Legea 266/2002 a fost republicata 20-05-2014 Sursa: Monitorul Oficial ------------------ In Monitorul Oficial Partea I nr. 239/2014 a fost republicata Legea 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul si certificarea calitatii, comercializarea semintelor si a materialului saditor, precum si testarea si inregistrarea soiurilor de plante.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale asigura cadrul organizatoric si respectarea prevederilor legale privind producerea, prelucrarea, controlul si certificarea calitatii, in vederea comercializarii semintelor si a materialului saditor, precum si testarea, inregistrarea si protectia soiurilor de plante.
Semintele si materialul saditor din speciile de plante carora li se aplica prevederile prezentei legi, precum si regulile aplicabile acestora, dupa caz, se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, cu respectarea prevederilor comunitare in domeniu.
Producerea in vederea comercializarii, prelucrarea si/sau comercializarea semintelor se realizeaza de catre:
a) operatorii economici cu sediul social pe teritoriul Romaniei, persoane fizice sau juridice, inregistrati in acest scop si care au primit autorizatie eliberata de autoritatea oficiala desemnata;
b) alti operatori economici cu sediul social pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, inregistrati in acest scop pe teritoriul unui stat membru, dar care presteaza servicii pe teritoriul Romaniei, dupa caz.
Operatorii economici - ersoanele fizice sau juridice prevazute la alin. (1) lit. a) - pot fi inregistrati, la cerere, daca fac dovada ca dispun de dotarile tehnico-materiale necesare si de personal care are cunostinte corespunzatoare pentru activitatea solicitata, conform reglementarilor in vigoare, inclusiv cele privind starea fitosanitara, dupa caz.
Metodologia de inregistrare si eliberare a autorizatiei prevazute la alin. (1) lit. a) se aproba prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, in conformitate cu prevederile comunitare.
Textul integral: Legea 266/2002 a fost republicata
|