DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotarare din 26 mai 2009 in Cauza Amanalachioai impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotarare din 26 mai 2009 in Cauza Amanalachioai impotriva Romaniei

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 720/2009 - M. Of. nr. 720 / 26 octombrie 2009



Data: 26-05-2009


Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Cererea nr. 4.023/04

In Cauza Amanalachioai impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 5 mai 2009,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 4.023/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Valentin Amanalachioai (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 5 noiembrie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul se plange in special de imposibilitatea de a obtine inapoierea fiicei sale minore care locuieste in prezent la bunicii sai materni.

4. La data de 3 mai 2006, Curtea a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 3, aceasta a hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in anul 1968 si locuieste in Botosani. Este sergent in politia de frontiera din Botosani.

6. Reclamantul s-a casatorit cu A.D. Cuplul a avut o fiica, D., nascuta la data de 28 august 1994. La data de 14 ianuarie 1999, A.D. a decedat in urma unei leucemii, iar copilul a ramas cu tatal sau in Botosani.

7. La data de 27 ianuarie 2001, reclamantul si-a dat acordul pentru ca D. sa isi petreaca vacanta scolara la bunicii sai materni, sotii D. (bunicii), in varsta de 62 de ani la data respectiva, in satul Oncesti, comuna Barsana, in judetul Maramures.

8. La data de 4 februarie 2001, bunicii l-au informat pe reclamant ca nu aveau de gand sa i-o mai inapoieze pe D.

9. La data de 5 februarie 2001, reclamantul a depus o plangere penala la politia Barsana impotriva bunicilor, acuzandu-i ca o tin pe D. fara drept.

10. La data de 6 februarie 2001, politia l-a informat pe reclamant ca, la o intrevedere cu bunicii, acestia si-au exprimat refuzul de a restitui copilul. Pe de alta parte, politia l-a sfatuit pe reclamant sa depuna o cerere la Judecatoria Sighetu Marmatiei pentru ca aceasta sa stabileasca resedinta copilului.

11. La data de 24 noiembrie 2001, reclamantul s-a casatorit cu B.I. Cuplul a avut un copil la data de 26 iunie 2002.

A. Cererea de ordonanta presedintiala a reclamantului pentru a obtine inapoierea imediata a copilului

12. La data de 7 februarie 2001, intemeindu-se pe art. 98 si 103 din Codul familiei (CF), reclamantul a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o cerere de ordonanta presedintiala in contradictoriu cu bunicii, prin care urmarea restituirea imediata a lui D. In subsidiar, el a cerut sa aiba contacte cu fiica sa si un drept de vizitare in fiecare saptamana. Bunicii au sustinut ca reclamantul consimtise sa le-o incredinteze pe D. pentru o perioada nedeterminata si au aratat ca ei beneficiau de conditii materiale mai bune pentru a creste copilul.

13. Prin ordonanta presedintiala din data de 1 martie 2001, judecatoria a admis actiunea reclamantului si a dispus ca bunicii sa inapoieze copilul tatalui sau. Aceasta a constatat ca reclamantul isi daduse acordul numai pentru ca D. sa isi petreaca vacanta la bunici, ca ea frecventa gradinita in Botosani si ca, in orice caz, acestia nu au formulat o cerere reconventionala pentru a obtine incredintarea copilului. Instanta a statuat ca din probele prezentate in speta rezulta ca reclamantul ii putea asigura fiicei sale conditii de viata normale, ca avea grija de ea si ca refuzul bunicilor de a-i restitui copilul se datora suferintei cauzate de decesul fiicei lor.

14. Bunicii au introdus apel. Prin Decizia din data de 20 aprilie 2001, Tribunalul Maramures, dupa ce a constatat ca reclamantul nu fusese niciodata decazut din drepturile sale parintesti, a confirmat ordonanta. Ordonanta presedintiala din data de 1 martie 2001 a ramas definitiva prin nerecurare.

15. La data de 1 martie 2001, reclamantul a solicitat unui executor judecatoresc sa puna in executare ordonanta presedintiala. La data de 7 martie 2001, executorul, insotit de reclamant si de agentii de politie din Barsana, s-a deplasat la gradinita la care bunicii o inscrisesera pe D., insa aceasta era absenta. Mai mult, acesta nu a gasit pe nimeni la domiciliul bunicilor. Executorul a amanat executarea pentru data de 19 martie 2001, insa la aceasta data a refuzat sa continue executarea. La datele de 1 si 20 aprilie 2001, reclamantul i-a solicitat executorului, fara succes, sa continue executarea.

16. La datele de 23 si 24 mai 2001, cu ocazia unor noi incercari de executare, executorul judecatoresc a constatat refuzul bunicilor de a restitui copilul, pe motivul ca au sesizat Tribunalul Maramures cu o actiune privind incredintarea copilului. La 19 si 20 iulie 2001, executorul judecatoresc s-a deplasat la domiciliul bunicilor, insa acestia lipseau. La data de 3 august 2001, executorul judecatoresc l-a informat pe reclamant ca ordonanta presedintiala nu mai putea fi executata pe motivul ca, prin Hotararea din data de 8 iunie 2001, instanta i-a respins actiunea privind inapoierea copilului (vezi paragraful 25 de mai jos).

17. La data de 28 august 2001, la aniversarea lui D., reclamantul s-a deplasat la domiciliul bunicilor. La insistentele reclamantului, D. a iesit din casa. Reclamantul a luat-o pe D. de mana si a vrut sa iasa in strada. Bunicii s-au repezit asupra lui, au luat copilul de cealalta mana si au inceput sa il traga inauntru. I-au chemat pe vecini in ajutor. Reclamantul i-a dat drumul copilului si a urcat intr-un taxi care il astepta. Conform spuselor reclamantului, bunicul a continuat sa arunce pietre inspre masina.

18. Cu ocazia acestui incident, D. a suferit leziuni care au necesitat 17 zile de ingrijiri medicale. Reclamantul si bunicii au depus plangeri penale, acuzandu-se reciproc de lovituri si leziuni asupra lui D. si de insulte. La data de 15 ianuarie 2002, Parchetul Militar Oradea a dispus neinceperea urmaririi penale in favoarea reclamantului, cu motivarea ca bunicii si-au retras plangerea penala. Reclamantul si-a retras, de asemenea, plangerea penala impotriva bunicilor.

B. Actiunea reclamantului impotriva bunicilor in vederea restituirii copilului

19. La data de 7 februarie 2001, intemeindu-se pe art. 98 si 103 din CF, reclamantul a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o actiune avand ca obiect inapoierea copilului, indreptata impotriva bunicilor.

1. Procedura in fata instantelor de drept comun

20. Prin Sentinta din data de 1 martie 2001, judecatoria a admis actiunea reclamantului. Aceasta a luat nota ca reclamantul era functionar la Ministerul de Interne si ca beneficia de resurse financiare suficiente pentru a ii oferi copilului conditii de viata normale, atat pe plan material, cat si afectiv. Pe de alta parte, instanta a constatat ca reclamantul isi daduse acordul pentru ca fiica sa sa locuiasca la bunicii sai materni numai in perioada vacantei.

21. Bunicii au formulat apel.

22. La dosar a fost depus un raport ce rezulta dintr-o ancheta sociala efectuata la data de 27 februarie 2001 la domiciliul bunicilor de secretarul Primariei Barsana, medicul comunei Barsana si seful politiei Barsana. Raportul descria familia bunicilor si le enumera bunurile mobile si imobile, precum si resursele financiare. De asemenea, acesta mentiona ca bunicii nu sufereau de boli contagioase sau infectioase. Raportul conchidea ca bunicii beneficiau de venituri suficiente pentru a ii asigura copilului un nivel de viata normal, precum si o buna educatie si propunea ca D. sa fie lasata sa locuiasca cu bunicii ei. In dosar nu exista nicio mentiune a persoanei sau a autoritatii care a dispus aceasta ancheta.

23. La termenul de judecata din data de 8 iunie 2001 au fost audiati: martorul G.I., propus de bunici, si martorii M.R., directoarea gradinitei lui D. din Botosani, si B.I., sotia reclamantului, propusi de acesta. Martorul G.I. a declarat ca reclamantul isi daduse acordul pentru ca copilul sa locuiasca la bunicii sai, in timp ce martorii M.R. si B.I. au declarat ca reclamantul isi daduse acordul ca minora sa petreaca numai perioada vacantei la bunicii sai.

24. Reclamantul a solicitat amanarea termenului de judecata, pe motivul ca ancheta sociala efectuata la domiciliul sau nu fusese inca depusa la dosar. Acesta a solicitat si audierea martorului A.V. Instanta a respins aceste cereri fara a motiva si a acordat cuvantul pe fond.

25. Prin decizia pronuntata in aceeasi zi, tribunalul a admis apelul bunicilor si a respins actiunea reclamantului. Dupa ce a inlaturat declaratia lui B.I. pentru lipsa de impartialitate, instanta a retinut ca reclamantul isi daduse acordul pentru ca D. sa locuiasca cu bunicii sai si ca, din acest motiv, acestia nu o tineau fara drept. Instanta a statuat urmatoarele:
"(...) interesul minorei (...) nu este acela de a se intoarce la tatal sau in Botosani, in apartamentul cu doua camere inchiriat de acesta, intrucat la aceasta varsta nu se poate descurca singura, atunci cand tatal lipseste ziua sau noaptea de acasa, fiind plecat la serviciu. Intimatul nu a actionat in interesul fiicei minore si ca o persoana responsabila atunci cand, la 21 decembrie 1999, a vandut apartamentul cu 4 camere (...) situat in Sighetu Marmatiei (...) si s-a mutat in Botosani, fara macar sa cumpere un apartament (...) pentru asigurarea unor conditii favorabile de locuit pentru copil si pentru sine, preferand sa inchirieze un apartament cu doua camere in acelasi oras si sa isi cheltuiasca banii cu plata chiriei."

26. Tribunalul a constatat ca reclamantul nu putea sa ii ofere fiicei sale aceleasi conditii materiale si morale ca si bunicii acesteia, de care D. era foarte atasata.

27. Intemeindu-se pe Decizia din 8 iunie 2001, bunica i-a solicitat Primariei Barsana sa o numeasca curatoarea lui D. Prin Decizia din 28 august 2001, primarul a numit-o curatoarea copilului. Reclamantul a contestat aceasta decizie in fata autoritatilor administrative judetene care l-au informat ca nu sunt competente sa anuleze un astfel de act si ca acesta trebuia sa sesizeze in acest sens instantele nationale.

28. Reclamantul a formulat recurs impotriva Deciziei din 8 iunie 2001, mentionata mai sus. Acesta arata ca, in temeiul art. 98 din Codul familiei, el avea dreptul sa isi exercite drepturile parintesti asupra copilului, dar ca era impiedicat prin retinerea lui D. de catre bunicii ei.

29. Prin Decizia ramasa definitiva din data de 23 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul. Curtea de apel a statuat ca D. locuia la bunicii ei din luna ianuarie 2001, ca aceasta se integrase in familia lor si in viata sociala a satului in care acestia locuiau si ca ea a refuzat sa se intoarca la tatal sau, asa cum reiesea din procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc cu ocazia incercarilor de a asigura inapoierea copilului. Pe de alta parte, constatand ca intre parti se afla pe rol si o alta procedura referitoare la incredintarea copilului (vezi paragrafele 37-40 de mai jos), curtea de apel a apreciat ca, "pentru moment", era in interesul copilului sa ramana sa locuiasca la bunicii sai.

30. La cererea Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Botosani (DJPDC Botosani), o asistenta sociala de la Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului Maramures (DJPDC Maramures) s-a deplasat la data de 4 septembrie 2002 la domiciliul bunicilor si a intocmit un raport cu privire la situatia lui D. Asistenta a observat ca bunica dadea dovada de un mare interes pentru a o creste si educa pe D., care frecventa scoala cu rezultate bune. In plus, din discutiile avute cu copilul rezulta ca acesta avea reticente in privinta tatalui sau, pe motivul ca acesta avusese un comportament violent in timpul vizitelor sale. In urma uneia dintre aceste altercatii, copilul suferise un traumatism care a necesitat 17 zile de ingrijiri medicale, asa cum rezulta dintr-un certificat medical (vezi paragrafele 17 si 18 de mai sus). In ultimul rand, raportul mentiona situatia financiara a bunicilor care puteau sa ii ofere nepoatei lor conditii de viata normale.

31. La data de 6 septembrie 2002, un asistent social si un psiholog de la DJPDC Botosani au efectuat o ancheta sociala la domiciliul reclamantului si au estimat ca din punct de vedere material, moral si social, conditiile in care locuia cu familia sa erau satisfacatoare pentru a creste un al doilea copil. Ei au notat ca interesul superior al copilului era sa locuiasca cu tatal sau si au subliniat ca DJPDC Botosani ceruse sprijinul DJPDC Maramures, politiei si Autoritatii Tutelare Barsana pentru a obtine inapoierea lui D., trimitandu-se o copie a Sentintei definitive din 30 ianuarie 2002 a Judecatoriei Botosani (vezi paragraful 39 de mai jos). In lipsa unui raspuns in termenul de 30 de zile prevazut de lege, a fost depusa o noua cerere la autoritatile mentionate mai sus. Pana la data redactarii raportului, numai Autoritatea Tutelara Barsana a raspuns, trimitand o copie a Sentintei din 22 mai 2002 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei (vezi paragraful 41 de mai jos).

2. Procedura in fata Curtii Supreme de Justitie

32. La data de 23 octombrie 2002, procurorul general de pe langa Curtea Suprema de Justitie a admis cererea reclamantului de a formula un recurs in anulare impotriva Deciziei definitive din 23 octombrie 2001. El a aratat ca instantele comisesera grave erori de drept, ajungand astfel la o solutionare eronata a litigiului. El a subliniat mai ales ca, in temeiul art. 98 si art. 101 alin. 1 din CF, in caz de deces al unuia dintre parinti, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti si ca reclamantul era cel care trebuie sa ia deciziile in privinta copilului sau si sa aiba grija de el. In plus, art. 103 din CF prevedea ca parintii aveau dreptul de a solicita inapoierea copilului de la orice persoana care il retinea fara drept. Pe de alta parte, reclamantul prezenta garantii financiare si morale pentru a isi creste fiica. S-a subliniat si faptul ca, in temeiul art. 44 alin. 1 din Constitutie, cresterea copilului nu este numai o obligatie, ci si un drept al parintelui. Este in primul rand de datoria parintelui de a se ingriji de dezvoltarea psihica si de a se ocupa de educatia copilului. De asemenea, s-a subliniat ca dreptul de a cere inapoierea copilului de la persoana care il retine fara drept este imprescriptibil si ca, in speta, interesul superior al copilului putea fi asigurat in acelasi timp cu respectarea dreptului reclamantului de a isi exercita drepturile parintesti.

33. La data de 13 decembrie 2002, "colectivul de sprijin" al autoritatii tutelare a Primariei Barsana (vezi paragraful 55 de mai jos) a efectuat o ancheta sociala la domiciliul bunicilor. In dosar nu exista nicio mentiune cu privire la persoana sau autoritatea care a dispus aceasta ancheta sau cu privire la alcatuirea colectivului de sprijin. Din acest raport de ancheta, semnat de primar si de secretarul primariei, reiesea ca copilul era foarte atasat de bunicii sai, care ii asigurau conditii de viata normale din punct de vedere material si moral.

34. La data de 19 mai 2003, Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei a ascultat-o pe D. Parchetul a retinut ca D. era un copil "bine crescut, cu o stare de spirit pozitiva, comunicativ, spontan si cu un vocabular foarte bogat pentru varsta sa". D. a declarat ca, in timp ce locuia la tatal sau, petrecea foarte mult timp inchisa in casa, ca nu putea avea multi prieteni, ca tatal ei aducea femei in casa si ca uneori era violent cu ea. Aceasta mai spunea si ca cea mai fericita zi din viata ei a fost aceea in care a plecat sa locuiasca cu bunicii ei, care o iubeau foarte mult.

35. La cererea reclamantului, la data de 21 ianuarie 2003, autoritatea tutelara a Primariei Botosani a efectuat o ancheta sociala pentru a o depune la dosar in fata Curtii Supreme de Justitie. Raportul a prezentat situatia reclamantului la locul sau de munca si mentiona ca, in anul 2000, acesta locuia cu fiica sa intr-un apartament de doua camere cu chirie. Raportul a luat nota si de faptul ca bunicii modificasera numele copilului fara acordul tatalui sau, inscriindu-l la scoala cu propriul lor nume de familie. Dupa ce a constatat ca reclamantul s-a casatorit si ca a devenit proprietarul unui apartament cu 4 camere, autoritatea tutelara a evaluat climatul psihosocial al noii sale familii si a apreciat ca ea oferea conditiile materiale si afective necesare pentru a creste copilul. Autoritatea tutelara a concluzionat ca interesul superior al lui D. era sa locuiasca impreuna cu tatal sau.

36. Prin Decizia din data de 20 iunie 2003, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul in anulare. Aceasta a retinut in primul rand complexitatea cauzei intemeiate pe art. 103 din CF, precum si ca era incontestabil ca atat reclamantul, cat si bunicii aveau un comportament social normal si ca aveau o reala afectiune pentru copil. Totusi, interesul superior al copilului impunea ca acesta sa ramana sa locuiasca cu bunicii sai. Pentru a isi motiva decizia, Curtea Suprema a considerat ca reclamantul le ceruse bunicilor sa se ocupe de fiica sa fara sa precizeze pentru ce perioada, ca, in incercarile sale de a recupera copilul, reclamantul a avut un comportament violent fata de bunici si fata de copil si ca, dintr-un raport al DJPDC Maramures, rezulta ca, intr-o tentativa a tatalui sau de a il recupera, copilul suferise leziuni ce au necesitat 15-17 zile de ingrijiri medicale (vezi paragraful 30 de mai sus). In plus, Curtea Suprema a constatat urmatoarele:
"(...) In prezent, reclamantul s-a recasatorit, nu are in proprietate un imobil, ci locuieste cu chirie impreuna cu actuala sotie, in varsta de 23 de ani, cu care are un copil de 11 luni (...) In prezent asadar, daca s-ar admite punctul de vedere al recursului in anulare, minora ar fi crescuta, practic, in conditiile in care, asa cum s-a aratat, reclamantul are un program extrem de incarcat de tanara lui sotie care mai are un copil (al ei, iar nu al altei femei) mult mai mic.
Absolut toate probatoriile administrate conduc la concluzia ca minora este ingrijita in conditii optime de catre bunicii materni, afectiunea lor deosebita fiind particularizata si de situatia speciala in care se gasesc, aceea de a ingriji copilul singurei lor fiice, moarta foarte tanara in imprejurari dramatice.
Rezulta asadar fara putinta de tagada ca, cel putin pentru moment, este in interesul minorei ca ea sa fie lasata in mediul familial, social si scolar in care s-a aflat in ultimii ani si unde climatul in care creste este propice pentru dezvoltarea ei."

C. Actiunea bunicilor pentru a obtine incredintarea copilului

37. In anul 2001, bunicii au sesizat Judecatoria Botosani cu o actiune impotriva reclamantului, solicitand incredintarea copilului si plata unei alocatii lunare.

38. Judecatoria Botosani a dispus anchete sociale la domiciliile celor doua parti si a delegat o comisie rogatorie la Judecatoria Sighetu Marmatiei pentru a audia martori. La data de 27 septembrie 2001, autoritatea tutelara de pe langa Primaria Botosani a organizat o ancheta.

39. Prin Sentinta din data de 30 ianuarie 2002, judecatoria a respins actiunea bunicilor. Aceasta a apreciat ca din declaratiile martorilor si din raportul de ancheta sociala reiesea ca reclamantul se ocupa foarte bine de copil. Instanta a statuat ca din probe rezulta ca reclamantul consimtise ca fiica sa sa isi petreaca doar vacanta la bunici. De asemenea, aceasta a constatat ca la data de 28 august 2001 a avut loc o neintelegere intre parti, atunci cand si-au disputat custodia si cand copilul a fost usor vatamat. Totusi, instanta a constatat ca faptele nu putea fi stabilite cu claritate in masura in care martorii prezenti erau susceptibili de partialitate fata de una sau cealalta dintre parti.

40. Instanta s-a exprimat in felul urmator:
"Insa, asa cum s-a statuat in practica, oricat de puternic ar fi atasamentul fata de nepot, acest element nu constituie temei suficient pentru a fi inlaturat un parinte de la dreptul si obligatia sa legala de a il ingriji si educa in mod direct (...).
Conform prevederilor art. 98 alin. 2 din CF, daca unul din parinti este mort, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti.
Fata de parat nu s-a dispus decaderea din drepturile parintesti si din probele administrate in cauza nu s-a constatat existenta unor motive temeinice pentru a se dispune neincredintarea minorei, in masura in care nu este stabilit ca mentinerea copilului la tatal sau ar avea consecinte daunatoare bunei dezvoltari fizice, cresterii si educarii acesteia, paratul fiind o persoana respectabila, casatorindu-se pe parcursul procesului cu martora B.I. (...), avand un loc de munca bine platit si preocupandu-se de toate aspectele ce o privesc pe fiica sa."
Aceasta sentinta a ramas definitiva la data de 19 aprilie 2002, prin neapelare de catre parti.

D. Noua cerere de ordonanta presedintiala a reclamantului pentru a obtine inapoierea copilului

41. La data de 8 aprilie 2002, reclamantul a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o noua cerere de ordonanta presedintiala impotriva bunicilor pentru a obtine inapoierea imediata a copilului. Prin Hotararea din 22 mai 2002, instanta a declarat cererea inadmisibila pe motivul ca conditia de urgenta nu era intrunita in speta din cauza ca D. incepuse cursurile scolii primare.

E. Plangerea penala impotriva bunicilor

42. Reclamantul a cerut de mai multe ori bunicilor sa execute ordonanta presedintiala din data de 1 martie 2001, insa acestia s-au opus.

43. La data de 8 martie 2001, reclamantul a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o plangere penala impotriva bunicilor pentru nerespectarea unei hotarari judecatoresti, si anume ordonanta presedintiala din data de 1 martie 2001. La o data neprecizata, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale in favoarea bunicilor, aplicandu-le o sanctiune administrativa. Prin Decizia din 19 ianuarie 2002, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj a confirmat neinceperea urmaririi penale, cu motivarea ca minora refuza sa isi paraseasca bunicii si ca, in orice caz, actiunea reclamantului in restituirea copilului fusese respinsa de instantele nationale la data de 23 octombrie 2001 (vezi paragraful 29 de mai sus).

F. Actiunea bunicilor privind decaderea reclamantului din drepturile sale parintesti

44. In anul 2004, bunicii au sesizat instantele nationale cu o actiune prin care au solicitat decaderea reclamantului din drepturile sale parintesti. Reclamantul a formulat o cerere reconventionala, solicitand inapoierea imediata a copilului, aratand ca se afla in imposibilitatea de a isi exercita drepturile parintesti si, in mod special, dreptul de a creste si educa copilul intr-un climat familial. El a subliniat ca are dreptul sa isi creasca copilul in noua sa familie, avand in vedere ca beneficia de un cadru potrivit in acest scop si a insistat asupra faptului ca nu si-a mai revazut copilul de mai multi ani.

45. Prin incheierea de sedinta din 26 noiembrie 2004, judecatoria a luat act de renuntarea la judecata a bunicilor. Recursul reclamantului impotriva acestei sentinte a fost admis prin Decizia din 17 noiembrie 2005 care a trimis cauza spre rejudecare in fata Tribunalului Botosani.

46. La data de 28 februarie 2006, tribunalul a solicitat din partea DJPDC Botosani o opinie asupra situatiei reclamantului. La termenul de judecata din 10 martie 2006, DJPDC Botosani a informat instanta ca ii era imposibil sa faca verificarile impuse de lege motivat de faptul ca, desi domiciliul legal al copilului era la tatal sau, copilul traia in fapt la bunicii sai, intr-un alt departament. Aceasta a subliniat ca reclamantul se afla in imposibilitatea de a isi exercita drepturile parintesti si ca bunicii refuzau cu rea-credinta sa colaboreze cu institutia pentru a asigura contacte intre copil si tatal sau.

47. Prin Sentinta din 11 aprilie 2006, tribunalul a respins actiunea bunicilor cu motivarea ca acestia nu aveau calitate procesuala activa. In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Botosani.

48. Aceasta instanta a delegat o comisie rogatorie pentru a asigura ascultarea lui D. de catre Judecatoria Sighetu Marmatiei. La data de 11 octombrie 2006, D. a declarat ca doreste sa ramana sa locuiasca cu bunicii sai.

49. Prin Sentinta din data de 26 octombrie 2006, judecatoria a respins actiunea reclamantului. Invocand art. 103 din CF, instanta s-a exprimat in felul urmator:
"Chiar daca atat paratul-reclamant, cat si reclamantii-parati sunt persoane cu un comportament social corespunzator, iar afectiunea lor pentru minora este reala, cu toate acestea criteriul interesului copilului este in sensul ca fetita sa ramana in grija bunicilor materni. De altfel, in acelasi sens stau chiar scrisorile inaintate instantei de catre minora prin care aceasta solicita sa fie lasata in continuare la bunicii materni, pentru care are o afectiune aparte.
Toate probele administrate duc la concluzia ca minora este ingrijita in conditii optime de catre bunicii materni, afectiunea lor fiind particularizata si de situatia speciala in care se gasesc, respectiv aceea de a ingriji copilul singurei lor fiice, decedata. Concluzionam ca, desi, cel putin pentru moment, este in interesul minorei ca ea sa fie lasata in mediul familial, social si scolar in care s-a aflat in ultimii ani, climatul in care creste fiind favorabil acesteia."

50. Reclamantul a declarat apel impotriva acestei sentinte. Invocand art. 97 alin. 1 si art. 98 alin. 2 din CF, acesta a subliniat ca drepturile copiilor trebuie asigurate de parintii lor si ca el trebuia sa isi exercite singur drepturile parintesti. Prin Decizia din 7 mai 2007, Tribunalul Botosani i-a respins apelul, cu motivarea ca minora incepuse sa locuiasca cu bunicii sai cu acordul reclamantului si ca nimeni nu era vinovat pentru faptul ca, odata cu trecerea timpului, s-a dezvoltat un puternic atasament intre copil si bunicii sai. Analizand cauza in lumina prevederilor relevante din CF si a Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, tribunalul a statuat ca, desi reclamantul era capabil sa se ocupe de copil, trebuia acordata prioritate interesului superior al copilului si, in primul rand, vointei sale. Tribunalul a retinut, in fine, ca o ruptura brutala a raporturilor dintre copil si bunicii sai ar putea avea "consecinte dezastruoase asupra psihicului copilului".

51. Prin Decizia definitiva din data de 19 septembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins recursul reclamantului.

G. Actiunea bunicii impotriva reclamantului privind plata unei pensii alimentare

52. In anul 2007, bunica lui D. a sesizat Judecatoria Sighetu Marmatiei cu o actiune impotriva reclamantului privind plata unei pensii alimentare pentru copil.

53. Prin Sentinta din data de 11 aprilie 2007, instanta a admis actiunea si l-a condamnat pe reclamant sa ii plateasca suma de 190 lei romanesti (RON) pe luna. La data de 17 aprilie 2007, jumatate din salariul reclamantului a fost poprit pentru a asigura plata pensiei alimentare lunare pana la noi ordine. Prin Decizia definitiva din data de 21 noiembrie 2007, tribunalul a respins ca neintemeiat recursul reclamantului impotriva sentintei mentionate mai sus.

II. Dreptul si practica interne pertinente

54. Prevederile relevante din CF sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 97 alin. 2
"Ei [parintii] exercita drepturile lor parintesti numai in interesul copiilor."

ARTICOLUL 98
"Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord.
Daca unul dintre parinti este mort (...), celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti."

ARTICOLUL 100 alin. 1 si 3
"Copilul minor locuieste la parintii sai (...).
In caz de neintelegere intre parinti, instanta judecatoreasca, ascultand autoritatea tutelara, precum si pe copil, daca acesta a implinit varsta de 10 ani, va decide tinand seama de interesele copilului."

ARTICOLUL 103
"Parintii au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept.
Instanta judecatoreasca va respinge cererea, daca inapoierea este contrara intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, daca a implinit varsta de 10 ani."

ARTICOLUL 108
"Autoritatea tutelara este obligata sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului in care parintii isi indeplinesc indatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului.
Delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sunt ingrijiti, in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea lor (...); la nevoie, ei vor da indrumarile necesare."

55. Autoritatea tutelara poate fi ajutata in activitatea sa de catre colective de sprijin. Aceste colective sunt alcatuite din deputati, cadre didactice, juristi, responsabili ai crucii rosii etc. Colectivele de sprijin nu au putere de decizie, aceasta apartinand autoritatii tutelare; ele studiaza doar pe teren aplicarea prevederilor legale in materie sau anumite aspecte ale problemelor cu care se confrunta autoritatea tutelara (I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, editia a 5-a, 2000, p. 536). Daca copilul nu locuieste la domiciliul sau, autoritatea tutelara competenta este cea de la resedinta sa.

56. Directiile judetene pentru protectia drepturilor copiilor sunt institutii publice la nivel judetean, cu personalitate juridica, aflate sub autoritatea consiliului judetean. Rolul acestor institutii este sa le asigure copiilor in dificultate protectia si asistenta necesare pentru a beneficia de drepturile lor si de a le oferi sprijin si consiliere pentru a preveni situatiile care pun in pericol siguranta si dezvoltarea copilului.

57. Intr-o Decizie cu nr. 2.435 din 1 noiembrie 1984, Curtea Suprema de Justitie, sesizata cu o cerere formulata de bunici pentru a li se incredinta un copil in urma divortului parintilor sai, a statuat dupa cum urmeaza:
"In temeiul articolului 42 din Codul familiei, in caz de divort, copiii minori sunt preluati in ingrijire de unul dintre parinti si numai in mod exceptional de catre un tert, atunci cand preluarea de catre unul dintre parinti este contrara intereselor sale.
Simpla afectiune ce exista intre minor si bunicii sai nu este suficienta pentru a le acorda acestora custodia si a le inlatura astfel parintilor obligatia legala de a creste si educa direct copilul, chiar daca parintii si-au dat acordul pentru ca copilul sa fie tinut de bunici. Acordul dat de parinti nu leaga instanta care trebuie sa judece tinand cont de interesele copilului."

58. Prevederile Codului de procedura civila (CPC), in vigoare la data respectiva, referitoare la executarea unei hotarari judecatoresti, precum si modificarile ulterioare sunt descrise in Hotararea Lafargue impotriva Romaniei, (nr. 37.284/02, 68, 13 iulie 2006). Art. 581 din CPC, care este si el relevant in speta, prevede urmatoarele:
"Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari (...)
Ordonanta este vremelnica si executorie. Instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen."

59. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004. In temeiul art. 14 si 16 din aceasta lege, copilul, chiar despartit de parintii sai, are dreptul la un contact direct cu acestia si cu familia sa. Pentru a asigura relatiile personale dintre copil si parinte, legea prevede intalniri cu parintele si vizite la domiciliul acestuia, vizite prelungite, corespondenta, precum si transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele sau (art. 15).

60. Conform art. 33 din aceasta lege, copilul nu poate fi despartit de parintii sai sau de unul dintre ei impotriva vointei lor, cu exceptia situatiilor prevazute in mod expres de lege, sub rezerva unei hotarari judecatoresti si numai daca aceasta despartire este impusa de interesul superior al copilului. Orice despartire a copilului si a parintilor sai trebuie precedata de aplicarea de catre serviciul de asistenta sociala a unui plan de servicii pentru informarea si consilierea parintilor, o terapie sau o mediere al carei scop este sa previna despartirea copilului de parintii sai (art. 34 si 35). Daca, dupa aplicarea planului, se constata ca mentinerea copilului langa parintii sai nu este posibila, directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului poate cere luarea unei "masuri de protectie speciala" in favoarea copilului (art. 35 alin. 5).

61. Conform art. 39 din legea mentionata mai sus, copiii care, temporar sau definitiv, nu beneficiaza de protectia parintilor lor pot beneficia de "protectia alternativa", cum este tutela, masurile de protectie speciala prevazute de aceeasi lege sau adoptia. Masurile de protectie speciala sunt plasamentul, plasamentul in regim de urgenta si supravegherea specializata. Parintii pot contesta in justitie masurile de protectie speciala.


IN DREPT


I. Asupra obiectului litigiului

62. Invocand art. 8 din Conventie, reclamantul sustine ca autoritatile romane nu au luat masurile adecvate pentru a asigura unitatea familiala prin inapoierea imediata a lui D. si exercitarea drepturilor sale parintesti. Intemeindu-se pe art. 6 1 din Conventie, acesta se plange de solutia si de inechitatea procedurii finalizate prin Decizia din data de 20 iunie 2003 si de neexecutarea Sentintei din data de 1 martie 2001 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei.

63. Astfel cum a fost formulat de reclamant si in circumstantele spetei, acest capat de cerere necesita o analiza numai din perspectiva art. 8 din Conventie. Statuand asupra problemei principale ridicate cu privire la dreptul la respectarea vietii private si de familie, Curtea considera ca nu este necesar sa se analizeze separat celelalte capete de cerere formulate in privinta art. 6 din Conventie (Kamil Uzun impotriva Turciei, nr. 37.410/97, 64, 10 mai 2007).

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie

64. Reclamantul invoca art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

A. Asupra admisibilitatii

65. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 3 din Conventie. Pe de alta parte, ea constata ca nu exista niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

a) Reclamantul

66. Reclamantul apreciaza ca autoritatile nationale nu au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea vietii sale de familie. El subliniaza ca este titularul drepturilor parintesti si ca are custodia copilului, dar fara a putea sa isi exercite efectiv aceste drepturi. El considera ca bunicii il retin pe copil fara drept si ca il manipuleaza, influentandu-l cu privire la alegerea sa de a locui sau nu cu tatal sau.

67. El arata ca prin neluarea masurilor necesare in vederea asigurarii executarii imediate a ordonantei presedintiale din data de 1 martie 2001 ce dispunea inapoierea lui D. la el, autoritatile nationale i-au incalcat grav drepturile parintesti. Reclamantul subliniaza lipsa de relevanta a motivelor retinute de instantele nationale pentru a refuza sa dispuna inapoierea copilului. De asemenea, el denunta durata procedurii care a statuat pe fondul cererii sale de restituire a copilului, care, dupa parerea sa, a fost anormal de indelungata avand in vedere obiectul litigiului, si considera ca instantele nationale si-au intemeiat hotararile pe probe ce nu erau conforme cu realitatea. Reclamantul observa ca trecerea timpului din cauza lipsei de diligenta a autoritatilor l-a pus in fata faptului implinit si ca, in prezent, copilul, crescut de mai multi ani sub influenta bunicilor sai, refuza orice contact cu el.

68. Reclamantul constata ca urgenta unei masuri prin care sa se obtina restituirea unui copil se apreciaza in raport cu calitatea tertului ce retine copilul. Astfel, autoritatile trebuie sa actioneze cu si mai multa diligenta atunci cand copilul este retinut de catre un tert, si nu de catre celalalt parinte.

b) Guvernul

69. Guvernul subliniaza ca procedura de ordonanta presedintiala este o procedura speciala si exceptionala prin care instantele sesizate nu judeca fondul cauzei, ci dispun masuri cu caracter provizoriu daca sunt intrunite conditiile de urgenta. Acesta observa ca, in speta, ordonanta presedintiala din 1 martie 2001 dispunea o masura provizorie valabila pana in momentul in care instantele nationale vor solutiona fondul cauzei. Prin urmare, dupa parerea sa, perioada ce trebuie luata in considerare pentru a dezbate neexecutarea ordonantei mentionate mai sus se incheie la data de 8 iunie 2001, data la care instantele nationale au respins pe fond cererea reclamantului avand ca obiect obtinerea inapoierii copilului.

70. Guvernul mai arata ca, in virtutea dispozitiilor legale interne, principalul criteriu de luat in considerare in cadrul masurilor luate pentru protectia minorilor este interesul superior al copilului. Guvernul subliniaza ca orice schimbare in situatia concreta a copilului poate duce la modificarea masurilor luate in interesul sau. De asemenea, acesta arata ca legislatia si jurisprudenta franceza si engleza acorda un rol important bunicilor, atenuand astfel "exclusivitatea" puterii parintesti.

71. Guvernul observa ca neexecutarea ordonantei presedintiale din 1 martie 2001 si Decizia Curtii Supreme de Justitie din 20 iunie 2003 pot constitui o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale de familie. Totusi, aceasta ingerinta este prevazuta de lege, si anume de art. 581 din CPC care reglementeaza procedura ordonantei presedintiale si de art. 103 din CF. Ea urmarea un scop legitim, si anume interesul superior al copilului de a ramane cu bunicii sai, de care era foarte atasat si care ii ofereau conditii materiale, morale si educative adecvate.

72. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Guvernul observa ca reclamantul beneficia de o singura hotarare favorabila care sa dispuna inapoierea lui D. la el, in timp ce bunicii dispuneau de 3 hotarari favorabile. Guvernul subliniaza ca Curtea Suprema de Justitie a statuat ca interesul superior al lui D. era sa locuiasca la bunicii sai, unde beneficia de conditii optime pentru dezvoltarea sa. De asemenea, el remarca faptul ca reclamantul avea uneori un comportament violent fata de bunici si de copil, asa cum reiese dintr-un raport de expertiza realizat de DJPDC Maramures (vezi paragraful 30 de mai sus).

2. Aprecierea Curtii

73. Curtea subliniaza in primul rand ca, in esenta, legatura dintre reclamant si copilul sau minor intra in sfera vietii de familie, in sensul art. 8 din Conventie (vezi, in special, hotararile Keegan impotriva Irlandei, 26 mai 1994, p. 17-18, 44, seria A nr. 290, Hokkanen impotriva Finlandei, Hotararea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 299-A, p. 19-20, 54-55, si Gnahore impotriva Frantei, nr. 40.031/98, 49, CEDO 2000-IX). Pe de alta parte, Curtea constata ca acest lucru nu este controversat. Prin urmare, are datoria de a stabili daca, tinand cont de principiile desprinse din jurisprudenta sa (vezi, de exemplu, Elsholz impotriva Germaniei [MC], nr. 25.735/94, 43, CEDO 2000-VIII, Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei, nr. 31.679/96, 94, CEDO 2000-I, si Iglesias Gil si A.U.I. impotriva Spaniei, nr. 56.673/00, 49, CEDO 2003-V), circumstantele aratate de reclamant dezvaluie o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii de familie.

a) Existenta unei ingerinte

74. Curtea observa ca reclamantul se plange de imposibilitatea de a obtine inapoierea copilului si de a-si exercita drepturile parintesti asupra lui D. Curtea apreciaza ca sunt aplicabile atat obligatiile "pozitive", cat si cele "negative" ale autoritatilor nationale, dar ca nu este cazul sa insiste asupra acestei distinctii, care nu se preteaza in niciun caz unei definitii exacte si ale carei principii sunt comparabile cu cele retinute de Curte anterior (Iglesias Gil si A.U.I., mentionata mai sus, 48, si Bianchi impotriva Elvetiei, nr. 7.548/04, 88, 22 iunie 2006). Hotararile si totalitatea procedurilor urmate de reclamant in urma refuzului bunicilor de a restitui copilul constituie o "ingerinta" in sensul paragrafului 2 al art. 8 din Conventie, in masura in care ele il impiedica pe reclamant sa se bucure de exercitarea autoritatii sale parintesti si de dreptul de a-si pastra fiica (vezi Schmidt impotriva Frantei, nr. 35.109/02, 58, 26 iulie 2007).

b) Asupra justificarii ingerintei

(i) "Prevazuta de lege" si "scop legitim"

75. In speta, Curtea constata ca Hotararea din 20 iunie 2003 a Curtii Supreme de Justitie este intemeiata pe art. 103 din CF, conform caruia instanta putea sa nu dispuna inapoierea unui copil la persoanele care au autoritatea parinteasca, invocand interesul superior al copilului.

76. Fara a se preocupa de "calitatea" acestei legi (vezi Kruslin impotriva Frantei, 24 aprilie 1990, 27, seria A nr. 176A), Curtea observa totusi ca art. 103 din CF le confera instantelor nationale o putere de apreciere ale carei intindere si modalitate in care este exercitata nu sunt stabilite cu suficienta claritate si precizie, avand in vedere scopul legitim al masurii. Daca este incontestabil faptul ca notiunea de interes superior al copilului este deosebit de complexa, nu este mai putin adevarat ca textul acestui articol nu prevede, la luarea unei asemenea masuri, garantii pentru protejarea drepturilor principalelor parti in cauza, si anume ale parintilor si ale copilului, impotriva arbitrarului (a contrario, Schmidt, mentionata mai sus, 64-65).

77. Totusi, Curtea reaminteste ca a statuat deja ca circumstantele ce sunt luate in calcul atunci cand se hotaraste incredintarea unui copil sau care privesc executarea unor astfel de hotarari sunt atat de diverse incat nu am putea considera ca o lege poate sa prevada toate cazurile posibile [Olsson impotriva Suediei (nr. 1), 24 martie 1988, 62, seria A nr. 130]. In consecinta, Curtea va porni de la principiul ca ingerinta in discutie era "prevazuta de lege". Totusi, marja de apreciere a autoritatilor interne, si in mod deosebit cea a instantelor, in interpretarea si aplicarea legii, va fi luata in considerare in analiza conformitatii masurii litigioase cu cerintele de just echilibru.

78. Pe de alta parte, din continutul art. 103 mentionat mai sus, precum si din motivele retinute de instantele nationale rezulta clar ca aplicarea sa in speta avea ca scop apararea intereselor lui D. Masura litigioasa urmarea asadar un scop legitim in raport cu al doilea paragraf al art. 8, si anume protectia drepturilor si libertatilor altora.

(ii) Necesitatea ingerintei intr-o societate democratica

79. Pentru a aprecia "necesitatea" masurii litigioase "intr-o societate democratica", Curtea va analiza, in lumina intregii cauze, daca justul echilibru ce trebuie sa existe intre interesele concurente de fata, cele ale copilului, cele ale tatalui si, in circumstantele spetei, cele ale bunicilor, tinand cont in acelasi timp si de respectarea ordinii publice, a fost pastrat in limitele marjei de apreciere de care se bucura statele in materie (Maumousseau si Washington impotriva Frantei, nr. 39.388/05, 62, CEDO 2007-...). Ea nu are ca obligatie sa se substituie autoritatilor interne pentru a reglementa problemele privind incredintarea, ci ii revine obligatia de a aprecia din perspectiva Conventiei hotararile pe care acestea le-au pronuntat in exercitarea puterii lor de apreciere (Hokkanen, mentionata mai sus, 55, si Elsholz, mentionata mai sus, 48).

80. Daca Curtea recunoaste ca autoritatile nationale se bucura de o mare marja in aprecierea in special a necesitatii de a incredinta un copil unei alte persoane decat parintilor sai, in schimb ea trebuie sa exercite un control mai riguros asupra restrictiilor suplimentare. Aceste restrictii prezinta riscul de a distruge relatiile de familie dintre parinti si un copil mic (Gnahore, mentionata mai sus, 54, si Sahin impotriva Germaniei [MC], nr. 30.943/96, 65, CEDO 2003-VIII). Astfel de masuri trebuie sa se bazeze pe considerente inspirate de interesul copilului si care au suficienta greutate si soliditate (Scozzari si Giunta impotriva Italiei [MC], nr. 39.221/98 si 41.963/98, 148, CEDO 2000-VIII, si Couillard Maugery impotriva Frantei, nr. 64.796/01, 242, 1 iulie 2004).

81. Curtea reaminteste ca, in cauzele de acest tip, interesul copiilor trebuie sa aiba prioritate fata de orice alt considerent. Curtea subliniaza totusi ca acest interes prezinta un dublu aspect (Gnahore, mentionata mai sus, 59): pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evolutie intr-un mediu sanatos; pe de alta parte, sa mentina legaturile acestora cu familia, cu exceptia cazului in care aceasta s-a aratat a fi nedemna, deoarece distrugerea acestei legaturi determina ruperea copilului de radacinile sale (Maumousseau si Washington, mentionata mai sus, 67). De aici rezulta ca interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca sa se faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, "sa se reconstituie" familia (Schmidt, mentionata mai sus, 84).

82. Curtea va analiza in primul rand motivele avansate de instantele nationale pentru a justifica hotararea de a o plasa pe D. la bunici si, in al doilea rand, daca autoritatile nationale au dat dovada de preocupare pentru a mentine o legatura parinteasca intre D. si tatal sau.
alfa) Asupra motivelor hotararilor instantelor nationale pentru refuzul de inapoiere a copilului

83. Curtea observa inca de la inceput ca din dosar rezulta ca inainte de aparitia litigiului, incredintandu-si copilul bunicilor sai pe perioada vacantei, reclamantul a avut un comportament normal ce putea fi considerat ca fiind in interesul copilului, in scopul de a intari legatura de familie dintre fiica sa si parintii mamei sale decedate. De asemenea, Curtea observa ca, daca deplasarea lui D. la domiciliul bunicilor sai s-a facut cu acordul reclamantului, neinapoierea copilului la domiciliul sau inainte de data de 23 octombrie 2001, perioada in care reclamantul isi exercita drepturile parintesti, poate imbraca un caracter ilicit, cu atat mai mult cu cat o ordonanta presedintiala dispunea inapoierea sa imediata la tatal sau.

84. Curtea observa ca, in speta, instantele nationale au pronuntat solutii contradictorii referitor la chestiunea daca reclamantul isi daduse acordul pentru ca D. sa ramana sa locuiasca la bunicii sai pentru o perioada nedeterminata (vezi paragrafele 13, 36 si 40 de mai sus). Totusi, afirmatia reclamantului conform careia acesta isi daduse acordul pentru ca D. sa ramana la bunicii sai numai pe perioada vacantei este intarita de atitudinea sa. Intr-adevar, acesta a inceput demersuri pentru a obtine inapoierea lui D. fara intarziere, dupa ce bunicii l-au informat despre refuzul lor de a o restitui. Pe de alta parte, referitor la aceasta chestiune Curtea constata ca, daca copilul ar fi fost incredintat bunicilor pentru o perioada nedeterminata, acestia nu ar mai fi avut nevoie sa faca acest demers. Asadar, Curtea apreciaza ca prin aceasta cauza de fata se diferentiaza de cauzele Hokkanen, mentionata mai sus, si Nanning impotriva Germaniei (nr. 39.741/02, 67-68, 12 iulie 2007), in care s-a stabilit ca parintii isi dadusera acordul pentru copiii lor sa ramana sa locuiasca la bunici si, respectiv, la parintii adoptivi pentru perioade foarte lungi, fara sa faca demersuri sa obtina inapoierea lor.

85. Curtea observa cu titlu introductiv ca toate instantele nationale au fost de acord cu faptul ca reclamantul era capabil sa ii ofere lui D. conditii de viata normale si ca afectiunea sa pentru copil era sincera. Totusi, pentru a refuza sa dispuna inapoierea lui D. la reclamant, instantele nationale si-au intemeiat hotararile pe conditiile materiale si comportamentul reclamantului, pe posibilele dificultati ale lui D. de a se integra in noua sa familie si pe integrarea lui D. in mediul bunicilor pentru care ea avea un atasament profund.

86. Curtea reaminteste ca faptul ca un copil poate fi primit intr-un cadru mai propice pentru educatia sa nu poate justifica, in sine, sustragerea sa din ingrijirea parintilor sai biologici (Wallova si Walla impotriva Republicii Cehe, nr. 23.848/04, 71, 26 octombrie 2006). In speta, reclamantul, functionar, beneficia de o locuinta stabila si de conditii materiale normale, cum de altfel au si constatat instantele nationale. Capacitatile sale educative si afective nu au fost aduse in discutie [a contrario, Rampogna si Murgia impotriva Italiei (dec.), nr. 40.753/98, 11 mai 1999, si M.G. si M.T.A. impotriva Italiei (dec.), nr. 17.421/02, 28 iunie 2005].

87. In ceea ce priveste pretinsul comportament violent al reclamantului, Curtea observa ca toate hotararile fac referire doar la incidentul ce a avut loc la data de 28 august 2001 (vezi paragraful 17 de mai sus) care nu a dat nastere unei anchete penale (vezi paragrafele 18 si 40 de mai sus) sau unei anchete specializate pentru a evalua comportamentul reclamantului. In acest sens, Curtea nu poate decat sa constate ca din dosar reiese ca, in niciun stadiu al procedurii si in ciuda obiectului litigiului, instantele nationale nu au considerat necesar sa solicite un raport specializat referitor la starea psihologica a tatalui si copilului, la raporturile existente intre ei sau, tinand cont de varsta tanara a copilului, la influentele pe care mediul in care traia le putea exercita asupra sa.

88. Curtea admite ca noile conditii de viata ale reclamantului trebuiau luate in considerare de instantele nationale. Totusi, in masura in care raportul de expertiza realizat la domiciliul reclamantului a constatat ca noua familie a reclamantului oferea conditii afective si morale normale pentru a creste un copil (vezi paragraful 35 de mai sus in fine), Curtea apreciaza ca era necesara o motivatie mai convingatoare pentru a nu lua in considerare un astfel de raport.

89. Argumentul decisiv retinut de instantele nationale pentru a respinge cererea reclamantului ce urmarea inapoierea copilului a fost marele atasament ce exista intre D. si bunicii sai in ultimii ani; astfel, ele au apreciat ca era in interesul superior al lui D. sa ramana sa locuiasca temporar in mediul in care a trait in ultima vreme si in care s-a integrat. Un asemenea argument este de inteles avand in vedere capacitatea de adaptare a unui copil si faptul ca D. locuieste la bunicii sai de la o varsta foarte tanara. Totusi, Curtea reitereaza principiul bine stabilit in jurisprudenta sa conform caruia scopul Conventiei consta in protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective (vezi, mutatis mutandis, Artico impotriva Italiei, Hotararea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, 33). Conform acestei logici, ea considera ca respectarea efectiva a vietii de familie presupune ca relatiile viitoare dintre parinte si copil sa se stabileasca numai pe baza tuturor elementelor relevante, nu prin simpla trecere a timpului [Ignaccolo-Zenide, mentionata mai sus, 102, si Pini si altii impotriva Romaniei, nr. 78.028/01 si 78.030/01, 175, CEDO 2004-V (extrase)].

90. Curtea apreciaza ca, in cauza de fata, motivele retinute de instantele nationale pentru a refuza inapoierea lui D. la tatal sau nu corespund circumstantelor "cu totul exceptionale" ce ar putea justifica o ruptura a legaturii de familie. Totusi, ea este de acord cu faptul ca, din cauza trecerii timpului si a integrarii lui D. in familia bunicilor, instantele nationale au putut sa refuze "pentru moment", dupa cum ele insele mentioneaza, intoarcerea copilului. Totusi, daca Curtea admite ca o schimbare in situatia de fapt poate justifica in mod exceptional o decizie referitoare la preluarea in grija a copilului, ea trebuie sa se asigure ca schimbarile esentiale in cauza nu sunt rezultatul unei actiuni sau inactiuni a autoritatilor statului (Monory impotriva Romaniei si Ungariei, nr. 71.099/01, 83, 5 aprilie 2005, si, mutatis mutandis, Sylvester impotriva Austriei, nr. 36.812/97 si 40.104/98, 59, 24 aprilie 2003) si ca autoritatile competente au depus toate eforturile sa mentina relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, "sa reconstituie" familia (Schmidt, mentionata mai sus, 84).
beta) Asupra masurilor luate de autoritatile nationale pentru a asigura legatura de familie dintre reclamant si copilul sau

91. Curtea apreciaza ca, in speta, trebuie acordata o importanta deosebita faptului ca nimeni nu contesta ca reclamantul are autoritatea parinteasca si custodia lui D. Mai mult, instantele nationale sunt de aceeasi parere, potrivit careia copilul isi are domiciliul la tatal sau. Totusi, reclamantul nu isi poate exercita drepturile parintesti.

92. Curtea reaminteste in primul rand ca, in cauzele referitoare la inapoierea copiilor, caracterul adecvat al unei masuri se judeca in functie de rapiditatea punerii sale in aplicare [Ignaccolo-Zenide, mentionata mai sus, 102, Pini si altii impotriva Romaniei, nr. 78.028/01 si 78.030/01, 175, CEDO 2004-V (extrase), si Monory, mentionata mai sus, 82].

93. Sub acest aspect trebuie mentionat ca, desi reclamantul a formulat cererea de ordonanta presedintiala la data de 7 ianuarie 2001, ea nu a fost analizata de instante decat la 1 martie si 20 aprilie 2001, adica dupa 10 saptamani de la refuzul bunicilor de a restitui copilul si de la depunerea cererii reclamantului. Or, Curtea nu este convinsa ca un astfel de interval de timp este adecvat pentru esenta unei astfel de actiuni, care presupune urgenta si al carei scop este sa fereasca individul de orice prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla trecere a timpului (Ignaccolo-Zenide, mentionata mai sus, 102). Daca din partea autoritatilor se cere o diligenta deosebita atunci cand in discutie se afla incredintarea unui copil, Curtea este de parere ca aceasta cerinta de celeritate este cu atat mai stricta in cazul in care, ca si in speta, un parinte cere inapoierea copilului sau de la o persoana care il detine fara a avea acest drept si fara acordul sau.

94. De asemenea, Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste executarea hotararilor referitoare la inapoierea unui copil, intelegerea si colaborarea tuturor persoanelor in cauza reprezinta intotdeauna un factor important (Ignaccolo Zenide, mentionata mai sus, 94). In plus, atunci cand apar dificultati, datorate in principal refuzului persoanei la care se afla copilul de a se supune executarii hotararii ce dispune inapoierea sa imediata, autoritatile competente au obligatia sa ia masurile adecvate pentru a sanctiona aceasta lipsa de cooperare si daca, in principiu, in acest domeniu delicat nu sunt de dorit masuri coercitive in privinta copiilor, recurgerea la sanctiuni nu poate fi inlaturata in caz de comportament vadit ilegal al persoanei cu care locuieste copilul (Maumousseau si Washington, mentionata mai sus, 83).

95. Curtea observa ca, in speta, tentativele reclamantului de a-i constrange pe bunici sa execute ordonanta presedintiala cu ajutorul unui executor judecatoresc si urmand calea penala s-au dovedit a fi in zadar, in special din cauza atitudinii prea putin active a autoritatilor competente (vezi paragrafele 15 si 16 de mai sus). Mai mult, autoritatile penale au pronuntat hotararea lor definitiva dupa 2 ani si jumatate de la depunerea plangerii de catre reclamant impotriva bunicilor care refuzau sa execute o hotarare judecatoreasca definitiva (vezi paragraful 43 de mai sus). In plus, autoritatile specializate in protectia drepturilor copilului nu au reusit sa coopereze in mod fructuos (vezi paragraful 31 de mai sus). Prin urmare, Curtea apreciaza ca, neactionand cu diligenta, autoritatile nationale, prin comportamentul lor, au favorizat integrarea lui D. in noul sau mediu si, in consecinta, au contribuit intr-un mod decisiv la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din Conventie.

96. De asemenea, Curtea observa ca partile au formulat argumente similare in fata instantelor nationale cu ocazia actiunii avand ca obiect inapoierea copilului si cu ocazia celei referitoare la incredintarea lui D. Or, daca aceste argumente nu au fost retinute de instantele nationale pentru a-i retrage reclamantului custodia lui D., ele nu au fost totusi considerate suficiente pentru a dispune inapoierea copilului la tatal sau (vezi paragrafele 39 si 40 de mai sus). Mai mult, instantele nationale au statuat ca afectiunea existenta intre copil si bunici nu era suficienta, ea singura, sa justifice despartirea unui parinte de copilul sau (vezi si paragrafele 40 si 57 de mai sus). Prin urmare, aceasta practica a instantelor nationale a afectat previzibilitatea actiunii reclamantului ce urmarea obtinerea inapoierii copilului de la persoane care il tineau fara a avea acest drept.

97. In plus, Curtea considera ca, daca instantele nationale refuza temporar inapoierea unui copil la tatal sau, ale carui drepturi parintesti nu au fost limitate, nu este mai putin adevarat ca trebuie luate masuri pentru a crea si asigura un just echilibru intre interesul copilului si cel al parintelui care trebuie sa isi exercite drepturile parintesti. Acolo unde este stabilita existenta unei legaturi de familie si unde motivele ce stau la baza refuzului de inapoiere a copilului sunt datorate lipsei de contacte intre partile respective si trecerii timpului, statul trebuie, in principiu, sa actioneze astfel incat sa ii permita acestei legaturi sa se dezvolte (Keegan, mentionata mai sus, p. 19, 49, Hokkanen, mentionata mai sus, p. 20, 55, si Ignaccolo Zenide, mentionata mai sus, 94). Obligatiile statului nu se limiteaza la a veghea in sensul de a permite copilului sa i se poata alatura tatalui sau, ci ele cuprind si totalitatea masurilor pregatitoare ce permit atingerea acestui rezultat (mutatis mutandis, Kosmopoulou impotriva Greciei, nr. 60.457/00, 45, 5 februarie 2004).

98. Curtea constata ca temeiul juridic pe care si-au intemeiat instantele nationale refuzul de a i-o inapoia pe D. reclamantului este art. 103 din CF. Totusi, Curtea constata ca acest articol le permite instantelor sa refuze inapoierea copilului si sa il incredinteze unei persoane ce nu mai avusese pana atunci niciun drept asupra lui, fara sa prevada in acelasi timp o modificare a drepturilor parintilor asupra copilului. Or, o astfel de masura poate duce la situatii care, ca si in cazul de fata, stabilesc relatiile viitoare dintre parinte si copil nu pe baza tuturor elementelor relevante, ci pe simpla trecere a timpului (Ignaccolo- Zenide, mentionata mai sus, 102). In opinia Curtii, o astfel de masura temporara poate fi eficienta daca este sustinuta de garantii si masuri prevazute de autoritati pentru a impiedica ruptura legaturii dintre copil si parinte, caruia, in plus, i s-a recunoscut exercitarea drepturilor parintesti.

99. Curtea observa ca, in actiunea sa de solicitare a inapoierii copilului, finalizata prin Hotararea din 20 iunie 2003, intemeindu-se pe prevederile CF, reclamantul a aratat si imposibilitatea sa de a-si exercita drepturile parintesti, lipsa oricarui contact cu copilul impiedicandu-l sa participe la educatia si dezvoltarea sa. Or, instantele nationale nu au analizat in niciun fel posibilitatea pentru reclamant de a-si exercita intr-un mod efectiv drepturile parintesti din care nu a fost decazut.

100. In acest sens, Curtea dezaproba faptul ca, pe o perioada atat de lunga de timp, autoritatile nu s-au preocupat deloc de diluarea progresiva si chiar de ruptura relatiilor dintre D. si tatal sau, in special de lipsa contactelor concrete si efective intre partile interesate; astfel, in loc sa dispuna masuri pentru mentinerea si imbunatatirea, daca era cazul, a raporturilor dintre tata si copil, instantele nationale au preferat sa lase timpul sa rezolve situatia, ceea ce a dus, avand in vedere varsta si atitudinea copilului, la riscul unei instrainari crescande si definitive intre cei doi, care nu poate fi deloc considerata ca fiind in interesul superior al copilului (vezi, Bianchi, mentionata mai sus, 99 si, mutatis mutandis, Kutzner impotriva Germaniei, nr. 46.544/99, 79, CEDO 2002-I). Instantele nationale nu au facut decat sa aprobe situatia creata prin lipsa de diligenta a autoritatilor in a asigura executarea ordonantei presedintiale.

101. De asemenea, Curtea considera deosebit de regretabil faptul ca, in masura in care reclamantul beneficia de exercitarea drepturilor parintesti si in care D. nu era plasata la bunicii sai decat temporar, copilul nu a beneficiat in mod evident de sprijin psihologic pentru a-si mentine si imbunatati raporturile cu tatal sau, sprijin susceptibil de a face posibila intoarcerea sa la el. O astfel de masura ar fi permis ca interesele reclamantului sa convearga cu cele ale copilului, si nu sa concureze, cum s-a intamplat in cazul de fata (mutatis mutandis, Pini si altii impotriva Romaniei, mentionata mai sus, 163 in fine).

102. Curtea observa ca in procedura provizorie a ordonantei presedintiale reclamantul a solicitat in subsidiar un drept de vizita a copilului (vezi paragraful 12 de mai sus). Dupa aceasta procedura, este de inteles ca, avand toate drepturile asupra copilului, spre deosebire de bunici, reclamantul a solicitat inapoierea imediata a lui D. si nu un drept de vizita. Prin urmare, Curtea considera ca, in contextul foarte special al cauzei, reclamantul nu poate fi blamat pentru faptul ca nu a cerut un drept de vizita dupa procedura provizorie. Curtea observa ca, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 272/2004, legislatia nationala prevede in favoarea copilului dreptul de a avea contacte cu parintii sai. In plus, aceasta lege implementeaza un sistem de masuri pentru prevenirea despartirii unui copil de parintii sai, precum si pentru a asigura relatiile dintre copil si parintii sai atunci cand este dispusa o masura de plasament.

103. In lumina celor de mai sus, Curtea considera ca pasivitatea autoritatilor se afla la originea rupturii relatiilor dintre copil si tatal sau. Rezulta ca, in cazul de fata, nu putem spune ca dreptul la respectarea vietii de familie al reclamantului a fost protejat intr-un mod efectiv, in ciuda aspiratiilor legitime ale acestuia de a-si vedea familia reunita, astfel cum prevede art. 8 din Conventie.
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

104. Conform art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".

A. Prejudiciu

105. Reclamantul solicita pentru prejudiciul material inapoierea fiicei sale, precum si, in caz de refuz al lui D. de a reveni la el, condamnarea Guvernului sa ii plateasca daune cominatorii de 100 euro (EUR) pe zi de intarziere pana in momentul intregirii familiei. De asemenea, el solicita un miliard de EUR pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza despartirii de fiica sa, din cauza neexecutarii ordonantei presedintiale si a inechitatii procedurii avand ca obiect inapoierea copilului.

106. Guvernul nu contesta ca imposibilitatea reclamantului de a-si recupera fiica i-a cauzat un anumit prejudiciu moral. Totusi, acesta subliniaza ca reclamantul nu a fost decazut din drepturile sale parintesti pe care si le poate exercita in orice moment, inclusiv solicitand un drept de vizita. El considera excesiva suma solicitata de reclamant pentru prejudiciul moral si ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui in sine o reparatie suficienta a prejudiciului moral pe care reclamantul sustine ca l-a suferit.

107. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 8 din Conventie. Ea apreciaza ca prejudiciul material al reclamantului nu este sustinut. Totusi, in opinia Curtii, este neindoielnic ca, pastrand totusi o atitudine extrem de demna, reclamantul cunoaste, de multa vreme, o suferinta profunda din cauza incalcarii constatate in speta. In plus, acesta a trebuit sa dedice mult timp si sa depuna multe eforturi pentru a incerca sa obtina exercitarea efectiva a drepturilor sale parintesti, ceea ce nu s-a intamplat. In contextul cauzei si tinand cont de atitudinea actuala a lui D. care, in varsta de 14 ani, declara ca doreste sa ramana sa locuiasca cu bunicii sai, eforturile reclamantului ar trebui sustinute de autoritatile competente, in vederea stabilirii unui contact intre copil si tata. In aceasta privinta, Curtea apreciaza ca este in interesul superior al copilului ca autoritatile nationale competente sa ia initiativa si sa isi coordoneze activitatea pentru a restabili treptat legatura parinteasca dintre D. si reclamant.
Elementele mentionate nu se preteaza la un calcul. Statuand in echitate, in spiritul art. 41, ea aloca pentru prejudiciul moral suma de 20.000 EUR.

B. Cheltuieli de judecata

108. Reclamantul solicita si suma de 6.600 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii.

109. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor de judecata legate de procedurile ce fac obiectul cererii in fata Curtii, in masura in care ele sunt sustinute cu documente justificative, iar cuantumul lor nu depaseste un anumit prag rezonabil.

110. Curtea reaminteste ca alocarea cheltuielilor de judecata in temeiul art. 41 presupune ca realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor sa fie justificate [Iatridis impotriva Greciei (reparatie echitabila) [MC], nr. 31.107/96, 54, CEDO 2000-XI]. In plus, cheltuielile de judecata nu sunt recuperabile decat in masura in care ele au legatura cu incalcarea constatata (Van de Hurk impotriva Olandei, Hotararea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 21, 66). ?inand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile degajate din jurisprudenta sa, Curtea, statuand in echitate, ii acorda reclamantului 3.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata.

C. Dobanzi moratorii

111. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,

CURTEA


1. declara, in unanimitate, cererea admisibila;

2. hotaraste, cu 6 voturi la 1, ca a avut loc incalcarea art. 8 din Conventie;

3. hotaraste, cu 6 voturi la 1:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 2 din Conventie, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in moneda nationala la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) 20.000 EUR (douazeci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ca daune morale;
(ii) 3.000 (trei mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

4. respinge, in unanimitate, cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 26 mai 2009, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.

La prezenta hotarare este anexata, conform art. 45 2 din Conventie si art. 74 2 din Regulament, expunerea opiniei separate a judecatoarei Fura-Sandstrom.


OPINIE SEPARATA a doamnei judecator Fura-Sandstrom


1. Majoritatea a constatat incalcarea art. 8 din Conventie. Eu nu sunt de aceeasi parere, din urmatoarele motive.

2. Punctul meu de plecare este ca judecatorul national este mai bine plasat decat judecatorul international pentru a se pronunta in cauzele legate de viata de familie si pentru a gasi justul echilibru dintre interesele si drepturile persoanelor in cauza, in special interesul superior al copilului. Statele dispun de o mare marja de apreciere in acest domeniu, si acesta este un lucru binevenit, asa cum am avut deja ocazia sa constat in opiniile mele separate din cauzele Reigado Ramos impotriva Portugaliei (nr. 73.229/01, 22 noiembrie 2005) si Kriz impotriva Republicii Cehe (nr. 26.634/03, 9 ianuarie 2007).

3. Admit ca circumstantele cauzei de fata sunt deosebite si ca autoritatile judiciare romane ar putea eventual fi criticate pentru ca nu au actionat mai mult si mai repede. Dupa cum constata majoritatea, autoritatile competente nu au reusit sa coopereze intre ele pentru a proteja dreptul copilului (paragraful 95). Oricat de regretabila ar fi, nu sunt convinsa ca aceasta atitudine a autoritatilor a "contribuit intr-un mod decisiv la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din Conventie" (paragraful 95).

4. Sa rememoram faptele. La data de 27 ianuarie 2001, reclamantul si-a dat acordul ca fiica sa, in varsta de 6 ani, sa isi petreaca vacanta scolara la bunicii sai din partea mamei. La data de 4 februarie 2001, acestia l-au informat pe reclamant ca nu au de gand sa ii inapoieze fiica. A doua zi, reclamantul a facut plangere la politie (paragrafele 7-9). Acesta a fost inceputul unei serii de actiuni judiciare si administrative ce nu i-au permis reclamantului, nici pana astazi, sa isi revada fiica.

5. Totusi, din dosar nu reiese ca reclamantul a incercat si sa gaseasca o solutie amiabila cu bunicii, singur sau cu ajutorul autoritatilor competente.

6. Autoritatile nationale s-au aflat in fata unei situatii complexe si delicate. Complexitatea este dovedita de faptul ca instantele interne au evaluat probele in mod diferit (vezi continutul acordului dat de reclamant, paragraful 23) si au pronuntat sentinte uneori contradictorii (paragrafele 16 si 25). In plus, cu ocazia tentativelor de executare, a avut loc un incident violent intre bunici si reclamant, in care fetita a suferit leziuni care au necesitat 17 zile de ingrijiri medicale (paragraful 18). Consider ca este cel putin ciudat ca parchetul militar a dispus neinceperea urmaririi penale in favoarea reclamantului pe motivul ca bunicii si-au retras plangerea penala, desi in cauza erau acuzatii referitoare la acte de violenta comise asupra unei minore. Acest lucru imi intareste impresia de complexitate a dosarului si este probabil ca acesta cuprinde fapte care ne scapa.

7. Un tata care are toate drepturile parintesti s-a aflat in imposibilitatea de a-si exercita drepturile si in incapacitatea de a tine legatura cu fiica sa din cauza ca bunicii, carora le-a incredintat-o, i se opuneau. O situatie de neacceptat, desigur, dar poate ca raspunsul nu era nici alb, nici negru. Poate ca alegerea nu se facea intre o resedinta permanenta la tata sau la bunici. Poate ca ar fi trebuit sa se caute o solutie intermediara: drept de vizita, vizite insotite, custodie alternativa, mediere sau sprijin psihologic? Noi, judecatorii internationali, nu putem sa stim acest lucru si nu avem dreptul sa speculam.

8. Autoritatile nationale l-au ascultat pe copil, care a explicat ca prefera sa locuiasca cu bunicii sai (paragraful 48). Judecatorii nationali au constatat ca trebuie sa primeze interesul superior al copilului si, mai ales, vointa sa (paragraful 50). Ei si-au pronuntat hotararile tinand cont de toti factorii relevanti, inclusiv de dorinta exprimata de copil. Rolul nostru este oare sa refacem aceasta evaluare a faptelor si sa revedem interpretarea dreptului intern fara a avea beneficiul audierii partilor? Nu cred.

9. Nu impartasesc concluzia majoritatii conform careia "neactionand cu diligenta, autoritatile nationale, prin comportamentul lor, au favorizat integrarea lui D. in noul sau mediu si, in consecinta, au contribuit intr-un mod decisiv (am adaugat aldin) la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din Conventie" (paragraful 95). Mi se pare ca si reclamantul a contribuit la aceasta situatie sau cel putin nu reusesc sa inlatur aceasta ipoteza.

10. Pentru toate aceste motive consider ca, in aceasta cauza, Curtea ar fi trebuit mai bine sa acorde prioritate principiului subsidiaritatii.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
28 useri online

Useri autentificati: