage suspendarea muncii celorlalti.

Autorizarea de prelungire de munca se va acorda de Casa centrala".

Asadar, legea facea urmatoare clasificare:

  • Minori intre 11-15 ani ……………………… 8 ore/zi
  • Minori intre 15-18 ani …………………….10 ore/zi
  • Femeile …………………….. 11 ore/zi

    Si in actuala reglementare gasim dispozitii specifice muncii minorilor. Astfel, art. 112 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata prevede: "in cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana".


    5. Timpul de odihna
    Legea din 1912 reglementeaza si timpul de odihna, acordand o pauza de o ora. Astfel in articolul 37 se preciza "munca va trebui intrerupta in cursul zilei cu cel putin o ora pentru odihna".

    Codul muncii actual reglementeaza pauza de odihna in art. 134 prevazand:
    "(1) In cazurile in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
    (2) Tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de cel putin 30 de minute, in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate.
    (3) Pauzele, cu exceptia dispozitiilor contrare din contractul colectiv de munca aplicabil si din regulamentul intern, nu se vor include in durata zilnica normala a timpului de munca."

    Se poate observa similitudinea intre cele doua acte normative la distanta de aproximativ un secol.


    6. Munca pe timp de noapte

    Regasim in Legea din 1912 si reglementarea muncii de noapte, este adevarat ca numai pentru ucenici, insa avand in vedere ca nu era reglementata timpul de munca al adultilor, nici in Romania dar nici in alte legislatii occidentale, este firesc sa nu gasim nici o reglementare a muncii pe timp de noapte a adultilor.

    Astfel art. 38 din Legea din 1912 reglementa munca de noapte pentru ucenici stabilind ca "ucenicii mai tineri de 15 ani si ucenicele mai tinere de 17 ani nu pot fi intrebuintati noaptea la lucru, si anume: de la 1 Octomvrie pana la 31 Martie, de la orele 8 seara pana la 6 dimineata; iar de la 1 Aprilie pana la 30 Septemvrie, de la orele 8 seara pana la 5 dimineata".

    Actualul Cod al munci reglementeaza munca de noapte in Titlul III Timpul de munca si timpul de odihna, sectiunea 3 Munca de noapte. Art. 125 alin. (1) din Codul muncii prevede ca "munca prestata intre orele 22,00-6,00 este considerata munca de noapte".

    Putem observa similitudinile dintre cele doua reglementari, evident diferenta fiind data de conditiile materiale existente la interval de aproximativ un secol.


    7. Sanctiunii aplicabile patronului

    Ca si actualul Cod al muncii care reglementeaza in art. 260 raspunderea contraventionala a angajatorului, si Legea din 1912 prevedea sanctionarea patronului in cazul nerespectarii dispozitiilor legale.

    Astfel, in situatia nerespectarii obligatiilor asumate prin contractul de ucenicie, legea prevedea sanctionarea patronului de catre Casa Centrala cu ridicarea dreptul patronului de a mai avea ucenici si calfite minori. In caz de recidiva patronul putea fi sanctionat cu amenda de la 50 al 400 lei.

    Pentru nerespectarea obligatiilor contractuale patronul putea fi chemat in judecata de parintii sau tutorii ucenicului si calfitei, de presedintele breslei sau de catre un controlor, inspector sau imputernicit al Casei centrale.


    8. Plata salariului si retinerea contributiilor
    Legea Nenitescu prevedea ca minorii mai mici de 16 ani au dreptul la salariu, care insa se va plati insa numai parintelui sau reprezentantului legal al minorului.

    Astfel, art. 46 alin. (2) din lege prevedea ca in situatia in care "se va dovedi ca tutorii sau acei cari il ingrijesc nu cheltuiesc pentru ucenic sau calfita sumele primite, atunci patronul va instiinta pe presedintele breslei, cu a carui invoire va face plata direct in mana ucenicului sau calfitei".

    Pentru minorii mai mari de 16 ani legea prevedea obligatia patronului de a plati salariul direct acestuia: "Ucenicului si calfitei in varsta de 16 ani i se va plati in mana dreptul sau". (art. 47)

    De asemenea, legea prevedea obligatia patronului de a retine si vira contributia pentru asigurare in "contra boalei".


    9. Clauza de neconcurenta
    Intr-o forma incipienta gasim clauza de neconcurenta reglementata prin Legea din 1912.

    Astfel art. 51 si 52 din lege prevede interdictia unui patron de a primi un ucenic sau o calfita al altui patron. Astfel legea prevedea "nici un patron nu poate primi pe calfita sau ucenicul fugar. Patronul de la care a fugit poate readuce cu concursul administratiei pe calfita sau pe ucenicul fugar nevarstnic, afara de cazul cand se constata ca ucenicul sau calfita a fugit din pricina de rea tratare din partea patronului, sau ca patronul nu-si respecta indatoririle".

    Legea prevedea sanctionarea patronului care primea, cu buna stiinta, la lucru un ucenic sau calfita al altui patron, acesta fiind obligat sa plateasca o amenda in cuantum de 100 de lei, iar in caz de recidiva amenda era dubla .

    Aceasta reglementare nu este altceva decat o preluare din prevederile statutelor breslelor. Astfel in Catastihul Breslei Blanarilor din Botosani gasim reglementata in mod expres, inca de la 1768 care prevedea la pct. 5 "Oricarele mesteru va smomi uceniculu altui mesteru, pre acela ce va smomi, sa-lu globeasca cu 12 zloti, iaru pe ucenicu sa-lu cearte cu 100 toege".

    Asadar, clauza de neconcurenta are o vechime atestata mai mare de 300 de ani.


    10. Demisia
    Ca si actualul Cod al muncii si Legea din 1912 prevedea posibilitatea lucratorul de a inceta raportul de munca. Astfel, articolul 59 prevedea dreptul lucratorului de a demisiona, termenul preavizului precum si consecintele demisiei asupra salariului incasat, sau asupra angajamentului prestarii muncii cu bucata.

    Astfel art. 59 prevedea: "invoiala dintre patron, lucrator, calfa sau mester poate fi desfacuta printr-o instiintare cu 8 zile inainte. In caz cand lucratorul a primit asupra salariului bani inainte, el nu poate desface contractul decat numai restituind salariul primit. Lucratorul invoit cu bucata nu se poate folosi insa de aceasta putinta, ci trebue sa ispraveasca bine lucrul inceput", iar art. 60. Prevedea: "daca patronul da drumul unui mester, lucrator, calfa sau muncitor fara instiintare, sau inaintea termenului de 8 zile, va trebui sa-i plateasca salariul cuvenit pe cele 8 zile sau pe zilele curgatoare pana la implinirea termenului de 8 zile. Salariul va fi indoit, daca el primea si hrana".

    Observam detaliile pe care Legea din 1912 tine a le reglementa. Astfel, legea reglementeaza si situatia salariului, in caz de demisie al salariatului precum si termenul de preaviz.

    Desi legea prevede ca termenul de preaviz este de 8 zile, totusi pot exista situatii in care acest termen sa fie mai lung si anume "lucratorul invoit cu bucata nu se poate folosi insa de aceasta putinta, ci trebue sa ispraveasca bine lucrul inceput", asadar termenul de preaviz va expira numai la terminarea lucrari pentru care s-a incheiat contractul.

    Regasim institutia demisiei si in cadrul relatiilor din cadrul breslelor, Nicolae Iorga, in comentariul la Catastihul Breslei Blanarilor din Botosani precizand "si purtarile cele bune si cuviincioase incepusera a se strica, si Andreiu Slicarul isi dadu demisia, se supara, «pentru neascultare si nesupunere» (s.ns)".


    11. Incetarea contractului individual de munca
    Conform art. 61 din Legea din 1912 patronul putea oricand sa dispuna incetarea contractului de munca, fara nici un preaviz in situatia in care lucratorii:
  • "Nu se tin de conditiile contractului;
  • Sunt atinsi de o boala molipsitoare;
  • Lovesc sau batjocoresc pe patron sau pe cineva din familia patronului;
  • Savarsesc inselaciune sau furtisag;
  • Primejduiesc siguranta fabricii, atelierului sau casei;
  • Sunt chemati a-si face serviciul militar. Cand insa sunt chemati la concentrari sau paza in comunele rurale, invoiala nu se desface, dar ei nu au drept la salariu pe timpul cat lipsesc".

    De asemenea si lucratorii puteau inceta oricand relatia de munca. Art. 62 din legea preciza "muncitorii, lucratorii, calfele si mesterii pot desface oricand contractul:
    1. Daca patronul nu lipeste si nu anuleaza timbrele proportionale pentru asigurarea in contra boalei, invaliditatii si batranetii:
    2. Daca patronul calca indatoririle sale luate prin contract;
    3. Daca el sau un membru al familiei sale ii loveste sau batjocoreste;
    4. Daca sanatatea sau viata lor este primejduita cand ar mai lucra inainte;
    5. Daca patronul sau cineva din casa patronului este atins de o boala molipsitoare, care ar primejdui sanatatea lor".

    Asadar legea prevedea, ca si Codul munci actual, motivele pentru care partile puteau pune capat relatiei de munca, motivele fiind, ca si in prezent limitativ si expres prevazute de lege.


    12. Protectia maternitatii la locul de munca
    Legea din 1912 prevedea si o forma incipienta de protectia a maternitatii la locul de munca stabilind in art. 63 ca patronul are obligatia de a reprimi la munca femeia la intoarcerea din concediul de maternitate.
    "Art. 63
    Femeile nu pot fi intrebuintate la lucru sase saptamani dupa facere. Pentru aceasta lipsa, ele nu-si pierd locul din atelierul sau stabilimentul unde lucreaza".


    Concluzii
    Este de forta evidentei ca legea din 1912 reprezinta un adevarat Cod al muncii, tratand o serie intreaga de institutii specifice raporturilor de munca, in conformitate cu dezvoltarea conceptiilor si a ideilor vremii despre protectia lucratorilor, in raport cu dezvoltarea societatii din aceea perioada.

    O a doua concluzie ce rezulta din aceasta analiza este aceea ca tipul de contract utilizat in relatiile de munca este cel numit "invoiala partilor" sau "act scris de invoiala" un contract de sine statator, specific raporturilor de munca, un contract care nu are nici o legatura cu contractul de locatiunea muncii reglementat de Codul civil. Legiuitorul foloseste numai termenul de "invoiala partilor" sau "act scris de invoiala", la aproape 50 de ani de al adoptarea Codului civil, iar aceasta terminologie nu este intamplatoare, ci dovedeste faptul ca niciodata in practica nu a fost folosit contractul de locatiunea muncii, acesta fiind utilizat doar in lucrarile juridice de specialitate, insa fara nici o legatura cu realitatea faptica.

    De asemenea, o a treia concluzie ce rezulta din analiza acestei legi este aceea ca dreptul muncii a avut un parcurs paralel cu dreptul civil, ramura de dreptul muncii dezvoltandu-se de sine statator, fara nici o influenta majora din partea ramurii de drept civil. Adoptarea Codului civil la 1864 nu a avut nici o consecinta asupra contractului de munca, a relatiei de munca, deoarece regasim la aproape 50 de ani de la adoptarea Codului civil, utilizat termenul de "invoiala a partilor" "act scris de invoiala", contract specific de dreptul muncii. De asemenea regasim texte legale din care este indepartata in mod expres orice aplicare a Codului civil, cu exceptia normelor generale, prin lege precizandu-se ca in relatiile dintre patron si lucrator se aplica "dispozitiile prezentei legi si invoiala partilor" asadar fara nici o trimitere la dispozitiile Codului civil.

    In fine, o a patra concluzie care rezulta din aceasta scurta analiza a Legii pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti este aceea ca originile dreptului munci, ale contractului individual de munca se regasesc in statutele breslelor si nu in dispozitiile Codului civil, cele doua ramuri de drept, dreptul munci si dreptul securitatii sociale dezvoltandu-se paralel, dreptul muncii nefiind o ramura ce se desprinde din dreptul civil, asa cum in mod constat s-a afirmat.


    Prezentul studiu se fundamenteaza pe studierea celor 68 de carti in dreptul muncii publicate in perioada 1892 – 1956, a peste 200 de documente primare privind miscarea muncitoreasca din perioada 1775 – 1945, in total 14000 de pagini


    Detalii autor
    avocat Costel GILCA
    Director - Revista de Drept Social
    CostelGilca.ro
    Clubul de Drept Social

    27-01-2012



    Comentarii introduse



    Introducere comentariu 23-07-2018  


    Nu poti introduce un comentariu nou fara a fi inregistrat.
    Pentru a te inregistra ca membru intra aici







    Alte articole





    Termeni juridici, grupare tematica



  • Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    151 useri online

    Useri autentificati: