DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotararea din 22 noiembrie 2007, definitiva la 7 iulie 2008, in Cauza S.C. Concept Ltd. — S.R.L. si Manole impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotararea din 22 noiembrie 2007, definitiva la 7 iulie 2008, in Cauza S.C. Concept Ltd. — S.R.L. si Manole impotriva Romaniei

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 470/2011 - M. Of. 470 / 5 iulie 2011



Data: 22-11-2007


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

SECTIA a III-a

Cererea nr. 42.907/02 Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma. I
n Cauza S.C. Concept Ltd. — S.R.L. si Manole impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 23 octombrie 2007,
a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 42.907/02, introdusa impotriva Romaniei, prin care 2 resortisanti ai acestui stat, S.C. Concept Ltd. — S.R.L. si domnul Gheorghe Eduard Manole (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 2 decembrie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantii au fost reprezentati de A. M. Nistor si A. Gindac, avocati din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramascanu, apoi de domnul R. H. Radu, agentul guvernamental din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care a inlocuit-o in functie.

3. La data de 8 noiembrie 2005, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului capatul de cerere intemeiat pe durata procedurii. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 paragraful 3 din Conventie, Curtea a decis sa examineze impreuna admisibilitatea si fondul cauzei.

4. La data de 6 septembrie 2007, Curtea, in temeiul art. 59 alin. 3 din Regulament, a respins cererea reclamantilor referitoare la organizarea unei audieri publice in cauza.


IN FAPT


5. Prima reclamanta, S.C. Concept Ltd. — S.R.L. (reclamanta), este o societate cu raspundere limitata, avand sediul in municipiul Bucuresti. Al doilea reclamant, domnul Gheorghe Eduard Manole (reclamantul), cetatean roman, nascut in anul 1964 si domiciliat in municipiul Bucuresti, este asociatul unic si administratorul societatii reclamante.

I. Actiune impotriva societatii S.

6. Prin Incheierea din 18 iunie 1998, Tribunalul Timis a declarat deschiderea procedurii reorganizarii judiciare in privinta societatii S., conform Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului (Legea nr. 64), in care statul era actionar majoritar.

7. La data de 27 august 1998, reclamanta si-a declarat creanta in cadrul acestui proces.

8. Pe parcursul acestei proceduri s-au desfasurat aproximativ 40 de sedinte de judecata, au fost efectuate numeroase expertize, au fost dezbatute si supuse spre aprobarea creditorilor planuri de reorganizare. Tribunalul a desemnat un administrator, fixandu-i atributiile. In timpul procesului i-a aplicat o amenda pentru neindeplinirea obligatiilor si, in cele din urma, l-a inlocuit.

9. La data de 7 februarie 2002, tabelul creditorilor societatii S. devenind definitiv, adunarea creditorilor a votat planul de reorganizare al debitoarei.

10. Prin Incheierea din 20 februarie 2002, la cererea reclamantei, Curtea Suprema de Justitie a admis cererea de stramutare formulata in dosarul de pe rolul Tribunalului Timis si a trimis cauza spre judecare Tribunalului Alba.

11. La data de 7 martie 2002, dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Alba.

12. La data de 26 aprilie 2002, in temeiul art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), institutie publica subordonata direct Guvernului, a cerut Tribunalului sa suspende actiunea pentru a-i permite sa privatizeze societatea debitoare.

13. La data de 20 mai 2002, Tribunalul a admis aceasta cerere si a dispus suspendarea timp de un an, subliniind ca mai multe societati comerciale isi aratasera interesul fata de privatizarea debitoarei si ca creditorii nu se opuneau posibilitatii de a-si recupera creantele pe aceasta cale.

14. Prin Ordinul din 13 martie 2003, APAPS a instituit, in temeiul Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, o procedura de administrare speciala si de supraveghere financiara a societatii S. pe durata privatizarii sale.

15. La o data neprecizata, APAPS a cerut Tribunalului sa prelungeasca cu un an suspendarea dispusa la data de 20 mai 2002. Reclamanta s-a opus, considerand ca APAPS nu facuse niciun demers concret in vederea privatizarii societatii debitoare. Cu toate acestea, prin Incheierea din 26 iunie 2003, Tribunalul Alba a constatat ca procesul era suspendat de drept, in temeiul art. 129 din Legea nr. 64, pe durata procedurii speciale instituite la data de 13 martie 2003.

16. La data de 10 octombrie 2003, in urma recursului reclamantei si al altor creditori, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus reluarea procesului de reorganizare.

17. La data de 15 martie 2004, Tribunalul Alba a respins o noua cerere a APAPS de suspendare a examinarii cauzei si a deschis procedura de faliment impotriva debitoarei.

18. Prin Hotararea Guvernului nr. 620/2004 pentru instituirea procedurilor speciale de supraveghere financiara a Societatii Comerciale „Exfor” — S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale „Solventul” — S.A. Timisoara s-a dispus, in temeiul art. 129 din Legea nr. 64, deschiderea unei proceduri speciale de supraveghere financiara a debitoarei. La data de 20 mai 2004, procedura privind falimentul a fost suspendata pe o perioada de 3 ani.

19. La data de 28 aprilie 2005, Tribunalul a respins cererea reclamantei de punere in executare a unei hotarari judecatoresti definitive din 8 aprilie 1999, prin care Curtea de Apel Bucuresti a obligat APAPS sa vanda reclamantei pachetul majoritar de actiuni al debitoarei. Tribunalul a retinut ca Legea nr. 64 nu permitea o asemenea actiune cata vreme procedura de faliment era in curs.

20. Au avut loc mai multe sedinte de judecata in care s-au analizat modalitatile de vanzare a activelor debitoarei si in vederea solutionarii contestatiilor creditorilor privind vanzarea intregului patrimoniu al debitoarei. Aceasta vanzare a fost aprobata de Tribunal prin Hotararea judecatoreasca din 27 octombrie 2005. Aceasta hotarare judecatoreasca a fost infirmata prin Decizia definitiva din 9 noiembrie 2006 a Curtii de Apel Suceava.

21. Din actele dosarului reiese ca procedura initiata la 18 iunie 1998 este in continuare in curs si ca reclamanta inca nu si-a recuperat creantele.

II. Actiune impotriva societatii C.

22. La data de 25 iunie 1998, reclamanta a introdus impotriva societatii C. o actiune in constatarea nerespectarii obligatiilor contractuale si o actiune in obligatie de a face. Pe parcursul procedurii s-au desfasurat 16 sedinte, cea mai mare parte vizand expertiza contabila dispusa in cauza si raspunsul expertului la obiectiile partilor.

23. La data de 20 aprilie 2000, Tribunalul a admis cererea reclamantei si a dispus ca parata sa predea reclamantei produsele prevazute de contracte sau, in caz de nepredare, sa ii plateasca pretul produselor contractate.

24. La data de 9 octombrie 2000, in urma apelului partilor, Curtea de Apel Bucuresti a casat hotararea judecatoreasca si a trimis cauza la acelasi tribunal spre rejudecare in fond, retinand ca Tribunalul nu examinase toate capetele de cerere ale reclamantei.

25. Aceasta solutie a fost confirmata, in urma recursului reclamantei, prin Decizia definitiva a Curtii Supreme de Justitie din 29 iunie 2001.

26. La data de 21 noiembrie 2001, Tribunalul a reinscris cauza pe rol. La 11 decembrie 2001, Tribunalul si-a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel Bucuresti, in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, cu privire la modificarea competentei instantelor. Pe parcursul procedurii s-au desfasurat 5 sedinte de judecata, iar 4 dintre ele au fost amanate mai ales pentru a permite calculul si plata taxei de timbru.

27. Printr-o Decizie din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea reclamantei, considerand ca din probele administrate la dosar reiesea ca neexecutarea de catre societatea C. a obligatiilor sale contractuale era imputabila societatii reclamante. Aceasta din urma a declarat recurs impotriva deciziei.

28. Curtea Suprema de Justitie a examinat ex officio daca dispozitiile privind competenta instantelor au fost corect aplicate in cauza. Curtea Suprema de Justitie a constatat astfel ca, la data declinarii competentei Tribunalului in favoarea Curtii de Apel, examinarea cauzei de catre Tribunal incepuse deja si a amintit ca intr-o asemenea situatie schimbarea competentei printr-o noua lege nu mai afecta cauza respectiva. Prin urmare, instanta nu putea trimite cauza in fata Curtii de Apel si avea obligatia de a judeca potrivit vechii legi privind competenta instantelor.

29. In consecinta, printr-o Decizie din 10 februarie 2004, Curtea Suprema a trimis cauza la Tribunalul Bucuresti. Procedura in fata Tribunalului s-a desfasurat pe parcursul a 4 sedinte de judecata si la data de 29 noiembrie 2004 acesta a pronuntat hotararea in cauza, admitand partial cererea reclamantei.

30. Societatea C. a declarat apel impotriva acestei decizii. Dupa 5 amanari, la data de 11 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucuresti a suspendat examinarea actiunii, dat fiind faptul ca procedura prevazuta de Legea nr. 64 fusese initiata impotriva societatii C.

31. La data de 22 noiembrie 2005, instanta a respins planul de reorganizare propus de societatea C. si a deschis procedura de faliment impotriva sa. Reclamanta si-a inscris creanta la 20 iunie 2005. Aceasta procedura este in curs, reclamanta nerecuperandu-si inca suma datorata.

III. Actiune impotriva Fondului Proprietatii de Stat

32. La data de 8 august 1997, Fondul Proprietatii de Stat (FPS) a respins oferta societatii reclamante de a participa la privatizarea societatii P.

33. In aceeasi zi, reclamanta a contestat aceasta decizie la FPS. In timpul zilei, reclamanta a fost informata asupra respingerii contestatiei sale, prin intermediul unei scrisori care nu era nici inregistrata, nici stampilata de expeditor.

34. La data de 25 septembrie 1997, intemeindu-se pe art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, reclamanta a sesizat Sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti cu o actiune impotriva FPS, in vederea obtinerii anularii Hotararii judecatoresti din 8 august 1997.

35. Dupa 22 de sedinte de judecata, in timpul carora au fost administrate probele si partile au dispus de timpul necesar pentru a lua cunostinta de documentele prezentate de cealalta parte, printr-o Decizie din 12 octombrie 1999, Curtea de Apel a admis partial cererile reclamantei.

36. La data de 17 octombrie 2000, in urma recursului FPS, Curtea Suprema de Justitie a trimis cauza la Sectia comerciala a aceleiasi Curti de Apel, pe care a declarat-o competenta sa examineze cauza.

37. La data de 4 mai 2001, Curtea Suprema a respins contestatia in anulare introdusa de reclamanta la 7 noiembrie 2000 impotriva Hotararii judecatoresti din 17 octombrie 2000. Dosarul a fost trimis apoi la Sectia comerciala a Curtii de Apel, care a trimis cauza la Tribunalul Bucuresti, pe care l-a declarat competent sa examineze cauza.

38. La data de 27 septembrie 2001, la cererea reclamantei, Tribunalul a trimis din nou cauza in fata Curtii de Apel, in baza noii legi asupra competentei instantelor.

39. Din cele 6 sedinte de judecata care au avut loc, doua au fost amanate pentru a permite reclamantei sa plateasca taxa de timbru. Printr-o hotarare judecatoreasca din 20 iunie 2002, Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce a examinat mijloacele de proba administrate la dosar, a respins actiunea reclamantei in absenta unor motive care ar fi putut conduce la anularea Deciziei din 8 august 1997.

40. Reclamanta a formulat recurs impotriva deciziei sus-mentionate. La data de 11 septembrie 2002, Curtea Suprema a pus in vedere reclamantei sa plateasca taxa de timbru in suma de 1.662.642.500 lei vechi romanesti (ROL). Reclamanta a contestat suma la Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti de la Ministerul Finantelor, care, printr-o Decizie administrativa din data de 18 decembrie 2002, a respins contestatia. Reclamanta a chemat in judecata Directia in fata Tribunalului Bucuresti, care, printr-o Hotarare judecatoreasca din 6 iunie 2003, confirmata printr-o Decizie definitiva a Curtii de Apel Bucuresti din 6 noiembrie 2003, a stabilit cuantumul taxei de timbru la 206.213.750 ROL. La data de 19 ianuarie 2004 reclamanta a platit aceasta suma.

41. Cu toate acestea, Inalta Curte de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie) nu a luat in considerare evaluarea taxei de timbru facuta de Hotararea judecatoreasca din 6 iunie 2003, pe motiv ca Curtea Constitutionala, in Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, considerase neconstitutionala interventia Ministerului Finantelor in activitatea instantelor. Prin urmare, Inalta Curte a reexaminat taxa de timbru potrivit legii si a estimat ca suma aceasta fusese stabilita corect la data de 11 septembrie 2002. Reclamanta a refuzat sa achite aceasta taxa, desi a fost din nou informata asupra obligatiei sale. In consecinta, printr-o Decizie definitiva din 20 ianuarie 2004, Inalta Curte a anulat actiunea initiala pentru neplata taxei de timbru.

42. Reclamanta a introdus contestatie in anulare impotriva acestei decizii, contestatie care a fost respinsa ca inadmisibila de Inalta Curte, printr-o Decizie definitiva din 16 decembrie 2004.


IN DREPT


I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

A. Durata proceselor

43. Reclamantii se plang ca actiunile introduse in fata instantelor interne nu au fost judecate intr-un „termen rezonabil”, asa cum dispune art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele: „Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (...) intr-un termen rezonabil, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”

44. Guvernul se opune acestei sustineri. In opinia sa, procedurile au o anumita complexitate, fiind vorba despre litigii comerciale. In plus, procedura falimentului societatii S. a fost mai greoaie dat fiind numarul mare de creditori, dificultatile legate de lichidarea patrimoniului debitoarei, aspectele administrative si juridice colaterale pe care instanta a trebuit sa le examineze. Guvernul considera ca autoritatile au dat dovada de diligenta in conditiile in care reclamanta a formulat numeroase cereri de amanare de-a lungul proceselor, nu a sesizat instantele competente (procesul impotriva societatii C.) si nu a platit imediat taxa de timbru (litigiul impotriva societatii P.).

1. Asupra admisibilitatii

45. Curtea constata ca plangerea nu este in mod vadit neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.

2. Perioada de luat in considerare

a) Actiunea impotriva societatii S.

46. Curtea constata ca pentru procesul impotriva societatii S. perioada de luat in calcul a inceput la data de 27 august 1998, cand reclamanta si-a declarat creanta, si inca este in curs de judecare.

b) Actiunea impotriva societatii C.

47. In privinta litigiului dintre societatea reclamanta si societatea C., Curtea considera ca cele doua proceduri, si anume litigiul comercial initial si procesul deschis in temeiul Legii nr. 64, trebuie examinate impreuna, in masura in care privesc acelasi drept cu caracter civil al reclamantilor si in care procedura de faliment este in prezent singura modalitate pentru societatea reclamanta de a-si recupera creanta (a se vedea, mutatis mutandis, Svetlana Naoumenko impotriva Ucrainei, nr. 41.984/98, paragraful 74, 9 noiembrie 2004). Perioada de luat in calcul a inceput deci la data de 25 iunie 1998 si inca nu s-a incheiat, cauza fiind in curs de judecata in fata primei instante, care judeca procedura falimentului. Curtea constata ca in primii 7 ani litigiul comercial a fost examinat de 8 instante, in 3 grade de jurisdictie, cauza fiind trimisa spre rejudecare o data deoarece instanta nu examinase toate cererile reclamantei, apoi de mai multe ori din motive ce aveau in vedere competenta instantelor, astfel incat prima hotarare judecatoreasca valabila pe fondul cauzei nu a fost pronuntata decat la 29 noiembrie 2004, adica dupa peste 6 ani de la inceperea procesului. Dupa deschiderea procedurii de faliment, executarea acestei hotarari judecatoresti nu va fi posibila decat in cadrul acestei proceduri, care dureaza deja de peste 2 ani pentru o instanta, ceea ce face ca societatea reclamanta sa astepte deja de 9 ani recuperarea creantei sale.

c) Actiunea impotriva FPS

48. In fine, in privinta litigiului dintre reclamanta si FPS, perioada de luat in calcul a inceput mai tarziu, la data de 25 septembrie 1997, si s-a incheiat la data de 20 ianuarie 2004. Totodata, Curtea achieseaza la argumentele Guvernului cu privire la faptul ca perioada scursa pentru examinarea contestatiei in anulare introduse de reclamanta impotriva deciziei definitive nu trebuie luata in calcul, nefiind vorba despre un recurs efectiv in intelesul art. 35 alin. 1 din Conventie. Aceasta procedura a durat, prin urmare, mai mult de 6 ani pentru doua grade de jurisdictie si 6 instante, cauza fiind trimisa spre rejudecare de mai multe ori din motive legate de competenta instantelor.

3. Asupra fondului

49. Curtea aminteste ca durata unei proceduri are un caracter rezonabil in functie de circumstantele cauzei si pe baza criteriilor consacrate de jurisprudenta, indeosebi complexitatea cauzei, comportamentul reclamantilor si cel al autoritatilor competente, precum si miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender, impotriva Frantei [MC], nr. 30.979/96, paragraful 43, CEDH 2000-VII).

50. Curtea a solutionat de mai multe ori cauze ce ridica probleme similare cazului in speta si a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie (a se vedea Frydlender, citat anterior). Dupa ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus nicio fapta si niciun argument care ar putea conduce la o alta concluzie in cazul prezent.

51. In plus, complexitatea unei proceduri de faliment nu justifica acordarea unor lungi termene in examinarea cauzei (a se vedea, printre altele, Michele Tedesco impotriva Italiei, nr. 44.425/98, 27 februarie 2001, Zanasi impotriva Italiei, nr. 44.462/98, 1 martie 2001, Meneghini impotriva Italiei, nr. 51.677/99, 11 decembrie 2001). Ea aminteste apoi ca, potrivit jurisprudentei sale constante, nu i s-ar putea reprosa unui reclamant ca a epuizat toate caile de atac disponibile in dreptul intern (Erkner si Hofauer impotriva Austriei, Hotararea din 23 aprilie 1987, seria A, nr. 117, pag. 63, paragraful 68). Curtea constata, in final, ca procedurile impotriva societatii C. si FPS au necesitat mai multe trimiteri spre rejudecare pentru chestiunile legate de competenta instantelor. Or, nu este nerezonabil sa considere ca aceste casari si retrimiteri spre rejudecare succesive au provocat intarzieri ce nu ar putea fi imputate reclamantilor (a se vedea, mutatis mutandis, Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41.431/98, paragraful 46, 25 noiembrie 2003, si Nicolau impotriva Romaniei, nr. 1.295/02, paragraful 38, 12 ianuarie 2006).

52. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie si de cele de mai sus, Curtea estimeaza ca in aceasta speta durata fiecareia dintre procedurile in litigiu este excesiva si nu raspunde cerintei „termenului rezonabil”. Prin urmare, s-a incalcat art. 6 alin. 1.

B. Asupra altor pretinse incalcari ale art. 6 alin. 1

53. Reclamantii considera ca judecatorii care le-au examinat cauzele au fost influentati de contextul politic din acea perioada, astfel incat nu au fost independenti si impartiali.

54. Ei contesta, de asemenea, felul in care patrimoniul societatii S. a fost vandut si, in special, refuzul din data de 28 aprilie 2005 al Tribunalului Alba de a constata dreptul societatii reclamante de a cumpara actiunile societatii debitoare, potrivit Deciziei definitive din 8 aprilie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti (a se vedea paragraful 19 de mai sus).

55.In privinta procedurii de faliment al societatii C., reclamantii insista asupra faptului ca Legea nr. 64/1995 confera o putere prea mare statului datorita valorii creantei sale si considera ca nu au nicio sansa sa isi recupereze creanta. Ei dezaproba respingerea planului de reorganizare a societatii C.

56. In privinta pretinsei lipse a impartialitatii si independentei judecatorilor in procesele finalizate deja, Curtea constata ca autoritatile interne au stiut sa remedieze aceste probleme, asa cum o arata decizia Curtii Supreme de admitere a cererii de stramutare introduse de reclamanti in dosarul de pe rolul Tribunalului Timis (a se vedea paragraful 10 de mai sus).

57. In privinta Hotararii judecatoresti din data de 28 aprilie 2005 a Tribunalului Alba, tinand cont de elementele de care dispune si in masura in care este competenta sa analizeze sustinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio incalcare aparenta a drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau protocoalele sale. Reiese ca acest capat de cerere este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie si va fi respins.

58. Curtea constata, in fine, ca procedura de faliment al societatii C. este inca in curs si considera ca plangerile legate de fondul acestei proceduri sunt premature si trebuie, prin urmare, sa fie respinse in aplicarea art. 35 alin. 1 si 4 din Conventie.

II. Asupra altor pretinse incalcari

59. Al doilea reclamant considera ca este victima a discriminarii datorita opiniilor lui politice. Acesta invoca incalcarea art. 14 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Conventie. Reclamantul considera ca respingerea sistematica a tuturor actiunilor sale a inceput dupa participarea sa in calitate de candidat independent la alegerile prezidentiale din 2000. Tinand cont de ansamblul elementelor de care dispune si in masura in care este competenta sa analizeze sustinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta de incalcare a art. 14 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Conventie.

60.Rezulta ca aceste plangeri sunt in mod vadit neintemeiate si trebuie respinse in sensul art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

61. Invocand art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantii pretind a fi victime ale incalcarii dreptului lor de proprietate in urma actiunii introduse impotriva societatii C. Curtea constata ca procedurile in cauza sunt in curs de judecata. Aceasta plangere este prin urmare prematura si trebuie respinsa pentru neepuizarea cailor de atac interne, in aplicarea art. 35 alin. 1 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

62. In conformitate cu art. 41 din Conventie: „In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila.”

A. Prejudiciu

63. Reclamantii cer sumele urmatoare cu titlu de prejudiciu material:
  • 704.993,94 dolari americani (USD) si 268.967,09 lei noi romanesti (RON), adica in jur de 600.000 euro, reprezentand creanta fata de societatea S., penalitatile si dobanzile sale;
  • 20.411,082 euro pentru neexecutarea Hotararii judecatoresti definitive din 8 aprilie 1999;
  • 40.289.775.744 lei vechi romanesti (ROL), reprezentand creanta fata de societatea C., si 5.135.328,74 USD penalitati, adica un total de circa 5.077.735 euro;
  • 10.337.104 USD, adica in jur de 7.700.000 euro pentru pierderea provocata de imposibilitatea de a se prezenta si de a castiga licitatia pentru vanzarea societatii P.

    64. Ei cer, de asemenea, 7.000.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

    65. Guvernul contesta aceste pretentii.

    66. Curtea aminteste ca a constatat ca s-a incalcat art. 6 din Conventie in ceea ce priveste durata proceselor interne. Prin urmare, nu constata nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material invocat si respinge aceasta cerere. In schimb, ea considera ca trebuie acordata impreuna reclamantilor suma de 8.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

    B. Costuri si cheltuieli

    67. Reclamantii cer, de asemenea, 891.091.659 ROL, adica in jur de 30.500 euro pentru costurile si cheltuielile suportate in fata instantelor interne si 12.800 euro pentru cele suportate in fata Curtii. Ei prezinta in acest scop acte doveditoare pentru sumele platite avocatilor pentru reprezentarea in fata Curtii.

    68. Guvernul nu se opune ca cheltuielile necesare si rezonabile sa fie rambursate, dar contesta sumele cerute de reclamanti si, mai ales, calculul onorariilor avocatilor pentru procedura in fata Curtii.

    69. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In cauza, Curtea considera ca procedurile de faliment continua sa fie in curs de solutionare, societatea reclamanta avand deci posibilitatea sa isi recupereze cheltuielile suportate in fata instantelor interne.

    70. Tinand cont de faptul ca s-a constatat de catre Curte faptul ca s-a incalcat un singur capat de cerere intemeiat pe durata procesului si tinand cont de elementele de care dispune si de criteriile mentionate anterior, ea considera rezonabil sa le acorde impreuna reclamantilor suma de 3.000 euro, cu titlu de costuri si cheltuieli ale procedurilor in fata Curtii.

    C. Majorari de intarziere

    71. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procedurale.


    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    In unanimitate,

    CURTEA


    1. declara cererea admisibila in privinta capatului de cerere intemeiat pe durata excesiva a procedurilor si inadmisibila pentru rest;

    2. hotaraste ca s-a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie in privinta duratei procedurilor interne;

    3. hotaraste:
    a) ca statul parat trebuie sa plateasca impreuna reclamantilor, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, 8.000 euro (opt mii euro) pentru prejudiciul moral si 3.000 euro (trei mii euro) pentru costuri si cheltuieli, la care se va adauga orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, ce vor fi convertiti in lei noi romanesti la rata de schimb aplicabila la data platii;
    b) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, sumele vor fi majorate cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;

    4. respinge cererea de acordare de satisfactii echitabile pentru rest.


    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 22 noiembrie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.





  • Lista hotarari CEDO


    Cautare text




    Termeni juridici, grupare tematica




    Coordonator
    Magdalena Popeanga

    Website administrat de
    Alioth Software
    Politica de securitate
    Termeni si conditii
     RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
    95 useri online

    Useri autentificati: