DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 15 februarie 2011 in Cauza Geleri impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 15 februarie 2011 in Cauza Geleri impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 404/2012 - M. Of. 404 / 18 iunie 2012



Data: 15-02-2011


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A TREIA


Cererea nr. 33.118/05


Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 paragraul 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.
In Cauza Geleri impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 25 ianuarie 2011,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 33.118/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean turc, domnul Zeyneddin Geleri (reclamantul), a sesizat Curtea la 1 septembrie 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantul este reprezentat de Fikri Ergen, avocat in Bruxelles. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Informat cu privire la dreptul sau de a lua parte la procedura (art. 36 paragraful 1 din Conventie si art. 44 din Regulament), guvernul turc nu a dorit sa se prevaleze de dreptul sau de a interveni in procedura.

3. La 16 aprilie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 paragraful 1 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.


IN FAPT


I. Circumstantele spetei

4. Reclamantul s-a nascut in 1973 si locuieste in Chisinau, in Moldova.

5. Reclamantul este cetatean turc de origine kurda, cu domiciliul in Bucuresti inainte de a fi expulzat. La 15 noiembrie 1993, acesta a fost inregistrat de Serviciul pentru Straini al Municipiului Bucuresti care i-a prelungit dreptul de sedere de la 20 ianuarie 1994 pana la 19 iulie 1994.

6. La 7 mai 1998 a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare de Judecatoria Focsani pentru nerespectarea normelor privind operatiunile de import si export, fals, fals privind identitatea si trecerea ilegala a frontierei. Astfel cum reiese din copia hotararii definitive de condamnare, depusa la dosar de Guvern, pedeapsa pronuntata impotriva reclamantului a facut obiectul gratierii, in ziua in care a fost pronuntata.

7. La 27 ianuarie 1998, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, reclamantul a obtinut statutul de refugiat politic in Romania. Acest statut i-a fost acordat pentru o perioada nelimitata, prin ordinul ministrului de interne din 15 octombrie 2001.

8. In 2003, acesta s-a casatorit cu o cetateana romanca. O copie a certificatului de casatorie a fost depusa la dosar. La 25 ianuarie 2005, cuplul a avut o fiica. In afara de aceasta, reclamantul mai era asociat in doua societati comerciale.

9. Prin ordonanta din 21 februarie 2005, procurorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti l-a declarat pe reclamant indezirabil si i-a interzis sederea in Romania pentru o perioada de 10 ani, pe motiv ca "indicii temeinice si grave indicau faptul ca acesta desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala". Ultimul paragraf al ordonantei indica faptul ca aceasta fusese comunicata reclamantului si pusa in aplicare de Autoritatea pentru straini, obligatie care decurgea din art. 81 al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania.

10. Aceasta ordonanta a fost comunicata reclamantului la 23 februarie 2005. La aceasta ultima data, la ora 18,45, a fost arestat si expulzat in Italia. Din elementele aflate la dosar reiese ca reclamantul nu a fost retinut intr-un centru de detentie temporara. Potrivit persoanei in cauza, inainte de expulzarea sa in Italia, agentii de politie insarcinati cu executarea acestei masuri l-au lovit si l-au ranit cu ocazia prinderii sale, in vederea expulzarii. Acesta afirma ca a fost lovit si ranit si, din aceasta cauza, si-a pierdut cunostinta, trezindu-se doar la aeroportul din Bucuresti. Reclamantul a aterizat la Verona. Ulterior, a plecat la Roma, unde a fost examina de E.Z., medic in Asociatia de combatere a torturii, Medici contro la tortura, care a intocmit un certificat constatator medical. O copie a certificatului medical a fost depusa la dosarul prezentei cauze.

11. Certificatul medical intocmit la 1 martie 2005 de medicul E.Z. a constatat ranile reclamantului [excoriatii, echimoze, contuzii, la nivelul capului (frunte), la nivelul toracelui (spate), precum si la nivelul abdominal si al mainilor si picioarelor].

12. La 28 februarie 2005, avocatul reclamantului a depus in fata Curtii de Apel Bucuresti o contestatie impotriva ordonantei din 21 februarie 2005. Acesta solicita suspendarea executarii masurii; denunta, printre altele, nemotivarea masurii luate impotriva clientului sau; de asemenea, sublinia ca reclamantul traia de mult timp in Romania, era casatorit cu o cetateana romanca, acestia aveau un copil si nu savarsise nicio infractiune impotriva securitatii statului. Acesta preciza ca clientul sau era asociat in doua societati comerciale.

13. Avocatul Autoritatii pentru straini a raspuns ca autoritatile nu aveau nicio obligatie de motivare a unei asemenea masuri, din moment ce motivele intrau sub incidenta securitatii nationale.
In afara de aceasta, avocatul reclamantului a imputat autoritatilor conditiile de imbarcare a reclamantului pentru Italia, in special loviturile si ranile primite din partea agentilor de politie. In cadrul procedurii desfasurate in fata curtii de apel, avocatul reclamantulu a depus in acest sens copia certificatului medical intocmit la 1 martie 2005.

