DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotarare din 3 martie 2009 in Cauza Bacanu si Societatea Comerciala R - S.A. impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotarare din 3 martie 2009 in Cauza Bacanu si Societatea Comerciala R - S.A. impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 484/2009 - M. Of. nr. 484 / 13 iulie 2009



Data: 03-03-2009


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Cererea nr. 4.411/04
In Cauza Bacanu si Societatea Comerciala "R" - S.A. impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia)
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 10 februarie 2009,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 4.411/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care doua persoane resortisante ale acestui stat, domnul Petre Mihai Bacanu si Societatea Comerciala "R" - S.A. (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 22 ianuarie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantii sunt reprezentati de doamna Liliana Poenaru, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantii au sustinut in special ca refuzul instantelor de a le admite probele propuse a incalcat art. 6 din Conventie. Din perspectiva art. 10 din Conventie, ei au apreciat condamnarea lor penala si civila drept o ingerinta nejustificata in dreptul lor la libertatea de exprimare.

4. La data de 14 septembrie 2007, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. De asemenea, astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, s-a hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

5. Primul reclamant, domnul Petre Mihai Bacanu, este cetatean roman, nascut in anul 1941, si este domiciliat in Bucuresti. Este redactor-sef la cotidianul national de informare "Romania libera", publicat de Societatea Comerciala "R" - S.A., a doua reclamanta.

A. Originea cauzei

6. Printr-un contract incheiat la data de 24 mai 1999 cu un om de afaceri, domnul Sorin Ovidiu Vantu (denumit in continuare S.O.V.), domnul Nicolae Vacaroiu (denumit in continuare N.V.), vicepresedintele Partidului Social Democrat (denumit in continuare P.S.D.), fost prim-ministru, vice-presedintele Senatului la data evenimentelor si ulterior presedinte al Senatului, s-a obligat sa faca demersurile necesare pentru a obtine autorizatia de functionare a unei noi banci, Banca de Investitii si Dezvoltare (denumita in continuare banca), al carei actionar principal era S.O.V.

7. Contractul prevedea o remuneratie "cu titlu gratuit" in valoare de 10.800.000.000 lei vechi romanesti (ROL) in beneficiul lui N.V., adica aproximativ 657.000 euro (EUR). Acesta facea parte si din actionarii minoritari ai bancii, cu o cota- parte in valoare de 50.000.000 ROL, reprezentand 0,027% din capital.

8. La data de 31 ianuarie 2000, Banca Nationala a Romaniei a autorizat functionarea noii banci. N.V. a fost numit presedintele consiliului de administratie, remuneratia sa lunara fiind de circa 10.000 dolari americani (USD).

9. Infiintarea bancii a facut obiectul unei atentii deosebite din partea opiniei publice. Anumite mijloace de informare in masa au avansat ipoteza ca S.O.V. ar fi constituit capitalul bancii cu sume investite de catre depunatori intr-un fond de investitii, F.N.I. Acest fond, administrat de o societate infiintata de S.O.V., ar fi dat faliment in luna mai 2000, atragand pierderea economiilor mai multor sute de mii de depunatori.

10. In luna noiembrie 2000, in urma alegerilor legislative, N.V. a fost ales presedinte al Senatului. Cu toate acestea, el a ramas director al bancii, iar plecarea sa din consiliul de administratie nu a fost inscrisa la registrul comertului decat la data de 7 februarie 2001.

11. La data de 9 ianuarie 2002, N.V. si-a cesionat actiunile unui alt membru al consiliului de administratie al bancii.

12. La data de 29 martie 2002, Banca Nationala a Romaniei a retras autorizatia de functionare a bancii. Impotriva acesteia a fost inceputa o procedura de lichidare judiciara, iar S.O.V. a fost cercetat pentru infractiunile de fals si uz de fals in procesul de constituire a bancii.

B. Prima plangere penala pentru calomnie

1. Articolele incriminate

13. La data de 26 noiembrie 2001, primul reclamant a publicat un articol intitulat "Vacaroiu a primit de la Vantu 10,8 miliarde cu titlu gratuit". O parte din acest articol este reprodusa mai jos:
"Asa cum am anuntat, astazi declansam o alta operatiune de dezvaluire a legaturilor oculte dintre S.O.V. si lumea politica. Prin documentele pe care le vom reproduce dovedim ca de fapt oameni politici importanti ai momentului sunt strans legati de S.O.V. si nu au niciun interes sa arate cu degetul spre adevaratul vinovat de escrocheria F.N.I., pentru ca alaturi de S.O.V. si prin bunavointa lui S.O.V. s-au infruptat si ei din cele 100 milioane de dolari «trasi» de la F.N.I. (...)
In 1999, prevazand prabusirea F.N.I., S.O.V. a actionat extrem de rapid, constituindu-si o noua baterie de aliati, de aceasta data din tabara P.S.D.R. (Partidul Social Democrat), virtuali castigatori ai alegerilor din 2000 (...) In strategia sa, S.O.V. a decis infiintarea Bancii de Investitii si Dezvoltare, impanzita numai cu oameni ai P.S.D.R., in frunte cu Nicolae Vacaroiu. Pentru a-l lega definitiv de numele sau, S.O.V. i-a impus lui Vacaroiu semnarea unui contract prin care vicepresedintele P.S.D.R., senator si vicepresedinte al Senatului, primea «cu titlu gratuit» astronomica suma de 10,8 miliarde de lei, circa 700.000 de dolari, pentru a accepta functia de presedinte al bancii. Aceasta suma astronomica era un fel de prima de instalare, pentru ca salariul ce urma sa-i fie oferit lui Vacaroiu era de circa 10.000 USD (...).
Ce inseamna «cu titlu gratuit»? Un act juridic prin care o persoana se obliga la o anumita prestatie in favoarea altei persoane, fara a urmari sa primeasca ceva in schimb. Oare Vacaroiu primea aproape trei sferturi de milion de dolari in semn de prietenie, de iubire din partea domnului S.O.V.?
Mai degraba credem ca Vacaroiu primea gratis 10,8 miliarde de lei si, tacit, lui S.O.V. i se garanta ca nu va fi deranjat de nimeni. «Donatia» am putea s-o consideram irevocabila, daca ne gandim ca de fapt banii provin de la F.N.I. Donatorul - din principiu - transmite altei persoane un bun al sau. Numai ca in cazul nostru banii (...) nu ii apartineau lui S.O.V. ci F.N.I.-stilor pacaliti. La randul sau, Nicolae Vacaroiu, vicepresedinte al partidului si senator a primit fara teama «gratuitatea» de la Vantu. Musiu Vacaroiu s-ar putea sa-i zica in continuare «cadou», «dar», «donatie», dar cel mai aproape de realitate este plocon pentru a obtine favoruri. Mita in toata regula."

