Hotarare pentru aprobarea Standardului de formare a mediatorului, hotarare nr. 12/2007
Text preluat din Indaco Lege
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 713 din 22/10/2007
In baza Procesului de consultare cu membrii organizatiilor din domeniul medierii, desfasurat in perioada 1 iulie-5 septembrie 2007, a proiectului de Standard de formare elaborat si adoptat de Consiliul de mediere prin Hotararea nr. 8 din 1 iulie 2007,
in temeiul art. 9 alin. (2), art. 20 lit. b) si al art. 71 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator,
Consiliul de mediere adopta prezenta hotarare.
Art. 1 Se aproba Standardul de formare a mediatorului, prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2 Prezenta hotarare intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
ANEXA - STANDARDUL DE FORMARE A MEDIATORULUI
Capitolul I - Introducere
Art. 1 Calitatea de mediator se dobandeste in conformitate cu dispozitia art. 7 lit. g) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, denumita in continuare Lege, prin autorizarea de catre Consiliul de mediere a persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute la art. 7 lit. a)-f) din Lege.
Art. 2 In conformitate cu art. 7 lit. f) din Lege, conditia necesara in vederea autorizarii este absolvirea cursurilor pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii, sau a unui program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere.
Art. 3 (1) Formarea profesionala a mediatorilor se asigura prin organizarea de cursuri de catre furnizori de formare autorizati conform legislatiei in materia formarii profesionale a adultilor si de catre institutiile de invatamant superior acreditate.
(2) In toate cazurile, formarea profesionala trebuie sa asigure dobandirea competentelor profesionale prevazute de Standardul ocupational al mediatorului, prin organizarea de cursuri de specialitate.
Art. 4 (1) Formarea profesionala a mediatorilor se finalizeaza cu un examen de absolvire, organizat in conformitate cu hotararile adoptate de Consiliul de mediere.
(2) In urma absolvirii examenului, se elibereaza un certificat de absolvire insotit de un "Supliment descriptiv al certificatului", in care se precizeaza competentele profesionale dobandite si numarul de ore de pregatire, in conformitate cu cerintele de continut ale programelor de formare.
Art. 5 Certificatul de absolvire atesta absolvirea cursurilor de formare a mediatorilor, certifica dobandirea competentelor profesionale ca mediator, conform Standardului ocupational al mediatorului, si reprezinta documentul prin care se indeplineste dispozitia art. 7 lit. f) din Lege in vederea autorizarii ca mediator.
Art. 6 (1) Institutiile de invatamant superior acreditate, care organizeaza cursuri de nivel master in domeniul medierii, vor evidentia clar si distinct in cadrul cursurilor pe care le desfasoara care este numarul de ore si continutul programului de formare a mediatorilor, cu respectarea conditiilor de calitate adoptate prin hotararile Consiliului de mediere si a Standardului de formare a mediatorilor.
(2) Pentru programele de formare a mediatorilor incluse in cursuri de nivel master acreditate, institutiile de invatamant superior se supun acelorasi reguli de avizare, evaluare, examinare si control stabilite prin hotararile Consiliului de mediere pentru furnizorii de formare, mai putin autorizarea prevazuta de cadrul legal in domeniul formarii profesionale a adultilor.
Art. 7 In vederea asigurarii calitatii cursurilor organizate pentru dobandirea competentelor ca mediator, in conformitate cu art. 9 alin. (2) din Lege, programele de formare in domeniul medierii vor fi intocmite pe baza criteriilor cuprinse in standardul de formare elaborat de Consiliul de mediere si vor fi avizate in prealabil de catre acesta.
Art. 8 (1) In conformitate cu Legea, Consiliul de mediere va aviza toate programele de formare a mediatorilor, precum si programele postuniversitare de nivel master in mediere.
(2) Avizul pentru toate programele de formare a mediatorilor se obtine conform art. 51 si 52 din Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului de mediere.
Art. 9 (1) In cazul furnizorilor de formare, dupa obtinerea avizului Consiliului de mediere pentru programul de formare a mediatorilor, acestia se vor adresa comisiilor de autorizare si vor urma procedurile prevazute de cadrul legal din domeniul formarii profesionale a adultilor, in vederea autorizarii.
(2) Conform clasificarii cuprinse la art. 5 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, programele de formare profesionala a mediatorilor se incadreaza la categoria programelor de specializare.
Art. 10 (1) In cazul furnizorilor de formare autorizati, programul de formare se va finaliza cu organizarea unui examen in conditiile art. 18 alin. (1), al art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 129/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si se va elibera certificatul de absolvire cu recunoastere nationala, care are regimul actelor de studii.
(2) Certificatul este insotit de "Suplimentul descriptiv al certificatului", in care se precizeaza competentele profesionale dobandite, conform dispozitiilor art. 4 din Metodologia certificarii formarii profesionale a adultilor, aprobata prin Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 501/5.253/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 11 Furnizorii de formare autorizati vor fi inregistrati de catre Consiliul de mediere in tabloul acestora, conform art. 20 lit. d) din Lege.
Capitolul II - Scopul standardului de formare a mediatorilor
Art. 12 Scopul standardului de formare a mediatorilor este stabilirea setului de criterii si proceduri privind programele de formare a mediatorilor in vederea aplicarii dispozitiilor Legii pentru indeplinirea cerintelor minimale prin care sa se asigure dobandirea competentelor profesionale ale mediatorilor, in conditiile legii.
Art. 13 (1) Dupa absolvirea cursurilor de formare initiala avizate de Consiliul de mediere, mediatorii se pot specializa pe domenii.
(2) Standardul de formare a mediatorilor se va completa cu competente specifice, pe masura ce domeniile de specializare vor fi identificate.
Capitolul III - Principii
Art. 14 Prezentul standard reflecta principiile medierii care se vor regasi in programul de formare, respectiv:
a) participarea voluntara;
b) confidentialitatea;
c) neutralitatea si impartialitatea mediatorului;
d) autodeterminarea partilor;
e) acceptul in cunostinta de cauza.
Art. 15 In vederea pregatirii si sustinerii programului de formare, se recomanda formatorilor consultarea Standardului ocupational al mediatorului, a Codului etic al mediatorului si a Legii.
Art. 16 Programele de formare profesionala cuprind cel putin urmatoarele elemente:
a) obiectivele programului de formare profesionala exprimate in competentele profesionale ce urmeaza a fi dobandite;
b) durata de pregatire pentru realizarea obiectivelor propuse;
c) numarul minim si maxim de participanti pentru un ciclu sau o serie de pregatire;
d) calificarea persoanelor cu atributii de instruire teoretica si practica, denumite in continuare formatori;
e) programa de pregatire;
f) mijloacele si metodele prin care se asigura transmiterea si asimilarea cunostintelor si formarea deprinderilor practice necesare ocupatiei respective;
g) dotarile, echipamentele si materialele necesare formarii;
h) procedura de evaluare in conformitate cu obiectivele specifice programului de formare profesionala.
Capitolul IV - Continutul standardului de formare a mediatorilor
Art. 17 Prezentul standard de formare a mediatorilor are urmatorul continut:
a) cerinte structurale privind programul de formare a mediatorilor;
b) cerinte privind continutul programului de formare a mediatorilor;
c) prevederi referitoare la dotari si echipamente;
d) cerinte privind resursele umane cu atributii in pregatirea mediatorilor, respectiv formatori, examinatori si experti in comisiile de autorizare si evaluare a furnizorilor de formare;
e) proceduri de inregistrare a formatorilor, examinatorilor si expertilor.
Capitolul V - Structura programului de formare a mediatorilor
Art. 18 Programul de formare a mediatorilor poate sa inceapa numai dupa ce a fost avizat de catre Consiliul de mediere si autorizat conform legislatiei din domeniul formarii profesionale a adultilor sau acreditat conform legii, dupa caz.
Art. 19 Programele de formare a mediatorilor propuse de furnizorii de formare dureaza cel putin 80 de ore si acopera in mod obligatoriu continutul recomandat de prezentul standard.
Art. 20 Formatul programului trebuie sa raspunda simultan urmatoarelor cerinte:
(1) Programul de formare este structurat pe discipline sau pe module cuantificate in credite transferabile si acopera toate competentele incluse in Standardul ocupational al mediatorului;
(2) Programul zilnic dureaza minimum 3 ore si nu poate depasi 8 ore, inclusiv pauzele. Timpul insumat al pauzelor este de maximum 2 ore.
(3) Lucrarile solicitate eventual de formatori cursantilor nu sunt incluse in orele destinate cursului de formare, iar timpul in care lucrarea a fost efectuata nu se ia in considerare in calculul orelor programului de formare.
(4) Programul de formare a mediatorilor se desfasoara, de regula, in etape de cate 5 zile consecutive.
(5) Programul de formare a mediatorilor se incheie in termen de 90 de zile calendaristice, inclusiv examinarea.
(6) Programul de formare a mediatorilor contine minimum 70% exercitii practice si maximum 30% din timp este alocat pentru elemente de teorie.
Art. 21 In cazul in care programul de formare a mediatorilor nu se desfasoara in format consecutiv de timp, acesta trebuie sa se inscrie in urmatorul cadru:
a) timpul unei sesiuni de instruire este de minimum 3 ore;
b) programul complet de formare a mediatorilor se incheie in termen de 90 de zile calendaristice, inclusiv examinarea.
Art. 22 Materiale suport de curs
(1) Furnizorii de programe de formare a mediatorilor vor elabora materialele de curs inainte de inceperea programului de formare.
(2) Furnizorii de programe de formare a mediatorilor trebuie sa puna la dispozitia fiecarui participant suportul de curs/manualul cursului, precum si alte materiale necesare bunei desfasurari a cursului.
(3) Furnizorul de formare va specifica autorul si proprietarul manualului de formare si ai oricarui material utilizat pe perioada formarii.
Art. 23 Numarul maxim de participanti pe grupa de formare este de 24.
Art. 24 Metodele de instruire trebuie sa ajute cursantii sa invete sa aplice cunostintele teoretice si sa isi dezvolte abilitatile cuprinse in Standardul ocupational al mediatorului.
Art. 25 (1) Programul de formare a mediatorilor trebuie sa includa metode de instruire variate, dintre care urmatoarele sunt minim obligatorii:
- prezentarea;
- discutii in grup;
- simulari sau demonstratii;
- jocuri de roluri.
(2) Formatorii sunt incurajati sa includa in materialele ce se distribuie participantilor:
- exercitii scrise;
- studii de caz;
- materiale multimedia.
Art. 26 Evaluarea programului de formare a mediatorilor
(1) Furnizorul programului de formare a mediatorilor va prezenta in documentatia pentru avizare formele si modalitatile de evaluare a programului.
(2) Modalitatile de evaluare propuse vor urmari evaluarea continutului, procesului de formare, organizarii cursurilor, prestatiei formatorilor, experientei dobandite pe parcursul instruirii de catre participantii la procesul de formare etc.
(3) Furnizorul programului de formare a mediatorilor va preciza in documentele inaintate spre avizare Consiliului de mediere cine face evaluarea (participantii in program, formatorii etc.), precum si instrumentele de evaluare.
Art. 27 (1) Consiliul de mediere poate solicita furnizorilor de formare copii ale evaluarilor in termen de un an de la finalizarea programului.
(2) Documentele referitoare la evaluare solicitate de Consiliul de mediere vor fi puse la dispozitia acestuia de catre furnizorul programului de formare a mediatorilor in termen de maximum 14 zile calendaristice de la solicitare.
(3) In cazul in care un furnizor refuza sa puna la dispozitia Consiliului de mediere documentele solicitate referitoare la evaluare, Consiliul de mediere poate dispune masuri care sa conduca la sanctionarea furnizorului respectiv.
Art. 28 Un formator nu poate sa supravegheze simultan mai mult de 5 participanti in roluri de mediator.
Art. 29 (1) Formatorii trebuie sa respecte programul si sa fie prezenti pe intreg parcursul disciplinelor pe care au fost desemnati sa le sustina.
(2) Participantii trebuie sa fie prezenti pe intreaga durata a programului de formare a mediatorilor.
(3) In cazuri exceptionale, acestia pot lipsi cu acordul formatorului, dar nu mai mult de 10% din timpul total al programului.
Art. 30 La finalul programului de formare a mediatorilor, formatorii pot evalua performanta participantilor si pe baza de documente scrise, indicand ariile in care acestia au demonstrat insusirea conceptelor de baza si capacitatea de a performa ca mediator, precum si pe cele in care, in opinia formatorului, sunt necesare imbunatatiri.
Art. 31 Examinarea participantilor
(1) Absolvirea cursurilor de formare in vederea autorizarii pentru dobandirea calitatii de mediator conform prevederilor art. 7 lit. f) din Lege se face prin examinare, cu respectarea cadrului legal privind formarea adultilor pe cale formala finalizata cu certificat de absolvire cu recunoastere nationala sau a prevederilor privind organizarea programelor postuniversitare de nivel master, dupa caz.
(2) In cazul structurarii programului de formare a mediatorilor pe module cuantificate in credite transferabile, se va organiza examinarea participantilor pentru fiecare modul.
(3) Participantii la programele de formare a mediatorilor sustin examene de absolvire la terminarea stagiilor de pregatire.
(4) Examenul de absolvire reprezinta un set de probe teoretice si practice prin care se constata dobandirea competentelor de mediator.
(5) Examinarea va urmari sa determine gradul in care persoana examinata este capabila sa indeplineasca competentele prevazute in Standardul ocupational al mediatorului.
(6) Examinarea va include in mod obligatoriu cel putin o modalitate prin care persoanei examinate i se vor testa abilitatile practice ca mediator (de exemplu: simulare mediere total sau partial, intrebari din care sa rezulte reactia in anumite situatii etc.).
(7) In cazul organizarii programului de formare a mediatorilor pe module, verificarea abilitatilor se va face la finalul fiecarui modul. In situatia in care cursantul participa la toate modulele constitutive ale cursului, furnizorul trebuie sa organizeze si un examen final.
(8) Modalitatea de verificare a abilitatilor face parte integranta din examinare si din programul de formare si va fi inclusa in documentatia necesara avizarii acestuia, indiferent de forma programului prevazuta de Lege.
(9) In cazul in care nu se asigura de catre furnizorul de formare verificarea abilitatilor, acesta va specifica situatia in documentatia de avizare a programului si va propune modalitatea de realizare a acestei cerinte.
Art. 32 (1) Examenul de absolvire a modulului sau examenul final de absolvire a programului de formare a mediatorilor se organizeaza in cel mult 30 de zile de la data finalizarii modulului, respectiv a cursului de formare.
(2) Cursantul care nu a fost declarat admis la examenul de absolvire a modulului, respectiv la examenul final de absolvire a programului de formare a mediatorilor, se poate inscrie la o alta sesiune de examinare intr-un interval de maximum 6 luni, in aceleasi conditii stabilite de furnizorul de formare.
Art. 33 In cazul in care furnizorul de formare nu organizeaza examen in timpul dorit de participant, acesta se poate adresa altui furnizor de formare autorizat care organizeaza examen de absolvire a cursului de formare a mediatorilor.
Art. 34 Certificarea
(1) Furnizorul de programe de formare profesionala a mediatorilor elibereaza persoanei care a promovat examenul un certificat de absolvire cu recunoastere nationala.
(2) Certificatele de absolvire cu recunoastere nationala sunt tiparite de institutiile abilitate in domeniul formarii adultilor sau ale invatamantului postuniversitar, dupa caz, in conformitate cu legislatia in domeniu, si au regimul actelor de studii.
(3) Certificatele de absolvire cu recunoastere nationala se elibereaza insotite de o anexa denumita "Supliment descriptiv al certificatului", in care se precizeaza competentele profesionale dobandite.
(4) In cazul programelor de formare profesionala a mediatorilor structurate pe module, la terminarea fiecarui modul, dupa sustinerea examenului de absolvire a modulului, se elibereaza certificat de absolvire a modulului respectiv, cu mentionarea competentelor profesionale dobandite, cuantificate in credite transferabile. Dupa absolvirea examenului final se elibereaza si certificatul de absolvire cu recunoastere nationala, insotit de "Supliment descriptiv al certificatului".
Capitolul VI - Continutul programului de formare a mediatorilor
Art. 35 Programa de pregatire pentru fiecare program de formare a mediatorilor se va intocmi de catre furnizorii de formare in conformitate cu cerintele de continut al programului de formare cuprinse in prezentul standard.
Art. 36 In vederea autorizarii programului de formare a mediatorilor, inclusiv a celor incluse in programe postuniversitare de nivel master in domeniul medierii, este obligatorie avizarea programei de pregatire de catre Consiliul de mediere. Avizul este anterior solicitarii de autorizare sau acreditarii si inceperii programului.
Art. 37 Continutul programului de formare a mediatorilor trebuie sa includa urmatoarele elemente ale teoriei si practicii medierii:
1. Teoria si analiza conflictelor:
- durata: 16 ore;
- obiectiv: la finalul cursului participantii sunt capabili sa identifice aspectele generale si particulare ale conflictului si sa recunoasca diferitele modalitati de interventie;
- subiecte care trebuie minimal incluse:
a) definire, tipuri si raspunsuri in conflict;
b) elemente de dinamica a conflictelor;
c) elemente de analiza conflictelor.
2. Rezolvarea alternativa a disputelor:
- durata: 8 ore;
- obiectiv: la finalul cursului, participantii au inteles particularitatile rezolvarii unei dispute bazate pe interese si pot face diferenta dintre mediere si alte metode de rezolvare a disputelor;
- subiecte care vor trebuie minimal incluse:
a) continuumul rezolvarii disputelor;
b) metode de rezolvare alternativa a disputelor (prezentare, comparatii, rolul celei de-a treia parti, diferenta dintre mediere si alte forme de interventie, rezolvarea bazata pe interese).
3. Mediere:
- durata: 48 de ore.
3.1. Teoria si practica medierii:
- obiectiv: la finalul cursului participantii au dobandit cunostinte privind cadrul conceptual necesar intelegerii si aplicarii medierii si si-au dezvoltat abilitati de analiza de oportunitate privind utilizarea acestei metode pentru rezolvarea unei dispute;
- subiecte care trebuie minimal incluse:
a) definirea medierii;
b) principiile medierii;
c) rolul mediatorului;
d) drepturile partilor;
e) avantajele/dezavantajele medierii;
f) stiluri, tipuri de mediere si tipuri de mediatori.
3.2. Procesul de mediere:
- obiectiv: la finalul cursului participantii au dobandit cunostintele necesare privind procesul de mediere si si-au dezvoltat abilitati pentru a pregati si a conduce sedinta de mediere;
- subiecte care trebuie minimal incluse:
a) etapele procesului de mediere:
a1) acordul de a media si pregatirea sesiunii de mediere;
a2) prezentarea procesului de mediere si stabilirea regulilor;
a3) identificarea problemelor;
a4) explorarea intereselor si problemelor;
a5) generarea de optiuni;
a6) incheierea acordului;
a7) incheierea sesiunii de mediere;
b) tehnici:
b1) construirea increderii si mentinerea echilibrului intre parti, depasirea impasului etc.;
b2) utilizarea si organizarea de intalniri separate;
c) abilitati de comunicare:
c1) comunicare verbala si nonverbala;
c2) ascultare activa;
c3) bariere de comunicare in conflict;
c4) formularea intrebarilor;
c5) reformulare si clarificare;
c6) aservitate.
3.3. Etica mediatorului:
- obiectiv: la finalul cursului participantii cunosc principiile etice pentru a decide in cunostinta de cauza cu privire la procesul de mediere si au abilitati pentru a-si mentine pozitia de neutralitate si impartialitate ca mediatori;
- subiecte care trebuie minimal incluse:
a) impartialitate, neutralitate, evitarea conflictului de interese;
b) autodeterminarea partilor;
c) confidentialitatea;
d) coduri de conduita;
e) prevederi legale privind respectarea eticii.
4. Organizarea activitatii mediatorilor:
- durata: 8 ore;
- obiectiv: la finalul sesiunii participantii cunosc modul de organizare a activitatii de mediator si au abilitati de redactare si gestionare a documentelor cerute de Lege referitor la activitatea mediatorului;
- subiecte ce trebuie minimal incluse:
a) Legea nr. 192/2006 si atributiile Consiliului de mediere;
b) redactarea de acorduri/contracte conform cerintelor Legii nr. 192/2006;
c) gestionarea documentelor referitoare la cauzele in care a mediat;
d) confidentialitatea conform prevederilor legale care vizeaza activitatea mediatorului;
e) raspunderea profesionala si forme de protectie.
Art. 38 Programul de formare a mediatorilor trebuie sa asigure conditiile pentru dobandirea competentelor mediatorului, conformandu-se urmatorului cadru:
a) formatorii care supravegheaza rolurile de mediator sunt mediatori autorizati si fac dovada indeplinirii conditiilor prevazute in prezentul standard;
b) personalul didactic care desfasoara activitati didactice teoretice si practice in cadrul programelor postuniversitare de nivel master, in care sustine teme/discipline din programul de formare a mediatorilor, trebuie sa fie inregistrat ca formatori, respectiv ca examinatori in conditiile art. 40-47 din prezentul standard.
Art. 39 Dotari si echipamente
(1) Dotarile trebuie sa fie in numar suficient, la calitatea necesara si in stare de functionare, putand fi:
a) echipamente de prezentare de tip: tabla, flipchart, calculatoare, retro/videoproiectoare, aparatura video/TV etc.;
b) materiale demonstrative de tip: planse, casete video, software specializat etc.
(2) Furnizorul de formare va asigura desfasurarea cursurilor intr-un spatiu adecvat ca dimensiune si mod de organizare, astfel incat sa permita accesul participantilor la pregatirea teoretica si dobandirea abilitatilor.
(3) Spatiul necesar pentru desfasurarea cursurilor de formare este de minimum 2 m2 pentru fiecare participant, respectiv de minimum 48 de m2 pentru o grupa de 24 de persoane.
Capitolul VII - Formatori, examinatori si experti in comisiile de autorizare a furnizorilor de formare
Art. 40 Formatorii care indeplinesc cerintele Standardului de formare a mediatorilor vor fi inregistrati in Tabloul formatorilor in domeniul medierii, cu mentiunea formator debutant sau formator principal.
Art. 41 (1) Consiliul de mediere intocmeste si actualizeaza lista expertilor care evalueaza programe ale furnizorilor de formare, precum si lista examinatorilor de competente.
(2) Expertii evaluatori si examinatorii sunt desemnati, prin hotarare a Consiliului de mediere, dintre formatorii inscrisi in Tabloul formatorilor in domeniul medierii, cu mentiunea formator principal.
Art. 42 Programele de formare organizate de catre furnizorii de formare autorizati se vor realiza numai cu formatori inregistrati in Tabloul formatorilor in domeniul medierii, dintre care minimum un formator principal.
Art. 43 Poate fi inregistrata ca formator in domeniul medierii cu mentiunea "formator debutant" persoana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) este mediator autorizat in conditiile Legii;
b) are experienta in domeniul medierii de minim 3 ani;
c) are minimum 80 de ore de pregatire in domeniul conflictelor, incluzand in mod obligatoriu un curs de mediere de minimum 40 de ore;
d) a actionat ca mediator in minimum 25 de cazuri, documentate;
e) are pregatire in domeniul formarii adultilor, conform legislatiei in vigoare.
Art. 44 Pentru a fi inregistrata ca formator cu mentiunea "formator principal", persoana care solicita inregistrarea trebuie sa faca dovada urmatoarelor cerinte suplimentare fata de art. 43 din prezentul standard:
a) a avut atributii de elaborare pentru cel putin un program de formare de mediatori;
b) a participat la elaborarea cel putin a unui manual/suport de curs pentru formarea mediatorilor;
c) a participat ca formator in cel putin un program complet de formare a mediatorilor;
d) are minimum 80 de ore de activitate ca formator in domeniul medierii.
Art. 45 (1) Inregistrarea ca formator se face pentru o perioada de maximum 3 ani.
(2) In vederea reinregistrarii, formatorul trebuie sa faca dovada medierii a minimum 10 cazuri anual.
Art. 46 Pentru a fi desemnat ca examinator sau ca expert evaluator, formatorul inregistrat la categoria "formator principal" trebuie sa faca suplimentar dovada indeplinirii urmatoarelor cerinte:
a) are minimum 100 de ore de formare in domeniul medierii, in calitate de formator principal;
b) a format minimum 40 de persoane in domeniul medierii, in calitate de formator principal.
Art. 47 (1) Indeplinirea conditiilor prezentate la art. 43, 44 si 46 din prezentul standard va fi probata prin prezentarea de documente doveditoare, in conformitate cu procedura elaborata de Consiliul de mediere si publicata pe site-ul acestuia.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) cetatenii altor state pentru care furnizorul de formare depune documentele prevazute la art. 51 lit. d) din Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului de mediere, din care rezulta pregatirea si experienta practica in domeniul formarii de mediatori.
Capitolul VIII - Dispozitii tranzitorii
Art. 48 In vederea autorizarii ca mediator, pana la data la care procedura de avizare si autorizare a furnizorilor de formare devine aplicabila, dar nu mai tarziu de 1 mai 2008, se vor putea organiza cursuri de formare a mediatorilor, finalizate cu examen, in conditiile prezentului standard, numai cu aprobarea expresa a Consiliului de mediere, si in cadrul carora formatorii pot fi persoane care indeplinesc conditiile prevazute la art. 43 lit. b)-d).
Art. 49 (1) Persoanele care au absolvit minimum 80 de ore de cursuri de formare anterior sau care, la intrarea in vigoare a Legii, urmau cursuri de formare a mediatorilor in cadrul unor programe aflate in derulare pot solicita eliberarea unui certificat de recunoastere a competentelor dobandite ca mediator, in maximum 12 luni de la adoptarea de catre Consiliul de mediere a hotararii prin care se constata incadrarea in dispozitiile art. 72 alin. (2) din Lege.
(2) Se considera curs de formare orice curs derulat in tara sau in strainatate, care acopera modular sau integral cerintele de continut pentru programele de formare a mediatorilor, conform art. 37 din prezentul standard.
(3) Se considera program aflat in derulare orice program de formare care indeplineste conditiile cuprinse la art. 20 alin. (1) si (6) si care se afla in una dintre urmatoarele situatii:
a) programul de formare a fost derulat in cadrul unui proiect depus spre finantare sau deja aprobat la data publicarii Legii, iar structura, durata si metodele de desfasurare a cursurilor de formare erau deja cunoscute;
b) programul de formare a fost derulat in cadrul unor programe care la data publicarii Legii erau deja autorizate sau acreditate, conform legislatiei in vigoare in domeniul formarii adultilor sau al invatamantului postuniversitar.
(4) Certificatul mentionat la alin. (1) inlocuieste certificatul de absolvire prevazut la art. 4 alin. (2) si la art. 5 din prezentul standard.
Art. 50 (1) Persoanele care nu indeplinesc conditiile prevazute la art. 49 alin. (1) din prezentul standard referitor la numarul de ore, dar care au urmat un program de formare de minimum 40 de ore in mediere anterior aparitiei Legii, vor fi autorizate ca mediator in conditiile prevazute la art. 7 lit. a)-e) si la art. 72 alin. (2) din Lege, cu obligatia prezentarii documentelor care atesta programa de formare parcursa si de a sustine in termen de maximum 12 luni de la obtinerea autorizatiei de mediator un examen pentru verificarea competentelor dobandite prin practica.
(2) Persoanele declarate promovate la examenul prevazut la alin. (1) pot solicita in maximum 12 luni de la promovarea examenului eliberarea de catre Consiliul de mediere a unui certificat de recunoastere a competentelor dobandite ca mediator.
Art. 51 (1) Furnizorii de formare, care deruleaza programe de formare a mediatorilor in conditiile art. 48 din prezentul standard, vor organiza examen de absolvire in conformitate cu hotararile adoptate de Consiliul de mediere si cu dispozitiile prezentului standard.
(2) Institutiile de invatamant superior acreditate, care au desfasurat programe postuniversitare de nivel master in domeniul medierii care nu au fost avizate anterior de catre Consiliul de mediere si pentru care nu pot face dovada ca se incadreaza in conditiile prevazute de art. 49 alin. (3), pana la finalizarea procedurilor de avizare pot organiza examen de absolvire in colaborare cu Consiliul de mediere si cu respectarea prevederilor prezentului standard.
Art. 52 (1) Examenul de absolvire organizat in conditiile art. 51 se finalizeaza cu Certificat de absolvire emis de catre Consiliul de mediere si are regimul actelor de studii.
(2) Certificatul de absolvire se tipareste de catre Consiliul de mediere si este insotit de un "Supliment descriptiv al certificatului" in care se precizeaza competentele profesionale dobandite si numarul de ore de pregatire in conformitate cu cerintele de continut ale programelor de formare.
(3) Certificatele de absolvire tiparite de Consiliul de mediere se pun la dispozitia furnizorilor de formare si ale institutiilor de invatamant superior acreditate, contra cost.
(4) Certificatele de absolvire dobandite in conditiile art. 51 din prezentul standard asigura indeplinirea conditiilor prevazute la art. 7 lit. (f) din Lege si dau dreptul de a dobandi calitatea de mediator si accesul in profesie.
Art. 53 (1) Consiliul de mediere va elabora procedura de avizare a programelor de formare a mediatorilor pe care o va publica pe site-ul propriu.
(2) Procedura de avizare a programelor de formare a mediatorilor incepe de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentului standard.
|