Legea 29/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare. Lege nr. 29/2014
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 205 din 24 martie 2014
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.096 din 24 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 1, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 1 (1) Personalul de specialitate care are si indeplineste efectiv atributii in cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare comunitare acordate Romaniei prin instrumentele de preaderare PHARE, ISPA si SAPARD, prin instrumentele financiare provizorii Facilitatea de tranzitie, Facilitatea Schengen, prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Garantare in Agricultura, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, Fondul European pentru Pescuit, prin fondurile structurale si de coeziune, Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European, Mecanismul financiar norvegian si Contributia financiara elvetiana pentru coeziunea Uniunii Europene, prin fondurile aferente Programului general «Solidaritatea si gestionarea fluxurilor migratorii», pentru indeplinirea acestor atributii, beneficiaza de majorare salariala.
(2) Prin personal de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare comunitare acordate Romaniei se intelege functionari publici, functionari publici cu statut special,
personal militar, personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si
procurorilor si personal contractual altul decat cel incadrat pe functii comune
din sectorul bugetar."
2. La articolul 1, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat,
alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Afacerilor
Interne, se vor stabili structurile care au ca obiect de activitate gestionarea
fondurilor acordate Romaniei prin Programul general «Solidaritatea si
gestionarea fluxurilor migratorii», numarul si structura posturilor, criteriile de
incadrare a personalului pe functii specifice si numarul de clase de salarizare
suplimentare ce urmeaza a fi acordate personalului, potrivit art. 1 si 2, in functie
de rezultatele activitatii proprii, corespunzator atributiilor din fisa postului."
3. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2 (1) Salariile de baza/soldele de functie/salariile de
functie-indemnizatiile de incadrare corespunzatoare functiilor in care este
incadrat personalul prevazut la art. 1 pot fi majorate cu pana la 25 de clase de
salarizare succesive fata de clasa detinuta, fara a depasi in total numarul de
clase de salarizare prevazut la art. 10 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu
modificarile ulterioare, in functie de indeplinirea criteriilor stabilite prin
hotarare a Guvernului.
(2) Pentru personalul din cadrul Autoritatii de Audit criteriile pentru
majorarea salariilor de baza cu pana la 25 de clase de salarizare succesive fata
de clasa detinuta, in conditiile alin. (1), se aproba prin hotarare a plenului Curtii
de Conturi, la propunerea presedintelui Autoritatii de Audit. Hotararea se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(3) Evaluarea activitatii personalului prevazut la alin. (1) se face cel
putin o data pe an, ocazie cu care numarul de clase de salarizare suplimentare ce
urmeaza a fi acordate personalului ca majorare a salariului de baza se poate
modifica in functie de rezultatele activitatii proprii."
|
|
4. Articolul 4 se abroga.
Art. II In termen de 10 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
legi, Ministerul Fondurilor Europene va supune Guvernului, spre adoptare.
proiectul actului normativ de modificare in mod corespunzator a Hotararii
Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea
financiara a personalului care gestioneaza fonduri comunitare, cu modificarile
si completarile ulterioare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
-------------
Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
-------------
Alte reglementari
Termeni juridici, grupare tematica
|