14. Articolul era insotit de o reproducere a contractului incheiat intre S.O.V. si N.V. la data de 24 mai 1999.

15. La data de 27 noiembrie 2001, ziarul a publicat, sub semnatura unui alt ziarist, un nou articol referitor la banca. Acesta era intitulat "Vacaroiu afirma ca a muncit gratis pentru S.O.V." si avea ca subtitlu un citat al lui N.V. care s-a comparat cu un celebru jucator de fotbal: "Salariul meu a fost foarte bun, dar nu la valoarea mea".

16. Articolul relata in principal desfasurarea unei conferinte de presa pe care N.V. o tinuse in ziua anterioara si la care participasera ziaristi de la ziarul "Romania libera".

17. N.V. recunoscuse ca a lucrat pentru S.O.V., insa a negat ca ar fi incasat suma mentionata in contractul din 24 mai 1999. El declarase ca ar fi renuntat la ea la sfarsitul anului 2000 din cauza suspiciunilor ce planau cu privire la implicarea lui S.O.V. in prabusirea F.N.I.

18. La data de 3 decembrie 2001, primul reclamant a publicat un amplu articol, ilustrat prin mai multe documente, intitulat "Trafic de influenta la nivel inalt". O parte din acest articol este reprodusa mai jos:
"Documentele publicate de Romania libera (care atesta o stranie legatura intre «veteranul» om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu si Nicolae Vacaroiu, cu adanci implicatii in escrocheria F.N.I.) au starnit un deosebit interes. Pentru prima data in presa romaneasca era publicata o dovada scrisa si de necontestat a legaturilor dintre un mafiot - «remarcabilul» om de afaceri S.O.V. - si un alt inalt demnitar al regimului Iliescu, de fapt al doilea om in stat. Asa cum ne asteptam, reactia oficiala a Guvernului n-a aparut nici pana in acest moment. Clasa politica romaneasca este tentata sa ii acorde circumstante atenuante lui nea' Nicu, conform principiului ca maine poate fi in locul lui (...).
Din pacate pentru Nicolae Vacaroiu, lucrurile sunt mult mai clare. La 30 septembrie 2001 [el] a declarat ca initiativa «spargerii» actionariatului bancii si cooptarea S.I.F.-urilor [societati de investitii financiare apartinand statului] ii apartin. Nicolae Vacaroiu, presedinte al Senatului, vicepresedinte P.S.D. [fostul P.S.D.R.], si presedinte demisionar al bancii, dadea cu nonsalanta specifica noii Puteri coordonatele traficului de influenta la nivel inalt. Motivul consta, pe de o parte, in contractul in baza caruia el urma sa primeasca 700.000 USD si, pe de alta parte, in faptul ca el era actionar al bancii, ceea ce demonstreaza interesul sau direct in cresterea valorii actiunilor sale. Cu alte cuvinte, N. Vacaroiu demonstra un adevar de netagaduit: contractul 1416 [adica cel din 24 mai 1999] este in vigoare. Se simte de fiecare data dator sa faca «totul» pentru banca sa si a lui S.O.V. (...)
Daca n-ar fi luat banii de la S.O.V., ci doar semna contractul fara nicio urmare (...) ce rost ar mai fi avut zbaterile presedintelui Senatului de a aduce cat mai multi bani in banca. Cum S.I.F.-urile sunt subordonate puterii politice, era greu de presupus ca baronii acestor rezervoare de bani nu-i vor da ascultare. Mai mult, subordonarea era dubla, caci presedintele S.I.F. Muntenia este vicepresedintele P.S.D. Bucuresti, iar presedintele S.I.F. Transilvania este membru in Consiliul National al P.S.D. Consiliile de Administratie ale tuturor S.I.F.-urilor colcaie de oameni de-ai lui Vacaroiu, «specialisti» de marca.
Intr-o tara civilizata si normala, Nicolae Vacaroiu ar fi fost astazi un fost om politic, care din decenta s-ar fi retras din Senat si ar fi trait din dividendele de la banca. Dar «Cooperativa» P.S.D. este prea incapatanata ca sa recunoasca evidenta."

19. Sub titlul "Dovada! Trafic de influenta (articolul 257 din Codul Penal)", ziarul a publicat in aceeasi zi o serie de 6 documente in sprijinul acuzatiilor de coruptie.

20. Primele doua documente erau contractul din 24 mai 1999 si autentificarea sa notariala din data de 9 iunie 1999. Acestea erau insotite de comentarii: "Contract I S.O.V. - Vacaroiu (24 mai 1999)" si "Onoarea lui Vacaroiu valoreaza 70 milioane (9 iunie 1999)".

21. Al treilea document, publicat cu comentariul "Conturi personale pentru echipa de specialisti", reproducea o nota scrisa de mana ce purta semnatura lui S.O.V. si dispunea transferul unor sume importante de bani in conturile mai multor persoane, printre care si N.V., care era mentionat cu suma de 9.850.000.000 ROL.

22. Al patrulea document, intitulat "Actionarii B.I.D.: S.O.V. + Vacaroiu + specialistii", prezenta lista actionarilor bancii, N.V. figurand si el cu o cota de 0,0332%.

23. Ultimele doua documente, reproduse sub titlul "Vacaroiu declara ca ideea ca S.I.F.-urile sa bage banii in banca lui S.O.V. ii apartine." si sub titlul "S.I.F. Muntenia arunca 9 miliarde ROL la ordinul lui Vacaroiu", se refereau la investitia din 27 august 2001, in valoare de noua miliarde ROL, facuta de S.I.F. Muntenia in banca.

24. Se reamintea, de asemenea, faptul ca ideea acestei investitii ii apartinuse lui N.V. si ca la data evenimentelor presedintele S.I.F. Muntenia era membru P.S.D. si vicepresedintele organizatiei locale din Bucuresti a acestui partid.

2. Procedura penala

25. La data de 4 decembrie 2001, considerand ca afirmatiile din articolele din 26 noiembrie 2001 si 3 decembrie 2001 erau calomnioase si contrare art. 206 din Codul penal, N.V. a formulat plangere penala impotriva primului reclamant in fata unei judecatorii din Bucuresti.

26. El s-a constituit si parte civila, solicitand de la primul reclamant si de la a doua reclamanta, Societatea Comerciala "R", suma de 10,8 miliarde ROL pentru prejudiciul moral suferit.

27. N.V. a aratat ca acel contract incheiat cu S.O.V. era perfect legal, remuneratia prevazuta fiind compensatia pentru munca depusa in vederea constituirii bancii. In orice caz, el a aratat ca nu a incasat niciodata aceasta suma si ca renuntase la ea din cauza problemelor financiare ale lui S.O.V.

28. La termenul de judecata din 24 ianuarie 2002, N.V. si primul reclamant au fost audiati de instanta. Judecatorul a respins in jur de 10 intrebari pe care avocata primului reclamant ar fi dorit sa i le adreseze lui N.V., considerand ca nu erau relevante pentru solutionarea cauzei. Instanta a respins si cererea de citare a 8 martori, cererea de a depune la dosar transcrierea inregistrarilor declaratiilor a 2 martori, oameni de afaceri apropiati ai lui S.O.V., precum si cererea de a obtine informatii de la mai multe institutii publice cu privire la contractul in discutie si cu privire la cumulul de functii ale lui N.V. de presedinte al Senatului si de presedinte al bancii. Totusi, instanta i-a permis primului reclamant sa depuna la dosar probe scrise in sprijinul afirmatiilor sale.

29. La data de 16 mai 2002, N.V. a depus la dosar o declaratie a lui S.O.V. in care acesta confirma ca in luna martie 2000 partea vatamata renuntase la suma prevazuta in contractul din 24 mai 1999. Primul reclamant a reiterat fara succes cererea de citare a lui S.O.V. La termenul de judecata din 6 iunie 2002, o noua cerere de citare a 3 martori a fost respinsa de instanta.

30. Prin Sentinta din data de 27 martie 2003, instanta l-a achitat pe primul reclamant si a respins cererea de despagubire in ceea ce priveste latura civila a cauzei.

31. Invocand jurisprudenta Curtii, instanta a statuat ca nimic nu dovedea faptul ca afirmatiile reclamantului erau cu totul false. In orice caz, instanta a apreciat ca reclamantul nu avusese intentia sa calomnieze partea vatamata, ci sa informeze opinia publica cu privire la un subiect de interes general, si anume actiunile oamenilor politici. N.V. a formulat recurs in fata Tribunalului Bucuresti, solicitand condamnarea reclamantilor.

32. La termenul de judecata din 3 septembrie 2003, avocatul primului reclamant a solicitat confirmarea sentintei pronuntate in prima instanta, considerand ca instanta a stabilit in mod corect faptele si a hotarat sa il achite pe primul reclamant, vinovatia sa nefiind nicidecum dovedita, avand in vedere probele administrate la dosar. Aceste argumente au fost reluate in concluziile scrise depuse la dosar.

33. Prin Decizia definitiva din data de 10 septembrie 2003, tribunalul l-a condamnat pe primul reclamant la o amenda penala de 5 milioane ROL, aproximativ 130 EUR. Totusi, el a fost scutit de executarea ei in baza unei legi de gratiere date de Parlament.

34. Pe latura civila, tribunalul l-a obligat, in solidar cu cea de a doua reclamanta, la plata sumei de 50 milioane ROL, aproximativ 1.300 EUR, cu titlu de reparatie a prejudiciului moral cauzat lui N.V.

35. Instanta a constatat urmatoarele:
"(...) Inculpatul, cu rea-credinta, a urmarit sa aduca atingere onoarei si demnitatii partii vatamate, pe care a acuzat-o de fapte ilicite, determinate, dar neadevarate, de natura sa o expuna pe aceasta sanctiunilor penale, dar si dispretului public.
Inculpatul nu a respectat codul deontologic al ziaristilor, nu a verificat daca contractul din data de 24 mai 1999 a mai fost pus in executare. ?i-a expus o parere personala, exprimand judecati de valoare cu privire la vinovatia partii vatamate, in conditiile in care numai organele de cercetare penala si de justitie se puteau pronunta cu privire la acest aspect.
Astfel, prin afirmatiile «de a fi primit mita» si «trafic de influenta la nivel inalt», inculpatul nu a urmarit informarea opiniei publice cu privire la o problema de interes national, ci a urmarit denigrarea partii vatamate."

C. A doua plangere penala pentru calomnie

1. Articolul incriminat

36. Prin anunturi inserate zilnic incepand cu data de 19 septembrie 2002, ziarul "Romania libera" si-a informat cititorii ca urma sa demonstreze ca N.V. era un mincinos.

37. La data de 7 octombrie 2002, primul reclamant a publicat un amplu articol intitulat "Enigma contului bancar al clientului 421. Vacaroiu a primit mii de dolari de la B.I.D. si dupa ce demisionase din functia de presedinte". Articolul era insotit de reproducerea mai multor extrase de cont, precum si de o caricatura ce il reprezenta pe N.V. in fata a 3 teancuri de dolari.

38. Conform unui extras bancar al contului nr. 421 ce ii apartinea lui N.V., salariul lunar al acestuia, in calitate de director al bancii, era in luna ianuarie 2001 de 265.130.450 ROL, aproximativ 10.600 EUR.

39. Celelalte extrase de cont aratau ca, dupa ce a parasit functia de presedinte, N.V. a continuat sa primeasca cu regularitate bani din partea noului presedinte. Astfel, in lunile mai, iunie, iulie si noiembrie 2001, el primise de fiecare data echivalentul a circa 3.000 USD, pe care i-a retras imediat in numerar sau i-a schimbat in valuta. In luna martie 2001, contul sau a fost din nou creditat, dintr-o sursa nedeclarata, cu 321 milioane ROL, aproximativ 13.000 EUR.

40. In articolul sau, primul reclamant considera ca era vorba de un salariu deghizat, pe care il califica drept "taxa de protectie", "act de coruptie" si "trafic de influenta" in scopul asigurarii protectiei bancii si al aducerii de noi clienti si, in special, de societati controlate de stat, in timp ce banca se afla in prag de faliment.

2. Procedura penala

41. La data de 10 octombrie 2002, considerand ca afirmatiile cuprinse in articolul din 7 octombrie 2002 erau calomnioase si contrare art. 206 din Codul penal, N.V. a formulat plangere penala impotriva primului reclamant in fata judecatoriei de sector Bucuresti.

42. El sustinea ca articolul facea parte dintr-o campanie de presa pe care ziarul "Romania libera" o pornise impotriva lui in scopul de a-l denigra si ca acesta continea acuzatii lipsite de temei. In acest sens, el a justificat viramentele din contul sau prin rambursarea unui imprumut personal pe care i-l acordase mai inainte vicepresedintelui bancii, care, dupa plecarea sa, devenise presedinte.

43. S-a constituit si parte civila, solicitand primului reclamant si celei de-a doua reclamante suma de 20 miliarde ROL pentru prejudiciul moral suferit.

44. La termenul de judecata din 12 decembrie 2002, N.V. a fost audiat de instanta. La sedinta a asistat si un consilier juridic al celei de-a doua reclamante, desi aceasta nu fusese citata sa se prezinte.

45. Instanta a respins in jur de 20 de intrebari pe care avocatul primului reclamant ar fi dorit sa i le adreseze lui N.V., referitoare in special la suma imprumutata de N.V. succesorului sau la presedintia bancii si la forma pe care conventia lor de imprumut a imbracat-o. Instanta a considerat ca aceste intrebari nu erau relevante pentru solutionarea cauzei si ca partile erau libere sa incheie conventia de imprumut in orice forma dorita de acestea.

46. La termenul de judecata din 16 ianuarie 2003, avocatul primului reclamant a depus la dosar mai multe probe si a solicitat convocarea a 8 martori, printre care si S.O.V., si presedintele bancii. De asemenea, a solicitat permisiunea de a efectua o expertiza contabila a extraselor de cont si de a solicita din partea Ministerului Public, Inspectoratului General de Politie, Bancii Nationale a Romaniei, Administratiei Finantelor Publice, Trezoreriei Statului, Senatului, Guvernului si Presedintiei informatii cu privire la diverse aspecte ale activitatii bancii si ale veniturilor lui N.V.

47. Reprezentantul celei de-a doua reclamante a solicitat audierea a 2 martori si permisiunea de a depune mai multe probe la dosar.

48. Instanta a incuviintat partilor sa depuna la dosar probe scrise, insa a respins toate celelalte cereri, apreciind ca nu erau nici utile, nici pertinente pentru solutionarea litigiului.

49. La termenele de judecata din 6 martie si din 27 martie 2003, primul reclamant a depus mai multe probe la dosar. De asemenea, el a fost audiat de instanta, care a respins o noua cerere de audiere a 2 martori noi.

50. Prin Sentinta din data de 27 martie 2003, instanta a recunoscut ca articolul incriminat se referea la un subiect de interes general, insa a apreciat ca primul reclamant nu respectase cerintele profesiei de ziarist deoarece calificase faptele descrise ca "trafic de influenta" si "coruptie", desi impotriva lui N.V. nu fusese inceputa nicio urmarire penala.

51. Instanta a statuat ca aceste afirmatii nu se incadrau in doza de exagerare sau provocare recunoscuta ziaristilor, ci ca reclamantul il calomniase pe N.V. si incalcase prezumtia de nevinovatie in privinta sa.

52. Totusi, avand in vedere circumstantele cauzei, instanta a apreciat ca aceasta fapta nu era suficient de grava pentru a cadea sub incidenta legii penale. Prin urmare, i-a aplicat primului reclamant o amenda administrativa de 3 milioane ROL, adica circa 80 EUR.

53. Instanta a respins si cererea de acordare a unei despagubiri pentru prejudiciul moral, considerand ca, avand in vedere activitatea politica a lui N.V., ar trebui sa dea dovada de o mai mare toleranta la criticile presei si ale opiniei publice.

54. Primul reclamant si N.V. au formulat recurs impotriva acestei sentinte. Reclamantul se plangea de respingerea cererilor sale de administrare de probe si sustinea ca prin condamnare se adusese atingere libertatii sale de exprimare, garantata de art. 10 din Conventie. Aceste critici au fost reluate in notele depuse la dosar de a doua reclamanta.

55. Prin Decizia definitiva din data de 10 septembrie 2003, Tribunalul Bucuresti a admis recursul lui N.V. si l-a respins pe cel al primului reclamant. L-a condamnat pe acesta din urma la plata unei amenzi penale in valoare de 20 milioane ROL, adica aproximativ 530 EUR. Pe latura civila, l-a obligat, in solidar cu a doua reclamanta, la plata sumei de 70 milioane ROL, adica aproximativ 1.850 EUR, cu titlu de reparatie a prejudiciului moral cauzat lui N.V.

56. Considerand ca primul reclamant nu a dovedit veridicitatea acuzatiilor de coruptie, instanta a statuat ca acestea erau suficient de grave pentru a atrage o condamnare penala din moment ce erau susceptibile sa il expuna pe reclamant oprobriului public daca s-ar fi dovedit a fi intemeiate. In ceea ce priveste propunerile de administrare de probe, instanta a statuat ca ele au fost in mod corect respinse deoarece nu aveau legatura cu cauza.

57. In fine, instanta a statuat ca despagubirile acordate erau justificate deoarece acuzatiile litigioase ii provocasera partii vatamate un prejudiciu psihic din cauza unui curent de opinie defavorabil, creat in randul publicului si al clasei politice.

58. In anul 2005, la finalul unei proceduri de executare silita asupra bunurilor celei de-a doua reclamante, aceasta i-a platit lui N.V. despagubirile, la care s-au adaugat cheltuielile de executare.

II. Dreptul intern pertinent

59. Prevederile relevante din Codul penal, in vigoare la data evenimentelor, sunt urmatoarele:

Articolul 206 - Calomnia
"Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an, sau cu amenda..."

Articolul 207 - Proba veritatii
"Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie."


IN DREPT


I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie

60. Reclamantii se plang de refuzul instantelor interne de a le permite sa ii adreseze direct intrebari partii vatamate, de a avea posibilitatea de a propune probe, precum audierea de martori, dispunerea unei expertize contabile, si de a solicita informatii din partea diverselor institutii publice cu privire la actiunile senatorului N.V. Ei sustin o incalcare a art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie, care, sub acest aspect, prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (...), de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. (...)
3. Orice acuzat are, in special, dreptul (...)
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii (...)"

A. Asupra admisibilitatii

61. Curtea constata ca reclamantii au invocat aceleasi incalcari cu privire la ambele proceduri care s-au finalizat cu condamnarea lor. Aceasta are datoria sa analizeze fata de circumstantele spetei daca reclamantii au epuizat caile de atac interne.

62. In acest sens, Curtea reaminteste ca regula de epuizare a cailor de atac interne impune formularea, cel putin in substanta si in conditiile si termenele prescrise de dreptul intern, a pretentiilor pe care reclamantii inteleg sa le formuleze ulterior in fata Curtii; in plus, ea impune utilizarea mijloacelor procedurale de natura a conduce la evitarea incalcarii Conventiei (Akdivar si altii impotriva Turciei, 16 septembrie 1996, § 66, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV).

63. Curtea observa inca de la inceput ca, potrivit dreptului intern, tribunalul care analizeaza apelul introdus de o parte are posibilitatea sa pronunte o noua hotarare pe fond. Acesta se bucura de competenta deplina, fiind sesizat cu solutionarea cauzei in fapt si in drept si analizand in ansamblu problema vinovatiei sau nevinovatiei acuzatilor.

64. In ceea ce priveste prima procedura, Curtea observa ca primul reclamant a fost achitat in prima instanta, pentru ca ulterior sa fie condamnat, in solidar cu a doua reclamanta, de catre Tribunalul Bucuresti. De asemenea, ea observa ca in fata acestui tribunal, reclamantii nu s-au plans de respingerea probelor propuse de ei in prima instanta si ca nu au reiterat aceste cereri. Intr-adevar, in timpul dezbaterilor, precum si in concluziile scrise, ei s-au limitat la a solicita confirmarea sentintei pronuntate in prima instanta, considerand ca aceasta instanta stabilise corect faptele si aplicase corect legea.

65. Or, avand in vedere rolul Tribunalului Bucuresti si natura problemelor cu care a fost sesizat, trebuie constatat ca reclamantii, omitand sa se planga de respingerea cererilor in probatiune sau sa solicite din nou administrarea lor, s-au expus cu buna stiinta riscului unei condamnari intemeiate numai pe elementele aflate la dosarul primei instante (vezi, a contrario, Destrehem impotriva Frantei, nr. 56.651/00, § 23, 18 mai 2004).

66. Prin urmare, acest capat de cerere trebuie respins in partea sa referitoare la prima procedura, pentru neepuizarea cailor de atac interne, in aplicarea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

67. In ceea ce priveste a doua procedura, Curtea observa ca in timpul dezbaterilor, precum si in concluziile scrise depuse la dosar, reclamantii s-au plans de incalcarea de catre judecatorie a drepturilor lor la aparare.

68. Curtea constata ca, invocand cel putin in substanta vatamarile in legatura cu art. 6 § 1 si 3 d) din Conventie, reclamantii au epuizat caile de atac interne, oferindu-i astfel posibilitatea Tribunalului Bucuresti sa se pronunte asupra acestui capat de cerere in cadrul analizei apelului introdus impotriva sentintei pronuntate in prima instanta.

69. In fine, Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, ea constata ca aceasta nu este lovita de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, urmeaza sa fie declarata admisibila.

B. Asupra fondului

70. Reclamantii sustin ca, prin respingerea sistematica si fara motivare a majoritatii probelor propuse, instantele interne care au analizat a doua plangere penala a lui N.V. l-au impiedicat pe primul reclamant sa isi dovedeasca nevinovatia.

71. Guvernul combate teza reclamantilor si reaminteste inca de la inceput ca nu intra in competenta Curtii sa ia act de erorile de fapt sau de drept care se presupun a fi fost comise de o instanta interna, decat daca si in masura in care ele ar fi putut sa incalce drepturile si libertatile aparate de Conventie.

72. Or, Guvernul considera ca in procedura litigioasa garantiile unui proces echitabil au fost pe deplin respectate. Acesta subliniaza ca procedura s-a desfasurat in mod contradictoriu si ca reclamantii au avut posibilitatea sa interogheze partea vatamata in sedinta publica, cateva intrebari fiind respinse din motivele expuse de catre judecatori. Acesta adauga ca reclamantii au avut posibilitatea sa depuna la dosar toate probele pe care le considerau utile in apararea lor.

73. In ceea ce priveste celelalte cereri in probatiune, Guvernul arata ca respingerea lor a fost intotdeauna motivata, instantele considerandu-le inutile.

74. Curtea reaminteste mai intai ca admisibilitatea probelor tine in primul rand de regulile de drept intern si ca, in principiu, le revine instantelor nationale obligatia sa aprecieze probele administrate. Misiunea conferita Curtii prin Conventie consta in a cerceta daca procedura privita in ansamblul ei, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a imbracat un caracter echitabil (Van Mechelen si altii impotriva Olandei, Hotararea din 23 aprilie 1997, § 50, Culegere de hotarari si decizii 1997-III, si De Lorenzo impotriva Italiei (dec.), nr. 69.264/01, 12 februarie 2004).

75. De asemenea, Curtea reaminteste ca art. 6 § 3 d) din Conventie lasa in sarcina instantelor interne, tot ca principiu, sa judece utilitatea unei probe cu martori propuse. Acest articol nu impune convocarea si interogarea oricarui martor al apararii: dupa cum arata si sintagma "in aceleasi conditii", obiectivul sau esential este egalitatea deplina a armelor in materie. Totusi, notiunea de "egalitate a armelor" nu epuizeaza continutul § 3 d) din art. 6, si nici al § 1, acesta reprezentand una din multele sale aplicatii. Intr-adevar, nu este suficient sa se demonstreze ca "acuzatul" nu a putut sa interogheze un anumit martor al apararii; trebuie ca partea interesata sa arate ca audierea martorului respectiv era necesara pentru aflarea adevarului si ca refuzul de a-l interoga a cauzat un prejudiciu dreptului la aparare (Vaturi impotriva Frantei, nr. 75.699/01, § 51, 13 aprilie 2006).

76. In speta, Curtea observa ca a avut loc o confruntare directa, in sedinta publica, intre partea vatamata si reclamanti. Ea arata ca, daca anumite intrebari au fost respinse de judecatori, altele au fost permise. Or, din incheierea de sedinta nu reiese ca respingerea intrebarilor a fost arbitrara sau ca ar fi limitat interogatoriul in asa masura incat dreptul la aparare sa fi fost incalcat.

77. Cu toate ca acest aspect al capatului de cerere, luat izolat, nu este susceptibil sa constituie o incalcare a Conventiei, in aprecierea Curtii, analiza ansamblului actelor indeplinite in cadrul procedurii dezvaluie, in speta, un dezechilibru ce a adus atingere exercitarii dreptului la aparare al reclamantilor (vezi, mutatis mutandis, Vaturi, mentionata mai sus, § 57).

78. Intr-adevar, Curtea observa ca reclamantii nu au putut in niciun stadiu al procedurii sa interogheze sau sa obtina interogarea anumitor martori, si aceasta in ciuda complexitatii cauzei ce tinea de circumstantele controversate ale infiintarii si functionarii unei banci conduse de un important om politic. Curtea mai observa ca toate celelalte cereri in probatiune ale reclamantilor au fost respinse de instante.

79. In acest sens, Curtea este surprinsa nu numai de numarul cererilor in probatiune respinse, ci mai ales de argumentele lapidare si stereotipice pe care instantele le-au oferit pentru a motiva acest refuz, desi de fiecare data reclamantii au avut grija sa detalieze motivele cererilor si utilitatea acestor probe.

80. Avand in vedere cele de mai sus, trebuie constatat ca intreg ansamblul probatoriu avut in vedere de reclamanti, care se baza in principal pe audierea martorilor in contradictoriu si in sedinta publica, a fost compromis (vezi, mutatis mutandis, Vaturi, mentionata mai sus, § 58).

81. In aceste conditii, Curtea considera ca nu ar trebui sa speculeze cu privire la caracterul fundamental sau nu al audierilor sau al celorlalte cereri in probatiune formulate de reclamanti, din moment ce apreciaza ca, in orice caz, ele ar fi putut contribui, in circumstantele spetei, la echilibrul si la egalitatea ce trebuie sa existe pe toata durata procesului intre acuzare si aparare. Astfel, economia generala a procesului impunea sa le fie acordat reclamantilor dreptul de a interoga sau de a obtine interogarea unuia sau mai multor martori, la alegerea lor (vezi, mutatis mutandis, Kostovski impotriva Olandei, 20 noiembrie 1989, § 42, seria A nr. 166, si Destrehem impotriva Frantei, nr. 56.651/00, § 45, 18 mai 2004).

82. In concluzie, avand in vedere importanta respectarii drepturilor la aparare in procesul penal, Curtea apreciaza, tinand cont de circumstantele deosebite ale spetei, ca aceste drepturi au suferit asemenea limitari incat reclamantii nu au avut parte de un proces echitabil. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 10 din Conventie

83. Reclamantii sustin ca prin condamnarea lor penala si civila pentru calomnie s-a incalcat dreptul la libertatea de exprimare ca ziarist si editor de presa. Ei invoca art. 10 din Conventie, conform caruia:
"1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. (...)
2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, (...) pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."

A. Asupra admisibilitatii

84. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, urmeaza a fi declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

85. Guvernul nu contesta faptul ca prin condamnarea reclamantilor s-a produs o ingerinta in libertatea lor de exprimare, insa considera ca aceasta era prevazuta de lege, urmarea scopul legitim al protectiei reputatiei altora si era necesara intr-o societate democratica.

86. El considera ca afirmatiile primului reclamant, prin care il acuza pe N.V. ca ar fi comis mai multe infractiuni grave, au fost facute cu rea-credinta si au depasit doza de exagerare si de provocare admisa de art. 10 din Conventie.

87. In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor, Guvernul subliniaza ca reclamantii au fost condamnati la plata unor amenzi penale si a unor despagubiri modice. In final, el reaminteste ca primul reclamant a fost exonerat de executarea unei amenzi penale.

88. Reclamantii sustin ca cele doua condamnari penale au determinat incalcarea dreptului lor la libertatea de exprimare.

2. Aprecierea Curtii

89. Curtea observa ca nu s-a contestat faptul ca hotararile de condamnare constituiau "o ingerinta a unei autoritati publice" in dreptul reclamantilor la libertatea de exprimare, ca ele erau "prevazute de lege" si ca urmareau un scop legitim, "protectia reputatiei altora". Asadar, ramane de analizat daca ingerinta era "necesara intr-o societate democratica".

90. In acest sens, Curtea intelege sa reaminteasca principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa referitoare la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, nr. 46.572/99, §§ 33-36, 28 septembrie 2004, si Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, §§ 88-91, CEDO 2004-XI).

91. Curtea constata inca de la inceput ca articolele incriminate se refereau la subiecte de interes general si deosebit de actuale pentru societatea romaneasca, si anume pretinsa coruptie in randul inaltilor responsabili politici.

92. Daca uneori se dovedeste a fi necesara protejarea oamenilor politici de atacurile grave si lipsite de orice fundament, este la fel de adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai largi in privinta lor decat in cazul unui simplu particular. Spre deosebire de acesta, omul politic se expune inevitabil si in mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale, atat de catre ziaristi, cat si de catre cetateni si, prin urmare, trebuie sa dea dovada de o mai mare toleranta (vezi, printre multe altele, Lingens impotriva Austriei, 8 iulie 1986, seria A nr. 103, p. 26, § 42).

93. Asadar, Curtea apreciaza ca prin divulgarea faptelor capabile sa intereseze publicul si prin exprimarea unor opinii referitoare la acestea, reclamantii au exercitat rolul de "caine de paza" ce ii revine presei intr-o societate democratica, contribuind astfel la transparenta activitatilor autoritatilor publice (mutatis mutandis, Vides Aizsardz_˝bas Klubs impotriva Letoniei, nr. 57.829/00, § 42, 27 mai 2004).

94. Totusi, Curtea reaminteste ca protectia oferita ziaristilor de art. 10 din Conventie este subordonata conditiei ca partile interesate sa actioneze de buna-credinta astfel incat sa ofere informatii demne de crezare, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France si altii impotriva Frantei, nr. 53.984/00, § 37, Culegere 2004-II).

95. In ceea ce priveste buna-credinta, Curtea observa ca articolele incriminate nu se refereau deloc la aspecte ale vietii private ale lui N.V., ci la comportamentele si atitudinile sale in calitate de inalt responsabil politic (mutatis mutandis, Dalban impotriva Romaniei [MC], nr. 28.114/95, § 50, CEDO 1999-VI). In plus, ea observa ca reclamantii au avut grija sa isi sustina afirmatiile si ca, ulterior, au dat dovada de interes pentru procesele lor in toate stadiile procedurii (vezi, a contrario, Cumpana si Mazare, precitata, § 104, Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, Hotararea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, § 51, si Ivanciuc impotriva Romaniei (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005). Prin urmare, Curtea apreciaza ca nu exista motive valabile care sa permita a se pune la indoiala buna lor credinta.

96. Desigur, afirmatiile lor erau grave in masura in care ele il acuzau pe senatorul N.V. de coruptie. Cu toate acestea, indiferent daca ele reprezinta imputari de fapte sau judecati de valoare, Curtea constata ca ele aveau un temei faptic, si anume rolul jucat de N.V. la infiintarea bancii, materializat prin contractul din 24 mai 1999, si plata unor importante sume de bani in contul sau, desi el sustinea ca ar fi rupt orice legatura cu banca respectiva [a contrario, Stangu impotriva Romaniei (dec.), nr. 57.551/00, 9 noiembrie 2004; Ivanciuc, mentionata mai sus, si Tudor (nr. 2) impotriva Romaniei (dec.), nr. 6.929/04, 15 iunie 2006].

97. In acest context, cuvintele dure folosite cu privire la senatorul N.V. nu pot trece in ochii Curtii ca afirmatii in mod deliberat calomnioase, ci drept echivalentul unei libertati jurnalistice ce include si eventuala recurgere la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare (mutatis mutandis, Dalban, mentionata mai sus, § 50 si Vides Aizsardz_˝bas Klubs impotriva Letoniei, nr. 57.829/00, § 46, 27 mai 2004).

98. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii ca sa statueze ca solutia de condamnare a reclamantilor era disproportionata fata de scopul legitim urmarit si ca autoritatile nationale nu au oferit motive pertinente si suficiente pentru a o justifica.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 10.

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari

99. Din perspectiva art. 6 din Conventie, reclamantii sustin mai multe incalcari ale dreptului la un proces echitabil.

100. Acestia considera ca practica instantelor romanesti de a nu pronunta hotararile in mod public, ci de a retranscrie dispozitivul acestora intr-un registru al grefei este contrara garantiilor prevazute de art. 6 § 1 din Conventie.

101. Curtea constata ca numeroase state membre din Consiliul Europei cunosc de multa vreme, pe langa citirea in sedinta publica, si alte mijloace de a face publice hotararile instantelor lor, de exemplu prin depunerea la grefa spre a fi accesibile publicului.

102. In speta, presupunand ca hotararile litigioase nu au fost pronuntate in sedinta publica, Curtea reaminteste ca ea a statuat deja ca scopul urmarit de art. 6 § 1, si anume asigurarea controlului puterii judiciare de catre public, nu era realizat intr-o mai mica masura printr-o depunere la grefa decat prin citirea in sedinta publica a unei hotarari (vezi, Pretto si altii impotriva Italiei, Hotararea din 8 decembrie 1983, seria A nr. 71, § 27; Axen impotriva Germaniei, Hotararea din 8 decembrie 1983, seria A nr. 72, § 30 si Ernst si altii impotriva Belgiei, nr. 33.400/96, § 69, 15 iulie 2003). Aceeasi concluzie se impune in cauza de fata.

103. Reclamantii sustin ca din cauza subordonarii judecatorilor ministrului justitiei, care este un om politic, acestia sunt lipsiti de independenta si de impartialitate.

104. Curtea observa ca reclamantii nu ofera niciun indiciu concret capabil sa puna la indoiala independenta si impartialitatea judecatorilor. In ceea ce priveste pretinsa lor subordonare, Curtea constata ca legea organizarii judiciare si Constitutia ofera garantii de independenta si impartialitate a judecatorilor, in special in ceea ce priveste modalitatea de numire, inamovibilitatea si stabilitatea.

105. In final, primul reclamant considera ca citandu-l sa se prezinte ca "inculpat" autoritatile interne i-au incalcat prezumtia de nevinovatie.

106. Curtea constata ca citarea ca "inculpat" nu are legatura cu temeinicia acuzatiei in discutie, ci indica pur si simplu ca impotriva persoanei in cauza este in curs de desfasurare o procedura judiciara.

107. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt vadit neintemeiate si trebuie respinse in aplicarea art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

108. Conform art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

109. Reclamantii solicita cu titlu de pagube materiale rambursarea despagubirilor civile platite lui N.V. si a amenzilor penale. Cu titlu de daune morale, primul reclamant solicita suma de 500.000 euro (EUR). Ei arata ca in anul 2005, in urma unei proceduri de executare silita, a doua reclamanta i-a platit partii vatamate despagubirile civile si cheltuielile de executare.

110. Guvernul considera ca o constatare a incalcarii ar fi suficienta pentru a acoperi prejudiciul material si moral al reclamantilor. In subsidiar, nu se opune sa li se aloce reclamantilor despagubirile si celelalte sume platite lui N.V. In ceea ce priveste amenzile penale, Guvernul arata ca primul reclamant a fost scutit de plata primei amenzi in baza unei legi de gratiere si ca termenul de prescriptie pentru executarea celei de-a doua amenzi s-a implinit pana in prezent.

111. Curtea constata ca exista o legatura de cauzalitate intre incalcarea art. 10 si obligatia impusa reclamantilor de a plati in solidar 120 de milioane de lei vechi romanesti (ROL), adica circa 3.150 EUR, ca reparatie a prejudiciului suferit de senatorul N.V. Asadar, Curtea le-o acorda reclamantilor.

112. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Curtea apreciaza ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral incontestabil din cauza condamnarii lor penale. ?inand cont de circumstantele cauzei si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41, Curtea le acorda impreuna reclamantilor, ca reparatie pentru prejudiciul moral, suma de 5.000 EUR.

B. Cheltuieli de judecata

113. Reclamantii solicita si rambursarea cheltuielilor de judecata la care au fost obligati in cadrul procedurilor interne, precum si cheltuielile aferente procedurii de executare silita.

114. Guvernul roaga Curtea sa respinga aceste pretentii, cu motivarea ca reclamantii nu au platit cheltuielile datorate Trezoreriei Statului si ca termenul de prescriptie pentru recuperarea lor s-a implinit pana in prezent. De asemenea, considera ca reclamantii nu se pot prevala de reaua lor credinta in executarea hotararilor definitive pentru a solicita rambursarea cheltuielilor create prin aceasta intarziere.

115. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil.

116. In speta, Curtea constata ca reclamantii nu si-au sustinut cererea, deoarece nu au demonstrat ca au platit cheltuielile de judecata la care au fost obligati, nici nu si-au cuantificat cheltuielile cu procedura de executare silita a caror rambursare o solicita.

117. In orice caz, Curtea observa ca executorul judecatoresc imputernicit de N.V. pentru recuperarea despagubirilor le-a solicitat cheltuieli suplimentare deoarece reclamantilor le-au trebuit 2 ani ca sa execute cele doua hotarari definitive.

118. Prin urmare, Curtea hotaraste sa nu le aloce nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii

119. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,

CURTEA


1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 §§ 1 si 3 d) referitor la cea de-a doua procedura si pe art. 10 referitor la cele doua proceduri si inadmisibila in rest;

2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie;

3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 10 din Conventie;

4. hotaraste:
a) ca statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 8.150 EUR (opt mii una suta cincizeci euro), ce va fi convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, cu titlu de daune materiale si morale, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla, avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.


Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 3 martie 2009, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
14 useri online

Useri autentificati: