DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 10 aprilie 2012, definitiva la 10 iulie 2012, In Cauza Popa si Tanasescu impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 10 aprilie 2012, definitiva la 10 iulie 2012, In Cauza Popa si Tanasescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 659/2012 - M. Of. 659 / 18 septembrie 2012



Data: 12-04-2012


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A TREIA


Strasbourg
(Cererea nr. 19.946/04)


Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute de art. 44 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma
In Cauza Popa si Tanasescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 20 martie 2012, pronunta prezenta hotarare, adoptata la acea data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.946/04) indreptata impotriva Romaniei si depusa la Curte conform articolului 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (Conventia) de catre doi resortisanti romani, domnul Ioan Stefan Popa (primul reclamant) si domnul Aurelian Stefan TAnasescu (al doilea reclamant) la data de 5 aprilie 2004.

2. Primul reclamant a fost reprezentat de domnii S. Bartha si M. Stoica, avocati in Bucuresti. al doilea reclamant a fost reprezentat initial de domnul I. Capatana, avocat in Bucuresti. In timpul procedurilor in fata Curtii, acestuia i-a retras imputernicirea avocatului sau si a fost autorizat sa se reprezinte singur. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu.

3. Avand in vedere ca domnul Corneliu Birsan, judecatorul ales sa reprezinte Romania, s-a abtinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele Camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi in calitate de judecator ad hoc (art. 26 4 din Conventie si art. 29 1 din Regulamentul Curtii).

4. Reclamantii s-au plans ca au fost supusi unui proces inechitabil care a avut ca rezultat o condamnare inechitabila.

5. La 7 iulie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. S-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna (art. 29 1).


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

6. Reclamantii s-au nascut in 1971 si, respectiv, 1974.

7. Primul reclamant a inceput sa execute o pedeapsa cu inchisoarea de 7 ani in octombrie 2007. In data de 8 ianuarie 2012, executarea pedepsei acestuia a fost intrerupta, ca urmare a liberarii conditionate. Conform celor mai recente informatii prezentate de cel de-al doilea reclamant, acesta executa o pedeapsa cu inchisoarea si este detinut la Penitenciarul Ploiesti.

A. Afacerea Portbagajul

8. In ianuarie 2000, reclamantii au fost implicati intr-o actiune care a fost intens mediatizata, numita "Afacerea Portbagajul". R.V., prietenul reclamantilor, a fost rapit si supus unor rele tratamente, timp de aproape 5 saptamani, de catre oameni platiti de un om de afaceri, B.M., pentru a recupera bani pe care acesta i-ar fi furat din portbagajul unei masini apartinand omului de afaceri.

9. In seara zilei de 11 ianuarie 2000, cu putin timp inainte de miezul noptii, R.V. a primit un telefon de la unul dintre prietenii lui, D.C., care l-a informat ca este invitat la sediul firmei lui B.M. pentru a clarifica situatia banilor furati. R.V. a acceptat invitatia si a mers la locul indicat. Imediat dupa ce a ajuns, R.V. a admis sub amenintati ca el furase banii impreuna cu o alta persoana. Din acel moment, a fost tinut prizonier, sub paza permanenta a unor oameni platiti de B.M., in diferite cladiri din Bucuresti.

10. La 7 februarie 2000, acesta a fost dus la o vila apartinand lui B.M. din Breaza. In data de 14 februarie 2000, profitand de un moment de neatentie din partea celor care il pazeau, R.V. s-a urcat pe fereastra de la toaleta si a reusit sa fuga.

11. Imediat dupa fuga lui R.V., B.M. a parasit tara pentru a evita arestarea.

B. Rolul reclamantilor in rapirea lui R.V. si supunerea acestuia la rele tratamente

12. Rolul reclamantilor in aceasta actiune a fost foarte controversat.

13. Procurorii i-au prezentat ca persoane platite de B.M. pentru a-l rapi pe R.V. si pentru a-l tine sub paza.

14. Conform unor declaratii date de R.V., victima, si de alti martori, reclamantii erau prieteni ai victimei si au fost prezenti la intalnirea dintre B.M. si R.V. ca masura de protectie pentru acesta din urma.

15. Conform unei declaratii a unui martor, P.C., in fata Tribunalului Bucuresti la 28 mai 2001, reclamantii au fost trimisi la sediul firmei lui B.M. pentru a-l proteja pe R.V. si pentru a-i informa pe prietenii lor comuni cu privire la ceea ce se intamplase.

16. In declaratia sa din 2 februarie 2001, D.C. a recunoscut ca ii contactase pe reclamanti si le ceruse sa fie prezenti la intalnire. El a adaugat, de asemenea, ca acestia il informasera ca prietenul lor R.V. avea nevoie de ajutor, pe cre ei nu il puteau oferi intrucat erau prea putini si inconjurati de persoane inarmate.

17. In plus, la ultima sedinta din fata Tribunalului Bucuresti desfasurata in data de 8 februarie 2002, avocatul lui R.V. a cerut ca cei 2 reclamanti sa fie achitati, subliniind ca acestia erau prietenii victimei, care au incercat sa faca situatia prietenului lor mai usoara, in circumstantele date.

18. Conform reclamantilor, acestia au fost prezenti la intalnirea care a avut loc pe 11 ianuarie 2000 intre prietenul lor si B.M. Acestia i-au informat pe D.C. si M.C. (un alt prieten al lui R.V.) ca R.V. nu va fi eliberat pana cand nu va inapoia banii furati. Cand au vazut ca persoanele platite de B.M. parasisera sediul firmei lui B.M. cu prietenul lor, au incercat sa afle unde a fost dus. Fiind informati ca prietenul lor era tinut intr-o casa parasita de langa Bucuresti, au mers acolo si au incercat sa-l elibereze.

19. Dupa ce au fost amenintati de B.M. si de persoanele platite de acesta, au fost nevoiti sa renunte si sa plece. Acestia au sustinut ca nu au informat politia deoarece erau speriati de amenintarile lui B.M.

20. De asemenea, ca au aflat ca fusese incendiata casa lui D.C. si ca masina lui M.C. fusese gasita plina de cartuse consumate, reclamantii au decis sa fuga si sa se ascunda in Moldova pana cand situatia va fi clarificata, desi stiau ca fusesera emise mandate pe numele lor ca martori.

C. Actiunea penala impotriva reclamantilor

21. Printr-un act de acuzare emis la 25 mai 2000 de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, reclamantii si alti 10 inculpati au fost acuzati de asociere pentru savarsirea de infractiuni in temeiul art. 323 din Codul Penal si de lipsire de libertate in mod ilegal in temeiul art. 189 din Codul Penal. S-a dispus, de asemenea, arestarea lor. Reclamantii nu au putut fi arestati intrucat se ascundeau in Moldova.

22. La 26 mai 2001, reclamantii au informat mass-media ca intentioneaza sa se predea autoritatilor romane in ziua urmatoare. Acestia au pretins ca astfel au incercat sa obtina protectie fata de indivizii platiti de B.M., care continuau sa ii ameninte. In ziua urmatoare s-au predat politiei la Aeroportul Otopeni.

23. La sedinta din 18 iulie 2001, Tribunalul Bucuresti a inlocuit mandatul de arestare pe numele reclamantilor cu masura obligarii de a nu parasi orasul, motivand ca justificarea pentru tinerea lor in arest se schimbase in lumina probelor aduse in fata instantei.

24. Printr-o hotarare pronuntata la 15 februarie 2002, Tribunalul Bucuresti i-a achitat pe reclamanti. Acesta i-a gasit pe ceilalti inculpati vinovati si i-a condamnat la pedepse cu inchisoarea (pentru cei mai multi din ei, 7 ani). Tribunalul a retinut ca victima declarase in fata instantei ca reclamantii "nu l-au amenintat, nu l-au lovit si nu l-au tinut prizonier, dimpotriva, l-au protejat atat cat au putut si poate ca ar fi fost mort daca ei nu s-ar fi aflat acolo". In continuare, instanta a facut referire la decaratia victimei din 12 mai 2000, redactaa dupa cum urmeaza: "Stef si Auras m-au dezlegat si nu au putut sa plece pur si simplu pentru ca le era teama... si, pe de alta parte, au incercat sa linisteasca lucrurile, ajutandu-ma cat au putut ca sa nu fiu omorat in bataie." Instanta a retinut, de asemenea, ca aceasta declaratie era in concordanta cu declaratia martorilor B.F., D.C. si M.C.

25. Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a introdus apel pentru a obtine, intre altele, un verdict de vinovatie pentru reclamant. Acesta a sustinut ca reclamantii faceau parte din grupul controlat de B.M. si ca contribuisera la sechestrarea lui R.V., intrucat acestia l-au invitat la locul unde a fost rapit.

26. La 5 iulie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis in parte apelul, dar a mentinut verdictul de nevinovatie pentru reclamanti. Aceasta a sustinut ca doar faptul ca acestia erau prezenti la sediul firmei lui B.M. nu putea duce la concluzia ca erau vinovati, in absenta oricaror probe incriminatoare.

27. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a formulat recurs, urmarind in continuare condamnarea reclamantilor. In motivele sale de recurs, acesta a sustinut ca chiar daca reclamantii nu puteau fi condamnat ca autori, acestia ar trebui condamnati in calitate de complici.

28. La ultima sedinta in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie din data de 18 septembrie 2003, toti avocatii reprezentanti ai paratilor au prezentat concluzii orale cu privire la admisibilitatea recursurilor. Nicio alta proba nu a fost adusa in fata instantei. Reclamantii nu au fost invitati sa faca declaratii decat la finalul dezbaterilor (ultimul cuvant al inculpatului). Acestia au spus ca sunt de acord cu declaratiile avocatilor lor.

29. Pronuntarea publica a hotararii a fost amanata pana la 13 octombrie 2003, intrucat instanta avea nevoie de mai mult timp pentru a delibera.

30. La 13 octombrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis in parte recursul formulat de procuror, a casat hotararile primelor doua instante cu privire la achitarea reclamantilor si a retinut dosarul pentru o noua analiza fara a stabili o data pentru o noua sedinta. Aceasta i-a gasit pe reclamanti vinovati si i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsa de 7 ani de inchisoare.

31. Inalta Curte de Casatie si Justitie a considerat ca acele constatari de fapt ale instantelor de prim grad nu erau neintemeiate si erau, asadar, corespunzatoare pentru solutionarea recursului fara a aduna alte probe. Dand o noua interpretare faptelor, aceasta a constatat ca rolurile reclamantilor au constat in ademenirea victimei la sediul firmei lui B.M. A constatat, de asemenea, ca reclamantii erau membri ai grupului lui B.M.

32. Desi au sustinut ca rolul reclamantilor a constat doar in a ademeni victima si ca acestia au fost prezenti doar in seara de 11 ianuarie 2000 si in noaptea urmatoare, acestia au fost condamnati la 7 de inchisoare, primind aceeasi pedeapsa ca ceilalti inculpati care il tinusera pe R.V. sechestrat pentru intreaga perioada de 5 saptamani si care l-au supus la rele tratamente in mod constant.

II. Dreptul intern relevant

33. Dispozitiile relevante privind recursul din Codul de procedura penala din Romania in vigoare la acea data sunt descrise in Constantinescu impotriva Romaniei (nr. 28.871/95, paragraful 37, CEDO 2000-VIII) si Danila impotriva Romaniei (nr. 3.879/00, paragraful 26, 8 martie 2007).

34. Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, care a modificat Codul de procedura penala, a introdus obligativitatea ca o instanta de recurs sa il asculte pe inculpat atunci cand instanta de prim grad l-a achitat. In prezent, cand o instanta de recurs caseaza o hotarare pronuntata de o instanta de prim grad, aceasta trebuie sa decida asupra probelor care urmeaza a fi aduse si sa fixeze o data la care va lua declaratii de la inculpat daca acesta nu a fost ascultat sau daca a fost achitat de catre instanta de prim grad (art. 385^14 alin. 1^1 si art. 385^16, astfel cum au fost modificate).


IN DREPT


I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 din Conventie

35. Reclamantii s-au plans ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza si le-a inrautatit situatia fara sa ii asculte sau sa le permita sa aduca probe in apararea lor. Acestia si-au intemeiat rationamentul pe art. 6 1 din Conventie, care prevede:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.
3. Orice acuzat are, in special, dreptul:
[...] c. sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el [...]
d. sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii."

A. Cu privire la admisibilitate

36. Curtea observa ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 3 a) din Conventie. In continuare, Curtea subliniaza ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie decalarata admisibila.

B. Pe fondul cauzei

1. Argumentele partilor

37. Primul reclamant s-a plans ca el si cel de-al doilea reclamant au fost condamnati de Inalta Curte de Casatie si Justitie fara sa fie audiati in persoana. Acesta a declarat ca instanta de ultim grad a hotarat doar pe baza probelor prezentate in fata instantei de prim grad; aceasta a dat o noua interpretare declaratiilor martorilor si inculpatilor fara a face vreo referire la declaratii esentiale care, in opinia primelor doua instante, dovedeau nevinovatia reclamantilor.

38. Al doilea reclamant a afirmat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in mod gresit in hotararea sa ca el era angajat al lui B.M. pentru a-l asocia cu grupul de oameni platiti de B.M. sa il rapeasca pe R.V. si sa il tina sechestrat, desi el prezentase un document care dovedea ca fusese angajat al unei alte companii care nu avea legatura cu B.M.

39. Acesat a sustinut, de asemenea, ca, intrucat Inalta Curte de Casatie si Justitie pronuntase hotararea privind admisibilitatea recursului si fondul cauzei in acelasi timp, nu a avut loc o rejudecare corespunzatoare pe fond. Acesta nu fusese informat cu privire la casarea celor doua hotarari judecatoresti anterioare si, prin urmare, nu i s-a permis sa isi pregateasca si sa isi prezinte apararea in fata instantei de ultim grad.

40. Guvernul a aratat ca verdictul de vinovatie in privinta reclamantilor la care s-a ajuns doar pe baza probelor aduse in fata instantei de prim grad nu a incalcat cerintele unui proces echitabil in sensul art. 6 1 din Conventie. Acesta a declarat ca instanta de recurs nu stabilise noi probleme de fapt, ci ca, pe baza unei noi interpretari a faptelor, a stabilit doar o problema de drept legata de latura subiectiva a infractiunii, adica daca existase o intentie de a comite infractiunea.

41. Guvernul a afirmat ca reclamantii avusesera deja ocazia sa isi prezinte pozitiile privind acuzatiile in fata instantei de prim grad si ca declaratiile lor scrise erau accesibile in dosar.

42. In cele din urma, Guvernul a insistat ca avocatii reclamantilor s-au adresat Inaltei Curti de Casatie si Justitie in timpul sedintei din 18 septembrie 2000 si acestia nu au solicitat sa fie aduse noi probe in fata instantei. In plus, acestia au sustinut ca reclamantii se adresasera in ultima instanta Inaltei Curti.

2. Evaluarea Curtii

43. Curtea retine la inceput ca cerintele de la art. 6 3 trebuie vazute ca aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 1 si, prin urmare, plangerile reclamantilor in temeiul art. 6 1 si 3 ar trebui examinate impreuna (Sinichkin impotriva Rusiei, nr. 20.508/03, paragraful 36, 8 aprilie 2010).

44. Curtea reitereaza ca modul de aplicare al art. 6 la procedurile in fata instantelor de recurs depinde de trasaturile speciale ale procedurilor implicate; trebuie sa se tina seama de totalitatea procedurilor din ordinea juridica interna si de rolul instantei de recurs in cadrul acesteia.

45. Cu toate acestea, Curtea a sustinut ca atunci cand unei instante de recurs i se solicita sa examineze o cauza in ceea ce priveste faptele si dreptul si sa faca o evaluare completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei reclamantului, aceasta nu poate, din perspectiva unui proces echitabil, sa stabileasca in mod corespunzator aceste probleme fara o evaluare directa a probelor prezentate in persoana de catre un inculpat care sustine ca nu a comis fapta pretinsa a fi o infractiune (a se vedea Ekbatani impotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A nr. 134, Andreescu impotriva Romaniei, nr. 19.452/02, paragraful 64, 8 iunie 2010, si Marcos Barrios impotriva Spaniei, nr. 17. 122/07, paragraful 32, 21 septembrie 2010).

46. In plus, Curtea considera ca in stabilirea acuzatiilor in materie penala ascultarea inculpatului in persoana ar trebui, oricum, sa fie regula generala. Orice derogare de la acest principiu ar trebui sa fie exceptionala si supusa unei interpretari restrictive. Curtea adopta aceasa opinie in special pentru ca reclamantii riscau inchisoarea si chiar au fost condamnati la o pedeapsa de 7 ani de inchisoare, ceea ce, evident, atragea un grad semnificativ de stigmatizare.

47. Prin urmare, pentru a stabili daca a avut loc o incalcare a art. 6 in prezenta cauza trebuie examinat rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si natura problemelor pe care a fost solicitata sa le judece.

48. Curtea reitereaza ca in prezenta cauza domeniul de aplicare al competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca instanta de recurs, este prezentat la art. 385^15 si 385^16 din Codul de procedura penala. In conformitate cu art. 385^15, Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca instanta de recurs, poate sa pronunte o noua hotarare pe fond. La 13 octombrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie a casat Sentinta din 15 februarie 2002 si Decizia din 5 iulie 2002 si a pronuntat o noua hotarare pe fond. Conform dispozitiilor legale mentionate anterior, efectul a fost ca procedurile de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au fost proceduri complete guvernate de aceleasi norme ca in cazul unui proces pe fond, instantei cerandu-i-se sa examineze atat faptele, cat si problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie putea sa decida fie sa mentina achitarea reclamantilor, fie sa ii condamne dupa o evaluare minutioasa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei lor.

49. Curtea retine ca, prin casarea hotararilor de achitare pronuntate de primele doua instante, Tribunalul Bucuresti si, respectiv, Curtea de Apel Bucuresti, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit doua acuzatii in materie penala impotriva fiecarui reclamant, condamnandu-i fara sa ii asculte.

50. Curtea nu este convinsa de argumentul Guvernului potrivit caruia faptul ca inculpatul a avut ultimul cuvant in fata instantei a fost suficient in prezenta cauza. Prin urmare, aceasta subliniaza ca, desi dreptul unui inculpat de a avea ultimul cuvant in fata instantei este cu siguranta important, acesta nu poate fi echivalat cu dreptul sau de a fi ascultat de instanta in timpul procesului (a se vedea Constantinescu, citata anterior, paragraful 58; Andreescu, citata anterior, paragraful 68, si Spinu impotriva Romaniei, nr. 32.030/02, paragraful 58, 29 aprilie 2008).

51. Mai mult decat atat, Inalta Curte de Casatie si Justitie a ascultat partilor doar cu privire la admisibilitatea recursurilor si nu i-a informat pe reclamanti cu privire la intentia sa de a casa hotararile pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti si de Tribunalul Bucuresti si de a reexamina fondul acuzatiei. Curtea considera ca, in vederea unui proces echitabil, o instanta nu poate sa caseze o hotarare precedenta si sa reevalueze probe fara sa informeze in mod corespunzator partile interesate si sa le acorde posibilitatea de a-si prezenta cauza.

52. Lipsa ascultarii inculpatului in persoana este si mai dificil de conciliat cu cerintele unui proces echitabil in circumstantele specifice ale acestei cauze, unde instanta de recurs a efectuat o evaluare a laturii subiective a pretinsei infractiuni, respectiv intentia reclamantilor de a comite infractiunile, si a fost prima instanta care i-a condamnat in actiunea introdusa pentru a stabili o acuzatie in materie penala impotriva lor (a se vedea Constantinescu, citata anterior, paragraful 59, Andreescu, citata anterior, paragraful 70, Igual Coll imporiva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 35, 10 martie 2009, si Barcos Barrios, citata anterior, paragraful 40).

53. Curtea recunoaste modificarile in legislatia interna care par sa aduca procedurile penale mai aproape de cerintele Conventiei cu privire la acest aspect (a se vedea paragraful 34 de mai sus). Cu toate acestea, aceste modificari au avut loc in 2006 si, astfel, nu sunt relevante pentru prezenta cauza.

54. Considerentele precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curtii sa concluzioneze ca in prezenta cauza Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a respectat cerintele unui proces echitabil.

55. Din moment ce acea cerinta nu a fost indeplinita, Curtea considera ca a fost incalcat art. 6 1 coroborat cu art. 6 3 (c) si (d) din Conventie.

II. Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei

56. Reclamantii s-au plans, in temeiul art. 5 din Conventie, de faptul ca au fost arestati in baza unui ordin emis de un procuror care, conform Constitutiei Romaniei, nu putea fi considerat magistrat. Acestia au pretins ca arestarea lor a fost ordonata printr-un act de actuzare, contrar legislatiei romanesti. In aceasta privinta, Curtea retine ca actul de acuzare care ordona arestarea lor a fost emis la 25 mai 2000, in timp ce cererea lor a fost depusa la Curte la 5 aprilie 2004.
Rezulta ca acest capat de cerere a fost formulat tardiv si trebuie respins in conformitate cu art. 35 1 si 4 din Conventie.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

57. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabile."

A. Prejudiciu

58. Primul reclamant a solicitat despagubiri de 29.614 euro cu titlu de prejudiciu material, reprezentand salariul la care ar fi avut dreptul in timpul detentiei si cheltuielile pe care le-a efectuat in timpul detentiei. Al doilea reclamant a solicitat despagubiri de 81.905 euro cu titlu de prejudiciu maerial, dintre care 57.500 euro reprezentand suma pe care a pierdut-o deoarece a fost fortat sa isi vand apartamentul si 24.405 euro, salariul la care ar fi avut dreptul daca nu se afla in detentie si suma cheltuielilor pe care le-a eectuat in timpul detentiei.
Ca despagubiri pentru prejudiciul moral, primul reclamant a solicitat 10.000 euro, iar al doilea reclamant 30.000 euro justificati de presiunea, stresul si suferinta la care au fost supusi de catre autoritatile romanesti.

59. Guvernul a declarat ca sumele solicitate de reclamanti pentru prejudiciul material sunt speculative, excesive si nedovedite.
In ceea ce priveste despagubirea pentru prejudiciul moral solitata de reclamanti, Guvernul a declarat ca este excesiva si a solicitat Curtii, in cazul in care ar constata existenta unei incalcari, sa considere ca acest lucru in sine constituie o reparatie echitabila suficienta.

60. Curtea retine ca in prezenta cauza acordarea unei reparatii echitabile nu poate fi bazata decat pe faptul ca reclamantii nu au beneficiat de garantiile de la art. 6. Desi Curtea nu poate specula care ar fi fost rezultatul procesului daca pozitia ar fi fost alta, aceasa considera ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral.

61. Prin urmare, pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41, aceasta acorda 5.000 euro fiecaruia cu titlu de prejudiciu moral.

62. In plus, Curtea reitereaza ca atunci cand o persoana, precum in cazul de fata, a fost condamnata intr-un proces intern care nu a respectat cerintele unui proces echitabil, un nou proces sau redeschiderea procesului intern la cererea persoanei interesate reprezinta o metoda corespunzatoare de reparatie a incalcarii savarsite. In aceasta privinta, aceasta retine ca art. 408^1 din Codul de procedura penala din Romania prevede posibilitatea de revizuire a unei hotarari interne atunci cand Curtea a constatat o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale unui reclamant.

B. Cheltuieli de judecata

63. Primul reclamant a solicitat, de asemenea, 5.830 euro pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor nationale si a Curtii, reprezentand onorariile avocatilor, cheltuielile pentru traduceri si costurile de transport. Acesta a prezentat facturi pentru 6.500 lei romanesti (RON) platiti avocatilor si 1.500 RON platiti pentru traduceri.
Guvernul a considerat ca primul reclamant a justificat cu facturi doar 6.500 RON, reprezentand cheltuielile cu onorariile avocatilor.
Al doilea reclamant a solicitat 4.500 euro pentru onorariile avocatilor si 300 euro pentru traducerea documentelor prezentate Curtii si costuri de corespondenta.
Guvernul a sustinut ca al doilea reclamant nu a prezentat documente care sa justifice acele costuri si cheltuieli.

64. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care s-a stabilit caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In prezenta cauza, tinandu-se seama de documentele de care dispune si de criteriile mentionate mai sus, Curtea respinge cererile pentru cheltuielile de judecata depusa de al doilea reclamant si considera ca este rezonabil sa acorde suma de 8.000 RON (echivalentul a 1.900 euro) primului reclamant pentru acoperirea cheltuielilor de judecata efectuate in actiunea in fata Curtii.

C. Dobanzi moratorii

65. Curtea considera necesar ca dobanzile moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,
CURTEA

1. declara capatul de cerere privind caracterul echitabil al actiunii in temeiul art. 6 1 coroborat cu art. 6 3 (c) si (d) din Conventie admisibil si celelalte capete de cerere inadmisibile;
2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 1 coroborat cu art. 6 3 (c) si (d) din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 2 din Conventie, urmatoarele sume care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 5.000 euro (cinci mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, fiecaruia dintre cei 2 reclamanti, cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 1.900 euro (o mie noua sute de euro), plus orice suma ce paote fi datorata cu tilu de impozit, primului reclamant, cu titlu de cheltuieli;
b) ca de la expirarea termenului de 3 luni mentionat anterior si pana la efectguarea platii aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamanti.


Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 10 aprilie 2012, in temeiul art. 77 2 si 3 din Regulamentul Curtii.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Vezi reducerile de azi la televizoare 4k.

Aici gasesti cele mai noi si ieftine telefoane mobile



Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
33 useri online

Useri autentificati: