DreptOnline.ro, portal juridic, stiri, legislatie, raspunsuri juridice
Comunitate juridica online: DreptOnline.ro   AvocatRomania.ro   Avocat-Divort.ro   Avocat-Partaj.ro  


Intreaba un avocat

Sitemap

Comunitate
Home
Resurse
Tribuna
Jurisprudenta
Stiri
Dezbateri
Cariere
Comunitate
Dictionar juridic
Carti juridice
Evenimente

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
Arhiva Monitor

Raspunsuri juridice
Intreaba un avocat
Raspunsuri juridice
Arhiva raspunsuri

Traducatori
Cautare
Lista

Utile
Decizii RIL si NC
Hotarari CEDO
Informatii utile
Avocat
Legislatie
Legislatie pag 2
Divortul
Divort din strainatate
Personalitati
Interviuri
Modele cereri
Istorie
Adrese utile
Institutii
Curs valutar BNR
Calculator TVA
Verificare IBAN

Interactiv
Teste grila
Confruntare
Jurist vs Jurist
Dezbateri spete
Argumente
Jocul mintii
Test cunostinte
Fise tari
Afla profesia

User
Contact
Newsletter
Login
Inregistrare
Echipa DreptOnline
Linkuri
English


Login | Intreaba un avocat | Recomanda | Discutii |
Carti juridice Recursuri in interesul legii | Exceptii de neconstitutionalitate
   

Hotarare din 7 decembrie 2010 in Cauza Marian Nita impotriva Romaniei

Hotarari CEDO - Curtea Europeana a Drepturilor Omului
2014 [3 decizii]
2013 [8 decizii]
2012 [12 decizii]
2011 [9 decizii]
2010 [17 decizii]
2009 [10 decizii]
2008 [11 decizii]
2007 [9 decizii]
2006 [6 decizii]
2005 [1 decizii]
2004 [3 decizii]
2003 [2 decizii]
2002 [1 decizii]
2001 [1 decizii]
1999 [1 decizii]
1998 [2 decizii]
TOTAL [96 decizii]
Cautare jurisprundenta, spete:    

Drept OnLine pune la dispozitia tuturor specialistilor din domeniul juridic o colectie de decizii, sentinte din practica judiciara. Pentru a regasi un anumit text puteti utiliza mecanismul de cautare, prin introducerea unui criteriu sau prin alegerea domeniului de Drept.

Sistemul de practica judiciara are un caracter pur consultativ, avand un rol de informare, neavand un caracter oficial.






Detaliu speta


Hotarare din 7 decembrie 2010 in Cauza Marian Nita impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Publicata in
Monitorul Oficial nr. 399/2011 - M. Of. 399 / 7 iunie 2011



Data: 07-12-2010


CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Cererea nr. 28.162/05

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza Marian Nita impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 16 noiembrie 2010,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 28.162/05 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Marian Nita (reclamantul), a sesizat Curtea la 29 iulie 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantul este reprezentat de doamna Nicoleta Popescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul se plange, in special, de o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie pe motivul condamnarii sale in urma unui recurs in anulare introdus de Procurorul general al Romaniei, precum si pe motivul duratei excesive a procedurii penale declansate impotriva sa.

4. La 1 octombrie 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 1 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.


IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1963 si locuieste in Bucuresti.

6. Prin Ordonanta din 29 aprilie 1997, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva a reclamantului pentru o perioada de 30 de zile. In ordonanta privind arestarea preventiva se constata faptul ca, in noaptea de 22 spre 23 aprilie 1997, reclamantul, avand profesia de sofer de ambulanta, si asistenta medicala Z.M. il abandonasera pe bolnavul N.C. in strada, ceea ce a condus la decesul acestuia.

7. Arestarea preventiva a reclamantului a fost prelungita de mai multe ori pentru 30 de zile, pana la 4 august 1997, data la care acesta a fost pus in libertate.

