DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  
Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotarare nr. 548/2008 privind aprobarea Strategiei nationale de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta



[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro]

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 426 din 06/06/2008

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. 1
Se aproba Strategia nationala de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta, denumita in continuare Strategie, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.

Art. 2
(1) Perioada de implementare a Strategiei este 2008-2010. Coordonarea implementarii Strategiei se realizeaza de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta.
(2) Planul de implementare a Strategiei se aproba prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei hotarari.


ANEXA - STRATEGIA NATIONALA de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta


I. INTRODUCERE
Strategia nationala de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta, denumita in continuare Strategie, face parte din ansamblul de masuri necesare pentru lansarea unei campanii nationale de educare si informare publica pentru situatii de urgenta, campanie realizata de Ministerul Internelor si Reformei Administrative in cadrul "Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta", finantat prin Acordul de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, ratificat prin Legea nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta si a Acordului de asistenta financiara nerambursabila dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionand in calitate de agentie de implementare a Facilitatii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Strategia a fost realizata pe baza unei analize care s-a desfasurat pe mai multe niveluri, astfel:
a) analiza nivelului de informare si a atitudinii publicului larg privind situatiile de urgenta, respectiv sondaj de opinie Omnibus;
b) analiza situatiei hazardurilor din Romania si a factorilor de risc;
c) analiza modului de comunicare a institutiilor si autoritatilor publice;
d) analiza modului de informare a populatiei pentru situatii de urgenta;
e) analiza institutionala.
In tratarea problemei a fost avut in vedere faptul ca structura institutionala care gestioneaza domeniul situatiilor de urgenta este relativ recenta. Aceasta structura este Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, compus din autoritatile administratiei publice si organizat sub forma unei retele de organisme, organe si structuri abilitate in managementul situatiilor de urgenta, constituite pe niveluri sau domenii de competenta, care dispune de infrastructura si de resursele necesare pentru indeplinirea atributiilor in domeniu. Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, reglementat in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 15/2005, este format din structuri cu activitate permanenta si structuri cu activitate temporara.

A. STRUCTURILE PERMANENTE SUNT:
1. Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, prin Centrul Operational National;
2. centrele operative cu activitate permanenta din cadrul ministerelor cu functii de sprijin;
3. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Municipiului Bucuresti, prin centrul operational;
4. inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta, prin centrele operationale.

B. STRUCTURILE CU ACTIVITATE TEMPORARA SUNT:
1. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, sub conducerea nemijlocita a ministrului internelor si reformei administrative si in coordonarea primului-ministru;
2. comitetele ministeriale pentru situatii de urgenta, sub conducerea ministrilor, prin centrele operative cu activitate temporara;
3. Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta, sub conducerea prefectului municipiului Bucuresti;
4. Comitetele judetene pentru situatii de urgenta, sub conducerea prefectului judetului;
5. comitetele locale pentru situatii de urgenta, sub conducerea primarului, prin centrele operative.
Analiza institutionala a structurii Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, avand ca scop identificarea nevoilor de comunicare a autoritatilor publice implicate, a reliefat urmatoarele aspecte ca fiind strict necesare:
a) abordarea institutionala a comunicarii in timpul situatiilor de urgenta;
b) informarea populatiei.
a) Abordarea institutionala a comunicarii si informarii publice trebuie sa se axeze pe dezvoltarea unui model de comunicare, prin implementarea unui ghid care sa fie aplicat in cadrul Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, in timpul situatiilor de urgenta.
Un alt aspect al domeniului este comunicarea cu populatia pe timpul situatiei de urgenta. Pentru eficientizarea acestei comunicari este foarte importanta abordarea de catre autoritati a informarii publice pentru situatii de urgenta.
b) Problema informarii publice a fost reliefata de sondajele si analizele efectuate. Conform acestora, populatia Romaniei, desi destul de informata, in mod special populatia din mediul urban, si cu destul de multa experienta in ceea ce priveste inundatiile, nu constientizeaza totusi ca Romania este o tara expusa in mod permanent hazardurilor naturale si ca acest fapt ar trebui integrat in mod normal in ceea ce se numeste stil de viata, cultura de reactie. Aceasta concluzie trebuie avuta in vedere de autoritatile publice centrale si locale, ale caror prioritati trebuie sa includa informarea permanenta a populatiei pentru ca aceasta sa isi dezvolte un comportament adecvat inainte, in timpul si dupa producerea situatiilor de urgenta.
Dezvoltarea unui astfel de comportament se bazeaza pe crearea unor deprinderi corecte de prevenire si reactie la hazarduri, de aceea Strategia pune un accent deosebit pe tot ceea ce inseamna comunicare pe timpul situatiilor de urgenta si informare publica permanenta. Perioada de implementare a prezentei strategii este 2008-2010.

II. INFORMATII GENERALE RELEVANTE

A. SITUATIA HAZARDURILOR IN ROMĀNIA:
1. Hazardurile naturale. Romania are o suprafata de 238.391 km2 si o populatie de 21.679.000 de locuitori, fiind cea mai mare tara din sud-estul Europei. Reteaua urbana este formata din 314 orase, cu o pondere a populatiei urbane de 53%, din care capitala Bucuresti are o populatie de 1.996.612 de locuitori, 23 de orase sunt mari, cu o populatie ce variaza intre 100.000 si 400.000 de locuitori, iar restul oraselor sunt mijlocii si mici. Reteaua rurala cuprinde 2.683 de comune, alcatuite din 13.092 de sate, avand o pondere de 47% din populatia tarii, aceste date reiesind din rezultatele recensamantului din martie 2002.
Romania este expusa unei diversitati de hazarduri, care rezulta din interactiunea factorilor naturali, a celor demografici, sociali si antropici, respectiv elemente de infrastructura, cum ar fi constructii, sosele, cai ferate. Aceasta interactiune si cresterea pierderilor cauzate de evenimentele extreme devin tot mai complexe, concomitent cu tendinta de concentrare a populatiei in mari aglomerari urbane si cu extinderea arealelor locuite pe terenuri inadecvate, expuse inundatiilor sau alunecarilor de teren.
Modificarile climatice legate de tendintele globale de incalzire genereaza la randul lor incertitudini referitoare la intensitatea si frecventa hazardurilor, dar si la aparitia unor fenomene noi, cum ar fi tornadele sau desertificarea. Pentru ultimele doua decenii este evidenta o marire a gradului de torentialitate a precipitatiilor si o crestere semnificativa a frecventei inundatiilor, alternativ cu accentuarea perioadelor secetoase caracterizate tot mai des de atingerea temperaturilor extreme. In anii urmatori Revolutiei din anul 1989, a avut loc o inrautatire a conditiilor de mediu determinata de despaduriri necontrolate, de distrugeri ale perdelelor forestiere si ale sistemelor de irigatii, accentuandu-se impactul hazardurilor naturale asupra infrastructurii si populatiei.
De asemenea, din cauze naturale, Romania s-a confruntat cu epidemii, dar si cu amenintari de pandemii, exemplele elocvente sunt neuroinfectia West Nile in anul 1996, meningita cu Enterovirus Echo in 1999, antrax in 2000, aparitia infectiei gripale cu un nou serotip gripal sau amenintarea epidemiei de gripa aviara H5N1.
2. Hazardurile hidrologice:
a) Viiturile si inundatiile sunt hazarduri naturale, cu un impact accentuat asupra retelei de asezari, cailor de comunicatie si terenurilor din lungul celor 4.000 de rauri din Romania. Statistic, terenurile inundabile insumeaza o suprafata de 3,5 milioane ha, arealele cele mai intinse fiind situate in lungul Dunarii si al raurilor principale din Campia Romana, respectiv Siret, Buzau, Ialomita, Arges, Olt, Jiu, dar si din Campia Banato-Crisana, respectiv Somes, Crisul Mic, Crisul Mare, Mures. In spatiul montan si deluros, unde albiile raurilor au panta accentuata intre 100 si 200 m/km si lunci inguste, viiturile sunt insotite de procese intense de eroziune a malurilor, determinand alunecari de teren care pot afecta vaile. Activitatile antropice reprezinta principalul factor care conduce la modificarea propagarii undelor de viitura. Despaduririle din diferite sectoare ale Carpatilor au determinat o marire a vitezei de concentrare a scurgerii, intensificarea proceselor de eroziune, transport si depunere a aluviunilor, precum si suprainaltarea albiilor din campii, marind astfel riscul revarsarilor. In lungul Dunarii si al raurilor principale au fost realizate indiguiri si baraje care s-au dovedit insuficiente si, in unele cazuri, ineficiente situatiilor extreme. Ultimul secol a fost marcat de inundatii de proportii, care au afectat suprafete intinse, producand mari pagube materiale, dar si umane, de exemplu in 1969, 1970, 1975, 1991, 1995, 1997, 1999, 2000, 2002, 2005 si 2006.
b) Alunecarile de teren sunt hazarduri naturale aflate in stransa legatura cu viiturile si inundatiile.
Eroziunea severa a solurilor, procesele de ravenare, alunecarile si curgerile de noroi afecteaza terenurile cu utilizare agricola in proportie de 30-40% din suprafata totala. Alunecarile declansate de ploi abundente si cutremure afecteaza localitatile situate pe versanti, iar viiturile sunt un factor de risc major pentru reteaua de asezari, cai de comunicatie si terenuri din lungul arterelor hidrografice principale. Alunecarile de teren constituie principalele hazarduri naturale care afecteaza versantii si au rolul determinant in evolutia reliefului regiunilor deluroase intra si extracarpatice si in tinuturile muntoase constituite din flis. Diferite evaluari au pus in evidenta extinderea acestor procese in perioadele cu precipitatii intense, cum au fost cele dintre 1969 si 1975, cand au fost scoase din circuitul economic in unele judete (Vaslui, Iasi, Mehedinti, Gorj, Valcea, Vrancea) intre 1.000 si 11.000 ha. Numai in anul 1970, caracterizat prin precipitatii deosebit de abundente, alunecarile au afectat 20.000 ha, fiind distruse suprafete mari de terenuri agricole, numeroase constructii, cai de comunicatie.
3. Hazardurile seismice. Romania prezinta risc seismic ridicat, hazardurile de acest tip avand cel mai mare impact asupra populatiei. Riscul este accentuat de numarul mare de cladiri inalte si vechi, cele mai multe aflate in Bucuresti si in orasele mari, dar si de incapacitatea economica a proprietarilor de a lua masuri rapide de consolidare. Prin proiectele internationale, "RADIUS - 1996-2000" al Organizatiei Natiunilor Unite si "Instrumentul de Evaluare a Riscului pentru Diagnoza Zonelor Urbane - RISK-2000" al Uniunii Europene, au fost realizate cercetari aprofundate de inginerie seismica si au fost modernizate mijloacele de monitorizare a riscului, realizandu-se o retea nationala de senzori.
Riscul seismic al Romaniei provine din Vrancea, regiune seismologica unde se produc cutremure caracterizate prin eliberarea unei mari cantitati de energie, determinand cele mai mari pagube pentru populatie. Pe langa aceasta regiune, pe teritoriul Romaniei mai sunt cunoscute si alte arii seismice, cum ar fi: aria Fagaraseana, aria Banatica-Danubiana, aria de Nord-Vest, aria Transilvana si aria Pontica.
In conformitate cu studiile efectuate in acest domeniu de institutii specializate, cutremurele cu o magnitudine de 7 grade pe scara Richter au o perioada medie de revenire de 32 de ani. Pe baza acelorasi studii au fost stabilite si perioade de revenire a cutremurelor cu diferite intensitati in Bucuresti. Cel mai puternic cutremur cu epicentru in Vrancea a fost inregistrat in 26 octombrie 1802 si a avut magnitudinea pe scara Richter de 7,5.-7,8 careia ii corespunde o intensitate IX+ pe scara Mercalli in aria epicentrala si VIII in Bucuresti.
Din cauza intervalului lung de revenire a cutremurelor de mare magnitudine, perceptia asupra riscului seismic scade, aspect ce se poate manifesta prin neglijarea proiectarii si realizarii constructiilor, dar si prin neglijarea unei educatii si informari adecvate privind astfel de situatii. In arealele unde revenirea cutremurelor puternice are loc la intervale mari de timp, sondajul de opinie a reliefat in cele mai multe cazuri inexistenta unei culturi seismice preventive, iar aceasta situatie de fapt poate produce efecte catastrofale in caz de seism major.
4. Hazardurile tehnologice. Pot fi produse de erorile de proiectare a instalatiilor industriale, de gradul ridicat de uzura al acestora si/sau de managementul defectuos practicat de proprietarii acestora. Transportul substantelor periculoase este o alta cauza care poate sa produca accidente cu victime umane, precum si poluarea mediului. Mai sunt si situatii in care accidentele tehnologice, de tipul ruperilor de baraje sau exploziilor unor instalatii, pot fi cauzate de factori naturali, cum ar fi inundatiile si cutremurele, determinand o succesiune de evenimente extreme si complexe sub forma unei reactii in lant. Unele dezastre provocate de riscurile tehnologice pot avea efecte transfrontaliere, la randul ei Romania fiind afectata de evenimente produse pe teritoriul tarilor vecine.
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana implica respectarea Directivei 96/82 CE Seveso II privind gestiunea accidentelor majore implicand substante periculoase. Pe teritoriul Romaniei exista 333 de obiective care se afla sub incidenta directivei mentionate, 245 in categoria celor cu risc major si 88 cu risc minor, cele mai multe fiind din industria chimica si petrochimica, respectiv 144 unitati cu risc major si 55 cu risc minor. Un domeniu important al accidentelor tehnologice poate fi considerata industria metalurgica, Romania avand cateva obiective majore care in cazul unor dezastre naturale ar putea afecta grav zonele in care sunt situate; cele mai mari sunt cele de la Galati si Resita.
5. Substantele radioactive. Evenimentele sau accidentele in care apar scurgeri de astfel de substante sunt dintre cele mai periculoase pentru om si mediu. Din acest punct de vedere, Romania detine o singura centrala nucleara, la Cernavoda, care insa prezinta risc redus de accident nuclear, deoarece aceasta utilizeaza o tehnologie avansata de tip Kandu. Surse de risc de acest tip mai pot fi reactoarele situate la Bucuresti-Magurele, la Pitesti-Mioveni sau la Drobeta-Turnu Severin. Un risc major pentru Romania il constituie centrala atomoelectrica de la Koslodui, de pe teritoriul Bulgariei, deoarece functioneaza cu o tehnologie invechita. Pana in prezent, Romania a fost afectata numai de accidentul nuclear de la Cernobil, din noaptea de 25/26 aprilie 1986. Acest accident a afectat in special partea de nord-est a tarii, unde a fost inregistrata o crestere a ratei persoanelor cu cancer de tiroida si a copiilor nascuti cu malformatii.
6. Industria chimica. Pe teritoriul Romaniei exista un numar mare de intreprinderi care utilizeaza diferite tipuri de substante, de la cele foarte toxice sau cu proprietati toxice specifice, respectiv alergice, cancerigene, mutagene, pana la cele inflamabile, explozive sau oxidante, toate avand impact daunator asupra mediului. In acest domeniu s-au luat masuri de utilizare a acestora conform cerintelor si standardelor europene privind autorizarea integrata a instalatiilor industriale, dar si normelor privind gestionarea accidentelor ce implica substante periculoase.
7. Hidrocarburile si alte substante periculoase. Gradul ridicat de uzura sau proiectarea necorespunzatoare a instalatiilor din industria energetica si din reteaua de distributie si transport al hidrocarburilor poate genera accidente. Astfel de evenimente pot avea loc in zonele de exploatare si prelucrare a petrolului si pot produce poluarea solului, apelor de suprafata si a panzelor freatice. Conductele pot fi afectate de diverse cauze, cum ar fi inundatii, fisurari in timpul cutremurelor sau furturi din conducte, incidente ce se pot solda cu scurgerea unor cantitati mari de combustibili lichizi si producerea unei poluari pe arii extinse.
8. Industria miniera. In acest domeniu pot aparea prabusiri ale galeriilor de mina, alunecari si lichefieri ale haldelor de steril insuficient consolidate si ruperi ale iazurilor de decantare. Prabusirea galeriilor de mina poate produce victime, iar astfel de cazuri s-au inregistrat mai ales in industria carbonifera. De asemenea, alunecarile si lichefierile de depozite din barajele iazurilor de decantare pot fi un real pericol. Exemplul elocvent este accidentul de la Certej-Sacaramb din anul 1971, care s-a soldat cu distrugerea completa a doua blocuri cu apartamente si peste 100 de victime omenesti, iar urmele poluarii cu metale grele din timpul acestui accident sunt vizibile si in prezent, dupa 30 de ani.
In acest sector au mai avut loc doua accidente majore cu efecte transfrontaliere, in ianuarie si martie 2000, respectiv ruperea iazurilor de decantare Bozanta-Aurul si Novat-Rosu din judetul Maramures. Aceste evenimente au produs poluarea cu cianura a Dunarii si a unor afluenti ai Tisei, nu numai pe teritoriul Romaniei, ci si in aval. Accidentele au fost larg mediatizate, iar comunitatea internationala ingrijorata a reactionat prin evaluari ulterioare, realizate de comisii internationale de experti, constatandu-se faptul ca valori ridicate ale concentratiilor de metale grele in bazinele hidrografice Lapus-Somes si Viseu-Tisa se inregistreaza in imediata apropiere a centrelor miniere si industriale, iar in aval concentratiile sunt in scadere, chiar sub limitele maxime admise. Cele mai contaminate sunt raurile Baiut, Cavnic, Sasar si bazinul superior al Lapusului.
9. Constructiile hidrotehnice. Cedarea partiala sau distrugerea digurilor si a barajelor poate fi produsa de viituri puternice si este urmata de inundatii cu efecte devastatoare. Romania dispune de diguri care constau in 1.600 de lucrari, a caror lungime desfasurata masoara 9.920 km, si de 1.353 de baraje pentru acumulari de apa cu un volum total de 13,8 mld m3. Dintre acestea, 217 sunt pentru lacuri de acumulare nepermanente, avand un volum de atenuare a viiturilor de 893 mil. m3, iar 1.232 sunt pentru lacuri de acumulare permanente cu volum pentru atenuarea viiturilor de 2.017 mil. m3. Din totalul digurilor, o mare parte este realizata cu tehnologii depasite si prezinta un risc ridicat deoarece pot ceda usor in cazul producerii de viituri.
Cedarea digurilor poate avea efecte transfrontaliere. O asemenea situatie s-a inregistrat in perioada 3-7 aprilie 2000, cand deversarea si distrugerea unui dig situat pe Crisul Alb, in apropierea granitei cu Ungaria, a produs inundatii de amploare in sectorul Ineu-Chisineu-Cris.
De mentionat ca, pentru evitarea unor astfel de evenimente, toate localitatile situate in aval de marile baraje cum sunt cele de pe Arges, Bistrita, Somes, Lotru au fost dotate cu sisteme moderne de alarmare si beneficiaza de dotarile necesare pentru atenuarea efectelor viiturilor.
10. Infrastructura pentru transport. Distrugerea infrastructurii pentru transport este un risc important. Cedarea podurilor de cale ferata sau transport rutier poate fi determinata de eventuale erori de proiectare, executie, exploatare, dar mai ales de gradul ridicat de uzura.

B. GRUPURILE-TINTA:
Grupurile-tinta din mediul rural sunt autoritatile administratiei publice locale, comunitatile locale, familiile mari si cele de batrani, care, de obicei, opun rezistenta evacuarii, proprietarii de paduri si terenuri agricole - persoane fizice, firmele cu multi angajati, liderii de opinie, scolile si alte institutii de invatamant.
Grupurile-tinta din mediul urban sunt autoritatile administratiei publice centrale si locale, familiile din mediul urban/comunitatile urbane, asociatiile de locatari, persoanele cu putere de decizie - conducatori de institutii, firme cu multi angajati, lideri de opinie, scolile si alte institutii de invatamant.
Profilul general al grupurilor-tinta:
1. In ceea ce priveste mediul urban, sondajul realizat evidentiaza faptul ca intr-o mare proportie populatia este informata despre ceea ce inseamna dezastrele, despre riscuri si reguli de comportament, dar are predispozitie scazuta spre actiune, activitati comune si implicare in destinul comunitatii.
2. In ceea ce priveste mediul rural, asa cum rezulta din analiza zonelor de risc, sunt afectate in principal localitatile mici, in special cele situate pe Dunare si cele situate in zonele subcarpatice. Din analiza efectuata rezulta ca aceste localitati au o populatie cu medie de varsta ridicata, fara educatie, putin informata cu privire la riscuri si cu multe prejudecati provenite din experienta nefericita a inundatiilor si modul incorect de actiune din timpul acestora. Grupul-tinta are in vedere un nivel de educatie redus si mediu, grupa de varsta intre 50 si 60 de ani, populatie cu venituri mici si medii.
In acelasi timp, trebuie avut in vedere acel segment de populatie format din oameni de afaceri si persoane cu interese in salvarea bunurilor proprii si chiar ale comunitatii, in general dinamici si dispusi la actiune, capabili sa ia decizii si sa se implice in managementul situatiilor de urgenta.

III. PRIORITATI SI CADRUL JURIDIC EXISTENTE
Avand in vedere consecintele deosebit de grave pe care calamitatile naturale, dezastrele sau sinistrele le pot avea asupra vietii, sanatatii populatiei, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale importante, prevenirea, precum si limitarea si inlaturarea efectelor pe care le au astfel de evenimente naturale reprezinta prioritatile tuturor autoritatilor publice. Activitatile de informare publica reprezinta o parte integranta a ansamblului de masuri si actiuni desfasurate de autoritatile publice care fac parte din sistemul national in domeniul managementului situatiilor de urgenta.
Cadrul juridic existent, perfectibil printr-o permanenta armonizare cu reglementarile europene si evolutia situatiei operative, cuprinde in prezent:
a) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, aprobata cu modificari si completari de Legea nr. 15/2005;
b) Legea nr. 481/2004 privind protectia civila, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) Legea nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor;
d) Ordonanta Guvernului nr. 88/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 363/2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) Hotararea Guvernului nr. 1.489/2004 privind organizarea si functionarea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) Hotararea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare si a organigramei Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, cu modificarile ulterioare;
g) Hotararea Guvernului nr. 1.491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorica, atributiile, functionarea si dotarea comitetelor si centrelor operative pentru situatii de urgenta;
h) Hotararea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, functionarea si atributiile serviciilor de urgenta profesioniste.

IV. DEFINIREA PROBLEMEI

A. INFORMARE PUBLICA
Conform legislatiei in domeniu, gestionarea situatiilor de urgenta, incluzand aici si protectia civila si apararea impotriva incendiilor, presupune activitati de informare publica.
In materia informarii publice pentru situatii de urgenta, legislatia si actele normative subsecvente nu prevad proceduri sau alte aspecte legate de modul in care se va efectua, limitandu-se numai la desemnarea institutiilor responsabile cu informarea publica.
Avand in vedere importanta informarii publice pentru situatii de urgenta in contextul in care o astfel de situatie este gestionata de un sistem national organizat sub forma unei retele de organisme, organe si structuri, constituite pe niveluri sau domenii de competenta, pe baza legislatiei in domeniu si a analizei institutionale a sistemului national stabilit de lege pentru managementul si gestionarea situatiilor de urgenta, a fost identificat urmatorul set de probleme:
1. Informarea publicului, in sensul inexistentei unei metodologii care sa contina elementele esentiale pentru informare publica eficienta atat pe timpul, cat si dupa producerea situatiilor de urgenta, dar si inexistenta unui document oficial care sa contina elemente necesare autoritatilor publice pentru o informare publica permanenta cu privire la riscuri si capacitatea de reactie a populatiei in cazul producerii riscurilor.
2. Inexistenta unor proceduri de comunicare pe timpul situatiei de urgenta intre organismele, organele si structurile Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, pe de o parte, dar si cu populatia si mass-media, pe de alta parte.
3. Comunicarea in timpul situatiilor de urgenta. Pentru eficientizarea si imbunatatirea comunicarii intre institutiile care gestioneaza situatiile de urgenta, mass-media si public, in special in primele ore ale situatiei de urgenta, considerate critice, prezenta strategie propune un ghid. Practicile bune de comunicare in timpul unei situatii de urgenta sau al unui dezastru ajuta atat autoritatile implicate, cat si populatia afectata si contribuie la evitarea dezinformarii si a raspandirii zvonurilor. Respectarea regulilor stabilite va preveni totodata aparitia confuziei, inevitabila atunci cand institutiile publice difuzeaza dezorganizat informatii despre acelasi eveniment. Ghidul poate fi utilizat in orice situatie de urgenta, pentru a pune bazele resurselor de comunicare pe timpul managementului consecintelor produse, cu conditia pregatirii activitatilor mentionate anterior aparitiei situatiei de urgenta.
Ghidul este prevazut sa fie utilizat in sprijinul aplicarii planurilor de asigurare a riscurilor, planuri elaborate de autoritatile responsabile, in conformitate cu Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului administratiei si internelor nr. 1.995/2005/1.160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta specifice riscului la cutremure si/sau alunecari de teren si cu Ordinul ministrului administratiei si internelor si al ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 638/420/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale.
In cazul producerii unei situatii de urgenta, prin intermediul ghidului se asigura coordonarea urmatoarelor activitati:
a) informatiile vitale vor fi comunicate populatiei afectate;
b) informatiile specifice necesare populatiei vor fi diseminate unitar si coordonat;
c) resursele umane si materiale necesare indeplinirii responsabilitatilor de informare publica legate de situatia creata vor fi mobilizate rapid si eficient.
In conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 21/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 15/2005, Comitetul National pentru Situatii de Urgenta are atributia de a coordona informarea opiniei publice privind managementul situatiilor de urgenta. In acest sens, ghidul se subscrie acestui deziderat, stabilind activitatile pe care componentele sistemului trebuie sa le desfasoare pentru informarea coordonata si unitara a populatiei.
3.1. Ghidul si principalele activitati de comunicare in timpul situatiilor de urgenta
1. Obiective:
a) imbunatatirea capacitatii autoritatilor publice de a comunica cu publicul si mass-media in timpul unei situatii de urgenta;
b) stabilirea unor reguli si proceduri pentru toate autoritatile publice implicate in situatia de urgenta, cu scopul de a eficientiza comunicarea si de a preveni difuzarea unor informatii contradictorii;
c) furnizarea cadrului pentru dezvoltarea parteneriatelor si pentru asigurarea resurselor necesare comunicarii eficiente in timpul unei situatii de urgenta;
d) delimitarea responsabilitatilor privind comunicarea, astfel:
- la nivel central, responsabilitatea comunicarii, pana la convocarea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, revine ministerului care gestioneaza factorul de risc care a generat situatia, iar dupa convocarea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, structurii responsabile din cadrul Centrului operational national, respectiv centrului de comunicare si informare publica;
- la nivel local, responsabilitatea comunicarii, pana la convocarea comitetului judetean/local pentru situatii de urgenta, revine prefecturii/primariei, prin persoana desemnata de prefect/primar, sprijinita de specialisti din structurile administratiei publice locale. Dupa convocarea comitetului judetean pentru situatii de urgenta, responsabilitatea revine structurii responsabile din cadrul centrului operational judetean/al municipiului Bucuresti, respectiv centrul de informare publica organizat la nivelul prefecturii sau, dupa convocarea comitetului local pentru situatii de urgenta municipal/orasenesc, centrului operativ activat la nivelul municipiului, orasului, comunei;
e) transmiterea in timp util catre public si catre reprezentantii mass-media a informatiilor necesare luarii celor mai adecvate masuri de protectie;
f) oferirea de raspunsuri complete la intrebarile adresate de reprezentantii mass-mediei sau de alte categorii de public;
g) "O singura voce" - asigurarea unitatii de mesaj la toate nivelurile implicate in managementul situatiei de urgenta respective.
2. Aplicabilitate
Acest ghid se poate folosi si aplica la orice tip de situatie de urgenta care poate aparea pe teritoriul Romaniei. In plus, se are in vedere si necesitatea pregatirii pentru managementul consecintelor generate si de pandemii sau atacuri teroriste. Dezastrele care afecteaza un numar redus de oameni pot fi la fel de tragice, confuze si distrugatoare precum cele cu amploare nationala si necesita un raspuns adecvat in ceea ce priveste comunicarea, indiferent de intensitatea sau sfera lor de actiune.
3. Activarea
Ghidul de comunicare si informare publica devine operational atunci cand are loc convocarea comitetului pentru situatii de urgenta, indiferent de nivelul acestuia, national, judetean sau local. Convocarea comitetului pentru situatii de urgenta de catre primar sau prefect, la nivel local/judetean, sau de catre ministrul internelor si reformei administrative, la nivel central, trebuie urmata de activarea echipei de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta.
4. Centrele de comunicare si informare publica
In timpul unei situatii de urgenta, centrele de comunicare si informare publica se infiinteaza sub conducerea comitetelor pentru situatii de urgenta si au ca baza structura de comunicare si relatii publice care trebuie sa existe in fiecare centru operational.
Centrele operationale trebuie sa aiba o structura de comunicare si relatii publice care, in timp de normalitate, dispune de cel putin un angajat la nivel judetean si de cel putin 2 angajati la nivel national. Acesti angajati sunt ofiterii de informare publica si au responsabilitatea activarii si functionarii ghidului.
4.1. Functiile centrului de comunicare si informare publica sunt urmatoarele:
a) furnizarea informatiilor si sprijinirea presei intr-o situatie de urgenta;
b) solutionarea solicitarilor telefonice primite din partea publicului;
c) monitorizarea si analizarea informatiilor aparute in presa;
d) coordonarea comunicarii si informarii in cadrul echipei de management al situatiei de urgenta;
e) asigurarea legaturii comitetului pentru situatii de urgenta cu mass-media;
f) administrarea paginii de internet destinate informarii publicului.
4.2. Centrul de comunicare si informare publica este compus din 3 compartimente:
a) Structura de monitorizare, analiza si sinteza - monitorizeaza si sintetizeaza informatiile aparute in presa sau provenite din alte surse, analizeaza si realizeaza materialele ce vor fi utilizate ca baza pentru comunicarea si informarea ulterioara a populatiei.
b) Structura de informare si comunicare - lucreaza direct cu publicul si cu mass-media, primeste intrebari si furnizeaza raspunsuri, gestioneaza linia telefonica gratuita ce trebuie activata in cazul unei situatii de urgenta si actualizeaza informatia pe pagina de internet;
c) Structura de acreditare si contact - instruieste, acrediteaza si insoteste reprezentantii mass-mediei sau alte persoane care participa la locul interventiei ori viziteaza zona afectata.
In functie de amploarea situatiei de urgenta, se va infiinta un centru pentru informarea publicului. Acesta trebuie sa dispuna de una sau doua linii telefonice in regim gratuit, linii verzi, diferite de numarul unic pentru apeluri de urgenta 112. Operatorii liniei 112 vor fi informati cu privire la activarea noilor numere de telefon pentru informarea publicului si trebuie sa redirectioneze apelurile care nu fac obiectul numarului unic pentru apeluri de urgenta catre linia verde. Linia verde pentru apelurile publicului va fi promovata rapid pe toate canalele de comunicare.
Pagina oficiala de internet reprezinta un mijloc de comunicare important. Sarcina echipei de comunicare in acest sens este actualizarea permanenta a paginii, in functie de situatia creata, cu informatiile relevante pentru populatie. In plus, echipa de comunicare monitorizeaza forumurile de discutie pe internet, precum si fluxurile de stiri in direct, pentru a vedea cum este perceputa situatia de urgenta, si raporteaza echipei de management al situatiei rezultatele acestei monitorizari.
In timpul situatiei de urgenta, centrul de comunicare si informare publica se afla sub conducerea presedintelui comitetului pentru situatii de urgenta si este coordonat de ofiterul de informare publica. Restul functiilor sunt indeplinite de echipa de sprijin, care va avea la dispozitie un numar adecvat de birouri, calculatoare conectate la internet, conexiuni telefonice, radio si fax. Centrul de comunicare si informare publica trebuie sa dispuna de o sala pentru informarea reprezentantilor mass-mediei si de un spatiu unde acestia isi pot instala calculatoare si echipamentele de comunicare. Acest spatiu trebuie sa fie separat de cel al centrului operational, iar un panou de afisaj, respectiv avizierul, poate fi folosit aici pentru a prezenta informatiile noi, dupa ce acestea au fost verificate.
4.3. Centrul de comunicare si informare publica - schema de organizare:
                          +-----------------------------------------------------+
                          ¦ Presedintele comitetului pentru situatii de urgenta ¦
                          +-----------------------------------------------------+
                  +--------------------------------------------------------------+
+-------------------------------------+                          +-------------------------------+
¦        Purtatorul de cuvant         ¦                          ¦  Ofiter de informare publica  ¦
+-------------------------------------+                          +-------------------------------+
+-------------------------------------+                          +-------------------------------+
¦  Comunicatori/Purtatori de cuvant   ¦                          ¦Personal de sprijin adus pentru¦
¦din cadrul institutiilor reprezentate¦                          ¦      situatia de urgenta      ¦
¦in comitet si din echipa operationala¦                          ¦                               ¦
+-------------------------------------+                          +-------------------------------+ 


4.3.1. Ofiterul de informare publica si personalul de sprijin
Ofiterul de informare publica este coordonatorul echipei de sprijin. Ofiterul devine manager si direct responsabil pentru activitatea centrului si a voluntarilor solicitati pentru functiile de sprijin, cum ar fi operatori telefonici, asistenti administrativi si ofiteri de presa. Personalul de sprijin trebuie sa respecte instructiunile ofiterului de informare publica.
4.3.2. Stabilirea purtatorului de cuvant
In cadrul primei sedinte, comitetul pentru situatii de urgenta numeste un purtator de cuvant si un inlocuitor al acestuia. Purtatorul de cuvant trebuie ales luandu-se in considerare o serie de factori, cum ar fi eficienta dovedita pana atunci, gradul de familiarizare cu tipul de informatie care trebuie furnizata in asemenea situatii, experienta in comunicarea cu mass-media, carisma, instruirea sau experienta anterioara in domeniul situatiilor de urgenta. Purtatorul de cuvant trebuie sa aiba experienta si abilitati de comunicare, astfel incat sa fie respectat de membrii comitetului pentru situatii de urgenta.
Odata stabilite aceste persoane, toti membrii comitetului pentru situatii de urgenta si ai institutiilor implicate trebuie sa respecte recomandarile purtatorului de cuvant in ceea ce priveste comunicarea publica in situatii de urgenta. Acesta nu va fi contrazis in fata presei. Purtatorul de cuvant trebuie sa participe la sedintele comitetului pentru situatii de urgenta, sa urmareasca procesul de luare a deciziilor si sa beneficieze de sprijinul membrilor acestuia in indeplinirea atributiilor sale. Toate partile implicate trebuie sa ii inlesneasca accesul la informatiile de care dispun si sa il sprijine pe toata durata situatiei de urgenta.
4.3.3. Responsabilitatile purtatorului de cuvant
Purtatorul de cuvant este responsabil cu elaborarea si prezentarea mesajelor in numele comitetului pentru situatii de urgenta si cu asigurarea informarii in timp util atat a mass-mediei, cat si a populatiei. Purtatorul de cuvant este principala persoana de contact pentru mass-media si, in acelasi timp, "vocea" comitetului pentru situatii de urgenta in cadrul conferintelor de presa si in interviurile media. Odata desemnat, purtatorul de cuvant va coopera cu purtatorii de cuvant/personalul responsabil cu comunicarea din toate institutiile reprezentate in comitetul pentru situatii de urgenta sau implicate in orice fel in situatia de urgenta.
Purtatorul de cuvant se va asigura ca urmatoarele reguli vor fi respectate:
a) toti comunicatorii primesc acelasi mesaj in timp util;
b) informatia este distribuita la nivelul tuturor institutiilor implicate;
c) purtatorii de cuvant din fiecare institutie implicata vor furniza mass-mediei doar informatiile aflate in domeniul lor de competenta.
In cazul in care institutiile nu au un purtator de cuvant, aceste reguli vor fi respectate de conducatorii institutiilor sau de persoanele delegate sa comunice cu mass-media.
Solicitarile de informatii care nu vizeaza domeniul de responsabilitate al unei anumite institutii trebuie transmise de purtatorul de cuvant al institutiei respective catre purtatorul de cuvant al institutiei responsabile sau specializate in domeniu ori catre persoana desemnata sa ofere date despre acel sector. Daca acest lucru nu este posibil, trebuie notate datele de contact ale jurnalistului, iar dupa aflarea informatiei solicitate jurnalistul va fi contactat pentru a i se oferi raspunsul la intrebare. In timpul situatiei de urgenta toti ceilalti purtatori de cuvant din cadrul institutiilor implicate sunt obligati sa respecte instructiunile si recomandarile purtatorului de cuvant si sa detina o lista actualizata cu numele si datele de contact ale celorlalti purtatori de cuvant din institutiile publice/ministere. Atunci cand purtatorul de cuvant nu este disponibil, inlocuitorul desemnat preia atributiile si responsabilitatile acestuia.
4.3.4. Purtatorul de cuvant si purtatorii de mesaj
Purtatorul de cuvant este subordonat presedintelui comitetului pentru situatii de urgenta. Acesta face parte din echipa de comunicare, colaborand permanent cu ofiterul de informare publica, fiind direct responsabil de continutul si calitatea informatiilor facute publice.
4.3.5. Purtatorii de mesaj
In contextul acesta nu trebuie neglijati purtatorii de mesaj, persoane din diferite niveluri ale ierarhiei Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta. Cand mass-media contacteaza aceste structuri pentru a afla informatii, purtatorul de mesaj raspunde solicitarilor, castigand credibilitate. Printr-o selectie atenta a celor care vorbesc si a aspectelor abordate se asigura "legitimitatea mesajului".
5. Reguli referitoare la difuzarea de informatii
Dupa adunarea si verificarea informatiilor in vederea difuzarii, se vor respecta urmatoarele reguli:
1. informatia trebuie transmisa simultan tuturor canalelor mass-media, utilizandu-se toate mijloacele disponibile si intreg personalul;
2. conferintele de presa se vor organiza cat mai curand posibil, dar numai dupa verificarea informatiilor, precum si in cazul in care apar informatii noi;
3. comunicatele de presa trebuie sa reprezinte instrumentul principal de informare atat pentru presa, cat si pentru institutii;
4. toate institutiile publice reprezentate in comitet sau implicate in gestionarea situatiei de urgenta trebuie sa primeasca, de asemenea, aceste informatii. Pe langa agentiile de presa si canalele de televiziune principale, informatia trebuie transmisa prin fax, e-mail sau personal centrului pentru preluarea apelurilor telefonice din partea publicului, tuturor serviciilor profesioniste de urgenta, paginilor de internet relevante, partidelor politice si Parlamentului, grupurilor speciale de interes, firmelor afectate, dar si organizatiilor neguvernamentale. Mass-media va apela la orice sursa posibila pentru a obtine informatii si este esential ca toti cei implicati sau care au legatura cu situatia de urgenta sa fie informati in mod regulat despre evolutia evenimentului si despre masurile adoptate.
5.1. Verificarea informatiei inainte de difuzare
Inainte de difuzare, declaratiile publice pregatite de purtatorul de cuvant sau de centrul de comunicare si informare publica trebuie prezentate comitetului pentru situatii de urgenta si/sau institutiilor implicate.
6. Reguli de comunicare pentru institutii publice si reprezentanti ai partidelor politice in timpul situatiilor de urgenta
In vederea unui mod de actiune unitar si coordonat, toate institutiile publice trebuie sa respecte regulile de comunicare specifice situatiilor de urgenta. In ceea ce priveste comunicarea cu mass-media, ministerele si purtatorii lor de cuvant trebuie sa ofere informatii numai din domeniul lor de competenta. Alte solicitari, care nu fac obiectul domeniului de responsabilitate, trebuie transferate purtatorului de cuvant al ministerului sau institutiei abilitate sa raspunda in acea problema. Nerespectarea acestei reguli va duce la crearea de confuzie in randul publicului, ce ar putea avea consecinte grave asupra autoritatilor, serviciilor profesioniste de urgenta, dar si asupra celor afectati de situatie.
Institutiile publice implicate trebuie sa stabileasca calea de acces la informatiile relevante si la datele noi referitoare la situatia respectiva. In timpul unei situatii de urgenta reprezentantii din diferitele institutii care fac parte din Comitetul National pentru Situatii de Urgenta furnizeaza informatii catre ministerele din care fac parte. Inainte de a fi transmise, informatiile vor fi stabilite de reprezentantul institutiei in comitet, impreuna cu ofiterul de informare publica si purtatorul de cuvant.
Declaratiile Guvernului trebuie sa se bazeze pe informatia obtinuta de la Comitetul National pentru Situatii de Urgenta.
Biroul de presa al Guvernului trebuie sa lanseze mesaje care prezinta masurile generale ce trebuie luate in situatii de urgenta, cum ar fi propunerea pentru declararea starii de urgenta, cererea de sprijin international, impactul dezastrului asupra economiei, acordarea compensatiilor, alte decizii ce urmeaza a fi luate.
Este contraindicat ca liderii politici care viziteaza zone afectate sa dea instructiuni sau sfaturi tehnice reprezentantilor institutiilor care gestioneaza situatia sau comandantului actiunii de interventie. Acest lucru poate submina increderea publicului in personalul implicat in rezolvarea crizei si poate stirbi autoritatea reprezentantilor locali care gestioneaza situatia de urgenta.
7. Monitorizarea si evaluarea comunicarii in timpul situatiei de urgenta
Monitorizarea si evaluarea reprezinta instrumente cheie in administrarea functiilor de comunicare in situatii de urgenta. Monitorizarea reprezinta culegerea sistematica de date statistice din zonele afectate de dezastru si este sursa principala a informatiilor destinate publicului. Comitetele si purtatorii de cuvant trebuie sa utilizeze mecanisme simple de monitorizare pentru a culege si pentru a verifica informatia de la locul dezastrului.
Evaluarea este un mijloc de analiza a eficientei actiunii. Prin evaluare este masurata perceptia publica asupra eficientei interventiei si a gestionarii situatiei. Scopul evaluarii este identificarea punctelor slabe si imbunatatirea mecanismelor de raspuns. Aceste rezultate sunt prezentate personalului implicat, dupa incheierea perioadei de interventie, in cadrul unor module speciale de instruire. De asemenea, rezultatele trebuie comunicate si publicului larg prin aceleasi canale folosite de echipa de comunicare in timpul situatiei de urgenta.
8. Informarea publicului si instruirea personalului implicat
Inspectoratele si comitetele pentru situatii de urgenta au responsabilitatea de a implementa si de a desfasura programe de instruire, cu scopul de a se asigura ca toti cei implicati isi cunosc responsabilitatile, au facut practica pe diferite scenarii, au testat procedurile si echipamentele, isi cunosc unul altuia datele de contact si sunt pregatiti sa intre in actiune in orice moment.
Eficacitatea ghidului de comunicare si informare publica va depinde intr-o oarecare masura si de nivelul de cunoastere a acestuia in randul publicului. In perioadele de normalitate, inspectoratele si comitetele pentru situatii de urgenta trebuie sa faca eforturi pentru a informa publicul despre existenta acestui ghid, despre procedurile ce trebuie urmate in timpul dezastrelor si despre contributia pe care cetatenii o pot aduce in rezolvarea acestor situatii.
Activitatile de constientizare a publicului trebuie organizate impreuna cu canalele de media locale, cu scolile, organizatiile neguvernamentale, dar si cu orice alti parteneri care au capacitatea necesara de a se implica in pregatirea pentru situatii de urgenta.
9. Operationalizarea regulilor si activitatilor de comunicare si informare publica pe timpul situatiilor de urgenta:
9.1. Obiective:
a) adoptarea unei strategiei de control al situatiei prin transmiterea mesajelor de linistire si cooperare intre autoritatile responsabile;
b) transmiterea, in functie de tipul dezastrului, a instructiunilor corespunzatoare pentru fiecare categorie de populatie afectata;
c) informarea corecta si in timp real despre datele cunoscute ale situatiei, despre consecintele si despre masurile luate;
d) evitarea blocajelor informationale;
e) combaterea permanenta a cazuisticii zvonurilor;
f) feedbackul imediat si apropriat;
g) realizarea comunicarii interne, in cadrul echipei de management al situatiei de urgenta, dar si in cadrul Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta.
9.2. Grupuri-tinta:
a) victimele si rudele acestora;
b) locuitorii din zona afectata de situatia de urgenta;
c) cetatenii din zonele potentiale de risc;
d) opinia publica si mass-media locala, nationala si internationala;
e) autoritatile implicate in managementul situatiilor de urgenta: institutiile cu functii de sprijin, institutii guvernamentale, agentii locale sau nationale, spitale;
f) categoriile speciale ale publicului-tinta: organizatii economice, societati de asigurari, organizatii umanitare internationale, organizatii neguvernamentale, biserica, institutiile de invatamant;
g) membrii structurilor de management al situatiei de urgenta si membrii echipelor de interventie.
10. Strategia generala de comunicare
Strategia va fi proactiva: mesajele vor fi construite anticipat, adaptate fiecarei categorii de public si diseminate, pe cat posibil, inainte ca zvonurile sau speculatiile transmise prin intermediul mass-mediei sau vehiculate pe cale orala sa scape de sub controlul comunicatorilor.
In cazul aparitiei unor incidente neprevazute, strategia adoptata este aceea a informarii categoriilor de public-tinta in timp real, doar de catre persoanele abilitate, cu respectarea principiilor mentionate mai sus.
11. Infiintarea centrului de comunicare si informare publica:
Centrul de comunicare si informare publica se infiinteaza in primele ore ale situatiei de urgenta, avand ca principala responsabilitate coordonarea activitatilor de informare a populatiei.
11.1. Documentatia necesara pentru managementul comunicarii la nivelul centrului de comunicare si informare publica:
1. lista persoanelor care vor fi purtatori principali si secundari de mesaj, precum si coordonatele acestora;
2. lista persoanelor desemnate sa indeplineasca sarcini in cadrul centrului de comunicare si informare publica;
3. lista cu echipele de interventie, persoanele de contact si coordonatele acestora, precum si lista persoanelor desemnate sa reprezinte echipele in relatia cu mass-media;
4. estimarea pierderilor;
5. planul de realizare a unei sectiuni de documentare, cuprinzand informatii si marturii;
6. lista continand categoriile de informatii care nu sunt destinate publicitatii;
7. programul de actiune: cine, ce si unde;
8. hartile zonelor afectate;
9. lista materialelor si documentelor difuzate inainte, in timpul si dupa situatia de urgenta;
10. procedura standard de raspunsuri rapide, conferinte de presa si prezentari scurte;
11. jurnalul cu informatiile difuzate, cui si cand;
12. rapoarte regulate ce ajuta la controlarea fluxului normal de informatii pe masura ce aceste informatii devin disponibile, precum si la controlarea zvonurilor false;
13. elemente suplimentare pentru relatia cu mass-media;
14. canalele de televiziune au nevoie de benzi video si/sau reportaje/transmisiuni in direct. Este util ca punctul de vedere al structurii de management al situatiei de urgenta si eforturile pozitive pe care aceasta le face sa fie prezentate prin furnizarea catre mass-media a unor declaratii din partea purtatorilor de mesaj, insotite de un set de imagini adecvate;
15. pentru radio, de asemenea, trebuie asigurata o banda audio cu declaratia purtatorilor de mesaj;
16. realizarea unor declaratii oficiale urmand cursul evenimentelor, care vor fi folosite dupa cum urmeaza:
a) purtatorii de mesaj le vor folosi in interviurile de la radio si televiziune;
b) stirile "despre" vor avea declaratiile oficiale ca element de baza;
c) materialele scrise se vor axa pe punctele subliniate in declaratiile oficiale.
12. Organizarea conferintelor de presa si colaborarea cu mass-media
Obiectivul specific este sprijinirea reprezentantilor mass-mediei in activitatea lor de informare, documentare si interpretare a datelor cunoscute despre situatia de urgenta si despre masurile luate pentru inlaturarea consecintelor.
Tehnici si strategii de comunicare folosite:
a) organizarea a doua conferinte de presa intr-un interval de maximum 24 de ore de la declansarea situatiei de urgenta;
b) organizarea informarilor de presa ori de cate ori este necesar;
c) distribuirea de mape de presa;
d) sprijinirea jurnalistilor in obtinerea interviurilor cu purtatorii de mesaj;
e) facilitarea obtinerii de catre jurnalisti a unor materiale publicate in scopul documentarii;
f) insotirea jurnalistilor in vizitele de documentare pe teren.
13. Mesaje centrale si concepte-cheie in construirea mesajelor
"Situatia este sub control" este un mesaj-cheie in timpul situatiilor de urgenta. Acest mesaj trebuie insotit de masuri exprimate prin verbe active, la timpul prezent. Conceptele-cheie sunt control, interventie rapida, cooperare, eficienta, intrajutorare, ajutor, reciprocitate si controlul riscului.
14. Coordonare si cooperare: flux de comunicare interinstitutionala si intrainstitutionala:
a) centrul de comunicare si informare publica este direct subordonat echipei de management al situatiei de urgenta si coopereaza cu toate structurile implicate;
b) purtatorii de cuvant la nivel local trebuie sa isi alinieze mesajele cu cele ale purtatorului de cuvant numit de echipa care gestioneaza situatia la nivel central;
c) centrul de comunicare si informare publica coordoneaza activitatea persoanelor care se ocupa cu comunicarea in cadrul echipelor de interventie sau in cadrul diferitelor institutii implicate;
d) atributiile de comunicare revin centrului de comunicare si informare publica, ce isi va continua activitatea si dupa incheierea fazei de interventie;
e) toate contactele cu presa si/sau activitatile mass-mediei trebuie comunicate centrului de comunicare si informare publica.
15. Activitati de comunicare in primele 24 de ore ale situatiei de urgenta:
15.1. O echipa de comunicare trebuie sa fie deja activata cand comitetul pentru situatii de urgenta se intruneste si nominalizeaza purtatorul de cuvant. Primele ore ale situatiei de urgenta sunt cruciale, de aceea urmatoarele activitati trebuie implementate in maximum 24 de ore:
a) verificarea situatiei: determinarea gravitatii si intensitatii evenimentului cat mai curand posibil;
b) transmiterea notificarilor: contactarea si informarea tuturor responsabililor din comitetul pentru situatii de urgenta sau din alte institutii, care trebuie sa stie ce se intampla;
c) organizarea activitatilor: activarea planului incepand cu functiile si persoanele desemnate sa le indeplineasca;
d) stabilirea grupurilor-tinta si mesajelor principale in functie de gravitatea evenimentului;
e) pregatirea comunicatelor de presa si prezentarea lor in comitetul pentru situatii de urgenta: agrearea continutului, dezvoltarea mesajului si aprobarea pentru difuzare;
f) difuzarea informatiei: decizie privind frecventa cu care vor fi difuzate noi informatii, cum se va face acest lucru si de catre cine.
15.2. Activitati specifice comunicarii, ce trebuie indeplinite in primele ore ale situatiei de urgenta:
a) activarea centrului de comunicare si informare publica;
b) asigurarea participarii purtatorului de cuvant la sedintele comitetului pentru situatii de urgenta;
c) informarea membrilor comitetului pentru situatii de urgenta in legatura cu evolutia evenimentelor;
d) acreditarea reprezentantilor mass-mediei;
e) organizarea de conferinte de presa si de scurte prezentari;
f) analizarea resurselor disponibile;
g) deschiderea unui centru de comunicare telefonica cu populatia: linii telefonice gratuite, pagini de internet;
h) elaborarea textului pentru primul mesaj adresat publicului;
i) oferirea unui spatiu adecvat de lucru pentru jurnalisti;
j) furnizarea constanta a informatiilor si resurselor, materiale sau umane, catre centrul de comunicare si informare publica;
k) instiintarea comitetului pentru situatii de urgenta in legatura cu problemele populatiei si aspectele de interes pentru presa;
l) facilitarea contactului membrilor echipei de interventie cu familiile lor, astfel incat problemele personale sa nu le afecteze munca.
16. Activitati de comunicare in timpul interventiei:
a) identificarea riscurilor si vulnerabilitatilor echipei de management al situatiei si a eventualelor elemente care ar putea avea o evolutie nefavorabila;
b) analizarea situatiei practice si, dupa determinarea tipului acesteia si a vulnerabilitatilor pe care le presupune, verificarea mesajelor concepute astfel incat publicul sa fie pregatit sa faca fata unor potentiale riscuri;
c) folosirea unui singur purtator de cuvant si a mai multor purtatori de mesaj, in functie de efectele urmarite de echipa de management al situatiei. Mass-media va primi informatii de la aceste persoane care prezinta mesajele consecvent si credibil;
d) organizarea de conferinte de presa si de scurte prezentari;
e) inregistrarea tuturor solicitarilor primite in scopul obtinerii controlului asupra informatiilor si pentru evitarea dezinformarii sau confuziilor;
f) sintetizarea celor mai frecvente solicitari si elaborarea unor raspunsuri complete si documentate pentru mass-media si populatie.
17. Comunicare posturgenta
Principalele obiective ale comunicarii posturgenta sunt:
a) prezentarea strategiei urmarite inainte, in timpul si dupa situatia de urgenta;
b) managementul consecintelor;
c) concluziile trase, lectiile invatate si cum vor fi avute in vedere pentru imbunatatirea activitatilor viitoare.
Mesajele trebuie sa fie adaptate fiecarui grup-tinta.

B. TIPURILE DE ACTIVITATI PENTRU INFORMARE PUBLICA
Informarea publica se poate realiza prin desfasurarea urmatoarelor tipuri de activitati:
1. consultari publice;
2. dezbateri publice privind planurile de aparare si contributia comunitatii la aplicarea lor;
3. exercitii si aplicatii pe tipuri de risc si particularitati de zona;
4. exercitii/aplicatii integrate - servicii profesioniste de urgenta, populatie si mass-media;
5. exercitii integrate - copii si comunitate;
6. campanii la nivel national si local, de informare/constientizare a populatiei;
7. campanii de informare publica desfasurate prin intermediul presei centrale si locale.

C. CANALE SI INSTRUMENTE PENTRU INFORMARE PUBLICA:
1. comunicarea directa: din usa in usa, intalniri tematice in cadrul comunitatii;
2. televiziune prin cablu, televiziuni nationale, televiziuni locale, in principiu orice spatiu destinat dezbaterilor - emisiuni si interviuri cu specialisti, lideri de opinie, constructori, reprezentantii autoritatilor publice sau lideri politici;
3. internet si publicatii pentru informare si consultare, forumuri de dezbatere;
4. evenimente: targuri si expozitii;
5. comunicare indirecta: afise si panouri publicitare plasate in locuri publice si pe mijloacele de transport in comun;
6. radio: preponderent pentru urgente;
7. ziare si reviste: campanii de informare derulate prin intermediul presei centrale si locale;
8. operatorii de telefonie mobila care au acoperire la nivel national, pe timpul situatiei de urgenta cand reteaua traditionala de comunicatii este afectata;
9. operatorii nationali in domeniul serviciilor postale, in special in zonele rurale in care utilizarea altor canale sau instrumente de comunicare nu este posibila;
10. sistemul de invatamant.

D. ASPECTE-CHEIE LA CARE TREBUIE SA FACA REFERIRE INFORMAREA POPULATIEI:
1. Inundatiile - aspecte-cheie la care trebuie sa faca referire informarea:
a) prezentarea riscurilor asociate inundatiilor si experienta inundatiilor produse;
b) respectarea normelor si autorizatiilor administratiei publice locale privind constructiile in zonele inundabile: informarea populatiei cu privire la aceste norme si controlul respectarii acestora;
c) respectarea regimului silvic in ceea ce priveste exploatarea lemnului, prin depozitarea acestuia pe vai in afara albiilor si curatarea acestora de resturi de exploatare. Grupul-tinta: proprietarii si administratorii de paduri;
d) promovarea celor mai bune practici in domeniul agricol si silvic pentru reducerea riscului la inundatii. Grupul-tinta: proprietarii privati de paduri si terenuri agricole;
e) promovarea actiunilor de impadurire in zonele de formare a viiturilor, in zonele inundabile si in luncile raurilor;
f) promovarea zonelor de risc si hazard natural pentru a se evita amplasarea de constructii sau desfasurarea de activitati umane;
g) interzicerea si sanctionarea depozitarii in albiile cursurilor de apa a gunoaielor si resturilor provenite din demolarea de constructii;
h) exploatarea judicioasa a padurilor;
i) utilizarea terenurilor situate in zonele inundabile;
j) asigurarea locuintelor impotriva inundatiilor;
k) acceptarea de proiecte adaptate constructiilor de locuinte in zonele inundabile: structura, subsoluri, nivele, acces pentru evacuare;
l) cunoasterea modalitatilor de actiune si comportament inainte, in timpul si dupa inundatie;
m) cunoasterea semnificatiei codurilor de culoare meteorologice folosite de autoritati pentru definirea nivelului de urgenta: rosu, portocaliu, galben si verde;
n) constientizarea rolului protectiei individuale;
o) importanta unui plan familial pentru cazuri de urgenta;
p) promovarea planurilor de aparare impotriva inundatiilor;
q) promovarea masurilor pentru protejarea gospodariei si anexelor;
r) cunoasterea locurilor de refugiu si a depozitelor de alimente, precum si a zonelor de evacuare;
s) recomandari privind utilizarea apei;
t) cunoasterea amplasarii punctelor de prim ajutor;
u) cunoasterea ajutorului de care poate beneficia populatia;
v) promovarea voluntariatului;
w) incurajarea participarii comunitatii locale la activitatile de prevenire.
2. Alunecarile de teren - aspecte-cheie la care trebuie sa faca referire informarea
Alunecarile de teren sunt evenimente de multe ori previzibile, care in cea mai mare parte se produc dupa precipitatii intense.
a) necesitatea asigurarii locuintelor in caz de alunecari de teren;
b) promovarea necesitatii de asigurare a culturilor agricole;
c) promovarea zonelor de risc si hazard natural pentru a se evita amplasarea de constructii sau desfasurarea de activitati umane;
d) cunoasterea si respectarea normelor de construire pentru asigurarea cerintei de rezistenta si stabilitate a constructiilor, chiar pentru mediul rural;
e) cunoasterea si respectarea normelor si autorizatiilor administratiilor publice locale;
f) informarea populatiei cu privire la aceste norme si controlul respectarii acestora;
g) cunoasterea conditiilor in care se face evacuarea;
h) importanta planului personal pentru evacuare;
i) cunoasterea regulilor de convietuire in locurile de refugiu.
3. Cutremurele - aspecte-cheie la care trebuie sa faca referire informarea
3.1. Informarea populatiei cu privire la starea constructiilor:
a) evenimentele seismice precedente si efectele lor asupra cladirilor;
b) necesitatea lucrarilor de intretinere si a reparatiilor curente;
c) constientizarea riscurilor modificarii cladirilor fara consultarea specialistilor si avizele autoritatilor competente in domeniu; eventuale consecinte ale acestor demersuri in caz de cutremur;
d) necesitatea efectuarii expertizelor tehnice pentru cladiri, in special a celor care au rezistat mai multor cutremure;
e) necesitatea executarii lucrarilor de consolidare a cladirilor si a instalatiilor aferente, cum ar fi la apa, gaze, incalzire, electricitate, canalizare, numai pe baza raportului de expertiza si a proiectelor autorizate;
f) dezavantajele interventiilor neavizate si neautorizate in cazul constructiilor;
g) cunoasterea de catre asociatiile de locatari a modului in care firmele cu sediul in apartamente de bloc respecta normele de prevenire a incendiilor, exploziilor, deversarilor de materiale combustibile, toxice sau chimice;
h) cunoasterea si respectarea modului de fixare in interiorul sau exteriorul cladirilor a obiectelor grele: antene de satelit;
i) cunoasterea si respectarea masurilor necesare pentru prevenirea si stingerea incendiilor;
j) cunoasterea si respectarea planului de subsol al blocului, precum si a locurilor de amplasare a robinetilor si vanelor;
k) importanta verificarii periodice a tavanelor, podului, acoperisului, balcoanelor, corniselor, calcanelor, cosurilor, terasei si invelitorii blocului/casei;
l) importanta consultarii unui expert autorizat la cumpararea sau inchirierea unei locuinte sau a unui sediu de firma;
m) necesitatea asigurarii locuintei in caz de cutremur.
3.2. Cunostinte despre protectia antiseismica in interiorul locuintei sau al locului de munca privind:
a) cunoasterea elementelor de constructie rezistente din interiorul locuintei;
b) importanta amplasarii si asigurarii pieselor mari de mobilier;
c) importanta amplasarii echipamentelor tehnice si a aparatelor casnice mari sau a celor pe rotile: copiatoare, calculatoare, masini de spalat, frigidere;
d) cunoasterea locurilor indicate pentru pastrarea recipientelor cu substante chimice;
e) dotarea usilor dulapurilor cu inchizatori eficiente;
f) importanta existentei unui stingator de incendiu in locuinta;
g) cunoasterea locului de amplasare a comutatoarelor, sigurantelor de electricitate, robinetelor de gaze, apa si a modului de manevrare;
h) importanta existentei unei truse pentru situatii de urgenta;
i) importanta existentei unui plan familial de actiune in caz de cutremur;
j) necesitatea cunoasterii punctelor slabe/particularitatilor localitatii, cartierului, imprejurimilor locuintei si ale drumului spre scoala, serviciu, cumparaturi, avandu-se in vedere urmatoarele pericole:
1. caderea unor elemente de constructie nestructurale: tencuieli, caramizi;
2. spargerea si caderea unor geamuri;
3. caderea unor stalpi si linii electrice;
4. incendii rezultand din scurtcircuite electrice, conducte de gaz rupte;
5. rasturnarea unor instalatii de incalzire;
6. alunecari de teren, avalanse in zona muntoasa, lichefierea unor terenuri nisipoase.
3.3. Reguli de actiune in timpul producerii seismului:
a) pozitionarea in interiorul locuintei;
b) protectia individuala si a copiilor;
c) inchiderea surselor care pot provoca pagube colaterale, de exemplu gazele;
d) analizarea oportunitatilor parasirii locuintei/locului de munca fara folosirea scarilor sau a liftului;
e) comportamentul dupa parasirea locuintei;
f) comportamentul in situatia blocarii sub daramaturi;
g) acordarea primului ajutor.
3.4. Reguli de comportare dupa producerea unui cutremur:
a) acordarea primului ajutor;
b) ingrijirea copiilor, victimelor sau batranilor;
c) pregatirea pentru evacuare sau parasirea locuintei;
d) utilizarea telefonului;
e) stingerea incendiilor;
f) utilizarea surselor de electricitate, gaze si apa;
g) cunoasterea modalitatilor de supravietuire in cazul prinderii sub daramaturi si a mijloacelor de semnalare a prezentei;
h) cunoasterea locului de intalnire cu membrii familiei, in cazul in care locuinta este distrusa;
3.5. Masuri de verificare a starii cladirii, locuintei:
a) evaluarea pagubelor prin observatie proprie;
b) consultarea unui specialist in constructii;
c) contactarea societatii de asigurare, daca este cazul.
4. Accidente tehnologice - aspecte-cheie la care trebuie sa faca referire informarea:
a) tipurile de substante care sunt periculoase: substante radioactive, substante chimice periculoase, modul in care pot actiona, cum ar fi arealul periclitat/contaminat;
b) consecintele contaminarii/intoxicarii organismului, tipurile de boli/reactii care pot fi provocate;
c) simptomele intoxicarii/contaminarii si ale bolilor care pot fi provocate;
d) primul ajutor;
e) solutii medicale care protejeaza si ajuta organismul impotriva bolilor determinate de aceste substante;
f) mijloacele de protectie a apei, alimentelor si furajelor;
g) mijloacele de protectie individuala si de actiune pentru protectia persoanelor din jur, mijloacele de protectie antichimica a pielii;
h) decontaminarea;
i) carantina si regulile de comportare in carantina - igiena locuintei, igiena bolnavilor, igiena apei, igiena alimentatiei;
j) sursele remanent poluate si protectia fata de acestea;
k) reguli de evacuare;
l) comportamentul in caz de evacuare/planul personal pentru evacuare;
m) reguli de comportament in adapost sau in locurile special amenajate.
5. Avarierea constructiilor hidrotehnice:
a) cunoasterea conditiilor in care se face evacuarea;
b) planul personal pentru evacuare;
c) convietuirea in locurile de refugiu.
6. Epidemiile sau pandemiile naturale - aspecte-cheie la care trebuie sa faca referire informarea:
a) informarea populatiei cu privire la cauza generatoare a epidemiei sau a pandemiei;
b) informarea populatiei cu privire la modul de raspandire a infectiei;
c) informatii privind serviciile medicale disponibile;
d) informatii privind stocurile de vaccinuri sau tratamente;
e) informatii privind masurile de igiena si control al infectiei.
7. Canicula - aspecte-cheie la care trebuie sa faca referire informarea:
a) informarea populatiei cu privire la efectele caniculei;
b) masurile recomandate pentru prevenirea si reducerea efectelor caniculei;
c) masurile pe care angajatorii trebuie sa le ia pe timpul caniculei;
d) serviciile medicale organizate pe timpul caniculei;
e) serviciile sociale oferite pe timpul caniculei.

V. OBIECTIVELE STRATEGIEI
1. planificarea si implementarea unui sistem de comunicare coordonat pe timpul situatiilor de urgenta, care sa contribuie la imbunatatirea si eficientizarea comunicarii atat intre componentele Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, dar mai ales cu mass-media si populatia afectata;
2. dezvoltarea capacitatii institutionale de a planifica si de a gestiona comunicarea privind hazardurile si situatiile de risc prin integrarea comunicarii la toate nivelurile, prin stabilirea responsabilitatilor si prin realizarea de campanii orientate dupa profilul si nevoile grupurilor-tinta si dupa tipurile de risc specifice;
3. comunicarea eficienta in timpul si dupa producerea situatiei de urgenta;
4. cresterea capacitatii de angajare a societatii romanesti prin informarea populatiei in scopul prevenirii, dar si al autoapararii;
5. cresterea nivelului de intelegere privind riscurile majore, respectiv la cutremure, inundatii, alunecari de teren, si a capacitatii individuale de reactie in situatii de urgenta pentru populatia rurala si urbana din Romania;
6. cresterea adaptabilitatii populatiei urbane si rurale la riscurile din zonele expuse;
7. dezvoltarea unei colaborari reale cu societatea civila si implicarea acesteia in mod planificat in programele de informare si voluntariat.

VI. PRINCIPII GENERALE
1. Principiul legalitatii. Toate institutiile publice implicate in gestionarea si managementul situatiilor de urgenta, dar si institutiile de presa, pe timpul situatiilor de urgenta, trebuie sa aiba in vedere respectarea legilor si a tuturor actelor normative, pentru a se preveni agravarea consecintelor, dar si pentru ameliorarea acestora.
2. Principiul participarii. Pentru aplicarea acestui principiu este esential ca in situatii de urgenta sa se implice si sa participe atat institutiile responsabile in domeniu, presa, dar mai ales populatia.
3. Principiul responsabilitatii. A actiona cu responsabilitatea ceruta de lege este obligatia si atributia institutiilor publice, insa pentru mijloacele de comunicare si presa responsabilitatea si profesionalismul sunt vitale in timpul situatiilor de urgenta, avand in vedere consecintele deosebit de grave pe care le-ar putea avea comunicarea catre populatie a unor informatii obtinute iresponsabil si neprofesional.
4. Principiul cooperarii si coerentei. A coopera si a actiona coordonat sunt elemente esentiale atat pentru comunicarea intre institutiile publice, cat si pentru comunicarea cu presa si populatia in timpul situatiei de urgenta.
5. Transparenta activitatilor desfasurate pentru gestionarea situatiilor de urgenta. Acest aspect este foarte important, avand in vedere ca orice masura si activitate a autoritatilor publice in timpul situatiei de urgenta care nu sunt comunicate presei si populatiei cu explicatiile necesare pot duce la interpretari si confuzii nedorite.
6. Principiul operativitatii si subordonarii ierarhice a componentelor Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta. A se prezenta presei si populatiei actiunile coordonate si executate operativ de componentele sistemului este foarte important pentru populatia afectata de situatii de urgenta. Un mod de actiune si informare cu respectarea procedurilor stabilite si a subordonarii ierarhice pe niveluri sau domenii de competenta a organismelor, organelor si structurilor abilitate in domeniu poate contribui la evitarea panicii si linistirea populatiei afectate si chiar la atitudinea si comportamentul cerute pe timpul situatiilor de urgenta.

VII. DIRECTII DE ACTIUNE
1. Dezvoltarea expertizei de comunicare si informare publica la nivel central si local prin asigurarea cu personal de specialitate, prin instruirea personalului existent in domeniul relatiilor publice, managementului de campanie, managementului general si de proiecte, dar si prin stabilirea in fisele de post a atributiilor de comunicare in situatii de urgenta separat de cele de comunicare si informare, pentru personalul care indeplineste astfel de functii
2. Dezvoltarea caracterului integrat al comunicarii in situatii de urgenta in ceea ce priveste informarea, folosindu-se planificarea compacta si complementara a campaniilor/activitatilor de informare a populatiei, exercitiile aplicative si relatiile publice
3. Dezvoltarea comunicarii in baza unei analize de nevoi, a profilurilor grupurilor-tinta si a riscurilor existente, pornind de la prioritatile locale ale domeniului, mai exact de la delimitarea riscurilor pe zone/judete
4. Dezvoltarea instrumentelor de inregistrare a modului de raspuns si reactie, a instrumentelor de evaluare a impactului, a testarii activitatilor si a modalitatii de integrare a raspunsului si reactiei populatiei de la o campanie la alta, in ceea ce priveste informarea populatiei
5. Dezvoltarea capacitatii de reactie a populatiei in caz de dezastru si a capacitatii de autosustinere prin folosirea instrumentelor/mijloacelor practice, a exercitiilor si a aplicatiilor
6. Dezvoltarea softurilor de aplicatii pentru scenarii de situatii de urgenta, atat pentru exercitiile autoritatilor implicate in managementul situatiilor de urgenta, cat si pentru instruirea populatiei
7. Dezvoltarea si popularizarea imaginii inspectoratelor pentru situatii de urgenta in vederea crearii unei marci de referinta pentru aceste institutii, cu respectarea si aplicarea tehnicilor moderne de marketing, respectiv prin aplicarea insemnelor institutiei pe diverse materiale, prin campanii la nivel national si local si prin dezvoltarea paginilor de internet cu informatii utile pentru populatie
8. Promovarea transparenta a masurilor luate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si de inspectoratele judetene, popularizarea atributiilor si activitatilor acestora, prin publicarea planurilor de acoperire a riscurilor pe internet/in presa sau prezentarea lor in fata comunitatii, dar si prin implicarea comunitatilor locale in dezbaterea diferitelor secvente ale planurilor de aparare
9. Dezvoltarea metodelor de comunicare in situatii de urgenta prin stabilirea unor proceduri pe niveluri de competenta si verificarea functionarii acestora cu ajutorul unor exercitii si aplicatii care sa integreze comunicarea dintre autoritati, informarea populatiei si relatia de comunicare dintre managerul situatiei de urgenta si presa
10. Dezvoltarea caracterului unitar al comunicarii in situatii de urgenta
11. Stabilirea unor structuri specifice si specializate de comunicare care sa actioneze din timp de "normalitate" atat pentru Comitetul National pentru Situatii de Urgenta si pentru comitetele ministeriale la nivel central, cat si pentru comitetele judetene, municipale si orasenesti la nivel local
12. Infiintarea unor centre de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta la nivel national, judetean si local, in subordinea comitetelor pentru situatii de urgenta, centre care sa informeze mass-media si populatia
13. Stabilirea unor proceduri de comunicare in situatii de urgenta si aplicarea acestora ca parte a planurilor de acoperire a riscurilor
14. Dezvoltarea parteneriatului cu societatea civila, prin sustinerea voluntariatului, a programelor, platformelor si mecanismelor de consultare/comunicare cu populatia
15. Constientizarea, prin campanii nationale si locale, de catre populatie a faptului ca zona este expusa riscurilor si dezvoltarea abilitatilor de raspuns si de autosustinere in caz de dezastru sunt esentiale.
16. Dezvoltarea unui comportament de raspuns corect in caz de dezastru, prin campanii locale pornind de la specificul riscurilor existente
17. Informarea si instruirea corecta a tinerilor, prin aplicarea la toate nivelurile de invatamant a unui curriculum educational adecvat, axat pe intelegerea si acceptarea riscurilor, cunoasterea masurilor de prevenire, pe dezvoltarea capacitatii de raspuns, de autosustinere si prim ajutor in folosul celorlalti, dar si importanta implicarii in activitatile de voluntariat care sa sprijine interventiile autoritatilor
18. Informarea permanenta si comunicarea cu societatea civila in legatura cu atitudinea si comportamentul cerute pe timpul situatiilor de urgenta

VIII. REZULTATELE POLITICII PUBLICE
Prin imbunatatirea informarii publice, prezenta strategie urmareste ca rezultat final dezvoltarea in randul populatiei a unui comportament adecvat pentru situatii de urgenta, respectiv crearea unor deprinderi corecte de revenire si reactie la hazarduri.
De asemenea, prin imbunatatirea comunicarii in timpul situatiei de urgenta se urmaresc evitarea dezinformarii, aparitiei zvonurilor, prevenirea confuziilor inevitabile atunci cand institutiile publice difuzeaza dezorganizat informatii despre acelasi eveniment.
Aplicarea Strategiei reprezinta baza resurselor de comunicare pe timpul managementului consecintelor produse, cu conditia pregatirii activitatilor necesare inainte de producerea unei situatii de urgenta.

IX. REZULTATELE ACTIUNILOR
Obiective:
a) un sistem eficient de comunicare pe timpul situatiilor de urgenta intre componentele Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta;
b) elaborarea in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei strategii a unei metodologii care sa fie aprobata prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative pentru aplicarea ghidului de comunicare la nivelul administratiei publice;
c) pregatirea si luarea masurilor necesare de catre conducatorii institutiilor implicate in managementul situatiilor de urgenta;
d) elaborarea in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a metodologiei a unor planuri proprii de aplicare a ghidului de comunicare;
e) desemnarea unor persoane responsabile cu aplicarea planurilor de comunicare;
f) luarea masurilor necesare incadrarii cu personal de specialitate a posturilor prevazute cu atributii de informare publica;
g) segregarea in fisele posturilor cu atributii in domeniul situatiilor de urgenta a unor atributii de comunicare si informare publica, in cazul in care nu exista post specific;
h) instruirea personalului cu atributii in comunicare si informare publica;
i) efectuarea unor exercitii si aplicatii pentru verificarea functionalitatii planurilor proprii de comunicare si informare publica.

X. INDICATORI DE PERFORMANTA:
a) numarul posturilor de specialitate si al posturilor cu atributii suplimentare de comunicare si informare publica in cadrul structurilor abilitate in managementul si gestionarea situatiilor de urgenta;
b) numarul de exercitii si aplicatii in domeniu, desfasurate de autoritatile si organismele abilitate in managementul si gestionarea situatiilor de urgenta;
c) numarul de planuri si proceduri proprii de comunicare adoptate de autoritatile si organismele abilitate in managementul si gestionarea situatiilor de urgenta.

XI. IMPLICATII PENTRU BUGET
Prezenta strategie nu presupune alocarea de fonduri suplimentare.

XII. IMPLICATII JURIDICE
Elaborarea in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei strategii a planului de implementare a Strategiei si aprobarea acestuia prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative.

XIII. PROCEDURI DE MONITORIZARE SI EVALUARE
Centrul Operational National din cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, pe baza informatiilor furnizate de componentele Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, va redacta o situatie-raport care va fi dezbatuta in cadrul Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, in cel mult 6 luni de la adoptarea planului de implementare.
Obiectivul monitorizarii este de a informa Comitetul National pentru Situatii de Urgenta cu privire la faptul ca toate componentele Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta au luat masurile necesare aplicarii si functionarii ghidului de comunicare pentru situatii de urgenta. Pe baza acestei raportari va avea loc o prima evaluare a rezultatelor directe obtinute prin aplicarea ghidului de comunicare.
Evaluarea Strategiei, a ghidului de comunicare si informare publica pentru situatii de urgenta si a planului de implementare va avea loc dupa aparitia primei situatii de urgenta, ocazie cu care toate structurile responsabile vor raporta centralizat modalitatea de functionare a planurilor proprii.
In urma analizei se vor identifica problemele cu care s-au confruntat structurile abilitate cu informarea publica, rezultatele obtinute si se vor face propuneri de ajustare, completare, modificare sau actualizare a planurilor de comunicare.

XIV. ETAPE ULTERIOARE:
- luarea masurilor necesare pentru aplicarea planului de implementare a prezentei strategii.



Poate fi de interes si:
Legea 184/2015 pentru aprobarea OUG 77/2011 privind stabilirea unor contributii pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Legea 180/2015 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 89/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul managementului situatiilor de urgenta si al apararii impotriva incendiilor
Legea 132/2015 pentru modificarea si completarea OUG 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta. Lege nr. 132/2015
Legea 166/2014 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru interventiile transfrontaliere in caz de urgente medicale, semnat la Chisinau la 21 februarie 2014
OUG 89/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul managementului situatiilor de urgenta si al apararii impotriva incendiilor. Ordonanta de urgenta nr. 89/2014
HG 1152/2014 privind organizarea, functionarea si compunerea Centrului National de Conducere a Actiunilor de Ordine Publica
Legea 131/2014 pentru modificarea alin. (1) si (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Lege nr. 131/2014
Legea 131/2014 pentru modificarea alin. (1) si (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Lege nr. 131/2014
OUG 57/2014 pentru aprobarea unor masuri privind operarea unei aeronave aflate in proprietatea Ministerului Afacerilor Interne. Ordonanta de Urgenta 57/2014
OUG 1/2014 privind unele masuri in domeniul managementului situatiilor de urgenta, precum si pentru modificarea si completarea OUG 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta. Ordonanta de urgenta nr. 1/2014
Ordin nr. 99/2914/2013 privind pregatirea in domeniul situatiilor de urgenta a reprezentantilor institutiilor prefectului si a personalului cu functii de conducere si atributii in domeniul situatiilor de urgenta din administratia publica locala, serv
Ordin 425/2013 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii nr. 1085/2012 privind masuri de organizare si functionare a spitalelor regionale de urgenta si a unitatilor functionale regionale de urgenta
Ordin 1085/2012 privind masuri de organizare si functionare a spitalelor regionale de urgenta si a unitatilor functionale regionale de urgenta
OUG 65/2012 privind aprobarea unor masuri pentru constituirea stocurilor minime de siguranta pentru titei si produse petroliere in anul 2012. Ordonanta de urgenta nr. 65/2012
Ordin nr. 5/2010 pentru modificarea Ordinului ministrului sanatatii nr. 905/2009 privind infiintarea Dispeceratului unic pentru centralizarea paturilor libere care se asigura de catre spitalele de urgenta din municipiul Bucuresti pentru internarea pa
Legea nr. 244/2009 privind aprobarea OUG nr. 32/2009 pentru modificarea art. 7 din Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuitatii asistentei medicale primare prin centrele de permanenta
Ordin nr. 48/2009 privind aprobarea Protocolului national de triaj al pacientilor din structurile pentru primirea urgentelor
Lege nr. 160/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta
Ordin nr. 1523/2008 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii publice nr. 1.706/2007 privind conducerea si organizarea unitatilor si compartimentelor de primire a urgentelor
Statut al personalului voluntar din serviciile de urgenta voluntare, 2005
A pathway to legal English
Titela Vilceanu

Pret: 34.9 lei
29.67 lei
COMANDA ACUM

Cautare legislatie:



-------------
Drept OnLine va prezinta in cadrul acestei Sectiuni cateva reglementari juridice de interes general, cu mentiunea ca informatiile prezentate in aceasta sectiune au un caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici.
-------------


Alte reglementari




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
179 useri online

Useri autentificati: