DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 3 februarie 2009, definitiva la 24 februarie 2009, in Cauza Abramiuc impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 3 februarie 2009, definitiva la 24 februarie 2009, in Cauza Abramiuc impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. / -



Data: 03-02-2009


Cererea nr. 37411/02

Abramiuc impotriva Romaniei - Durata excesiva a procedurii. Existenta unor remedii in dreptul roman

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la articolul 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Abramiuc impotriva Romaniei,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 3 februarie 2009,
a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla cererea nr. 37411/02 indreptata impotriva Romaniei prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ilie Abramiuc ("reclamantul”), a sesizat Curtea la 16 septembrie 2002 in temeiul articolului 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ("conventia”).

2. Guvernul roman ("Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 25 mai 2007, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede articolul 29 § 3 din conventie, aceasta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.


IN FAPT


I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI

4. Reclamantul s-a nascut in anul 1951 si locuieste la Negostina, judetul Suceava.

A. Prima procedura privind plata drepturilor de autor

5. La 31 mai 1984, reclamantul, care lucra ca inginer chimist intr-o intreprindere de stat, a fost recunoscut ca autor al unei inventii si i s-a eliberat un brevet din partea Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci. In perioada 1984-1991, aceasta inventie a fost utilizata in productia industriala de catre intreprinderea de stat respectiva.

6. In 1991, dupa caderea regimului comunist in Romania, intreprinderea a fost reorganizata intr-o intreprindere pe actiuni cu capital public, cu numele de Retrom S.A. Aceasta a folosit in continuare in productia sa industriala inventia reclamantului fara a-i plati insa acestuia drepturile de autor, motiv pentru care acesta a actionat societatea in instanta, la 14 octombrie 1992.

7. Prin hotararea din 12 septembrie 1994, Judecatoria Iasi a admis actiunea si a obligat parata ("societatea debitoare”) sa ii plateasca reclamantului 253 942 510 lei romanesti (ROL), la care se adauga o rata anuala a dobanzii de 6%.

8. Prin hotararea din 7 decembrie 1994, Curtea de Apel Iasi a respins apelul societatii debitoare. Prin hotararea din 21 martie 1995, Curtea Suprema de Justitie ("Curtea Suprema”) a respins recursul acesteia.

B. Incercarile de executare silita a hotararii din 12 septembrie 1994

9. In vederea executarii silite a hotararii din 12 septembrie 1994, reclamantul a sesizat executorul judecatoresc si a initiat mai multe proceduri, care nu au dus la executarea prompta si completa a hotararii mentionate, ca urmare, in special, a mai multor suspendari ale executarii silite dispuse de Procurorul general al Romaniei sau de catre instante, precum si a contestatiilor la executare formulate de societatea debitoare.

10. Astfel cum reiese din scrisoarea din 10 martie 1997 adresata reclamantului de catre Curtea de Conturi, societatea debitoare a facut obiectul unei anchete pentru retragerea, in perioada octombrie-decembrie 1996, a aproximativ 600 000 000 ROL din contul sau "pentru a evita o eventuala executare silita prin inghetarea conturilor”. Rezultatele anchetei penale desfasurate impotriva directorilor intreprinderii nu au fost comunicate Curtii.

11. In 2003, societatea a fost privatizata. Statul si-a vandut actiunile si, prin urmare, capitalul intreprinderii a devenit integral privat.

12. Prin scrisoarea din 15 martie 2005, Administratia Finantelor Publice a informat executorul judecatoresc insarcinat cu executarea hotararii din 12 septembrie 1994 ca societatea datora statului aproximativ 9 miliarde ROL si ca o procedura de executare silita imobiliara era in curs.

1. Suspendarile executarii silite dispuse de Procurorul general al Romaniei

13. La cererea societatii debitoare, Procurorul general al Romaniei a dispus de mai multe ori suspendarea executarii hotararii definitive din 12 septembrie 1994, respectiv la 3 aprilie, 24 noiembrie 1995 si la 31 mai 1996. Reclamantului nu i-a fost comunicat nici un motiv care sa justifice aceste suspendari.

14. Prin scrisoarea din 24 mai 1996 adresata societatii debitoare, Parchetul General a reamintit conducerii societatii sfaturile oferite cu ocazia unei sedinte care a avut loc la 27 martie 1996 la sediul parchetului, si anume solicitarea suspendarii procedurilor de poprire in derulare, precum si suspendarea executarii silite a hotararii din 12 septembrie 1994.

2. Cererea de revizuire a hotararii din 12 septembrie 1994 si suspendarea executarii silite dispusa in cadrul acestei proceduri

15. La o data neprecizata, societatea debitoare a formulat o cerere de revizuire a hotararii din 12 septembrie 1994. De asemenea, a solicitat suspendarea executarii acestei hotarari pana la examinarea cererii sale de revizuire.

16. La 16 iunie 1995, Curtea Suprema a trimis cauza in fata Tribunalului Suceava, in interesul unei bune administrari a justitiei.

17. La 21 noiembrie 1995, acesta a respins cererea de suspendare a executarii.

18. La 20 martie 1997, instanta a primit o noua cerere de suspendare a executarii formulata de societatea debitoare, pana la pronuntarea unui rezultat definitiv al unei proceduri initiate de societate privind anularea unui brevet de inventator pentru reclamant (a se vedea infra procedura C). Tribunalul a decis, din acelasi motiv, suspendarea procedurii de revizuire.

19. La 27 iunie 1997, Curtea de Apel Suceava a admis recursul reclamantului impotriva ordonantei de suspendare a procedurii de revizuire si a dispus ca Tribunalul Suceava sa o continue. A fost declarat inadmisibil recursul impotriva ordonantei de suspendare a executarii hotararii din 12 septembrie 1994, pe motiv ca o astfel de decizie, avand in vedere caracterul sau prealabil, putea fi atacata doar printr-o cale de atac exercitata impotriva hotararii pronuntate pe fondul cauzei.

20. In urma recursului societatii debitoare, prin hotararea din 31 octombrie 1997, Curtea Suprema a confirmat hotararea pronuntata la 27 iunie 1997 de catre Curtea de Apel Suceava. S-a considerat ca, in ceea ce priveste caracterul facultativ al suspendarii prevazute la art. 244 pct. 1 C. proc. civ., nu existau motive pentru suspendarea procedurii de revizuire. De asemenea, instanta suprema a observat faptul ca "cererea de revizuire (a fost) introdusa in scopul evident de a impiedica executarea unei hotarari irevocabile”.

21. Reluand examinarea cererii de revizuire formulate de societatea debitoare, Tribunalul Suceava a admis cererea prin hotararea din 12 martie 1998 si, in consecinta, a casat hotararea din 12 septembrie 1994 si a respins actiunea reclamantului ca nefondata.

22. Prin hotararea din 27 martie 2001, Curtea de Apel Suceava a admis recursul reclamantului impotriva hotararii din 12 martie 1998 si a respins cererea de revizuire, retinand faptul ca, la 23 ianuarie 2001, Curtea Suprema a confirmat definitiv valabilitatea brevetului de inventie al reclamantului (a se vedea infra procedura C). Aceasta hotarare a fost confirmata prin hotararea Curtii Supreme din 30 noiembrie 2001, care a anulat actiunea introdusa de societatea debitoare pentru neplata taxei de timbru.

3. Dosarul de executare nr. 33/1995. Prima contestatie la executarea silita a hotararii din 12 septembrie 1994 si cererea de suspendare a executarii formulate de societatea debitoare

23. In vederea executarii silite a hotararii din 12 septembrie 1994, a fost deschis dosarul nr. 33/1995, la cererea reclamantului, de catre biroul executorilor judecatoresti de pe langa Judecatoria Iasi. La 5 aprilie 1995 si 17 decembrie 1996 au avut loc doua incercari de executare a bunurilor mobile ale societatii debitoare.

24. La 18 decembrie 1996, societatea debitoare a sesizat Judecatoria Iasi cu o contestatie la executarea silita a hotararii respective. In plus, aceasta a solicitat o suspendare a executarii, pe motiv ca intreprinderea risca sa fie obligata sa isi inceteze activitatea ca urmare a punerii sub sechestru a echipamentelor sale. De asemenea, aceasta a aratat ca era in derulare o procedura care avea ca obiect anularea brevetului reclamantului.

25. Prin incheierea din 19 decembrie 1996, instanta a dispus suspendarea executarii pana la pronuntarea unui rezultat definitiv in ceea ce priveste contestatia privind executarea cu privire la care a fost sesizata. La 10 martie 1997, Curtea de Apel Iasi a declarat ca inadmisibil recursul reclamantului pe motiv ca o astfel de decizie, avand in vedere caracterul sau prealabil, putea fi atacata doar printr-o cale de atac exercitata impotriva hotararii pronuntate pe fondul cauzei. In urma recursului reclamantului, prin hotararea din 30 septembrie 1997, Curtea Suprema a reluat motivul invocat de curtea de apel si a respins respectiva actiune.

26. In ceea ce priveste examinarea pe fond a contestatiei la executare, au fost pronuntate sase amanari in perioada 3 februarie - 29 septembrie 1997 in asteptarea rezultatului final al cailor de apel formulate de reclamant impotriva incheierii din 19 decembrie 1996 (a se vedea supra pct. 25). La 23 martie 1998, tribunalul a suspendat examinarea contestatiei pana la pronuntarea rezultatului definitiv al procedurilor care aveau ca obiect revizuirea hotararii din 12 septembrie 1994 si, respectiv, anularea brevetului reclamantului. La 6 septembrie 1999, instanta a respins cererea reclamantului privind reluarea examinarii cauzei, pe motiv ca ambele proceduri care justificau suspendarea acesteia nu au fost inca solutionate.

27. La o data neprecizata, a fost reluata examinarea fondului contestatiei. Dezbaterile au avut loc la 25 februarie 2002.

28. Prin hotararea din 4 martie 2002, Tribunalul Iasi a respins contestatia impotriva executarii silite formulate de societatea debitoare.

29. Prin hotararea definitiva din 21 iunie 2002, Curtea de Apel Iasi a admis recursul societatii si a admis contestatia la executare impotriva masurilor de executare silita luate in dosarul nr. 33/1995. S-a retinut faptul ca executarea silita ar fi trebuit sa se incheie odata cu validarea popririi prin hotararea din 21 iulie 2000 a Judecatoriei Pascani (a se vedea infra pct. 44). Reclamantul a fost obligat sa ii plateasca paratei 255 000 000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata.

4. Dosarul de executare nr. 17/2002. Cea de-a doua contestatie la executarea silita a hotararii din 12 septembrie 1994

30. Avand in vedere faptul ca procedura de executare silita deschisa in temeiul dosarului nr. 33/1995 a durat sase ani, reclamantul a solicitat reactualizarea creantei sale in raport cu rata inflatiei. Prin urmare, un nou dosar de executare, nr. 17/2002, a fost deschis la 4 februarie 2002 prin decizia Judecatoriei Pascani.

31. Prin procesul-verbal redactat la 11 februarie 2002, executorul judecatoresc a calculat valoarea reactualizata a creantei reclamantului si a stabilit o noua valoare de 5 525 300 541 ROL.

32. La 18 si 19 februarie 2002, societatea debitoare a pus la dispozitia reclamantului o suma totala de 53 000 000 ROL, pe care acesta a incasat-o la 17 mai 2002.

33. La 19 februarie 2002, Judecatoria Pascani a respins o cerere de ordonanta presedintiala prezentata de societatea debitoare, care avea ca obiect suspendarea executarii hotararii din 4 februarie 2002 (a se vedea supra pct. 30).

34. In cursul anului 2002, societatea a sesizat Judecatoria Iasi cu o contestatie la executare avand ca obiect anularea procesului-verbal din 11 februarie 2002.

35. La 18 aprilie 2002, tribunalul si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Pascani.

36. Prin hotararea din 11 martie 2003, Judecatoria Pascani a admis contestatia la executare si a anulat procesul-verbal din 11 februarie 2002. Reclamantul a introdus un recurs impotriva acestei decizii. La 11 noiembrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie (noua denumire a Curtii Supreme de Justitie, "Inalta Curte”) a trimis cauza in fata Judecatoriei Vrancea, in interesul unei bune administrari a justitiei. Prin hotararea din 8 martie 2004, aceasta a admis recursul reclamantului si a trimis cauza spre rejudecare Judecatoriei Focsani. Prin hotararea din 25 ianuarie 2005, Inalta Curte a respins o cerere de revizuire formulata de societatea debitoare impotriva acestei hotarari.

37. La 2 septembrie 2004, executorul judecatoresc a intocmit un proces-verbal de executare prin care, dupa deducerea valorilor percepute de reclamant, acesta a calculat valoarea reactualizata a creantei, stabilind o noua valoare de 7 630 440 047 ROL in sarcina societatii debitoare.

38. Rezulta din procesul-verbal intocmit la 18 martie 2005 de catre executorul judecatoresc faptul ca vanzarea la licitatie a unui bun imobiliar de catre societatea debitoare in vederea recuperarii creantei reclamantului nu s-a realizat, in masura in care administratia fiscala a initiat si o procedura de executare silita impotriva societatii.

39. In urma trimiterii dosarului la Judecatoria Focsani in vederea examinarii contestatiei (a se vedea supra pct. 36), la 31 octombrie 2004, s-a efectuat o expertiza contabila in vederea reactualizarii valorii despagubirii stabilite prin hotararea din 12 septembrie 1994, precum si a stabilirii sumelor deja achitate de debitoare in executarea acestei hotarari. Conform acestei expertize, suma totala platita de aceasta reclamantului era de 576 620 739 ROL, iar suma restanta care trebuia achitata era de 67 695 486 197 ROL. La 7 februarie 2005, societatea debitoare a contestat aceasta expertiza.

40. La 7 iulie 2005, a fost autentificata la notarul public o tranzactie intre societatea debitoare, pe de o parte, si reclamant si un alt creditor al societatii, pe de alta. Conform termenilor stipulati in tranzactie, societatea le platea acestora o suma totala de 4 500 000 000 ROL in vederea stingerii tuturor litigiilor legate de executarea hotararii din 12 septembrie 1994 si care faceau obiectul dosarelor pendinte in fata instantelor nationale si in fata executorului judecatoresc. Reiese din afirmatiile reclamantului, necontestate de Guvern, ca aceasta tranzactie a tinut cont si de dosarele de executare deschise impotriva reclamantului in vederea recuperarii de catre societate a cheltuielilor de judecata stabilite prin hotararile din 21 iunie 2002 si din 24 ianuarie 2003. Tranzactia mentiona in mod expres: "ca urmare a incheierii si executarii prezentei tranzactii, partile declara ca nu au nici o pretentie reciproca care decurge din respectiva hotarare (din 12 septembrie 1994)”. Reclamantul a primit 2 500 000 000 ROL in urma acestei tranzactii.

41. La 27 martie 2006, au avut loc dezbateri in fata Judecatoriei Focsani. Reprezentantul societatii a solicitat instantei sa fie retinuta si respectiva tranzactie. Avocatul reclamantului a precizat ca nu accepta aceasta tranzactie si a solicitat instantei respingerea contestatiei la executare.

42. Prin hotararea pronuntata la aceeasi data, Judecatoria Focsani a respins contestatia la executarea silita ca fiind lipsita de obiect in urma tranzactiei mentionate anterior.

43. Prin scrisoarea din 27 august 2007 adresata grefei, reclamantul a considerat ca tranzactia din 7 iulie 2005 era profund nedreapta in masura in care suma indicata era net inferioara valorii creantei sale, astfel cum reiesea din expertiza contabila din 31 octombrie 2004. Totusi, acesta a observat ca a acceptat tranzactia pentru a evita sa-si expuna in continuare familia la amenintari "din partea celor care au cumparat actiuni ale S.C. Retrom S.A.” si pentru a impiedica punerea sub sechestru a bunurilor sale in vederea recuperarii de catre societatea debitoare a cheltuielilor de judecata acordate acesteia prin hotararile din 21 iunie 2002 si din 24 ianuarie 2003.

5. Poprirea si executarea silita imobiliara

44. Confruntat cu refuzul societatii debitoare de a-i plati despagubirea stabilita prin hotararea din 12 septembrie 1994, reclamantul a initiat mai multe proceduri de poprire in vederea recuperarii creantei sale:
- o prima procedura de infiintare a popririi a debutat in ianuarie 1995 si a fost solutionata definitiv prin hotararea din 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Iasi, care a validat poprirea pentru o suma totala de 125 749 689 ROL in favoarea unui numar de patru creditori ai societatii in cauza, printre care se numara si reclamantul;
- in urma executarii silite imobiliare initiate in 1997 de reclamant, la 12 ianuarie 2000, Judecatoria Pascani a dispus vanzarea prin licitatie publica a unui imobil apartinand societatii debitoare la un pret de 55 000 000 ROL. Actele de la dosar nu permit cunoasterea sumei atribuite reclamantului ca urmare a acestei vanzari;
- cea de-a doua cerere de infiintare a popririi, formulata de reclamant in 2000, a fost solutionata prin hotararea definitiva din 21 iulie 2000 a Judecatoriei Pascani, care a validat poprirea solicitata de reclamant si de patru alti creditori ai societatii pentru o suma de 523 620 739 ROL, pentru toate creantele;
- cea de-a treia cerere de infiintare a popririi formulata de reclamant in 2002 a fost respinsa prin hotararea definitiva din 4 noiembrie 2004 a Curtii de Apel Iasi, care a hotarat ca limita creantei nu era sigura in masura in care procesul-verbal din 11 februarie 2002 privind reactualizarea sa a fost anulat ca urmare a unei contestatii la executare, prin hotararea din 11 martie 2003 a Judecatoriei Pascani (a se vedea supra pct. 36).

45. Din ordinele de plata, ale caror copii au fost prezentate la dosar de catre reclamant, ca, in temeiul popririlor dispuse in ceea ce il priveste, la 22 februarie, 24 mai, 8 iunie, la 15, 22 si 30 octombrie 2001 si la 25 martie si 2 august 2002, a primit o suma totala de 473 620 739 ROL in temeiul creantei sale impotriva societatii debitoare.

C. Procedura privind valabilitatea brevetului reclamantului

46. In 1996, dupa ce a fost initiata executarea silita a hotararii din 12 septembrie 1994, societatea debitoare a contestat in instanta valabilitatea brevetului eliberat reclamantului la 31 mai 1984. Prin hotararea din 14 februarie 1997, Tribunalul Bucuresti a admis actiunea si a anulat brevetul. Reclamantul a declarat apel in fata Curtii de Apel Bucuresti. La 4 iunie 1999, la cererea societatii, Curtea Suprema a trimis cauza in fata Curtii de Apel Iasi. Aceasta din urma a admis apelul si, prin hotararea din 24 martie 2000, a respins actiunea. In urma recursului societatii, prin hotararea definitiva din 23 ianuarie 2001, Curtea Suprema a confirmat valabilitatea brevetului.

D. Cea de-a doua procedura privind plata drepturilor de autor

47. La 23 mai 1995, reclamantul a actionat din nou in justitie societatea debitoare, pretinzand ca aceasta a folosit in continuare inventia sa, chiar dupa data la care acesta a introdus prima actiune vizand acordarea drepturilor de autor (a se vedea supra procedura A).

48. Prin hotararea din 16 octombrie 1995, Tribunalul Iasi a respins actiunea pe motiv ca parata nu mai folosea respectiva inventia si ca dreptul de actiune al reclamantului era prescris.

49. La 2 februarie 1996, Curtea de Apel Iasi a casat hotararea tribunalului, pe motivul ca acesta in mod gresit a retinut ca a intervenit prescriptia, si i-a remis cauza.

50. Prin hotararea din 16 decembrie 1996, Tribunalul Iasi a respins pretentiile reclamantului, considerand ca acesta a fost despagubit integral pentru inventia sa.

51. Reclamantul a declarat apel in fata Curtii de Apel.

52. La 18 aprilie 1997, la cererea societatii debitoare, Curtea de Apel a suspendat examinarea cauzei pe motiv ca era in derulare o procedura pentru anularea brevetului reclamantului. Conform persoanei in cauza, suspendarea a durat pana la 23 aprilie 2001.

53. Prin hotararea din 14 mai 2001, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului impotriva hotararii din 16 decembrie 1996. De asemenea, prin hotararea din 28 iunie 2002, a respins recursul acestuia.

E. Procedura privind reactualizarea creantei in baza hotararii din 12 septembrie 1994

54. La 12 aprilie 2000, reclamantul a sesizat Tribunalul Iasi cu o actiune impotriva societatii debitoare solicitand reactualizarea creantei sale in raport cu rata inflatiei calculata incepand cu 12 septembrie 1994, data pronuntarii hotararii. Conform acestuia, pana la introducerea respectivei actiuni, nu primise nici o parte din despagubirea stabilita prin aceasta hotarare.

55. Prin hotararea din 18 septembrie 2000, instanta a respins actiunea ca prescrisa. S-a considerat ca reclamantul trebuia sa introduca actiunea in termen de trei ani de la momentul cunoasterii prejudiciului rezultat din refuzul de executare din partea societatii debitoare, si anume din 1995, avand in vedere faptul ca aceasta hotarare a devenit definitiva la 7 decembrie 1994, in momentul confirmarii sale de catre Curtea de Apel Iasi. Instanta a dispus ca reclamantul sa ii plateasca paratei 4 000 000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata.

56. Reclamantul a declarat apel sustinand ca cererea sa de reactualizare nu era prescrisa. Acesta a aratat ca, avand in vedere ca societatea debitoare a contestat valabilitatea brevetului de inventie si a solicitat revizuirea hotararii din 12 septembrie 1994, ii era astfel imposibila sesizarea instantelor cu o actiune de reactualizare a creantei in cauza inainte de confirmarea sa in instanta prin respingerea cererii de revizuire, adica la 27 martie 2001 (a se vedea supra pct. 22). In plus, avand in vedere ca cererea de reactualizare a creantei sale avea un caracter auxiliar fata de creanta principala, aceasta nu putea fi prescrisa atata timp cat creanta principala nu era prescrisa.

57. Prin hotararea din 1 februarie 2002, Curtea de Apel Iasi a respins apelul, insistand asupra faptului ca reclamantul cunostea refuzul debitoarei de a se conforma hotararii in cauza de la inceputul executarii silite. Prin urmare, tinand seama si de inflatia inregistrata in cursul acestei perioade, persoana in cauza trebuia sa isi introduca actiunea in termen de trei ani de la 7 decembrie 1994. Prin aceeasi hotarare, curtea de apel a dispus ca reclamantul sa ii plateasca societatii debitoare 223 000 000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata. In aceasta privinta, curtea de apel a retinut faptul ca "fara a subestima activitatea avocatului intimatului, (instanta trebuia) sa tina seama de faptul ca respectiva cauza in care a fost sesizata a fost solutionata in baza unei exceptii ridicate din oficiu de prescriere a dreptului la actiune. In aceste circumstante, onorariile practicate de avocatul ales, in valoare de 852 124 525 ROL, (erau) excesive in raport cu problema de drept in discutie si in raport cu onorariile minime stabilite de […] Uniunea Avocatilor din Romania”.

58. Reclamantul a formulat recurs, insistand asupra argumentelor legate de caracterul accesoriu al cererii sale de reactualizare in raport cu creanta principala. In aceasta privinta, la 21 iulie 2000, la momentul validarii popririi, acesta a observat faptul ca principala creanta nu a fost considerata prescrisa (a se vedea supra pct. 44) si ca, in plus, prescriptia este o sanctiune pentru lipsa de diligenta a titularului dreptului in cauza, ceea ce nu era cazul sau. De asemenea, acesta a contestat cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecata pe care era obligat sa le ramburseze societatii.

59. Prin hotararea din 24 ianuarie 2003, Curtea Suprema a respins recursul, confirmand astfel hotararea contestata. In ceea ce priveste capatul de cerere privitor la cheltuielile de judecata, Curtea Suprema a considerat ca, in speta, Curtea de Apel a examinat cererea "in conditiile Legii privind profesia de avocat”.

60. Din afirmatiile reclamantului, necontestate de Guvern, reiese ca doua dosare de executare silita au fost deschise in 2005 impotriva sa in vederea recuperarii de catre societate a cheltuielilor de judecata stabilite in favoarea sa prin hotararea din 21 iunie 2002 (a se vedea supra pct. 29) si prin hotararea din 24 ianuarie 2003. In cadrul acestor dosare, societatea a solicitat sechestrul asupra bunurilor reclamantului.

II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A. Constitutia

61. Dispozitiile din Constitutia din 1991, relevante in speta, se citesc dupa cum urmeaza:

Articolul 11 pct. 2
"Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Articolul 20
"(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.”

Articolul 21
"(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.”

Articolul 133 alin. (2)
"Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de consiliu de disciplina al judecatorilor. In acest caz, lucrarile sunt prezidate de presedintele Curtii Supreme de Justitie […].”

62. Constitutia revizuita la 31 octombrie 2003 este redactata dupa cum urmeaza in partile sale relevante in speta:

Articolul 20 alin. (2)
"(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”

Articolul 21 alin. (3)
"Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”

Articolul 133
"(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata […] in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. (...)
(3) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinara pot fi atacate la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

B. Codul de procedura civila

63. Dispozitiile Codului de procedura civila si jurisprudenta interna relevante privind neexecutarea hotararilor definitive si reactualizarea creantelor stabilite printr-un titlu executoriu sunt descrise in cauza Virgil Ionescu impotriva Romaniei (nr. 53037/99, 28 iunie 2005, pct. 31-37) si Topciov impotriva Romaniei [(dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006].

64. Inainte de modificarea Codului de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59 din 25 aprilie 2001, reactualizarea creantelor, in cadrul unei proceduri de executare silita, putea fi solicitata doar pe cale judiciara. Prin aceasta ordonanta de urgenta a fost introdus articolul 3712 pct. 3, conform caruia reactualizarea este facuta de executorul judecatoresc.

65. Inainte de abrogarea sa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003, articolul 3302 pct. 1 prevedea ca Procurorul general al Romaniei sa poata dispune suspendarea executarii hotararilor definitive inainte de introducerea unui recurs in anulare. Prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial din 22 octombrie 1996, Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat aceasta dispozitie neconstitutionala.

66. Conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ., impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat o data cu fondul, in afara de cazul in care prin ele s-a intrerupt cursul judecatii.

67. Art. 320 pct. 1 C. proc. civ. prevede obligatia examinarii de urgenta si cu precadere a contestatiilor la executarea silita.

C. Legea nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecatoreasca, astfel cum a fost republicata la 30 septembrie 1997 (Legea nr. 92/1992)

68. Titlul VII din Legea nr. 92/1992 priveste raspunderea disciplinara a magistratilor. Aceasta raspundere este angajata pentru abateri de la indatoririle de serviciu si comportari care dauneaza interesului serviciului sau prestigiului justitiei. Actiunea disciplinara impotriva judecatorilor se exercita de catre ministrul Justitiei, care poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii dupa primirea rezultatelor unei cercetari prealabile. Sunt sanctiuni disciplinare mustrarea, diminuarea salariului, transferul temporar la o alta instanta, suspendarea temporara din functie, indepartarea din magistratura.

69. Acest titlu a fost abrogat prin Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistratilor.

D. Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistratilor (Legea nr. 303/2004)

70. Conform articolului 95 din Legea nr. 303/2004, orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii in legatura cu activitatea sau conduita necorespunzatoare a unui magistrat, cu incalcarea obligatiilor profesionale ori cu savarsirea de catre acesta a unor abateri disciplinare. Conform articolului 97 litera (f) din lege, se considera abatere disciplinara nerespectarea in mod repetat a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor. Articolul 98 din lege prevede sanctiunile disciplinare, care sunt similare celor prevazute de Legea nr. 92/1992.

E. Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciara (Legea nr. 304/2004)

71. Aceasta lege a abrogat majoritatea dispozitiilor Legii nr. 92/1992. Conform articolului 10 din Legea nr. 304/2004, toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

F. Hotararea Tribunalului Iasi nr. 797 din 30 martie 2007

72. Guvernul a prezentat, in anexa la observatiile sale, hotararea nr. 797 din 30 martie 2007, pronuntata de Tribunalul Iasi intr-o procedura avand ca obiect obligatia statului, reprezentat de Ministerul Finantelor, de a plati lui D.I.V. reparatii pentru prejudiciile materiale si morale cauzate pe motivul duratei excesive a unei proceduri penale impotriva sa. Tribunalul a admis actiunea. Hotararea era redactata dupa cum urmeaza in partile sale relevante in speta:
"Pentru (reclamanta), eroarea judiciara a carei victima a fost nu consta in faptul ca a fost condamnata definitiv pe nedrept, nici in privarea sa de libertate, ci in durata excesiva, nejustificata si nerezonabila a procedurilor penale al carei obiect l-a reprezentat din cauza unei confuzii. In temeiul articolului 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, statele membre recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in Titlul I al conventiei. Printre acestea, articolul 6 din conventie garanteaza dreptul la un proces echitabil, o parte a acestui concept fiind judecarea intr-un termen rezonabil, care trebuie apreciat in functie de complexitatea cauzei, a comportamentului partilor si a celui al autoritatilor, precum si a importantei pentru parti a obiectului procedurii (Curtea EDO, cauza Pierazzini impotriva Italiei, 27.2.1992). Din punctul de vedere al Conventiei, intarzierile cauzate de orice autoritate a statului pot genera o incalcare a articolului 6 [CEDO, cauza Martins Moreira (impotriva Portugaliei), 26.10.1998], obligatia statului fiind una de rezultat. Scopul acestei garantii este de a proteja partile de o durata excesiva a procedurilor, de a asigura eficienta si credibilitatea actiunii in justitie, de a evita mentinerea persoanei acuzate de savarsirea unei infractiuni intr-o stare de incertitudine in ceea ce priveste situatia sa pentru o perioada prea lunga.
Exact aceste garantii nu au fost respectate in cadrul procedurii initiate impotriva reclamantei.
In aceste conditii, instanta retine faptul ca (reclamanta) a acuzat in mod corect o intarziere excesiva in pronuntarea unei hotarari de constatare a lipsei sale de vinovatie sale si eroarea produsa, tinand seama de faptul ca verificarea identitatii autorului prevaleaza fata de oricare alte verificari, in special in masura in care (reclamanta) a prezentat atat in fata instantelor, cat si in fata celorlalte autoritati (Parchet) informatii din care rezulta caracterul evident al confundarii sale cu o alta persoana (…), elemente in raport cu care durata procedurilor (…) este nerezonabila.
Aceste considerente fiind retinute, in cadrul jurisprudentei CEDO dezvoltata pe baza cauzei Kud?a impotriva Poloniei (hotararea din 26 octombrie 2000), conform careia statele parte la conventie sunt obligate sa puna la dispozitia justitiabililor o cale de atac prin care acestia sa se poata plange in ceea ce priveste depasirea duratei rezonabile a procedurii, o instanta investita cu o asemenea plangere trebuie sa fie competenta pentru a acorda cel putin reparatii in cazul in care plangerea este intemeiata.
Articolul 13 din conventie […] reprezinta expresia directa a obligatiei statelor de a proteja drepturile omului, in primul rand, la nivelul propriei ordini juridice, ceea ce reprezinta o garantie suplimentara pentru o beneficiere efectiva de aceste drepturi.”

73. Nu rezulta din informatiile furnizate de Guvern ca aceasta hotarare, pronuntata in prima instanta, a fost confirmata in recurs.

III. LUCRARILE COMISIEI EUROPENE PENTRU DEMOCRATIE PRIN DREPT (COMISIA DE LA VENETIA)

74. Cu ocazia celei de-a 69-a sesiuni plenare (15-16 decembrie 2006), Comisia de la Venetia a adoptat un "Studiu privind eficienta actiunilor interne in materie de durata excesiva a procedurilor” [documentul CDL- AD(2006)036], ale carei fragmente relevante in speta sunt formulate dupa cum urmeaza:
"59. In general, majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei (cu exceptia Armeniei, Azerbaidjanului, Greciei, Romaniei si Turciei) dispun de un instrument procedural care le permite indivizilor sa depuna plangere in cazul duratei excesive a unei proceduri.
65. Actiunile initiate in cazul unei durate presupus excesive a procedurilor pot fi clasificate in diferite moduri.
- Actiunile preventive sau de accelerare vizeaza scurtarea duratei procedurilor pentru a evita ca aceasta sa devina excesiva, in timp ce actiunile in despagubiri le ofera indivizilor o despagubire pentru intarzierile care deja exista (fie ca procedura este in continuare in derulare sau finalizata).- Actiunile pecuniare ofera o reparatie financiara pentru prejudiciul suferit (material si/sau moral). Actiunile nepecuniare ofera o reparatie morala (de exemplu, recunoasterea incalcarii sau reducerea unei pedepse).
- Anumite actiuni sunt initiate atat pentru procedurile in derulare, cat si pentru cele finalizate, in timp ce altele sunt initiate doar pentru procedurile in derulare. Intr-adevar, in cazul in care o procedura este finalizata, actiunile de accelerare nu au, in mod evident, nici o utilitate, iar actiunea poate consta, prin urmare, doar in despagubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a duratei excesive a procedurii sau ca actiune disciplinara impotriva autoritatii responsabile pentru aceasta durata excesiva.
- Anumite actiuni se pot aplica tuturor tipurilor de proceduri (civile, administrative sau penale), in timp ce altele se aplica doar procedurilor penale.
142. Prin urmare, Curtea precizeaza ca o combinatie a acestor doua tipuri de actiuni, una in scopul accelerarii procedurii si cealalta in scopul oferirii unei reparatii, poate sa para cea mai buna solutie.
147. O actiune disciplinara impotriva judecatorului care a dovedit un ritm lent poate fi asimilata unei actiuni efective impotriva duratei urmaririi penale in temeiul articolului 13 din conventie doar daca are o "consecinta directa si imediata asupra procedurii care a generat plangerea”. Rezulta ca actiunea disciplinara trebuie sa aiba un anumit numar de caracteristici specifice. In cazul in care este depusa o plangere, organul de control trebuie sa aiba obligatia examinarii problemei respective impreuna cu judecatorul care a dovedit un ritm lent. Reclamantul trebuie sa fie parte la procedura. Decizia, oricare ar fi ea, nu trebuie sa produca efecte doar asupra situatiei personale a judecatorului in cauza.
148. Indiferent de forma de reparatie, aceasta trebuie sa fie insotita de recunoasterea incalcarii survenite. Prin urmare, instanta interna trebuie sa recunoasca faptul ca cerinta unei durate rezonabile nu a fost indeplinita si ca o masura specifica trebuie luata in scopul reparatiei nerespectarii "termenului rezonabil”, in sensul articolului 6 alineatul (1) din conventie. Aceasta recunoastere trebuie sa existe "cel putin in esenta”.
151. Articolul 13 nu prevede ca o cale de atac specifica sa fie prevazuta in ceea ce priveste durata excesiva a procedurilor; o actiune constitutionala sau in instanta, in general, precum o actiune in scopul stabilirii responsabilitatii extracontractuale a statului, poate fi suficienta. Cu toate acestea, o astfel de actiune trebuie sa aiba un caracter efectiv, atat in plan teoretic, cat si in practica.
152. In lipsa unui temei legal specific, existenta actiunii si sfera sa de aplicare trebuie enuntate clar si confirmate, sau completate, de practica organelor competente si/sau jurisprudenta corespunzatoare.
153. Indiferent de masura dispusa de autoritatea competenta, actiunea interna pentru durata excesiva raspunde cerintelor conventiei doar daca a dobandit, in teorie si in practica, certitudinea juridica suficienta care sa ii permita reclamantului sa o foloseasca in momentul depunerii unei cereri in fata Curtii.
158. Nu trebuie ca "actiunile impotriva intarzierilor” prevazute de dreptul intern sa ramana doar teoretice: trebuie sa existe o jurisprudenta suficienta care sa dovedeasca faptul ca exercitarea acestor actiuni poate permite intr-adevar accelerarea procedurii sau obtinerea unei reparatii adecvate.
159. In lipsa acestei jurisprudente specifice, o actiune poate fi considerata "efectiva” daca textul legii in cauza precizeaza fara echivoc faptul ca aceasta vizeaza in mod expres solutionarea problemei duratei excesive a procedurilor in fata instantelor interne.”


IN DREPT


I. CU PRIVIRE LA PRETINSELE INCALCARI ALE ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE SI ALE ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CA URMARE A NEEXECUTARII HOTARARII DIN 12 SEPTEMBRIE 1994

75. Reclamantul pretinde ca neexecutarea hotararii definitive din 12 septembrie 1994 reprezinta o incalcare a dreptului sau de acces la o instanta. In special, acesta se plange ca, in ciuda beneficiilor incalculabile pe care statul roman le-a obtinut din utilizarea inventiei sale in industrie, acestuia i s-a refuzat indelung beneficiul drepturilor sale recunoscute printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Acesta a adaugat ca societatea debitoare a fost privatizata in 2003, fara a tine seama de datoria catre acesta, ceea ce a dus la accentuarea problemelor privind recuperarea acestei datorii.
De asemenea, acesta considera ca imposibilitatea de a obtine executarea hotararii din 12 septembrie 1994 presupune incalcarea dreptului sau la respectarea bunurilor.
Reclamantul invoca articolul 6 § 1 din conventie si articolul 1 din Protocolul nr. 1, redactate dupa cum urmeaza in partile lor relevante pentru cazul de fata:

Articolul 6 § 1 din conventie
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil […] a cauzei sale, de catre o instanta […], care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

Cu privire la admisibilitate

76. Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt in mod vadit nefondate in sensul articolului 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acestea nu prezinta nici un alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, prin urmare, sa fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

a) Guvernul

77. Guvernul admite ca a existat o intarziere in ceea ce priveste executarea hotararii din 12 septembrie 1994, dar considera ca aceasta intarziere era justificata de conditii obiective. Astfel, acesta precizeaza ca respectiva cerere de revizuire a hotararii, formulata de societatea debitoare, a determinat o suspendare a executarii pana la 30 noiembrie 2001 si ca, in plus, in cadrul unei contestatii la executare formulata de societate, instantele au acordat, de asemenea, suspendarea executarii. Acesta considera ca, avand in vedere numeroasele proceduri initiate de parti, era necesara suspendarea executarii hotararii in cauza pentru a evita ca rezultatul acestor proceduri sa influenteze executarea mentionata.

78. Ulterior, acesta noteaza ca, in urma procedurilor de poprire initiate de reclamant, acesta a obtinut recuperarea creantei sale, chiar daca partial, ceea ce dovedeste ca autoritatile au dat dovada de diligenta in speta.

79. In plus, Guvernul insista asupra faptului ca, in temeiul tranzactiei incheiate intre societate si reclamant, toate litigiile legate de executarea hotararii mentionate au fost stinse, inclusiv cel care face obiectul dosarului examinat de Tribunalul Vrancea, in cadrul caruia un expert a calculat valoarea reactualizata a creantei reclamantului. In ceea ce priveste o conventie legalizata de notarul public, tranzactia poate fi contestata doar prin inscrierea in fals. In orice caz, conform Guvernului, amenintarile reclamantului din scrisoarea sa din 27 august 2007 (a se vedea supra pct. 43) nu pot fi retinute in lipsa oricarei probe relevante, in masura in care sarcina probei ii revine autorului afirmatiei. In plus, tranzactia a fost semnata si de o alta persoana, de asemenea creditoare a societatii.

80. Guvernul a concluzionat in sensul ca societatea debitoare si-a indeplinit obligatia care decurgea din hotararea din 12 septembrie 1994.

b) Reclamantul

81. Reclamantul se plange de faptul ca autoritatile nationale, care aveau obligatia de a da dovada de diligenta in executarea hotararii, nu au facut altceva decat sa amane respectiva executare timp de aproximativ doisprezece ani. In aceasta privinta, el considera ca respectiva contestatie la executare trebuia solutionata cu celeritate, ceea ce nu s-a intamplat.

82. In ceea ce priveste tranzactia mentionata de Guvern, reclamantul precizeaza ca, avand in vedere ca societatea debitoare i-a platit 2 500 000 000 ROL in 2005, acesta a fost privat de respectiva suma pana la acea data. In orice caz, acesta considera ca creanta sa era net superioara sumei inscrise in tranzactie.

2. Motivarea Curtii

83. Curtea reaminteste ca executarea unei hotarari, indiferent de instanta, trebuie considerata ca parte integranta a "procesului” in sensul articolului 6 din conventie (Hornsby impotriva Greciei, 19 martie 1997, pct. 40, Culegere de decizii si hotarari 1997-II). In cazul in care autoritatile sunt obligate sa actioneze in vederea executarii unei hotarari judecatoresti si nu fac acest lucru, aceasta inertie angajeaza raspunderea statului in temeiul articolului 6 § 1 din conventie (Scollo impotriva Italiei, 28 septembrie 1995, pct. 44, seria A nr. 315 C).

84. In speta, Curtea observa ca, prin hotararea definitiva din 12 septembrie 1994, Tribunalul Iasi a dispus ca o societate pe actiuni cu capital public sa ii plateasca reclamantului 253 942 510 ROL, la care se adauga o rata anuala a dobanzii de 6%. Aceasta hotarare a dat nastere, in patrimoniul reclamantului, a unui "bun” in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1.

85. De asemenea, aceasta noteaza ca, in vederea executarii hotararii, reclamantul a trebuit sa initieze numeroase proceduri, chiar daca debitoarea a fost o societate cu capital public pana la privatizarea sa in 2003. Or, nu este oportun sa i se solicite unei persoane care a obtinut o creanta impotriva statului in urma unei proceduri judiciare sa initieze, ulterior, procedura de executare silita pentru a obtine o reparatie (Metaxas impotriva Greciei, nr. 8415/02, pct. 19, 27 mai 2004). In plus, societatea debitoare a facut obiectul unei anchete din partea Curtii de Conturi pentru retragerea unei sume de bani din contul sau pentru a evita o eventuala executare silita (a se vedea supra pct. 10).

86. In orice caz, Curtea reaminteste ca a considerat deja ca o omisiune din partea autoritatilor de a se conforma intr-un termen rezonabil unei hotarari definitive poate genera o incalcare a articolului 6 § 1 din conventie si articolului 1 din Protocolul nr. 1 al conventiei, in special atunci cand obligatia de executare a deciziei in cauza ii apartine unei autoritati administrative (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Metaxas precitata, pct. 26 si 31, si Tacea impotriva Romaniei, nr. 746/02, pct. 27, 39 si 40, 29 septembrie 2005).

87. In speta, Curtea evidentiaza ca executarea hotararii in cauza s-a confruntat cu numeroase suspendari acordate atat de Procurorul general al Romaniei in 1995 si 1996 (a se vedea supra pct. 13 si 14), cat si de instante sesizate cu privire la contestatiile la executare formulate de societatea debitoare, cu proceduri paralele sau cai de atac extraordinare. Astfel, in cadrul unei proceduri de revizuire a hotararii in cauza, executarea a fost suspendata in perioada 20 martie 1997 – 30 noiembrie 2001 (a se vedea supra pct. 18 si 22), in asteptarea pronuntarii intr-o alta procedura privind valabilitatea brevetului de inventie al reclamantului; aceasta a fost suspendata si in perioada 19 decembrie 1996 – 21 iunie 2002, in asteptarea pronuntarii definitive in contestatia la executare (a se vedea supra pct. 25 si 29).

88. Desi Curtea a hotarat deja ca suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti pe parcursul perioadei necesare pentru gasirea unei solutii satisfacatoare la problemele de ordine publica poate fi justificata in circumstante exceptionale [Immobiliare Saffi impotriva Italiei (GC), nr. 22774/93, pct. 69, CEDO 1999 V], s-a considerat ca nu era cazul in speta. In aceasta privinta, se observa ca suspendarile acordate de parchet nu erau motivate, in timp ce cele acordate de instante pot fi considerate incidente procedurale dilatorii, in masura in care procedurile paralele si caile de atac extraordinare care le justifica au fost respinse in cele din urma (a se vedea supra procedurile B.2 si C). In orice caz, suspendarile acordate astfel au intarziat pentru o perioada foarte lunga executarea hotararii din 12 septembrie 1994.

89. Curtea considera surprinzator faptul ca primele plati efectuate in favoarea reclamantului nu au fost facute decat pe parcursul anilor 2001 si 2002 (a se vedea supra pct. 32 si 45).

90. De asemenea, evidentiaza ca, prin tranzactia din 7 iulie 2005, legalizata de notarul public, reclamantul si societatea debitoare au convenit sa stinga toate litigiile privind executarea hotararii in cauza si sa nu mai aiba nici o pretentie referitoare la aceasta hotarare, in schimbul platii, de catre societatea debitoare, a unei sume de bani (a se vedea supra pct. 40). Chiar daca reclamantul pretinde ca a acceptat aceasta tranzactie ca urmare a amenintarilor primite, Curtea nu identifica, printre documentele prezentate la dosar, nici un indiciu care sa ii sustina afirmatiile si sa elimine astfel orice dubiu privind validitatea tranzactiei in cauza. Prin urmare, Curtea considera hotararea din 12 septembrie 1994 ca fiind executata la 7 iulie 2005.

91. Cu toate acestea, observa ca executarea in cauza a avut loc abia dupa unsprezece ani de la pronuntarea hotararii.

92. Dupa ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus nici o fapta si niciun argument care sa poata justifica o asemenea intarziere de executare.

93. Tinand seama de jurisprudenta sa in materie si de elementele concrete ale dosarului, Curtea considera ca, in speta, prin intermediul organelor sale specializate, statul nu a depus toate eforturile necesare pentru executarea cu celeritate a hotararii din 12 septembrie 1994.

94. Prin urmare, au fost incalcate articolele 6 § 1 din conventie si 1 din Protocolul nr. 1.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSELE INCALCARI ALE ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE CA URMARE A DURATEI PROCEDURILOR SOLUTIONATE PRIN HOTARARILE DIN 21 IUNIE SI 28 IUNIE 2002

95. Reclamantul se plange de durata procedurii privind contestatia la executarea silita formulata de societatea debitoare si solutionata definitiv prin hotararea din 21 iunie 2002 de Curtea de Apel Iasi. De asemenea, acesta reclama durata excesiva a celei de-a doua proceduri privind drepturile sale de autor, solutionata prin hotararea din 28 iunie 2002 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie. Acesta invoca articolul 6 § 1 din conventie, ale carui parti relevante in speta sunt redactate dupa cum urmeaza:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale [...] de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

96. Curtea observa ca prima dintre procedurile vizate de aceasta plangere a fost initiata la 18 decembrie 1996 si finalizata la 21 iunie 2002. Prin urmare, aceasta a durat cinci ani, sase luni si trei zile. Cea de-a doua procedura a fost initiata la 23 mai 1995 si finalizata la 28 iunie 2002. Prin urmare, aceasta a durat sapte ani, o luna si sapte zile.

A. Cu privire la admisibilitate

97. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul articolului 35 §3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

a) Guvernul

98. Guvernul nu contesta faptul ca procedura solutionata prin hotararea din 21 iunie 2002 nu se caracterizeaza printr-o complexitate deosebita, dar noteaza ca aceasta a fost suspendata ca urmare a introducerii a altor doua proceduri avand incidenta asupra desfasurarii primei proceduri: cererea de revizuirea a hotararii din 12 septembrie 1994 si actiunea privind valabilitatea brevetului reclamantului. In plus, acesta observa ca persoana in cauza a atacat hotararea inainte de pronuntarea din 19 decembrie 1996, ceea ce a dus la mai multe amanari pentru solutionarea cailor respective de atac. Considera ca nu au existat perioade lungi de inactivitate a autoritatilor si ca sedintele au fost stabilite la intervale rezonabile. In cele din urma, concluzioneaza ca autoritatile au dat dovada de diligenta in solutionarea cauzei.

99. Guvernul nu a prezentat observatii cu privire la durata procedurii solutionate prin hotararea din 28 iunie 2002.

b) Reclamantul

100. In ceea ce priveste procedura solutionata prin hotararea din 21 iunie 2002, reclamantul insista asupra faptului ca autoritatile au suspendat examinarea cauzei pentru o perioada nerezonabila si fara nici o justificare relevanta, in timp ce acesta detinea o creanta impotriva statului. Prin urmare, acesta contesta afirmatia Guvernului privind inexistenta unor perioade lungi de inactivitate a autoritatilor.

101. In continuare, reclamantul observa faptul ca Guvernul nu a facut nici un comentariu cu privire la procedura solutionata prin hotararea din 28 iunie 2002.

102. Acesta reitereaza faptul ca durata celor doua proceduri a fost excesiva.

2. Motivarea Curtii

103. Curtea reaminteste ca caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente, precum si obiectul litigiului pentru persoanele in cauza [a se vedea, printre altele, Frydlender impotriva Frantei (GC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII].

104. In speta, in ceea ce priveste prima procedura, care are ca obiect o contestatie la executarea silita, Curtea evidentiaza, in primul rand, faptul ca, conform articolului 320 pct. 1 C. proc. civ. (a se vedea supra pct. 67), o astfel de cerere trebuia examinata de urgenta si cu precadere; procedura in cauza a fost suspendata la 23 martie 1998 in asteptarea rezultatului definitiv al procedurilor privind revizuirea hotararii din 12 septembrie 1994 si anularea brevetului reclamantului. De asemenea, observa faptul ca documentele depuse la dosar nu permit cunoasterea datei la care a fost reluata examinarea cauzei. Cu toate acestea, avand in vedere ca cele doua proceduri mentionate au fost solutionate definitiv abia la 23 ianuarie si 30 noiembrie 2001 (a se vedea supra pct. 22 si 46), Curtea considera ca reluarea examinarii contestatiei a avut intr-adevar loc la 30 noiembrie 2001 si la 25 februarie 2002, data dezbaterilor (a se vedea supra pct. 27). Prin urmare, examinarea contestatiei a fost suspendata pentru mai mult de trei ani si opt luni; in plus, executarea silita era suspendata de la 19 decembrie 1996 pana la solutionarea definitiva a contestatiei, solutie care fusese deja amanata (a se vedea supra pct. 25).

105. In ceea ce priveste sustinerile Guvernului, ca cele doua proceduri paralele puteau influenta desfasurarea procedurii privind contestatia la executare, motiv pentru care aceasta din urma a trebuit suspendata, Curtea considera ca respectivele proceduri initiate de societatea debitoare vizau doar amanarea executarii. De asemenea, Curtea Suprema a observat, in hotararea din 31 octombrie 1997, faptul ca procedura de revizuire fusese introdusa in scopul evident de a impiedica executarea unei hotarari irevocabile (a se vedea supra pct. 20).

106. In ceea ce priveste cea de-a doua procedura privind plata drepturilor de autor ale reclamantului, Curtea noteaza ca aceasta a fost suspendata in perioada 18 aprilie 1997 si 23 aprilie 2001, adica timp de cinci ani, in asteptarea solutionarii procedurii privind valabilitatea brevetului de inventie al reclamantului (a se vedea supra pct. 52).

107. Curtea s-a pronuntat de mai multe ori in cauze ce au ridicat probleme similare celor din prezenta speta, in care a constatat incalcarea articolului 6 § 1 din conventie.

108. Dupa ce a examinat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, aceasta considera ca Guvernul nu a expus nici o fapta si nici un argument ce ar putea conduce la o alta concluzie in prezentul caz. Tinand seama de jurisprudenta sa in domeniu, Curtea considera ca, in speta, durata procedurilor in litigiu este excesiva si nu raspunde cerintei unui "termen rezonabil”.

109. Prin urmare, a fost incalcat articolul 6 § 1 din conventie datorita duratei excesive a celor doua proceduri.

III. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENTIE

110. Reclamantul reclama lipsa unei cai de atac efective in dreptul romanesc impotriva deciziilor de suspendare a executarii. De asemenea, acesta se plange de lipsa unei cai de atac efective prin care ar fi putut introduce o plangere privind durata excesiva a celor doua proceduri mentionate, invocand imposibilitatea de a reduce lungile perioade de asteptare in examinarea acestor proceduri. Acesta invoca articolul 13 din conventie, redactat dupa cum urmeaza: "Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de […] conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

A. Cu privire la admisibilitate

111. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul articolului 35§ 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

a) Guvernul

112. Guvernul considera ca reclamantul putea sesiza Consiliul Superior al Magistraturii cu o plangere privind durata procedurii interne. Acesta adauga ca, in conformitate cu Legea nr. 92/1992 si Legea nr. 303/2004, aceasta institutie poate fi sesizata cu o plangere privind nerespectarea de catre magistrati a unei obligatii legale, si anume de a solutiona cu celeritate cauzele care le-au fost atribuite si ca nerespectarea unei obligatii inscrise in statutul magistratilor poate antrena responsabilitatea disciplinara a persoanei in cauza.

113. Acesta observa in continuare ca o asemenea posibilitate se numara printre solutiile examinate de Comisia de la Venetia in cadrul studiului cu privire la caile de atac care trebuie folosite pentru obtinerea unei despagubiri in cazul unei durate excesive a procedurilor. Guvernul considera ca, fiind format din judecatori si procurori si exercitand functii jurisdictionale in cadrul procedurii disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii beneficiaza de garantii de legalitate si impartialitate. De asemenea, considera ca reprezinta o instanta nationala care prezinta o eficienta aproape similara cu cea a unei instante de judecata. Avand in vedere ca articolul 13 din conventie nu solicita ca "instanta” sa fie o institutie judiciara, acesta considera ca, in speta, cerintele acestei dispozitii sunt indeplinite.

114. In continuare, Guvernul evidentiaza faptul ca Constitutia Romaniei acorda intaietate tratatelor in materie de drepturi ale omului si permite aplicarea directa a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a jurisprudentei Curtii; prin urmare, conform sustinerilor Guvernului, reclamantul avea obligatia de a prezenta direct in fata instantelor interne o actiune intemeiata pe durata procedurii. In aceasta privinta, subliniaza faptul ca instantele nationale fac adesea apel la jurisprudenta Curtii in pronuntarea hotararilor si ca acest aspect inregistreaza o evolutie continua, ceea ce conduce la concluzia ca, daca ar fi fost sesizate cu o astfel de actiune, acestea ar fi examinat-o.

115. In aceasta privinta, acesta prezinta douasprezece decizii pronuntate intre 2004 si 2007 de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, tribunalele Sibiu si Iasi si de curtile de apel Bucuresti si Timisoara. Dintre aceste decizii, opt au fost pronuntate in 2007, doua in 2004 si doua in 2005; de asemenea, doua au fost pronuntate in ultima instanta, doua in apel si opt in prima instanta. In motivele deciziilor, instantele nationale au facut trimitere la anumite dispozitii ale conventiei sau la jurisprudenta Curtii, care vizeaza, in special, dreptul de proprietate si executarea hotararilor judecatoresti. Nu rezulta din documentele si informatiile depuse de Guvern ca deciziile pronuntate in prima instanta sau in apel au fost confirmate prin cai de atac.

116. O singura decizie dintre cele prezentate de Guvern viza problema duratei procedurilor (a se vedea supra pct. 72).

b) Reclamantul

117. Reclamantul considera ca a fost incalcat articolul 13 din conventie.

2. Motivarea Curtii

118. Curtea reaminteste ca articolul 13 din conventie garanteaza existenta in dreptul intern a unei cai de atac care permite prevalarea de drepturile si libertatile consacrate de conventie. Prin urmare, aceasta dispozitie are drept consecinta o cale de atac interna care sa permita examinarea continutului unei "plangeri credibile” intemeiate pe conventie si care ofera masurile de reparatie corespunzatoare.

119. "Eficienta” unei "cai de atac” in sensul articolului 13 nu depinde de certitudinea unei solutii favorabile pentru reclamant. De asemenea, nu este nevoie ca "instanta” mentionata in aceasta dispozitie sa fie o institutie judiciara, dar in acest caz competentele sale si garantiile pe care le prezinta sunt luate in considerare in aprecierea eficientei actiunii exercitate in fata sa. De asemenea, toate caile de atac oferite de dreptul intern pot raspunde cerintelor articolului 13, chiar daca nici una dintre acestea nu corespunde in intregime cerintelor acestuia.

120. Prin urmare, acesta trebuie sa stabileasca de fiecare data daca mijloacele de care justitiabilii dispun in dreptul intern sunt "eficiente” in sensul ca pot impiedica aparitia sau continuarea unei incalcari pretinse sau pot furniza persoanei interesate o masura de reparatie corespunzatoare pentru orice incalcare deja produsa. Prin urmare, o actiune este eficienta atunci cand permite fie o interventie mai rapida a instantelor sesizate, fie furnizarea catre justitiabil a unei reparatii corespunzatoare pentru intarzierile deja semnalate [Kud?a impotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 157-158, CEDO 2000 XI, si Sürmeli impotriva Germaniei (GC), nr. 75529/01, pct. 98-99, CEDO 2006 VII].

121. Tinand seama de concluzia de la pct. 108-109 supra, Curtea considera ca plangerea reclamantului poate fi sustinuta cu probe. Prin urmare, trebuie sa se stabileasca daca, in circumstantele spetei, dreptul roman oferea o cale care sa ii permita persoanei interesate obtinerea unei masuri de reparatie cu privire la durata excesiva a celor doua proceduri.

122. Curtea constata ca Guvernul evoca doua mijloace pe care reclamantul le avea la dispozitie in cazul unei durate excesive a unei proceduri: o plangere disciplinara introdusa in fata Consiliului Superior al Magistraturii si o actiune introdusa la o instanta judecatoreasca. Conform sustinerilor Guvernului, prima actiune se poate intemeia pe dispozitiile legilor nr. 92/1992 si 303/2004, iar cea de-a doua pe Constitutie.

123. In ceea ce priveste primul mijloc, Curtea evidentiaza ca nu reiese din dispozitiile celor doua legi mentionate de Guvern (a se vedea supra pct. 68-70) ca acestea vizau in mod expres solutionarea unei probleme legate de durata excesiva a procedurilor in fata instantelor interne [a se vedea, a contrario, Slavi?ek impotriva Croatiei (dec.), nr. 20862/02, CEDO 2002 VII]. In orice caz, Guvernul a omis sa precizeze daca o asemenea procedura, care are ca obiect raspunderea disciplinara a judecatorilor, avea consecinte directe si imediate asupra duratei procedurilor la care reclamantul face referire. Era vorba de una dintre conditiile retinute de Comisia de la Venetia in studiul sau privind eficienta actiunilor interne in materie de durata excesiva a procedurilor (a se vedea supra pct. 74). De altfel, Guvernul nu a prezentat nici un exemplu din practica nationala pentru a demonstra ca reclamantul avea obligatia de a obtine o reparatie corespunzatoare prin folosirea acestei proceduri.

124. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca o procedura disciplinara impotriva judecatorilor poate avea efecte doar asupra situatiei personale a magistratului in cauza si, prin urmare, nu poate fi considerata o actiune efectiva impotriva duratei excesive a procedurilor (Kormacheva impotriva Rusiei, nr. 53084/99, pct. 62, 29 ianuarie 2004).

125. In ceea ce priveste cel de-al doilea mijloc indicat de Guvern, Curtea evidentiaza ca, de fapt, conventia este direct aplicabila in Romania si prevaleaza asupra dispozitiilor de drept national care sunt contrare acesteia (a se vedea supra pct. 61-62). De asemenea, se retine faptul ca un sistem bazat pe suprematia conventiei si a jurisprudentei aferente asupra legislatiilor nationale poate asigura, in cel mai bun caz, buna functionare a mecanismului de protectie creat de conventie si protocoalele sale aditionale [Dumitru Popescu impotriva Romaniei (nr. 2), nr. 71525/01, pct. 103, 26 aprilie 2007].

126. In speta, Curtea observa ca Guvernul a prezentat hotararile instantelor nationale care au mentionat anumite dispozitii ale conventiei sau jurisprudenta Curtii (a se vedea supra pct. 115). Totusi, aceasta observa faptul ca majoritatea hotararilor in cauza au fost pronuntate in 2007, si ca doar unele dintre acestea au fost pronuntate in 2004 si 2005, in timp ce cele doua proceduri ale caror durate fac obiectul plangerii reclamantului au fost solutionate definitiv in 2002. In general, hotararile au fost pronuntate in prima instanta si in apel, fara sa reiasa din documentele si informatiile depuse de Guvern daca acestea au fost confirmate prin caile de atac. In plus, cu exceptia uneia singure, hotararile nu vizau problema duratei procedurilor si a actiunii aferente.

127. In ceea ce priveste hotararea nr. 797 din 30 martie 2007 a Tribunalului Iasi, Curtea ia act cu satisfactie de rationamentul sau (a se vedea supra pct. 72). Cu toate acestea, ea reaminteste faptul ca aceasta hotarare a fost pronuntata la aproximativ cinci ani de la incheierea procedurilor in cauza si ca, in plus, din informatiile oferite de Guvern, nu reiese daca e definitiva.

128. Prin urmare, Curtea considera ca o hotarare unica, indiferent cum este redactata motivatia ei, nu este suficienta pentru a demonstra existenta unei jurisprudente interne care sa dovedeasca eficienta actiunii examinate. Absenta jurisprudentei dovedeste incertitudinea actuala a actiunii in practica (a se vedea, mutatis mutandis, Horvat impotriva Croatiei, nr. 51585/99, pct. 44, CEDO 2001 VIII).

129. In plus, hotararea in cauza viza doar situatia obtinerii unei reparatii pentru procedurile deja finalizate, in timp ce prezenta cauza vizeaza, de asemenea si in special, existenta unei actiuni care sa accelereze o procedura in derulare. Guvernul nu a oferit nici un exemplu de jurisprudenta in aceasta privinta (Rachevi impotriva Bulgariei, nr. 47877/99, pct. 64, 23 septembrie 2004). In plus, in ceea ce priveste Romania, Curtea a identificat deja o deficienta de functionare a sistemului judiciar din cauza casarilor si trimiterilor succesive datorate unor erori comise de instantele de rang inferior (Carstea si Grecu impotriva Romaniei, nr. 56326/00, pct. 42, 15 iunie 2006)

130. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca Guvernul nu a dovedit in mod suficient in speta faptul ca reclamantul dispunea de o cale de atac efectiva in sensul articolului 13 din conventie care sa-i fi permis introducerea unei plangeri bazate pe durata procedurii.

131. Aceasta concluzie nu aduce atingere in nici un fel oricarei evolutii pozitive pe care o pot inregistra, in viitor, dreptul si jurisprudenta interne cu privire la acest punct.

132. Prin urmare, a fost incalcat articolul 13 din conventie.

133. Avand in vedere concluziile de mai sus, Curtea considera ca nu trebuie examinat separat capatul de cerere privind lipsa unei cai de atac efective impotriva deciziilor de suspendare a executarii.

IV. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE PRIVIND NERESPECTAREA DREPTULUI DE A AVEA ACCES LA O INSTANTA

134. Prin invocarea articolului 6 § 1 din conventie, reclamantul pretinde o atingere adusa dreptului sau de a avea acces la o instanta pe motiv ca, prin hotararea Curtii de Apel Suceava din 21 iunie 2002 si prin hotararea Curtii Supreme de Justitie din 24 ianuarie 2003, a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecata exorbitante si nejustificate.

A. Cu privire la admisibilitate

135. Guvernul ridica exceptia de incompatibilitate ratione materiae a acestei plangeri, pe motiv ca cererile reclamantului au fost examinate pe fond de catre instantele nationale si ca, prin urmare, acestuia nu i-a fost refuzat dreptul de acces la o instanta.

136. Curtea observa faptul ca exceptia Guvernului este strans legata de fondul plangerii intemeiate pe articolul 6 § 1 din conventie, astfel incat trebuie conexata cu fondul. De asemenea, in cadrul tuturor elementelor de care dispune, constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul articolului 35 § 3 din conventie si ca nu prezinta nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

137. Guvernul reaminteste ca dreptul de a avea acces la o instanta nu este absolut si ca limitarea acestui drept poate fi admisa in masura in care urmareste un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit. Acesta considera ca, in speta, cheltuielile de judecata presupun taxa de timbru si onorariile avocatilor si ca acestea nu au fost excesive in raport cu creanta solicitata de reclamant.

138. De asemenea, acesta pretinde ca nu reiese din documentele depuse la dosar ca reclamantul a platit efectiv sumele cu titlu de cheltuieli de judecata.

139. Reclamantul considera ca afirmatiile Guvernului privind taxa de timbru nu au nici o legatura cu prezenta cauza. De asemenea, contesta sustinerea conform careia nu a platit cheltuielile de judecata, invocand ca, in temeiul tranzactiei incheiate cu societatea debitoare, a existat o compensare intre aceste cheltuieli si creanta sa impotriva societatii debitoare.

140. Curtea reaminteste ca a stabilit validitatea tranzactiei din 7 iulie 2005 (a se vedea supra pct. 90), care viza si cheltuielile de judecata. Prin urmare, considera ca nu este necesara pronuntarea cu privire la acest capat de cerere.

V. CU PRIVIRE LA CELELALTE INCALCARI PRETINSE ALE ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENTIE

141. Invocand articolul 6 din conventie, reclamantul se plange de respingerea pretentiilor sale de catre Curtea Suprema de Justitie prin hotararile din 28 iunie 2002 si 24 ianuarie 2003, precum si de solutionarea definitive a procedurii prin hotararea din 21 iunie 2002, pronuntata de Curtea de Apel Iasi.

142. Curtea reaminteste ca nu era de competenta sa sa cunoasca erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanta interna, numai daca acestea aduc atingere drepturilor si libertatilor protejate de conventie [García Ruiz impotriva Spaniei (GC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999 I].

143. Tinand cont de ansamblul elementelor de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la pretentiile formulate, Curtea nu a evidentiat nici o incalcare aparenta a drepturilor garantate de conventie.

144. Prin urmare, acest capat de cerere trebuie respins ca nefondat, in aplicarea articolelor 35 § 3 si 4 din conventie.

VI. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE

145. Articolul 41 din conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu

146. Reclamantul solicita plata sumelor de care a fost privat datorita a numeroase incalcari ale drepturilor garantate de conventie. Astfel, acesta solicita urmatoarele sume:
- 1 862 728 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a "incalcarii repetate a drepturilor garantate de conventie pentru neexecutare (a hotararii din 12 septembrie 1994)”;
- 45 000 EUR cu titlu de prejudiciu material cauzat prin respingerea celei de-a doua actiuni privind drepturile de autor (hotararea Curtii Supreme din 28 iunie 2002);
- 1 000 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral cauzat ca urmare a numeroase incalcari ale drepturilor sale.

147. Guvernul contesta suma de 1 862 728 EUR din motivele prezentate in observatiile sale privind admisibilitatea si fondul cererii. In aceasta privinta, acesta reaminteste ca, la 7 iulie 2005, partile au incheiat o tranzactie in temeiul careia creanta reclamantului a fost considerata stinsa. Aceasta tranzactie a fost incheiata in mod valabil, nici un indiciu nu permite sa se considere ca, in speta, consimtamantul reclamantului a fost afectat de vicii. In plus, Guvernul observa faptul ca expertiza din 31 octombrie 2004 a fost contestata de societatea debitoare.

148. In ceea ce priveste suma de 45 000 EUR, Guvernul observa faptul ca procedura solutionata prin hotararea in cauza face obiectul prezentei cereri doar in ceea ce priveste durata procedurii, deoarece Curtea nu i-a comunicat plangerea intemeiata pe articolul 1 din Protocolul nr. 1 privind aceasta procedura. De asemenea, la sfarsitul procedurii nici un "bun” nu a intrat in patrimoniul reclamantului, avand in vedere faptul ca actiunea sa a fost respinsa. Prin urmare, acesta ii solicita Curtii sa respinga cererea.

149. De asemenea, Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral este excesiva si ca, in orice caz, nu exista o legatura de cauzalitate intre pretinsele incalcari ale conventiei si prejudiciul moral invocat.

150. Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe neexecutarea hotararii din 12 septembrie 1994, aceasta a stabilit incalcarea articolului 6 § 1 din conventie si a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza intarzierii executarii, dupa ce a considerat ca hotararea mentionata anterior a fost executata la 7 iulie 2005 (a se vedea supra pct. 90 si 93-94). De asemenea, reaminteste concluziile privind capatul de cerere intemeiat pe respingerea actiunii reclamantului prin hotararea din 28 iunie 2002 (a se vedea supra pct. 141-144).

151. Prin urmare, aceasta respinge cererile reclamantului cu titlu de prejudiciu material.

152. In schimb, considera ca persoana in cauza a suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a incalcarilor drepturilor sale. Pronuntandu-se in echitate, aceasta ii acorda 7 000 EUR cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecata

153. Reclamantul solicita 15 000 euro cu titlu de cheltuieli de judecata. Acesta arata ca este vorba de suma totala pe care a fost obligat sa o plateasca societatii debitoare cu titlu de cheltuieli de judecata, suma care a fost luata in considerare in tranzactia incheiata cu aceasta.

154. Guvernul considera ca reclamantul nu putea pretinde nici o suma pentru cheltuieli de judecata, in masura in care a recunoscut ca cheltuielile de judecata au fost compensate prin tranzactia in cauza. Prin urmare, acesta solicita Curtii sa nu acorde nimic in acest sens.

155. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabilesc realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. Potrivit articolului 41, pot fi recuperate doar cheltuielile rezonabile din punct de vedere al valorii lor si care au fost suportate in mod real si necesar pentru a incerca remedierea, in ordinea juridica interna si in fata Curtii, a incalcarilor constatate.

156. In speta, aceasta reaminteste ca a retinut ca nu este necesara pronuntarea pe fond privind cuantumul cheltuielilor de judecata (a se vedea supra pct. 140).

157. Prin urmare, este necesar sa se respinga aceasta pretentie a reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

158. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE,


1. Declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe neexecutarea hotararii din 12 septembrie 1994 (articolul 6 § 1 din conventie si articolul 1 din Protocolul nr. 1), durata procedurilor solutionate prin hotararile din 21 iunie 2002 si 28 iunie 2002 (articolul 6 § 1 din conventie), lipsa unei cai de atac efective care sa permita formularea unei plangeri privind durata acestor proceduri (articolul 13 din conventie) si nerespectarea dreptului de acces la o instanta din cauza cuantumului cheltuielilor de judecata stabilite de hotararile din 21 iunie 2002 si 24 ianuarie 2003 si inadmisibila in ceea ce priveste celelalte capete de cerere;

2. Hotaraste ca au fost incalcate articolele 6 § 1 din conventie si 1 din Protocolul nr. 1 prin executarea cu intarziere a hotararii din 12 septembrie 1994;

3. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 § 1 din conventie ca urmare a duratei procedurilor solutionate prin hotararile din 21 iunie 2002 si din 28 iunie 2002;

4. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 13 din conventie;

5. Hotaraste ca nu este necesara pronuntarea cu privire la capatul de cerere privind nerespectarea dreptului de a avea acces la o instanta, garantat de articolul 6 § 1 din conventie, datorita cuantumului cheltuielilor de judecata stabilite prin hotararile din 21 iunie 2002 si 24 ianuarie 2003;

6. Hotaraste
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in temeiul articolului 44 § 2 din conventie, 7000 EUR (sapte mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, la care se va adauga orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca suma mentionata va fi convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii;
c) ca, de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

7. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 24 februarie 2009, in temeiul articolului 77 § 2 si 3 din regulament.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
Scriptul s-a intrerupt din cauza unei erori: Table './dreptonl_dr/useronline' is marked as crashed and should be repaired