8. Prin rechizitoriul din 19 ianuarie 1998, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea infractiunii de omor calificat. Prin rechizitoriu s-a retinut faptul ca reclamantul si asistenta medicala Z.M., care il insotea, trebuiau sa transporte bolnavul N.C. de la Spitalul Clinic de Urgenta "Sfantul Valentin" la Spitalul Clinic de Specialitate "Victor Babes". Dupa ce au mers la mai multe unitati spitalicesti care au refuzat toate internarea bolnavului din motive de competenta teritoriala, Z.M. a decis sa il transporte la domiciliul sau. La adresa mentionata in actul de identitate al bolnavului, acuzatii nu au gasit numarul exact al cladirii. Bolnavul a fost coborat din ambulanta si a fost lasat in fata portii inchise a unei cladiri, presupusa a fi cea corecta. Patru ore mai tarziu N.C. a decedat. Potrivit rapoartelor medicale, decesul a fost cauzat de o insuficienta cardiorespiratorie acuta, cu pleurezie si atelectazie pulmonara, pe fondul unei afectiuni cardiovasculare cronice, din cauza ca nu a beneficiat de asistenta medicala de specialitate si in urma unei expuneri indelungate la frig si la umiditate. Reclamantul si Z.M. erau acuzati de savarsirea infractiunii de omor calificat, pedepsita conform art. 174 coroborat cu art. 175 din Codul penal. Prin acelasi rechizitoriu procurorul responsabil de cauza a decis neinceperea urmaririi penale impotriva medicilor care il examinasera pe bolnav in timp ce acesta a fost dus de la un spital la altul.

9. Prin Hotararea din 29 octombrie 1998, tribunalul a reincadrat faptele imputate reclamantului, considerand ca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, infractiune pedepsita conform art. 314 din Codul penal si l-a condamnat la o pedeapsa de 3 luni si 12 zile de inchisoare, precum si la plata de daune-interese partii civile.

10. Reclamantul si parchetul au formulat apel impotriva acestei hotarari.

11. Prin Hotararea din 30 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul reclamantului, a admis apelul parchetului, a reincadrat faptele in complicitate la omor calificat, pedepsita conform art. 26, 174 si 175 din Codul penal si a condamnat reclamantul la o pedeapsa de 5 ani de inchisoare cu executare.

12. Reclamantul si Z.M. au formulat recurs impotriva acestei hotarari.

13. Prin Hotararea din 10 ianuarie 2001, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul, a casat hotararile instantelor inferioare si a retrimis cauza spre rejudecare la tribunal. Curtea Suprema de Justitie a considerat ca, in aprecierea vinovatiei inculpatilor, instantele judecatoresti s-au intemeiat pe acte medico-legale contradictorii, care nu puteau stabili fara echivoc legatura de cauzalitate intre actiunile inculpatilor si decesul victimei, si ca acestea au omis sa raspunda la cererile formulate de inculpati cu privire la examinarea legaturii de cauzalitate. Astfel, aceasta a luat in considerare faptul ca, potrivit unuia dintre rapoartele medicale depuse la dosar, exista o legatura de cauzalitate intre faptul ca bolnavul nu a beneficiat de asistenta medicala si deces, ceea ce insemna ca acesta ar fi avut sanse de supravietuire daca ar fi beneficiat de o terapie medicamentoasa intensiva. In cele din urma, aceasta a considerat ca era necesar sa se obtina avizul Comisiei superioare medico-legale pentru stabilirea tuturor actelor medicale care fusesera efectuate in privinta bolnavului si pentru clarificarea cauzei decesului sau.

14. Cauza a fost inregistrata din nou la Tribunalul Bucuresti.
La sedinta din 27 septembrie 2001, instanta a solicitat avizul medical mentionat anterior. Avizul medical a fost depus la dosar la 16 mai 2002, dupa cateva amanari ale cauzei generate de absenta acestui aviz sau solicitate de reclamant.

15. Prin Hotararea din 4 iulie 2002, tribunalul a recalificat faptele imputate reclamantului incadrandu-le in infractiunea de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji si l-a condamnat pentru aceasta infractiune la o pedeapsa de 2 ani de inchisoare. Tribunalul a constatat ca pedeapsa era gratiata.

16. In urma apelului parchetului, prin Hotararea din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a reincadrat faptele in omor calificat si l-a condamnat pe reclamant pentru aceasta infractiune la o pedeapsa de 3 ani de inchisoare.

17. Reclamantul si parchetul au formulat recurs. Prin Hotararea definitiva din 7 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul reclamantului, a casat hotararile instantelor inferioare si l-a achitat cu privire la invinuire. Curtea Suprema de Justitie a considerat ca reclamantul, in calitate de sofer de ambulanta, trebuia sa respecte ordinele date de personalul medical si ca nu era de datoria acestuia sa cunoasca starea medicala a persoanelor transportate, avand in vedere ca diagnosticul trebuie stabilit de personalul medical si de medicii specialisti, care au, de asemenea, responsabilitatea de a lua toate deciziile medicale cu privire la bolnavi. In continuare, aceasta a apreciat ca reclamantul se conformase indicatiilor asistentei medicale care il insotea si ca nu era si nu putea fi constient de starea de sanatate precara a lui N.C., avand in vedere lipsa de experienta medicala.

18. Potrivit informatiilor oferite de Guvern, in timpul procedurii ordinare, reclamantul a solicitat de 12 ori amanarea pe parcursul procedurii pentru a-si pregati apararea sau din cauza absentei avocatului sau pe motiv de boala ori de deces in familie.

19. La 24 septembrie 2004, in temeiul art. 409 si 410 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura penala, procurorul general al Romaniei a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anularea Hotararii definitive din 7 octombrie 2003, citata anterior. Acesta a subliniat ca, prin interpretarea legislatiei interne si a probelor depuse la dosar, Curtea Suprema de Justitie comisese o grava eroare de fapt prin achitarea reclamantului si stabilise o incadrare juridica incorecta a faptelor. Acesta a subliniat ca reclamantul era coautor al infractiunii de omor calificat, pe care o savarsise cu intentie indirecta. A facut referire la toate probele administrate in timpul procedurii ordinare.

20. Prin Hotararea din 14 martie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie (care a inlocuit fosta Curte Suprema de Justitie) a admis recursul in anulare si a casat Hotararea din 7 octombrie 2003. Pe fondul cauzei, aceasta a hotarat ca incadrarea juridica corecta era cea a neacordarii de asistenta unei persoane aflate in neputinta de a se ingriji si a confirmat Hotararea tribunalului din 4 iulie 2002. Vinovatia sa a fost stabilita tinand seama de faptul ca reclamantul ar fi trebuit sa fie constient de consecintele pe care le putea avea faptul de a-l lasa pe N.C., grav bolnav si imbracat doar cu o pijama, intr-o noapte rece si umeda, in fata portii inchise a unei cladiri.

II. Dreptul intern relevant

21. Codul de procedura penala, in vigoare la momentul faptelor, prevedea ca hotararile definitive de condamnare sau de achitare puteau fi revizuite printr-un "recurs in anulare" formulat de procurorul general.

22. Art. 410 alin. 1 din Codul de procedura penala era redactat dupa cum urmeaza in partea sa relevanta:
"Hotararile definitive de condamnare, achitare [...] pot fi atacate cu recurs in anulare in urmatoarele cazuri:
8. cand s-a comis o eroare grava de fapt."

23. In temeiul art. 411 din Codul de procedura penala, recursul in anulare poate fi declarat in termen de un an de la data cand hotararea instantei ordinare care se pronunta in ultima instanta a ramas definitiva.


IN DREPT


I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie

24. Reclamantul sustine ca dreptul sau la un proces echitabil si in termen rezonabil a fost incalcat. Acesta invoca art. 6 § 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale [...] in termen rezonabil, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii penale indreptate impotriva sa."

25. Curtea constata ca acest capat de cerere presupune doua aspecte pe care le va examina succesiv.

A. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe securitatea raporturilor juridice

26. Reclamantul considera ca dreptul sau la un proces echitabil si principiul securitatii raporturilor juridice au fost incalcate ca urmare a anularii printr-un recurs extraordinar a hotararii definitive de achitare pronuntate in favoarea sa.

1. Cu privire la admisibilitate

27. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare este necesar sa fie declarat admisibil.

2. Cu privire la fond

a) Argumentele partilor

28. Guvernul sustine ca admiterea recursului in anulare, formulat de Procurorul general in temeiul dispozitiilor Codului de procedura penala, in vigoare la momentul faptelor, nu a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil. Acesta considera ca interventia procurorului general era necesara pentru a asigura incadrarea juridica corecta a faptelor savarsite de reclamant si pentru o buna administrare a justitiei. Guvernul subliniaza ca in cererea sa de recurs in anulare, procurorul general a indicat toate motivele pentru care aprecia ca o eroare grava de fapt fusese comisa in solutionarea litigiului.
De asemenea, acesta sustine ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a facut decat sa confirme sentinta pronuntata in prima instanta de Tribunalul Bucuresti si ca, in consecinta, nu a casat toate hotararile pronuntate de instantele ordinare. In plus, in urma recursului in anulare, pedeapsa aplicata reclamantului prin Hotararea din 4 iulie 2002 a fost mentinuta. Avand in vedere constatarea conform careia reclamantul a fost gratiat, Guvernul subliniaza faptul ca pedeapsa nu a fost executata.
Pe de alta parte, observa ca, spre deosebire de Cauza Brumarescu impotriva Romaniei [(MC), nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII], in prezenta cauza termenul de introducere a recursului in anulare nu era decat de un an de la data pronuntarii hotararii definitive si ca acest termen a fost respectat. De altfel, subliniaza ca recursul in anulare a fost abrogat din Codul de procedura penala prin Legea nr. 576/2004 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala.

29. Reclamantul contesta aceste argumente. Subliniaza ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca instanta cea mai inalta in grad, a pronuntat intr-un interval de un an si 5 luni doua hotarari definitive complet diferite. Astfel, reclamantul a fost achitat prin Hotararea definitiva din 7 octombrie 2003, in timp ce, prin Hotararea definitiva din 14 martie 2005, a fost condamnat pentru aceeasi fapta. De altfel, acesta precizeaza ca nici recursul in anulare, nici Hotararea din 14 martie 2005 nu mentioneaza care a fost eroarea grava de fapt comisa de instanta de recurs.
Acesta subliniaza ca in timpul procedurii recursului in anulare nu a fost administrata nicio proba si nu a fost audiat niciun martor. Nici macar el nu a fost audiat in timpul acestei proceduri extraordinare. In cele din urma, reclamantul evidentiaza argumentele contradictorii ale Guvernului, care, pe de o parte, subliniaza ca aceasta cale extraordinara de atac a fost abrogata si, pe de alta parte, sustine ca aceasta cale de atac era necesara in speta pentru a garanta o buna administrare a justitiei.

b) Motivarea Curtii

30. Curtea reaminteste, in primul rand, ca respectarea dreptului la un proces echitabil si a principiului securitatii raporturilor juridice presupune ca nicio parte sa nu fie autorizata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii numai in scopul obtinerii unei noi decizii in aceasta privinta. In special aceasta supervizare nu trebuie sa devina un apel mascat si simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere cu privire la acest subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogari de la acest principiu decat atunci cand motive temeinice si imperative impun acest lucru (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).

31. In continuare, Curtea reaminteste ca cerinta securitatii juridice nu este totusi absoluta: simpla posibilitate de a redeschide o procedura penala este compatibila la prima vedere cu Conventia. Cu toate acestea, faptul de a sti daca exercitarea acestei cai de atac extraordinare de catre autoritati a adus atingere esentei in sine a procesului echitabil depinde de circumstantele cauzei. In special trebuie sa se tina seama, in acest context, de consecintele pe care redeschiderea si procedura ulterioara le-au avut asupra situatiei persoanei in cauza si de cazul in care aceasta din urma a fost cea care a solicitat cererea de reexaminare, de motivele pentru care instantele au anulat hotararea judecatoreasca definitiva, de conformitatea procedurii cu legislatia interna, de existenta in legislatia interna a unor mecanisme de protectie pentru a se evita ca autoritatile nationale sa abuzeze de aceasta procedura, de aplicabilitatea care i-a fost conferita si de orice alta imprejurare relevanta din cauza (Savinski impotriva Ucrainei, nr. 6.965/02, pct. 24—26, 28 februarie 2006, si Radchikov impotriva Rusiei, nr. 65.582/01, pct. 44, 24 mai 2007).

32. In speta, dupa examinarea dosarului si a observatiilor partilor, Curtea nu poate sa achieseze argumentelor Guvernului potrivit carora autoritatile si-au exercitat puterea de a initia si de a desfasura un proces de revizuire pastrand un echilibru just intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei penale. Curtea considera ca argumentele Guvernului, care sustin ca interventia Procurorului general era necesara pentru interpretarea corecta a faptelor si a probelor aflate la dosar, nu sunt suficiente pentru a justifica anularea hotararii de achitare pronuntate in favoarea reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Radchikov, citata anterior, pct. 45—46, si Bujnita impotriva Moldovei, nr. 36.492/02, pct. 21—23, 16 ianuarie 2007).

33. In acest sens, Curtea observa mai intai ca, prin hotararea definitiva din 7 octombrie 2003, reclamantul era achitat si erau casate, in privinta sa, atat decizia pronuntata in apel, cat si hotararea pronuntata in prima instanta. Curtea observa ca deciziile pronuntate de instantele ordinare nu par sa fie arbitrare, avand in vedere ca toate acuzatiile aduse de procuror impotriva reclamantului au fost examinate in lumina mijloacelor de proba prezentate.

34. In continuare, Curtea observa ca admiterea recursului in anulare formulat de Procurorul general a condus la condamnarea reclamantului pentru o fapta de natura penala. In consecinta, este necesar sa se retina ca situatia reclamantului, achitat printr-o hotarare definitiva si condamnat in urma recursului in anulare, s-a agravat in urma acestei cai de atac.
Faptul ca a fost gratiat in executarea pedepsei este irelevant, avand in vedere ca situatia sa juridica s-a schimbat de la statutul de persoana achitata deoarece nu a savarsit nicio fapta de natura penala la statutul de persoana condamnata pentru o infractiune. Nu este relevant nici faptul ca respectiva condamnare pronuntata in urma acestui recurs in anulare corespundea solutiei pronuntate prin hotararea din prima instanta, avand in vedere ca aceasta hotarare fusese casata prin Decizia definitiva din 7 octombrie 2003.

35. De altfel, Curtea observa, pe de o parte, ca recursul in anulare utilizat in speta de catre autoritati era o cale extraordinara de atac care nu putea fi angajata decat de Procurorul general, aceasta nefiind direct accesibila reclamantului. Avand in vedere ca acest procuror era superiorul ierarhic al procurorului care a participat la procedura din fata instantelor ordinare, utilizarea acestei cai de atac suplimentare ridica astfel probleme privind respectarea egalitatii armelor, cu atat mai mult cu cat parchetul isi expusese deja argumentele, care nu fusesera retinute de Curtea Suprema de Justitie in Hotararea sa definitiva din 7 octombrie 2003.

36. Pe de alta parte, Curtea subliniaza ca aceasta procedura a recursului in anulare nu se referea la descoperirea unor noi fapte relevante sau la nerespectarea unei garantii esentiale de procedura penala, care, prin natura lor, nu ar fi putut fi invocate anterior de catre parchet, ci se referea la aprecierea de catre instantele interne a faptelor si a probelor aflate la dosar, prin care acestea au aratat un punct de vedere diferit de al parchetului cu privire la chestiunea incadrarii juridice a faptelor si a vinovatiei reclamantului. Or, din dosar nu reiese ca instantele ordinare nu ar fi examinat probele administrate in cadrul unei proceduri contradictorii sau ca ar fi ajuns la concluzii arbitrare in raport cu aceste probe (a se vedea, mutatis mutandis, Bujnita, citata anterior, pct. 23).

37. In plus, Curtea observa ca, in urma acestui recurs in anulare, reclamantul a fost condamnat pentru o infractiune diferita si pentru alte motive decat cele invocate de procuror pentru a-si sustine calea de atac extraordinara.

38. De altfel, contrar sustinerii Guvernului, Curtea considera ca limitarea adusa posibilitatii de a introduce un recurs in anulare constand in introducerea unei asemenea actiuni in termen de un an nu schimba cu nimic nici situatia in speta, nici deficientele acestei cai specifice de atac, astfel cum au fost identificate anterior (Radchikov, citata anterior, pct. 46, si Bota impotriva Romaniei, nr. 16.382/03, pct. 39, 4 noiembrie 2008).

39. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca utilizarea recursului extraordinar ca un apel mascat si anularea Hotararii definitive din 7 octombrie 2003 au adus atingere justului echilibrul intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei penale, nerespectand exigentele unui proces echitabil (Bujnita, pct. 23 in fine, Radchikov, pct. 52, si Savinski, pct. 25, hotarari citate anterior).
In consecinta, a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie.

B. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe durata procedurii

40. Reclamantul considera ca durata procedurii penale initiate impotriva sa nu este rezonabila.

1. Cu privire la admisibilitate

41. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

2. Cu privire la fond

a) Durata procedurii care trebuie luata in considerare

42. Partile sunt de acord cu privire la punctul de plecare al perioadei care trebuie luata in considerare, respectiv 29 aprilie 1997, data la care reclamantul a fost informat cu privire la acuzatia adusa impotriva sa.

43. Reamintind jurisprudenta Curtii (Aliuta impotriva Romaniei, nr. 73.502/01, pct. 16, 11 iulie 2006), Guvernul apreciaza ca perioada cuprinsa intre pronuntarea Hotararii interne definitive din 7 octombrie 2003 si Hotararii din 14 martie 2005, pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care s-a admis recursul in anulare, nu poate fi luata in considerare.

44. Reclamantul respinge acest argument. Acesta considera ca a trait in incertitudine de la pronuntarea Deciziei definitive din 7 octombrie 2003 si pana in momentul in care a fost instiintat cu privire la declansarea recursului in anulare, incertitudine care a devenit realitate la 14 martie 2005, data la care recursul in anulare a fost admis, iar reclamantul a fost condamnat.

45. Curtea considera necesar sa reaminteasca faptul ca nu pot fi luate in considerare decat perioadele pe parcursul carora cauza a fost in mod efectiv pendinte in fata instantelor (Aliuta, citata anterior, pct. 16—17), excluzand orice perioada in care o instanta nationala a fost chemata sa decida daca era necesar sau nu sa se redeschida procesul, tinand seama de faptul ca art. 6 din Conventie nu se aplica redeschiderii unei proceduri [Markin impotriva Rusiei (dec.), nr. 59.502/00, 16 septembrie 2004].

46. In speta, avand in vedere principiile mentionate anterior, in examinarea sa privind caracterul rezonabil al duratei procedurii, Curtea nu va lua in considerare perioada cuprinsa intre pronuntarea Hotararii interne definitive din 7 octombrie 2003 si 14 martie 2005, data la care Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in anulare al Procurorului general (Aliuta, citata anterior, pct. 16, si Bota impotriva Romaniei (dec.), nr. 16.382/03, 13 septembrie 2007).
Prin urmare, Curtea retine ca durata procedurii care trebuie luata in considerare este de 6 ani, 5 luni si 8 zile, acoperind urmarirea penala si 3 grade de jurisdictie.

b) Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii

47. Guvernul considera ca procedura prezenta o complexitate deosebita, legata in special de faptele cauzei si de necesitatea de administrare a probelor. Astfel, apreciaza ca atat faza de urmarirea penala, cat si faza judecatii au avut termene rezonabile si ca nicio perioada de inactivitate nu putea fi imputata autoritatilor. Acesta citeaza a contrario Cauza Tudorache impotriva Romaniei (nr. 78.048/01, pct. 19, 29 septembrie 2005), in care numai urmarirea penala a cauzei de catre parchetul competent durase 7 ani fara 5 zile. De asemenea, Guvernul subliniaza ca sedintele au avut loc in mod periodic si in termene rezonabile. Acesta observa ca reclamantul si avocatul sau au solicitat de 12 ori amanarea sedintei publice in timpul procedurii ordinare, ceea ce a condus la termene suplimentare, suficient de importante pentru a explica durata globala a procedurii.

48. Reclamantul contesta acest argument si considera ca durata nerezonabila a procedurii este imputabila exclusiv conduitei autoritatilor. Acesta subliniaza ca amanarile pe care le-a solicitat in timpul procedurii se justificau prin motive obiective si nu au fost solicitate in scop dilatoriu. De asemenea, reclamantul subliniaza ca, prin efectul deciziei de casare pronuntate de Curtea Suprema de Justitie la 10 ianuarie 2001, la 4 ani de la inceperea procedurii, aceasta a reinceput de la zero. In plus, reclamantul subliniaza ca avizul medical solicitat de judecatorie nu a fost emis decat cu aproximativ 8 luni mai tarziu. Tinand seama de miza litigiului, reclamantul solicita Curtii sa constate o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a duratei nerezonabile a procedurii.

49. Curtea reaminteste ca acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta sa, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantilor si cel al autoritatilor competente, precum si miza litigiului pentru persoanele in cauza [a se vedea, printre multe altele, Frydlender impotriva Frantei (GC), nr. 30.979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII, Hartman impotriva Republicii Cehe, nr. 53.341/99, pct. 73, CEDO 2003-VIII]. De asemenea, aceasta reaminteste ca statele contractante trebuie sa organizeze propriul sistem judecatoresc astfel incat instantele acestora sa poata garanta oricui dreptul de a obtine o hotarare definitiva in termen rezonabil (Löffler impotriva Austriei, nr. 30.546/96, pct. 21, 3 octombrie 2000).

50. De asemenea, Curtea precizeaza ca numai intarzierile imputabile statului pot conduce la constatarea nerespectarii "termenului rezonabil" (Proszak impotriva Poloniei, 16 decembrie 1997, pct. 40, Culegere de hotarari si decizii, 1997-VIII).

51. In speta, Curtea constata ca procedura se referea la o infractiune savarsita impotriva unei persoane, care implica 2 acuzati, si ca aceasta ridica probleme juridice privind incadrarea faptelor imputate acuzatilor, precum si privind stabilirea cauzelor care au dus la decesul lui N.C. Prin urmare, cauza prezenta o anumita complexitate faptica si juridica.

52. In ceea ce priveste comportamentul autoritatilor, Curtea observa mai intai ca urmarirea penala a inceput la 29 aprilie 1997, atunci cand reclamantul a fost informat de acuzatiile aduse impotriva sa, si s-a incheiat odata cu sesizarea judecatoriei prin rechizitoriul din data de 19 ianuarie 1998. Acest interval de mai putin de un an nu contine perioade de inactivitate nejustificata si nu arata o lipsa de coordonare in activitatea organelor de urmarire penala [Lazar impotriva Romaniei (dec.), nr. 7.022/02, 6 octombrie 2009].

53. Cu privire la faza de judecata, Curtea observa ca, odata ce a fost incheiata urmarirea penala, iar cauza a fost trimisa in judecata, procedura s-a desfasurat cu promptitudine, au avut loc sedinte la intervale regulate, iar judecatoria a luat masurile necesare in vederea administrarii probelor si a interogarii martorilor si inculpatilor.
Curtea observa astfel ca Tribunalul Bucuresti a judecat cauza in aproximativ 10 luni, hotararea in prima instanta fiind pronuntata la data de 29 octombrie 1998. In acest termen au avut loc sedinte la intervale regulate. Hotararea in apel a fost pronuntata la 30 iunie 1999, si anume 8 luni mai tarziu, dar nici acest termen nu poate fi considerat nerezonabil.
In continuare, Curtea observa faptul ca procedura din fata Curtii Supreme de Justitie s-a intins pe o perioada mai lunga. Astfel, Curtea Suprema de Justitie a pronuntat hotararea de casare cu retrimitere in prima instanta la 10 ianuarie 2001, ceea ce reprezinta o durata de aproape 18 luni. In acest termen au avut loc 4 sedinte, iar reclamantul a solicitat de 3 ori amanarea cauzei.

54. In continuare, Curtea observa ca respectiva cauza a fost casata cu retrimitere in prima instanta, ca urmare a omisiunii instantelor inferioare de a raspunde la cererile formulate de acuzati cu privire la necesitatea de a obtine avizul Comisiei Superioare Medico-Legale pentru clarificarea contradictiilor din rapoartele medicale si pentru stabilirea cauzelor decesului lui N.C.
In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca, desi nu este competenta pentru a analiza modul in care instantele nationale au interpretat si au aplicat dreptul intern, aceste casari cu retrimitere se datoreaza erorilor comise de instantele inferioare in timpul examinarii cauzei (Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41.431/98, pct. 46, 25 noiembrie 2003). In plus, repetarea acestor casari denota o disfunctie a sistemului judiciar national (Carstea si Grecu impotriva Romaniei, nr. 56.326/00, pct. 42, 15 iunie 2006).
Chiar daca in speta nu a existat decat o singura casare, Curtea observa ca celeritatea procedurii in fata instantei de prim grad si a celei de apel a contribuit in mod negativ la termenul global al procedurii, avand in vedere ca, datorita erorilor facute de aceste instante, procedura a trebuit sa fie reluata de la zero.

55. In ceea ce priveste durata procedurii care a urmat, Curtea observa ca, in general, aceasta s-a judecat intr-un termen rezonabil, tinand seama de faptul ca hotararea definitiva a fost pronuntata la 2 ani si 9 luni de la pronuntarea deciziei de casare, perioada in timpul careia au fost pronuntate 3 hotarari judecatoresti.

56. In ceea ce priveste comportamentul reclamantului, Curtea accepta argumentul acestuia conform caruia cererile de amanare nu au avut un caracter dilatoriu, dar admite ca cererile respective au condus totusi la anumite tergiversari.

57. Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea considera ca, desi litigiul ar fi putut fi condus cu mai multa celeritate, durata litigiului, considerata in ansamblul sau, nu poate fi apreciata ca fiind nerezonabila. Prin urmare, art. 6 § 1 din Conventie nu a fost incalcat cu privire la respectarea cerintei unui termen rezonabil.

II. Cu privire la celelalte pretinse incalcari

58. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere invocate de reclamant si intemeiate pe art. 6 § 1 si 2 din Conventie, tinand seama de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la afirmatiile formulate, Curtea nu constata nicio incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de articolele Conventiei. Rezulta ca aceste capete de cerere trebuie respinse ca fiind in mod vadit nefondate, in temeiul art. 35 § 3 si 4 din Conventie. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 5 § 1 (legalitatea arestarii preventive), Curtea observa ca arestarea preventiva a reclamantului a luat sfarsit la 4 august 1997, in timp ce acest capat de cerere nu a fost invocat in fata Curtii decat la 29 iulie 2005, si anume dupa mai mult de 6 luni [Florica impotriva Romaniei (dec.), nr. 49.781/99, 10 iunie 2003].
Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere este fie in mod vadit nefondat, fie tardiv si trebuie respins in temeiul art. 35 din Conventie.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

59. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

60. Reclamantul solicita 434 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, reprezentand diferenta de salariu dintre salariul pe care l-ar fi primit daca nu ar fi fost acuzat de omor si salariul pe care l-a primit efectiv, ca urmare a reintegrarii sale pe un post inferior din cauza procedurii penale initiate impotriva sa. In aceasta privinta, prezinta calcule privind salariul pe care l-a primit efectiv in perioada cuprinsa intre ianuarie 1998—iunie 2002 si calcule ale salariilor pe care ar fi trebuit sa le primeasca daca ar fi ocupat acelasi post pe care il ocupa inainte de arestarea sa, pentru aceeasi perioada. In plus, reclamantul solicita 15.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.

61. Guvernul considera ca cererea cu titlu de prejudiciu material este speculativa si excesiva si solicita Curtii sa o respinga integral. In ceea ce priveste prejudiciul moral pretins, Guvernul considera ca o eventuala hotarare a Curtii de constatare a incalcarii Conventiei ar putea constitui in sine o reparatie echitabila suficienta. In orice caz, acesta considera ca suma solicitata este excesiva.

62. In ceea ce priveste cererea pentru prejudiciul material, Curtea nu observa nicio legatura directa de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere.

63. In schimb, aceasta considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi remediat doar prin constatarea incalcarii din prezenta hotarare. Pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie si tinand seama de circumstantele specifice ale cauzei, Curtea considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului 4.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral si sa fie respinse cererile de reparatie echitabila cu titlu de prejudiciu moral pentru celelalte capete de cerere.

B. Cheltuieli de judecata

64. De asemenea, reclamantul solicita 191 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne (costul expertizei medicale si al onorariului avocatului) si 1.260 EUR pentru cele efectuate in fata Curtii (onorariul avocatului). Acesta depune la dosar o chitanta dovedind plata unei sume de aproximativ 41 EUR, reprezentand cheltuielile aferente pentru obtinerea avizului din partea Comisiei Superioare Medico-Legale, si o chitanta de aproximativ 150 EUR pentru onorariul avocatului, pentru reprezentarea reclamantului in procedura din fata Curtii Supreme de Justitie, precum si contractul aferent de asistenta judiciara. In ceea ce priveste cheltuielile suportate pentru onorariul avocatului in fata Curtii, avocata reclamantului pune la dispozitie un contract de asistenta judiciara ce contine acordul acestuia pentru ca plata sumelor respective de catre Curte sa fie efectuata direct avocatei sale; aceasta prezinta, de asemenea, o nota referitoare la numarul de ore facturate si la activitatile desfasurate.

65. Guvernul subliniaza ca cheltuielile pentru onorariul avocatului in fata Curtii nu au fost stabilite efectiv si ca, in orice caz, suma este excesiva in raport cu complexitatea cauzei.
Acesta solicita Curtii sa nu acorde decat cheltuielile considerate reale, necesare, rezonabile si dovedite.

66. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora.

67. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne, tinand seama de toate elementele pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila acordarea sumei de 150 EUR reclamantului.
Cu privire la cheltuielile pentru onorariul avocatului in procedura din fata Curtii, trebuie sa se constate ca, in temeiul contractului de asistenta judiciara depus la dosar, reclamantul are obligatia de a plati respectivele cheltuieli. In consecinta, in masura in care avocata are dreptul sa solicite plata onorariului sau in temeiul contractului, cheltuielile corespunzatoare sunt intr-adevar "reale" (a se vedea, mutatis mutandis, Tebieti Mühafize Cemiyyeti si Israfilov impotriva Azerbaidjanului, nr. 37.083/03, pct. 106, CEDO 2009-...).
Cu toate acestea, trebuie aplicata o oarecare reducere, avand in vedere constatarea conform careia nu a existat nicio incalcare cu privire la unul dintre capetele de cerere in privinta carora avocatul a prezentat observatii in fata Curtii (a se vedea, mutatis mutandis, Nourmagomedov impotriva Rusiei, nr. 30.138/02, pct. 69, 7 iunie 2007). Avand in vedere documentele care se afla in posesia sa si criteriile mai sus mentionate, Curtea considera ca este rezonabil sa se acorde reclamantului suma de 1.000 EUR pentru procedura in fata Curtii. Avand in vedere conventia incheiata intre partea interesata si avocata acesteia, doamna N. Popescu, Curtea hotaraste ca suma mentionata anterior va fi platita direct acesteia din urma.

C. Dobanzi moratorii

68. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA


1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie, referitoare la securitatea raporturilor juridice si la durata procedurii, si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;

2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a nerespectarii principiului securitatii raporturilor juridice;

3. hotaraste ca nu a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a duratei procedurii;

4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat, la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 4.000 EUR (patru mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral, suma ce va fi platita reclamantului;
(ii) 150 EUR (o suta cincizeci de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata efectuate in procedura din fata instantelor interne, suma ce va fi platita reclamantului;
(iii) 1.000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuielile de judecata referitoare la procedura din fata Curtii, suma ce va fi platita direct doamnei N. Popescu, care l-a reprezentat pe reclamant in calitate de avocat;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade, si majorata cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.


Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 7 decembrie 2010, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din Regulament





Lista hotarari CEDO


Cautare text




Termeni juridici, grupare tematica




Coordonator
Magdalena Popeanga

Website administrat de
Alioth Software
Politica de securitate
Termeni si conditii
 RSS DreptOnline.ro - Canale RSS juridice
21 useri online

Useri autentificati: