Hotararea din 6 aprilie 2010, definitiva la 6 iulie 2010, in Cauza Lefter Nita impotriva Romaniei
|
|
Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.
Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.
|
Detaliu speta
|
CURTEA EUROPEAN? A DREPTURILOR OMULUI
Hotararea din 6 aprilie 2010, definitiva la 6 iulie 2010, in Cauza Lefter Nita impotriva Romaniei
Cererea nr. 9.410/04
In Cauza Lefter Nita impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia),
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 16 martie 2010,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 9.410/04 indreptata
impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat,
domnul Lefter Nita (reclamantul), a sesizat Curtea la 19 ianuarie
2004, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul
guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 2 mai 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa
comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 3 din
Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si
fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in 1949 si locuieste in Ramnicu
Sarat.
5. La 27 noiembrie 2001, reclamantul, cadru militar
pensionat, a introdus in fata Tribunalului Vrancea (tribunalul) o
actiune impotriva Ministerului Apararii Nationale (ministerul),
pentru a obtine restituirea impozitului retinut pentru plata
compensatorie primita la iesirea la pensie. Prin Hotararea din
20 decembrie 2001, tribunalul a admis actiunea si a obligat
ministerul la plata sumei de 45.642.613 lei, aproximativ
1.620 euro la data respectiva. Aceasta hotarare a ramas
definitiva in urma unei decizii din 5 martie 2002 a Curtii de Apel
Galati (curtea de apel), care a declarat nul recursul ministerului.
6. La 4 iunie 2002, reclamantul a primit suma in cauza.
7. Procurorul General al Romaniei a introdus un recurs in
anulare (cale de atac extraordinara) in fata Curtii Supreme de
Justitie, motivand ca instantele mentionate anterior nu
interpretasera corect dreptul aplicabil in speta. Prin Hotararea
din 22 aprilie 2003, Curtea Suprema a admis recursul in anulare
si a respins actiunea reclamantului. Hotararea Curtii Supreme a
ramas definitiva la 14 iulie 2003. La 22 octombrie 2003, dosarul
complet al cauzei a fost retrimis la grefa tribunalului.
8. In urma unei hotarari definitive din 4 aprilie 2007 a
Tribunalului Buzau, prin care reclamantul era obligat sa restituie
suma primita, actualizata si incluzand cheltuielile de judecata,
in ianuarie 2008, acesta a inceput sa restituie suma respectiva
in transe lunare de 300 lei noi, si anume aproximativ 80 euro.
II. Dreptul intern relevant
9. Legislatia interna relevanta este descrisa in Hotararea
Stere si altii impotriva Romaniei (nr. 25.632/02, pct. 19—24,
23 februarie 2006).
10. Potrivit art. 261 alin. (3) din Codul de procedura civila
(CPC), doar hotararile pronuntate in prima instanta si in apel
sunt comunicate partilor. Hotararile definitive pronuntate in
ultima instanta nu sunt comunicate persoanelor in cauza, carora
le revine sarcina de a face demersurile necesare pentru a lua
cunostinta de acestea. In temeiul art. 264 alin. 1 din CPC,
hotararile trebuie motivate in termen de 30 de zile de la
pronuntare. Cu toate acestea, dupa redactare, hotararea
urmeaza o cale care implica semnaturi ale judecatorilor,
clasificarea de catre grefa a dosarului si trimiterea acestuia din
urma fie direct la grefa instantei care a examinat cauza in prima
instanta (arhivare finala), fie — in cazul unui recurs extraordinar
pendinte — la diferitele instante competente (Regulament
privind organizarea si functionarea Curtii Supreme de Justitie).
IN DREPT
I. Cu privire la exceptia preliminara a Guvernului
A. Argumentele partilor
11. Guvernul sustine ca, introducand cererea la 19 ianuarie
2004, reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevazut de
art. 35 § 1 din Conventie. Acesta considera ca, in absenta unor
demersuri din partea sa la grefa Inaltei Curti de Casatie si
Justitie pentru a obtine o copie a Hotararii din 22 aprilie 2003,
acest termen a inceput sa curga cel mai tarziu la 14 iulie 2003,
data la care a fost redactata hotararea [mutatis mutandis, Z.Y.
impotriva Turciei (dec.), nr. 27.532/95, 9 iunie 2001] si de la care
reclamantul a avut posibilitatea de a solicita o fotocopie. In
aceasta privinta, Guvernul prezinta o adresa din partea Inaltei
Curti de Casatie si Justitie, potrivit careia hotararea redactata a
fost depusa in arhivele acesteia la 14 iulie 2003, iar la 22 iulie
2003 dosarul complet a fost retrimis la Curtea de Apel Galati.
12. Reclamantul respinge acest argument si sustine ca doar
dupa 21 octombrie 2003 a avut posibilitatea de a lua cunostinta
de motivarea hotararii, atunci cand dosarul a ajuns la instanta.
Astfel, acesta depune la dosar un certificat emis de grefa
instantei, potrivit caruia dosarul i-a fost retrimis de Inalta Curte
de Casatie si Justitie la 21 octombrie 2003.
B. Aprecierea Curtii
13. Curtea observa ca decizia interna definitiva este
hotararea Curtii Supreme de Justitie din 22 aprilie 2003. Avand
in vedere ca dreptul intern nu prevede obligatia de a notifica
partilor deciziile pronuntate in ultima instanta, ramane sa se
stabileasca, in lipsa notificarii, data la care aceasta hotarare a
fost pusa efectiv la dispozitia partilor [mutatis mutandis, Partidul
comunistilor (nepeceristi) si Ungureanu impotriva Romaniei
(dec.), nr. 46.626/99, 16 decembrie 2003, si Potop impotriva
Romaniei, nr. 35.882/97, pct. 32, 25 noiembrie 2003). Or, Curtea
subliniaza ca, desi data redactarii hotararii, si anume 14 iulie 2003,
nu este contestata, in schimb, nimic nu permite sa se cunoasca
data la care reclamantul ar fi putut in mod rezonabil sa ia
cunostinta de continutul acesteia.
14. In aceasta privinta, Curtea observa ca nici data la care o
hotarare este redactata si depusa la grefa nu este comunicata
partilor. Dreptul intern prevede un termen de 30 de zile pentru
redactarea unei hotarari, dar, precum in speta, acest termen nu
este intotdeauna respectat. Prin urmare, nu se poate considera
ca data de 14 iulie 2003 era previzibila pentru reclamant ca data
de la care ar fi putut solicita o copie a hotararii. In plus, trebuie
sa se ia act de faptul ca, in practica, copii ale hotararilor
definitive sunt puse la dispozitia partilor de grefa instantei care
a examinat cauza in prima instanta, unde este arhivat dosarul
cauzei. Or, in speta, dosarul cauzei nu a fost trimis inapoi la
grefa instantei decat la 23 octombrie 2003. In circumstantele
cauzei, Curtea nu observa niciun motiv pentru a nu considera
rezonabila perioada scursa pentru a lua cunostinta de motivarea
hotararii respective.
15. In consecinta, Curtea considera ca prezenta cerere,
introdusa la 19 ianuarie 2004, si anume in termen de 6 luni de
la data la care reclamantul a luat cunostinta de continutul
hotararii Curtii Supreme, nu era tardiva in sensul art. 35 § 1 din
Conventie.
In concluzie, exceptia preliminara a Guvernului intemeiata
pe caracterul tardiv al cererii va fi respinsa.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul
nr. 1
16. Reclamantul se plange de o atingere adusa dreptului sau
la respectarea bunurilor, ca urmare a obligatiei de a restitui
suma incasata in temeiul unei hotarari ce a dobandit autoritate
de lucru judecat. Acesta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la
conventie, care prevede:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat
pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege
si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de
a adopta legile pe care le considera necesare reglementarii
folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a
asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”
A. Cu privire la admisibilitate
17. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod
vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De
asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt
motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie
declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
18. Guvernul recunoaste ca anularea de catre Curtea
Suprema de Justitie a Hotararii definitive din 5 martie 2002
constituie o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor
reclamantului. Totusi, apreciaza ca ingerinta respectiva este
compatibila cu dispozitiile celui de-al doilea paragraf al art. 1 din
Protocolul nr. 1, avand in vedere ca este legala si proportionala
cu scopul legitim urmarit.
19. Reclamantul considera ca impozitarea indemnizatiei sale
nu avea o baza legala.
20. Curtea observa mai intai ca nu se contesta ca, in temeiul
hotararii definitive din 5 martie 2002, reclamantul avea o creanta
asupra statului suficient determinata pentru a fi exigibila. De
altfel, ministerul i-a platit suma respectiva de care a putut
beneficia pana la pronuntarea hotararii Curtii Supreme de
Justitie din 22 aprilie 2003, prin care actiunea sa a fost respinsa.
Asadar, aceasta hotarare a reprezentat o ingerinta in exercitarea
de catre reclamant a dreptului sau de creanta si, prin urmare, in
dreptul sau la respectarea bunurilor.
21. Curtea reaminteste ca a constatat deja, in Cauza Stere
si altii, citata anterior, ca interventia procurorului general, dupa
incheierea unei proceduri la care nu era parte si care a condus
la anularea integrala a creantelor asupra statului, intrerupea
echilibrul just care trebuie pastrat intre protectia dreptului la
respectarea bunurilor si cerintele interesului general. In prezenta
cauza, intrucat faptele sunt similare, nimic nu justifica
indepartarea Curtii de la aceasta concluzie.
22. Prin urmare, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la celelalte incalcarii invocate
23. Invocand art. 6 § 1 si art. 13 din Conventie, reclamantul
se plange de respingerea actiunii sale, in urma unui recurs in
anulare, si de faptul ca Curtea Suprema nu ar fi fost
independenta si impartiala si nu ar fi tinut seama de dreptul
aplicabil. De asemenea, acesta pretinde ca procedura in fata
Curtii Supreme ar fi fost inechitabila. Din perspectiva art. 14 din
Conventie, reclamantul considera ca a fost victima unei
discriminari in raport cu alte persoane care, aflate intr-o situatie
similara, nu au fost obligate sa restituie sumele incasate, in
masura in care procurorul general nu a introdus recurs in
anularea deciziilor pronuntate in favoarea acestora.
24. Avand in vedere constatarea la care a ajuns, prevazuta
la pct. 21 si 22 de mai sus, Curtea considera ca nu este necesar
sa se pronunte cu privire la admisibilitatea si temeinicia acestor
capete de cerere.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
25. Art. 41 din Conventie prevede:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei
sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a
consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca
este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
26. Reclamantul solicita ca statul sa renunte la executarea
silita impotriva sa. De asemenea, acesta reclama restituirea
sumelor pe care le-a platit deja statului, invocand faptul ca,
incepand din ianuarie 2008, a inceput sa plateasca sume lunare
in valoare de 80 euro (EUR) si depunand la dosar copii ale
dovezilor de plata efectuata in primele 4 luni ale anului 2008.
Prin Comunicarea din 19 mai 2009, acesta precizeaza ca a
continuat sa plateasca aceste sume lunare in toata aceasta
perioada. Cu titlu de prejudiciu material, acesta solicita in al
doilea rand acordarea unei sume in valoare de 1.000 EUR
reprezentand profitul pe care l-ar fi putut realiza intre 1 iunie
2000 (data pensionarii sale) si 4 iunie 2002 (data la care i s-a
platit suma care corespundea impozitului retinut de minister). In
plus, acesta solicita daune morale a caror valoare este lasata la
aprecierea Curtii.
27. Guvernul arata ca nicio procedura de executare silita nu
a fost declansata impotriva reclamantului pentru a recupera
suma in litigiu. Cu toate acestea, admite ca, in cazul in care se
constata o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, cea mai buna
reparatie este aceea de a pune capat procedurii de executare
silita sau, eventual, de a restitui sumele platite deja de catre
reclamant. Cu privire la a doua cerere cu titlu de prejudiciu
material, acesta observa ca nu exista o legatura de cauzalitate
intre suma reclamata si pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul
nr. 1, care face obiectul litigiului din fata Curtii. Cu privire la
prejudiciul moral, acesta reaminteste jurisprudenta Curtii in
materie, citand cauzele Stere, mentionata anterior, pct. 62;
Stingaciu si Tudor impotriva Romaniei, nr. 21.351/03, pct. 47,
3 august 2006, si Valer Pop impotriva Romaniei, nr. 26.511/04,
pct. 42, 13 decembrie 2007.
28. Curtea reaminteste ca o hotarare prin care se constata o
incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica conforma
Conventiei de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura
consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat inlaturarea
partiala a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie
confera Curtii puterea de a acorda o reparatie partii vatamate
prin actul sau omisiunea in privinta carora a fost constatata o
incalcare a Conventiei.
29. Avand in vedere toate elementele aflate in posesia sa si
pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din
Conventie, Curtea acorda reclamantului 2.800 de euro pentru
toate prejudiciile.
B. Cheltuieli de judecata
30. Reclamantul nu solicita nicio suma cu titlu de cheltuieli de
judecata.
C. Dobanzi moratorii
31. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa
se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal
practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte cu privire la admisibilitatea si temeinicia celorlalte capete de cerere;
4. hotaraste:
a) ca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, statul parat
trebuie sa plateasca reclamantului suma de 2.800 EUR (doua mii opt sute de euro) pentru toate prejudiciile, plus orice suma ce
poate fi datorata cu titlu de impozit, suma care trebuie convertita in moneda nationala la cursul de schimb aplicabil la data platii;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda
simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe
parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 6 aprilie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din Regulament |
|
Lista hotarari CEDO
Cautare text
Termeni juridici, grupare tematica
|