14. Prin hotararea din 3 martie 2005, Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia reclamantului ca fiind nefondata, cu urmatoarea motivatie:
"[...] Declararea ca indezirabil in sensul art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, constituie o masura administrativa, dispusa impotriva unui strain care a desfasurat, desfasoara ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publica.
In consecinta, dupa ce a analizat cererea formulata la 21 ianuarie 2005 de Serviciul Roman de Informatii, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a emis ordonanta [...], reclamantul fiind informat cu privire la aceasta [...].
Prin urmare, expulzarea strainului Geleri Zeynaddin in Italia a fost efectuata in mod legal, in conformitate cu ordonanta parchetului, la cererea Serviciului Roman de Informatii.
In ceea ce priveste temeinicia si legalitatea ordonante, act administrativ unilateral, trebuie retinut ca, in temeiul art. 83 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, datele si informatiile care stau la baza deciziei prin care un strain este declarat indezirabil din ratiuni de siguranta nationala nu pot, fara nicio exceptie sa fie aduse – in mod direct sau indirect – la cunostinta persoanei in cauza, deoarece aceste informatii sunt informatii secrete, in temeiul Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate.
Dupa ce a examinat constitutionalitatea art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, Curtea Constitutionala a hotarat, prin Decizia nr. 342 din 16 septembrie 2003, ca dispozitiile continute de acest articol erau conforme cu Constitutia in vigoare la momentul faptelor si ca principiul accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, nu a fost incalcat, deoarece pentru persoana in cauza a fost deschisa calea actiunii in justitie impotriva masurii dispuse de procuror.
[...] cererea reclamantului de anulare a ordonantei [...] nu poate sa fie decat respinsa, din urmatoarele motive:
In temeiul art. 85 alin. (2) din Ordonanta nr. 194/2002, exercitarea caii de atac nu are efect suspensiv de executare a ordonantei de declarare ca indezirabil a strainului.
O cerere de suspendare a acestei masuri [...] trebuie respinsa, deoarece a ramas fara obiect intrucat cererea principala a fost examinata cu celeritate – la 3 zile de la primirea acesteia [...]
In orice caz, ordonanta a fost deja executata in temeiul alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum a fost modificata la 27 noiembrie 2004, strainul fiind expulzat in Italia.
[...] instanta respinge argumentele reclamantului privind neluarea in custodie publica de catre autoritati, prevazuta la art. 87 din ordonanta mentionata, deoarece instanta a constatat legalitatea si temeinicia ordonantei parchetului, legea-cadru care confera prioritate intereselor sigurantei nationale, fiind respectata in speta.
In conformitate cu art. 93 alin. (1) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 482/2004, atata timp cat ordonanta procurorului nu prevede luarea in custodie publica de catre autoritati, aceasta masura este considerata ca fiind inoportuna in raport cu art. 83 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 482/2004.
De asemenea, instanta respinge motivele intemeiate pe art.l 134 alin. (1) lit. b), interpretat in lumina art. 24 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, deoarece in speta este vorba de o situatie care, din ratiuni de siguranta nationala sau de ordine publica, impune expulzarea reclamantului, calitatea sa de refugiat fara limita de timp neconstituind un obstacol in calea adoptarii masurii pentru declararea sa ca indezirabil.
Motivele privind integrarea socioeconomica a reclamantului, in masura in care acesta nu isi respectase obligatiile in calitate de strain, in conformitate cu art. 4 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, modificata, nu au nicio relevanta.
Astfel cum reiese din documentul nr. [...] si dintr-un proces-verbal de verificare, actiunea penala a fost declansata impotriva strainului la 20 ianuarie 1997, pentru identitate falsa; intr-adevar, la data intrarii pe teritoriul romanesc, acesta s-a identificat ca Sayrah Meyreddin, apoi a fost condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de 2 ani cu executare, iar ulterior a beneficiat de o gratiere in temeiul Legii nr. 137/1997 [...]
Din aceste motive, Curtea respinge ca nefondata contestatia reclamantului si confirma ordonanta nr. 498/II/05/2005 din 21 februarie 2005 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti."

15. Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, aceasta hotarare este definitiva.

16. Din copia unei scrisori trimise la 9 octombrie 2009 din partea Ministrului de Interne agentului guvernamental roman reiese ca, la 19 aprilie 2005, Oficiul National pentru Refugiati a anulat statutul de refugiat al reclamantului.

17. Reclamantul a intridus o noua contestatie impotriva ordonantei pronuntate la 21 februarie 2005. De aceasta data a solicitat anularea ordonantei parchetului invocand statutul sau de refugiat si a solicitat Curtii de Apel Bucuresti sa ii confirme statutul de refugiat care ii fusese acordat in 1998.

18. Prin hotararea din 14 februarie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a admis o exceptie invocata de Ministerul de Interne si a respins actiunea reclamantului invocand autoritatea de lucru judecat. Cu privire la capatul de cerere referitor la statutul de refugiat al reclamantului, curtea de apel a hotarat ca, atata timp cat masura de retragere a statutului de refugiat nu era anulata pe cale judiciara, era imposibil sa li se dispuna autoritatilor mentinerea acestei masuri. Aceasta hotarare a fost confirmata prin hotatarea din 7 decembrie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu aceeasi motivare.

II. Dreptul si practica interne relevante

A. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, astfel cum a fost aprobata cu modificari si completari de Legea nr. 357/2003 si modificata si completata de Legea nr. 482/2004:

"ARTICOLUL 81 - Aducerea la cunostinta strainului a dispozitiei de parasire a teritoriului
(1) Aducerea la cunostinta strainului a dispozitiei de parasire a teritoriului Romaniei se realizeaza de catre Autoritatea pentru straini ori de formatiunile sale teritoriale.
(2) Atunci cand strainul este prezent, un exemplar al dispozitiei de parasire a teritoriului se inmaneaza acestuia, sub semnatura [...].
(4) Daca strainul nu este prezent, comunicarea se realizeaza astfel:
a) prin posta, cu confirmare de primire, la adresa la care strainul a declarat ca locuieste;
b) prin afisare la sediul Autoritatii pentru straini si al formatiunii teritoriale, in cazul in care nu se cunoaste adresa la care locuieste strainul. [...]

ARTICOLUL 83 - Declararea ca indezirabil
(1) Declararea ca indezirabil constituie o masura administrativa de autoritate, dispusa impotriva unui strain care a desfasurat, desfasoara ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publica.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) se dispune de catre procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea Autoritatii pentru straini sau a altor institutii cu competente in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale care detin date sau indicii temeinice in sensul celor prevazute la alin. (1).
(3) Procurorul se pronunta, prin ordonanta motivata, in termen de 5 zile de la primirea propunerii formulate in conditiile alin. (2) si, in cazul aprobarii acesteia, transmite ordonanta de declarare ca indezirabil la Autoritatea pentru straini pentru a fi pusa in executare. Atunci cand declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de siguranta nationala, in continutul ordonantei nu vor fi mentionate motivele care stau la baza acestei decizii.
(4) Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept de la data emiterii ordonantei de declarare ca indezirabil.
(4^1) Punerea in executare a ordonantei de declarare ca indezirabil se realizeaza prin escortarea strainului pana la frontiera sau in tara de origine, de catre personalul specializat al Autoritatii pentru straini.
(5) Perioada pentru care un strain poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani [...].

ARTICOLUL 84 - Aducerea la cunostinta strainului a masurii de declarare ca indezirabil
(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil se aduce la cunostinta strainului de catre Autoritatea pentru straini, in conditiile prevazute la art. 81.
(2) Comunicarea datelor si informatiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai in conditiile stabilite si catre destinatarii in mod expres prevazuti de actele normative care reglementeaza regimul activitatilor referitoare la siguranta nationala si protejarea informatiilor clasificate. Asemenea date si informatii nu pot fi, sub nicio forma, direct sau indirect, aduse la cunostinta strainului declarat indezirabil.

ARTICOLUL 85 - Contestarea ordonantei de declarare ca indezirabil a strainului
(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil poate fi atacata de strainul impotriva caruia a fost dispus, in termen de 5 zile lucratoare de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti. [...] Hotararea este definitiva si irevocabila.
(2) Exercitarea caii de atac prevazute la alin. (1) nu are efectg suspensiv de executare a ordonantei [...]."

B. Decizia nr. 342 din 16 septembrie 2003 a Curtii Constitutionale

19. Intr-o cauza similara celei a reclamantului, Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la compatibilitatea art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu principiile constitutionale ale nediscriminarii, accesului liber la justitie si dreptului la un proces echitabil. In aceasta cauza, exceptia de neconstitutionalitate fusese invocata de un strain in cadrul contestarii ordonantei parchetului prin care a fost declarat indezirabil pe motiv ca "exista suficiente indicii temeinice ca acesta desfasoara activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala".
Curtea Constitutionala a considerat ca articolul citat anterior era conform cu Constitutia, din urmatoarele motive:
"[...] situatia strainilor declarati indezirabili in scopul apararii sigurantei nationale si protejarii informatiilor clasificate este diferita de cea a celorlalti cetateni straini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabileasca drepturi diferite pentru aceste doua categorii de cetateni straini, fara ca prin aceasta sa se incalce principiul egalitatii. Diferenta reala care rezulta din cele doua situatii justifica existenta unor reguli distincte.
Totodata Curtea constata ca interdictia stabilita de legiuitor pentru cetatenii straini declarati indezirabili, de a nu li se aduce la cunostinta datele si informatiile pe baza carora s-a luat o astfel de decizie, este in concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 31 alin. (3), potrivit carora «Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze [...] siguranta nationala». [...]
Dispozitiile art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 nu incalca principiul accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, deoarece, conform art. 85 alin. (1), impotriva masurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisa calea actiunii in justitie.
Curtea nu poate retine nici [critica] [referitoare] la independenta judecatorilor [curtii de apel], deoarece acestia trebuie sa respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranta nationala a Romaniei. Instanta urmeaza sa solutioneze contestatia in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu privire la regimul strainilor in Romania, verificand legalitatea si temeinicia ordonantei in conditiile si limitele acesteia.
Referitor la prevederile cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor omulu si a libertatilor fundamentale (art. 6 pct. 1), [...], Curtea retine ca textul legal criticat nu opreste partile interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotararea din 5 octombrie 200, pronuntata in cauza Maacuia contra Frantei) ca «deciziile privind intrarea, sederea si expulzarea strainilor nu privesc drepturile si obligatiile civile ale reclamantului si nici acuzatii de natura penala, in sensul art. 6 pct. 1 din Conventie. [...]»"

C. Dispozitiile relevante ale Codului de procedura penala in vigoare la momentul fapelor se citesc dupa cum urmeaza:
"ARTICOLUL 283 - Continutul plangerii
Plangerea trebuie sa cuprinda descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente."


IN DREPT


I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie

20. Reclamantul pretinde ca masura de expulzare al carei obiect l-a facut, precum si interdictia de sedere pe o perioada de 10 ani pronuntata impotriva sa, aduc atingere dreptului sau la respectarea vietii private si de familie, garantat de art. 8 din Conventie, redactat astfel:
"1. Orice persoana are dreptul la respecarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale.
2. Nu este admisa ingerinta unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat daca aceasta este prevazuta de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru siguranta nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia societatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora."

A. Cu privire la admisibilitate

21. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

22. Guvernul nu contesta ca masura de expulzare a reclamantului poate fi analizata din perspectiva art. 8 din Conventie in ceea ce priveste dreptul la respectarea vietii de familie a reclamantului, dar apreciaza ca ingerinta era prevazuta de lege, si anume de art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, avea un scop legitim, si anume mentinerea sigurantei nationale, si era necesara intr-o societate democratica. In acest sens invoca Hotararea Boughanemi impotriva Frantei, 24 aprilie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-II.

23.Guvernul subliniaza ca nu exista nicio obligatie generala impusa statelor de a nu expulza strainii extrem de periculosi pentru siguranta si ordinea publica nationala, chiar si in prezenta unei posibile ingerinte in viata privata a acestora. Acesta sustine ca reclamantul traise in Romania doar timp de 7 ani inainte de expulzare si invoca jurisprudenta Brahimi in care expulzarea unui reclamant care traise timp de 8 ani in Franta fusese considerata compatibila cu garantiile art. 8 din Conventie (Brahimi impotriva Frantei, nr. 64.357/01, 19 iulie 2003). In cele din urma, Guvernul insista asupra criteriului privind durata sederii reclamantului si invoca condamnarea reclamantului pentru infractiuni savarsite pe teritoriul romanesc, ca motiv principal al expulzarii sale.

24. Reclamantul contesta argumentul Guvernului. Acesta afirma ca situatia in speta este similara cu cea a reclamantilor in cauzele Lupsa impotriva Romaniei (nr. 10.337/04, 8 iunie 2006) si Kaya impotriva Romaniei (nr. 33.970/05, 12 octombrie 2006). Potrivit acestuia, in prezenta cauza, Curtea de Apel Bucuresti a incercat sa confere un aspect formal de legalitate hotararii din 3 martie 2005, referindu-se la urmarirea penala declansata impotriva sa in 1997 pentru fals de identitate. Or, reclamantul precizeaza ca aceasta procedura se referea la caracterul clandestin al situatiei sale si ca respectiva condamnare la o pedeapsa privativa de libertate a fost urmata de o gratiere. In plus, statul roman i-a acordat ulterior statutul de refugiat, mai intai cu titlu temporar (prin decizia din 27 noiembrie 1998) si apoi cu titlu definitiv (la 15 octombrie 2001). Prin urmare, reclamantul subliniaza ca, desi curtea de apel s-a intemeiat, in motivarea hotararii sale pronuntate in 2005, pe condamnarea penala din 1996, faptele de la baza acestei condamnari nu erau de natura sa aduca atingere sigurantei nationale a statului roman.

2. Motivarea Curtii

a) Cu privire la existenta unei ingerinte in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private si de familie

25. Curtea reaminteste ca, potrivit unui principiu de drept international consacrat, statele au dreptul, fara a aduce atingere angajamentelor care decurg pentru acestea din tratate, de a controla intrarea neresortisantilor pe teritoriul lor (a se vedea, printre multe altele, Abdulaziz Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit, 28 mai 1985, pct. 67, seria A, nr. 94, si Boujlifa impotriva Frantei, 21 octombrie 1997, pct. 42, Culegerea 1997-VI). Cu toate acestea, in masura in care se aduce atingere unui drept protejat de art. 8 paragraful 1, deciziile lor in domeniu trebuie sa se dovedeasca necesare intr-o societate democratica, adica sa fie justificate printr-o necesitate sociala imperioasa si, in special, proportionale cu scopul legitim urmarit [Dalia impotriva Frantei, 19 februarie 1998, pct. 52, Culegere 1998-I, Mehemi impotriva Frantei, 26 septembrie 1997, pct. 34, Culegere 1997-VI, Boultif, citata anterior, pct. 46, Slivenko impotriva Letoniei (GC), nr. 48.321/99, pct. 113, CEDO 2003-X, si Uner impotriva Olandei (GC), nr. 46.410/99, pct. 54, CEDO 2006-XII].

26. Chiar daca, in aceste conditii, art. 8 din Conventie nu confera unei anumite categorii de straini un drept absolut de a nu fi expulzati, jurisprudenta Curtii demonstreaza pe larg ca exista circumstante in care expulzarea unui strain implica incalcarea acestei dispozitii (a se vedea, de exemplu, hotararile Moustaquim impotriva Belgiei, 18 februarie 1991, pct. 49, seria A, nr. 193, si Boultif, citata anterior, si, de asemenea, Amrolani impotriva Danemarcei, nr. 56.811/00, 11 iulie 2002, Yilmaz impotriva Germaniei, nr. 52.853/99, 17 aprilie 2005). In cauza Boultif, citata anterior, Curtea a enumerat criteriile care trebuiau utilizate pentru a aprecia daca o masura de expuzare era necesara intr-o societate democratica si proportionala cu scopul legitim urmarit. Aceste criterii, reproduse la pct. 40 din hotararea camerei, sunt urmatoarele:
- natura si gravitatea infractiunii savarsite de reclamant;
- durata sederii persoanei in cauza in tara din care trebuia expulzat;
- perioada de timp care s-a scurs de la infractiune, prcum si conduita reclamantului in aceasta perioada;
- nationalitatea diverselor persoane in cauza;
- situatia familiala a reclamantului, in special, dupa caz, durata casatoriei acestuia, precum si alti factori care dovedesc caracterul efectiv al unei vieti de familie in cadrul unui cuplu;
- chestiunea daca sotul sau sotia avea cunostinta de infractiune la momentul intemeierii unei familii;
- chestiunea daca au rezultat copii din casatorie si, in acest caz, varsta acestora; si
- gravitatea dificultatilor cu care sotul sau sotia risca sa se confrunte in tara in care reclamantul trebuie expulzat.

27. In speta, Curtea subliniaza ca reclamantul a fost condamnat in 1998, si anume cu mai mult de 7 ani inainte de expulzarea sa, pentru infractiuni de fals si uz de fals, fals privind identitatea si nerespectarea normelor privind operatiuni de export si import, si ca aceasta condamnare a fost urmata de o gratiere. De asemenea, aceasta subliniaza ca reclamantul avusese drept legal de sedere pe teritoriul romanesc din 1998, in baza statutului sau de refugiat, ca era actionar la doua societati comerciale si ca se casatorise cu o cetateana romanca impreuna cu care avea un copil.

28. Tinand seama de aceste circumstante specifice, Curtea concluzioneaza ca masurile in litigiu au adus atingere atat "vietii private" a reclamantului, cat si "vietii de familie" a acestuia.

29. O astfel de ingerinta incalca art. 8 din Conventie, cu exceptia cazului in care aceasta se poate justifica din perspectiva paragrafului 2 al acestui articol, si anume daca este "prevazuta de lege", urmareste un scop legitim sau scopuri legitime enumerate in aceasta dispozitie si este "necesara intr-o societate democratica" pentru atingerea acestora.

b) Cu privire la justificarea ingerintei

30.Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale constante, formularea "prevazuta de lege" urmareste mai intai ca masura incriminata sa aiba un temei in dreptul intern, insa are legatura si cu calitatea legii in cauza: acesti termeni impun accesibilitatea acesteia pentru persoanele in cauza si o formulare destul deprecisa pentru a le permite, recurgand, la nevoie, la o buna consiliere, sa prevada, la un nivel rezonabil in circumstantele cauzei, consecinele ce ar putea decurge dintr-o anumita actiune [a se vedea Maestri impotriva Italiei (GC), nr. 39748/98, pct. 30, CEDO 2004-I].

31. In cauzele Lupsa si Kaya, citate anterior, Curtea a hotarat ca art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 – text legal care a reprezentat temeiul expulzarii si al interdictiei de sedere a reclamantului – raspundea criteriului accesibilitatii, dar ridica probleme in ceea ce priveste previzibilitatea. Inainte de a constata incalcarea art. 8 din Conventie, Curtea a hotarat ca, in speta, curtea de apel se limitase la o examinare pur formala a ordonantei parchetului, fara sa treaca de afirmatiile acestuia pentru a verifica daca reclamantul prezenta intr-adevar un pericol pentru siguranta nationala sau pentru ordinea publica. In cele doua cauze citate anterior, Curtea a constatat ca ingerinta in viata privata a reclamantilor nu era prevazuta de "o lege" care sa raspunda cerintelor Conventiei, intrucat reclamantul nu a beneficiat, nici in fata autoritatilor administrative, nici in fata curtii de apel, de nivelul minim de protectie impotriva caracterului arbitrar al autoritatilor.

32. In speta, ca in cauzele citate anterior, printr-o ordonanta a parchetului, reclamantul a fost declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei, i s-a interzis sederea pentru o perioada determinata si a fost expulzat pe motiv ca Serviciul Roman de Inforamtii avea "informatii suficiente si grave conform carora desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala". In urma contestatiei reclamantului, ordonanta parchetului a fost confirmata prin hotararea Curtii de Apel Bucuresti. In ceea ce priveste afirmatia Guvernului potrivit careia motivul principal al expulzarii reclamantului era savarsirea mai multor infractiuni pe teritoriul Romaniei, Curtea constata ca, astfel cum reiese din ordonanta din 21 februarie 2005, singurul motiv invocat de procurorul de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti pentru a justifica expulzarea si interdictia de acces pe teritoriul romanesc al reclamantului era pericolul pe care acesta din urma il reprezenta pentru siguranta nationala. In acest context, Curtea concluzioneaza, in mod contrar afirmatiilor Guvernului parat, ca argumentul potrivit caruia condamnarea reclamantului reprezenta motivul expulzarii acestuia nu poate fi retinut.

33. Desigur, este adevarat ca notiunea de "siguranta nationala" nu poate face obiectul unei definitii exhaustive, putand avea un sens larg, cu o mare marja de apreciere lasata la dispozitia executivului (a se vedea Hewit si Harman impotriva Regatului Unit, nr. 20.317/92, decizia Comisiei, 1 septembrie 1993, nepublicata, si Christie impotriva Regatului Unit, nr. 21.482/93, decizia Comisiei, 27 iunie 1994, Decizii si rapoarte 78-A, p. 119 si 134). Totusi, aceasta nu poate depasi limitele sensului propriu al termenului (a se vedea Asociatia pentru integrae si drepturile omului si Ekimdzhiev impotriva Bulgariei, nr.62.540/00, pct. 84, 28 iunie 2007). Presupunand ca motivul invocat de Guvern se afla, de asemenea, la baza masurii adoptate impotriva reclamantului, Curtea nu intelege cum este posibil ca infractiunile de fals si uz de fals, declararea unei identitati false si nerespectara normelor de export si import, savarsite de reclamant in 1997 si urmate de o gratiere, sa aduca atingere, 6 ani mai tarziu, in 2005, sigurantei nationale si interesului public, astfel incat sa justifice luarea unei asemenea masuri impotriva sa (a se vedea, mutatis mutandis, C.G. impotriva Bulgariei, nr. 1.365/07, pct. 43, 24 iulie 2008).

34. In orice caz, inainte de orice analiza pentru a verifica daca masura era "necesara intr-o societate democratica" (a se vedea, in acest sens, criteriile definite de Hotararea Boultif, citata anterior, si revizuite in Cauza Uner, citata anterior, pct. 54-58), Curtea reaminteste principiul in temeiul caruia orice persoana care face obiectul unei masuri intemeiate pe motive de siguranta nationala trebuie sa aiba garantii impotriva caracterului arbitrar. Acesta trebuie, mai ales, sa aiba posibilitatea de a solicita controlul masurii in litigiu de catre un organ independent si impartial, competent sa analizeze toate problemele pertinente de fapt si de drept, pentru a se pronunta cu privire la legalitatea masurii si pentru a sanctiona un eventual abuz al autoritatilor. In fata acestui organ de control, persoana in cauza trebuie sa beneficieze de o procedura contradictorie pentru a-si putea prezenta punctul de vedere si a conesta argumentele autoritatilor (Al-Nashif impotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, pct. 123-124, 20 iulie 2002).

35. In prezenta cauza, ca si in Cauza Lupsa, citata anterior, Curtea de Apel Bucuresti s-a limitat la o examinare pur formala a ordonantei parchetului. In plus, nicio precizare cu privire la faptele imputate reclamantului nu a fost oferita curtii de apel, astfel incat aceasta din urma nu a putut sa treaca de afirmatiile parchetului pentru a verifica daca reclamantul prezenta intr-adevar un pericol pentru siguranta nationala sau pentru ordinea publica.

36. Prin urmare, intrucat reclamantul nu a beneficiat, nici in fata autoritatilor administrative, nici in fata curtii de apel, de nivelul minim de protectie impotriva caracterului arbitrar al autoritatilor, Curtea constata ca ingerinta in viata privata a acestuia nu era prevazuta de "o lege" care sa raspunda cerinelor Conventiei (a se vedea, mutatis mutandis, Al-Nashif, citata anterior, pct. 128).

37. Avand in vedere aceasta constatare, Curtea apreciaza ca nu era necesar sa fie continuata examinarea capatului de cerere al reclamantului pentru a descoperi daca ingerinta urmarea un "scop legitim" si era "neceara intr-o societate democratica".
Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie

38. Reclamantul denunta o incalcare a garantiilor procedurale in cazul expulzarii. Acesta invoca art. 1 din Protocolul nr. 7, care se citeste dupa cum urmeaza:
"1. Un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii, iar el trebuie sa poata:
a. sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale;
b. sa ceara examinarea cazului sau; si
c. sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.
2. Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea drepturilor enumerate in paragrafele articolului precedent atunci cand expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala."

A. Cu privire la admisibilitate

39. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

40. Guvernul nu constesta aplicabilitatea, in speta, a art. 1 din Protocolul nr. 7, dar considera ca motive de securitate nationala impuneau masuri urgente. Prin urmare, acesta apreciaza ca expulzarea reclamantului era justificata din perspectiva paragrafului 2.

41. De asemenea, Guvernul sustine ca, desi a fost expulzat, reclamantul a beneficiat de aceste garantii procedurale in fata unei instante. In aceasta privinta, expune ca reclamantul a fost reprezentat de avocatul sau, care a putut invoca in fata curtii de apel motivele care militau impotriva expulzarii sale (ase vedea, mutatis mutandis, Mezghiche impotriva Frantei, nr. 33.438/96, decizia Comisiei din 9 aprilie 1997). In cele din urma, Guvernul afirma ca prezenta cauza este diferita de Cauza Lupsa, citata anterior, in masura in care reclamantul in speta a fost condamnat entru mai multe infractiuni savarsite pe teritoriul romanesc, o masura de gratiere neavand nicio incidenta asupra raspunderii penale a persoanei condamnate, ci numai asupra executarii pedepsei.

42. Reclamantul invoca mutatis mutandis Cauza Kaya, citata anterior, si considera ca situatia in speta este similara.

43. In speta, Curtea ia act de faptul ca reclamantul locuia in mod legal pe teritoriul Romaniei la momentul expulzarii. Prin urmare, desi a fost expulzat din motive de securitate nationala, caz autorizat de art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 7, acesta aveda dreptul sa se prevaleze de garantiile enuntae la paragraful 1 al acestei dispozitii (a se vedea raportul explicativ care insoteste Protocolul nr. 7).

44. Curtea evidentiaza ca prima garantie acordata persoanelor vizate de acest articol prevede ca acestea nu pot fi expulzate decat "in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii". Intrucat cuvantul "lege" desemneaza legislatia nationala, trimiterea la aceasta vizeaza, dupa exemplu tuturor dispozitiilor Conventiei, nu doar existenta unei baza in dreptul intern, ci si calitatea legii: aceasta impune accesibilitatea si previzibilitatea acesteia, precum si o anumita protectie impotriva atingerilor arbitrare aduse de puterea publica drepturilor garantate de Conventie.

45. In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca, la examinarea capatului de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie, a concluzionat ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care constituia baza legala a expulzarii reclamantului, nu i se oferise garantii minime impotriva caracterului arbitrar al autoritatilor (supra, pct. 35).

46. In afara de aceasta, Curtea subliniaza ca, printr-o ordonanta a parchetului, reclamantul a fost declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei, i s-a interzis accesul pe teritoriul romanesc si a fost expulzat pe motiv ca Serviciul Roman de Informatii avea "informatii suficiente si grave conform carora desfasura activitati de natura sa puna in pericol securitatea nationala", fara alte precizari. De asemenea, Curtea observa ca reclamantul a primit o copie a ordonantei parchetului in ziua expulzarii sale in Italia. Totusi, Curtea observa ca respectiva comunicare trimisa reclamantului nu continea nicio trimitere la faptele imputate si avea un caracter pur formal (supra, pct. 9). Prin urmare, Curtea poate doar sa constate ca autoritatile nu i-au oferit reclamantului niciun indiciu privind faptele care ii erau imputate.

47. In consecinta, desi expulzarea reclamantului a avut loc in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii, Curtea apreciaza ca autoritatile interne nu au respectat garantiile de care reclamantul trebuie sa beneficieze in temeiul art. 1 paragraful 1 lit. a) si b) din Protocolul nr. 7.

48. Curtea reaminteste ca orice dispozitie a Conventiei sau a protocoalelor sale trebuie sa fie interpretata astfel incat sa garanteze drepturi concrete si efective, si nu teoretice si iluzorii, si considera, avand in vedere controlul pur formal exercitat de curtea de apel in speta, ca reclamantul nu a putut cu adevarat sa solicite examinarea cazului sau si nici sa invoce motivele ce pledau impotriva expulzarii sale (a se vedea, mutatis mutandis, Lupsa, pct. 60, si Kaya, pct. 60, hotarari citate anterior).
Prin urmare, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 7.

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 3 din Conventie

49. Reclamantul se plange ca a fost supus unor rele tratamente din partea agentilor de politie la momentul expulzarii sale in Italia. Art. 3 din Conventie ese redactat dupa cum urmeaza:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".

Cu privire la admisibilitate

50. Guvernul invoca neepuizarea cailor de recurs interne si afirma ca reclamantul ar fi putut depune plangere penala pentru lovire, abuz in serviciu si rele tratamente.

51. Reclamantul contesta argumentul Guvernului. Potrivit acestuia, raportul medical intocmit, la 1 martie 2005, de un medic din cadrul unui cabinet medical specializat in vatamari corporale a stabilit fara ambiguitate existenta unor multiple leziuni si echimoze pe fata (in regiunea frontala, orbitala si zigomatica), pe torace, abdomen, maini, genunchi si tibii. Potrivit reclamantului, niciun element care sa poata pune la indoiala existenta acestor leziuni nu a fost prezentat de Guvern. Acesta afirma ca respectivele tratamente inumane si degradante i-au fost aplicate ca urmare a refuzului sau de a semna notificarea masurii de expulzare. Cu privire la termenul invocat de Guvernul parat inainte de intocmirea certificatului medical, reclamantul pretinde ca a fost abandonat de agentii de politie in aeroportul din Verona dupa expulzarea sa din Romania si ca a trebuit sa efectueze o calatorie pana la Roma pentru a consulta un medic.

52. Reclamantul face trimitere la jurisprudenta Curtii in ceea ce priveste sarcina probei in cazul unor tratamente contrare art. 3 din Conventie si afirma existena unor certificate medicale care contin informatii precise si concordante, precum si absenta unei explicatii plauzibile din partea statului privind originea ranilor permis sa se constate existenta unor vatamari cauzate de agentii statului [a se vedea Selmouni impotriva Frantei, (GC), nr. 25.803/94, pct. 87, CEDO 1999-V].

53. Cu privire la neepuizarea cailor de recurs interne, reclamantul afirma ca la 28 februarie 2005 a depus o plangere penala prin care denunta relele tratamente suferite in ziua expulzarii, in fata Curtii de Apel Bucuresti, la momentul contestatiei impotriva ordonantei de expulzare. In ziua sedintei, avocatul sau depusese o copie a certificatului medical intocmit de medicul italian E.Z., in care erau atesate leziuni suferite de reclamant, dar aceasta cerere a ramas fara rezultat, intrucat Curtea de Apel Bucuresti nu a facut nicio referire la aceasta situatie in motivarea hotararii sale din 3 martie 2005. La aceasta s-ar adauga si situatia dificila in care se afla reclamantul, fiind expulzat chiar in ziua in care a fost agresat, neavand, prin urmare, nicio posibilitate reala, pe teritoriul romanesc, de a solicita identificarea, constatarea si pedepsirea persoanelor raspunzatoare pentru agresiunea suferita la 23 februarie 2005.

54. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa consanta, art. 35 paragraful 1 din Conventie le impunea reclamantilor epuizarea cailor de recurs disponibile in mod normal si suficiente in ordonea juridica interna pentru a le permite obtinerea unei reparatii pentru incalcarile pretinse. Totusi, aceasta subliniaza ca trebuie sa aplice respectiva regula tinand seama in mod corespunzator de context, cu o anumita flexibilitate si fara un formalism excesiv. Acest lucru inseamna ca, in special, Curtea trebuie sa analizeze in mod realist nu doar actiunile prevazute in teorie in sistemul juridic al partii contractante in cauza, ci si situatia personala a reclamantilor (Selmouni impotriva Frantei, citata anterior, pct. 77).

55. Curtea observa ca, la sedinta care s-a desfasurat la 28 februarie 2005 in fata Curtii de Apel Bucuresti, avocatul reclamantului a denuntat conditiile in care clientul sau fusese expulzat la 23 februarie 2005, in Italia, in special loviturile si ranile despre care se pretinde ca au fost cauzate de agentii de politie, si a depus o copie a certificatului medical intocmit in Italia de medicul E.Z. De asemenea, Curtea constata ca hotararea Curtii de Apel Bucuresti nu a facut nicio referire la situatia denuntata de avocatul reclamantului.

56. In aceasta privinta, Curtea constata ca avocatul reclamantului doar a depus copia certificatului medical si a prezentat, cu aceasta ocazie, conditiile in care reclamantul fusese expulzat. Curtea are indoieli cu privire la indeplinirea in speta a conditiilor prevazute la art. 283 din Codul de procedura penala, in ceea ce priveste continutul plangerii penale. De altfel, niciun element din dosar nu indica dorinta reclamantului de a urmari in instanta presupusii autori ai loviturilor si ranilor.

57. In ceea ce priveste competenta de atribuire, Curtea constata ca, fiind vorba in speta de o acuzatie privind lovituri si rani, institutia competenta, in conformitate cu art. 25 din Codul de procedura penala, astfel cum era redactat in momentul faptelor, era judecatoria, si nu Curtea de Apel Bucuresti, sesizata cu actiunea in contencios a reclamantului. In consecinta, Curtea considera ca simpla depunere a certificatului medical, prin avocatul reclamantului, in cadrul procedurii de contencios, desfasurata in fata Curtii de Apel Bucuresti, nu constituie plangere penala in sensul art. 283 din Codul de procedura penala. Curtea este constienta de situatia dificila in care se afla reclamantul, dar observa ca acesta avea in continuare posibilitatea, prin intermediul avocatului sau, ca in cazul contestarii masurii de expulzare, sa sesizeze institutia competenta cu o plangere penala pentru lovituri si alte violente, chiar si dupa respingerea actiunii in contencios.

58. Prin urmare, Curtea decide sa admita exceptia formulata de Guvern si sa respinga acest capat de cerere pentru neepuizarea cailor de recurs interne.

IV. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie

59. La 1 februarie 2010, si anume dupa comunicarea cererii catre Guvernul Romaniei, reclamantul a invocat art. 6 paragraful 1 din Conventie si s-a plans, de asemenea, de inechitatea procedurii administrative in urma careia si-a pierdut, la 19 aprilie 2005, statutul de refugiat.

Cu privire la admisibilitate

60. Curtea observa ca procedura pentru mentinerea statutului de refugiat al reclamantului nu presupune contestarea drepturilor sau obligatiilor cu caracter civil si nu are legatura cu temeinicia unei acuzatii in materie penala, in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie [Maacuie impotriva Frantei (GC), nr. 39.652/98, pct. 40, CEDO 2000-X].

61. Prin urmare, Curtea considera ca acest capat de cerere este incompatibil ratione materiae cu dispozitiile Conventiei si trebuie respins in conformitate cu art. 35 paragrafele 3 si 4 din Conventie.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

62. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca nu a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

63. Reclamantul solicita 26.378.183 euro (EUR) ca reparatie pentru prejudiciul material cauzat de expulzarea sa si de imposibilitatea in care se afla de a gestiona societatea comerciala in care era asociat. In ceea ce priveste relele tratamente suferite in ziua expulzarii sale, reclamantul solicita 7.500 EUR. De asemenea, acesta solicita 10.000 EUR pentru cheltuielile suportate de familia sa pentru a-l vizita, dupa expulzarea sa, in Moldova. Cu titlu de prejudiciu moral, reclamantul solicita 100.000 EUR, ca urmare a consecintelor negative pe care le-a avut expulzarea sa asupra vietii sale private si de familie.

64. Guvernul contesta aceste pretenii si sustine ca nu exista nicio legatura directa pentru incalcarile pretinse si prejudiciul invocat. Acesta solicita Curtii sa aplice jurisprudenta Lupsa impotriva Romaniei (nr. 6.269/03 si 9.113/03, pct. 57-58, 1 decembrie 2009). In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul afirma ca simpla contestare a unei incalcari ar putea reprezenta, in sine, reparatie suficienta cu acest titlu.

65. Curtea subliniaza mai intai ca nu poate face speculatii cu privire la evolutia economica pe care ar fi putut-o cunoaste societatea comerciala fondata de reclamant in cazul in care acesta din urma nu ar fi fost expulzat.

66. Cu toate acestea, Curtea considera ca reclamantul a suferit, in mod incontestabil un prejudiciu moral din cauza incalcarilor constatate.

67. Avand in vedere toate elementele aflate in posesia sa si pronuntandu-se in echitae, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea decide sa acorde reclamantului 13.000 EUR pentru toate prejudiciile.

B. Cheltuieli de judecata

68. De asemenea, reclamantul solicita 127.360,55 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si pentru cele efectuate in fata Curtii. Acesta depune la dosar copii ale cheltuielilor de transport din perioada 27 martie 2007 – 11 decembrie 2009, pentru deplasarea avocatului sau de la Bruxelles la Bucuresti, in valoare de 1.155,55 EUR si copii ale facturilor privind cheltuielile cu corespondenta in valoare de 163 EUR. In ceea ce priveste restul cheltuielilor, reclamantul sustine ca este vorba de onorarii ale avocatilor, ocazionate de procedurile interne, pentru care prezinta o declaratie pe proprie raspundere (si anume aproximativ 20.200 EUR). De asemenea, acesta solicita rambursarea cheltuielilor ocazionate de realizarea unei expertize contabile pentru societatea la care era asociat. In cele din urma, depune la dosar copia unei facturi detaliate care contine prestatiile avocatului sau pentru procedura in fata Curtii, al carei total se ridica la 105.842 EUR.

69. Guvernul contesta suma pretinsa, pe care o considera exagerata.

70. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora [Iatridis impotriva Greciei (reparatie echitabila) (GC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI].

71. In speta, tinand seamja de documentele si de criteriile mentionate anterior, Curtea considera excesiva suma pretinsa pentru onorariul avocatului si considera rezonabil sa acorde cu acest titlu suma de 6.300 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobanzi moratorii

72. Curtea considera necesar ca rata dobanzii moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,

CURTEA

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 8 din Conventie si pe art. 1 din Protocolul nr. 7 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 7;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 paragraful 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicanbila la data platii:
(i) 13.000 EUR (treisprezece mii de euro), la care se va adauga orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material si moral;
(ii) 6.300 EUR (sase mii trei sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu raa dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de acuzare.


Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 15 februarie 2011, in temeiul art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
14 useri online

Useri autentificati: