Decretul prezidential si instalarea starii de urgenta. Schimbari in dinamica insolventei
Cristina Ienciu-Dragos
|
|
Decretul prezidential si instalarea starii de urgenta. Schimbari in dinamica insolventei
A. Premisa
Nu putem sa indulcim din vorbe situatia. Fiecare o traieste pe viu. Economia Romaniei si cea globala trec in aceste zile, saptamani, luni, probabil prin cele mai grele incercari de la finele celui de-al doilea Razboi Mondial. Statul, si cu atat mai mult mediul privat, sunt greu puse la incercare. Schimbarile subite si galopante de la o zi la alta pot insemna, daca nu se reactioneaza cu rapiditate si prudenta, lipsa de perspectiva. Blocarea activitatii antrenata de lipsa circulatiei banilor inseamna criza, ceea ce fiecare trebuie sa atenuam, pe cat posibil, in perioada urmatoare. Pentru asta am fost creati. Nu sa fugim, nu sa ne panicam, nici sa declinam din responsabilitati. Definitia practicianului in insolventa este administrator de criza. Suntem aici, impreuna, sa ajutam.
B. Aspecte neschimbate
Practicienii in insolventa, fie ca vorbim de administratori/lichidatori judiciari sau administratori concordatari, trebuie sa stie ca li se aplica si lor principiul de baza al insolventei: business as usual. Cu limitarile particulare vizand contactele umane si masurile sporite de igiena si protectie a angajatilor, procedurile de concordat, observatie, reorganizare sau faliment se desfasoara ca inainte.
Decretul prezidential de instituire a starii de urgenta nr. 195 din 16 martie 2020 nu determina suspendarea sau incetarea activitatii practicienilor in insolventa, dat fiind ca proportia covarsitoare a activitatii noastre se poate desfasura digitalizat, prin procedura scrisa. Totodata, efectul acestui Decret este temporar, respectiv limitat in acest moment la o perioada de 30 de zile.
i) Supravegherea activitatii debitoarelor continua.
Este de important ca platile, contractele, actele si operatiunile, chiar restranse, sa fie avizate intr-un termen scurt. Intelegem totodata ca evenimentele exceptionale intervenite pot conduce la masuri neplanificate.
Raportat la prevederile art. 5 pct. 66 si 87 din Legea 85/2014, trebuie sa se asigure avizarea actelor curente cat si extraordinare, in cele din urma practicianul fiind in masura sa convoace de urgenta Comitetul Creditorilor pentru aprobarea sau confirmarea masurilor, iar in cazurile speciale chiar pentru confirmarea actelor deja intreprinse.
Pentru a se limita interactiunea umana, se recomanda ca documentatiile supuse avizarii sa fie comunicate, in aceasta perioada, in format digital (electronic) sau prin fax.
ii) Efectuarea actelor procedurale.
Adunarile si Comitetele de Creditori vor putea fi convocate, iar sedintele prezidate in continuare de catre practicianul in insolventa. Se accepta forme de comunicare electronica a punctelor de vedere cu privire la ordinea de zi, cum ar fi: voturi in format electronic, cu conditia ca acestea sa cuprinda incorporat, ata?at ori asociat semnatura electronica bazata pe un certificat valabil; voturi semnate si scanate transmise prin intermediul e-mail-ului, respectiv voturi semnate transmise prin fax;
Demersurile de valorificare in cadrul procedurilor de licitatii/negocieri directe vor continua. La fel si inventarierea bunurilor debitoarei si sigilarea lor, chiar daca asta va impune deplasari minime, masuri sporite de disciplina sanitara si contact uman drastic limitat. Totodata se va avea in vedere si continuarea demersurilor cu privire la evaluarea bunurilor din patrimoniul debitorului.
Recomandam ca practicienii sa efectueze in continuare toate demersurile procedurale, chiar daca situatia exceptionala face ca, sub rezerva mentiunilor de la capitolul C de mai jos, in unele cazuri, depasirea termenelor sa fie nesanctionabila. Exercitarea atributiilor noastre va ajuta continuarea activitatii societatii aflate in dificultate.
Astfel:
Tabelele de creante, rapoartele de activitate, rapoartele de cauze si imprejurari vor fi intocmite si inregistrate la dosarul cauzei, respectiv publicate in BPI, integral functionabil in aceasta perioada.
Planurile de distribuiri si rapoartele asupra fondurilor, respectiv rapoartele trimestriale care au ca obiect plata creditorilor inscrisi la masa credala, precum si a celor curenti, vor fi depuse la dosarul cauzei. Circuitul banilor este esential pentru societati in aceste momente dificile, astfel ca acolo unde se poate asigura o comunicare stransa si exista un acord cu creditorii, vor fi operate platile, chiar daca termenul de contestatii la rapoarte nu curge.
Formularea actiunilor specifice pot fi introduse la instantele competente - vorbim despre cereri in anularea operatiunilor frauduloase, in antrenarea raspunderii persoanelor responsabile pentru cauzarea insolventei sau, acolo unde dreptul de administrare a fost ridicat, in recuperarea de creante.
Denuntarea contractelor paguboase pentru averea debitoarei va fi aplicata in continuare acolo unde situatia o impune.
iii) Conducerea si consultanta in gestionarea activitatii continua.
Practicienii trebuie sa fie un liant intre normele legale si justitiabili, dar in aceasta perioada expertiza in situatii de criza a practicienilor este esentiala pentru economie. Astfel, incurajam debitoarele cu dosare in lucru cat si orice intreprinderi in dificultate sa ia legatura cu profesionisti capabili sa identifice solutii daca nu pentru evitarea cu totul a pierderilor, macar pentru limitarea lor.
C. Aspecte modificate
a) Activitatea de judecata - Regula instituita de Decret este ca in perioada de 30 de zile activitatea de judecata sa continue doar in cauzele de urgen?a deosebita. Conform art. 42 alin. 1 din Decret, lista acestor cauze este stabilita de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru cauzele de competenta acesteia si de colegiile de conducere ale cur?ilor de apel pentru cauzele de competen?a lor ?i pentru cauzele de competen?a instan?elor care func?ioneaza in circumscrip?ia lor teritoriala. Aceasta va putea fi actualizata in functie de imprejurari.
In acest context, urmarirea constanta a comunicarilor tribunalelor este esentiala si consideram absolut necesara includerea pe aceasta lista a cauzelor urgente si a cererilor de deschidere a procedurilor de insolventa. Este o urgenta deosebita cererea debitorului care doreste sa acceseze in aceasta perioada critica protectia legii insolventei, putand astfel sa suspende inclusiv executarile silite derulate impotriva sa, conform art. 66 alin. 11 din Legea 85/2014. Raportat la acest legal judecatorul sindic poate dispune, de urgenta, in camera de consiliu si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a oricaror proceduri de executare silita a bunurilor debitorului pana la pronuntarea cu privire la cererea de deschidere a procedurii.
b) Masura intreruperii sau suspendarii termenelor de prescriptie si decadere, indiscutabil, intr-o procedura matematica, care se bazeaza pe efectuarea actelor in cascada la termenele specifice se doreste a veni in sprijinul preponderent al creditorilor la procedura. Acestia primesc un ragaz pentru a-si exercita unele drepturi.
Redam aici textul legal din Decret, fiindca apreciem ca in spatiul public au aparut deja interpretari eronate , care fac vorbire despre suspendarea tuturor termenelor. Nu este corecta o astfel de interpretare.
"Art. 41 - Prescriptiile si termenele de decadere de orice fel nu incep sa curga, iar daca au inceput sa curga, se suspenda pe toata durata starii de urgenta instituite potrivit prezentului decret, dispozitiile art. 2532 pct. 9 teza a II - a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispozitii legale contrare nefiind aplicabile".
Termenele de prescriptie si termenele de decadere sunt exclusiv acele termene cand subiectul are dreptul sa faca ceva intr-un anumit termen, iar in lipsa actiunii in termenul respectiv, pierde dreptul (in fapt ). Termenele de prescriptie sau de decadere nu reglementeaza acele termene cand subiectul are o obligatie de intocmit intr-un anumit termen. Simplist, prescriptia si decaderea sunt mijloace de paralizare a drepturilor, iar nu de stingere a obligatiilor. In caz de dubiu, un mecanism facil de limpezire este intrebarea: poate invoca cineva decaderea sau prescriptia daca n-am facut aceasta activitate in termen?
Concret, daca creditorul nu-si exercita dreptul de a inregistra o declaratie de creanta la dosar, potrivit Decretului nici un participant nu-i poate invoca decaderea pentru nerespectarea termenului de inregistrare. De ce? Fiindca el s-a gasit in exercitarea unui drept iar masura suspendarii termenului de decadere are in vedere exact protectia sa. In exemplul secund, daca debitorul nu-si exercita obligatia de a depune la dosarul cauzei actele contabile cerute de art. 67, in termenul de 10 zile de la deschidere, lui nu i se suspenda nici un termen de decadere, pentru simplul motiv ca la implinirea termenului de 10 zile debitorul nu-si putea invoca fata de sine implinirea decaderii pentru executarea propriei obligatii.
Prin urmare, trebuie sa avem grija care sunt drepturile si care sunt obligatiile guvernate de termene in Legea 85/2014, fiindca nu se suspenda totul.
Perspectiva debitorului
Sub legislatia domestica, debitorul are obligatia de a solicita deschiderea procedurii in cazul in care inregistreaza datorii mai vechi de 60 de zile, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. In caz contrar, el poate fi sanctionat penal pentru bancruta simpla (art. 240 C. Pen.). Decretul nu suspenda curgerea termenului de 30 zile, debitorul avand in continuare obligatia sa ceara deschiderea procedurii, el putand fi sanctionat daca nu o face.
In esenta, activitatea se desfasoara ca inainte, Legea 85/2014 instituind majoritar obligatii procedurale fata de debitor, iar nu drepturi care se sting prin decadere sau prescriptie. Debitorul este avantajat in sens indirect, cand el insusi are calitatea de creditor fata de alti debitori.
Perspectiva creditorului
Depunerea declaratiilor de creanta. Desi termenele de depunere a declaratiilor de creanta se suspenda pana la incetarea starii de urgenta, recomandarea noastra este ca acestea sa fie depuse la Tribunal si comunicate practicianului.
Acesta este cel mai clar exemplu cand masura de protectie individuala instituita de decret, pasuirea creditorului in a-si exercita drepturile procedurale, se poate transforma intr-o corvoada pentru ceilalti creditori. Astfel, anumiti creditori pot tergiversa definitivarea tabelului de creante, intarziind efectuarea actelor procedurale, fiindca in lipsa unui termen cu sanctiunea decaderii, parca mereu se gaseste alt act mai prioritar de realizat.
Creantele curente se platesc conform documentelor din care rezulta, cu prioritate. Creditorul poate cere plata accesoriilor, falimentul sau executarea silita conform 143 alin. 1, desi cea din urma va fi mai greu pusa in practica in noul context instituit de criza coronavirus.
Activitatea creditorului, respectiv comunicarea realizata cu practicianul in insolventa, se va realiza prin mijloace de comunicare la distanta. In situatia convocarii unor sedinte de adunari de creditori si chiar daca participarea nu este interzisa, prezenta fizica nu este recomandabila - voturile comunicate electronic, prin email sau fax fiind de preferat, dupa cum am aratat mai sus.
Perspectiva practicianului
Practicianul este matematicianul care trebuie sa stabileasca valoarea activului si pasivului, insa care se vede pus in situatia in care nimeni nu mai este obligat de un termen sa-i comunice cifrele. Cea mai notorie actiune, intocmirea tabelelor de creante, va fi amanata pana dupa expirarea starii de urgenta, dat fiind ca creditorii nu mai sunt obligati sa depuna declaratiile de creanta in termen. In consecinta, in procedurile in care pana la data de 13.03.2020 nu a expirat termenul de afisare a tabelului de creante preliminar, procedurile sunt cvasi-blocate, lipsa Adunarii Creditorilor blocand o sumedenie de masuri procedurale.
Perspectiva instantei
Tinand cont si de cele precizate la lit. a), pe timpul starii de urgenta vor fi judecate doar cauzele urgente, iar de facto, termenele din dosarele de insolventa nu se incadreaza aici. Asadar contactul judecatorilor sindici cu practicienii va fi amplu limitat, comunicarea pentru activitatile curente din procedura facandu-se in scris, prin intermediul rapoartelor de activitate.
Perspectiva tuturor
Limitarea interactiunii umane este un pilon central al schimbarilor. Desi este o schimbare temporara, apta sa schimbe profund comportamentul actorilor procedurii, aceasta poate fi o oportunitate de digitalizare, respectiv eficientizare a procedurilor. "Distantarea sociala" impusa de criza COVID-19, are ca efect BPI-ificarea procedurilor. Desigur, cu implicatii in modificarea legislatiei, insa aceasta este directia potrivita, atat spre economisirea resurselor cat si pentru diminuarea costurilor pentru toti participantii la procedura.
D. Relatia practicianului cu alte institutii/autoritati
Pe fondul comunicarilor existente si amplificate in mediul online, instutiile si autoritatile cu care practicienii in insolventa intra in contact nu si-au suspendat activitatea in aceasta perioada, ci cel mult au restrans-o penru a se evita cat mai mult contactul direct intre persoane. Astfel, activitatea de publicare si de furnizare a BPI se realizeaza in continuare prin mijloace electronice (e-mail, fax). La fel, comunicarea cu Secretariatul General UNPIR, Filialele UNPIR, ANAF, ONRC precum si cu majoritatea institutiilor si autoritatilor care au transmis ca isi continua activitatea.
E. INCHEIERE
In esenta, activitatea se desfasoara ca inainte, Legea 85/2014 instituind majoritar obligatii procedurale fata de debitor, iar nu drepturi care se sting prin decadere sau prescriptie. Debitorul este avantajat in sens indirect, cand el insusi are calitatea de creditor fata de alti debitori.
Nu exista cuvinte mari pentru situatii dificile, dar credem cu tarie ca unitatea, respectarea regulilor impuse de specialisti si pastrarea increderii reciproce pot crea piloni de rezistenta si fundamente solide pentru restartarea economiei in lunile ce urmeaza. Avem incredere ca se poate, iar corpul practicienilor poate oferi un exemplu de stabilitate si previzibilitate, chiar daca pe alocuri legea a suspendat sanctiunile pentru nerespectarea termenelor.
Suntem aici ca sa traducem masurile impuse de autoritati si sa tinem la curent cu pulsul legislativ in materia insolventei.
Detalii autor
Cristina Ienciu-Dragos, Head of Legal
Str. Gara Herastrau nr. 4, cladirea A, et.3, Sector 2, Bucuresti
E: cristina.ienciu@citr.ro
T: 021 32 66 014/ 015
F: 021 32 66 013
M: +40 745 306 348
21-03-2020
Comentarii introduse
|