DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente
Cursuri Lupu&Partners

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English





(P)Scoala de Muzica PianoForte, cursuri de canto, pian si vioara pentru copii si adulti

(P)Cursuri de Limbi Straine
(P)Traduceri si Interpretariat

Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Legea privind privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, legea nr 339/2005



[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro]

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1095 din 05/12/2005




Capitolul I - Dispozitii generale


Art. 1
(1) Prezenta lege stabileste regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comertul, distributia, transportul, detinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achizitionarea, utilizarea si tranzitul pe teritoriul national ale plantelor spontane sau cultivate, substantelor si preparatelor prevazute in tabelele I, II si III din anexa care face parte integranta din prezenta lege.
(2) Substantele prevazute in tabelele II si III din anexa si preparatele lor sunt supuse, atunci cand sunt utilizate in scop medical, si altor dispozitii aplicabile substantelor si preparatelor de uz uman sau veterinar, in masura in care acestea nu contravin prezentei legi.

Art. 2
Pentru aplicarea prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos semnifica dupa cum urmeaza:
a) conventii internationale incheiate cu privire la substantele stupefiante si psihotrope - Conventia unica asupra substantelor stupefiante din 1961, la care Romania a aderat prin Decretul nr. 626/1973, si Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971, la care Romania a aderat prin Legea nr. 118/1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 si la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope din 1988;
b) prescriptie medicala - document scris, semnat si parafat de un medic care recomanda un tratament medical unui pacient clar identificat si care autorizeaza eliberarea de catre farmacist a unei cantitati determinate de medicamente aflate sub controlul legislatiei nationale in domeniu;
c) substanta psihotropa - termen desemnand substantele inscrise in anexele la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971;
d) substanta stupefianta - termen desemnand substantele inscrise in anexele la Conventia unica din 1961 a Natiunilor Unite asupra substantelor stupefiante, modificata prin Protocolul din 1972;
e) transport - operatiune de deplasare a unor bunuri dintr-un loc in altul sau, dupa caz, cantitatea de plante, substante si preparate ce contin substante stupefiante si psihotrope prevazute in tabelele I, II si III din anexa, autorizata pentru o singura operatiune de transport;
f) transportator - persoana fizica sau juridica autorizata in scopul efectuarii transportului;
g) uz medical - utilizarea pe baza de prescriptie medicala licita a medicamentelor aflate sub controlul legislatiei nationale;
h) plante - plantele care contin substante stupefiante sau psihotrope, originare din Romania ori procurate din import;
i) preparat - o solutie sau un amestec, oricare ar fi starea sa fizica, continand una ori mai multe substante stupefiante sau psihotrope; acest termen desemneaza, de asemenea, una sau mai multe substante stupefiante sau psihotrope divizate in unitati de administrare;
j) abuz - consumul plantelor, substantelor si preparatelor ce contin substante stupefiante si psihotrope in afara unei prescriptii medicale;
k) fabricare - toate operatiile, altele decat productia, care permit obtinerea de substante stupefiante sau psihotrope, inclusiv purificarea si transformarea substantelor stupefiante ori psihotrope in alte substante stupefiante sau psihotrope; acest termen cuprinde, de asemenea, fabricarea preparatelor, altele decat cele care sunt efectuate pe baza de prescriptie medicala intr-o farmacie;
l) producere - operatia care consta din culegerea opiului, a frunzei de coca, a canabisului si a rasinii de canabis din plantele care le produc;
m) producator - persoana fizica sau juridica ce realizeaza operatii de productie ori fabricatie;
n) canabis - varful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica, exceptand semintele sau frunzele care nu sunt insotite de varfurile ramurilor, a carui rasina nu a fost extrasa, oricare ar fi intrebuintarea acestuia;
o) planta canabis - toate speciile din genul Canabis;
p) opiu brut - latexul ingrosat prin deshidratare partiala recoltat in urma incizarii capsulelor verzi;
q) mac opiaceu - specia Papaver somniferum L;
r) pai sau tulpina de mac - toate partile aeriene ale plantei, cu exceptia semintelor macului opiaceu, dupa cosire;
s) concentrat de pai sau tulpina de mac - materie obtinuta cand tulpina de mac a suferit un tratament in vederea concentrarii alcaloizilor care intra in compozitia acesteia.

Art. 3
Toate plantele si substantele ce sunt prevazute in conventiile internationale, la care Romania este parte, ca stupefiante sau psihotrope, precum si preparatele lor, ce pot fi periculoase pentru sanatatea populatiei, din cauza efectelor pe care abuzul acestora le poate produce, sunt prevazute in tabelele I, II si III din anexa.

Art. 4
Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comertul, distributia, transportul, detinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achizitionarea, utilizarea, importul, exportul si tranzitul pe teritoriul national ale plantelor, substantelor si preparatelor prevazute in tabelul I din anexa sunt interzise, cu exceptia situatiilor prevazute de prezenta lege.

Art. 5
Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comertul si distributia, transportul, detinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achizitionarea, utilizarea, importul, exportul si tranzitul pe teritoriul national ale plantelor, substantelor si preparatelor prevazute in tabelele II si III din anexa sunt permise numai in conditiile prevazute de prezenta lege.

Art. 6
(1) Preparatele ce contin o substanta prevazuta in tabelele II si III din anexa, care nu prezinta un risc de abuz si a caror substanta nu poate fi recuperata intr-o cantitate care sa permita o utilizare ilegala, pot fi scutite de anumite masuri de control, conform legislatiei nationale.
(2) Lista preparatelor prevazute la alin. (1) si masurile de control de care sunt scutite sunt prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 7
(1) Orice persoana fizica sau juridica ce desfasoara o operatiune cu plante, substante si preparate prevazute in tabelele I, II si III din anexa se afla sub controlul si supravegherea Ministerului Sanatatii, prin inspectii efectuate de inspectorii farmacisti.
(2) Sunt supuse controlului si supravegherii prevazute la alin. (1) si trusele de prim ajutor care contin substante stupefiante si psihotrope aflate in mijloacele de transport aerian, naval si in ambulante.
(3) In unitatile medico-farmaceutice de productie ori in alte locuri autorizate unde se desfasoara operatiuni cu substante stupefiante sau psihotrope, atunci cand exista indicii de incalcare a activitatii legale cu acestea, specialisti din cadrul formatiunii specializate in prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane se adreseaza specialistilor din cadrul Ministerului Sanatatii care exercita astfel de atributii, potrivit legii, in vederea verificarii situatiilor sesizate.
(4) Verificarile se fac in comun de catre reprezentantii celor doua institutii.


Capitolul II - Clasificarea plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope


Art. 8
(1) Prin hotarare a Guvernului, tabelele din anexa la prezenta lege pot fi modificate printr-o noua inscriere, radiere sau transfer dintr-un tabel in altul, in baza modificarilor transmise de Comisia pentru Stupefiante a Organizatiei Natiunilor Unite, a organismelor europene competente, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) In hotararea Guvernului prevazuta la alin. (1) nu se poate inscrie o substanta aflata sub control national si international sub un regim mai putin strict decat in conditiile prezentei legi si ale conventiilor internationale.

Art. 9
Plantele si substantele sunt prevazute in tabelele I, II sau III din anexa sub denumirea lor comuna internationala, iar in lipsa acesteia, sub denumirea stiintifica ori sub numele lor comun.

Art. 10
(1) Preparatele sunt supuse aceluiasi regim ca si substantele pe care le contin si, daca ele contin doua sau mai multe substante, sunt supuse regimului substantei celei mai strict controlate.
(2) Lista preparatelor ce contin substante stupefiante si psihotrope se aproba prin ordin al ministrului sanatatii si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, odata cu publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.


Capitolul III - Cultivarea plantelor ce contin substante stupefiante si psihotrope


Art. 11
Cultivarea fara drept a plantelor ce contin substante aflate sub control national, prevazute in tabelele I, II si III din anexa, este interzisa.

Art. 12
(1) Este permisa cultivarea plantelor ce contin substante aflate sub controlul legislatiei nationale numai daca sunt prelucrate in scop tehnic, in vederea producerii de tulpini, fibre, samanta si ulei, in scop medical si stiintific si numai cu autorizarea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prin directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului Bucuresti, pe baza estimarilor anuale stabilite potrivit dispozitiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din prezenta lege si a normelor metodologice de aplicare a acesteia.
(2) Cultivarea in scop industrial si/sau alimentar sau pentru producerea de samanta a plantelor ce contin substante aflate sub control national sub limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se autorizeaza de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prin directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene sau a municipiului Bucuresti.
(3) Furnizorii de seminte de canabis si mac opiaceu au obligatia de a livra asemenea seminte numai catre detinatorii autorizatiei de cultivare.
(4) Cultivatorii de canabis si mac opiaceu autorizati au obligatia de a insamanta terenurile detinute numai cu seminte din soiurile inregistrate in Catalogul oficial al soiurilor si hibrizilor de plante de cultura din Romania sau in Cataloagele Comunitatilor Europene, produse de unitatile autorizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prin autoritatile teritoriale de control si certificare a semintelor.

Art. 13
(1) Proprietarul, posesorul ori detinatorul cu orice titlu al unui teren cu destinatie agricola sau cu orice alta destinatie are obligatia sa distruga plantele prevazute la art. 11 care ar putea creste spontan pe terenul respectiv.
(2) Costurile distrugerii plantelor spontane si a culturilor neautorizate se suporta de catre proprietarul, utilizatorul sau detinatorul terenului, dupa caz.

Art. 14
Modalitatile de aplicare a prevederilor prezentului capitol, modelul si cererea de autorizatie pentru cultivarea in scop licit a plantelor ce contin substante stupefiante si psihotrope se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi si conform prevederilor legale in vigoare.


Capitolul IV - Producerea, fabricarea si distributia plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope


Art. 15
(1) Desfasurarea activitatilor de producere, fabricare, depozitare, comert, detinere si distribuire a plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope este interzisa fara autorizatia eliberata de Ministerul Sanatatii.
(2) Eliberarea autorizatiei pentru desfasurarea activitatilor prevazute la alin. (1) se face dupa verificarea spatiului, personalului si mijloacelor tehnice destinate desfasurarii operatiunilor solicitate, in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Autorizatiile pentru operatiunile prevazute la alin. (1) sunt eliberate daca utilizarea plantelor, a substantelor si a preparatelor prevazute in tabelele II si III din anexa este limitata in scopul utilizarii in industrie sau pentru producerea de samanta, precum si pentru uz medical, stiintific sau tehnic.
(4) Incetarea activitatii, precum si orice modificare a situatiei care a justificat eliberarea autorizatiei se notifica autoritatii emitente, inainte de a fi efectuata, in termenul si in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5) Valabilitatea autorizatiei pentru desfasurarea activitatilor prevazute la alin. (1) nu poate depasi termenul autorizatiei de functionare.

Art. 16
(1) Ministerul Sanatatii aproba pentru fiecare an cantitatile estimate din diferite substante si preparate pe care orice cultivator, producator, distribuitor, importator sau exportator autorizat are dreptul sa le cultive, sa le produca, sa le fabrice, sa le importe ori sa le exporte. Aceste limite pot fi modificate, daca este necesar, in cursul anului.
(2) Orice producator sau importator autorizat are dreptul sa produca, sa fabrice sau sa importe numai cantitatile de substante si preparate necesare operatiunii aprobate.

Art. 17
In vederea aprobarii prevazute la art. 16, producatorii si importatorii transmit anual Ministerului Sanatatii estimarile cantitatilor diferitelor substante si preparate pe care le produc, fabrica sau importa.

Art. 18
Modalitatile de aplicare a prezentului capitol, intocmirea dosarului ce insoteste cererea si modelul de autorizatie sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


Capitolul V - Import/export si tranzit cu plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope


Art. 19
Sunt interzise importurile si exporturile in si din Romania cu incalcarea prevederilor prezentei legi.

Art. 20
Operatiunile de export sau de import cu plantele, substantele si preparatele prevazute in tabelele I, II si III din anexa se desfasoara in baza unei autorizatii de export sau import, eliberata pentru fiecare operatiune de catre Ministerul Sanatatii prin serviciul specializat, conform modelului prevazut in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 21
Operatiunile de import/export cu plante, substante si preparate prevazute in tabelele I, II si III din anexa pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizatiei prevazute la art. 12, 15 si 49, in limitele estimarilor anuale.

Art. 22
(1) Modelul cererii pentru obtinerea autorizatiei de import sau export este prevazut in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Pentru obtinerea autorizatiei de export este necesar si un exemplar original al autorizatiei de import, emisa de autoritatea competenta din tara importatorului.

Art. 23
(1) Autorizatia de import sau de export indica autoritatea care a emis-o si contine aceleasi informatii ca si cererea privind operatiunea prevazuta la art. 22 alin. (1).
(2) Autorizatia de export cuprinde in mod obligatoriu numarul si data autorizatiei de import care atesta ca importul substantei sau al preparatului este autorizat.

Art. 24
(1) Ministerul Sanatatii elibereaza importatorului doua exemplare originale ale autorizatiei de import, dintre care un exemplar se anexeaza documentelor de transport.
(2) Ministerul Sanatatii elibereaza exportatorului doua exemplare originale ale autorizatiei de export, dintre care un exemplar se anexeaza documentelor de transport.

Art. 25
In cazul in care cantitatea de plante, substante sau preparate efectiv exportata este mai mica decat cea indicata pe autorizatia de export, Ministerul Sanatatii precizeaza acest lucru pe autorizatie si pe toate copiile sale oficiale.

Art. 26
Atunci cand transportul a ajuns pe teritoriul Romaniei, Ministerul Sanatatii restituie autoritatii competente din tara exportatoare autorizatia de export emisa de aceasta, cu specificarea cantitatii efectiv importate din fiecare planta, substanta si preparat.

Art. 27
Documentele comerciale, documentele de vama sau de transport, precum si alte documente de expediere trebuie sa indice numele plantelor si ale substantelor asa cum acestea figureaza in tabelele conventiilor internationale si, dupa caz, denumirea comerciala a preparatelor, cantitatilor exportate de pe teritoriul national sau care urmeaza a fi importate, numele si adresele exportatorului, ale importatorului si cele ale destinatarului.

Art. 28
(1) Este interzisa depozitarea in regim de antrepozitare si in zonele libere a plantelor, substantelor sau preparatelor ce contin substante stupefiante ori psihotrope indigene sau de import.
(2) Sunt interzise importurile pe teritoriul Romaniei sub forma de transporturi adresate unui depozit de vama.
(3) Sunt interzise exporturile de pe teritoriul Romaniei sub forma de transporturi adresate unui depozit de vama, cu exceptia cazului in care autoritatea competenta a tarii importatoare a precizat pe autorizatia de import ca aproba o astfel de operatiune.

Art. 29
Transporturile ce intra sau ies de pe teritoriul Romaniei fara a fi insotite de o autorizatie de import sau de export, precum si cele care nu sunt conforme autorizatiei sunt retinute de autoritatile competente, pana la justificarea legitimitatii transportului sau pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care se dispune confiscarea transportului respectiv.

Art. 30
(1) Birourile vamale de frontiera si birourile vamale de interior pentru importul sau exportul de plante, substante ori preparate prevazute in tabelele I, II si III din anexa sunt stabilite de autoritatea vamala competenta si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 30 de zile de la publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Modalitatea de transmitere a informatiei de la punctele vamale catre Ministerul Sanatatii se va preciza in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 31
(1) Tranzitarea pe teritoriul Romaniei a unui transport de plante, substante sau preparate continand substante prevazute in tabelele I, II si III din anexa este permisa numai daca la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezinta autorizatia de import-export pentru acel transport.
(2) Destinatia unui transport aflat in tranzit pe teritoriul Romaniei poate fi schimbata numai dupa eliberarea unei noi autorizatii de export de catre autoritatea competenta din tara exportatoare.
(3) Nici un transport de plante, substante si de preparate prevazute la alin. (1), aflat in tranzit pe teritoriul Romaniei, nu poate fi supus vreunui tratament care sa-i modifice natura sau ambalajul.

Art. 32
Dispozitiile art. 31 nu sunt aplicabile daca transportul este efectuat pe cale aeriana. In situatia in care aeronava face escala sau aterizeaza fortat pe teritoriul Romaniei, transportul va fi tratat ca un export de pe teritoriul Romaniei catre tara destinatara numai in conditiile descarcarii sau daca circumstantele impun acest lucru.


Capitolul VI - Transportul plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope


Art. 33
(1) Unitatile autorizate si transportatorii autorizati de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului sunt obligati sa ia masuri corespunzatoare pentru a preveni deturnarea din circuitul legal a plantelor, substantelor si preparatelor prevazute in tabelele din anexa.
(2) Transportul se efectueaza cu indeplinirea urmatoarelor obligatii:
a) este insotit de documentele prevazute de lege;
b) preparatele sunt transportate in containere cu sigilii nefalsificabile si care sa permita controlul;
c) orice circumstante care ar permite traficul ilegal trebuie comunicate autoritatilor competente in cel mai scurt timp.


Capitolul VII - Utilizarea medicala si distributia substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope


Art. 34
Farmaciile cu circuit deschis, farmaciile cu circuit inchis, cabinetele medicale in specialitatea medicina de familie, precum si centrele de tratament pentru toxicomani isi desfasoara activitatea cu plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope, in baza autorizatiei de functionare, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 35
Achizitionarea de plante, substante si preparate prevazute in tabelele II si III din anexa poate fi efectuata numai de la o persoana juridica autorizata, potrivit dispozitiilor art. 15.

Art. 36
(1) Persoanele juridice pot sa achizitioneze, sa distribuie si sa utilizeze in limita nevoilor lor plante, substante si preparate prevazute in tabelele II si III din anexa numai daca detin autorizatie emisa de Ministerul Sanatatii.
(2) Continutul si modalitatea de control al truselor de prim ajutor vor fi precizate prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 37
(1) Preparatele si substantele stupefiante si psihotrope pot fi utilizate in scop medical numai pe baza prescriptiilor medicale, in conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Prescrierea substantelor si preparatelor prevazute in tabelul II din anexa se face pe formulare speciale, securizate, sau in condici de prescriptii medicale ori condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii acestora, in cadrul unitatilor sanitare umane sau veterinare, in conditiile prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prescrierea substantelor si preparatelor prevazute in tabelul III din anexa se face pe formulare care se retin la eliberare, in conditiile prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Eliberarea substantelor si preparatelor prevazute in tabelele II si III din anexa, fara prescriptie medicala, este interzisa, cu exceptia preparatelor prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi, in baza art. 6 alin. (2).

Art. 38
(1) Plantele si substantele prevazute in tabelele II si III din anexa pot fi prescrise pacientilor in conformitate cu prevederile art. 37, numai sub forma de preparate farmaceutice, realizate industrial sau in farmacie, de catre:
a) medicii titulari ai autorizatiei de libera practica, in conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
b) medicii veterinari titulari ai autorizatiei de libera practica, in conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Pacientii aflati in tratament cu medicamente care contin substante stupefiante sau psihotrope prevazute in tabelul II din anexa pot detine cantitatea prescrisa numai in baza prescriptiei medicale.
(3) Medicamentele care contin substante stupefiante sau psihotrope, obtinute pe baza de prescriptie medicala, ramase neutilizate, vor fi distruse conform procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 39
Modalitatea privind prescrierea si eliberarea preparatelor farmaceutice prevazute in tabelele II si III din anexa, precum si modelul formularelor sunt prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 40
Este interzisa detinerea, in orice scop, a plantelor, substantelor si preparatelor prevazute in tabelele I, II si III din anexa, in afara de cazul in care este autorizata, potrivit prevederilor prezentei legi si ale normelor metodologice de aplicare a acesteia.

Art. 41
Conditiile in care calatorii pot detine medicamente ce contin substante stupefiante si psihotrope vor fi stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


Capitolul VIII - Obligatii ale persoanelor autorizate sa efectueze operatiuni cu plante, substante si preparate care contin substante stupefiante si psihotrope


Art. 42
(1) Persoanele juridice autorizate sa desfasoare activitati de cultivare, producere, fabricare, depozitare, de import si export cu plante, substante si preparate care contin substante stupefiante si psihotrope sunt obligate sa transmita Ministerului Sanatatii urmatoarele documente:
a) o situatie lunara a cantitatilor din fiecare planta, substanta si din fiecare preparat, importate sau exportate, cu indicarea tarii expeditoare si a tarii destinatare, in termen de cel mult 5 zile lucratoare de la sfarsitul fiecarei luni;
b) o situatie recapitulativa a datelor transmise conform lit. a) privind anul calendaristic trecut, inclusiv situatia stocului la data de 31 decembrie a acelui an, cel mai tarziu pana la data de 15 februarie a fiecarui an;
c) situatia privind cantitatile din fiecare substanta si din fiecare preparat, produse sau fabricate, in termenele prevazute la lit. a) si b);
d) situatia privind cantitatea din fiecare substanta utilizata pentru fabricare, in termenele prevazute la lit. a) si b);
e) o situatie privind estimarea necesarului de plante, substante si preparate pentru anul calendaristic urmator, conform formularelor prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cel mai tarziu la data de 31 mai a fiecarui an;
f) o situatie trimestriala din partea producatorilor si distribuitorilor, care sa specifice miscarile cantitatilor de plante, substante si preparate care contin substante stupefiante si psihotrope, la nivel national, efectuate in aceasta perioada.
(2) Datele prevazute la lit. a)-c) se transmit pentru fiecare planta cultivata, importata, exportata, in aceleasi termene.
(3) La cererea Ministerului Sanatatii, persoanele juridice autorizate sunt obligate sa transmita in cursul anului situatii recapitulative dupa modelul formularelor prezentate in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Ministerul Sanatatii si Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale colecteaza, analizeaza si comunica Agentiei Nationale Antidrog, in vederea centralizarii si transmiterii catre organismele internationale, toate datele statistice pe care le detin in legatura cu activitatile prevazute la art. 1, solicitate prin conventiile internationale la care Romania este parte.

Art. 43
(1) Orice achizitie, transmitere, operatiune de comert, export sau import de plante, substante si preparate prevazute in tabelele I si II din anexa trebuie, in momentul efectuarii operatiunii, sa fie inregistrata conform conditiilor stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Aceste documente se pastreaza timp de 5 ani.
(2) Comenzile si facturile pentru plantele, substantele si preparatele prevazute in tabelul II din anexa se efectueaza pe formulare separate.

Art. 44
(1) Orice persoana juridica autorizata, care detine plante, substante si preparate prevazute in tabelele I, II si III din anexa, este obligata sa asigure conditii de pastrare si depozitare conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Orice persoana autorizata care detine plante, substante si preparate prevazute in tabelele I, II si III din anexa este obligata sa ia masuri de paza pentru prevenirea sustragerii acestora.

Art. 45
(1) Substantele si preparatele prevazute in tabelele II si III din anexa se pun in circulatie numai in ambalaje adecvate, inchise si etichetate conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Ambalajele exterioare ale coletelor de expeditie nu trebuie sa contina nici o alta indicatie in afara numelui si adreselor expeditorului si destinatarului, precum si marca expeditorului.

Art. 46
(1) Eticheta sub care un preparat este pus in vanzare trebuie sa contina in mod obligatoriu denumirea, cantitatea si concentratia de substanta activa, numarul seriei de fabricatie, numele unitatii producatoare si termenul de valabilitate.
(2) Etichetele si alte suporturi informationale, cum sunt prospectele ce insotesc conditionarile pentru distributia en-détail, indica modul de utilizare, precum si precautiile ce trebuie luate si atentionarile ce sunt necesare pentru siguranta utilizatorului, in conditiile prevazute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 47
(1) Orice publicitate cu privire la substantele si preparatele prevazute in tabelele I, II si III din anexa este interzisa, in afara de publicatiile stiintifice sau profesionale, recunoscute pe plan national, destinate cercetatorilor sau profesionistilor.
(2) Este interzisa distribuirea de esantioane ale substantelor si preparatelor prevazute in tabelele I, II si III din anexa.

Art. 48
Distrugerea substantelor si preparatelor identificate ca necorespunzatoare calitativ de catre persoana juridica autorizata sau de Agentia Nationala a Medicamentului, dupa caz, cu termen de valabilitate expirat ori care au fost returnate, se efectueaza de catre o societate autorizata, in baza aprobarii de distrugere emise de Ministerul Sanatatii si in prezenta unei comisii constituite in conditiile prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


Capitolul IX -
cercetari medicale si stiintifice, invatamant


Art. 49
(1) Ministerul Sanatatii autorizeaza, in scopul cercetarii medicale ori stiintifice, pentru invatamant sau pentru efectuarea de constatari ori expertize tehnico-stiintifice, fizico-chimice, dispuse de autoritatile judiciare, potrivit legii, o persoana fizica sau juridica, dupa caz, sa cultive, sa produca, sa fabrice, sa achizitioneze, sa transporte, sa importe, sa exporte, sa utilizeze, sa detina plante, substante si preparate prevazute in tabelele I, II si III din anexa in cantitati care sa nu le depaseasca pe cele strict necesare scopului urmarit, in conditiile prezentate in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Autorizatia prevazuta la alin. (1) poate fi acordata si pentru alte operatiuni dintre cele enumerate la art. 4, in masura in care asemenea operatiuni sunt necesare scopului urmarit.
(3) Beneficiarul autorizatiei prevazute la alin. (1) consemneaza intr-un registru, pe care il pastreaza timp de 5 ani, cantitatile de plante, substante si preparate pe care le importa, le achizitioneaza, le fabrica, le utilizeaza si le distruge, precum si data operatiunilor si numele furnizorilor. El are obligatia de a comunica trimestrial si anual Ministerului Sanatatii cantitatile importate, utilizate sau detinute in stoc pana la epuizarea acestuia, in conditiile prevazute la art. 42.
(4) Organele de politie si vamale pot trimite pentru analize de laborator Organului International de Control al Stupefiantelor din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite sau autoritatilor competente ale altor state esantioane ale substantelor, plantelor ori preparatelor prevazute in tabelele I, II si III din anexa.


Capitolul X - Sanctiuni


Art. 50
In cazul in care exista sau se presupune in mod justificat ca exista un risc iminent si grav pentru sanatate, autoritatile sanitare vor adopta masurile de precautie, care vor consta in:
a) blocarea marfii, retragerea de pe piata si interzicerea utilizarii specialitatilor farmaceutice, formulelor magistrale si preparatelor oficinale, precum si suspendarea activitatilor, publicitatii si inchiderea provizorie a localurilor, centrelor sau serviciilor;
b) suspendarea elaborarii, prescrierii, eliberarii si furnizarii de preparate in faza de cercetare clinica sau pentru cercetare pe animale.

Art. 51
In cazul incalcarii repetate a prevederilor art. 42 alin. (1)-(3), Ministerul Sanatatii poate suspenda autorizatia pentru desfasurarea activitatilor prevazute la art. 15 alin. (1), pentru o perioada de 1-3 luni.

Art. 52
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza, dupa cum urmeaza:
a) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1), art. 37 alin. (2)-(4) si ale art. 44-46, cu amenda de la 200 lei (RON) la 1.000 lei (RON);
b) nerespectarea prevederilor art. 43, cu amenda de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON);
c) nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (4), ale art. 47 si 48, cu amenda de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON);
d) nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (1)-(3) si ale art. 43, cu amenda de la 5.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON).
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul anume imputernicit din cadrul Ministerului Sanatatii si al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog si Agentiei Nationale Antidrog.
(3) Dispozitiile referitoare la contraventiile prevazute la alin. (1) si (2) se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.


Capitolul XI - Dispozitii tranzitorii si finale


Art. 53
La data intrarii in vigoare a prezentei legi Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor si al substantelor stupefiante, publicata in Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania, Partea I, nr. 154 din 29 decembrie 1969, cu modificarile ulterioare, si Hotararea Guvernului nr. 75/1991 pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele privind regimul produselor si substantelor stupefiante, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 20 din 28 ianuarie 1991, cu modificarile ulterioare, se abroga.

Art. 54
Autorizatiile eliberate in baza Legii nr. 73/1969 isi mentin valabilitatea pentru o perioada de cel mult 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, urmand ca in acest interval sa fie preschimbate conform prevederilor prezentei legi.

Art. 55
In scopul indeplinirii obligatiilor asumate de Romania prin conventiile internationale si pentru raportarea datelor solicitate de organele si organismele competente, termenele de raportare prevazute la art. 42 pot fi modificate prin ordin al ministrului sanatatii.

Art. 56
Prezenta lege intra in vigoare la 7 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia art. 57 care intra in vigoare la data publicarii.

Art. 57
In termen de 6 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ministerul Sanatatii va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.



Poate fi de interes si:
Legea 179/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope
OUG 6/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor st
Curierul Judiciar, Nr. 5/2015
Editura C.H. Beck

Pret: 41.9 lei
35.62 lei
COMANDA ACUM

Cautare legislatie:



-------------
Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
-------------


Alte reglementari




Termeni juridici, grupare tematica



Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
140 useri online

Useri autentificati: